FERMA¹ s. f. unitate de productie vegetala si animala, de sine statatoare, cu gestiune proprie si angajati permanenti. (< fr. ferme)

MICROFERMA s. f. mica unitate de productie cu profil agricol, in care lucreaza elevi sau studenti. (< micro¹- + ferma¹)

PLANTATIE s. f. 1. unitate de productie agricola pentru cultivarea unor plante tehnice speciale (bumbac, cauciuc, cafea etc.). 2. totalitatea plantelor (din aceeasi specie) cultivate pe un teren special amenajat. 3. plan dupa care se asaza in scena elementele decorului si mobilierului. (< fr. plantation, lat. plantatio)

COOPERATIVA, cooperative, s. f. 1. Organizatie economica formata prin asocierea liber consimtita a unui grup de persoane (mici producatori, meseriasi, consumatori), pentru producerea, cumpararea, desfacerea in comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (In trecut) Cooperativa Agricola de productie = unitate economica socialista autonoma, realizata prin asocierea taranimii, bazata pe proprietatea cooperatista asupra mijloacelor de productie si a productiei. Cooperativa mestesugareasca = unitate economica autonoma, in care se uneste de bunavoie un grup de meseriasi pentru a lucra in comun cu mijloace aduse de ei in proprietate comuna sau cumparate in comun. 2. (Concr.) Magazin de desfacere al unei organizatii cooperatiste de consum sau de productie. – Din fr. cooperative

GINTA, ginti, s. f. Grup de oameni care provin dintr-un stramos comun, formand unitatea (4) de productie fundamentala a comunei primitive; forma de organizare sociala proprie unui asemenea grup de oameni. ♦ (Livr.) Neam; origine. ◊ (Jur.) Dreptul gintilor = dreptul international. – Din lat. gens, -ntis.

GOSPODARIE, gospodarii, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobila a) unui locuitor, indeosebi a unui taran (si a familiei sale); casa¹. ♦ Unitate formata dintr-o locuinta si din persoanele (inrudite) care o locuiesc, traind in comun; persoanele (inrudite) care locuiesc impreuna, avand buget comun si valorificand in comun bunurile dobandite prin munca lor. 2. Activitate casnica (a gospodinei); menaj. 3. (Iesit din uz) unitate de productie agricola, de prestari de servicii etc. (de stat, cooperatista sau particulara). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei institutii (publice) etc.; institutie sau ansamblu de institutii care asigura aceasta conducere, administrare. Gospodarie comunala. – Gospodar + suf. -ie.

INTEGRARE, integrari, s. f. 1. Actiunea de a (se) integra si rezultatul ei; integratie. 2. (In sintagma) Integrarea productiei = reunirea in acelasi loc, in cadrul uneia si aceleiasi unitati de productie, a activitatilor de productie succesive, incepand cu obtinerea materiei prime si pana la fabricarea produsului finit. 3. (Mat.) Calculul unei integrale; obtinerea integralei unei ecuatii diferentiale sau cu derivate partiale. V. integra.

GOSPODARIE ~i f. 1) Totalitate a bunurilor care formeaza averea unui locuitor (de la tara). 2) Unitate formata dintr-o locuinta si familia care traieste in ea. 3) Activitatea casnica a gospodinei pentru satisfacerea necesitatilor de trai ale unei familii. 4) unitate de productie (in special agricola) cu uneltele si mijloacele de munca necesare. [G.-D. gospodariei] /gospodar + suf. ~ie

GINTA s.f. 1. Grup de descendenti ai unui stramos comun, legati intre ei prin rudenie de sange, care constituie unitatea de productie fundamentala a comunei primitive. 2. Neam; (p. ext.) popor. ◊ (Jur.) Dreptul gintilor = dreptul international. [Pl. -nti, -nte. / < lat. gens].

GINTA s. f. 1. grup de descendenti ai unui stramos comun, legati intre ei prin rudenie de sange, care constituie unitatea de productie fundamentala a comunei primitive. 2. neam, origine. ♦ (jur.) dreptul ~tilor = dreptul international. (< lat. gens, -ntis)

INTREPRINDERE, intreprinderi, s. f. 1. unitate economica de productie, de prestatii de servicii sau de comert. 2. Actiune pornita din initiativa personala. – V. intreprinde.

FABRICATIE, fabricatii, s. f. Proces tehnologic de producere a marfurilor intr-o fabrica, intr-o uzina etc.; productia unei asemenea unitati industriale. – Din fr. fabrication, lat. fabricatio.

CASA¹ ~e f. 1) Constructie servind ca locuinta pentru oameni. ◊ De ~ produs in conditii casnice. A avea ~ si masa a fi indestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodarie. 3) Incapere cu destinatie speciala intr-o cladire. ~a ascensorului. ◊ ~a mare odaie in casele taranesti destinata oaspetilor. 4) Totalitate a persoanelor inrudite care locuiesc impreuna; familie. ◊ A face ~ cu cineva a trai in intelegere; a trai cu cineva in casnicie. 5) Nume dat unor institutii, asezaminte, firme comerciale etc. ~ de cultura. ~ de odihna. ~a scriitorilor. 6) unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale), care are o conducere unica; intreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa

INTREPRINDERE ~i f. 1) unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale) care are o conducere unica. ~ de stat. 2) Actiune inceputa din initiativa proprie. [G.-D. intreprinderii] /v. a intreprinde

FORTA s.f. I. 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].

INTREPRINDERE s.f. 1. Actiune pornita din initiativa personala. 2. unitate economica de productie, de prestare de servicii sau de comert. [< intreprinde].

INTREPRINDERE s. f. 1. actiune pornita din initiativa personala; rezultat al unei activitati. 2. unitate economica de productie, de constructii, prestari de servicii sau de comert. (< intreprinde)

COST (‹ costa) s. n. Cheltuiala (exprimata in bani) efectuata pentru obtinerea (producerea sau cumpararea) unui bun, efectuarea unei lucrari, prestarea unui serviciu etc. ◊ Costul vietii = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare si nealimentare, a serviciilor utilizate, necesare unei familii, intr-o perioada determinata de timp. ◊ Costuri directe = cheltuieli de productie, stabilite pe unitatea de produs in in functie de ceea ce se consuma efectiv si nemijlocit pentru crearea bunurilor respective. ◊ Costuri indirecte = cheltuieli conventionale a caror marime pe unitatea de produs nu poate fi determinata decat prin procedee conventionale.

COMPLEX² ~e n. 1) unitate economica care reuneste mai multe intreprinderi cu activitate de productie interdependenta; combinat. ◊ ~ agroindustrial unitate agricola care se ocupa cu producerea si prelucrarea industriala a materiei prime. 2) Ansamblu de constructii reunite in functie de utilitatea lor. ~ turistic. ~ sportiv. 3) Ansamblu de sentimente, de tendinte si de stari de spirit inconstiente, formate in copilarie, care conditioneaza comportamentul ulterior al unei persoane. ◊ A avea ~e a fi timid. Fara ~e care actioneaza in mod firesc; fara ezitare. ~ de inferioritate sentiment de neincredere in fortele proprii. ~ul Edip atasament e****c fata de un parinte de s*x opus. /<fr. complexe, lat. complexus

PRODUCTIVITATE f. 1) Caracter productiv. 2) Capacitatea de a produce bunuri materiale. ◊ ~ea muncii eficienta muncii oamenilor in procesul de productie, exprimata prin raportul dintre consumul de munca si cantitatea de productie realizata intr-o unitate de timp. /<fr. productivite

FERMA¹ s.f. 1. Proprietate rurala compusa dintr-un teren si din constructiile, instalatiile, masinile etc. necesare exploatarii lui. 2. unitate de stat de productie vegetala si animala de sine statatoare, avand bunuri in gestiune proprie si cu personal muncitor permanent. [< fr. ferme].

MOD s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ Mod de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) Forma verbala care exprima felul in care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].

RANDAMENT s. n. 1. raportul dintre efectul obtinut si efortul depus intr-o activitate. ◊ (ec.) efectul util al unui factor al procesului de productie intr-o anumita unitate de timp. ◊ eficienta, folos, beneficiu. 2. raportul dintre valoarea unei marimi (energie, putere etc.) cedata de un sistem tehnic sub forma utila si valoarea aceleiasi marimi absorbita de acest sistem. (< fr. rendement)

COALA coli f. 1) Foaie dreptunghiulara de hartie, de carton etc. de dimensiuni diferite. 2) unitate de masura pentru volumul productiei editoriale si tipografice, egala cu 16 pagini tiparite. ~ de autor. ~ editoriala. [G.-D. colii; Sil. coa-la] /<ngr. kolla

RECUPERARE (‹recupera) s. f. 1. Actiunea de a recupera. ◊ R. a cheltuielilor = acoperirea cheltuielilor de productie si de circulatie ale unei unitati economice prin incasarea pretului marfurilor sau a tarifelor serviciilor prestate. ♦ (TEHN.) Folosirea partiala sau totala a deseurilor rezultate din prelucrari sau a energiei disipate intr-o instalatie de producere sau de transformare a acesteia, care altfel s-ar pierde (ex. r. caldurii din gazele de ardere). ♦ (Ind. Extr.) Extragere din gaura de sonda a unei cantitati de titei care a fost introdusa pentru „pornirea” unei sonde (prin metoda circulatiei de fluide). 2. (PSIH.) Sistem de masuri luate de societate pentru a normaliza personalitatea si a obtine o contributie fireasca de la un subiect deficient senzorial, intelectual sau moral.

FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)

CADENTA ~e f. 1) Repetare regulata si uniforma a unei miscari. ◊ A tine ~a a pastra ritmul in timpul mersului intr-o coloana. In ~ cu miscari repetate la intervale egale. 2) Succesiune regulata si armonioasa a unor unitati poetice sau muzicale. 3) Grad de iuteala in sistemul de productie. ~ inalta. 4) Fragment dintr-un concert instrumental interpretat fara acompaniament. /<fr. cadence, it. cadenza

COMBINAT¹ ~e n. unitate economica care reuneste mai multe intreprinderi cu activitate de productie interdependenta; com-plex. ~ metalurgic. ~ chimic. ~ de vinuri. /<rus. kombinat, fr. combinat

RANDAMENT ~e n. 1) Raport dintre efortul depus si rezultatul unei actiuni. ~ al productiei. 2) Caracteristica a eficientei unui sistem tehnic, bazata pe raportul dintre energia folosita util si energia consumata de acest sistem. 3) Capacitate de productie (a unui muncitor, a unei masini etc.) intr-o unitate de timp; spor; productivitate. A nu avea ~ la lucru. /<fr. rendement

TRUST ~uri n. unitate formata din mai multe intreprinderi din aceeasi ramura (de productie, de transport, de constructii etc.), dispersate teritorial. ~ de constructii. /<fr., engl. trust

RANDAMENT, randamente, s. n. Capacitate de productie a unui muncitor, a unei masini, a unui utilaj intr-o unitate de timp data (si in raport cu consumul); raportul dintre efectul obtinut si efortul depus intr-o activitate, actiune etc. ♦ Raportul dintre valoarea unei marimi (energie, putere etc.) cedata de un sistem tehnic sub forma utila, si valoarea aceleiasi marimi absorbita de acest sistem. ♦ Folos, beneficiu, eficienta. – Din fr. rendement.

FORMATIE s.f. 1. Intocmire, alcatuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. Formatie social-economica = categorie ce desemneaza o treapta istorica determinata a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. Asezare, dispozitiv al unei unitati militare in vederea unei actiuni. 4. Ansamblu, echipa. 5. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formatiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].

PIATA s.f. I. 1. Loc, spatiu intins, descoperit, unde se intalnesc si se intretaie mai multe strazi intr-un oras. 2. Loc unde se vand si se cumpara marfuri cu amanuntul (mai ales alimente); targ. II. Categorie economica a productiei de marfuri in care isi gaseste expresie totalitatea actelor de vanzare-cumparare privita in unitate organica cu relatiile pe care le genereaza si in conexiune cu spatiul in care se desfasoara. [Pron. pia-ta, pl. piete. / < it. piazza].

RANDAMENT s.n. 1. Capacitatea de productie a unei intreprinderi industriale sau comerciale, a unui teren agricol, a unui utilaj intr-o unitate de timp data. 2. (Tehn.) Raportul dintre lucrul mecanic produs si energia consumata de un sistem tehnic (masina, aparat etc.) pentru a produce acel lucru mecanic. [Pl. -te, -turi. / < fr. rendement].

CONTROL s.n. 1. Verificare, analiza permanenta sau periodica a unei activitati pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire. ♦ Putere de dirijare a propriilor gesturi si miscari. ◊ Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. 2. Institutie insarcinata cu supravegherea unor activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. [Pl. -oale, -oluri. / < fr. controle].

SECTOR s. n. 1. (mat.) portiune dintr-un cerc intre doua raze concurente. ◊ piesa sau organ de masina in forma de sector de cerc. 2. portiune limitata dintr-o suprafata. ◊ (mil.) zona de actiune a unei unitati. ◊ portiune dintr-un drum care intra in raza unei unitati de constructie sau de intretinere. 3. domeniu, ramura de activitate. ◊ diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ ~ social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. (< fr. secteur, lat. sector)

DIVIZIUNE s.f. Impartire; separare, divizare. ♦ Operatie logica de impartire a genului in speciile sale. ◊ Diviziunea muncii = impartire a unui proces de productie in mai multe operatii specializate; diviziune celulara = mod de inmultire a celulelor prin mitoza si amitoza. ♦ Fragment, parte, unitate obtinuta printr-o impartire. ♦ Linioara marcata pe o scara functionala sau pe cadranul unui instrument de masura, corespunzand unei anumite valori; intervalul sau valoarea intervalului dintre doua astfel de linioare. [Cf. lat. divisio, fr. division].

SECTOR s.n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ Piesa in forma de sector de cerc. 2. Parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ Sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].

TRUST s.n. 1. (In economia capitalista) Forma de monopol in care intreprinderile care s-au contopit isi pierd independenta comerciala, de productie si juridica, fiind subordonate unei administratii unice. 2. (In economia socialista) Forma de organizare a intreprinderilor in care se unesc unitatile unei anumite ramuri sau din ramuri diferite, de obicei separate teritorial (uzine, unitati comerciale etc.). [< engl., fr. trust, cf. rus. trest].

FORMATIUNE s. f. 1. complex de straturi din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. ~ social-economica = categorie a materialismului istoric ce desemneaza o treapta istorica a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. asezare a militarilor (sau a subunitatilor militare) in cadrul unei unitati in vederea executarii unei misiuni. (< fr. formation, lat. formatic)

COMUNA s. f. 1. oras medieval, care se bucura de o anumita autonomie politica. 2. unitate de baza administrativ-teritoriala compusa din unul sau mai multe sate. 3. ~ primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, cu nivelul scazut al fortelor de productie, proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si egalitatea in repartitia produselor. ◊ C-a din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate, prima incercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C-elor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. (<fr. commune)

CICLU s.n. 1. Serie, lant de fenomene, de stari etc., care se produc totdeauna in aceeasi ordine. ♦ Serie, numar de luni, de ani etc., dupa care se reproduc constant anumite fenomene in aceeasi ordine. ♦ Serie de productii literare, de opere stiintifice etc. cu tema comuna. 2. Lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. Totalitatea starilor succesive prin care trece un sistem fizic intr-o transformare ciclica. 4. unitate de masura pentru frecventa (la v******i), reprezentand frecventa unei v******i cu perioada de o secunda. [Pl. -uri. / < lat. cyclus, cf. it. ciclo, fr. cycle, gr. kyklos – cerc].

BRIGADA s.f. 1. Echipa organizata pentru anumite sarcini de productie. ◊ (Iesit din uz) Brigada artistica (de agitatie) = echipa artistica de amatori (care, in programe scurte, isi propuneau sa faca agitatie politica in jurul problemelor importante din viata unei colectivitati). 2. unitate militara compusa din doua sau trei regimente din aceeasi arma. 3. Subunitate silvica formata din mai multe cantoane (2) si supravegheata de un brigadier silvic. [Pl. -gazi, -gade. / < fr. brigade, rus. brigada].

COMUNA s.f. 1. Oras medieval (dezvoltat in apusul Europei din vechile cetati situate pe caile de comunicatie comerciala), care se bucura de o anumita autonomie politica. ♦ Diviziune teritoriala, administrata de un primar si de un consiliu municipal. 2. unitate administrativa compusa din unul sau mai multe sate sau catune si condusa de un consiliu popular comunal. 3. Comuna primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, corespunzand unor forte de productie slab dezvoltate, bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si pe relatii de colaborare si ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate; Camera Comunelor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa].

ARMATA, armate s. f. 1. Totalitatea fortelor militare ale unui stat; oaste. ◊ Expr. A face armata = a executa serviciul militar. ♦ Mare unitate militara compusa din cateva corpuri si unitati din diferite arme. 2. Fig. Colectivitate actionand in vederea unui scop comun. Armata pacii. ◊ Armata (industriala) de rezerva = (in oranduirea capitalista) populatie muncitoreasca ramasa fara lucru din pricina anarhiei modului de productie. ♦ Multime, ceata; card, sir. – It. armata.

RESTAURATIE s.f. (In gastronomie) Cuvant recent, utilizat tot mai frecvent in literatura de specialitate in locul sintagmei alimentatie publica, pentru domeniul de activitate cuprinzand productia culinara (pregatirea preparatelor culinare, de patiserie si de cofetarie) si desfacerea acestora, precum si a bauturilor (servirea pentru consumul pe loc sau livrarea la comanda, in afara localului), activitate desfasurata in cadrul unor unitati economice specializate. – Din fr. restauration.

BRIGADA, brigazi, s. f. 1. Mare unitate militara, formata dintr-un numar variabil de regimente, batalioane si divizioane. 2. Formatie (stabila) de lucru, compusa din muncitori organizati adesea pe echipe si pe schimburi sau pe faze de operatie, in vederea indeplinirii unei sarcini de productie. 3. (In sintagma) Brigada silvica = subunitate silvica formata din unul sau din mai multe cantoane, si condusa de un brigadier silvic. 4. (Iesit din uz; in sintagma) Brigada artistica = colectiv in cadrul miscarii artistice de amatori, care prezenta programe artistice (scurte) inspirate din viata colectivului din care facea parte. – Din fr. brigade, rus. brigada.

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

BRIGADA s. f. 1. formatiune (stabila) de lucru format din muncitori, organizata pentru anumite sarcini de productie. ◊ formatiune de politie intr-un anumit scop, cu un anumit profil. ◊ ~ artistica = echipa de artisti amatori care prezinta programe scurte, inspirate din viata colectivului din care fac parte. 2. echipa de specialisti care controleaza si indruma activitatea unei institutii, intreprinderi etc. 3. mare unitate militara din doua sau trei regimente din aceeasi arma, mai mica decat divizia. ◊ mare unitate navala din sase-noua nave mijlocii (distrugatoare, submarine) sau doua-trei nave mici (vedete) ◊ ~azi internationale = mari unitati militare constituite in Spania din voluntari de diferite nationalitati in razboiul din 1936-1939. 4. subunitate silvica din mai multe cantoane (3) si supravegheata de un brigadier (2). (< fr. brigade, rus. brigada)

DIVIZIUNE, diviziuni, s. f. 1. Impartire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obtine printr-o impartire. ◊ Diviziunea muncii = impartire, in cadrul unei intreprinderi, a procesului de creare a unui produs in mai multe operatii partiale, fiecare operatie fiind efectuata de un muncitor sau de un grup de muncitori anume specializati. Diviziunea sociala a muncii = impartire a productiei sociale pe ramuri de productie de sine statatoare (industrie, agricultura etc.), avand drept rezultat specializarea unor grupuri de producatori in anumite ramuri. ♦ Spec. Operatie logica de impartire a genului in specii. 2. Linioara care indica o anumita valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de masura; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis.

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

CONTROL s. n. 1. verificare a unei activitati pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ♦ cifra de ~ = exponent care indica limitele cantitative ale productiei; lucrare de ~ = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor si studentilor. ◊ urmarire a functionarii unui sistem tehnic, proces tehnologic etc. ◊ supraveghere continua (morala sau materiala). 2. stapanire. ◊ dirijare a propriilor miscari si manifestari. 3. institutie insarcinata cu supravegherea unor activitati. 4. (pl.) registru de evidenta a personalului (si a animalelor) unei unitati militare. (< fr. controle)

CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].

CONSUM, consumuri, s. n. 1. Folosire a unor bunuri rezultate din productie pentru satisfacerea nevoilor productiei si ale oamenilor. ◊ Consum productiv = folosire a mijloacelor de productie pentru crearea de noi bunuri materiale. Consum neproductiv = consum care nu are drept rezultat producerea de noi bunuri materiale. Bunuri (sau marfuri) de larg consum = produse ale industriei usoare sau alimentare care intra in proportii mari in consumul individual al oamenilor si prin a caror folosire nu rezulta produse noi. 2. Cantitate de materiale, materii prime, combustibil sau energie folosite pentru a realiza un produs tehnic, o lucrare etc. ◊ Consum specific = cantitate de combustibil, de material si de energie consumata intr-o unitate de timp pentru executarea unui produs, a unei operatii etc. – Din consuma¹ (derivat regresiv).

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.