FILIALA, filiale, s. f. Institutie, intreprindere, asociatie, organizatie condusa si controlata de o unitate centrala. [Pr.: -li-a-] – Din fr. filiale.

MICROCALCULATOR s. n. calculator electronic cu elementele componente si gabaritul foarte mici, a carui unitate centrala este implementata cu ajutorul unui microprocesor (integrat); microcomputer, microordinator. (< micro¹- + calculator)

CONCENTRATOR (‹ fr.) s. n. 1. (ELT.) Echipament electronic care multiplexeaza un set de linii de comunicatie de mica viteza, pe o singura linie de mare viteza. ♦ Dispozitiv de comutatie care serveste un numar mare de posturi telefonice. 2. (INFORM.) Dispozitiv ce regrupeaza datele de la mai multe terminale (2) intr-o unitate centrala.

INTERN, -A I. adj. care se afla inauntru; interior, launtric. ♦ organe e = organele din cavitatea toracica si abdominala; boli e = boli ale organelor interne; motor cu ardere ~a = motor care foloseste energia unui combustibil ars in interiorul cilindrului; unghi ~ = unghi format din doua drepte taiate de o secanta, aflat in interiorul lor si de aceeasi parte a secantei; (inform.) memorie ~a = memorie a calculatorului facand parte din unitatea centrala. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuieste si ia masa intr-un internat. 2. student in medicina care face practica intr-o clinica, unde, de obicei, si locuieste. (< fr. interne, lat. internus)

PERIFERIC, -A I. adj. situat la periferie, de margine; periferial. ◊ (fig.) de mica insemnatate. II. s. n. dispozitiv in afara unitatii centrale a unui ordinator, servind la introducerea, memorarea sau extragerea de date. (< fr. peripherique)

PATRIARHIE ~i f. 1) unitate administrativa bisericeasca suprema avand in frunte un patriarh. 2) Resedinta unui patriarh. 3) Biserica centrala a acestei unitati administrative. [G.-D. patriarhiei] /<sl. patrijarhija, ngr. patriarhia

PAVLOVISM s. n. orientare in medicina si psihologie bazata pe descoperirile lui Pavlov privind activitatea sistemului nervos central, pe interpretarea unitatii functionale a organismului si a relatiilor dintre acesta si mediu. (< fr. pavlovisme)

PARC s.n. 1. Gradina publica mare, amenajata special cu arbori, cu peluze etc. ♦ Gradina mare plantata cu arbori in jurul unei locuinte. 2. Suprafata de teren inchisa (plantata cu arbori) unde se ingrijeste si se creste vanatul. 3. Loc unde se gareaza vehiculele; loc unde se depoziteaza materialele unei institutii. ♦ Totalitatea vehiculelor unei institutii, ale unei unitati. 4. Parc electric = retea centrala de distribuire a curentului electric. [Cf. fr. parc, it. parco, germ. Park < lat. t. parcus].

CENTRAL, -A, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se afla (aproximativ) in centru, in mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupa o pozitie principala, care constituie un nucleu in jurul caruia se grupeaza elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijeaza de la un centru. II. S. f. 1. Institutie, unitate economica care coordoneaza si controleaza activitatea si buna desfasurare a muncii intr-o anumita ramura de activitate. ♦ (Si in sintagma centrala industriala) = (iesit din uz) unitate industriala caracteristica sistemului economic centralizat, care reunea intreprinderi cu profil similar, institute de cercetare si proiectare si care coordona intreaga lor activitate. 2. Instalatie sau ansamblu de instalatii tehnice in care se produce, in mod centralizat, energie, se efectueaza o anumita operatie tehnologica centralizata etc. 3. Statie unde se efectueaza punerea in legatura a posturilor unei retele de electrocomunicatii. – Din fr. central, lat. centralis.

FILIALA ~e f. unitate aflata in subordinea unei institutii centrale care indeplineste functiile intr-un sector sau intr-o regiune limitata. [Sil. -li-a-] /<fr. filiale

ANTENA s. f. 1. fiecare dintre cele doua organe de simt, firisoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor si miriapodelor. 2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de receptie a undelor. 3. verga a unei vele latine, foarte lunga, ascutita la extremitati. 4. (fam.; pl.) sursa de informatii. 5. filiala, unitate subalterna detasata pe langa un organism central. (< fr. antenne, lat. antenna)

FRANC¹ s. m. unitate monetara a Frantei, Elvetiei, tarilor Africii centrale, Belgiei etc. ◊ moneda divizionara in Maroc, a suta parte dintr-un dirham. (< fr. franc)

QUETZAL [CHE-TAL] s. m. I. pasare frumoasa, de marimea unei mierle, din America centrala, care simbolizeaza dorinta de libertate. II. unitatea monetara a Guatemalei. (< sp. quetzal)

CONFEDERATIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Uniune de state sau de unitati terit., autonome sau independente, avind anumite organe centrale ale puterii de stat in comun (parlament, guvern, sef de stat etc.). Astfel de confederatii au fost: pina in 1848, Confederatia elvetiana; intre 1778 si 1787, S.U.A.; intre 1815 si 1866, Confederatia germana. Confederatia constituie, in general, o etapa de trecere spre constituirea unui stat federal si chiar unitar. 2. Denumire data unor asociatii de organizatii obstesti (ex. Confederatia Generala a Muncii din Franta).

PARC s. n. 1. gradina publica mare, amenajata cu arbori, peluze etc. ◊ gradina mare plantata cu arbori in jurul unei locuinte. 2. suprafata de teren inchisa unde se ingrijeste si se creste vanatul. 3. loc de stationare a autovehiculelor sau de depozitare a utilajelor si materialelor unei institutii, unei unitati. ◊ totalitatea autovehiculelor unei intreprinderi, institutii etc.. 4. ~ electric = retea centrala de distribuire a curentului electric. (< fr. parc)

LADIN, -A (‹ it.; {s} lat. latinus „latin”) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La m. pl.) Grup lingvistic neolatin, care se extinde pe o arie cuprinsa intre Alpii centrali si Vestul Marii Adriatice. Termenul deriva de la denumirea pe care locuitorii regiunii Engadine o dadeau propriei limbi (ladin din latinum); extins de G.I. Ascoli vorbitorilor din zona sudeta pentru a dovedi inrudirea si unitatea limbii lor. Se imparte in trei grupe: occidentala (romansa), centrala (dolomitica) si orientala (friulana); p. ext. retoroman. ♦ Persoana care apartine acestor populatii. 2. Adj. Care apartine ladinilor (1), referitor la ladini. ♦ (Substantivat, f.) Limba de origine romanica vorbita de ladini (1); p ext. retoromana.

ZLOT, zloti, s. m. unitate monetara a Poloniei. ♦ Moneda de aur care a circulat in Europa centrala si rasariteana. ♦ Moneda de argint care, la inceputul sec. XIX, valora 30 de parale. ◊ Expr. A nu plati nici un zlot (rau) in ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva, a nu da nici o consideratie cuiva sau la ceva. ♦ Nume dat odinioara in Transilvania unei monede austriece; moneda de argint de doua coroane. – Din pol. złoty.

DEBIT¹, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Inv.) Debit de bauturi spirtoase = carciuma. 2. (Inv.) Vanzare, desfacere continua de marfuri cu amanuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fina care trece, intr-o unitate de timp, printr-o sectiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maxima a debitului de apa care poate fi utilizat in scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitate de material sau de obiecte produse de o masina sau de o instalatie intr-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitata de o instalatie intr-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit c*****c = cantitatea de sange expulzata de ventriculul stang in aorta la fiecare contractie a inimii sau in cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numarul de lovituri care poate fi tras de o gura intr-o anumita cantitate de timp. ♦ Fig. Afluenta (precipitata), torent de cuvinte in vorbirea cuiva. – Din fr. debit.

ZLOT, zloti, s. m. unitate monetara a Republicii Populare Polone. ♦ Moneda de aur de valoarea unui galben, care a circulat in Europa centrala si rasariteana intre secolele al XV-lea si al XVII-lea. ♦ Moneda de argint de valoare inferioara talerului si care la inceputul secolului al XIX-lea valora 30 de parale. ◊ Expr. A nu plati nici un zlot (rau) in ochii cuiva = a nu valora nimic pentru cineva. ♦ (Reg.) Nume dat in trecut florinului austriac; moneda de argint de doua coroane. – Pol. złoty.

PRETOR s. m. 1. magistrat roman cu rang imediat inferior consulului. 2. (in trecut) persoana pe langa marile unitati militare, cu atributii in timp de razboi sau de mobilizare in politia administrativa si judiciara. 3. reprezentant al puterii centrale intr-o plasa, cu atributii administrative si de politie. (< lat. praetor)

GUVERNATOR, guvernatori, s. m. 1. (In unele state) Persoana care conduce, in numele sefului statului, o unitate administrativ-teritoriala mai mare sau un teritoriu dependent, o colonie. 2. Persoana care conduce o institutie de credit depinzand de o autoritate centrala. – Guverna + suf. -tor.

SARCOMER s. n. unitatea morfofunctionala a miofibrilelor musculaturii striate. Fiecare s. este delimitat de doua membrane Z (de care se ataseaza filamentele de actina) si este alcatuit dintr-un disc intunecat central (format din filamente de actina si miozina) si doua discuri luminoase laterale (formate din filamente de actina). In timpul contractiei musculare, filamentele de actina aluneca printre cele de miozina, membranele Z se apropie una de alta si s. se scurteaza.

UZINA s. f. 1. unitate industriala mare, organizata pe baza de diviziune a muncii, in care se fac in special lucrari de utilaj, se produc semifabricate sau materiale pentru alte industrii, pentru fabrici etc. 2. centrala de forta furnizoare de energie electrica, termica, de apa etc. (< fr. usine)

PRETOR, pretori, s. m. 1. Magistrat roman cu inalte atributii judiciare (si care adesea guverna o provincie romana). 2. (In vechea armata) Persoana numita pe langa marile unitati militare, cu atributii in politia administrativa si juridica in timp de razboi. 3. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sef al administratiei si al politiei intr-o plasa, care reprezenta aici puterea centrala. – Din lat. praetor, -oris.

ATOM (‹ fr., lat.) s. m. 1. Particula din care sint alcatuite toate substantele, solide, lichide, sau gazoase. Reprezinta cea mai mica parte a unei substante simple (element chimic) care mai pastreaza insusirile chimice ale acesteia. Este format din dintr-un nucleu central si electroni. Poate exista fie liber, fie in combinatii cu alti atomi (identici sau diferiti) alcatuind molecula. A. social = notiune introdusa in psihosociologie de J.L. Moreno, desemnind cea mai mica unitate viabila a matricei sociometrice, nucleul tuturor relatiilor socioafective (numite „tele”-uri) care s-au constituit in jurul unui individ.

AFGAN, -A, afgani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte dintr-o populatie indo-europeana din Asia-centrala, formand populatia de baza de religie musulmana a Afganistanului. 2. Adj. Care apartine Afganistanului sau afganilor (1), privitor la Afganistan sau la afgani. ♦ Limba afgana (si substantivat, f.) = limba din grupul limbilor iraniene vorbita de afgani. 3. S. m. unitate monetara din Afganistan. – Din fr. Afghan.

CASCADA (‹ fr.) s. f. 1. Cadere naturala de apa pe cursul unui riu, fluviu sau torent provocata de o ruptura de panta in profilul longitudinal al vaii. Frecvente in regiunile calde si umede peste fostele praguri glaciare, in unitatile inalte de relief unde bancurile de roci dure alterneaza cu altele mai moi. C. cu cea mai inalta cadere de apa din lume este Angel (Venezuela, 979 m). In Romania cea mai inalta c. este Izvorul Cailor (M-tii Rodnei, 150 m). ♦ C. de hidrocentrale = grup de centrale hidroelectrice, in componenta unui sistem hidroenergetic amenajate in serie pe un curs de apa, ce pot avea sau nu lacuri proprii de acumulare. ♦ Expr. Cascada de ris = ris zgomotos, sacadat si prelungit. 2. (TEHN.) Montaj in c. = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice pentru a imbunatati factorul de putere sau pentru a modifica fara pierderi turatia acestora.

CIMPIA TRANSILVANIEI, compartimentul central-nordic al Pod. Transilvaniei, limitat de Pod. Somesan (la N si NV), Dealurile Feleacului si Depr. Turda-Cimpia Turzii (in V si SV), Pod. Tirnavelor (la S si SE) si Subcarpatii interni (in E si NE). Denumirea populara, cu atributul de „cimpie”, se refera numai la functionalitatea sa agricola, straveche, fiindca nici relieful si nici majoritatea celorlalte componente ale peisajului nu justifica incadrarea acestei unitati in categoria cimpiilor propriu-zise. Litologia (roci in general liabile) si structurile in cute diapire, brahianticlinale si domuri explica predominarea reliefului deluros-colinar, mai inalt in N (550-631 m) si mai coborit in S (450-500 m). Defrisata de timpuriu, C.T. a devenit o importanta zona agricola, terenurile arabile predominind in proportie de 70-80%, in S si 30-40% in N, pe care se cultiva cereale, sfecla de zahar, floarea-soarelui etc.

SELECTIE s. f. 1. alegere de persoane sau lucruri dupa un anumit criteriu si cu un anumit scop; selectionare. ◊ (lingv.) operatie prin care sunt alese unitati din axa paradigmatica. 2. (biol.) proces natural ori provocat care favorizeaza supravietuirea sau inmultirea preferentiala a anumitor indivizi. ♦ ~ naturala = supravietuirea si continua evolutie a speciilor animale si vegetale cu o mai mare putere de adaptare la mediu si disparitia celor mai putin dotate; ~ artificiala = metoda de ameliorare a speciilor animale si vegetale in selectionarea in vederea reproductiei a indivizilor care intrunesc cele mai multe calitati biologice. 3. (mat.) orice multime finita de elemente observate. ◊ (stat.) parte selectata dintr-o colectivitate spre a servi la o cercetare selectiva. 4. operatie de alegere efectuata de un selector telefonic pentru a asigura legatura intre doi abonati ai unei centrale automate. (< fr. selection, lat. selectio)