CATUN, catune, s. n. 1. Grup de asezari taranesti care nu constituie o unitate administrativa, cu un numar de locuitori mai mic decat al unui sat. 2. (Reg.) Padurice, hatis, desis. [Pl. si: catunuri] – Cf. alb., scr. katun.

RURAL, -A, rurali, adj. De (la) sat; satesc. ◊ (In vechea organizare administrativa) Comuna rurala = cea mai mica unitate administrativa, condusa de un primar. – Din fr. rural.

TINUT, tinuturi, s. n. I. Faptul de a tine. II. 1. (In trecut) Teritoriu mai intins care constituia o unitate administrativa. 2. Loc, regiune. 3. (Inv.) Tara. – V. tine.

PAROHIE, parohii, s. f. 1. Cea mai mica unitate administrativa bisericeasca; comunitate religioasa crestina condusa de un paroh; enorie; p. ext. biserica dintr-o astfel de utilitate. 2. Cladire in care se afla locuinta si cancelaria parohului. – Din lat. parochia, germ. Parochie.

LOCALITATE, localitati, s. f. Asezare omeneasca formand o unitate administrativa. ◊ Loc. adj. si adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orasul despre care este vorba. – Din fr. localite.

COMISARIAT, comisariate, s. n. 1. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar (1). ♦ Localul acestei sectii. 2. (In sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (In U.R.S.S., pana in anul 1946; in sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat.

ocol (imprejmuire, unitate administrativa) s. n., pl. ocoale

CATUN ~e n. 1) Localitate (mai mica decat un sat) care nu constituie o unitate administrativa. /Cuv. autoht.

COMISARIAT ~e f. 1) Organ de conducere social-politica, administrativa etc. ◊ ~ militar organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. 2) Localul unui astfel de organ de conducere. 3) (in unele tari) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar. 4) Lo-calul sectiei orasenesti de politie. [Sil. -ri-at] /<fr. commissariat, rus. komissariat

CIRCUMSCRIPTIE s.f. Delimitare teritorial-administrativa in cadrul unui oras, judet, sector etc. ◊ Circumscriptie electorala = unitate administrativa constituita cu ocazia alegerilor; circumscriptie sanitara = unitate teritoriala de baza in sistemul de ocrotire a sanatatii. [Gen. -iei. / < lat. circumscriptio, fr. circonscription].

CIRCUMSCRIPTIE s. f. delimitare teritorial-administrativa in cadrul unui oras, judet, sector etc.; sectie, serviciu, institutie care se ocupa cu o anume activitate (financiara, medicala, de politie etc.). ♦ ~ electorala = unitate administrativa constituita cu ocazia alegerilor; ~ sanitara = unitate teritoriala de baza in sistemul de ocrotire a sanatatii. (< fr. circonscription, lat. circumscriptio)

GRUPA s. f. 1. mic colectiv de oameni subordonati unor forme organizatorice mai largi. ◊ (mil.) cea mai mica subunitate de instructie si lupta. ◊ unitate administrativa dintr-o intreprindere sau institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. 2. subdiviziune in stiintele naturii, din elemente care prezinta caractere comune. ◊ (chim.) fiecare dintre cele noua subimpartiri ale sistemului periodic, cuprinzand elemente cu proprietati asemanatoare. ♦ ~ sangvina = fiecare dintre cele patru categorii in care se poate clasifica sangele, dupa insusirile antigenice conditionate genetic. 3. subdiviziune in cadrul sistemului morfologic cuprinzand elemente cu trasaturi comune. 4. totalitatea depozitelor sedimentare formate in timpul unei ere geologice. (< fr. groupe)

PREFECTURA s. f. 1. unitate administrativa, provincie etc. condusa de un prefect (1). 2. functia, demnitatea de prefect. 3. institutie care constituie forul administrativ si politic sau conducerea politiei dintr-un judet (sau district). (< lat. praefectura, fr. prefecture)

paroh (parohi), s. m. – Preot care conduce o comunitate de credinciosi. Ngr. πάροιϰος. – Der. parohie, s. f. (cea mai mica unitate administrativa bisericeasca), din ngr. παροιϰιά; parohial, adj. (de parohie).

CATUN, catune, s. n. 1. Grup de asezari taranesti care nu constituie o unitate administrativa, avand un numar de locuitori mai mic decat al unui sat. 2. (Reg.) Padurice, hatis, desis. – Comp. alb. katun.

CAPITALA, capitale, s. f. 1. Oras de resedinta in care isi au sediul organele supreme ale puterii de stat. 2. Oras in care isi au sediul organele de conducere ale unei unitati administrative teritoriale. [Var.: (inv.) capitalie s. f.] – Din fr. capitale.

GRUPA, grupe, s. f. 1. Colectiv restrans de oameni, subordonat unei forme organizatorice mai largi. ♦ unitate administrativa dintr-o intreprindere sau dintr-o institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. ♦ Cea mai mica subunitate militara de instructie si de lupta. ♦ (Rar) Grup (2). 2. Subdiviziune (in stiinte) care cuprinde elemente cu trasaturi comune. ◊ Grupa sangvina = fiecare dintre categoriile de clasificare a sangelui, intemeiata pe ansamblul de caracteristici ale globulelor rosii si ale plasmei sangvine. ♦ Spec. Fiecare dintre subimpartirile care rezulta din asezarea elementelor chimice in sistemul periodic, grupand elementele cu proprietati inrudite. – Din fr. groupe.

GUVERNATOR, guvernatori, s. m. 1. (In unele state) Persoana care conduce, in numele sefului statului, o unitate administrativ-teritoriala mai mare sau un teritoriu dependent, o colonie. 2. Persoana care conduce o institutie de credit depinzand de o autoritate centrala. – Guverna + suf. -tor.

JUDET, (I, 1, 2) judeti, s. m., (I, 3, 4, II) judete, s. n. I. 1. S. m. (In vechea organizare a Tarii Romanesti) Denumire data carmuitorului unui oras; primar. 2. S. m. (Invechit si regional) Judecator (1). 3. S. n. Judecata (3). 4. S. n. (Inv.; in religia crestina) Judecata de apoi. II. S. n. 1. (In vechea organizare a Tarii Romanesti) Impartire administrativ-teritoriala, corespunzatoare tinutului in Moldova. 2. unitate administrativ-teritoriala, in Romania, in componenta careia intra mai multe orase si comune. – Lat. judicium.

REGIUNE, regiuni, s. f. 1. Intindere mare de pamant mai mult sau mai putin omogena, dintr-o tara sau de pe glob, care prezinta caractere comune; tinut, zona. 2. unitate administrativa si teritoriala in Romania (intre 1950 si 1968) alcatuita din raioane si din unul sau mai multe orase importante. 3. Portiune determinata a unei fiinte sau a unui obiect. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. region, lat. regio, -onis.

FUNCIAR, -A, funciari, -e, adj. Care se refera la proprietatea particulara asupra pamantului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafetelor de teren aflate intre granitele unei tari, unei unitati administrativ-teritoriale sau ale unei unitati agricole. Impozit funciar = impozit pe care il plateste cineva pentru un teren care se afla in proprietatea sa. Carte funciara = registru oficial in care se inventariaza toate proprietatile de pamant individuale din cuprinsul unei regiuni, mentionandu-se numele proprietarului, suprafata terenului si vecinatatile; carte funduara. ◊ Fig. Care apartine naturii, firii cuiva; de baza. [Pr.: -ci-ar] – Dupa fr. foncier.

DISTRICT, districte, s. n. unitate administrativ-teritoriala din unele tari, care cuprinde fie capitala tarii si imprejurimile ei, fie un teritoriu care are o populatie cu compozitie nationala omogena. – Din fr. district, lat. districtus.

TERITORIU, teritorii, s. n. Intindere de pamant delimitata prin granitele unui stat sau ale unei unitati administrative si supusa suveranitatii statului respectiv. – Din lat. territorium, fr. territoire.

DEMA, deme, s. f. unitate administrativ-teritoriala in Grecia antica si in Imperiul Bizantin. – Din fr. deme.

DEPARTAMENT, departamente, s.n 1. Subdiviziune a unui minister. 2. (In unele state, de ex. in S.U.A.) Minister. 3. (In unele state, de ex. in Franta) unitate administrativ-teritoriala. – Din fr. departement.

COMITAT, comitate, s. n. unitate administrativ-teritoriala, in unele tari condusa de un comite² (sau conte); district. – Din germ. Komitat.

JUDECIE s. (IST.) parte, unghi. (~ era o unitate administrativ-teritoriala.)

judet (unitate administrativ-teritoriala, judecata) s. n., pl. judete

CANTON ~oane n. 1) Cladire inzestrata cu utilaj necesar pentru supravegherea si intretinerea unei cai de comunicatie si in care locuieste cantonierul. 2) Subdiviziune silvica condusa de un padurar. 3) Locuinta a padurarului aflata pe teritoriul acestei subdiviziuni. 4) (in unele tari) unitate administrativ-teritoriala. /<fr. canton

COMITAT ~e n. ist. (in unele tari) unitate administrativ-teritoriala condusa de un comite; district; tinut. /<germ. Komitat

DEPARTAMENT ~e n. 1) Sector administrativ care revine unui ministru. 2) Subdiviziune a unui minister. 3) (in unele state) unitate administrativ-teritoriala, condusa de un prefect. 4) (in unele tari) Ramura importanta a administratiei de stat. /<fr. departement

DIECEZA ~e f. unitate administrativa bisericeasca, condusa de un episcop; episcopie. [Sil. di-e-] /<fr. diocese, lat. dioecesis

DISTRICT ~e n. unitate administrativ-teritoriala in unele state. /<fr. district, lat. districtus

JUDET ~e n. unitate administrativ-teritoriala de rang superior, avand in componenta mai multe orase si comune. /<lat. judicium

OCOL¹ ocoale n. 1) Loc ingradit (pentru inchiderea vitelor); cosar; tarc. 2) Gard care inconjoara un loc; ingraditura; imprejmuire. 3) ist. unitate administrativa. ◊ ~ silvic diviziune teritoriala in gospodaria forestiera. /<bulg. okolu

PAROHIE ~i f. 1) (la crestinii ortodocsi) unitate administrativa bisericeasca inferioara; enorie. 2) Comunitate de crestini (ortodocsi). 3) Sediul si locuinta parohului. [G.-D. parohiei] /<lat. parochia, germ. Parochie

PATRIARHIE ~i f. 1) unitate administrativa bisericeasca suprema avand in frunte un patriarh. 2) Resedinta unui patriarh. 3) Biserica centrala a acestei unitati administrative. [G.-D. patriarhiei] /<sl. patrijarhija, ngr. patriarhia

PROTOIERIE ~i f. 1) Functie de protoiereu. 2) Durata de exercitare a acestei functii. 3) unitate administrativa in componenta careia intra mai multe parohii. /protoiereu + suf. ~ie

RAION ~ioane n. 1) unitate administrativ-teritoriala in unele regiuni sau in orasele mari. 2) fam. Portiune de teritoriu indicata de cineva. In ~ionul aeroportului. 3) Sectie intr-un magazin, unde se vand marfuri dintr-o anumita grupa. ~ionul de jucarii. [Sil. -ion] /< rus. raion, fr. rayon

REGIUNE ~i f. 1) Teritoriu de proportii mari, care are anumite caracteristici specifice (de clima, relief, resurse economice etc.); tinut; meleag. ~ alpina. 2) unitate administrativ-teritoriala constand din mai multe raioane si orase. 3) Portiune a corpului unei fiinte sau a unui obiect, determinata numai in linii generale. ~ cervicala. [G.-D. regiunii; Sil. -gi-u-] /<fr. region, lat. regio, ~onis

STAT² ~e n. 1) Institutie politico-administrativa a societatii in frunte cu un guvern si cu organele acestuia, cu ajutorul carora se asigura functionarea vietii sociale pe un anumit teritoriu; tara. ◊ De ~ a) care reprezinta interesele statului; b) care este condus de stat; c) care apartine statului. 2) (in unele tari) unitate administrativ-teritoriala autonoma. 3) : ~-major a) organ de conducere a fortelor armate (pe langa mari unitati militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. etat, it. stato, germ. Status

TERITORIU ~i n. Intindere de pamant cu limitele precis stabilite (apartinand unei entitati geografice, unui stat sau unei unitati administrative). /<lat. territorium, fr. territoire

TINUT ~uri n. 1) Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; regiune. 2) unitate administrativ-teritoriala in cadrul unui stat. /v. a tine

VILAIET ~e n. unitate administrativa in Turcia. /< turc. vilayet

COMUNA s.f. 1. Oras medieval (dezvoltat in apusul Europei din vechile cetati situate pe caile de comunicatie comerciala), care se bucura de o anumita autonomie politica. ♦ Diviziune teritoriala, administrata de un primar si de un consiliu municipal. 2. unitate administrativa compusa din unul sau mai multe sate sau catune si condusa de un consiliu popular comunal. 3. Comuna primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, corespunzand unor forte de productie slab dezvoltate, bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si pe relatii de colaborare si ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate; Camera Comunelor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa].

REGIUNE s.f. 1. Mare intindere de pamant; tinut, zona. ♦ Portiune, parte a corpului. 2. unitate administrativa si teritoriala in Romania, intre 1950 si 1968, cuprinzand mai multe raioane. [Pron. -gi-u-. / < fr. region, it. regione, lat. regio].

DEPARTAMENT s.n. 1. Ramura importanta a administratiei de stat sau a unei institutii; departament de stat = denumirea oficiala a Ministerului Afacerilor Externe al S.U.A. 2. unitate administrativ-teritoriala in Franta, condusa de catre un prefect. [Pl. -te, -turi. / < fr. departement].

GRUPA s.f. 1. Mic colectiv de oameni subordonati unor forme organizatorice mai largi. ♦ (Mil.) Cea mai mica subunitate de instructie si de lupta. ♦ unitate administrativa dintr-o intreprindere sau institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. 2. Subdiviziune in stiintele naturii alcatuita din elemente care prezinta caractere comune. ♦ (Chim.) Fiecare dintre cele noua subimpartiri ale sistemului periodic, cuprinzand elemente cu proprietati asemanatoare. ◊ Grupa sanguina = fiecare dintre cele patru categorii in care se poate clasifica sangele. [< fr. groupe].

scaunime, scaunimi, s.f. (inv. si reg.) teritoriul unui scaun (unitate administrativ-teritoriala veche in Ardeal).

spargalui, spargaluiesc, vb. IV 1. (inv. si reg.) a (se) sparge. 2. (fig.; reg.) a spulbera. 3. (refl.; inv.; despre asezari omenesti sau unitati administrative) a se dezorganiza. 4. (inv.; despre ostiri) a infrange; a nimici. 5. (refl.; reg.; despre adunari, petreceri, jocuri) a se sparge, a se incheia, a se termina. 6. (reg.; in expr.) a spargalui pamantul = a scormoni.

SECTOR s.n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ Piesa in forma de sector de cerc. 2. Parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ Sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].

STAT¹ s.n. 1. Organizatia politica a clasei economiceste dominante in societate, care are drept scop apararea ordinii economice si politice existente si reprimarea impotriva claselor opuse; tara. 2. unitate administrativ-teritoriala autonoma in unele republici din America si in Australia. 3. (La pl.; in oranduirea feudala) Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. [Pl. -te, -turi. / < lat. status, it. stato, fr. etat].

BAROU s. n. organizatie profesionala a avocatilor dintr-o anumita unitate administrativ-teritoriala. (< fr. barreau)

COLEGIU s. n. 1. (in Roma antica) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. 2. organ de conducere colectiva si de indrumare a unui periodic, a unei lucrari, carti etc., a unei intreprinderi sau institutii. 3. corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesie sau aceeasi demnitate. ◊ (jur.; in unele tari) colectiv de judecatori in cadrul organizarii interne a instantei supreme sau cu atributii speciale pe langa unele organe de jurisdictie. ♦ ~ de avocati = colectiv al avocatilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala. 4. ~ de partid = organ care controleaza modul in care se respecta prevederile statutului cu privire la disciplina si morala de partid etc. 5. (in trecut) categorie electorala care ingloba cetatenii cu aceeasi avere sau cu acelasi rang social. 6. institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. 7. ~ de redactie = organ consultativ pe langa redactorul-sef al unei publicatii; comitet de redactie. (< lat. collegium, fr. college)

COMITAT s. n. (in evul mediu) unitate administrativ-teritoriala; district. (< germ. Komitat, lat. comitatus)

DEMA s. f. unitate administrativ-teritoriala in vechea Atica si in Imperiul Bizantin. (< fr. deme, cf. gr. demos, popor)

DEPARTAMENT s. n. 1. ramura importanta a administratiei de stat sau a unei institutii; (in unele tari) minister. ♦ ~ de stat = titulatura oficiala a Ministerului Afacerilor Externe al S. U. A. 2. unitate administrativ-teritoriala in Franta. (< fr. departement)

REGIUNE s. f. 1. mare intindere de pamant; teritoriu, zona. 2. portiune a unei organ(ism) etc. 3. unitate administrativ-teritoriala cu mai multe raioane. (< lat. register, fr. region, lat. regio)

SECTOR s. n. 1. (mat.) portiune dintr-un cerc intre doua raze concurente. ◊ piesa sau organ de masina in forma de sector de cerc. 2. portiune limitata dintr-o suprafata. ◊ (mil.) zona de actiune a unei unitati. ◊ portiune dintr-un drum care intra in raza unei unitati de constructie sau de intretinere. 3. domeniu, ramura de activitate. ◊ diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ ~ social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. (< fr. secteur, lat. sector)

CAPITALA, capitale, s. f. Oras de resedinta a organelor supreme ale puterii de stat; (in trecut) oras in care isi au resedinta organele de conducere ale unei unitati administrative teritoriale. [Var.: (inv.) capitalie s. f.] – Fr. [ville] capitale.

CANTON, cantoane, s. n. 1. Cladire din imediata vecinatate a unei cai de comunicatie, inzestrata cu aparatele necesare pentru supravegherea si intretinerea acesteia si care serveste si ca locuinta pentru cantonier. 2. Cea mai mica unitate in administratia padurilor; locuinta padurarului. 3. unitate teritorial-administrativa in unele tari. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederatia Elvetiana. – Din fr. canton.

GUBERNIE (GUBERNIE), gubernii, s. f. unitate teritorial-administrativa in vechea Rusie. – Din rus. guberniia.

GUVERNAMANT, (2) guvernaminte, s. n. 1. (In sintagma) Forma de guvernamant = forma de conducere politica a unui stat. 2. (In unele state) unitate teritorial-administrativa condusa de un imputernicit al sefului statului. – Din fr. gouvernement.

ARONDISMENT, arondismente, s. n. unitate teritorial-administrativa din Franta, mai mica decat departamentul. – Din fr. arrondissement.

CIRCUMSCRIPTIE, circumscriptii, s. f. Subdiviziune a unei unitati teritorial-administrative, organizata in vederea desfasurarii in bune conditii a unei activitati (financiare, sanitare, de alegeri etc.) in cadrul statului; institutie, serviciu etc. care asigura desfasurarea acestei activitati; circa. – Din lat. circumscriptio, fr. circonscription.

RAION, raioane, s. n. 1. unitate teritorial-administrativa in Romania (intre 1950 si 1968) in cadrul unei regiuni sau a orasului Bucuresti. 2. Parte a unui magazin unde se gasesc marfuri de acelasi fel. [Pr.: ra-ion] – Din (1) rus. raion, (2) fr. rayon.

guvernamant s. n., (unitati teritorial administrative) pl. guvernaminte

GUBERNIE ~i f. unitate teritorial-administrativa in vechea Rusie. /<rus. gubernija

GUVERNATOR ~i m. (in unele state) 1) Conducator al unei mari unitati teritorial-administrative (provincie, tinut, colonie etc.). 2) Conducator al unei institutii bancare sau de credit, numit de guvern. /a guverna + suf. ~tor

GUVERNAMANT ~minte n. 1): Forma de ~ forma de conducere politica a unui stat. 2) (in unele state) unitate teritorial-administrativa condusa de un guvernator. /<fr. gouvernement

SUBunitate ~ati f. Subdiviziune a unei unitati (militare, administrative, economice etc.). /sub- + unitate

CANTON s.n. 1. Cladire construita langa o sosea sau langa o cale ferata, inzestrata cu aparate de semnalizare, de protectie si de supraveghere a drumurilor respective, servind si ca locuinta cantonierului. ♦ Sector al unui drum. 2. unitate in administratia padurilor, in care activeaza padurarul; locuinta de padurar. 3. unitate teritorial-administrativa care se intalneste in unele tari (Elvetia, Franta etc.). 4. (Arhit.) Una dintre cele patru ogive care compun o bolta in cruce. [< fr. canton].

GUVERNAMANT s.n. 1. (Rar) Puterea executiva a unui stat; guvern. ◊ Forma de guvernamant = forma de conducere politica a unui stat. 2. (In unele tari) unitate teritorial-administrativa condusa de un guvernator. [Pl. -minte. / cf. fr. gouvernement].

THEMA s.f. (Ist.) unitate teritorial-administrativa si militara a Imperiului bizantin, in care cele doua puteri – ostaseasca si civila – erau incredintate unui strateg, numit de imparat si dependent direct de acesta. [Cf. gr. thema].

nahia, nahiele, s.f. (inv.) unitate teritorial-administrativa; tinut.

scaunean, scauneni, s.m. (inv.) 1. membru al unui consiliu municipal, magistrat, consilier al unui scaun (unitate teritorial-administrativa veche). 2. locuitor al unui scaun; scaunas.

semt, semturi, s.n. (inv.) 1. tagma, breasla. 2. (in forma: sempt) unitate teritorial-administrativa a unui oras.

RAION s.n. 1. Suprafata, teritoriu limitat de o anumita raza in raport cu un centru. ♦ unitate teritorial-administrativa in care se imparte o regiune, un district sau un oras mare in unele tari. ♦ Fasie de teren pe care actioneaza o unitate militara in aparare. 2. Sectie a unui magazin unde se gasesc marfuri de acelasi fel. [Pron. ra-ion, pl. -oane. / < fr. rayon, rus. raion].

SUBunitate s.f. Subdiviziune a unei unitati militare, administrative, economice, comerciale etc. [< sub- + unitate].

CANTON s. n. 1. cladire construita langa o sosea sau cale ferata, pentru semnalizare, protectie si supraveghere a drumurilor respective; locuinta cantonierului. 2. unitate de supraveghere, intretinere si urmarire a lucrarilor din cadrul unui sistem de desecare, irigatii, baraje etc. ♦ sector al unui drum. 3. unitate in administratia padurilor, in care activeaza padurarul; locuinta acestuia. 4. unitate teritorial-administrativa in unele tari (Elvetia, Franta). 5. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o bolta in cruce. 6. (herald.) piesa de forma patrata, a noua parte dintr-un scut, intr-un colt al acestuia. (< fr. canton)

GUVERNAMANT s. n. 1. guvernare. ♦ forma de ~ = forma de conducere politica a unui stat. 2. (in unele tari) unitate teritorial-administrativa condusa de un guvernator. (< fr. gouvernement)

RAION s. n. 1. suprafata, teritoriu limitat de o anumita raza in raport cu un centru. ◊ unitate teritorial-administrativa in care se imparte o regiune, un district sau un oras mare. 2. (mil.) portiune de teren in care se dispun forte si mijloace in vederea indeplinirii unei misiuni de lupta. 3. sectie a unui magazin unde se gasesc marfuri de acelasi fel. (< /1/ rus. raion, fr. rayon)

SUBunitate s. f. subdiviziune a unei unitati militare, administrative, economice, comerciale etc. (< sub- + unitate)

BANATUL SEVERINULUI (BANATUL DE SEVERIN), unitate militar-administrativa constituita in 1230; cuprindea S Banatului, regiunea Severinului si o mica parte din V Olteniei, cu centrul in cetatea Severinului; conducatorul purta titlul de ban². Feud al domnilor Tarii Romanesti, incepind din vremea lui Basarab I; o mare parte din B.S. a cazut, in sec. 16, sub dominatie turceasca.

CANTON, cantoane, s. n. 1. Cladire inzestrata cu aparatele necesare pentru supravegherea si intretinerea cailor de comunicatie (servind si ca locuinta pentru cantonier). 2. Cea mai mica unitate in administratia padurilor; locuinta padurarului. 3. unitate teritorial-administrativa in unele tari. – Fr. canton.

PROVINCIE, provincii, s. f. 1. unitate geografica sau administrativa dintr-o tara; regiune, tinut. ♦ Teritoriu sau localitate dintr-o tara situate in afara capitalei. 2. Teritoriu cucerit de romani in afara Italiei si supus legilor si organizarii romane. [Var.: (inv.) provintie s. f.] – Din lat. provincia, fr. province.

FACULTATE, facultati, s. f. 1. Capacitate, posibilitate, insusire morala sau intelectuala a cuiva; aptitudine. ♦ Insusire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a actiona, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. unitate didactica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior, condusa de un decan si cuprinzand un ansamblu de discipline inrudite intre ele, pentru pregatirea studentilor si a doctoranzilor intr-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculte, lat. facultas, -atis.

SECTOR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan limitata de doua drepte concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua drepte; multimea punctelor din interiorul unei sfere, situata in interiorul conului avand ca baza un cerc mic al sferei, iar ca varf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de masina in forma de cerc, de roata (dintata). 2. Fiecare dintre zonele corespunzatoare unei delimitari de orice natura a unei suprafete; portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ Zona de actiune a unei unitati militare. ♦ Subimpartire administrativa in cadrul unui oras mai mare. 3. Domeniu sau ramura de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

SUBunitate, subunitati, s. f. Subimpartire a unei unitati militare, economice, administrative etc. – Sub¹- + unitate.

COMUNA, comune, s. f. 1. unitate de baza administrativ-economica, alcatuita din unul sau mai multe sate si condusa de un primar. ♦ (In evul mediu) Asezare urbana in tarile din apusul Europei, dezvoltata in cadrul vechilor cetati asezate pe marile drumuri comerciale si posedand o anumita autonomie. 2. (In sintagma) Comuna primitiva = prima treapta de dezvoltare a societatii omenesti, caracterizata prin munca in comun si prin impartirea egala a bunurilor materiale. – Din fr. commune.

PROVINCIE ~i f. 1) (in unele tari) unitate teritoriala si administrativa. 2) Teritoriu al unei tari, situat in afara capitalei, avand anumite trasaturi specifice. 3) (in Roma antica) Tara cucerita de romani si administrata de un guvernator. [G.-D. provinciei; Sil. -ci-e] /<lat. provincia, fr. province

COMUNA s. f. 1. oras medieval, care se bucura de o anumita autonomie politica. 2. unitate de baza administrativ-teritoriala compusa din unul sau mai multe sate. 3. ~ primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, cu nivelul scazut al fortelor de productie, proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si egalitatea in repartitia produselor. ◊ C-a din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate, prima incercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C-elor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. (<fr. commune)

CENTURIE s.f. 1. unitate a armatei romane formata din o suta de soldati. 2. unitate politica si administrativa in vechea Roma, formata din o suta de cetateni. [Gen. -iei. / < lat. centuria, cf. fr. centurie].

CENTURIE s. f. (in Roma antica) 1. unitate militara din o suta de soldati. 2. unitate politica si administrativa din o suta de cetateni. (< lat. centuria, fr. centurie)

unitate ~ati f. 1) Numarul si cifra unu. 2) Fiecare dintre numerele de la unu pana la noua inclusiv; unime. 3) mai ales la pl. Ultima cifra a unui compus. 4) Marime luata ca etalon pentru masurarea marimilor de acelasi fel. ~ de timp. 5) Caracter unitar. ~ dialectica. 6) Formatie care intra in componenta unui sistem superior si activeaza dupa un plan unic. ~ administrativa. ~ militara. [G.-D. unitatii] /<fr. unite, lat. unitas, ~atis

FACULTATE s.f. 1. Capacitate, aptitudine fizica, psihica sau intelectuala care permite unei fiinte de a se comporta si de a actiona intr-un anumit fel. 2. unitate didactica stiintifica si administrativa in cadrul unei universitati sau al unui institut de invatamant superior, condusa de un decan. [Cf. fr. faculte, lat. facultas].

FACULTATE s. f. I. capacitate, aptitudine fizica, psihica sau intelectuala a cuiva care ii permite a se comporta si a actiona intr-un anumit fel. ◊ insusire a unui fenomen, obiect, sistem etc. de a actiona, de a se dezvolta, de a rezolva ceva. II. unitate didactica, stiintifica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior. (< fr. faculte, lat. facultas)

INSTITUTIE s.f. 1. Forma de organizare a unor raporturi sociale – politice, juridice etc. – parte a suprastructurii. 2. Organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care cuprinde o anumita activitate, care imbratiseaza un anumit domeniu etc. ♦ Asezamant. [Gen. -iei, var. institutiune s.f. / cf. fr. institution, lat. institutio].

INSTITUTIE s. f. 1. forma de organizare a unor raporturi sociale, parte a suprastructurii. 2. organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care desfasoara o anumita activitate. ◊ asezamant. (< fr. institution, lat. institutio)

PRETOR, pretori, s. m. 1. Magistrat roman cu inalte atributii judiciare (si care adesea guverna o provincie romana). 2. (In vechea armata) Persoana numita pe langa marile unitati militare, cu atributii in politia administrativa si juridica in timp de razboi. 3. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sef al administratiei si al politiei intr-o plasa, care reprezenta aici puterea centrala. – Din lat. praetor, -oris.

INSTITUTIE¹ ~i f. Organ sau unitate (de stat) care indeplineste anumite functii (administrative, economice, politice, cultural-educative etc.) sau cuprinde un anumit domeniu de activitate. [G.-D. institutiei; Sil. -ti-e] /<fr. institution, lat. institutio, ~onis

SEDENTAR, -A adj. (despre oameni) care sade tot timpul; care sta mai mult acasa; (despre indeletniciri) care se exercita sezand; lipsit de miscare. ♦ parte ~a = parte a unitatilor militare care nu participa la razboi, avand atributii administrative. ◊ (despre populatii) stabil; nemigrator. (< fr. sedentaire, lat. sedentarius)

METROLOGIE s. f. Parte a fizicii care se ocupa cu masurarile precise, cu stabilirea unitatilor si cu procedeele de masura etc. ♦ Totalitatea activitatilor (legale si administrative) privitoare la masurari, la etaloane, la aparate si instrumente de masura, precum si la supravegherea folosirii lor economice. – Din fr. metrologie.

REGIONAL, -A, regionali, -e, adj. Care apartine unei regiuni dintr-o tara, privitor la o regiune; facut in cadrul unei regiuni. ♦ (Substantivat, f.; iesit din uz) unitate organizatorica a unei organizatii politice, economice etc.. corespunzatoare unei regiuni administrative. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. regional.

PRETORAT, pretorate, s. n. (In vechea armata) Autoritate militara creata pe langa marile unitati, in timp de mobilizare si de razboi, cu atributii in politia administrativa si judiciara; sediul acestei institutii. – Pretor + suf. -at.

REGIONAL, -A adj. De (dintr-o) regiune, caracteristic unei regiuni. ♦ (s.f.) unitate organizatorica a unei organizatii politice sau de masa, corespunzatoare unei regiuni administrative. [Pron. -gi-o-. / cf. fr. regional, it. regionale].

PRETOR s.m. 1. Inalt magistrat care avea un rang imediat inferior consulului in vechea Roma. 2. (In trecut) Persoana numita pe langa marile unitati militare, cu atributii in timp de razboi sau de mobilizare in politia administrativa si judiciara. 3. Seful administrativ al unei plasi. [< lat. praetor, cf. fr. preteur].

PRETOR s. m. 1. magistrat roman cu rang imediat inferior consulului. 2. (in trecut) persoana pe langa marile unitati militare, cu atributii in timp de razboi sau de mobilizare in politia administrativa si judiciara. 3. reprezentant al puterii centrale intr-o plasa, cu atributii administrative si de politie. (< lat. praetor)

REGIONAL, -A adj. referitor la o regiune. ◊ (s. f.) unitate organizatorica a unei organizatii politice, economice sau de masa, corespunzatoare unei regiuni administrative. (< fr. regional)

SECTOR² ~oare n. 1) Subdiviziune administrativ-teritoriala intr-un oras. 2) Domeniu de activitate; compartiment. ~ economic. 3) Zona de actiune a unei unitati militare. /<fr. secteur, lat. sector, germ. Sektor

PREFECT s. m. 1. demnitar care conducea o prefectura la romani sau diverse unitati teritoriale in unele state feudale. 2. comandant al unei armate, al unei legiuni la romani. 3. sef administrativ si politic al unui judet (sau district). 4. preot sau calugar in institutele pedagogice ale iezuitilor, care conduce si supravegheaza cate un sector al activitatii elevilor. 5. (in trecut) elev, intr-un colegiu (religios), responsabil cu disciplina. (< lat. praefectus)

unitate s. f. 1. numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ ~ astronomica = unitate pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, distanta medie de la Soare la Pamant. ◊ numerele mai mari decat zero. ◊ cantitate ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. coeziune; omogenitate, unire; integritate. 4. formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. 5. formatie militara, regiment. ♦ ~ de foc = cantitatea de munitie (numar de lovituri) pentru o gura de foc. 6. ~ furajera = unitate de masura pentru aprecierea valorii nutritive a furajelor. (< fr. unite, lat. unitas)

unitate, unitati, s. f. 1. Numarul unu. ♦ Marime care serveste ca masura de baza pentru toate marimile de acelasi fel. unitate de masura. ◊ (In sintagma) unitate astronomica = unitate folosita pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, egala cu distanta medie de la Soare la Pamant. 2. Insusirea a tot ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. * Regula celor trei unitati (de loc, de timp si de actiune) = regula caracteristica teatrului clasic (antic si modern), dupa care opera dramatica trebuie sa fie dezvoltarea unei actiuni unice, care se desfasoara in acelasi loc si intr-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mica formatie, organizatie economica, administrativa, militara, sanitara etc. care alcatuieste un intreg si actioneaza dupa un plan general. – Din fr. unite, lat. unitas, -atis.

unitate s.f. 1. Numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ Numerele mai mici decat zece. ♦ Cantitate care serveste ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. Insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune; omogenitate; integritate. 4. Formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. ♦ Formatie militara, regiment, divizie etc. [Cf. lat. unitas, fr. unite].