SECOL ~e n. 1) Perioada de timp egala cu o suta de ani; veac. 2) fig. Perioada foarte lunga de timp; vesnicie. 3) Perioada de timp considerata ca fiind o unitate istorica cu anumite caracteristici specifice. /<lat. saecculum, it. secolo

NUMARA, numar, vb. I. Tranz. 1. A socoti cate unitati sunt intr-un sir, intr-o serie, intr-un grup etc.; a determina numarul de elemente dintr-o multime; a afla, a inregistra, a verifica numarul unui sir de obiecte etc.; p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i numara (cuiva) imbucaturile (sau inghititurile) = a tine cuiva socoteala de cat mananca, a da cuiva mancarea cu zgarcenie. A numara pe degete = a fi in numar foarte redus. 2. A enunta pe rand un sir de numere in ordine crescanda sau descrescanda. ◊ Expr. pana numeri la trei = imediat, intr-o clipa. 3. A da ceva cu numar, socotind; p. ext. a plati(in bani). 4. A considera, a pune ceva sau pe cineva in acelasi numar, in acelasi grup; a cuprinde, a ingloba, a reuni un anumit numar. ◊ Expr. A nu numara zile multe = a mai avea putin de trait. ♦ Refl. A face parte din..., a intra in categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

JUDECIE s. (isT.) parte, unghi. (~ era o unitate administrativ-teritoriala.)

OBRAT s. (inv.) trasura. (~ul era o unitate de masura agrara egala cu 6 prajini.)

CAZARMA cazarmi f. Cladire sau ansamblu de cladiri si instalatii in care sunt cazate unitatile militare. [G.-D. cazarmii] /<rus. kazarma

CAMPUS s.n. Asezare in care sunt amplasate unitati de invatamant superior si locuinte pentru profesori si studenti. [< fr. campus, cf. lat. campus – camp].

ENCLITIC, -A adj. (Despre cuvinte) Care se leaga de un cuvant precedent, facand cu el o unitate si fiind lipsit de accent propriu. ◊ Articol enclitic = articol hotarat care se asaza la sfarsitul unui cuvant. [Cf. fr. enclitique, lat. encliticus, gr. enklitikos – inclinat].

ETALON s.n. Model, tip cu care trebuie sa se potriveasca, cu care trebuie sa fie conforme unitatile de masura. ♦ Greutate dintr-un metal pretios care serveste drept baza unui sistem monetar. ◊ Etalon-aur (sau -argint) = unitate-tip (de aur sau de argint), a valorilor monetare. [< fr. etalon].

GARNIZOANA s.f. 1. Trupa stabilita intr-un anumit loc pentru a-l intari, pentru a-l ocupa etc. ♦ Unitatile militare dintr-o localitate. ♦ Localitate unde sunt stabilite unitati militare. 2. Organele de conducere ale unei garnizoane (1). [< fr. garnison].

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

ETALON s. n. model, tip cu care trebuie sa se potriveasca, sa fie conforme unitatile de masura. ◊ (fig.) ceea ce poate servi ca model. ◊ cantitate determinata dintr-un metal pretios baza a unui sistem monetar. (< fr. etalon)

SELECTIE s. f. 1. alegere de persoane sau lucruri dupa un anumit criteriu si cu un anumit scop; selectionare. ◊ (lingv.) operatie prin care sunt alese unitati din axa paradigmatica. 2. (biol.) proces natural ori provocat care favorizeaza supravietuirea sau inmultirea preferentiala a anumitor indivizi. ♦ ~ naturala = supravietuirea si continua evolutie a speciilor animale si vegetale cu o mai mare putere de adaptare la mediu si disparitia celor mai putin dotate; ~ artificiala = metoda de ameliorare a speciilor animale si vegetale in selectionarea in vederea reproductiei a indivizilor care intrunesc cele mai multe calitati biologice. 3. (mat.) orice multime finita de elemente observate. ◊ (stat.) parte selectata dintr-o colectivitate spre a servi la o cercetare selectiva. 4. operatie de alegere efectuata de un selector telefonic pentru a asigura legatura intre doi abonati ai unei centrale automate. (< fr. selection, lat. selectio)

GARNIZOANA, garnizoane, s. f. 1. unitate sau ansamblu de unitati si de institutii militare stabilite intr-o localitate sau (in timp de razboi) intr-un loc intarit pentru a-l apara; p. ext. localitate in care sunt stabilite aceste unitati si institutii. 2. Conducere a unei garnizoane (1). – Din fr. garnison.

CABLU ~ri n. 1) Franghie groasa din fire vegetale sau metalice rasucite, folosita la tractiune sau la ridicat greutati. ~ de acostare. ~ de remorcare. 2) Conductor electric format din fire metalice izolate. 3) unitate de masura a lungimii (egala cu o zecime de mila marina) folosita in navigatie. /<fr. cable

GARNIZOANA ~e f. 1) Totalitate a unitatilor si institutiilor militare stabilite intr-o localitate. 2) Localitate unde sunt instalate aceste unitati. 3) Organ de conducere al unor astfel de unitati. [G.-D. garnizoanei] /<fr. garnison

PRETORIAN¹ ~ana (~eni, ~ene) (in Roma antica) Care este caracteristic pentru pretori; propriu pretorului. Fermitate ~ana. ◊ Garda ~ana unitate militara care era initial garda personala a unui pretor, iar, mai tarziu, a imparatilor romani. Provincie ~ana provincie aflata in administratia unui pretor. [Sil. -ri-an] /<lat. praetorianus, fr. pretorien

MORGANisM s. n. conceptie despre ereditate potrivit careia baza materiala a acesteia sunt cromozomii, de-a lungul carora sunt dispuse liniar unitatile elementare, genele. (< germ. Morganismus)

fus (fuse), s. n. – unitate de masura folosita in comertul cu piei, echivalind cu un patrat cu latura de 30,48 cm. Germ. Fuss.

chilo- (vgr. hilioi, o mie), prefix care, fiind pus inaintea unitatii metrice, o multiplica cu o mie. S. n., pl. tot asa. Fam. Chilogram.

MARGINALisM s. n. Teorie economica ce considera valoarea de schimb a unui produs ca fiind determinata de ultima unitate disponibila din acel produs. – Din fr. marginalisme.

NORMA, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de munca necesara pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operatii sau o cantitate de produse care trebuie sa fie obtinuta intr-o unitate de timp in anumite conditii tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie prima, de combustibil etc. necesara pentru obtinerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din norma.

COLONADA, colonade, s. f. Ansamblu de coloane dispuse intr-unul sau mai multe siruri, formand, in cadrul unui edificiu, un peron ori o galerie sau fiind constituit dintr-o unitate independenta cu rol decorativ. – Din fr. colonnade.

COMENSURABIL, -A, comensurabili, -e, adj. (Mat.; despre doua sau mai multe marimi) Care pot fi masurate cu aceeasi unitate de masura, valorile amandurora fiind multipli intregi ai unitatii folosite. – Din fr. commensurable, lat. commensurabilis.

PLATFORMA s. f. I. 1. suprafata orizontala plana, planseul mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ vagon, (auto)camion care are o suprafata plata, deschisa. ♦ parte a unui tramvai, autobus etc. pe unde urca sau coboara calatorii. 2. loc rezervat la bordul unor nave pentru apuntarea avioanelor si elicopterelor. ♦ suprafata de teren pe care se ridica noi constructii. ♦ ~ de lansare = loc amenajat pentru lansarea rachetelor mari; ~ spatiala = satelit artificial de mari dimensiuni, baza de lansare de pe orbita a navelor interplanetare; ~ industriala = zona in care sunt concentrate mai multe unitati industriale. 3. parte a unei cladiri, formata dintr-o suprafata orizontala plana. ♦ rampa pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor. 4. (sport) instalatie orizontala rigida de pe care se executa sarituri in apa. 5. portiune mai rigida si mai solida a scoartei terestre. ♦ ~ continentala = zona a fundului marii care se inclina usor de la tarm spre povarnisul continental. ♦ constructie plutitoare sau fixa destinata forajului marin. ♦ loc ses (pe un deal, pe un munte). II. (fig.) program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupari oarecare, baza teoretica. (< fr. pate-forme)

REAL¹ s. m. 1. mica moneda spaniola de argint, 1/4 dintr-o peseta. 2. unitatea monetara a Braziliei, (fost) cruzeiro. (< sp., port. real, fr. real)

SCALAR², -A adj., s. m. (marime) ale carei valori sunt determinate numai prin unitatea de masura si printr-un numar real care nu depinde de vreun sistem de referinta. (< germ. Skalar, fr. scalaire)

INGRASATORIE, ingrasatorii, s. f. Constructie, unitate zootehnica etc. in care sunt ingrasate animalele destinate consumului. – Ingrasator + suf. -ie.

JIREBIE¹, jirebii, s. f. (Reg.) Grup de treizeci de fire de tort, formand o unitate de masura la urzit, la depanat etc. – Cf. magh. zsereb.

ESICHIER, esichiere, s. n. 1. Dispunere a unor obiecte pe doua sau mai multe randuri, cu intervale uniforme intre ele. 2. Dispozitiv in care trupele unei unitati, asezate masat in careuri, sunt despartite prin intervale egale. [Pr.: -chi-er] – Din fr. echiquier.

ESICHIER¹ s.n. 1. Dispunere a unor obiecte pe doua sau mai multe randuri, cu intervale uniforme intre ele. 2. Dispozitiv in care trupele unei unitati, asezate masat in careuri, sunt despartite prin intervale egale. ♦ (fig.) Loc unde se opun partide, interese. [Pron. -chi-er. / < fr. echiquier].

jirebie¹, jirebii, s.f. (reg.) 1. grup de treizeci de fire de tort, formand o unitate de masura la urzit, la depanat; jurubita. 2. (la pl.) ferfenite, sufile, zdrente. 3. (fig.) femeie tanara si vioaie.

casa (case), s. f. – 1. Ladita in care sunt sint tinuti banii. – 2. Vistierie. – 3. unitate care accepta depuneri de bani. – Var. cassa. It. cassa, germ. Kasse (sec. XIX). – Der. caseta, s. f. (cutie, sipet); casier (var. Trans., casar), s. m. (persoana care are in sarcina sa casa de bani); casierita, s. f. (casiera); casierie, s. f. (incapere dintr-o institutie in care se primesc si se distribuie banii); incasa, vb. (a primi bani), din it. incassare, cf. fr. encaisser; incasator, s. m. (persoana care incaseaza bani).

ESICHIER s. n. 1. dispunere a unor obiecte pe mai multe randuri, cu intervale uniforme intre ele. 2. dispozitiv in care trupele unei unitati, asezate masat in careuri, sunt despartite prin intervale egale. 3. (fig.) loc unde se opun partide, interese (politice). (< fr. echiquier)

VIERBA, vierbe, s. f. (Reg.) Grup de trei fire de tort, formand o unitate de masura la urzit. [Pr.: vi-er-] – Slav (v. sl. vrubi).

MEMBRU² ~i m. 1) Persoana considerata ca fiind parte componenta a unei comunitati. 2) unitate, organizatie sau stat, luat ca parte componenta (a unei organizatii, asociatii sau aliante). 3) Parte a unei ecuatii sau inegalitati matematice. /<lat. membrum, fr. membre

SINTEZA s.f. (op. analiza). 1. Metoda generala de cunoastere care consta din recompunerea unui tot sau a unui intreg din partile sale componente. ♦ Reunire. ♦ (Concr.) Lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. 4. unitate dialectica a laturilor contrare. 5. (In filozofia lui Hegel) Etapa finala a triadei, care uneste in sine intr-un chip nou unele trasaturi ale ambelor etape anterioare ale dezvoltarii (teza si antiteza). [Cf. fr. synthese, lat., gr. synthesis < syn – cu, thesis – asezare].

fiLATURA s.f. unitate industriala in care fibrele textile sunt transformate in fire. [Cf. it. filatura, fr. filature].

fiLATURA s. f. unitate industriala in care fibrele textile sunt transformate in fire. (< fr. filature)

AUXILIA (cuv. lat.) s. f. (In Roma antica) Formatiune tactica de lupta alcatuita din soldati care nu erau cetateni romani. Era compusa din cavalerie, infanterie sau unitati navale.

TAT TWAT ASI, TAT AHAM ASMI (sanscrita) aceasta esti tu, acesta sunt eu – Formula principiului identitatii, al unitatii, in filozofia indiana.

CUANTA (‹ fr. {i}; {s} lat. quantum „cit”) s. f. Cea mai mica valoare discreta pe care o poate lua o anumita marime fizica toate celelalte valori ale sale fiind multipli intregi ai acesteia. Constituie unitatea structurala de baza a cimpurilor fizice (ex. fotonul pentru cimpul electromagnetic, gravitonul pentru cimpul gravitational). ◊ C. de lumina = foton. ◊ C. de energie = cantitate determinata si finita de energie care poate fi emisa sau absorbita de un sistem atomic sau nuclear. Notiunea a fost introdusa (1900) de M. Planck.

COMisARIAT, comisariate, s. n. 1. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar (1). ♦ Localul acestei sectii. 2. (In sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (In U.R.S.S., pana in anul 1946; in sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat.

COMisARIAT ~e f. 1) Organ de conducere social-politica, administrativa etc. ◊ ~ militar organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. 2) Localul unui astfel de organ de conducere. 3) (in unele tari) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar. 4) Lo-calul sectiei orasenesti de politie. [Sil. -ri-at] /<fr. commissariat, rus. komissariat

AUTOMAT, -A I. adj. actionat cu ajutorul unui dispozitiv care efectueaza singur o anumita operatie. ♦ arma ~a = (si s. n.) = arma de foc la care armarea se face automat; pistol-mitraliera. ◊ (si adv.) care se face mecanic. II. s. n. 1. aparat, dispozitiv, masina care, fara interventie exterioara, efectueaza o anumita operatie. ♦ ~ de scara = dispozitiv care asigura iluminarea temporizata a holului si scarile din blocuri. 2. unitate in care bauturile si alimentele usoare sunt servite automat, prin introducerea intr-un aparat a unor fise sau monede. 3. (fig.) om lipsit de vointa, fara initiativa. (< fr. automate, germ. Automat, lat. automatus, gr. automatos)

CANTONAMENT, cantonamente, s. n. Stationare vremelnica (a unor unitati militare) intr-o localitate; loc unde sunt instalati cei cantonati. ♦ Loc special amenajat, in care un grup de sportivi se pregateste in vederea unei competitii. – Dupa fr. cantonnement.

DisTRICT, districte, s. n. unitate administrativ-teritoriala din unele tari, care cuprinde fie capitala tarii si imprejurimile ei, fie un teritoriu care are o populatie cu compozitie nationala omogena. – Din fr. district, lat. districtus.

CABLU, cabluri, s. n. 1. Funie groasa obtinuta prin rasucirea unor (grupuri de) fire vegetale sau metalice, folosita la utilajul de transport sau de ridicat. 2. Conducta electrica formata din mai multe fire izolate (acoperite cu un invelis vegetal sau metalic). 3. unitate de masura pentru distante, egala cu a zecea parte dintr-o mila marina, adica cu 185,2 m; ancablura. – Din fr. cable.

IAMB ~i m. 1) (in versificatia antica) unitate ritmica formata din doua silabe, dintre care prima era scurta si a doua lunga. 2) (in versificatia moderna) unitate ritmica formata din doua silabe cu accentul pe a doua. [Monosilabic] /<fr. iambe, lat. iambus

FACTORIAL s.n. (Mat.) Produs al unei serii de factori, care sunt numere intregi, pozitive si continuu succesive, incepand cu unitatea. [Pron. -ri-al. / < engl. factorial, cf. fr. factoriel].

SUBDIVIZIUNE s.f. Parte obtinuta prin impartirea unei parti dintr-un tot deja impartit; subimpartire. ♦ (Geol.) unitate de timp corespunzatoare unei etape din istoria pamantului: era, perioada, epoca, etajul. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. subdivision].

FACTORIAL, -A adj., s. n. (produs al unei serii de factori) care sunt numere intregi, pozitive si continuu succesive, incepand cu unitatea. (< fr. factoriel, engl. factorial)

SUBDIVIZIUNE s. f. parte obtinuta prin impartirea unei parti dintr-un tot deja impartit; subimpartire. ◊ (geol.) unitate de timp corespunzatoare unei etape din istoria Pamantului: era, perioada, epoca, etajul. (< fr. subdivision)

CANTONAMENT, cantonamente, s. n. 1. Stationare vremelnica (a unor unitati militare) intr-o localitate, in afara cazarmei; loc unde sunt instalati cei cantonati. 2. Loc de cazare special amenajat si perioada de timp in care o echipa sau un lot de sportivi se pregatesc in comun (in vederea participarii la o competitie de amploare). – Din fr. cantonnement.

JURUBITA, jurubite, s. f. Scul mic din fire textile infasurate in spire de o anumita lungime, constituind unitati de masura in filatura. – Jirebie¹ + suf. -ita.

INMULTIRE ~i f. 1) v. A INMULTI si A SE INMULTI. 2) (in opozitie cu impartire) Operatie aritmetica prin care un numar (deinmultitul) este marit de atatea ori cate unitati are alt numar (inmultitorul). ◊ Tabla ~ii tabla in care sunt inscrise operatiile de inmultire intre ele a numerelor de la 1 pana la 10. /v. a inmulti

CAZAC, cazaci, s. m. 1. Persoana facand parte dintr-o populatie rusa care a colonizat odinioara anumite regiuni ale statului moscovit si care, in schimbul unor privilegii, era obligata sa apere tara impotriva invaziilor. 2. Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutata dintre cazaci (1). – Rus kazak.

AMfiMACRU, amfimacri, s. m. unitate ritmica formata din trei silabe, dintre care prima si ultima sunt lungi, iar cea din mijloc scurta. – Din fr. amphimacre.

CORESPONDENTA s.f. I. 1. Schimb de scrisori (intre doua sau mai multe persoane). ♦ Totalitatea scrisorilor pe care si le-au scris doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare asupra faptelor petrecute intr-o localitate, intr-o tara etc. facuta de corespondentul unui ziar. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene etc.; concordanta, armonie. 2. (Mat.) Relatie care exista intre perechile formate din elemente apartinand la doua multimi cand acestea sunt reprezentate una pe alta. 3. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = concordanta timpurilor. ♦ Paralelism intre fapte din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiasi idiom. [Var. corespondinta s.f. / cf. fr. correspondance, it. corrispondenza].

UNIfiCA, unific, vb. I. Tranz. 1. A face un intreg din mai multe parti; a realiza o unitate; a uni³. 2. A cuprinde intr-un sistem unic; a face sa fie unitar. A unifica ortografia. – Din fr. unifier, it., lat. unificare.

JIGHIUTA ~e f. pop. unitate de masura la depanat si la urzit, egala cu treizeci de fire; jirebie. /v. jirebie

JIREBIE ~i f. unitate de masura la depanat si la urzit (tortul), egala cu treizeci de fire. [G.-D. jirebiei; Sil. -bi-e] /<ung. zsereb

MATRICOL, -A adj. Care face parte dintr-o matricola, al unei matricole; matricular. // s.f. Registru in care se inscriu numele si situatia scolara a elevilor, numele soldatilor dintr-o unitate militara, al persoanelor dintr-o institutie etc. ♦ Numar de ordine sub care sunt inscrisi soldatii in registrul unui regiment. ♦ Numar purtat (pe uniforma) de elevi. [Var. matricul, -a adj., matricula s.f. / < fr. matricule, it. matricola, cf. lat. matricula].

MATRICOL, -A I. adj. care face parte dintr-o matricola; matricular. II. s. f. registru de evidenta in care se inscriu numele si situatia scolara a elevilor, numele soldatilor dintr-o unitate militara, al persoanelor dintr-o institutie etc. ◊ numar de ordine sub care sunt inscrisi soldatii in registrul unui regiment. ◊ numar purtat pe uniforma de elevi. (< it. matricola, lat. matricula, fr. matricule)

JURUBITA ~e f. Scul mic de fire textile continue, infasurate in spire, de o anumita lungime, constituind in filatura o unitate de masura. /jirebie + suf. ~ita

SOLIDAR, -A adj. 1. Care priveste, care leaga, care angajeaza mai multe persoane, fiecare fiind responsabila de intreaga obligatie care revine tuturor. 2. Legat temeinic de cineva printr-o unitate de conceptii, de sentimente si de interese; strans unit. 3. (Despre piese de masini) Care este strans legat de altceva; care ia parte in aceeasi masura cu alta piesa la o actiune. [< fr. solidaire, cf. lat. solidus – intreg].

HERACLIT din Efes (c. 540 -c. 475 i. Hr.), filozof presocratic grec. Reprezentant la Scolii ionice. Considerand ca principiul fundamental a tot ce exista este „focul”, pentru H. lumea se afla intr-o continua schimbare ce are loc potrivit logos-ului, inteles ca divinitate, iar conflictul contrariilor face mereu posibila recompunerea unitatii fundamentale. Ideile lui au influentat filozofia secolelor urmatoare: teoria despre logos avea sa fie reluata de stoici, de alexandrini si de crestini, iar Hegel a preluat idea eternei deveniri. Din opera sa s-au pastrat doar fragmente.

VERS, versuri, s. n. unitate prozodica elementara, alcatuita dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme si determinata fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numarul silabelor; fiecare dintre randurile care alcatuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus.

LABUAN, insula apartinand Malaysiei (din 1963), situata in partea de S a Marii Chinei de Sud, in G. Brunei, in apropierea tarmului de N al ins. Borneo; 92 km². Oras pr.: Victoria (porto franco). Clima calda si umeda. Paduri ecuatoriale. Cedata (1846) de sultanatul de Brunei Marii Britanii, ins. L. a fost (1946) inclusa in colonia britanica Borneo de Nord (azi statul federal Sabah). Din 1984, a devenit unitate ad-tiva cu numele de Labuan Federal Territory.

CAZAC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei comunitati militare autonome care s-au asezat pe teritoriile de margine ale statelor rus si polono-lituanian, unde, in schimbul unor privilegii, era obligat sa apere tara impotriva invaziilor. 2. (In Rusia, incepand din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutata de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak.

FUS², fusuri, s. n. (In industria pielariei) unitate de masura pentru piele, egala cu 929 cm²; bucata de piele avand aceasta suprafata. [Pl. si: fuse] – Din germ. Fuss.

THEMA s.f. (ist.) unitate teritorial-administrativa si militara a Imperiului bizantin, in care cele doua puteri – ostaseasca si civila – erau incredintate unui strateg, numit de imparat si dependent direct de acesta. [Cf. gr. thema].

CARAT s.n. 1. unitate de masura a proportiei de aur in aliaje, egala cu a 24-a parte din masa totala a aliajului. 2. unitate de greutate pentru pietrele pretioase, egala cu 0,2053 g. 3. fiecare din cele 24 de cote in care era divizata proprietatea unei nave, incepand cu dreptul roman. ♦ Cota de participare la o societate comerciala. [Pl. -te. / < fr. carat, it. carato, cf. ar. qirat – a douazeci si patra parte].

POZITIE s.f. 1. Loc al unei persoane sau al unui obiect in raport cu ceva; loc unde se gaseste ceva. ♦ Felul, situatia in care sunt asezate, plasate o persoana, un lucru etc. 2. Loc ocupat de un luptator sau de o unitate pe campul de bataie. ♦ (Muz.) Loc al unei note pe portativ. 2. Situatie; (spec.) situatie sociala, rang. [Gen. -iei, var. pozitiune s.f. / cf. fr. position, lat. positio].

TRUST s.n. 1. (In economia capitalista) Forma de monopol in care intreprinderile care s-au contopit isi pierd independenta comerciala, de productie si juridica, fiind subordonate unei administratii unice. 2. (In economia socialista) Forma de organizare a intreprinderilor in care se unesc unitatile unei anumite ramuri sau din ramuri diferite, de obicei separate teritorial (uzine, unitati comerciale etc.). [< engl., fr. trust, cf. rus. trest].

DIVIZIE, divizii, s. f. 1. Mare unitate militara, constituita de obicei din mai multe regimente. ♦ Comandamentul unei divizii (1). 2. fiecare dintre categoriile principale in care sunt incadrate echipele ce participa la o competitie sportiva cu caracter national. – Din rus. diviziia. Cf. fr. division.

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

SCHIOAPA ~e f. unitate populara de masura a lungimii (egala cu distanta dintre varful degetului mare si al celui aratator, cand acestea sunt indepartate la maximum unul de altul). ◊ De-o (sau cat o) ~ mai mic decat este normal. /<lat. excloppus

UNU² una num. card. 1) (cand determina un substantiv, sunt folosite formele un, o) Primul numar care sta la baza numerotatiei si reprezinta o cantitate egala cu o unitate; trei minus doi. 2) (cu valoare de num. ord.) Care preceda pe al doilea; intai. /<lat. unus, ~a

CELULA, celule, s. f. 1. Element morfofiziologic viu (treapta in dezvoltarea materiei vii) format in general din nucleu, protoplasma si membrana si reprezentand cea mai simpla unitate anatomica. ♦ fig. (In structura organizatorica a unora dintre partidele comuniste si muncitoresti) Grupa organizatorica, unitate de baza. 2. fiecare dintre cavitatile hexagonale ale fagurilor, in care albinele depun mierea. 3. Incapere (stramta) la inchisori, unde sunt tinuti arestatii sau condamnatii. 4. Ansamblu format din aripile si fuzelajul unui avion. 5. fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alaturate si cu aceeasi functie, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celula de siloz. – Fr. cellule (lat. lit. cellula).

COMANDANT, comandanti, s. m. Persoana care comanda o unitate militara, un vas, o garnizoana etc. ◊ Comandant suprem = a) functie de comandant al fortelor armate ale unui stat, indeplinita fie de ministrul fortelor armate, fie de catre seful statului; persoana care indeplineste aceasta functie; b) functie de comandant al fortelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales in timp de razboi; persoana care indeplineste aceasta functie. (Inv.) Comandant al pietei = ofiter care supraveghea desfasurarea activitatii intr-o garnizoana. – Din fr. commandant.

unitate, unitati, s. f. 1. Numarul unu. ♦ Marime care serveste ca masura de baza pentru toate marimile de acelasi fel. unitate de masura. ◊ (In sintagma) unitate astronomica = unitate folosita pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, egala cu distanta medie de la Soare la Pamant. 2. Insusirea a tot ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. * Regula celor trei unitati (de loc, de timp si de actiune) = regula caracteristica teatrului clasic (antic si modern), dupa care opera dramatica trebuie sa fie dezvoltarea unei actiuni unice, care se desfasoara in acelasi loc si intr-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mica formatie, organizatie economica, administrativa, militara, sanitara etc. care alcatuieste un intreg si actioneaza dupa un plan general. – Din fr. unite, lat. unitas, -atis.

DESFASURA, desfasor, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect sa nu mai fie infasurat sau ghemuit, a desface, a intinde in toata lungimea sau suprafata. ◊ Refl. Un sul de hartie se desfasoara. ♦ Refl. (Despre unitati militare) A trece la o formatie de lupta. 2. Refl. si tranz. fig. (Despre locuri si privelisti din natura) A (se) infatisa, a (se) arata treptat (in toata amploarea); a (se) intinde, a (se) asterne pana departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua in fazele sale succesive. 3. Tranz. A infaptui o actiune de durata, pe etape succesive si pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viata trepidanta trebuie sa se desfasoare acolo! [Prez. ind. si: desfasur] – Lat. disfasciolare sau rom. des¹- + [in]fasura.

REM s. m. unitate de evaluare a efectului biologic al radiatiilor emise de elementele radioactive, doza primita de un anumit tesut iradiat astfel incat doza absorbita sa fie de un rad. (< engl., fr. rem)

POST s.n. 1. Functie, slujba. ♦ Loc in care se exercita o anumita activitate. 2. Loc in care se afla o unitate militara pentru executarea anumitor operatii. ♦ Loc unde sta sentinela in timpul garzii. 3. Instalatie cuprinzand aparatele necesare pentru executarea anumitor operatii tehnice. 4. Categorie in care sunt introduse intr-o evidenta contabila sume de bani, materiale etc. [Cf. fr. poste, it. posto].

IMN s. n. 1. (in Grecia antica) poezie, cantec solemn in care erau preamariti zeii sau eroii legendari. ◊ specie a liricii cetatenesti in care e celebrat un erou, un eveniment deosebit etc. ◊ cantec solemn care reprezinta simbolul unitatii de stat sau de clasa. 2. cantec de lauda festiv sau ocazional; (p. ext.) cantec religios de slavire a divinitatii. (< fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos)

ATOM (‹ fr., lat.) s. m. 1. Particula din care sint alcatuite toate substantele, solide, lichide, sau gazoase. Reprezinta cea mai mica parte a unei substante simple (element chimic) care mai pastreaza insusirile chimice ale acesteia. Este format din dintr-un nucleu central si electroni. Poate exista fie liber, fie in combinatii cu alti atomi (identici sau diferiti) alcatuind molecula. A. social = notiune introdusa in psihosociologie de J.L. Moreno, desemnind cea mai mica unitate viabila a matricei sociometrice, nucleul tuturor relatiilor socioafective (numite „tele”-uri) care s-au constituit in jurul unui individ.

CONFEDERATIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Uniune de state sau de unitati terit., autonome sau independente, avind anumite organe centrale ale puterii de stat in comun (parlament, guvern, sef de stat etc.). Astfel de confederatii au fost: pina in 1848, Confederatia elvetiana; intre 1778 si 1787, S.U.A.; intre 1815 si 1866, Confederatia germana. Confederatia constituie, in general, o etapa de trecere spre constituirea unui stat federal si chiar unitar. 2. Denumire data unor asociatii de organizatii obstesti (ex. Confederatia Generala a Muncii din Franta).

LAMBERT, Johann Heinrich (1728-1777), fizician, astronom, matematician si filozof german de origine elvetiana. A lucrat la Berlin sub patronajul regelui Frederic II cel Mare (din 1764). Unul dintre intemeietorii fotometriei („Fotometria”) si ai pirometriei („Pirometria”). A pus bazele trigonometriei sferice, formuland cele doua principii fundamentale ale acesteia (Legile lui L.), pe care a aplicat-o in domeniul cartografiei. Precursor al geometriei neeuclidiene („Teoria paralelelor”), si, alaturi de Leibniz, al logicii simbolice moderne („Noul Organon”), fiind unul dintre principalii reprezentanti ai rationalismului german. A demonstrat irationalitatea numarului π (1768). Contributii in astronomie privind orbitele cometelor si formarea Universului. In cinstea sa, o unitate de masura a stralucirii ii poarta numele.

REM, remi, s. m. (fiz.) unitate de masura a dozelor de radiatie raportate la efectul lor biologic (egala cu doza primita de un anumit tesut iradiat astfel incat doza absorbita sa fie de un rad). – Din engl., fr. rem.

AUTOHTON, -A I. adj. 1. (despre specii, populatii) care s-a format si dezvoltat pe teritoriul unde traieste in prezent: bastinas, aborigen, indigen. 2. (psihiatr.; despre idei obsedante) care apare in constiinta ca o gandire generata spontan. II. s. n. 1. complex de straturi constituit din roci mai tinere, ramase pe locul lor, peste care au fost impinse din regiunile invecinate roci mai vechi. 2. zacamant de carbuni, format in locul de origine al plantelor din care provine. 3. rau avand izvoarele in aceeasi unitate morfologica, regiune climatica cu gura de varsare. (< fr. autochtone, gr. autokhthon)

DIVIZIUNE, diviziuni, s. f. 1. Impartire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obtine printr-o impartire. ◊ Diviziunea muncii = impartire, in cadrul unei intreprinderi, a procesului de creare a unui produs in mai multe operatii partiale, fiecare operatie fiind efectuata de un muncitor sau de un grup de muncitori anume specializati. Diviziunea sociala a muncii = impartire a productiei sociale pe ramuri de productie de sine statatoare (industrie, agricultura etc.), avand drept rezultat specializarea unor grupuri de producatori in anumite ramuri. ♦ Spec. Operatie logica de impartire a genului in specii. 2. Linioara care indica o anumita valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de masura; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis.

DEBRETIN (DEBRECEN [dæbrætæn]), oras in E Ungariei; 216,1 mii loc. (1992). Nod de comunicatii. Ind. constr. de masini (vagoane, masini agricole), textila, chimico-farmaceutica, mobila, alim. Institut de cercetari nucleare. Universitatea „Kossuth”. A fost unul dintre centrele Revolutiei maghiare din 1848-1849 si sediul guvernului revolutionar din 1849. In timpul celui ce-al doilea razboi mondial, in oct. 1944, la eliberarea D. au participat si unitati romane.

SINTEZA s. f. 1. metoda de cunoastere constand din recompunerea unui tot din partile sale componente. ◊ reunire. ◊ lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. ◊ (mil.) document de raportare a situatiei si informare a esalonului superior, la sfarsitul zilei de lupta sau al unei actiuni. 2. operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ◊ recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. ♦ a sunetelor = a) tehnica de generare pe cale electronica a sunetelor. b) tehnica de procesare prin care se reduce redundanta semnalelor vorbirii umane. 4. (fil.) unitate dialectica a laturilor contrare ◊ (la Hegel) etapa finala a triadei, fuziunea contrariilor (teza si antiteza). (< fr. synthese)

BRUNO, Giordano (1548-1600), filozof renascentist italian. Intemnitat de Inchizitie in 1592, a fost ars pe rug la Roma, ca eretic. Sub influenta neoplatonismului italian, el preconiza sa nu se foloseasca decit ratiunea pentru a cunoaste lumea. In dialogurile sale („Despre cauza, principiu si unitate”, „Despre infinit, univers si lumi”), a expus o filozofie panteista (natura este „Dumnezeu in lucruri”). Dezvoltind conceptia heliocentrica a lui Copernic, a sustinut existenta unui Univers infinit cu o infinitate de lumi.

RAfiNARIE (‹) fr. Instalatie sau fabrica in care se face rafinarea petrolului. ◊ R. de petrol = unitate industriala in care se prelucreaza titeiul. Denumire impropriei, deoarece procesul de rafinare reprezinta numai unul dintre procesele tehnologice efectuate intr-o r. de p. Prima r. de p. din Romania a fost aceea a lui Theodor Mehedinteanu de la Rafov, langa Ploiesti, care a intrat in functiune in 1857.

SCHIOP, -OAPA, schiopi, -oape, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decat celalalt (sau celelalte), caruia ii lipseste un picior; care schiopateaza cand merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. a**l. (Despre obiecte) Care nu se sprijina in egala masura pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ fig. (Despre versuri) Cu unitatile metrice incomplete; cu imperfectiuni de ritm sau rima; nereusit, slab. 2. S. f. Masura populara de lungime, egala cu distanta de varful degetului mare pana la varful degetului aratator, cand cele doua degete sunt indepartate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De o (sau cat o) schioapa = mult mai mic (sau mult mai mare) decat normal. – Din lat. *excloppus.

PATRIE, patrii, s. f. 1. Mediu politic, social si cultural in care isi desfasoara viata si lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; tara in care s-a nascut cineva si al carei cetatean este. ◊ Patrie-mama (sau -muma) = tara din care s-a desprins o alta tara, o provincie etc., care este legata de prima prin unitate nationala, de limba, cultura, etc. ♦ Orasul, satul, regiunea in care s-a nascut cineva; pamant natal, loc de bastina. ♦ Tara in care cineva se stabileste definitiv, fara sa-i apartina ca origine, dar fiind recunoscut ca cetatean al ei. ♦ Loc de origine a unei idei, a unui curent etc. 2. Loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. – Din lat. patria, fr. patrie.

OLIMPIADA s.f. 1. (In Grecia antica) Intreceri si jocuri sportive care erau organizate in onoarea lui Zeus in cetatea Olimpia, la care participau concurenti din intreaga Grecie. ♦ Perioada de patru ani care se scurgea intre doua serbari ale jocurilor olimpice si care a servit ca unitate de timp intre anii 775 i.e.n. si 392 e.n. 2. Competitie sportiva internationala care are loc din patru in patru ani; jocuri olimpice. ♦ (p. ext.) concurs international de matematica, fizica etc. organizat anual sau o data la doi ani pentru elevii din invatamantul liceal. [Pron. -pi-a-. / < fr. olympiade, cf. lat., gr. olympias].

COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

TREN ~uri n. 1) Vehicul constand dintr-un sir de vagoane de cale ferata trase de o locomotiva. ~ de pasageri. ◊ ~ de marfa marfar. ~ sanitar tren pentru transportul bolnavilor si ranitilor. ~ subteran metrou. A scapa (sau a pierde) ~ul a pierde o ocazie favorabila; a rata. 2) Sir de vehicule formand o unitate de transport. ~ de automobile. ◊ ~ de lupta convoi de vehicule care aprovizioneaza cu munitii liniile de lupta. 3) tehn. Totalitate a organelor unui sistem care realizeaza impreuna o anumita operatie. ◊ ~ de laminare dispozitiv al masinii de filat cu ajutorul caruia sunt descretite si asezate paralel fibrele. ~ de roti sistem de roti dintate care se afla pe acelasi arbore. ~ de aterizare (sau de amerizare) ansamblu de dispozitive cu ajutorul carora un avion (sau un hidroavion) aluneca pe pamant (sau pe apa). ~ anterior (sau ~ posterior) partea de dinainte (sau de dinapoi) a unui animal. /<fr. train

POST² s. n. 1. loc in care se exercita o anumita activitate; functie, slujba. 2. loc in care se gaseste un planton, o santinela (in timpul garzii), o unitate militara pentru executarea anumitor operatii. 3. instalatie cuprinzand aparatura necesara pentru executarea anumitor operatii tehnice. ♦ ~ sanitar (sau de prim ajutor) = ansamblu de incaperi, mijloace tehnico-sanitare si personal calificat pentru acordarea primelor ingrijiri accidentatilor si bolnavilor. 4. categorie in care sunt introduse intr-o evidenta contabila sume de bani, materiale etc. (< fr. poste)

CELULA, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu, reprezentand cea mai simpla unitate anatomica. 2. (In sintagma) Celula de partid = (in trecut) denumirea organizatiei de baza a partidului comunist. 3. fiecare dintre cavitatile hexagonale ale fagurilor de ceara, in care albinele depun mierea, cresc ouale, puietul sau depoziteaza hrana; alveola. 4. Incapere (stramta) in inchisori, unde sunt tinuti arestatii sau condamnatii. 5. Ansamblu format din aripile (si fuzelajul) unui avion. 6. fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alaturate si cu aceeasi functie, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celula de siloz. 7. (In telecomunicatii) Suprafata geografica limitata acoperita de un releu de emisie-receptie, in cadrul sistemului de telefonie celulara. – Din fr. cellule, lat. cellula.

COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)

BAN¹, bani, s. m. 1. unitate monetara si moneda egala cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. moneda marunta, divizionara a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plati) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii marfurilor (fiind el insusi o marfa); moneda de metal sau hartie recunoscuta ca mijloc de schimb si de plata; argint (2). ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a fi foarte pretuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede ca un lucru este adevarat. ♦ (La pl.) Avere in numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (stransi) la ciorap sau a strange bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strange o suma de bani; a fi zgarcit. Fecior (sau baiat) de bani gata = fiu de oameni avuti care face extravagante cu banii primiti sau mosteniti de la parinti. – Et. nec.

CATERING s.n. Cuvant recent, de origine engleza, care, atat in Marea Britanie, cat si in SUA, denumeste activitatea de alimentatie publica in toata complexitatea ei, fiind sinonim cu fr. restauration – restauratie; preluat in limba romana cu sens restrans, de livrare si servire de preparate culinare si bauturi sau de organizare de evenimente sociale (nunti, aniversari etc.) si de afaceri (bufete, cocteiluri etc.) in alte locuri (sedii de firme, institutii) decat restaurantele, de catre unitati specializate, la comanda unui client (persoana fizica sau juridica). – Din engl. catering.

KALAM s.n. 1. (Cult. islam.) Pana ascutita de scris cu cerneala; calamus³. 2. (Teolog. islam.) Denumire a unei teologii fundate in secolele VIII-IX e.n., influentata, in principal, de catre scolile teologice (rivale) ale mutazilitilor si asaritilor si care propovaduieste ideea unitatii absolute a lui Dumnezeu, excluzand orice reprezentare antropomorfa a calitatilor sale, liberul-arbitru (de unde rezulta eliminarea responsabilitatii faptelor savarsite de orice persoana), orice atomism legat de invataturile creatiei precum si, in mod metodic, intaietatea argumentatiei rationale in fata celei a faptelor. Kalamul a influentat hotarator si dezvoltarea filozofiei evreiesti, fiind energic combatut de catre filozoful evreu M. Maimonides, care totodata, in disputa pe care o sustine impotriva kalamului, ofera o prezentare sistematica a sa. (cuv. ar. = conversatie, disputa, explicatie) [def. Brockhaus]

INDICATIV, -A, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indica, care indruma. 2. Adj. (Gram.; in sintagma) Mod indicativ (si substantivat, n.) = mod personal care exprima, de obicei, o actiune prezentata de catre vorbitor ca reala. 3. S. n. Tot ceea ce serveste pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire conventionala atribuita unitatilor militare, comandantilor si unor ofiteri din statele-majore in scopul pastrarii secretului si pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul programului (de radio si de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre al unei statii de radioemisie care permite ca aceasta sa fie distinsa de alte statii sau sa fie chemata. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.

LEGIUNE s.f. 1. unitate militara romana compusa din aproximativ 6000 de oameni (infanteristi si cavaleristi). 2. Nume al unor formatii militare neregulate din diferite epoci. ◊ Legiunea de onoare = unul dintre cele mai inalte ordine, in Franta, care se acorda pentru distinctii militare si civile; legiunea straina = (in Franta si in Spania) corp de trupa format din mercenari, cu garnizoana in colonii si care era destinat asigurarii autoritatii statului si administratiei colonialiste. 3. (fig.) Multime mare, organizata; ceata. [Var. leghion s.n., leghiune s.f. / cf. fr. legion, it. legione, lat. legio].

RECUPERARE (‹recupera) s. f. 1. Actiunea de a recupera. ◊ R. a cheltuielilor = acoperirea cheltuielilor de productie si de circulatie ale unei unitati economice prin incasarea pretului marfurilor sau a tarifelor serviciilor prestate. ♦ (TEHN.) Folosirea partiala sau totala a deseurilor rezultate din prelucrari sau a energiei disipate intr-o instalatie de producere sau de transformare a acesteia, care altfel s-ar pierde (ex. r. caldurii din gazele de ardere). ♦ (Ind. Extr.) Extragere din gaura de sonda a unei cantitati de titei care a fost introdusa pentru „pornirea” unei sonde (prin metoda circulatiei de fluide). 2. (PSIH.) Sistem de masuri luate de societate pentru a normaliza personalitatea si a obtine o contributie fireasca de la un subiect deficient senzorial, intelectual sau moral.

VAGON, vagoane, s. n. 1. Vehicul de mari dimensiuni (propulsat sau autopropulsat), care circula pe sine si care serveste la transportul persoanelor, al marfurilor etc. ◊ Vagon de dormit = vagon cu cabine in care sunt instalate paturi pentru dormit; wagon-lit. Casa (sistem) vagon = casa ale carei incaperi se insira una dupa alta, ca vagoanele unei garnituri de tren. ◊ Compuse: vagon-restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; vagon-cisterna = recipient de forma cilindrica montat pe sasiu, folosit pentru transportul lichidelor pe calea ferata. 2. Cantitate de marfuri, de materiale care intra intr-un vagon (1) si care serveste ca unitate de masura. – Din fr. wagon.

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

ORGANIZATIA UNITATII AFRICANE (O.U.A.; in engl.: Organization of African Unity – O.A.U.), organizatie guvernamentala regionala, cu sediul la Addis Abeba (Ethiopia), creata la Conferinta din mai 1963 de catre 32 natiuni africane (atunci independente), in scopul promovarii unitatii si solidaritatii statelor africane, colaborarii politice si economice a statelor membre, intensificarea si coordonarea eforturilor pentru imbunatatirea standardului de viata in Africa, al apararii suveranitatii, integritatii teritoriale si independentei statelor africane, desfiintarii oricaror forme de colonialism pe continentul african, al promovarii cooperarii internationale conform Cartei O.N.U. Are 53 de state membre (toate statele africane cu exceptia Marocului, care a parasit organizatia in 1984 in semn de protest pentru admiterea ca membru al Saharei Occidentale). Principalele organe ale O.U.A. sunt: Conferinta Sefilor de stat si guvern (care se reuneste anual intr-o tara membra), Consiliul Ministrilor de Externe, Comisia de Arbitraj, Comitetul de Coordonare pentru Eliberarea Africii, comitete si comisii specializate si Secretariatul permanent cu sediul la Addis Abeba. La 11 iul. 2001 O.U.A. s-a dizolvat si in iul. 2002 a fost inlocuita de Uniunea Africana.

FUNIE ~i f. 1) Sfoara groasa, confectionata prin rasucirea mai multor fire unul in jurul altuia; franghie. ◊ Drept ca ~a in sac (sau in traista) a) stramb; sucit; b) nedrept; necinstit. A (i) se apropia (sau a (i) se strange, a-i ajunge) ~a de par (sau la par) a ajunge intr-o situatie critica, la deznodamant. A juca pe ~ a) a executa numere de acrobatie pe o funie intinsa; b) a fi foarte activ (si docil). A vorbi de ~ in casa spanzuratului a vorbi in prezenta cuiva despre ceva care ii aminteste de lucruri neplacute. 2) inv. unitate de masura pentru lungime folosita, in trecut, la masurarea pamantului. [Art. funia; G.-D. funiei; Sil. -ni-e] /<lat. funis