PERPENDICULARITATE s. f. Faptul sau insusirea de a fi perpendicular (1); pozitie perpendiculara; relatie care exista intre doua drepte sau planuri care formeaza intre ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. – Din fr. perpendicularite.

PERPENDICULAR, -A, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau parti ale lor, despre pozitia lor etc.) Care formeaza intre ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreapta perpendiculara (1) pe alta dreapta sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

TRIANGULATIE ~i f. 1) Metoda de determinare a marimii unei suprafete de teren, constand din construirea unui sistem de triunghiuri adiacente, la care se masoara lungimea uneia dintre laturi si unghiurile, obtinand pe cale trigonometrica lungimea celorlalte laturi. 2) Retea de triunghiuri a unei ridicari topografice. /<fr. triangulation

ADIACENT, -A, adiacenti, -te, adj. 1. (In sintagma) unghiuri adiacente = unghiuri care au acelasi varf, o latura comuna si se afla de o parte si de alta a laturii comune. 2. Care se inrudeste, se invecineaza. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis.

ADIACENT, -A adj. (Liv.) Alaturat, in atingere, contiguu. ◊ unghiuri adiacente = unghiuri care au o latura comuna si acelasi varf. [Pron. di-a-. / < lat. adiacens – care este aproape, cf. fr. adiacent, it. adiacente].

adiacenta s. f. 1. alaturare, vecinatate. 2. (mat.) calitate a unghiurilor adiacente. (< it. adiacenza)

ADIACENT, -A, adiacenti, -te, adj. (Livresc) Alaturat; inrudit. ◊ (Geom.) unghiuri adiacente = unghiuri care au acelasi varf si o latura comuna. [Pr.: -di-a-] – Fr. adjacent (lat. lit. adjacens, -ntis).

ADIACENT, -A, adiacenti, -te, adj. Alaturat, continuu. ◊ unghiuri adiacente = unghiuri care au acelasi varf, o latura comuna si se afla de o parte si de cealalta a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis.

PERPENDICULAR, -A I. adj. 1. (despre drepte, plane) care formeaza intre ele unghiuri sau diedre adiacente congruente. 2. stil ~ = varianta a stilului gotic, in Anglia in sec. XIV, manifestata mai ales in economia boltilor, care dispar sub multimea arcelor, bogat ornamentate cu muluri decorative. II. s. f. dreapta perpendiculara. (< fr. perpendiculaire, lat. perpendicularis)

ADIACENT, -A adj. alaturat, invecinat, continuu. ♦ (mat.) unghiuri ~e = unghiuri care au acelasi varf si o latura comuna. (< lat. adiacens, it. adiacente)

adiacent ~ta (~ti, ~te) Care este alaturat prin natura lui; legat prin ceva comun; contiguu. Notiuni ~te. ◊ unghiuri ~te unghiuri care au acelasi varf si o latura comuna. [Sil. -dia-] /<fr. adjacen, lat. adjacens, ~ntis