CONVENTIE, conventii, s. f. 1. Intelegere, acord intre doua sau mai multe state, institutii sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire data unor tratate internationale. ♦ (In arta) Intelegere tacita de a admite unele procedee sau fictiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin traditie. [Var.: conventiune s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis.

CONVENTIE s.f. 1. Intelegere, invoiala. ♦ Acord, pact intre doua sau mai multe state, institutii etc. privind probleme cu caracter economic, juridic, tehnic, militar etc. ♦ (Arte) Intelegere tacita de a admite unele procedee sau fictiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin traditie. [Gen. -iei, var. conventiune (1) s.f. [in DN]. / cf. fr. convention, lat. conventio].

MONOTIP, -A adj. Facut dupa un singur model sau tip. // s.n. 1. (Poligr.) Masina de cules si de turnat literele una cate una. 2. procedeu de pictura pe cupru, pe sticla sau un material plastic, transpusa prin imprimare pe hartie. ♦ Lucrare obtinuta prin acest procedeu. [< fr. monotype].

MONOTIP, -A I. adj. facut dupa un singur model de tip. II. s. n. 1. masina tipografica de cules si turnat literele una cate una. 2. procedeu de pictura pe cupru, pe sticla sau un material plastic, transpusa prin imprimare pe hartie. ◊ lucrare astfel obtinuta. (< fr. monotype)

ALCALIMETRIE s. f. Capitol al chimiei care se ocupa cu determinarea concentratiei unei baze; procedeu de analiza chimica intrebuintat in acest scop. – Din fr. alcalimetrie.

DEMONSTRATIE, demonstratii, s. f. 1. Dovedire, pe baza de argumente si de exemple concrete, a realitatii unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Sir de calcule, de rationamente etc. prin care se dovedeste adevarul unei teoreme sau continutul unei formule. 2. procedeu de adancire deductiva a adevarului unui enunt. 3. Manifestatie publica cu caracter politic-social. 4. Exteriorizare a unui sentiment. ♦ Demonstratie de forta = concentrare si desfasurare a unor forte militare cu scopul de a intimida. – Din fr. demonstration, lat. demonstratio, (3) dupa rus. demonstratiia.

AROMATIZARE s.f. Actiunea de a aromatiza. ♦ Transformare prin diferite procedee a unei hidrocarburi parafinice intr-o hidrocarbura aromatica. [< aromatiza].

ALCALIMETRIE s.f. Parte a chimiei care studiaza determinarea concentratiei unei baze; procedeu de analiza chimica folosit in acest scop. [Gen. -iei./ < fr. alcalimetrie].

ALCALIMETRIE s. f. Capitol al chimiei care se ocupa cu determinarea concentratiei unei baze; procedeu de analiza chimica intrebuintat in acest scop. – Fr. alcalimetrie.

HADFIELD [hædfi:ld], Sir Robert Abbott (1858-1940), inginer britanic. A brevetat (1883) unul dintre procedeele de obtinere a otelului-mangan (continand 14% mangan), care ii poarta numele. Contributii in domeniul metalografiei cu raze X.

CANON, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.

HEMOSTAZA, hemostaze, s. f. Oprire a unei hemoragii (prin procedee medicale sau chirurgicale), mai ales in timpul unei interventii chirurgicale. – Din fr. hemostase.

ELECTRIZA, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate in unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternica si brusca; a entuziasma, a inflacara, a anima. – Din fr. electriser.

SAMBO n. Gen de lupta sportiva constand in aplicarea unei varietati de procedee de autoaparare. /Cuv. sp.

MANIERISM s.n. 1. Afectare; superficialitate. 2. (Med.) Comportament gestual afectat la unii schizofrenici. 3. (Arte) procedeu formalist de realizare a unei opere literare sau artistice prin folosirea afectata si insistenta a unor mijloace de expresie create de un altul sau de artist insusi. 4. Curent artistic aparut in Italia in sec. XVI, care reprezinta in pictura o arta ce se adreseaza unei minoritati cultivate. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. manierisme, it. manierismo].

ARTISTISM s. n. fetisizare a mijloacelor de expresie, circumscriere a mijloacelor artistului doar la procedeele formale ale unei comunicari. (< artist + -ism)

CHAMOIS [SA-MOA] s. n. piele de caprioara, cerb, miel sau oaie, tabacita printr-un procedeu special, pentru unele confectii, la spalatul obiectelor metalice si ca filtru de benzina. (< fr. chamois)

ELECTRIZA vb. tr. I. a dezvolta, prin diverse procedee, electricitate in unele corpuri. 2. (fig.) a inflacara, a entuziasma, a anima. (< fr. electriser)

CEROGRAFIE s. f. procedeu de pregatire a unei forme de tipar inalt, prin gravarea manuala a imaginii intr-un strat de ceara aplicat pe o placa de metal. – Din fr. cerographie.

MARCOTAJ, marcotaje, s. n. procedeu de inmultire a unei plante prin marcote. – Din fr. marcottage.

TEHNIC, -A, tehnici, -e, adj., s. f. I. Adj. Care apartine tehnicii (II), privitor la tehnica. ◊ Desen tehnic = desen care reprezinta la scara un obiect, cu inscrierea dimensiunilor lui, si care este folosit la construirea obiectului in spatiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupa de latura de stricta specialitate intr-o meserie, intr-o stiinta etc. II. S. f. 1. Totalitatea uneltelor si a practicilor productiei dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa cerceteze si sa transforme natura inconjuratoare cu scopul de a obtine bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor intrebuintate in practicarea unei meserii, a unei stiinte etc. 3. (Mil.; in sintagma) Tehnica de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. – Din fr. technique.

FOTOZINCOGRAFIE, fotozincografii, s. f. procedeu de reproducere a unei fotografii prin copierea pe o placa de zinc. – Din fr. photozincographie.

FRACTIONARE, fractionari, s. f. 1. Actiunea de a fractiona. 2. Separare a unor componenti dintr-un lichid sau dintr-o substanta gazoasa prin distilare fractionata, cristalizare fractionata etc. 3. procedeu de constructie a unei aeronave din subansambluri si ansambluri partiale. [Pr.: -ti-o-] – V. fractiona.

PERCUTIE, percutii, s. f. 1. Metoda de a diagnostica o afectiune dupa sunetul rezultat din lovirea usoara si repetata a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care consta din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocanel a unei membrane, a unei lame, a unei placi metalice de la un instrument muzical. ◊ Instrument de percutie = instrument muzical care produce sunete prin percutie (2). 3. Izbire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea incarcaturii. [Var.: percutiune s. f.] – Dupa fr. percussion.

OPERATIE, operatii, s. f. 1. Activitate efectuata de unul sau de mai multi oameni cu o anumita calificare in vederea atingerii unui anumit scop; actiune efectuata de un aparat, de o masina etc. in cadrul unei munci specifice; p. gener. actiune, lucrare. 2. Actiune terapeutica chirurgicala, efectuata asupra unui organ sau a unui tesut bolnav; interventie chirurgicala. 3. Actiune militara de mare amploare, in vederea realizarii unui plan strategic sau a sarcinilor subordonate acestuia. 4. Efectuare a unei tranzactii financiare sau comerciale; inscriere intr-un registru a unei tranzactii efectuate. 5. (Mat.) procedeu prin care se obtin unul sau mai multe elemente ale unei multimi. ♦ Regula dupa care se face un calcul sau se aplica o constructie matematica; executare a unui calcul. [Var.: operatiune s. f.] – Din lat. operatio, -onis, fr. operation, germ. Operation.

CROMOALGRAFIE s. f. procedeu de pregatire a unei forme de tipar multicolor prin executarea manuala a marginilor pe placi de aluminiu. [Pr.: -mo-al-] – Din fr. chromoalgraphie.

ACVAFORTE f. 1) procedeu de gravare a unei imagini pe o placa de cupru sau de zinc cu ajutorul acidului azotic. 2) Gravura obtinuta prin acest procedeu. /<it. acquaforte

FABULA ~e f. 1) Creatie literara alegorica, de obicei in versuri, in care sunt satirizate unele moravuri umane prin procedeul personificarii. 2) Povestire in care elementele imaginare nu se disting de cele reale. 3) rar Subiectul unei opere literare. /<lat. fabula

FOTOSCULPTURA ~i f. 1) procedeu de executare a unei sculpturi pe baza de fotografii. 2) Sculptura obtinuta prin acest procedeu. /<fr. photosculpture

FOTOZINCOGRAFIE ~i f. procedeu de reproducere a unei fotografii prin copierea pe o placa de zinc. [Sil. -fi-e] /<fr. photozincographie

PERCUTIE ~i f. 1) Metoda de detectare si diagnosticare a unei afectiuni pe baza sunetului rezultat prin lovirea usoara si repetata a unei parti a corpului. 2) procedeu de producere a sunetelor, prin lovirea unei membrane, a unei lame sau a unei placi metalice cu un ciocanel. ◊ Instrument de ~ instrument muzical la care sunetul se produce prin lovirea unei piese intinse (timpane, diferite tipuri de tobe) sau prin lovirea instrumentului insusi (talere, clopote, xilofon etc.). [G.-D. percutiei; Sil. -ti-e] /Din fr. percussion

REPETITIE ~i f. 1) Reluare a acelorasi cuvinte, idei, actiuni. ◊ Arma cu ~ arma cu care se pot trage mai multe focuri la rand. 2) Munca de pregatire a interpretilor in vederea unei reprezentatii in public. 3) Proce-deu stilistic care consta in repetarea unui cuvant sau grup de cuvinte pentru a spori expresivitatea enuntului. [G.-D. repetitiei] /<fr. repetition

TERAPIE ~i f. med. 1) v. TERAPEUTICA. 2) Totalitate a metodelor si procedeelor folosite la tratamentul unei boli. [G.-D. terapiei] /<fr. therapie

TRATAMENT ~e n. 1) Mod de a trata pe cineva; fel de a se purta cu cineva. 2) Totalitate a procedeelor de vindecare a unei boli; ingrijire medicala; cura; terapie. ~ ambulatoriu. 3) Ansamblu de operatii aplicate unor organisme, materiale sau substante cu scopul de a obtine modificari in structura, calitatea sau forma lor. /<lat. tractamentum, fr. traitment

CEROGRAFIE s.f. (Poligr.) procedeu de pregatire a unei forme de tipar inalt prin gravarea manuala a imaginii intr-un strat de ceara aplicat pe o placa de metal; gravura in encaustica. [< fr. cerographie].

FRACTIONARE s.f. Actiunea de a fractiona si rezultatul ei; impartire, faramitare. ♦ Separare a unui amestec lichid sau gazos in fractiuni bogate in anumiti componenti. ♦ procedeu de constructie a unei aeronave din subansambluri si ansambluri partiale. [Pron. -ti-o-. / < fractiona].

CROMOALGRAFIE s.f. (Poligr.) procedeu de pregatire a unei forme de tipar in culori prin executarea manuala a imaginilor pe placi de aluminiu. [< fr. chromoalgraphie].

FOTOZINCOGRAFIE s.f. procedeu de reproducere a unei fotografii prin copiere pe o placa zincata. [Gen. -iei. / < fr. photozincographie].

MANIERA s.f. 1. (De obicei la pl.) Fel de a se purta in societate; comportare corecta, cuviincioasa. 2. Fel, chip, mod, procedeu. ♦ Mod specific de realizare a unui lucru, a unei opere; ansamblu de procedee si de mijloace de expresie caracteristice unui artist. 3. Afectare, artificialitate in stil. [Pron. -ni-e-. / < fr. maniere, it. maniera].

TEHNICA s.f. 1. Totalitatea uneltelor si a deprinderilor de productie, dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa actioneze asupra naturii inconjuratoare cu scopul de a obtine bunuri materiale. 2. (Mil.) Tehnica de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. 3. Totalitatea procedeelor folosite in practicarea unei profesiuni. [Gen. -cii. / cf. fr. technique, it. tecnica, germ. Technik].

CEROGRAFIE s. f. procedeu de pregatire a unei forme de tipar inalt prin gravarea manuala a imaginii intr-un strat de ceara pe o placa de metal. ◊ gravura in encaustica. (< fr. cerographie)

CROMOALGRAFIE s. f. procedeu de pregatire a unei forme de tipar in culori prin executarea manuala a imaginilor pe placi de aluminiu. (< fr. chromoalgraphie)

CROMOFOTOLITOGRAFIE s. f. procedeu de pregatire a unei forme de tipar planlitografic si multicolor si de multiplicare a imaginilor prin reproducere fotografica. (< cromo¹- + fotolitografie)

FORMARE s. f. 1. actiunea de a (se) forma; formaj; formatie (1); pregatire, instruire, educare. 2. confectio-nare si montare a unei forme de turnatorie. ◊ procedeu de fabricare prin vulcanizare a matritelor unor obiecte de cauciuc. 3. turnare si deshidratare a pastei fibroase pentru obtinerea unei benzi sau foi de hartie. 4. operatia de a da unei piese de imbracaminte sau de incaltaminte forma potrivita. (< forma)

FOTOZINCOGRAFIE s. f. (poligr.) procedeu de reproducere a unei fotografii prin copiere pe o placa zincata. (< fr. photozincographie)

FRACTIONARE s. f. 1. actiunea de a fractiona. 2. separare a unui amestec lichid sau gazos in fractiuni bogate in anumiti componenti. 3. procedeu de constructie a unei aeronave din (sub)ansambluri partiale. (< fractiona)

NARCOTERAPIE s. f. procedeu terapeutic utilizat in unele boli mintale, prin somn prelungit; somnoterapie. (< fr. narcotherapie)

ORCHESTRATIE s. f. 1. arta de a orchestra (1). ◊ transcriere pentru ansamblu orchestral a unei compozitii muzicale; instrumentatie (1). ◊ modul cum sunt aranjate grupurile de instrumente ale unei orchestre. 2. ansamblu de procedee artistice prin care sunetele capata, in poezie, expresivitate si valoare estetica. (< fr. orchestration)

REDUCERE s. f. 1. actiunea de a (se) reduce. 2. (mat.) simplificare pe baza de calcul a unei (in)egalitati. 3. reactie in care un atom sau un ion castiga electroni: scadere a starii de oxidatie a unei substante ionice. 4. (log.) procedeu prin care se probeaza corectitudinea modurilor silogistice. ♦ ~ la absurd = dovedirea adevarului unei legi prin demonstrarea faptului ca acceptarea tezei contradictorii duce la consecinte absurde. 5. (med.) reductie (4). (< reduce)

DACTILOSCOPIE (< fr. {i}; {s} dactilo- + gr. skopeo „a examina“) s. f. procedeu de identificare a unei persoane cu ajutorul amprentelor digitale, folosit in antropometrie, in criminalistica si in medicina judiciara.

AGROTEHNIC, -A, agrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care se ocupa cu relatiile dintre factorii de vegetatie, sol si plantele cultivate. ♦ Totalitatea procedeelor tehnice de cultivare a unei plante agricole. 2. Adj. Care apartine agrotehnicii (1), care se refera la agrotehnica. – Din (1) rus. agrotehnika, (2) agro- + tehnic (dupa rus. agrotehniceskii).

ALEGORIE, alegorii, s. f. 1. procedeu artistic constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Opera literara sau plastica folosind aceasta forma de expresie (fabula, parabola etc.) – Din fr. allegorie, lat. allegoria.

CHAMOIS s. n. Piele de caprioara, de cerb, de miel sau de oaie, tabacita printr-un procedeu special si folosita pentru unele confectii, pentru spalatul obiectelor metalice si ca filtru de benzina. [Pr.: samua] – Cuv. fr.

HELIOGRAFIE s. f. 1. Reproducere in mai multe exemplare a unei imagini cu ajutorul heliografului. 2. procedeu de tipar care foloseste clisee pe placi de cupru obtinute pe cale fotochimica si acoperite cu un strat de granule foarte fine de asfalt. ♦ (Inv.) Heliogravura (1). 3. (Rar) Descriere a Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliographie.

ELAN², elanuri, s. n. 1. Insufletire creatoare; avant, entuziasm. 2. (Sport) Complex de miscari si de procedee executate, in vederea efectuarii unei sarituri sau a unei aruncari. – Din fr. elan.

RETETA, retete, s. f. 1. Formulare in scris a unei doctorii si a modului de a o prepara; prescriptie a medicamentelor necesare unui bolnav; p. ext. hartia pe care medicul a scris aceasta prescriptie medicala. 2. Ansamblu de indicatii privind materiile prime, proportia, modul de preparare pentru obtinerea unui anumit produs, a unei mancari, a unei bauturi etc. 3. Fig. Solutie practica pentru rezolvarea unui lucru, a unei situatii dificile etc. ♦ Mijloc, procedeu. 4. Suma de bani realizata din vanzarea unui spectacol. – Din ngr. reseta. Cf. it. ricetta, fr. recette.

ROTOHELIOGRAFIE s. f. Tipar caracterizat prin folosirea unei forme de tipar curbe cu suprafata activa gravata in adancime prin procedee fotochimice si cu ajutorul unei site speciale, care se foloseste pentru reproducerea si multiplicarea originalelor in semitonuri (la reviste, timbre, ilustratii etc.); rotogravura, rotoheliogravura. [Pr.: -li-o-] – Din fr. rotoheliographie.

SOLUTIE s. 1. (CHIM.) solutie coloidala = coloid, sol. 2. v. procedeu. 3. v. rezolvare. 4. (MAT.) radacina. (~ unei ecuatii cu o necunoscuta.) 5. clarificare, deslusire, dezlegare, elucidare, explicare, explicatie, lamurire, limpezire, precizare, rezolvare, solutionare, (inv.) pliroforie, raspicare, (fig.) cheie, descalcire. (~ unei probleme incurcate.) 6. remediu, (fig.) leac. (~ pentru indreptarea unei situatii.)

ALEGORIE ~i f. 1) procedeu artistic constand in exprimarea unei idei printr-o imagine. 2) Opera artistica in care se foloseste acest procedeu. 3) Figura de stil constituita dintr-un sir de metafore, comparatii si personificari. 4) Compozitie muzicala care face impresia ca urmareste desfasurarea unei povestiri imaginare. [G.-D. alegoriei] /<fr. allegorie, lat. allegoria

FOTOTIPIE ~i f. 1) procedeu de reproducere poligrafica a unei imagini. 2) Imagine obtinuta prin acest procedeu. [Art. fototipia; G.-D. fototipiei; Sil. -pi-e] /<fr. phototypie

METODA ~e f. 1) Mod de cercetare, de cunoastere si de transformare a realitatii. 2) Ansamblu de procedee folosite in vederea atingerii unui anumit scop. 3) procedeu sistematic de predare a unei discipline; metodica. 4) Mod de a actiona pentru a atinge un anumit scop; maniera; modalitate; procedeu; mijloc. [G.-D. metodei] /<fr. methode, lat. methodus, germ. Methode

MONOCROMIE ~i f. procedeu pictural de folosire a unei singure culori la executarea unei lucrari. /<fr. monochromie

POLICROMIE ~i f. 1) Caracter policrom. 2) (in pictura si in poligrafie) procedeu de executare policroma a unei lucrari. [G.-D. policromiei] /<fr. polychromie

VARIATIE ~i f. 1) Trecere de la o stare (sau forma, valoare) la alta. 2) Diferenta dintre doua stari (sau forme, valori) succesive; modificare; schimbare; transformare. ~a temperaturii. ~ a intensitatii. 3) muz. Modificare a unei teme prin intermediul anumitelor procedee. 4) Compozitie muzicala, constand dintr-o tema si din modificarile de ritm ale acesteia. 5) mat. Modificare a valorii unei marimi sau functii. [G.-D. variatiei; Sil. -ri-a-ti-e] /<fr. variation, lat. variatio, ~onis

POLAROID s.n. 1. Foaie de celofan folosita pentru polarizarea luminii. 2. procedeu fotografic care permite obtinerea unei imagini pozitive intr-un interval de timp scurt. ♦ Aparat fotografic construit pe baza acestui procedeu. [Pron. -ro-id. / < fr. polaroide, engl. polaroid – nume comercial].

ELAN s.n. Avant, insufletire, entuziasm. ♦ Complex de miscari si de procedee care ajuta la efectuarea unei sarituri sau a unei aruncari. [< fr. elan].

AGROTEHNIC, -A I. adj. referitor la agrotehnica. II. s. f. stiinta care studiaza modul in care omul poate interveni in corelatia dintre factorii de vegetatie, sol si plantele cultivate; agrologie. ◊ procedeele tehnice de cultivare a unei plante. (< fr. agrotechnique, /II/ rus. agrotehnika)

ANTIPIESA s. f. piesa de teatru care nu tine seama de procedeele artistice traditionale; parodie a unei piese. (< fr. antipiece)

DUAL, -A I. adj. care prezinta dualitate; dublu. ◊ (despre doua notiuni matematice) de aceeasi natura, obtinute una din cealalta prin acelasi procedeu. II. s. n. numar gramatical caracteristic unor limbi, deosebit de singular si plural, prin care se arata ca este vorba de doua exemplare din aceeasi specie sau de o pereche de obiecte. (< fr. dual, lat. dualis)

ELAN² s. n. avant, insufletire, entuziasm. ◊ (sport) complex de miscari si de procedee care ajuta la efectuarea unei sarituri sau aruncari. (< fr. elan)

HELIOGRAFIE s. f. 1. procedeu de reproducere calcografica a unei imagini cu ajutorul unor clisee de cupru, obtinute pe cale fotochimica, pe care s-a aplicat un strat de asfalt cu granule fine. 2. descriere a Soarelui. (< fr. heliographie)

ALCOOLOMETRIE s. f. Totalitatea procedeelor intrebuintate pentru determinarea concentratiei unei solutii alcoolice. – Dupa fr. alcoolometrie.

ALEGORIE, alegorii, s. f. procedeu artistic constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. – Fr. allegorie (lat. lit. allegoria).

CORODARE (‹ fr., lat.) s. f. 1. (POLIGR.) Operatie de pregatire a formei de tipar prin gravare chimica cu ajutorul unei solutii corosive. 2. (Ind. TEXT.) procedeu de decolorare locala a unei tesaturi vopsite, in vederea obtinerii unor desene; ronjare.

LIPIT², -A, lipiti, -te, adj. 1. Prins, unit, impreunat, imbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secretii patologice; fig. care se inchide fara voie din cauza somnului. 2. (Si adv.) Foarte apropiat, alaturat strans de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flamand. Sarac (sau calic) lipit(-pamantului) = foarte sarac. – V. lipi.

LIPITURA, lipituri, s. f. 1. unire, imbinare, asamblare a doua lucruri cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Concr.) Locul unde s-a facut o lipire. 2. Pamant, lut framantat cu apa care serveste la lipitul podelei, peretilor etc. caselor. – Lipi + suf. -tura.

NEOIMPRESIONISM s. n. Directie modernista in pictura care recurge la culorile complementare, aplicand procedeul contrastului simultan in vederea obtinerii unei forme distincte. [Pr.: ne-o-im-pre-si-o-] – Din fr. neo-impressionnisme.

STEREOTIPIE s. f. 1. (Instalatie sau procedeu de) reproducere si multiplicare a unei forme tipografice, prin turnare intr-un metal sau prin mulare in cauciuc ori in alt material plastic a unei copii dupa aceasta forma. ♦ Forma de tipar obtinuta prin stereotipie (1). 2. Faptul de a se repeta ceva, de a fi mereu acelasi. ♦ Simptom al unor boli mintale constand in repetarea automata de catre bolnav a acelorasi cuvinte sau a acelorasi gesturi. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stereotypie.

XEROGRAFIE f. poligr. procedeu tipografic folosit pentru a reproduce unele imagini si documente prin intermediul unui strat de material sensibil la lumina. [G.-D. xero-grafiei] /<germ. Xerographie

AGROTEHNICA s.f. Stiinta care studiaza tehnica mentinerii si cresterii fertilitatii solului arabil. ♦ Totalitatea procedeelor de cultura care se aplica unei plante. [< rus. agrotehnika, cf. gr. agros – ogor, techne – mestesug].

FABRICA vb. I. tr. 1. A lucra, a confectiona anumite obiecte prin prelucrarea unei materii prime. ♦ A lucra prin procedee mecanice (mai ales intr-o fabrica). 2. (Peior.) A face ceva la repezeala; a nascoci, a inventa. [P.i. fabric. / < fr. fabriquer, cf. lat. fabricare].

SIMILIGRAVURA s.f. (Poligr.) procedeu de gravura fotomecanica prin interpunerea unei site intre original si placa fotografica. ♦ Imagine reprodusa prin acest procedeu. [< fr. similigravure].

ALEGORIE s.f. 1. procedeu artistic care consta in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete, constituind o imagine unitara. ♦ Pictura, sculptura etc. care reprezinta o idee abstracta. 2. (Muz.) Compozitie care da impresia ca urmareste desfasurarea unei povestiri imaginare. [Pl. -ii, gen. -iei. / cf. fr. allegorie, it., lat., gr. allegoria].

VALOARE s.f. I. 1. Expresie a muncii umane materializata intr-o marfa. ♦ Categorie economica proprie economiei bazata pe productia de marfuri. 2. Suma de bani care reprezinta echivalentul pretului unei marfi, unui cec, al unei actiuni etc. ♦ Rentabilitate, productivitate. 3. Marime matematica asociata unei marimi fizice, potrivit unui anumit procedeu. 4. Durata unui sunet muzical. 5. Sensul sau folosirea gramaticala a unui cuvant. 6. (Pict.) Intensitatea unei culori. II. 1. Ansamblul calitatilor care fac un lucru bun, cautat, apreciat; insemnatate, importanta, pret. 2. Suma insusirilor pozitive ale unui om; (concr.) om care intruneste calitati deosebite. [Gen. -orii. / < fr. valeur, it. valore < lat. valor].

seton, setoane, s.n. (inv.) mesa de vata, de tifon, de panza etc. care se utiliza in diferite forme de ulceratii (mai ales la animale), pentru a obtine o drenare continua; procedeu terapeutic care consta in folosirea unei asemenea mese.

EXPANSIunE s. f. 1. crestere a volumului unui gaz, al unui sistem fizico-chimic; destindere (3), detenta (1). 2. extindere a dominatiei, a sferei de influenta politica si economica a unei tari asupra altei tari. 3. (lingv.) procedeu prin care o unitate sintactica de nivel inferior este transformata intr-o unitate de nivel superior; transformare a unei parti de propozitie in propozitie subordonata. ◊ orice element adaugat unui enunt, care nu modifica raporturile si functia elementelor preexistente. 4. (fig.) expansivitate, exuberanta, vioiciune; comunicativitate. (< fr. expansion, lat. expansio)

FOTOXILOGRAFIE s. f. procedeu tipografic de copiere a negativului unei fotografii pe o placa de lemn. (< foto¹- + xilografie)

NEOIMPRESIONISM s. n. directie modernista in pictura care, recurgand la culorile complementare, aplica procedeul contrastului simultan in vederea obtinerii unei forme distincte. (< fr. neo-impresionnisme)

RETROGRADARE s. f. 1. actiunea de a retrograda. 2. proces de ingustare a unei plaje datorita actiunii erozive a valurilor. 3. (muz.) procedeu componistic polifonic constand in transcrierea unei teme de la sfarsit spre inceput. (< retrograda)

SIMILIGRAVURA s. f. procedeu de gravura fotomecanica prin interpunerea unei site intre original si placa fotografica. ◊ imaginea obtinuta. (< fr. similigravure)

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

ACVAFORTE s. f. 1. procedeu de gravura care consta in corodarea unei placi de cupru (pe care in prealabil s-a trasat un desen) cu ajutorul acidului azotic. 2. (Concr.) Gravura obtinuta prin acvaforte (1). – Din it. acquaforte.

LACARIT s. n. procedeu de extragere a titeiului cu ajutorul unei linguri cilindrice, folosit in sondele mai putin adanci. – Et. nec. Cf. lac¹.

NEFELOMETRIE s. f. (Chim.) procedeu de analiza constand in masurarea concentratiei unei emulsii, comparandu-i transparenta cu un preparat etalon. – Din fr. nephelometrie.

TAIAT², -A, taiati, -te, adj. I. 1. Care este despartit, separat in bucati cu ajutorul unui obiect taios sau prin diferite procedee fizice si chimice; despicat. 2. (Despre filele unei carti necitite) Desprins, desfacut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre tesaturi) Destramat in directia firului tesut sau la indoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte branzit, din cauza alterarii sau a unei greseli de preparare. II. Ranit cu un obiect taios. ♦ (Despre pasari, animale) Care a fost sacrificat (in scopul valorificarii). III. 1. (Despre rasuflare, respiratie) Cu ritmul slabit, oprit. 2. (Despre un pachet de carti de joc) Despartit in doua punand jumatatea de dedesubt deasupra. [Pr.: ta-iat] – V. taia.

ANALIZA ~e f. 1) Metoda stiintifica de cercetare a realitatii bazata pe descompunerea proceselor, a obiectelor in parti componente. ◊ In ultima ~ in concluzie. 2) chim. procedeu de stabilire a compozitiei chimice a unei substante. 3): ~ gramaticala descompunere a cuvintelor si propozitiilor in elemente alcatuitoare si determinarea valorii lor gramaticale. [G.-D. analizei] /<lat. analysis, fr. analyse

FOTOLITOGRAFIE ~i f. 1) procedeu de reproducere a desenelor pe o piatra litografica cu ajutorul unei hartii speciale. 2) Desen obtinut prin acest procedeu. [Art. fotolitografia; G.-D. fotolitografiei; Sil. -fi-e] /<fr. photolithographie

AGFACOLOR adj.invar. procedeu agfacolor = procedeu de fotografiere sau de cinematografiere a unei imagini colorate prin suprapunerea a trei straturi fotosensibile la culorile fundamentale. [< Agfacolor – nume comercial german].

FABULA s.f. 1. Istorioara alegorica, de obicei in versuri, in care sunt satirizate anumite moravuri si deprinderi, folosindu-se procedeul personificarii animalelor sau lucrurilor. 2. Subiectul, textura unei scrieri literare. ♦ Povestire in care nu se poate deosebi realul de inventie, de nascocire. [< lat. fabula].

FOTOLITOGRAFIE s.f. procedeu de reproducere a hartilor si a figurilor desenate, care consta in transpunerea acestora pe o piatra litografica prin intermediul unei hartii speciale. ♦ Desen reprodus prin acest procedeu. [Gen. -iei. / cf. fr. photolithographie].

AGFACOLOR adj. inv. procedeu ~ = procedeu de fotografiere sau de cinematografiere a unei imagini colorate prin suprapunerea a trei straturi fotosensibile. (< germ. Agfacolor, n. com.)

FRULLATO s. n. procedeu de alternare rapida a sunetelor la unele instrumente de suflat (flaut, trompeta), asemanator cu tremolo sau cu glissando. (< it. frullato)

MAILING ME-/ s. n. procedeu constand in expedierea prin posta a unei propuneri de vanzare sau de material promotional la adresa unui potential client. (< engl. mailing)

PRACTIC, -A I. adj. 1. referitor la practica. ◊ care tinde catre o actiune, catre o realizare; care realizeaza ceva, da rezultate concrete; util. ◊ comod, folositor; ingenios. 2. (despre oameni) cu spirit de actiune; indemanatic, destoinic. II. s. f. 1. activitate a oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei si dezvoltarii societatii, in primul rand procesul productiei materiale. ◊ aplicare a cunostintelor teoretice; (p. ext.) experienta, rutina. ◊ stagiu pe care il face un student sau un elev intr-o intreprindere. 2. ansamblu de metode si de procedee aplicate si verificate efectiv. 3. exercitare a unei profesiuni; profesare. 4. (pl.) ceremonie, manifestare exterioara specifica unui cult, unei credinte etc. (< lat. practicus, gr. praktikos, germ. praktisch, dupa fr. pratique, germ. Praktik, gr. praktike)

ACVAFORTE, (2) acvaforte, s. f. 1. procedeu de gravura care consta in corodarea unei placi de cupru (pe care in prealabil s-a trasat un desen) cu ajutorul acidului azotic. 2. (Concr.) Gravura obtinuta prin acvaforte (1). – Din it. acquaforte.

BLOCAJ ~e n. 1) Fundatie de drum constand dintr-un strat de piatra asezat pe un pat de nisip. 2) sport procedeu tactic de aparare sau de oprire a unei actiuni a adversarului. /<fr. blocage

PRACTICA ~ci f. 1) Activitate volitiva care vizeaza un rezultat concret; actiune de transformare a lumii. 2) Mod concret de exercitare a unei activitati. ~ca vietii. 3) Ansamblu de metode si procedee aplicate in anumite conditii concrete. 4) Ansamblu de deprinderi concrete dobandite in procesul exercitarii unei profesii sau specialitati; experienta. 5) Proces de aplicare si de verificare intr-un domeniu de activitate a cunostintelor teoretice acumulate prin studiu. [G.-D. practicii] /<germ. Praktik, fr. pratique

TACTICA ~ci f. 1) mil. Arta organizarii si dirijarii actiunilor de lupta. 2) Linie de conduita (la o etapa data) a unui partid sau a unei miscari sociale. 3) fig. Totalitate a mijloacelor si procedeelor necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. tacticii] /<fr. tactique

EFECT s.n. 1. Fenomen care rezulta cu necesitate dintr-o cauza, fiind intr-o legatura indestructibila cu aceasta; urmare, rezultat. ♦ Traiectorie neobisnuita pe care o capata mingea (la tenis, volei, fotbal) lovita dupa anumite procedee. ◊ Minge cu efect = minge care, in urma unei anumite lovituri, ia o anumita traiectorie. 2. Impresie facuta de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbeste, atrage privirile, auzul etc. ◊ De efect = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (La pl.) Obiecte, bunuri (mai ales vesminte) care apartin cuiva. ♦ (Mil.) Echipament. ♦ Valori care se pot negocia (scrisori de schimb, bilete la ordin etc.) [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. effectus, cf. germ. Effekt, fr. effet].

FRULLATO s.n. procedeu special de alternare rapida a sunetelor la unele instrumente de suflat (flaut, trompeta), asemanator cu tremolo sau cu glissando. [< it. frullato].

NEFELOMETRIE s.f. (Chim.) procedeu de analiza constand in a masura concentratia unei emulsii, comparandu-i transparenta cu o preparatie etalon. [Gen. -iei. / < fr. nephelometrie].

POLIGRAFIE s.f. 1. Totalitatea procedeelor de reproducere grafica a unui text, a unei figuri etc.; tehnica grafica. 2. Totalitatea intreprinderilor pentru imprimarea si raspandirea cartilor, a publicatiilor periodice etc. [Gen. -iei. / < fr. polygraphie].

PRACTICA s.f. 1. Activitatea oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei si dezvoltarii societatii, in primul rand procesul productiei materiale. ♦ Aplicare si verificare pe teren a cunostintelor teoretice dobandite intr-un domeniu oarecare. 2. Ansamblu de metode si de procedee aplicate si verificate efectiv. 3. Experienta, rutina. 4. Exercitarea unei profesiuni; profesare. [Pl. -ci. / cf. germ. Praktik, fr. pratique < lat. practicus, gr. praktikos].

ALEGORIE s. f. 1. procedeu artistic, bazat pe metafora, constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. opera plastica sau literara care foloseste acest procedeu. 3. (muz.) compozitie care da impresia ca urmareste desfasurarea unei povestiri imaginare. (< fr. allegorie, lat., gr. allegoria)

MANIERISM s. n. 1. lipsa de naturalete in comportare, afectare, afisare a unui mod de a fi altfel decat in realitate. ◊ ansamblu de procedee si mijloace de expresie formaliste in realizarea unei opere literare sau artistice, care cultiva eleganta si rafinamentul, jocul nelimitat al fanteziei. 2. forma de arta practicata mai ales in Italia in sec. XVI si XVII, prin efecte picturale rafinate, adresandu-se unei minoritati cultivate in materie artistica si literara. 3. comportament gestual afectat, la unii schizofrenici. (< fr. manierisme)

NEFELOMETRIE s. f. procedeu de analiza constand in a masura concentratia unei emulsii, comparandu-i transparenta cu o preparatie etalon. (< fr. nephelemetrie)

POLIGRAFIE s. f. 1. ramura industriala, procedeele de reproducere grafica a unui text, a unei figuri etc.; tehnica tipografica. 2. ansamblu de intreprinderi care se ocupa cu imprimarea si raspandirea cartilor si a altor imprimate. 3. (med.) metoda de inregistrare radiologica, efectuarea mai multor expuneri pe acelasi film in diferite momente functionale ale organului respectiv. (< fr. polygraphie)

AROMATIZA, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust placut unei substante cu ajutorul aromatelor¹. 2. A obtine (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbura aromatica. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare.

POLICROMIE, policromii, s. f. 1. procedeu de imbinare a mai multor culori, folosit in pictura. ♦ Caracter policrom al unei lucrari de arta. ♦ Insusirea de a fi policrom. 2. procedeu tipografic pentru imprimarea imaginilor in culori. ♦ (Rar) Lucrare tipografica executata in mai mult de patru culori. – Din fr. polychromie.

LINOGRAVURA, linogravuri, s. f. Tehnica a gravurii in care imaginea este obtinuta prin imprimarea unei placi de linoleum; (concr.) imagine obtinuta prin acest procedeu. – Din fr. linogravure.

TIPAR ~e n. 1) Totalitate a procedeelor folosite la imprimarea tipografica a unui text, a unei ilustratii etc. 2) Ansamblu de mijloace tehnice cu ajutorul carora se publica un text. Hartie de ~ . ◊ Bun de (sau pentru ) ~ gata pentru editare. A da la ~ a preda un manuscris spre tiparire. 3) Obiect determinat dupa care se reproduc obiectele identice; calapod; sablon; model. 4) Urma lasata pe o suprafata prin apasare. /<ngr. tipari[on], sl. tiparu

HIPALAGA s.f. (Lit.) procedeu stilistic prin care se atribuie unor cuvinte ale unei fraze ceea ce convine altor cuvinte. [< fr. hypallage, it. ipallage, cf. gr. hypalage < hypallassein – a schimba].

AMBROSAJ s. n. procedeu de imobilizare in caz de fracturi prin introducerea unei tije metalice in cavitatea medulara a fragmentelor fracturate. (< fr. embrochage)

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

HIPALAGA s. f. procedeu stilistic prin care se atribuie unor cuvinte ale unei fraze ceea ce se potriveste altor cuvinte. (< fr., gr. hypalage)

REDUCTIE s. f. 1. faptul de a reduce. ◊ copie in mic a unui obiect. 2. transpunere a unei partituri pentru orchestra, pentru voci sau pentru un instrument (pian). 3. piesa care permite racordarea tuburilor sau a tevilor de diametre diferite. 4. operatia de punere la loc a unui os luxat sau a unui organ deplasat. 5. reducere la jumatate a numarului de cromozomi in cursul meiozei sau mitozei. 6. (log.) procedeu de a concluziona cu ajutorul caruia se scot unele premise din care se poate deduce un anumit adevar. (< fr. reduction, lat. reductio)

unDA s. f. fiecare din seria de miscari concentrice care se propaga intr-un mediu fluid sub influenta unei impulsiuni. ♦ lungime de ~ = distanta la care se propaga o unda intr-un interval dat; ~ de soc = a) suflul unei bombe; b) unda seismica de mare intensitate; ~ verde = procedeu pentru asigurarea fluentei maxime a traficului auto urban, realizat printr-un sistem de comanda coordonata a semafoarelor. (< lat. unda, dupa fr. onde)

XEROGRAFIE s. f. procedeu de copiat si multiplicat, fara contact, prin impresionarea unei placi acoperite cu un strat de material fotoconductor si incarcate cu electricitate statica. (< germ. Xerographie, fr. xerographie)

DAGHEREOTIPIE, daghereotipii, s. f. Vechi procedeu de fotografiere, astazi abandonat, care fixa imaginile cu ajutorul unei camere obscure pe o placa de cupru argintata, sensibilizata cu vapori de iod si de brom. [Pr.: -re-o-. – Var.: dagherotipie s. f.] – Din fr. daguerreotypie.

LIGAMENTOPLASTIE, ligamentoplastii, s. f. (Med.) procedeu chirurgical de refacere a ligamentelor rupte sau relaxate ale unei articulatii. – Ligament + plastie.

MONOCROMIE, monocromii, s. f. 1. procedeu de pictura sau de tipar care consta in folosirea unei singure culori; predominare a unei culori intr-un tablou. 2. Reproducere intr-o singura culoare. – Din fr. monochromie.

RELEVEU ~e n. 1) procedeu de masurare, desenare si reprezentare la scara a elementelor unei constructii. 2) Schita in care sunt reprezentate la scara asemenea elemente. [Pl. si releveuri] /<fr. releve

TOPICA s.f. 1. Ordinea cuvintelor intr-o propozitie sau a propozitiilor intr-o fraza. ♦ Parte a sintaxei care se ocupa cu studiul ordinii cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza. 2. (In retorica antica) Studiul procedeelor si al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. [Cf. fr. topique, lat. topica, gr. topika].

LINOGRAVURA s. f. procedeu de reproducere si multiplicare a unui desen prin imprimarea unei placi gravate in linoleum. ◊ imaginea obtinuta. (< fr. linogravure)

TOPIC, -A I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topica. 3. (despre nume) care denumeste locuri, localitati. II. adj., s. n. (medicament) care modifica local pielea sau mucoasele pe care se aplica. III. s.n. (lingv.) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. IV. s. f. 1. (in retorica antica) studiul procedeelor si al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza. ◊ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiaza aceasta ordine. (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik)

OBERTH, Hermann (1894-1989, n. Sibiu), fizician si inventator german originar din Romania. Prof. la Sighisoara si Medias. unul dintre inventatorii astronauticii. Alaturi de C.E. Tiolkovski si R.H. Goddard, este considerat pionier la zborurilor cosmice. A conceput (1942) primele rachete balistice cu raza mare de actiune din lume; a colaborat cu W. von Braun, la Peenemunde, la realizarea rachetelor V1 si V2; a elaborat (1947) proiectul unei rachete cu trei trepte pentru explorarea cosmosului; a inventat procedeul si dispozitivul de combustie rapida (efectul O., 1931), in acelasi an luand startul si prima racheta cu combustibil lichid construita dupa conceptia sa. Dupa al Doilea Razboi Mondial lucreaza in Italia (1955) si in S.U.A. (dupa 1955). Lucrari: „Racheta pentru zborul in cosmos”, „Zborul rachetelor si zborul in vid”. M. de onoare post-mortem al Acad. Romane (1991).

CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

MANOPERA, manopere, s. f. 1. Munca manuala depusa pentru efectuarea unei lucrari; plata pentru aceasta munca. 2. (Rar) Actiune tactica; atitudine; mijloc, procedeu intrebuintat pentru realizarea unui scop. 3. Fig. Manevra (4) – Calc dupa fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. manopera.

PROIECTIE, proiectii, s. f. 1. Operatie geometrica de reprezentare a unui obiect in spatiu, a unei figuri etc. pe o dreapta, pe un plan; (concr.) corp, figura obtinuta prin aceasta operatie. ◊ Proiectie cartografica = procedeu de reprezentare pe o harta a suprafetei pamantului sau a unei portiuni din suprafata pamantului. 2. Reproducere pe ecran a imaginilor inregistrate pe un film transparent, cu ajutorul unui fascicul luminos. ◊ Aparat de proiectie = aparat care serveste la proiectarea pe un ecran a imaginilor de pe o pelicula cinematografica si la reproducerea sunetelor inregistrate pe pista sonora. [Pr.: pro-iec-. – Var.: proiectiune s. f.] – Din fr. projection, lat. projectio, -onis.

ORIGINAL adj., s. 1. adj. autentic. (Document ~.) 2. s. (inv.) matca. (~ al unui act.) 3. s. (FILOL.) (livr.) arhetip. (~ al unei scrieri.) 4. adj. v. adevarat. 5. adj. nou, (livr. fig.) inedit. (Spectacol, procedeu ~.) 6. adj. personal. (Maniera ~ de a scrie.) 7. adj. v. neobisnuit.

MODALITATE ~ati f. 1) Mod de a actiona in vederea realizarii unui anumit scop; maniera; procedeu; metoda; mijloc. 2) log. Caracter necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecati. 3) gram. Atitudine, apreciere a vorbitorului fata de cele comunicate. /<fr. modalite

SISTEM ~e n. 1) Ansamblu de elemente (materiale sau ideale) cu anumite trasaturi comune care formeaza un tot organizat. ~ nervos. ~ solar. ~ filozofic. 2) Mod de organizare a unui proces, a unei activitati. ~ electoral. 3) Forma de guvernamant; regim; oranduire. ~ feudal. 4) Ansamblu coordonat de procedee, folosit pentru a obtine un rezultat pozitiv. ~ de tratare a unei boli. 5) Succesiune de straturi formate in decursul unei perioade geologice. 6) Ansamblu de instalatii asociate. ~ tehnic. ~ energetic. /<lat. systema, it. sistema, fr. systeme, germ. System

ELECTROTERMIE s.f. Totalitatea procedeelor in care se foloseste energia electrica pentru obtinerea temperaturii necesare unei operatii tehnologice. [Gen. -iei. / < fr. electrothermie, cf. fr. electro-, gr. thermos – cald].

CONTAMINARE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Aciunea de a (se) contamina si rezultatul ei; infectare, molipsire, contagiune. ◊ C. radioactiva = patrundere a unei substante radioactive intr-un mediu sau intr-un organ viu (animal sau vegetal), consecutiva unei explozii nucleare sau accidentelor produse in instalatiile de utilizeaza asemenea substante. 2. Modificare a formei unui cuvint sau a unei constructii gramaticale sub influenta altor cuvinte sau constructii asemanatoare. 3. Imbinare a doua sau a mai multe texte sau fragmente de texte, din care rezulta o opera noua. Utilizata ca procedeu stilistic, in vederea obtinerii unor efecte comice. Apare si in unele specii folclorice (descintecele sint frecvent contaminate cu blesteme).

INCALZIRE, incalziri, s. f. 1. Actiunea de a (se) incalzi si rezultatul ei. ◊ Incalzire centrala = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o cladire prin folosirea unei surse unice producatoare de caldura, care difuzeaza, sub presiune, apa calda sau aer incalzit in radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de incalzire. 2. Complex de exercitii fizice efectuate inaintea unui antrenament, a unei competitii etc. pentru adaptarea organismului la potential maxim. – V. incalzi.

POLIGRAFIE, poligrafii, s. f. 1. Ansamblul procedeelor de reproducere grafica si de multiplicare a unui text sau a unei figuri; ramura a tehnicii care se ocupa cu reproducerea grafica si cu multiplicarea unui text sau a unei figuri; tehnica grafica. 2. Ansamblul intreprinderilor care se ocupa cu imprimarea si cu raspandirea cartilor sau a altor imprimate; industrie poligrafica. 3. (Rar) Totalitatea lucrarilor unui poligraf (1); calitatea de poligraf a unui scriitor; caracteristica a operelor scrise de un poligraf. – Din fr. polygraphie.

PORTRET, portrete, s. n. 1. Pictura, desen, sculptura, fotografie etc. care infatiseaza chipul unei persoane. ◊ Portret-robot = desen al chipului unei persoane realizat pe baza relatarilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistica bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de catre victima sau de catre martori. 2. Infatisare a aspectului fizic si moral al unui personaj intr-o opera literara; opera literara cu un asemenea continut. [Pl. si: (inv.) portreturi] – Din fr. portrait.

PIROGENARE f. procedeu de transformare sau de descompunere chimica a substantelor organice in conditiile unei temperaturi inalte si de nepatrundere a aerului; piroliza. /cf. fr. pyrogenation

PIROLIZA f. procedeu de transformare sau de descompunere chimica a substantelor organice in conditiile unei temperaturi inalte si de nepatrundere a aerului; pirogenare. /<fr. pyrolyse

extrudare s.f. procedeu de prelucrare a metalelor si maselor plastice prin deformare cu ajutorul unei prese si al unei filiere cu un profil dat; extruziune (2). (< extruda)

EXTRUDARE s.f. procedeu de prelucrare la cald a metalelor si maselor plastice cu ajutorul unei prese si al unei filiere cu un profil dat; extruziune. [Dupa fr. extrudage].

MATEMATIZA vb. tr. a da caracter matematic (unei stiinte, unei probleme etc.). ◊ a utiliza conceptele matematice in formularea ipotezelor si a procedeelor de deductie in diferite teorii stiintifice. ◊ a abstractiza. (< fr. mathematiser)

REDEVELOPARE s. f. 1. developare la lumina a unui negativ care a fost supus unei slabiri complete, pentru a putea aduce imaginea la contrastul dorit. 2. (cinem.) procedeu de laborator utilizat la prelucrarea coloanei pistei sonore pe filmele color. (< re¹- + developare)

COMBATERE (‹ combate) s. f. 1. Actiunea de a combate; lupta. 2. (LOG.) Demonstrare a falsitatii sau netemeiniciei unei teze. 3. (FITOPAT.) Totalitatea masurilor ce se aplica in vederea prevenirii patrunderii daunatorilor si parazitilor intr-o cultura agricola ori padure, precum si pentru distrugerea lor. In functie de mijloacele utilizate c. poate fi: chimica (cu substante chimice), biologici (se recurge la pradatori sau agenti patogeni ai daunatorilor), mecanica (santuri, curse), fizica (ardere, afumare), integrata (combinarea unor procedee fizice, chimice, biologice, mecanice) etc. 4. (MED.) Complex de masuri pentru eradicarea unei boli infectioase constind din tratament adecvat, izolarea bolnavilor, masuri de carantina, dezinfectii si deratizare etc.

INNOBILA, innobilez, vb. I. 1. Tranz. A da unei persoane un titlu de noblete. ♦ Tranz. si refl. Fig. A face ca cineva sa devina sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) inalta. 2. Tranz. si refl. (pas.) A (se) imbunatati calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) imbunatati proprietatile unor substante, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – In + nobil (dupa fr. anoblir si ennoblir).

SEISMOTERAPIE s. f. (Med.) procedeu terapeutic constand din v******i rapide, regulate si de mica amplitudine, folosit in unele atonii functionale; vibroterapie. [Pr.: se-is-. – Var.: sismoterapie s. f.] – Din fr. seismotherapie.

SUDATIE, sudatii, s. f. 1. Provocare a unei transpiratii excesive, prin mijloace terapeutice, in scopuri curative; p. gener. transpiratie (abundenta). 2. procedeu de separare a doua sau mai multor substante dintr-un amestec, bazat pe diferenta punctelor de topire. – Din fr. sudation, lat. sudatio.

DICTEU s.n. Dictare. ♦ procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gandirii in stare de veghe, de vis etc. ◊ Dicteu muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. [< fr. dictee].

FIGURA s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. Forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ Figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

REDUCERE s.f. Actiunea de a reduce si rezultatul ei. ♦ Micsorare (a preturilor). ♦ (Med.) Reductie (2). ♦ (Log.) procedeu prin care se probeaza corectitudinea modurilor silogistice. ♦ Reducere la absurd = dovedirea adevarului unei legi prin demonstrarea faptului ca acceptarea tezei contradictorii duce la consecinte absurde. [< reduce].

APARAT s. n. 1. sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. ◊ instalatie, unealta pentru exercitii gimnastice. 2. (anat.) ansamblu de organe care indeplinesc aceeasi functie in organism. 3. totalitatea serviciilor unei institutii. 4. ~ de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia. 5. totalitatea procedeelor si mijloacelor intr-o anumita munca. ♦ ~ stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare intr-o munca stiintifica; ~ critic = notele explicative care insotesc un text, comentat de editor. (< lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat)

DICTEU s. n. reproducere fidela, automata a unui act de gandire, fara controlul ratiunii; dictare. ♦ ~ automat = procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gandirii in stare de veghe, de vis etc.; ~ muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. (< fr. dictee)

DUPLEX s. n. 1. sistem de telegrafie in care pe aceeasi linie se pot face in acelasi moment mai multe transmisiuni. 2. masina de imprimat cu role, care imprima in mai multe culori pe ambele fete ale unei tesaturi. 3. hartie, carton din doua straturi de pasta lipite prin presare. ◊ (poligr.) procedeu de reproducere in doua culori a ilustratiilor monocrome in semitonuri. 4. procedeu ~ = procedeu complex pentru elaborarea otelurilor superioare, prin combinarea a doua procedee siderurgice. 5. apartament (de lux) pe doua nivele. 6. parbriz lamelar din doua placi de sticla speciala, unite la cald sub presiune, dupa ce s-a introdus intre ele o folie pe polivinil. 7. (biol.) organism care are doua gene dominante pentru acelasi caracter. (< fr., lat. duplex, /5/ amer. duplex)

XEROGRAFIE, xerografii, s. f. procedeu de tipar folosit pentru reprezentarea unor imagini si documente si bazat pe impresionarea unei placi electrizate acoperite cu un strat de material sensibil la lumina. – Din germ. Xerographie, fr. xerographie.

AMPEX s.n. procedeu de reluare rapida in cadrul transmisiilor directe a imaginilor de televiziune prin intermediul unei imprimari magnetice. [< engl., fr. ampex].

APOSTROFA s.f. procedeu stilistic constand in intreruperea brusca a sirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru. ♦ Mustrare, imputare, repros (adresat violent cuiva). [< fr. apostrophe, lat. apostropha, gr. apostrophe – intoarcere catre].

procedeu s.n. Fel de a proceda; modalitate, maniera. ♦ Mod sistematic de executare a unei operatii sau a unui proces prin folosirea unei anumite metode. [< fr. procede].

SECRET s.n. 1. Ceea ce este tinut in taina, ceea ce nu se da publicitatii; mister, taina. 2. Mijloc, procedeu eficace si special pentru a obtine ceva. 3. Ceea ce constituie conditia intima a unei stiinte, a unei arte. [Pl. -te, -turi. / < lat. secretum, cf. fr. secret].

AMPEX s. n. procedeu de reluare rapida in cadrul transmisiilor directe a imaginilor de televiziune prin intermediul unei imprimari magnetice. (< engl. ampex)

FABULA s. f. 1. specie a genului epic, alegorica, (in versuri), in care sunt satirizate anumite moravuri si deprinderi, prin procedeul personificarii animalelor sau lucrurilor. ◊ scurta naratiune la care participa animale personificate. 2. subiectul, textura unei scrieri literare. ◊ povestire in care nu se poate deosebi realul de inventie, de nascocire. (< lat. fabula)

SECRET, -A I. adj. 1. tainic, tainuit, ascuns. 2. mascat, ascuns privirii. II. s. n. 1. ceea ce este tinut in taina, ce nu se da publicitatii; mister. 2. mijloc, procedeu eficace si special pentru a obtine ceva. 3. ceea ce constituie conditia intima a unei stiinte, unei arte. (< fr. secret, lat. secretus)

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

MANIERISM s. n. 1. Comportare manifestata prin lipsa de naturalete, artificialitate, afectare². 2. Formalism in realizarea unei opere artistice sau literare, rezultat mai ales din folosirea mecanica si repetata a anumitor procedee. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manierisme.

FORMALIZARE, formalizari, s. f. Actiunea de a (se) formaliza si rezultatul ei. 1. (Log.) procedeu prin care se dau regulile de formare a enunturilor si de derivare a lor unele din altele. 2. Suparare, jignire pricinuita de nerespectarea unor reguli (neinsemnate) de politete. – V. formaliza.

MULTIPLEX adj. invar. (In sintagma) Sistem multiplex = procedeu folosit in telecomunicatii pentru transmiterea simultana a mai multor mesaje pe acelasi circuit al unei linii electrice sau prin intermediul aceleiasi unde electromagnetice. – Din fr. multiplex.

MANOPERA ~e f. 1) Munca manuala care este necesara pentru efectuarea unei lucrari. 2) rar Mijloc de a actiona in vederea atingerii unui anumit scop; maniera; modalitate; procedeu; manevra. /<fr. manoeuvre, it. manovra

SIMBOL s. n. 1. semn, obiect, imagine care reprezinta, in mod conventional sau prin analogie, o fiinta, o idee, un sentiment. 2. semn conventional, in stiinta si tehnica, pentru notarea anumitor notiuni, operatii, relatii matematice etc. ◊ denumire abreviata a elementelor chimice. ♦ ~ ul credintei = crez. 3. procedeu stilistic prin care se exprima o idee abstracta cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. (< fr. symbole, lat. symbolum, gr. symbolon, germ. Symbol)

URBAN, Charles (1867-1942), producator si inventator american. unul dintre pionierii industriei cinematografice britanice. Inventator al aparatului de proiectie numit Bioscop (1902) si al procedeului Kinemacolor (1906), produce si realizeaza numeroase documentare, filme de actualitate, filme de calatorie si stiintifice.

DEFINITIE s.f. 1. Operatie logica prin care se arata continutul unei notiuni, enuntandu-se notele ei esentiale sau adesea indicandu-se genul proxim si diferenta specifica; propozitie prin care se exprima aceasta determinare. ◊ Prin definitie = prin insasi natura lucrurilor. 2. procedeu conceptual servind la introducerea unui simbol nou intr-un limbaj formalizat sau la specificarea semnificatiei unei expresii. [Gen. -iei, var. definitiune s.f. / cf. fr. definition, it. definizione, lat. definitio].

CARBONITRURARE s. f. procedeu de cementare a otelului prin introducerea simultana a carbonului si azotului in stratul superficial al unei piese. (< carbonitrura)

CONTAMINATIE s. f. 1. contaminare. 2. procedeu folosit de scriitorii latini constand in amestecarea subiectelor mai multor comedii grecesti pentru a alcatui una latineasca. 3. (lingv.) incrucisare intre doua limbi. ◊ modificare a formei unui cuvant sau a unei constructii gramaticale prin incrucisarea lor cu alte cuvinte ori constructii asemanatoare ca sens. ◊ influenta reciproca intre elemente folclorice. (< fr. contamination, lat. contaminatio)

SECVENTA s. f. 1. succesiune de fenomene fizice; ordinea de variatie in timp a marimilor unui sistem. 2. sir de imagini sau de scene dintr-un film care formeaza o unitate. ◊ (fig.) serie de fapte, evenimente, stari etc. care se succeda intr-o anumita ordine, formand un tot. 3. (muz.) transpunere, riguroasa sau libera, pe alte teme a unei structuri melodice sau armonice; progresie (2). ◊ gen de cantari in muzica bisericeasca medievala care foloseau acest procedeu. (< fr. sequence, it. sequenza, lat. sequentia)

ALTERATIE, alteratii, s. f. procedeu prin care se modifica, cu ajutorul unor semne conventionale, inaltimea sunetelor; p. ext. semn pus inaintea unei note muzicale, care indica modificarea inaltimii unui sunet; accident. – Din fr. alteration.

BUTONARE s. f. procedeu de apretare a tesaturilor de lana, prin care fibrele sunt aglomerate sub forma de bobite pe una dintre suprafete in scopul obtinerii unui anumit aspect. – Din buton.

STOP interj., (2, 3) stopuri s. n. 1. Interj. Stai! Opreste! ♦ (In telegrame, ca termen conventional pentru a marca sfarsitul unei fraze) Punct! 2. S. n. Oprire brusca a mingii, a pucului la unele jocuri sportive. 3. S. n. Semafor care regleaza circulatia la intretaierea strazilor; lampa din spate a unui autovehicul, care se aprinde cand autovehiculul franeaza. 4. S. n. (Cin.; in compusele) Stop-cadru = efect folosit in cinematografie si televiziune, constand in oprirea miscarii si mentinerea unei imagini stationare, dupa care se reia miscarea, din faza la care a fost oprita. Stop-camera = procedeu de filmare combinata care consta in oprirea brusca a aparatului de filmare si a personajelor din cadru, in efectuarea unor modificari scenice si reluarea filmarii. – Din fr., engl. stop.

PRIN prep. 1) (exprima un raport spatial, indicand mediul, cadrul desfasurarii unei actiuni) Alearga prin curte. A strabatut prin perete. 2) (exprima un raport modal sau instrumental, indicand mijlocul, procedeul realizarii actiunii) Cu ajutorul; pe calea; cu. A obtine prin eforturi. Se transmite prin ereditate. ◊ Prin urmare deci; asadar. 3) (exprima un raport temporal, indicand perioada, intervalul de timp, aproximatia temporala) In timpul; in cursul. Prin luna iunie. /pre + in

BUTONARE s.f. 1. Actiunea de a butona; butonaj. 2. procedeu de apretare a tesaturilor de lana, prin care fibrele sunt aglomerate sub forma de bobite pe una dintre suprafete, pentru a se obtine un anumit aspect. [< butona].

CONTAMINATIE s.f. Contaminare, molipsire. 2. Incrucisare a sensurilor a doua cuvinte; influenta reciproca dintre doua cuvinte sau doua elemente lingvistice. ♦ procedeu folosit de scriitorii latini, care consta in amestecarea subiectelor mai multor comedii grecesti pentru a alcatui una latineasca. [Gen. -iei, var. contaminatiune s.f. / cf. lat. contaminatio, fr. contamination].

APARAT s.n. 1. Sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. bine determinata. ♦ Instalatie, unealta etc. servind la efectuarea de exercitii gimnastice. 2. Ansamblu de organe care indeplinesc aceeasi functie in organism. V. sistem. 3. Totalitatea serviciilor unei institutii. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia; personalul acestor organe. 4. Totalitatea procedeelor si mijloacelor folosite intr-o anumita munca. ◊ Aparat stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare intr-o munca stiintifica; aparat critic = notele explicative care insotesc un text (vechi), comentat de editor. [< lat. apparatus, cf. fr. apparat, appareil, germ. Apparat].

BUTONARE s. f. 1. actiunea de a butona; butonaj. 2. procedeu de apretare a tesaturilor de lana, prin care fibrele sunt aglomerate sub forma de bobite pe una dintre suprafete, pentru un anumit aspect. (< butona)

FOTOLITOGRAFIE s. f. procedeu de reproducere a hartilor si a desenelor prin transpunerea acestora pe o piata litografica cu ajutorul unei hartii speciale; desenul obtinut. (< fr. photolithographie)

PAGANINI, Niccolo (1782-1840), violonist si compozitor italian. Creator al concertului de vioara de tip romantic si unul dintre cei mai mari inovatori ai tehnicii violonistice (un nou gen de manuire a arcusului, introducerea procedeului scordatura, reintroducerea acompanierii in pizzicato), care i-a adus o faima legendara. Concertele sustinute in toate marile orase ale Europei au fost audiate de cele mai mari personalitati ale epocii. Compozitiile sale se caracterizeaza printr-un stil personal si forma eleganta, idei originale si armonie bogata, colorit instrumental foarte variat si incarcatura emotionala: 24 de capricii pentru vioara solo, concerte, variatiuni, sonate, cvartete pentru doua viori si doua chitare. In memoria sa, din 1954, are loc, anual, la Genova, un concert international de vioara.

MOTIunE, motiuni, s. f. 1. Hotarare a unei adunari, aprobata prin vot, prin care aceasta isi exprima atitudinea, doleantele sau revendicarile in anumite probleme majore. 2. procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adaugarea unui sufix, pentru a exprima deosebirea de s*x la oameni si la animale. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.

EXTRUDARE, extrudari, s. f. procedeu de prelucrare a materialelor (metale, mase plastice) prin deformare plastica, constand in trecerea fortata a materialului, supus unei forte de compresiune, printr-o matrita de forma adecvata; extruziune. – Cf. fr. extrusion.

MOD ~uri n. 1) Forma particulara de a fi; chip; fel. 2) Mijloc de a actiona in vederea realizarii unui scop; maniera; procedeu; modalitate. 3) gram. Categorie a verbului prin care se exprima atitudinea subiectului fata de actiune. 4) muz. Structura a unei game determinata de succesiunile intervalelor dintre sunetele componente. /<lat. modus, fr. mode

ACCELERATOR, -OARE adj. Care accelereaza. // s.n. 1. Dispozitiv prin care se mareste viteza, turatia (unui motor la autovehicule etc.); pedala care comanda acest dispozitiv. 2. Instalatie care imprima particulelor elementare (electroni, protoni etc.) viteze foarte mari. 3. procedeu folosit in cinematografie pentru imprimarea unor miscari de desfasurare lenta. // adj., s.m. (Substanta) care mareste viteza unei reactii chimice sau a unui proces fizico-chimic. [Pl. -toare, (s.m.) -tori. / Cf. fr. accelerateur, it. acceleratore, engl. accelerator].

DUPLEX s.n. 1. Sistem de telegrafie in care pe aceeasi linie se pot face in acelasi moment mai multe transmisiuni. 2. Masina de imprimat cu role, care imprima in mai multe culori pe ambele fete ale unei tesaturi. 3. Hartie sau carton format din doua straturi de pasta lipite prin presare in stare umeda. ♦ (Poligr.) procedeu de reproducere in doua culori a ilustratiilor monocrome in semitonuri. 4. procedeu duplex = procedeu complex pentru elaborarea otelurilor superioare constand din combinarea a doua procedee siderurgice. 5. Apartament duplex = apartament construit pe doua niveluri. 6. Parbriz lamelar fabricat din doua placi de sticla speciala, unite la cald sub presiune dupa ce s-a introdus intre ele o folie de polivinil. 7. (Genet.) Organism care are doua gene dominante pentru acelasi caracter. [Pl. -xuri. / < fr., lat. duplex].

METODA s.f. 1. Ansamblu de mijloace socotite proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ♦ Totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ♦ Manual care contine principiile de invatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. Mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si ale societatii. [< germ. Methode, fr. methode, lat., gr. methodos < gr. meta – dupa, hodos – cale].

DEMONSTRATIE s. f. 1. rationament prin care se probeaza adevarul unei teoreme, al unei judecati. 2. manifestare, exteriorizare a unui sentiment, a unei atitudini etc. 3. manifestatie de masa cu caracter politic. 4. (mil.) exercitiu tactic prin care se urmareste inselarea inamicului. 5. procedeu de compozitie literara constand in descrierea unui fapt particular, povestirea unui eveniment. (< fr. demonstration, lat. demonstratio, /3/ rus. demonstratiia)

METODA s. f. 1. ansamblu de mijloace proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ◊ totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ◊ manual care contine principiile de invatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si societatii. (< fr. methode, lat. methodus, gr. methodos, germ. Methode)

procedeu s. n. 1. fel, mod, maniera de a proceda pentru realizarea unui scop. 2. mod sistematic de efectuare a unei operatii, a unui proces prin folosirea unei anumite metode. (< fr. procede)

ANAFORA¹, anafore, s. f. procedeu stilistic care consta in repetarea aceluiasi cuvant la inceputul mai multor fraze sau parti de fraza pentru accentuarea unei idei sau pentru obtinerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

RACURSI, racursiuri, adj., s. n. 1. Adj. Scurtat, prescurtat. 2. S. n. procedeu de folosire a perspectivei in artele plastice si in cinematografie, prin care extremitatile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni reduse. – Din fr. raccourci.

DEMONSTRATIE s.f. 1. Rationament prin care se probeaza adevarul unei teoreme, al unei judecati etc. 2. Manifestare, exteriorizare a unui sentiment, a unei atitudini etc. ♦ Manifestatie de masa cu caracter politic. 3. (Mil.) Exercitiu tactic prin care se urmareste inselarea inamicului. 4. (Lit.) procedeu de compozitie constand in descrierea unui fapt particular, povestirea unui eveniment etc. [Gen. -iei, var. demonstratiune s.f. / cf. lat. demonstratio, fr. demonstration].

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

CONTENTIunE s. f. 1. dezbatere ◊ cearta, disputa. 2. tensiune puternica a muschilor, a nervilor sau a spiritului. 3. procedeu de imobilizare a fragmentelor unui os fracturat, a unui organ, cu ajutorul aparatelor. ◊ procedeu de stapanire fortata a bolnavilor psihici agitati; imobilizare a unui animal domestic in cursul examinarii, ingrijirii sau al unei interventii chirurgicale. (< fr. contention, lat. contentio)

INGAMBAMENT, ingambamente, s. n. procedeu poetic cerut de necesitati prozodice sau de dorinta de a scoate in relief anumite cuvinte, care consta in trecerea unei parti de fraza ori propozitie sau a unor cuvinte dintr-un vers in versul urmator. – Cf. fr. enjambement.

SIMBOL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezinta indirect (in mod conventional sau in virtutea unei corespondente analogice) un obiect, o fiinta, o notiune, o idee, o insusire, un sentiment etc. ♦ (In literatura si arta) procedeu expresiv prin care se sugereaza o idee sau o stare sufleteasca si care inlocuieste o serie de reprezentari. 2. Spec. Semn conventional sau grup de semne conventionale folosit in stiinta si tehnica si care reprezinta sume, cantitati, operatii, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezinta notiuni, obiecte sau operatii matematice. Simbol chimic = mod conventional de notare a atomilor elementelor chimice folosit in scrierea formulelor si a ecuatiilor chimice. 3. (Bis.; in sintagma) Simbolul credintei = rugaciune care reprezinta expunerea succinta a dogmelor fundamentale ale religiei crestine; crezul. [Acc. si: simbol. – Pl. si: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol.

REPREZENTA, reprezint, vb. I. Tranz. 1. A avea forma sau infatisarea unui anumit obiect; a realiza (in miniatura) un obiect. ♦ A infatisa, a evoca ceva prin procedee plastice, grafice sau prin limbaj. 2. A interpreta pe scena o lucrare dramatica in fata publicului. 3. A actiona in numele unei persoane, al unei colectivitati, al unui stat in temeiul imputernicirii primite de la acestea sau de la lege; a avea un imputernicit sau un mandatar. ♦ A fi exponentul unui curent, al unei scoli etc., infatisand, intruchipand aspectele lor caracteristice, esentiale. 4. A constitui, a fi, a insemna. 5. A-si readuce in constiinta imaginea obiectelor sau a fenomenelor percepute anterior; p. ext. a-si imagina, a-si inchipui. 6. A exprima o legatura intre mai multe marimi printr-o relatie matematica. – Din fr. representer, lat. repraesentare.

IZOHELIE s.f. procedeu fotografic de separatie a tonurilor, constand in a face, pornind de la negativul original, doua noi negative, dintre care unul contine detaliile luminilor celor mai inalte, iar al doilea detaliile umbrelor celor mai profunde. [Gen. -iei. / < germ. Isohelie].

CALCOGRAFIE s. f. 1. procedeu de reproducere a desenelor cu clisee metalice gravate dupa conturul originalului; tipar inalt, tifdruc. 2. metoda microscopica de studiu al unei sectiuni lustruite a mineralelor metalifere, opace, cu ajutorul luminii reflectate. (< fr. chalcographie)

CONVENTIE s. f. 1. intelegere, acord, pact intre state, institutii etc. *contract. *denumire data unor tratate internationale. 2. (lit., arte) acceptare tacita a unor procedee, forme sau idei. 3. (pl.) deprindere stabilita prin traditie. 4. adunare legislativa a Frantei intre 1792 si 1794. 5. congres al unui partid, al unei grupari politice, reunit in vederea desemnarii candidatului la presedintie, stabilirii platformei-program etc. (< fr. convention, lat. conventio)

IZOHELIE s. f. procedeu fotografic de separatie a tonurilor, constand in a face, pornind de la negativul original, doua noi negative, dintre care unul contine detaliile luminilor celor mai inalte, iar al doilea pe ale celor mai profunde. (< germ. Isohelie)

MODALITATE, modalitati, s. f. 1. procedeu, mijloc, metoda folosita in vederea realizarii unui scop; mod (1), maniera. 2. (Log.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecati. – Din fr. modalite.

LUSTRU¹ s. n. Stralucire naturala sau obtinuta prin procedee artificiale a suprafetei unui obiect; luciu. ◊ Expr. Saracie cu lustru = saracie mare, saracie lucie. ♦ Aspect lucios pe care il capata unele obiecte, stofe etc. din cauza uzarii. ♦ Luciu imprimat fetelor obiectelor de incaltaminte printr-o prelucrare corespunzatoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoiala, stralucire aparenta; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro.

TAIS, taisuri, s. n. 1. Parte mai subtire, ascutita, destinata sa taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cutit); ascutis; muchie taietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cutit cu doua taisuri = situatie a carei rezolvare intr-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implica avantaje si dezavantaje la fel de importante. A trece sub taisul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Taietor (3). – Taia + suf. -is.

SILICATARE, silicatari, s. f. procedeu de consolidare si de impermeabilizare a terenurilor de fundatii, a peretilor sapaturilor si galeriilor etc., prin injectarea in pamant a unei solutii de silicat de sodiu si a unor solutii de electrolit. – Din silicat. Cf. fr. silicatation.

FACHIR ~i m. 1) (in unele tari din Orient) Calugar sau ascet care practica exercitiile yoga. 2) rar Actor de circ sau de estrada specializat in diferite procedee de prestidigitatie; prestidigitator; iluzionist; scamator; boscar. /<fr. fakir

ALTERNANTA s. f. 1. insusirea de a alterna. ◊ procedeul de decorare prin utilizarea alternativa a doua motive, elemente. 2. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvant sau a sunetelor cuvintelor apartinand unei familii. ♦ ~ vocalica = alternanta intre vocalele din tema unui cuvant; apofonie; ~ consonantica = alternanta prin consoane. (< fr. alternance)

MODALITATE s. f. 1. procedeu, mod de a face, de a prezenta ceva. 2. (log.) criteriu de diferentiere a judecatilor dupa gradul lor de certitudine. 3. caracterul unei fraze muzicale determinat de raportul de intervale dintre sunetele componente. (< fr. modalite)

ANAGRAMA, anagrame, s. f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvant sau a unei fraze pentru a obtine un alt cuvant sau o alta fraza. ♦ Cuvant obtinut prin aceasta schimbare. ♦ Joc distractiv care foloseste acest procedeu. – Din fr. anagramme.

FABULA, fabule, s. f. Scurta povestire alegorica, de obicei in versuri, in care autorul, folosind procedeul personificarii animalelor, plantelor si lucrurilor, satirizeaza anumite moravuri, deprinderi, mentalitati sau greseli cu scopul de a le indrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reala; p. ext. minciuna. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.

CALCOGRAFIE s.f. 1. procedeu de reproducere a desenelor cu ajutorul unor clisee metalice gravate dupa conturul originalului; tipar inalt, tifdruc. 2. Metoda microscopica de studiu al unei sectiuni lustruite a mineralelor metalifere, opace, cu ajutorul luminii reflectate. [Gen. -iei. / < fr. chalcographie].

METODA, metode, s. f. 1. Mod (sistematic) de cercetare, de cunoastere si de transformare a realitatii obiective. ◊ Loc. adv. Cu metoda = metodic, sistematic. 2. procedeu sau ansamblu de procedee folosite in realizarea unui scop; metodologie (4). ♦ Maniera de a proceda. 3. Manual care cuprinde reguli si principii normative pentru invatarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli si principii. [Var.: (inv.) metod s. n.] – Din fr. methode, lat. methodus, germ. Methode.

PRACTICA, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutina. 2. Activitate a oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei societatii, in primul rand spre producerea si crearea bunurilor materiale si a valorilor culturale; metoda, procedeu aplicat si verificat efectiv. ◊ Loc. adv. In practica = in mod concret, in realitate. ◊ Expr. A pune in practica = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei stiinte, a unei arte. 4. Aplicare si verificare efectiva a cunostintelor teoretice dobandite intr-un domeniu oarecare. Practica pedagogica. ♦ Stagiu de perfectionare sau de dobandire a unor cunostinte practice pe care-l face, intr-o fabrica, intr-o intreprindere etc., un student sau un elev. Practica de productie. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioara de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.

SABLON s.n. 1. Model, tipar dupa care se poate face o piesa etc. ♦ Instrument cu care se controleaza sau se masoara dimensiunile ori unghiurile unei piese in curs de fabricatie. 2. Piesa avand insemnate anumite dimensiuni, dupa care se regleaza razboiul de tesut. 3. Tip de subiect, actiune, personaj, procedeu etc. mult utilizat si a carui reluare dovedeste incapacitatea de inventie a autorului; (fig.) cliseu, formula repetata invariabil. [< germ. Schablone, cf. rus. sablon].

RACURSI (‹ fr.) adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Scurtat, prescurtat. 2. S. n. (ARTE PL.) procedeu de folosire a perspectivei liniare (in desen, pictura, basorelief), al carui efect consta in faptul ca extremitatile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni ale acestuia reduse. Printre cele mai cunoscute r. se numara „Hristos mort” de Andrea Mantegna. 3. (CINEMAT.) Unghi de filmare subiectiv care sugereaza privirea de jos in sus. Sin. cu contraplonjeu.

CALCOGRAFIE s. f. 1. procedeu de reproducere grafica prin tipar a unor imagini gravate pe clisee de zinc sapate in adancime; tipar adanc. 2. Metoda microscopica de studiu a unei sectiuni lustruite a mineralelor metalifere opace cu ajutorul luminii reflectate. – Din fr. chalcographie.

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

COMUTARE s.f. 1. Actiunea de a comuta si rezultatul ei; comutatie. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = inlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai usoara. 2. (Mat.) Operatie efectuata asupra unui sir de numere, al carei rezultat nu depinde de ordinea in care se opereaza asupra diferitelor elemente ale sirului. 3. Fenomenul elaborarii unor reflexe conditionate diferite la unul si acelasi stimul in functie de schimbarea conditiilor mediului ambiant. ♦ Particularitate a atentiei cuiva de a trece usor de la o activitate la alta. 4. procedeu, folosit mai ales in lingvistica structuralista, constand in inlocuirea unui element lingvistic cu altele din acelasi plan sau cu zero, pentru a determina astfel valoarea lui in limba. [< comuta].

ACCELERATOR, -OARE I. adj. care accelereaza. II. s. n. 1. dispozitiv prin care se mareste viteza, turatia (unui motor); pedala care comanda acest dispozitiv. 2. (cinem.) procedeu de imprimare a unor miscari de desfasurare lenta. 3. instalatie complexa care imprima particulelor elementare viteze foarte mari. III. s. m. substanta care mareste viteza unei reactii chimice; produs destinat a reduce durata de priza si de intarire a betonului. (< fr. accelerateur)

INDUSTRIALIZA, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei tari un caracter industrial, a face sa treaca la marea industrie mecanizata. ♦ A introduce tehnica masinista in locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale in diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

INVERSIunE, inversiuni s. f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obisnuite a anumitor cuvinte in fraza (pentru a obtine efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozitiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Asezare a organelor intr-o pozitie inversa fata de cea normala. ◊ Inversiune s*****a = h*************e. 2. procedeu de transformare directa a unui negativ fotografic in pozitiv. 3. (In sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei in glucoza prin hidroliza. [Pr.: -si-u-. – Var.: inversie s. f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.

CONVERSIunE ~i f. 1) Modificare a conditiilor unui imprumut prin micsorarea dobanzii si prelungirea termenului de plata. 2) Schimbare a unei sume de bani in alta (apartinand altui stat). 3) Trecere la alta credinta. ~ea unui eretic la crestinism. 4) Modificare a esentei unui lucru. ~ea metalelor. 5) lingv. procedeu de formare a cuvintelor prin trecerea lor dintr-o categorie gramaticala in alta fara schimbarea formei. [Art. conversiunea; G.-D. conversiunii; Sil. -si-u-] /<fr. conversion, lat. conversio, ~onis

CONTENTIE (‹ lat.) 1. (MED.) Mentinerea in pozitie normala a unui organ herniat, a unei articulatii luxate etc., prin bandaj, aparat ghipsat sau prin alte mijloace. 2. (MED. VET.) Stapinire fortata a animalelor in vederea examinarii ori aplicarii unui tratament prin procedee si cu ustensile adecvate (lavasa, fringhii etc.).

IAROVIZARE, iarovizari, s. f. 1. unul dintre stadiile de dezvoltare individuala a plantelor, care urmeaza imediat dupa germinatie si care se desfasoara, in afara de alte conditii, la o temperatura specifica fiecarei plante. 2. procedeu agrotehnic de tratare a semintelor plantelor de cultura inainte de insamantare, care face ca plantele sa rasara mai devreme, sa se dezvolte mai repede si sa dea recolte mai bogate. – V. iaroviza. Cf. rus. iarovizatiia.

REPETITIE s.f. 1. Repetare a unui cuvant, a unei idei, a unei actiuni etc. ◊ Arma cu repetitie = arma cu care se pot trage mai multe focuri la rand. ♦ Activitate depusa de interpreti pentru pregatirea unui spectacol sau a unui concert. 2. procedeu stilistic care consta in folosirea repetata a aceluiasi cuvant sau grup de cuvinte pentru a inviora expresia, intarind ideea. 3. (Jur.) Actiunea de a cere prin justitie restituirea unei sume de bani platite fara a fi datorata. [Gen. -iei, var. repetitiune s.f. / cf. fr. repetition, lat. repetitio].

MECANIC, -A I. adj. 1. referitor la mecanica (III). 2. actionat de o masina, de un mecanism. 3. (despre o actiune, un gest; si adv.) facut automat; masinal. II. s. m. lucrator specialist in lucrari de mecanica, in reparatii de masini, de instalatii etc. ◊ conducator al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. stiinta care studiaza legile miscarii si ale repausului corpurilor. ♦ a fluidelor = hidromecanica; ~ cereasca = ramura a astronomiei care studiaza miscarea corpurilor ceresti. 2. tehnica procedeelor in care intervin fenomene mecanice; mecanotehnica. 3. (fig.) combinatie. (< fr. mecanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)

REPETITIE s. f. 1. repetare a unui cuvant, a unei idei, actiuni etc. ♦ arma cu ~ = arma cu care se pot trage mai multe focuri la rand. ◊ activitate depusa de interpreti pentru pregatirea unui spectacol, a unui concert. 2. procedeu stilistic in folosirea repetata a aceluiasi cuvant sau grup de cuvinte. (< fr. repetition, lat. repetitio)

SINONIMIC, -A I. adj. referitor la sinonimie. ♦ derivatie ~a = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung sa desemneze acelasi lucru. II. s. f. 1. ramura a lingvisticii care studiaza sinonimele. 2. totalitatea sinonimelor unei limbi. (< fr. synonymique, /II/ germ. Synonymik)

PARALELISM s.n. Starea a doua linii, a doua planuri paralele; (p. ext.) corespondenta intre doua lucruri, intre doua persoane situate in comparatie. ◊ Paralelism psihofizic (sau psihofiziologic) = conceptie dualista care considera ca fenomenele fiziologice si cele psihice nu prezinta nici un fel de relatii cauzale intre ele. ♦ procedeu de compozitie, specific in general poeziei populare, constand in succesiunea unor sintagme identice sau asemanatoare ca schema a structurii sintactice. [< fr. parallelisme, cf. gr. parallelismos < para – langa, allelos – unul cu altul].

BRONZARE (‹ bronza) s. f. 1. procedeu de acoperire a unui obiect cu un strat subtire de bronz pentru a-l proteja contra coroziunii sau a-i da un aspect placut. ♦ Operatie de acoperire a unei tiparituri proaspat executate cu un strat de bronz, pentru a da literelor aspectul metalic si lucios al bronzului sau aurului. 2. Reflex metalic realizat pe suprafata pieilor tabacite, prin vopsire cu anumiti coloranti bazici.

COMPunERE s. f. 1. actiunea de a compune. 2. bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvant nou din mai multe cuvinte intregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare scolara scrisa asupra unei teme; compozitie (6). (<compune)

BLOCAJ s. n. 1. blocare. 2. fundatie de piatra, de bolovani la un zid, la o sosea, strada, cale ferata etc. 3. procedeu tehnic in baschet, volei, box etc. cu scopul de a impiedica o actiune a adversarului sau pentru a proteja o actiune proprie. ◊ intrerupere a desfasurarii unui proces sau a unei functii fiziologice. (< fr. blocage)

INDUSTRIALIZARE, industrializari, s. f. Actiunea de a industrializa si rezultatul ei; proces de transformare a unei tari agrare intr-o tara industriala dezvoltata din punct de vedere economic prin crearea marii industrii mecanizate. ♦ Prelucrare industriala a unor materii prime, transformarea lor in produse industriale. ♦ Aplicarea unor metode, procedee (tehnice, organizatorice etc.) specific industriale in alte ramuri. [Pr.: -tri-a-] – V. industrializa.

CENTURA s.f. 1. Curea lata de piele, de panza etc., folosita mai ales de militari; centiron. ◊ Centura de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixeaza in jurul taliei, servind la mentinerea unei persoane la suprafata apei fara sa inoate; colac de salvare. 2. Cingatoare. ◊ Centura pelviana = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mainile la lupte. 3. (Mil.) Centura de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dusman; cale ferata de centura = cale ferata care inconjura un oras. 4. Fasie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 5. Grinda orizontala din beton armat, rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei cladiri, avand rolul de a le lega intre ele. 6. Cadru de forma circulara. 7. Centuri de radiatie = zone de grosime variabila, care inconjura Pamantul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiatie corpusculara ionizata. [< fr. ceinture].

SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]

MOD s. n. 1. fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ (ec.) ~ de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii; ~ de viata = continutul si formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale unei societati. 2. categorie gramaticala specifica verbului, care exprima aprecierea vorbitorului fata de actiune. ◊ (despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) de ~ = care are sensul, functia de a arata modul. 3. (muz.) structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si cantitatea judecatilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)

REPETITIE, repetitii, s. f. 1. Repetare, reluare a acelorasi vorbe, idei, actiuni etc. ◊ Arma cu repetitie = arma cu care se pot trage mai multe focuri (reincarcandu-se automat). ♦ Exercitiu facut de catre interpreti pentru pregatirea unui spectacol sau a unei auditii publice. ◊ Repetitie generala = ultima repetitie (cu decoruri si costume) facuta inainte de spectacol. ♦ Reluare de catre elevi, la scoala, in cadrul unor lectii speciale, sau acasa, a materiei de invatamant deja parcurse. 2. procedeu sintactic-stilistic care consta in intrebuintarea de doua sau de mai multe ori a aceluiasi cuvant sau a aceluiasi grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distributia, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee. – Din fr. repetition.

TEHNICA ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor si a mijloacelor de munca, perfectionate in cursul dezvoltarii istorice a omenirii, care permit obtinerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee si deprinderi folosite intr-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicala. 3) Totalitate a masinilor, mecanismelor si aparatelor aflate in intrebuintare. ◊ ~ de lupta totalitate a mijloacelor de lupta cu care sunt dotate fortele armate ale unei tari. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus

AIDE-MEMOIRE s.n. 1. procedeu sau dispozitiv mnemotehnic, care ajuta la memorare. 2. Rezumat scris sau schita a unor teme importante care fac parte dintr-un acord propus sau dintr-un comunicat diplomatic; (p. ext.) notite care ajuta la memorarea ideilor principale ale unei chestiuni, in general. [Pr. fr.: ed-memuar] (fr. aide-memoire, din aider = a ajuta si memoire = memorie) [Cuvinte straine (recent intrate in limba), pp. 1046-1052; def., et. MW si TLF]

PERMANENT, -A, permanenti, -te, adj. Care exista, care dureaza mereu sau mult timp fara a se schimba, care se petrece fara intrerupere; necontenit, neintrerupt. ◊ Ondulatie permanenta (si substantivat, n.) = ondulatie a parului facuta printr-un procedeu special, pentru a se mentine mai multa vreme. Par permanent (si substantivat, n.) = par cu ondulatie permanenta. ♦ Care functioneaza neintrerupt o perioada de timp determinata, exercitand anumite atributii. Comisie permanenta. ♦ (Despre salariati) Care este angajat definitiv in schema unei intreprinderi sau institutii sau care este asimilat salariatilor din schema. ◊ Armata permanenta = armata intretinuta neintrerupt de un stat prin recrutari periodice. ♦ (In vechea armata) Care presta serviciul militar fara intrerupere. – Din fr. permanent.

MIJLOC² ~oace n. 1) Mod de a actiona pentru a atinge un anumit scop; metoda; procedeu; modalitate; maniera. ~oace de prevenire a bolilor. 2) Fel, chip de a fi, de a se manifesta. ~ de exprimare. ◊ Prin toate ~oacele folosind toate posibilitatile. 3) la pl. Resurse materiale; bani. Lipsit de ~oace. 4) Ansamblu al celor necesare pentru realizarea unei actiuni. ~oace de transport. ◊ ~oace de productie totalitate a uneltelor de munca. /<lat. medius locus

TEHNIC, -A adj. Referitor la tehnica; propriu unei arte, unei meserii etc. ◊ Termen tehnic = termen care denumeste o anumita notiune dintr-un domeniu al stiintei, al tehnicii etc. // (In forma tehn-, tehni-, tehno-; scris si techn-, techni-, techno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) tehnica”, „procedeu, capacitate din tehnica”. // s.m. (Rar) Maistru tehnician, mecanic. [Cf. fr. technique, lat. technicus, gr. technikos].

DERIVARE, derivari, s. f. Actiunea de a deriva si rezultatul ei. 1. Provenire, rezultare a unui lucru din... ♦ (Lingv.) a) Provenire a unui cuvant din altul, aratare a provenientei unui cuvant din altul, b) procedeu prin care se formeaza un cuvant din altul cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor; derivatie (3). ♦ (Lingv.: in sintagmele) Derivare regresiva (sau inversa) = derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvinte deja existente. 2. Operatie folosita in calculul diferential pentru obtinerea unei derivate. – V. deriva.

SOC s. n. 1. ciocnire brusca si volenta intre doua corpuri. ♦ (tehn.) ~ termic = procedeu in procesul de fabricatie a unor vase de laborator, produse refractare etc., constand in racirea brusca a pieselor. 2. de ~ = (despre formatii militare) specializat in operatii indraznete asupra anumitor obiective. 3. tulburare grava a functiilor organismului, ca urmare a unui traumatism, a unei operatii chirurgicale, anestezii etc. ♦ ~ nervos = dezechilibru acut al unor functii psihice, provocat de o emotie puternica; tratament de ~ = metoda terapeutica prin crearea unei perturbatii bruste bolnavului; terapie de ~ = ansamblu de masuri drastice, hotarate in reformele economice si social-politice, in trecerea la economia de piata. 4. emotie puternica; stres. (< fr. choc)

SINONIMIC, -A, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivatie sinonimica = procedeu stilistic potrivit caruia doua sau mai multe cuvinte din aceeasi sfera semantica ajung sa desemneze, in sens figurat, acelasi lucru. „Dovleac” si „tartacuta” desemneaza, prin derivatie sinonimica, „cap”. 2. S. f. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sinonimelor (2) si al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) si germ. Synonymik.

INVERSIunE s. f. 1. rasturnare, schimbare de sens, inversare. ♦ ~ uterina = deplasare spre inapoi si evaginare in zona perimetrica a uterului; ~ s*****a = h*************e. 2. (mat.) transformare geometrica ce permite sa se deduca dintr-o figura o alta figura, punct cu punct. 3. procedeu stilistic constand in schimbarea topicii normale a cuvintelor intr-o fraza. 4. (med.) ~ termica = cresterea temperaturii in raport cu inaltimea (invers fata de situatia obisnuita); ~ de relief – stadiu avansat de evolutie a reliefului cand formele initiale pozitive devin negative si invers. 5. (fot.) operatie urmarind obtinerea unei imagini pozitive pe insasi emulsia fotosensibila folosita la fotografiere. (< fr. inversion, lat. inversio)

PATENTA s. f. 1. drept exclusiv acordat unui inventator, unei autoritati de a folosi si de a comercializa o inventie, o inovatie etc.; act, diploma care confera acest drept; brevet. ♦ ~ de sanatate = document care se da unui vas la plecarea dintr-un port si prin care se confirma starea sanitara a portului. ◊ (fig.) sistem, procedeu (propriu cuiva). 2. (in trecut) impozit care se platea pentru un anumit comert sau o anumita industrie. ◊ licenta (pentru exercitarea unui anumit comert). (< fr. patente, germ. Patent)

GRAFIC, -A, grafici, -ce, adj., GRAFIC, grafice, s. n., GRAFICA s. f. I. Adj. 1. Referitor la metoda de a reprezenta prin desen (linii, puncte, figuri etc.) o marime, variatia unei marimi sau raportul dintre doua sau mai multe marimi variabile; care apartine acestei metode. 2. Care tine de sau privitor la felul in care se realizeaza o tiparitura. II. 1. S. n. Reprezentare prin desen a unei marimi, a variatiei unei marimi sau a raportului dintre doua sau mai multe marimi variabile; reprezentare prin linii, figuri geometrice, harti etc. a unor date din diverse domenii de activitate. 2. S. f. Ramura a artei plastice la baza careia se afla desenul de sine statator si care foloseste diverse procedee tehnice si diferite materiale. – Din fr. graphique.

ALTERNANTA (‹ fr. {i}) s. f. 1. Insusirea de a alterna. 2. (FIZ.) Totalitatea valorilor luate de o marime alternativa in decursul unei semiperioade cuprinse intre doua momente in care valoarea marimii este nula. 3. (GEOL.) Repetarea succesiva pe verticala a doua sau mai multe tipuri de roci sau formatiuni geologice, de grosimi apropiate, in coloana stratigrafica a unei regiuni. 4. (LINGV.) Schimbare regulata a unui sunet din tema prin altul, in flexiune sau in familia lexicala: poate fi consonantica (ex. schimbarea lui s in s: des-desi, a lui t in t: taiat-taiati) sau vocalica (ex. carte-carti); ablaut, apofonie. 5. (ARHIT.; ARTE PL.) procedeu decorativ constind in repetarea regulata a doua motive (in arte decorative) sau a doua elemente (in arhitectura).

COST (‹ costa) s. n. Cheltuiala (exprimata in bani) efectuata pentru obtinerea (producerea sau cumpararea) unui bun, efectuarea unei lucrari, prestarea unui serviciu etc. ◊ Costul vietii = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare si nealimentare, a serviciilor utilizate, necesare unei familii, intr-o perioada determinata de timp. ◊ Costuri directe = cheltuieli de productie, stabilite pe unitatea de produs in in functie de ceea ce se consuma efectiv si nemijlocit pentru crearea bunurilor respective. ◊ Costuri indirecte = cheltuieli conventionale a caror marime pe unitatea de produs nu poate fi determinata decat prin procedee conventionale.

DERIVARE s. f. 1. provenire, coborare din... 2. (lingv.) provenire a unui cuvant din altul. *procedeu de formare a cuvintelor prin adaugare de afixe sau prin suprimarea lor. ♦ ~ progresiva = derivare bazata pe adaugarea formativelor, a afixelor; ~ regresiva (sau inversa) = derivare prin suprimarea formativelor, a desinentelor sau a sufixelor. 3. (mat.) operatie de calcul diferential prin care se obtine o derivata. 4. (inform.) trecere de la un cuvant la altul prin aplicarea unei reguli din gramatica formala. (< deriva)

PATENTA s.f. 1. Drept exclusiv acordat unui inventator sau unei autoritati de a folosi si de a comercializa o inventie, o inovatie etc.; act, diploma care confera acest drept; brevet. ♦ (Inv.) Brevet, autorizatie de a exercita un anumit comert. ♦ Patenta de sanatate = document care se da unui vas la plecarea dintr-un port si prin care se confirma starea sanitara a portului. ♦ (Fig.; ironic) Sistem, procedeu (propriu cuiva). 2. Impozit care se platea in trecut pentru un anumit comert sau o anumita industrie. [< fr., it. patente].

FIGURA ~i f. 1) Ansamblu de trasaturi specifice ale fetei; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei fiinte, reprezentata printr-un desen, pictura sau sculptura. 3) fam. Om cu merite in viata publica. 4) Carte de joc care reprezinta persoane (valet, dama etc.). 5) Piesa cu semnificatie deosebita in sah (rege, nebun, cal etc.). 6) Pozitie (sau ansamblu de pozitii) pe care o ia cineva in timpul unor miscari special orientate (la dans, in sport, in pilotaj etc.). ◊ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvantului se modifica pentru a reda plastic continutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura

MOD s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ Mod de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) Forma verbala care exprima felul in care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].

DIRECT, -A I. adj. 1. care duce de-a dreptul la tinta, drept, fara ocoluri. ♦ in linie ~a = din tata in fiu. 2. imediat, nemijlocit, fara intermediar. ♦ vorbire ~a sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidela a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvant de declaratie; complement ~ = complement care exprima obiectul asupra caruia se rasfrange direct actiunea unui verb tranzitiv; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement direct pe langa un verb tranzitiv din regenta. II. adj., adv. (care are loc) fara ascunzisuri, fatis, drept. III. adv. 1. fara inconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre marimi variabile) ~ proportionale = care depind una de alta, astfel incat cresterea (sau descresterea) uneia de un numar de ori provoaca cresterea (respectiv descresterea) celeilalte de acelasi numar de ori. IV. s. n. (radio, tv.) in ~ = transmis pe viu, in momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitura aplicata prin intinderea mainii inainte. (< fr. direct, lat. directus)

MASURA ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ◊ In mare ~ in mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, intocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cat. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pana la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ◊ Cu ~ atat cat trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decat trebuie; exagerat. A intrece ~a a depasi limita permisa. 3) unitate conventionala pentru masurare. ◊ Cu aceeasi ~ la fel, in acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor intr-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge in vederea realizarii unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotari cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura