STEREOTIPIE s. f. 1. (Instalatie sau procedeu de) reproducere si multiplicare a unei forme tipografice, prin turnare intr-un metal sau prin mulare in cauciuc ori in alt material plastic a unei copii dupa aceasta forma. ♦ Forma de tipar obtinuta prin stereotipie (1). 2. Faptul de a se repeta ceva, de a fi mereu acelasi. ♦ Simptom al unor boli mintale constand in repetarea automata de catre bolnav a acelorasi cuvinte sau a acelorasi gesturi. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stereotypie.

CONFORMITATE f. Caracter conform; acord total. ◊ Pentru ~ formula prin care o persoana confirma autenticitatea unei copii sau a unui document. ◊ In ~ (cu ceva) conform (cu ceva); potrivit cu...; la fel cu... /<fr. conformite

LEGALIZARE s.f. Actiunea de a legaliza si rezultatul ei. ♦ (Jur.) Atestare de catre notariatul de stat a autenticitatii semnaturii de pe un act sau a conformitatii unei copii, a unei traduceri cu originalul etc. [< legaliza].

LEGALIZARE s. f. actiunea de a legaliza. ◊ (jur.) atestare de catre notariatul de stat a autenticitatii semnaturii dupa un act sau a conformitatii unei copii, a unei traduceri, cu originalul. (< legaliza)

HARJONI vb. a se zbengui. (Niste copii care se ~.)

copilARESTE adv. In felul copiilor; cum obisnuiesc copiii; ca niste copii. /copil + suf. ~areste

tataisa (-e), s. f. – 1. Dadaca, numele dat de copii unei femei care ingrijeste un copil. – 2. Titlu afectuos care se da unei matusi sau unei cumnate, mai ales in Trans. – 3. Plante (Pulicaria dysenterica, Carlina acaulis, Chrysanthemum leucanthemum). Creatie expresiva, ca tata sau sp. tata (Tiktin). Der. directa de la tata (Puscariu, Diminutiv, 126) nu este probabila.

CALC, calcuri, s. n. 1. (In expr.) Hartie de calc = hartie transparenta pentru copiat. ♦ Copia unei schite sau a unui desen, luata pe hartie de calc. 2. Traducerea din alta limba a elementelor de formare a unui cuvant sau a unei expresii; adaugarea la un cuvant a unui sens nou, dupa modelul unui cuvant strain; imprumut semantic. – Fr. calque (< it.).

bibic, -a s. (fr. bibi, a.i.). Fam. Termen de alintatura unui copil, unei fete. V. gigea.

RECOMBINARE (‹ re² + combinare) s. f. 1. (FIZ.) Neutralizare reciproca a purtatorilor de sarcina electrica de semn contrar, produsa fie direct la intalnirea acestora, fie indirect, prin mijlocirea unei particule neutre, cu refacerea moleculelor substantei respective. 2. (GENET.) Rearanjare a materialului genetic ce are loc in momentul formarii celulelor reproducatoare (gameti). La organismele eucariote se intalnesc doua tipuri principale de r. intracromozomiala, prin schimb reciproc de gene intre cromozomii pereche (crossing-over), si intercromozomiala, prin separarea independenta a perechilor de cromozomi. Datorita r., gametii produsi de un individ sunt extrem de variati din punct de vedere genetic; prin combinarea probabilistica a lor in procesul fecundatiei se obtine un numar imens de genotipuri, astfel incat niciodata copiii unei familii nu sunt identici cu parintii sau bunicii si nici intre ei.

BENJAMIN s. m. (Rar) Cel mai mic copil al unei familii; cel mai tanar membru al unui grup. – Din fr. benjamin.

CART², carturi, s. n. Automobil de curse mic, cu caroseria si partea mecanica simplificate si viteza redusa; automobil de acest tip folosit de copii in unele jocuri sportive. [Scris si: kart] – Din engl., fr. kart.

REPLICA, replici, s. f. 1. Raspuns prompt si energic care combate afirmatiile cuiva; riposta. ◊ Loc. adj. Fara replica = definitiv. ◊ Expr. A fi tare in replici = a gasi prompt raspunsul cel mai potrivit intr-o discutie. A avea replica = a raspunde prompt si raspicat. (Jur.) A vorbi in replica = a raspunde, in cursul unei dezbateri, combatand afirmatiile si atacurile partii adverse. 2. Portiune din rolul unui actor, constituind un raspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finala a unui fragment de dialog, care solicita interventia interlocutorului. 3. copie a unei opere de arta executata de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directa. 4. (Fiz.) Mulaj al suprafetei unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plana, iar pe cealalta reproduce structura superficiala a corpului, utilizat in microscopia electronica pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni. – Din fr. replique.

copilET ~i m. Lastar care creste de la radacina sau de la subsuoara frunzei unei plante. /copil + suf. ~et

CALC s.n. 1. copie a unei schite, a unui desen facut pe hartie speciala. ◊ Hartie de calc = hartie transparenta de copiat. 2. (Lingv.) Traducere dintr-o limba intr-alta limba a elementelor de formare a unui cuvant compus sau a unei expresii; preluarea de catre un cuvant a sensului sau a sensurilor unui cuvant strain; imprumut semantic. [< fr. calque, cf. it. calco].

ECLAMPSIE s.f. Boala care se manifesta la lauze si la gravide prin pierderea cunostintei, crampe si spasme violente. ◊ Eclampsie puerila = boala care se manifesta la copii datorita unei tulburari a glandei tiroide. [Gen. -iei. / < fr. eclampsie, cf. gr. eklampsis].

CALC s. n. 1. copie a unei schite, a unui desen, pe hartie speciala. ♦ hartie de ~ = hartie transparenta de copiat. 2. (lingv.) traducerea dintr-o limba straina a elementelor de formare a unui cuvant, a unei expresii; preluare de catre un cuvant a sensului (sensurilor) unui cuvant strain; decalc (2). (< fr. calque)

RELEVEU s. n. 1. masurare si reprezentare la scara a elementelor care compun o constructie sau un ansamblu de constructii. 2. copie a unei opere de arta. 3. (stat.) metoda de observare a unei populatii, in scopul de a cunoaste numarul sau cantitatea. (< fr. releve)

samca s. f. – 1. Nume popular al diavolului. – 2. Boala de copii, atribuita unei interventii malefice. Origine incerta. Pare sa fie sl. (bg.) samu, sama, samo „acelasi, aceeeasi” in forma dim., caz in care ar un eufemism, cf. iele, dinsele. Der. din sl. samuka „femeie” (Scriban) nu pare convingatoare. Cf. Samodiva, s. f. (duh rau, dragaica), din acelasi cuvint sl., si bg. diva „zina”; pentru comp., cf. samavolnic, samodirjet. – Der. samcuta, s. f. (nasturel, Nastartium officinale).

BAR², baruri, s. n. (La unele jocuri de copii) Spatiu, loc de odihna si de refugiu dinainte stabilit de jucatori (la „ulii si porumbeii”, „leapsa” etc.) – et. nec.

BILA², bile, s. f. Sfera (de mici dimensiuni) fabricata din diferite materiale si intrebuintata in diverse scopuri (ca rulmenti, la unele jocuri de copii, la jocul de popice, ca modalitate de vot etc.). ◊ Bila alba = expresie a votului pozitiv. Bila neagra = expresie a votului negativ. (La notarea raspunsurilor studentilor; in trecut) Bila alba = calificativ intre „foarte bine” si „bine”. Bila rosie = calificativ intre „bine” si „suficient”. Bila neagra = calificativul „insuficient”. – Din fr. bille.

MAICA, maici, s. f. I. 1. (Pop.) Mama. ♦ Termen de politete folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) in varsta; termen afectiv cu care o femeie se adreseaza copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 2. Calugarita; termen cu care cineva se adreseaza unei calugarite. II. Fig. (Pop.) Izvor, cauza, origine. – Din bg., scr. majka.

CODOBELC, codobelci, s. m. Nume dat melcului in unele jocuri de copii. – Contaminare intre codoberc (putin folosit „fara coada” <coada + berc) si melc.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasare calatoare cu pene cenusii, cu coada lunga cu pete albe, care isi depune ouale in cuiburi straine pentru a fi clocite de alte pasari si care este cunoscuta prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare ora, sfert, jumatate sau trei sferturi de ora, marcheaza timpul prin sunete care intai imita cantecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fara rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupaza. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intra in compunerea unor nume de plante: ciubotica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitura cu mingea in inaltime. – Lat. cucus.

PUI s. I. 1. (pop.) fat. (~ul iepei.) 2. prasila, progenitura, (Mold.) tinc, (inv.) prasitura. (Pisica cu ~ii ei.) *3. (reg.) catel. (~ul unei insecte.) 4. v. copil. II. v. pernuta.

CEPELEAG ~eaga (~egi, ~ege) si adverbial pop. Care rosteste cu greu si neclar unele consoane; peltic. copil ~. /<rus., ucr. sepeljavy

A INSCRIE ~u tranz. 1) (mai ales nume de persoane) A fixa in scris; a inregistra; a nota; a consemna. 2) (persoane) A face sa figureze intr-o lista (drept membru al unui grup, posesor al unei demnitati). ~ un copil la scoala. 3) sport (goluri, puncte) A trece la activul sau sau al echipei sale; a marca. 4) (figuri geometrice) A construi in interiorul altei figuri, atingandu-i limitele in anumite puncte. [Sil. in-scri-] /in + a scrie

bara (bare), s. f. – Bucata lunga de lemn sau de metal. Fr. barre. La unele jocuri de copii, se aude cu fonetismul fr., bar. – Der. bara, vb. (a inchide, a impiedica, a intercepta), pe baza fr. barrer; baraj, s. n. (stavilar, zagaz), din fr. barrage.

scarje, scarje, s.f. (reg.) sarma groasa de forma unei vergi, indoita la un capat in semicerc, cu care se conduce cercul, in unele jocuri de copii.

CLISEU s. n. 1. placa (film) fotografica impresionata de lumina, proba negativa a unei fotografii. 2. plansa, copia unui text, a unei figuri pentru imprimare. 3. (fig.) fraza banala, expresie stereotipa; sablon. (< fr. cliche)

copieRE s. f. 1. actiunea de a copia. 2. reproducere a unei imagini realizate pe un cliseu. 3. (tehn.) realizarea formei, a profilului unei piese, dupa un sablon. (< copia)

tugu interj. – Chemare, serveste mai ales pentru porci. – Var. Trans. tugule. Creatie expresiva, cf. tiugu (var. tiucu), interj. (chemare pentru pasari), cica, cicio, interj. (chemare pentru porci). Se pronunta cu virful buzelor, de unde der. tuguia, vb. (a ascuti, a face virf; a face buzele ca pentru a suge; refl., a se subtia, a avea virf), pe care Cihac, II, 537, il lega de mag. csucsozni „a face virf”; tugui, s. n. (mot, virf; pisc, culme). Tuhai, vb. (a maltrata) in Mold. pare sa fie acelasi cuvint. Tugulea, s. m., este numele unui personaj fictiv din unele povesti pentru copii.

BILA², bile, s. f. Obiect de forma sferica (de dimensiuni mici), facut din diferite materiale si intrebuintat in diverse scopuri (la unele jocuri de copii, la jocul de popice, la anumite masini etc.). ♦ Bila alba (sau neagra) = (intr-un anumit sistem de votare) vot prin care se aproba (sau se respinge) o lege, un guvern etc. ♦ (In trecut, la notarea examenelor din universitati) Bila alba = nota „foarte bine”. Bila rosie = nota „bine”. Bila neagra = nota „insuficient”. – Dupa fr. bille.

IMITATIE, imitatii, s. f. Actiunea de a imita si rezultatul ei; imitare. ♦ (Concr.) Obiect copiat dupa un model; copie. ♦ Reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv muzical pe diferite trepte de inaltime. [Var.: (rar) imitatiune s. f.] – Din fr. imitation, lat. imitatio, -onis.

CORECTIE, corectii, s. f. 1. (In trecut) Pedeapsa corporala aplicata unui vinovat; bataie. ◊ Drept de corectie = (in unele state) dreptul parintelui de a cere emiterea unui mandat de arestare, fara indeplinirea unei alte formalitati, impotriva copilului sau minor. Casa de corectie = loc unde isi executa pedeapsa infractorii minori. 2. Cantitate care trebuie adaugata sau scazuta la indicatiile date de un instrument de masurare pentru a compensa erorile sistematice care afecteaza masuratoarea. Corectie barometrica. – Din fr. correction, lat. correctio.

NEPOT, -OATA, nepoti, -oate, s. m. si f. 1. Persoana considerata in raport cu bunicii sai ori cu unchii si matusile sale. 2. (Fam.; mai ales la voc.) Cuvant cu care o persoana mai in varsta se adreseaza unui tanar, unei tinere sau unui copil. 3. (De obicei la pl.) Descendent, urmas. – Lat. nepos, -tis.

RATUSCA, ratuste, s. f. 1. Diminutiv al lui rata; ratisoara, ratuca; pui de rata, boboc. 2. Joc de copii constand din aruncarea unei pietricele in apa in asa fel incat aceasta sa faca mai multe sarituri la suprafata apei inainte de a se scufunda; p. restr. fiecare dintre aceste sarituri. – Rata + suf. -usca.

ALBIE ~i f. 1) Vas lunguiet, de lemn sau de metal, folosit la spalatul rufelor, scaldatul copiilor etc. 2) Fagas al unei ape curgatoare; matca. ~a unui rau. [ G.-D. albiei; Sil. -bi-e] /<lat. alvea

RATUSCA ~te f. (diminutiv de la rata) Joc de copii constand in aruncarea unei pietricele in apa in asa fel, incat aceasta, inainte de a se scufunda, sa faca mai multe sarituri pe suprafata ei. /rata + suf. ~usca

chition s.m. (reg.) numele unei plante din care copiii fac o pasta.

curelnic, curelnice, s.n. (reg.) 1. plasa mica legata de capatul unei nuiele, cu care copiii prind fluturi. 2. cotet de gaini.

pocanaie, pocanai, s.f. (reg.) 1. mica farfurioara de lut, de marimea unei cesti, pregatita de copii pentru jocul de-a pocanaia. 2. (in expr.) de-a pocanaia = joc de copii.

samodiva s.f. art. (inv. si reg.) 1. zana rea si rapitoare de copii, care ia chipul unei pasarele. 2. moarte. 3. ursita. 4. femeie urata, rea, prefacuta, cu apucaturi grosolane.

GUVERNANT, -A, guvernanti, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea substantivat, m. pl.) Care guverneaza. 2. S. f. Femeie angajata pentru cresterea si educarea in familie a copiilor (mai ales pentru invatarea unei limbi straine). – Din fr. gouvernant.

ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obtinute de la plantele cultivate, in special fructelor; fruct. ◊ Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ Compuse: rodul-pamantului = planta erbacee veninoasa, cu frunze mari, late si lucioase, dupa a carei dezvoltare florala poporul apreciaza recolta anului (Arum maculatum); (inv.) rod-de-zahar = dulceata de trandafiri; rodozahar. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei actiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) copil, prunc, vlastar, odrasla. [Var.: (rar) roada s. f.] – Din sl. rodu.

EXECUTIE, executii, s. f. 1. Faptul de a executa; executare. 2. Incasare fortata a unei datorii pe cale judecatoreasca sau prin mijloace fiscale. 3. Aducere la indeplinire a unei sentinte de condamnare la moarte. 4. Ducere la indeplinire a unei hotarari judecatoresti referitoare la evacuarea unei locuinte, la atribuirea copiilor in caz de divort etc. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. execution.

MAIDAN ~e n. Loc viran in interiorul sau la marginea unei localitati, unde se joaca copiii, folosit in trecut si ca loc de desfacere a marfurilor. /<turc. maydan, meydan

PICHET³ ~uri n. 1) Tesatura deasa (de bumbac), mai ales de culoare alba, cu dungi inguste in relief pe una din fete, folosita pentru confectionarea obiectelor de imbracaminte usoara (pentru femei si copii). 2) la pl. Varietati ale unei astfel de tesaturi. /<fr. pique

CLISEU s.n. 1. Placa (film) fotografica impresionata de lumina, care constituie proba negativa a unei fotografii. 2. Plansa care contine copia unui text sau a unei figuri si care serveste pentru imprimare. 3. (Fig.) Fraza banala, expresie stereotipa, folosita in anumite ocazii; tema, motiv, viziune estetica uzata in urma unei frecvente intrebuintari; sablon. [Pl. -see (pron. -se-e). / < fr. cliche].

alabala, s. invar. – In expresia: ce mai alabala? Apare de asemenea in unele cintece si jocuri de copii, ca un cuvint fara un sens anume. Arab. ‘alā bāb allāh „cu ocrotirea lui Alah”, probabil prin intermediul tc. (Lokotsch 59; Iordan, BF, I, 110).

paraghie s.f. (reg.) joc de copil care consta din aruncarea unei pietre pe luciul apei, paralel cu suprafata, pentru a o atinge in diferite puncte.

POZITIV, -A I. adj. 1. intemeiat pe experienta; (p. ext.) adevarat, real, efectiv, incontestabil. 2. (despre numere sau marimi scalare) mai mare decat zero. ◊ (despre electricitate) obtinuta prin frecarea unui baston de ebonita cu o bucata de postav; (despre polii unei surse electrice) prin care iese curentul electric; (despre electrozii sau bornele receptoarelor electrice) care se leaga la polul pozitiv al sursei. 3. (despre oameni) realist, inclinat catre o activitate practica. 4. care exprima o afirmatie, o aprobare. 5. cu calitati alese; valoros. 6. (gram.) grad ~ (si s. n.) = forma a adjectivului sau a adverbului care prezinta insusirea obisnuita a unui obiect sau caracteristica obisnuita a unei actiuni. II. s. n. copie a unui negativ fotografic care reda, asemanator cu realitatea, partile luminoase si cele intunecate ale obiectului fotografiat. (< fr. positif, lat. positivus)

NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbala) Poftim! ia! tine! ◊ Expr. Na-ti-o (buna) sau na-ti-o franta (ca ti-am dres-o) se spune pentru a arata contrarietate, surpriza, deceptie, sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamatie care insoteste gestul unei lovituri; p. ext. (in limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bataie. 2. (Exprima nerabdare, nemultumire, surprindere fata de un lucru neplacut) Iata! uite! ei! 3. Strigat cu care se cheama sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigat de voie buna folosit ca refren in unele jocuri si cantece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. na.

LELE s. f. 1. Termen de respect cu care se adreseaza la tara un copil sau o persoana mai tanara unei femei in varsta sau cu care vorbeste despre ea; leica¹. ♦ (In poezia populara) Femeie (tanara) iubita; mandra. 2. Femeie rea sau imorala. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau in dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Din bg. lelja.

LELE s. f. 1. Termen de respect, cu care se adreseaza, la tara, un copil sau o persoana mai tanara unei femei mai in varsta. ♦ (In poezia populara) Femeie tanara; iubita. 2. Femeie cu purtari rele. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau in dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Bg., sb. lelja.

CIRIP interj. (De obicei repetat) Cuvant care imita sunetele caracteristice ale pasarelelor. ◊ (De-a) cirip-cirip = joc de copii la care jucatorii se apuca unii pe altii de dosul palmei, ciupindu-se de piele si repetand „cirip-cirip”. – Onomatopee.

EMANCIPA, emancipez, vb. I. 1. Refl. si tranz. A(-si) castiga sau a face sa-si castige independenta; a (se) elibera (1). ♦ Refl. (Despre copii si adolescenti) A-si lua unele libertati nepotrivite cu varsta lui, a avea purtari libertine. 2. Tranz. (In trecut) A scoate un minor de sub tutela parinteasca sau a tutorelui si a-i acorda, inainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. – Din fr. emanciper, lat. emancipare.

BALON¹ s.n. 1. Vehicul aerian constand dintr-un corp sferic, care se umple cu un gaz mai usor decat aerul pentru a se mentine in atmosfera. ◊ (Fam.) A lua (pe cineva) in balon = a face glume pe seama cuiva. ♦ Basica de cauciuc foarte subtire, asemanatoare unei mingi, cu care se joaca copiii. 2. Vas, in general de forma sferica, folosit pentru anumite operatii chimice. ◊ Balon de sapun = basica suflata din clabuci de sapun. 3. Minge (de fotbal, de baschet etc.). [Pl. -oane. / < fr. ballon].

copie s.f. 1. Reproducere exacta a unei opere de arta, a unui text etc. 2. (Peior.) Imitatie servila, lipsita de valoare. [Gen. -iei. / < lat.med. copia, cf. rus. kopija, fr. copie, germ. Kopie].

BALON¹ s. n. 1. vehicul aerian dintr-un corp sferic umplut cu un gaz mai usor decat aerul, la care este atasata o nacela. ♦ (fam.) a lua (pe cineva) in ~ = a face glume pe seama cuiva. ◊ basica de cauciuc foarte subtire, asemanatoare unei mingi, cu care se joaca copiii. 2. minge (de fotbal, de baschet etc.). 3. (mar.) vela triunghiulara la ambarcatiile de regate. 4. invelis transparent sau translucid, etans, care inchide corpul luminos al unei lampi electrice, al unui tub electronic etc. 5. vas de forma sferica pentru anumite reactii chimice (de laborator). (< fr. ballon)

AN², ani, s. m. 1. Perioada de timp care corespunde unei revolutii a Pamantului in jurul Soarelui si care cuprinde 12 luni. ◊ Anul nou = ziua de 1 ianuarie (in care se serbeaza inceputul unui an). ◊ Loc. adv. In anul... = in cursul anului... La anul = in cursul anului viitor. Acum un an (sau doi ani etc.) = cu un an (sau cu doi etc.) in urma. De ani si ani = de multi ani, de multa vreme. An de (sau cu) an = in fiecare an, mereu. Cu anii = ani intregi, ani indelungati. La (sau intr-) un an o data = o singura data intr-un an; rar. 2. (Astron.; in sintagma) An-lumina = unitate de lungime pentru masurarea distantelor mari, egala cu distanta strabatuta de lumina intr-un an. 3. Stadiu de studiu in unele forme de invatamant. ◊ (Urmat de determinari) Anii de studentie. Anii de ucenicie. 4. Masura a varstei unei fiinte sau a vechimii unui lucru. copil de cinci ani. 5. (La pl.) Epoca din viata; vreme. Anii copilariei. – Lat. annus.

EMANCIPAT, -A, emancipati, -te, adj. 1. Care nu mai depinde de cineva sau de ceva, care a devenit liber, independent. ♦ (Despre copii si adolescenti) Care si-a luat unele libertati nepotrivite cu varsta lui; cu purtari libertine. 2. (In unele state) Scos inainte de majorat de sub autoritatea parinteasca sau a tutorelui. – V. emancipa.

SURET, sureturi, s. n. (In evul mediu, in tarile romanesti) copie sau traducere (a unui act, a unei scrisori). – Din tc. suret.

ORIGINAL² ~e n. 1) (in opozitie cu copie) Exemplar initial unic care constituie originea unei opere de arta sau a unui act scris. 2) (in opozitie cu traducere) Lucrare in limba de origine (in care a fost scrisa). 3) (in opozitie cu varianta) Manuscris in forma prezentata de autor. /<lat. originalis, fr. original

abac n., pl. uri si e (lat. abacus, d. vgr. abax; fr. abaque). Placa (tablita) de scris. Aparat de socotit cu bobite insirate pe sirma p. copii. Damier. Partea neteda din susu capitelului unei coloane. – In sec. 18. ambac (ngr. ambakos, socoteala), placa (tablita) de scris; socoteala.

OPARI, oparesc, vb. IV. 1. Tranz. A turna peste ceva un lichid clocotit (apa, lesie, lapte etc.) pentru a spala, a curata de coaja, a gati etc. ♦ Tranz. si refl. A provoca sau a capata arsuri, turnand sau varsand apa clocotita sau alt lichid foarte fierbinte; a (se) arde. 2. Refl. (Mai ales despre copiii mici) A face rani si iritatii in unele parti ale corpului, mai ales la incheieturi, din cauza transpiratiei, a urinei etc. 3. Refl. (Reg.; despre malai, faina, plante uscate) A se incinge, alterandu-se. 4. Refl. (Despre plante) A se ofili, a se vesteji (din cauza caldurii); a se mana din cauza soarelui prea fierbinte aparut dupa ploaie. – Din bg. oparja, scr. opariti.

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

CONTRATIP s.n. Reproducere a unei imagini fotografice obtinute prin fotografierea acestei imagini. ♦ copie negativa a unui film obtinuta dupa un pozitiv intermediar in scop de multiplicare sau pentru conservarea originalului. [< fr. contretype].

REDUCTIE s.f. 1. Faptul de a reduce. ♦ (Concr.) copie in mic a unui obiect. ♦ Transpunerea partiturii unei opere sau a unei simfonii pentru pian. ♦ Piesa care permite racordarea tuburilor sau a tevilor de diametre diferite. 2. Operatia de punere la loc a unui os luxat sau a unui organ deplasat. 3. Reducere la jumatate a numarului cromozomilor unei celule, care preceda formarea celulelor reproductive. [Gen. -iei, var. reductiune s.f. / cf. fr. reduction].

REDUCTIE s. f. 1. faptul de a reduce. ◊ copie in mic a unui obiect. 2. transpunere a unei partituri pentru orchestra, pentru voci sau pentru un instrument (pian). 3. piesa care permite racordarea tuburilor sau a tevilor de diametre diferite. 4. operatia de punere la loc a unui os luxat sau a unui organ deplasat. 5. reducere la jumatate a numarului de cromozomi in cursul meiozei sau mitozei. 6. (log.) procedeu de a concluziona cu ajutorul caruia se scot unele premise din care se poate deduce un anumit adevar. (< fr. reduction, lat. reductio)

chilimot n., pl. oate (var. din galamoz). Mold. Placinta proasta, cozonac prost, bot, cum s´apuca sa faca copiii cind ii vad pe cei mari facind: niste chilimoate de placinte! – Si chilimbot, chilomot si golomot. V. latunoi.

AZVARLITA, azvarlite s. f. (Pop.) Azvarlitura. ◊ De-a azvarlita = numele unui joc de copii, care consta in aruncarea cat mai departe a unei pietre, a unui bat etc. ◊ Loc. vb. A da de-a azvarlita = a azvarli; a rostogoli (azvarlind). – V. azvarli.

copie, copii, s. f. 1. Reproducere exacta a unui text, a unei opere de arta, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitatie servila si fara valoare, facuta uneori prin mijloace nepermise. 3. Inscris care reproduce intocmai cuprinsul unui alt inscris constatator al unui act juridic. ◊ copie legalizata = copie despre care un organ de stat competent atesta ca este conforma cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia.

ECLAMPSIE ~i f. Sindrom caracterizat prin accese convulsive (lesinuri, dureri de cap etc.), survenite la unele femei inainte sau dupa nastere. ◊ ~ puerila boala a copiilor, cauzata de functionarea anormala a glandei tiroide. /<fr. eclampsie

advar (-re), s. n. – Amuleta, talisman. – Var. agvar(a), avgar. De la numele Abgaro, al regelui din Edesa. Dupa o legenda apocrifa, odinioara populara in Romania, acesta s-a insanatosit gratie unei scrisori primite de la Iisus Cristos, a carei copie o purta cu sine, ca amuleta. Cf. Bogrea, Anuarul Institutului de Istorie Nationala din Cluj, I, 318-26, si II, 362-3; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 189.

posganie, posganii, s.f. (reg.) 1. (cu sens colectiv) larvele unei insecte care stau agatate una de alta, formand un lant. 2. adunatura, multime de copii. 3. ruda, rudenie.

copie s. f. 1. reproducere exacta a unui text, a unei opere de arta etc.; (peior.) inscris care reproduce intocmai un alt inscris ce constata un act juridic. 3. ~ standard = film care contine pe aceeasi pelicula imaginea cat si coloana sonora, pentru proiectie. (< fr. copie, lat. copia)

REPLICA s. f. 1. raspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris; riposta. 2. ceea ce are de spus un actor dupa ce interlocutorul sau a terminat de vorbit. ♦ fara ~ = definitiv. ◊ (jur.) concluzii opuse de reclamant celor formulate de parat. 3. raspuns dat de o voce sau de un instrument intr-un duet, tertet etc. 4. reproducere a unei opere de arta, executata chiar de autor. ◊ (arheol.) copie veche. 5. mulaj al unui corp obtinut prin depunerea pe suprafata acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. 6. repetare (mai slaba) a unui cutremur de pamant. (< fr. replique, lat. replica)

AZVARLITA, azvarlite s. f. (Reg.) Distanta (relativ) mica, socotita dintr-un punct oarecare pana la locul unde ar putea ajunge bataia pustii, un obiect aruncat cu mana etc. ◊ Expr. De-a azvarlita = numele unui joc de copii care consta in azvarlirea cat mai departe a unei pietre, a unui bat etc. A da (cu ceva) de-a azvarlita = a arunca (ceva) cat colo. [Forma gramaticala: (in expr.) azvarlita] – V. azvarli.

copil², copili, s. m. 1. Lastar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se infige in ochiul tatanii, la stalpul usii sau al portii. – Cf. copil¹.

INCALTA, incalt, vb. I. 1. Refl. A-si trage ghetele, a-si pune incaltamintea. ◊ Tranz. Incalta copilul. 2. Tranz. A monta sine de fier pe obada rotilor unei carute, pe talpile unei sanii etc. 3. Tranz. Fig. A insela, a pacali. – Lat. incalceare.

ciupa (ciupe), s. f. – 1. Apa calda, pentru baia unui copil. – 2. Baia copilului. Origine necunoscuta, dar cu siguranta sl. Se poate pune in legatura cu bg. cipa „nou nascut” (Lacea, Dacor., V, 397), cipkam „a imbaia un copil” (DAR) si probabil cu sb. cepa „camera luxoasa a unei femei”. Este putin probabila der. din gr. ϰύπη „concavitate” (Pascu, Etimologii, 46; Pascu, Lat., 257; Diculescu, Elementele, 468), sau din sl. kopati „a spala” (Cihac, II, 59). – Der. ciupai (var. ciupara), vb. (a imbaia un copil).

baicon n., pl. oane (cp. cu bucoi). Olt. Dun. Bolovan ori bulgare: cautara copiii sa-l ajunga unu c’o paleata, altu cu niste baicoane. (NPl. Ceaur, 45).

FOTOcopie, fotocopii, s. f. copie fotografica (pozitiv, mai rar negativ) a unui document, text, a unei fotografii, fotograme etc. – Din fr. photocopie.

STRAIN ~a (~i, ~e) si substantival 1) Care tine de alta tara; propriu altei tari. Turisti ~i. 2) Care este originar din alta parte. Om ~. ◊ Prin ~i printre oameni necunoscuti; departe de casa, de patrie. 3) Care este proprietatea altora; care nu apartine vorbitorului. Lucruri ~e. 4) (despre persoane) Care nu se afla in relatii de rudenie; care nu este inrudit; care este membru al altei familii. copil ~. 5) Care impartaseste conceptii contrare celor unanim acceptate; care este adeptul unei viziuni de alta natura. 6) si adverbial Care este despartit de mediul din jur; separat; izolat. 7) Care este diferit (ca natura) de mediul in care se afla. Corp ~. 8) Care nu se leaga (de ceva); care este departe (de ceva). ~ de aceste preocupari. /<lat. extraneus

STEREOTIP, -A I. adj. 1. tiparit dupa un stereotip (III). 2. (fig.; peior.) reprodus in aceeasi forma; comun, mereu acelasi, neschimbat; obisnuit, banal. II. s. m. (fiziol.) ~ dinamic = complex stabil de reactii reflex-conditionate, in urma unei succesiuni constante a stimulilor. III. s. n. plansa, tipar solid, copia unui zat sau a unui cliseu care serveste la tiparirea editiilor unei lucrari de mare tiraj; stereo² (II). (< fr. stereotype)

COLUMNA LUI TRAIAN, monument aflat la Roma, in Forumul lui Traian; ridicat in 113 d. Hr., de catre Apolodor din Damasc, din ordinul imparatului Traian, in amintirea victoriilor repurtate impotriva dacilor. Inaltata de 29,78 m, este acoperita de jur imprejur cu un basorelir in spirala, care constituie una dintre importantele surse arheologice pentru studiul razboaielor daco-romane. O copie desfasurata a basoreliefurilor Columnei se gaseste expusa la Muzeul de Istorie Nationala a Romaniei (Bucuresti).

amindoi, -doua num. (lat. amindui, ambidui ild. amboduo; it. amendue. – Aminduror [Mold.] si aminduror [Munt.]). Si unu, si altu (ambii): amindoi copiii, copiii amindoi, amindoua minile [!], minile amindoua (tot-de-a-una fara art.). V. imbi.

SOFRONIE DE LA CIOARA (sec. 18, n. Cioara, azi Salistea, jud. Alba), militant pentru ortodoxie in Transivania. Preot in satul natal. Ramas vaduv, s-a calugarit, probabil la manastirea Cozia (Tara Romaneasca), dupa care s-a reintors la Cioara, unde a intemeiat un schit in hotarul satului, in care invatau copiii din satele invecinate. Intre anii 1759 si 1761 il aflam in fruntea unei miscari populare de aparare a credintei ortodoxe, care s-a extins in tot Ardealul, pana in Maramures. La 14-18 febr. 1761 a convocat un mare „sinod” de preoti si mireni la Alba Iulia, in cadrul caruia s-au formulat mai multe revendicari cu caracter religios, social si national, inaintand un memoriu in acest sens Curtii imperiale din Viena. Dupa o intalnire cu generalul Nikolaus Adolf de Buccow, trimisul imparatesei Maria Tereza si comandant al fortelor militare din Transilvania, s-a refugiat in Tara Romaneasca, unde a ajuns egumen la schitul Robaia (dependent de manastirea Arges). In 1955 Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat (praznuit la 21 oct.).

Helios (sau Helius), „Soarele”, era o divinitate solara, asemanatoare – si uneori identificata – cu Apollo. Apartinea generatiei preolimpiene; era fiul lui Hyperion si al Theiei si frate cu Selene si cu Eos. Helios, inchipuit ca un tinar frumos si puternic, este zeul care aude si vede totul. Vestit de Aurora, care-l preceda, el strabate zilnic bolta cereasca pe carul sau tras de patru cai iuti. Seara Helios coboara in apele oceanului, unde-si scalda si-si racoreste caii infierbintati, el insusi odihnindu-se intr-un palat de aur, de unde o porneste din nou la drum in ziua urmatoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai multi copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphae si Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile sotiei lui, are mai multe fiice (v. Heliades). Acestea din urma ii pazesc faimoasele cirezi de boi din care s-au infruptat tovarasii lui Odysseus (v. si Odysseus). In mitologia romana Helios se numea Sol.

CALUSEL, calusei, s. m. 1. Calut (1). 2. (La pl.) Instalatie alcatuita din mai multi caisori de lemn pe care incaleca copiii si care se invartesc in jurul unui ax, fiind suspendati de niste barne transversale; carusel, caisori. 3. Calut (3). 4. Calus (6). – Cal + suf. -usel.

CHEAG, cheaguri, s. n. 1. Ferment extras din sucul gastric al rumegatoarelor tinere si al copilului, care are proprietatea de a inchega cazeina din lapte; chimozina, lactoferment. 2. Una dintre cele patru despartituri ale stomacului rumegatoarelor, din care se extrage cheagul (1). 3. (In sintagma) Cheag sangvin = masa gelatinoasa rosie care se formeaza prin inchegarea sangelui; coagul. 4. Fig. Fond initial al unei averi mai mari. ◊ Expr. A prinde cheag = a incepe sa se imbogateasca, a se imbogati. A avea cheag = a fi bogat – Lat. *clagum (= coagulum).

EXTRAS, extrase, s. n. 1. Fragment, pasaj scos dintr-o scriere. ◊ Loc. adv. In extras = reprodus fragmentar, partial. 2. Articol sau studiu scos dintr-o revista, dintr-un volum omagial sau din alta publicatie colectiva si machetat separat sub forma de brosura. 3. (Cont.; in sintagma) Extras de cont = document care contine copia operatiilor efectuate, intr-o anumita perioada, intr-un cont. 4. Reproducere a unei parti dintr-un inscris sau dintr-un registru. – V. extrage.

COLONIE¹, colonii, s. f. 1. (In antichitate) Cetate sau oras intemeiat, in scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras intemeiat de romani in tinuturile cucerite, avand rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. Grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat intr-o tara sau intr-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. Grup de copii trimisi la odihna in statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. Grup de animale din aceeasi specie, care duce viata in comun. Colonie de corali. ◊ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat in cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au inmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.

CRISTELNITA, cristelnite, s. f. (In ritualul bisericesc ortodox) Vas mare, de obicei de forma unei cupe, umplut pana la jumatate cu apa, in care preotul afunda copilul la botez. – Din sl. krustilĩnica.

STEREOTIP s.n. Plansa sau tipar solid reprezentand copia unui zat sau a unui cliseu, care serveste la tiparirea editiilor unei lucrari de mare tiraj. [< fr. stereotype, cf. gr. stereos – solid, typos – caracter].

CARBON s. n. Metaloid foarte raspandit in natura, component de baza al tuturor substantelor organice; care se gaseste in carbuni, in petrol, in gaze etc., iar in stare elementara in diamant, in grafit si in carbunele negru. ◊ (Hartie-)carbon = hartie acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica coloranta, intrebuintata la scoaterea de copii. – Fr. carbone (lat. lit. carbo, -onis).

PARINTE, parinti, s. m. 1. (La pl.) Tata si mama. ♦ Fiecare dintre cei doi parinti (1). ◊ (La pl.) Stramosi, strabuni. 2. Barbat considerat in raport cu copiii sai; tata. ♦ Fig. Indrumator, calauzitor, protector spiritual. 3. Fig. Fondator, intemeietor, initiator (al unei stiinte, al unei miscari culturale etc.). 4. Fig. (In limbajul bisericesc) Dumnezeu (ca protector al oamenilor).** Sef al religiei crestine, intemeietor sau conducator al Bisericii crestine. ◊ (Prea) sfantul parinte = papa. 5. Fig. Preot. – Lat. parens, -ntis.

PROCREA vb. (BIOL.) 1. v. concepe. 2. a naste, (inv. si pop.) a rodi, (inv. si reg.) a plodi, (Olt.) a polimi. (Nu mai poate ~ din cauza unei afectiuni.) 3. a face, (inv. si pop.) a zamisli. (Un barbat care ~ un copil.) 4. v. reproduce.

QUOTIENT CVO-/ s. n. rezultat al unei diviziuni; cat. ♦ ~ intelectual = raport intre varsta mentala si cea reala a unui copil; ~ respiratoriu = raport intre volumul de bioxid de carbon eliminat si cel de oxigen absorbit in acelasi timp de un organism animal sau vegetal. (< fr. quotient, lat. quotiens)

Chloris 1. In mitologia greaca, personificarea primaverii (v. Flora). 2. Fiica lui Amphion si sotia lui Neleus, regele din Pylos. A avut treisprezece copii, ucisi cu totii de mina lui Heracles, cu exceptia unuia singur, Nestor. 3. Una dintre fiicele Niobei, crutata, impreuna cu fratele ei Amyclas, de minia lui Artemis si a lui Apollo (v. si Niobe).

QUOTIENT s.n. Rezultat al unei diviziuni; cat. ◊ Quotient intelectual = raport intre varsta mentala si cea reala a unui copil; quotient respiratoriu = raport intre volumul de bioxid de carbon eliminat si cel de oxigen absorbit in acelasi timp de un organism animal sau vegetal. [Pr.: cvo-] (din fr. quotient, lat. quotiens)

HOROSCOP s. n. 1. tabel sinoptic cu pozitia astrilor in momentul nasterii unui copil, pe baza caruia astrologii prezic viitorul acestuia. 2. prezicere astrologica a destinului. 3. rubrica in unele publicatii continand preziceri pentru cei nascuti in fiecare dintre cele 12 zodii. (< fr. horoscope, lat. horoscopus, gr. horoskopos)

BUBA, bube, s. f. 1. Nume dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. S-a spart buba = s-a dat totul pe fata, s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care se ivesc in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc. ♦ Rana. 2. Fig. Punct slab, parte delicata a unei probleme; dificultate. ◊ Expr. Ii stiu eu buba = stiu eu ce necaz sau ce punct slab are. – Comp. ucr. buba.

FIU, fii, s. m. 1. Persoana de s*x barbatesc, considerata in raport cu parintii sai; copil¹, fecior, baiat. ♦ (La voc.) Termen afectuos cu care se adreseaza cineva mai in varsta unei persoane mai tinere de s*x barbatesc. 2. Fig. Cetatean, membru al unei colectivitati (de care acesta se simte foarte atasat). – Lat. filius.

REVERSIUNE, reversiuni, s. f. 1. (Jur.) Revenire a unor bunuri donate la primul proprietar, cand persoana careia i-au fost donate moare fara a avea copii. 2. (Fiz.) Schimbare a succesiunii de stari intermediare prin care trece un sistem in cursul unei transformari. [Pr.: -si-u-] – Din fr. reversion.

BOALA boli f. 1) Tulburare a starii normale a unui organism (uman sau animal); maladie; afectiune. ~ infectioasa. ~ epidemica. ~ de piele. ◊ ~a copiilor (sau neagra) epilepsie. ~ de zahar diabet. Boli profe-sionale boli care survin in urma exercitarii unei profesii. ~ mintala psihoza. A baga pe cineva in ~e a) a baga groaza in cineva; a speria pe cineva de moarte; b) a supara tare pe cineva. 2) fig. Obisnuinta anormala, nedirijata de vointa si de ratiune; inclinatie excesiva si condamnabila; viciu; patima. [G.-D. bolii; Sil. boa-la; Pl. si boale (in expresii)] /<sl. boli

hala-bala adv. – Cuvint fara sens cu care incepe un joc de copii. – Var. hara-bara, halea-balea, halea-palea. Creatie spontana, care pare a imita zgomotul unei conversatii, cf. sp. tiquismiquis, si hondra-bondra. Se foloseste mai ales in expresia ce mai alabala?

CARBON (‹ fr., lat.) s. n. Element chimic (C; nr. at. 6, m. at. 12,01), nemetal. Se gaseste in natura, in stare elementara, cristalina (diamant, grafit), in zacaminte fosile (carbune de pamint si bitumuri), in unele roci sedimentare (carbonati), in dioxidul de carbon si in toate substantele organice, combinate cu alte citeva elemente (hidrogen, oxigen, azot etc.). Functioneaza in combinatii in starea de valenta 4. Intra in compozitia unor aliaje de mare importanta in tehnica. Cunoscut din antichitate. ♦ C 14 (₆¹⁴C^*) = izotop radioactiv al c., care ia nastere in atmosfera; este folosit ca atom marcat (v. si geocronologie); metoda cu radiocarbon este una dintre metodele moderne de datare in arheologie. Hirtie-c. = hirtie subtire, acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare inchisa si folosita la scoaterea de copii dupa texte; indigo (IV).

Amulius, al cincisprezecelea rege al Albei. Era fiul lui Procas si frate cu Numitor. Dupa moartea tatalui sau, Amulius reuseste sa-si goneasca fratele, pe Numitor, care mostenise de drept coroana, si sa se inscauneze el rege. Temindu-se de urmasii regelui detronat, el il ucide pe fiul acestuia, Lausus, iar pe fiica lui Numitor, pe nume Rea Silvia, o face vestala pentru a o impiedica sa aiba copii. Iubita in taina de zeul Mars, Rea Silvia naste insa doi gemeni: pe Romulus si pe Remus. Aflind de existenta lor, Amulius o arunca in inchisoare si porunceste ca cei doi copii sa fie inecati in fluviul Tiber. Scapati ca prin minune de la moarte de niste pastori (dupa o alta varianta, de o lupoaica), Romulus si Remus cresc in salbaticie. In cele din urma ei il detroneaza pe Amulius, inscaunind in locul lui din nou pe bunicul lor Numitor (v. si Romulus).

STIRB, -A, stirbi, -e, adj. 1. Caruia ii lipseste unul sau mai multi dinti. ◊ Compus: stirba-baba-cloanta s. f. = a) vrajitoare batrana din mitologia populara; porecla data unei femei batrane si rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade taraboanta) se spune in gluma copiilor cand le cad dintii de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea sparta, ciocnita; caruia ii lipseste o bucatica din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de taiat) Cu taisul tocit; caruia ii lipseste o bucatica; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. strubu.

COIF, coifuri, s. n. Acoperamant de metal sau de piele pentru protectia capului, purtat in trecut de unii ostasi in timpul luptei. ♦ Cascheta de hartie in forma de bicorn, cu care se joaca copiii, care se poarta ocazional pentru a proteja capul de soare etc. – Lat. cofea.

CARUSEL ~e n. 1) Instalatie distractiva pentru copii, prevazuta cu mai multi caluti de lemn (alte animale, vehicule), care se invarteste in jurul unei axe verticale; calusei. 2) fig. Miscare continua a unor oameni, animale sau lucruri in diverse scopuri. /<fr. carrousel

CALUSEL ~i m. la pl. Instalatie distractiva pentru copii, prevazuta cu mai multi caluti de lemn (alte animale, vehicule), care se invarteste in jurul unei axe verticale; carusel. /cal + suf. ~us + suf. ~el

ODRASLA ~e f. 1) pop. Persoana (de orice varsta) in raport cu parintii sai; copil; rod. 2) Pui de animal domestic; prasila. 3) Ramura tanara care creste din radacina sau din tulpina unei plante mature; lastar; mladita. [Sil. -dras-] /<sl. otraslu, odraslu

PROBA s. f. 1. incercare; (examen de) verificare. ◊ metoda prin care se constata justetea unui calcul. ◊ (sport) intrecere. 2. parte din materialul unei mostre care se supune analizei, spre a se verifica anumite caracteristici ale intregului material. 3. (fot.) copie pozitiva pe hartie. 4. confirmare, dovada, marturie. (< lat. proba, germ. Porbe)

calusel m., pl. ei (d. calus). Cosas (lacusta). Pl. Caisori, cai de lemn invirtiti cu un mecanizm [!] si pe care incaleca copiii la sarbatori (caruzel). Un joc de noroc compus dintr´o masa al carei mecanizm invirteste niste cai mici care se opresc la un numar oare-care. Flacai calari la nunta (vornicei).

LEGITIM, -A, legitimi, -e, adj. 1. Care este intemeiat pe lege, care se justifica prin lege. ◊ Legitima aparare = situatie in care cineva comite un act de violenta pedepsit de lege, dar justificat ca un act de aparare impotriva unei agresiuni imediate si injuste. ♦ (Despre casatorie) Facut cu indeplinirea formelor legale; (despre soti) casatorit legal; (despre copii) nascut din parinti casatoriti sau recunoscut de tata. 2. Care este justificat, indreptatit; just, echitabil. [Acc. si: legitim] – Din fr. legitime, lat. legitimus.

CARUCIOR ~oare n. 1) Trasura mica in care sunt purtati copiii. 2) Vehicul de dimensiuni reduse, care se deplaseaza pe calea ferata sau suspendat pe cablu. 3) Dispozitiv al unei masini-unelte care transporta piesa de prelucrat sau unealta prelucratoare. /carut + suf. ~ior

RAHITISM s. n. 1. boala (la copii) prin deformatii ale oaselor, ca urmare a lipsei sarurilor de calciu in organism. 2. dezvoltare incompleta a unei plante; hipertrofie a invelisurilor florale. (< fr. rachitisme)

CARBON s. n. Element chimic, metaloid foarte raspandit in natura, component de baza al tuturor substantelor organice, care se gaseste in carbuni, in petrol, in gaze etc., iar in stare elementara in diamant, in grafit si in carbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia nastere in atmosfera si care serveste la stabilirea varstei vestigiilor materiale. (Hartie-)carbon = hartie subtire acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare inchisa, intrebuintata in dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagina. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.

PATERNITATE s. f. 1. Starea, calitatea de tata; rudenie de sange intre parinte si copilul sau, faptul de a fi tata. ♦ (Jur.) Legatura, filiatie pe linia tatalui. 2. Fig. Calitatea de autor al unei lucrari, al unei metode etc. – Din fr. paternite.

PRICOLICI, pricolici, s. m. (In superstitii) Duh rau in care se presupune ca se transforma unii oameni (mai ales dupa moarte) si care ia infatisarea unor animale. ♦ P. gener. Strigoi. ♦ Epitet dat unui copil neastamparat. – Et. nec.

A RAGE rag intranz. 1) (despre unele animale) A scoate ragete caracteristice speciei; a mugi; a racni; a zbiera. 2) fig. depr. (mai ales despre copii) A plange cu glas tare (de cele mai multe ori fara motiv). 3) fam. (despre persoane) A scoate sunete puternice si prelungi; a tipa; a striga; a racni. /<lat. ragere

REPLICA s.f. 1. Raspuns (la un alt raspuns); raspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris. ♦ Ceea ce are de spus un actor dupa ce interlocutorul sau a terminat de vorbit. ♦ Fara replica = definitiv; a vorbi in replici = a raspunde in cursul unor dezbateri, combatand afirmatiile si atacurile partii adverse. ♦ (Jur.) Concluzii opuse de reclamant celor formulate de parat. ♦ Raspuns dat de o voce sau de un instrument intr-un duet, intr-un tertet etc. 2. copie a unui original executata de autor. 3. Mulaj al unui corp obtinut prin depunerea pe suprafata acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. [Pl. -ci, -ce. / < fr. replique, it. replica].

AZIL s. n. 1. institutie cu caracter filantropic pentru copii, batrani, invalizi. 2. loc de refugiu inviolabil; adapost. ♦ drept de ~ = drept de inviolabilitate acordat de catre un stat unei persoane straine persecutate in tara sa din motive politice. (< fr. asila, lat. asylum)

BUBA, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe fata; s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care apar in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc.: buba-manzului = gurma. ♦ Rana. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicata, dificila a unei probleme. ♦ Defect, defectiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

FES, fesuri, s. n. Acoperamant al capului pentru barbati, de forma unui trunchi de con, facut din pasla sau postav (rosu) si adesea impodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. ◊ Expr. (Fam.) Interesul poarta fesul, se spune la adresa celui care face anumite actiuni numai pentru a dobandi avantaje. A-i turti (cuiva) fesul = a face pe cineva sa ramana uimit in fata unei prostii savarsite; a comite o mare prostie. ♦ Caciulita crosetata sau calota de fetru purtata (de femei si de copii) pe varful capului. – Din tc. fes.

COLONIE¹ s.f. 1. (Ant.) Cetate sau oras intemeiat de o alta cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei tari straine cu scopuri comerciale. 2. Tara (regiune) lipsita de independenta politica si economica, dependenta politic-administrativ de un stat metropola capitalist. 3. Grup, comunitate apartinand unei nationalitati care s-a stabilit intr-o tara straina si mentine intre membrii sai legaturi stranse. 4. Grup de copii trimisi la odihna intr-o statiune balneoclimaterica. 5. (Biol.) Grupare de indivizi din aceeasi specie care duc viata in comun. [Gen. -iei. / cf. fr. colonie, it., lat. colonia].

PERGHEL, pergheluri, s. m. 1. (Inv. si reg.) Cerc; cirumferinta. ◊ Loc. adv. In perghel = circular. ◊ Loc. vb. A da pergheluri = a inconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arsice. 2. Instrument in forma de compas, folosit la masurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. Partea concava a unei bolti; zidarie in forma de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.

IA interj. 1) (indeamna la o actiune) Ia ada niste lemne. 2) (atrage atentia celui caruia i se adreseaza) Iata. Ia, ce se face afara. 3) (intensifica sensul celor spuse) Ia, copil destept! 4) (introduce un raspuns) - unde te duci? - Ia, pana la magazin. [Monosilabic] /cf. bulg. ja

NATALITATE f. 1) Raport dintre numarul de copii nascuti si numarul total al populatiei dintr-un teritoriu intr-o anumita perioada de timp. 2) Frecventa nasterilor in cadrul unei populatii date. /<fr. natalite

PUI¹ ~ m. I. 1) Pasare de la iesirea din gaoace si pana la maturitate. ~ de gaina. ~ de curca. ◊ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimanui. 2) Carne de gaina tanara. Zeama de ~. 3) Orice fiinta vie in prima faza de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ◊ ~ de lele a) persoana usuratica, amorala; b) copil nelegitim; bastard. ~ de vipera (sau de naparca, de sarpe) om rau, perfid. 4) Ramura tanara care porneste de la radacina unei plante; copilet. 5) fig. fam. Fiinta scumpa, draga. 6) la pl. pop. Cusatura decorativa in forma de cruciulite marunte facuta pe pieptul si pe manecile camasilor taranesti. II. (in imbinari cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bataie bataie zdravana. /<lat. pulleus

CAPTATIE (‹ capta) s. f. 1. (PSIH.) Atitudine posesiva exclusiva si agresiva fata de obiecte sau persoane agreate. Se manifesta la copii mici, in atitudinile m*****r posesive si hiperprotectoare, in cazuri nevrotice (capricii, gelozie, etc.). 2. (Dr.) Incercare de a cistiga bunavointa unei persoane pentru a o determina sa faca anumite liberalitati testamentare, fie in favoarea proprie, fie in beneficiul altor persoane.

A SCANCI ~esc intranz. 1) (mai ales despre copii) A plange prefacut, fara lacrimi, cu glas inabusit. 2) (despre caini) A scoate repetat sunete ascutite si jalnice; a scheuna. 3) (despre unele animale) A geme tanguitor. /<sl. skytati

FOTOGRAFIC, -A adj. referitor la fotografie; pentru fotografie. ♦ aparat ~ (sau camera) ~a = dispozitiv optic bazat pe principiul unei camere obscure, pentru a fotografia; hartie ~a = hartie acoperita pe o fata cu un strat fotosensibil, pe care se obtin copiile fotografice. (< fr. photographique)

INVATATOR, -OARE, invatatori, -oare, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care preda cunostinte si face educatia civica a copiilor in primele clase de scoala; institutor. ♦ Persoana care invata sau instruieste pe cineva; maestru, preceptor, dascal. 2. Initiator, autor sau propagator al unei doctrine; indrumator, sfatuitor, povatuitor. II. Adj. (Inv.) Care invata, care sfatuieste. – Invata + suf. -ator.

FOTOGRAFIC, -A adj. Referitor la fotografie; utilizat la fotografiere; obtinut prin fotografie. ◊ Aparat fotografic (sau camera) fotografica = dispozitiv optic bazat pe principiul unei camere obscure, folosit pentru a fotografia; hartie fotografica = hartie acoperita pe o fata cu un strat fotosensibil, pe care se obtin copiile fotografice. [Cf. fr. photographique].

BLANDIANA, Ana (pseud. Otiliei Coman) (n. 1942, Timisoara), scriitoare romana. Lirica a unei luciditati interogative („Octombrie, noiembrie, decembrie”, „Somnul din somn”, „Arhitectura valurilor”), proza („Proiecte de trecut”), eseuri („Calitatea de martor”, „Coridoare de oglinzi”), versuri pentru copii („Intimplari din gradina mea”), publicistica. Premiul Herder (1982).

LIMB s.n. 1. Partea lata a unei frunze, legata de ramura prin codita. 2. Marginea gradata a scarii unui instrument de masura. ♦ Marginea unui astru. ♦ Creasta marginala a unei formatii anatomice circulare. 3. Nava pentru operatii de limbare. // s.m. (Teol.) Loc in cer unde catolicismul presupune ca ar sta sufletele dreptilor si ale copiilor morti nebotezati, inainte de venirea lui Cristos. [< fr. limbe, cf. lat. limbus].

PAS² s. n. 1. distanta care separa doua spire consecutive ale unei elice sau doua filete ale unui surub, masurata paralel cu axa de rotatie. ♦ ~ de dintare = distanta cuprinsa intre planurile mediane a doi dinti consecutivi ai unui pinion sau ai unei roti dintate. 2. (inform.) operatie unitara intr-o rutina de calculator sau suboperatie in executarea unei instructiuni. 3. (mar.) document personal cu valabilitate temporara dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare. 4. ~ genetic = distanta creata intre un parinte si unul dintre copiii lui, astfel incat posibilitatea acestuia de a primi o gena oarecare se injumatateste datorita meiozei. (< fr. pas)

TARC, tarcuri, s. n. 1. Loc ingradit (uneori acoperit), unde se adapostesc sau se inchid oile, vitele etc.; ocol. 2. Ingraditura, gard de nuiele, spini, de spini etc. in jurul unei clai de fan pentru a o feri de vite; p. ext. suprafata imprejmuita de acest gard. 3. Mica ingraditura facuta din stinghii, in care sunt tinuti copii mici cand incep sa umble, pentru a li se limita spatiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsarkos.

LEGITIM ~a (~i, ~e) 1) Care este stabilit prin lege; fondat pe lege. Drept ~. Revendicare ~a. ◊ ~a aparare act de violenta folosit in scop de aparare si justificat de lege, comis impotriva unei persoane care savarseste un atac ilegal. 2) (despre casatorie) Care este consfintit prin lege; incheiat, respectandu-se prescriptiile legale. 3) (despre soti) Care este casatorit legal. 4) (despre copii) Care este nascut din parinti casatoriti legal sau este recunoscut de tata. 5) Care este considerat ca fiind just; indreptatit; justificat; motivat. /<fr. legitime, lat. legitimus

REPLICA ~ci f. 1) Raspuns scurt si prompt in contradictoriu la spusele agresive ale cuiva; riposta. ◊ Fara ~ la care nu se poate obiecta nimic; categoric. A fi tare in ~ci a gasi repede raspunsurile cele mai potrivite in cursul unei convorbiri (in contradictoriu). 2) Parte din rolul scenic, care constituie raspunsul unui actor la cele spuse anterior de partener. 3) jur. Raspuns al unei parti la cele sustinute de cealalta parte intr-un proces. 4) Opera de arta, care reproduce originalul si este execu-tata de autor sau sub supravegherea acestuia; copie; reproducere. /<fr. replique, lat. replica

TEOGAMIE s.f. (Mit privitor la) imperecherea unei divinitati cu un muritor, mai ales a unui zeu cu o muritoare (de obicei cu o regina, prin care se acredita ideea ereditatii divine a copilului regal). [Gen. -iei. / < it. teogamia, fr. theogamie, cf. gr. theos – zeu, gamos – casatorie].

Erichthonius, unul dintre primii regi ai cetatii Athenae. Era fiul lui Hephaestus (dupa o versiune cu Atthis, dupa o alta cu Gaea sau cu zeita Athena). Se spunea ca Athena, ca sa nu afle ceilalti zei de nasterea copilului, l-ar fi inchis pe Erichthonius intr-un cufar, pe care l-a dat, in mare taina, in pastrare fetelor lui Cecrops. Impinsa de curiozitate, una dintre fete a deschis cufarul, fapt pentru care si-a primit pedeapsa cuvenita (v. Aglauros). Mai tirziu Erichthonius a fost luat si crescut de insasi divina lui mama, in templul acesteia de pe Acropolis. Murind, Cecrops l-a lasat urmas la tron. Erichthonius s-a casatorit cu nimfa Praxithea si a avut un fiu, Pandion, care a domnit dupa el in cetatea Athenae.

LIMB s. n. 1. partea latita a unei frunze, petale sau sepale; lamina (1). 2. marginea gradata a scarii unui instrument de masura. 3. marginea unui astru. 4. creasta marginala a unei formatii anatomice circulare. 5. nava folosita in operatii de limbare. 6. loc unde catolicismul presupune ca ar sta sufletele dreptilor decedati inainte de venirea lui Cristos si ale copiilor nebotezati. (< fr. limbe, germ. Limbus)

Antiope 1. Fiica lui Nycteus, regele cetatii Thebae. A fost iubita de Zeus, cu care a nascut doi fii, pe Amphion si pe Zethus (v. si Amphion). Persecutata de unchiul ei Lycus si de Dirce, sotia acestuia, Antiope e despartita de copiii ei si tinuta mult timp prizoniera. Dupa multi ani ea reuseste sa-si reintilneasca copiii care, ca s-o razbune, ii omoara pe Lycus si pe Dirce. Miniat de moartea Dircei, se spunea ca Dionysus i-ar fi luat mintile Antiopei. 2. Una dintre amazoane, rapita de Theseus, cu care a avut un fiu, pe Hippolytus (sau Demopho(o)n) (v. si Theseus).

REDUCTIE, reductii, s. f. 1. Faptul de a reduce. ♦ (Concr.) copie in mic a unui obiect. ♦ (Concr.) Piesa de legatura intre tuburi sau tevi cu diametre diferite. 2. (Med.) Reducere (2). 3. (Jur.; in forma reductiune) Restrangere prin hotarare judecatoreasca, dupa moartea unei persoane, a liberalitatilor facute de ea prin incalcarea drepturilor unor mostenitori. [Var.: reductiune s. f.] – Din fr. reduction, lat. reductio, -onis.

AZIL s.n. 1. (In trecut) Institutie cu caracter filantropic in care erau tinuti copii, batrani, invalizi, bolnavi incurabili. 2. (Fig.) Loc de refugiu inviolabil; adapost, refugiu. ◊ Azil politic = acordare de catre un stat a dreptului de intrare si de stabilire pe teritoriul sau unei persoane straine persecutate in tara sa din motive politice. [Pl. -luri, -le. / < fr. asile, cf. it. asilo < lat. asylum – loc inviolabil, gr. asylos < a – fara, syle – jefuire].

Eumolpus, fiul lui Poseidon si al Chionei (v. si Chione 1.). Aruncat in mare de catre Chione, care voia sa-l piarda pentru ca tatal ei sa nu afle de existenta copilului, Eumolpus este salvat de la inec de catre Poseidon, care-l duce in Aethiopia si-l da in grija Benthesicymei ca sa-l creasca. Mai tirziu se casatoreste cu una dintre fiicele ei, dar este alungat din tara, deoarece incercase sa-si violeze o vara. Pleaca, impreuna cu fiul sau Ismarus, si se stabileste o vreme in Thracia, la curtea regelui Tegirius. De acolo se duce apoi la Eleusis, unde infiinteaza Misterele Eleusine. Devenit rege al Thraciei, Eumolpus vine in ajutorul eleusinilor in lupta acestora impotriva atenienilor. Cade in lupta, ucis de mina lui Erechtheus (v. si Erechtheus). La cererea lui Poseidon, Zeus ii razbuna moartea.

CAMIN, (1, 4, 6) caminuri, (2, 3, 5) camine, s. n. 1. Soba joasa, zidita la peretele camerei, cu vatra larg deschisa. 2. Cuptor, vatra. 3. Cos pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casa parinteasca; p. ext. familie. 5. Denumire data unor institutii cu caracter social-cultural; camin de copii = institutie cu regim de internat pentru copii prescolari (3-6 ani), cu orar de zi sau saptamanal; camin studentesc = asezamant universitar care asigura cazarea studentilor, pe langa acesta functionand uneori si cantine; camin cultural = institutie infiintata in scopul propagarii culturii la sate (5); camin scoala = camin pentru copiii orfani, in care se afla si scoala; camin spital = camin (de batrani) in care se acorda asistenta medicala. 6. Incapere mica subterana, zidita si acoperita cu capac de fonta, pe traseul unei conducte de alimentare cu apa a unui canal, construita pentru a permite accesul la conducta sau la canal. – Din sl. kamina.

A ZBIERA zbier intranz. 1) (despre unele animale) A scoate sunete stridente caracteristice speciei; a produce zbierete; a mugi; a racni; a rage. 2) fig. depr. (despre persoane) Emite strigate violente si prelungi; a rage. 3) (mai ales despre copii) A plange cu glas tare; a buhai; a racni. /<lat. exbelare

REVERSIUNE s.f. 1. Intoarcere, revenire a unor bunuri donate la primul proprietar cand persoana careia i-au fost donate moare fara a avea copii. 2. Tratament termic aplicat unor aliaje cu baza de aluminiu pentru a elimina efectele imbatranirii. ♦ (Fiz.) Schimbarea ordinii de succesiune in timp a starilor prin care trece un sistem in cursul unei transformari; reversare. 3. Conversie. [Var. reversie s.f. / < fr. reversion, cf. lat. reversio].

REVERSIUNE s. f. 1. (jur.) intoarcere, revenire a unor bunuri donate la primul proprietar, cand persoana careia i-au fost donate moare fara a avea copii. 2. tratament termic aplicat unor aliaje cu baza de aluminiu pentru a elimina efectele imbatranirii. ◊ (fiz.) schimbare a ordinii de succesiune in timp a starilor prin care trece un sistem in cursul unei transformari. 3. (biol.) reversie. 4. conversie. (< fr. reversion, lat. reversio)

andrea (Mold. Olt. Ban.), indrea (Pt. Rar) si undrea (Munt. Trans.) f., pl. ele (dupa numele sfintului Andrei, o sarbatoare la inceputu iernii, cind se da zor cu impletitu coltunilor, dupa cum si sfintu Neculai inseamna si „varga sau bici de batut copiii” si dumitrita „o floare care infloreste pe la sfintu Dumitru”). Ac mare (de metal ori de lemn) cu care se impletesc coltunii s. a. (Patru andrele servesc la tinut coltunu si una la impletit. Clavicula (un os). Undrea m., gen. al lui. Vechi Decembre, prima luna a iernii. V. acusor.

PRASNEL, prasnele, s. n. 1. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal, cu un varf ascutit si care se roteste pe o suprafata plana; titirez, sfarleaza. ◊ Expr. (Sprinten sau iute) ca prasnelul (sau ca un prasnel) = foarte iute, sprinten, ager. ♦ Fig. copil mic (sau om mic de statura) si foarte vioi. 2. Capatul (conic) inferior al fusului de tors, care face ca fusul sa se invarteasca mai usor. 3. Partea interioara a fusului morii, fixata intr-una din pietrele acesteia. [Var.: prisnel s. n.] – Pristen (reg. „prasnel” < bg.) + suf. -el.

A CERE cer tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obtine ceva; a-si manifesta dorinta de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ◊ ~ mana (unei fete) a propune casatorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ◊ ~ cuiva socoteala a cere lamuriri de la cineva. 3) A face sa fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. copilul mic cere multa atentie. /<lat. quaerere

COLONIE¹ s. f. 1. (ant.) cetate-oras intemeiata de o alta cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei tari straine, cu scopuri comerciale. 2. teritoriu, tara lipsita de independenta politica si economica, sub dominatia unui stat imperialist (metropola); posesiune (2). 3. grup de persoane de aceeasi cetatenie sau nationalitate stabilit intr-o tara straina. 4. grup de copii trimisi la odihna intr-o statiune balneoclimaterica. 5. grup de animale superioare sau de plante unicelulare din aceeasi specie care duc viata in comun. (<fr. colonie, lat. colonia)

ciriitoare f., pl. ori (d. cirii). Jucarie (numita si sfiriitoare) pe care si-o fac copiii gaurind o nuca pin [!] care trec un betisor, ii leaga cu sfoara, ii atirna o greutate (de ordinar un cartof) si-l fac sa se invirteasca desfasurind sfoara pin alta gaura laterala. Se fac si unele de lemn ori de tinichea si se invirtesc c´o singura mina [!] agitindu-le in aer. Acestea se pot numi si piriitori, plesnitori sau scirtiitori (fr. crecelle). La catolici, in vechime, ciriitoarea inlocuia clopotu bisericii in Vinerea si Simbata din saptamina patimilor.

CARUCIOR, carucioare, s. n. 1. Trasurica in care sunt plimbati copiii mici; carut (3). 2. Vehicul de dimensiuni reduse, cu roti de rulare, care se poate deplasa pe linii ferate, pe cabluri sau pe drumuri obisnuite si care este folosit la transporturi de sarcini relativ mici pe distante scurte; carut (2). 3. Subansamblu al unei masini-unelte, al unei masini de lucru sau al unui utilaj, folosit pentru deplasarea uneltei, a obiectului de prelucrat etc. – Carut + suf. -ior.

strimb (-ba), adj. – 1. Sucit, piezis, care nu este drept. – 2. Nedrept, injust. – Mr. strimbu. Lat. strambus, forma vulgara de la strabus (Cipariu, Arhiv., 209; Diez, I, 402; Tiktin; REW 8281; Pascu, I, 160), cf. it. strambo „cu picioare scurte”, alb. stremp (Philippide, II, 655). – Der. strimba, vb. (a suci, a indoi; a imita, a copia, a contraface; refl., a se schimonosi, a face grimase; refl., a se prapadi de ris, refl., inv., a insulta); strimbatate, s. f. (nedreptate, inechitate); strimbatura, s. f. (obiect sucit; grimasa, schimonoseala); Strimba-Lemne, s. m. (personaj fabulos care apare in unele povesti).

FRATE ~ti m. 1) Persoana de s*x masculin luata in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ◊ ~ bun (drept, adevarat) fiecare dintre copiii de s*x masculin luat in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ~ vitreg frate numai dupa tata sau numai dupa mama. ~ geaman frate nascut o data cu alt frate sau cu o sora. ~ti de lapte copii nascuti de mame diferite, dar alaptati de aceeasi femeie. ~ de cruce prieten nedespartit al cuiva (legat prin juramant si prin amestecul simbolic al sangelui). 2) fig. Fiecare dintre persoanele (sau colectivitatile) legate prin activitate si viata dusa in comun, luate in raport una cu alta. 3) inv. Calugar insarcinat cu treburi gospodaresti. 4) (la unele plante) Lastar crescut la subsuoara unei frunze. /<lat. frater

BUBA ~e f. 1) Umflatura purulenta, provocata de o infectie a tesutului celular subcutanat. ◊ ~-neagra boala molipsitoare a vitelor (transmisibila si omului), manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si prin simptome de colaps; antrax; carbune. ~e-dulci bubulite contagioase, care apar la copii in jurul gurii si pe cap. S-a spart ~a s-au dat toate la iveala; au iesit toate la suprafata. 2) fam. Vatamare locala a unui tesut organic, cauzata de o trauma; rana; plaga; leziune. 3) fig. fam. Punct dificil si delicat al unei discutii, probleme, situatii etc. [G.-D. bubei] /<ucr. buba

TICHIE, tichii, s. f. Obiect de imbracaminte din stofa sau din panza, de forma unei calote sferice, care acopera numai crestetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipseste chelului? Tichie de margaritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de prima necesitate, doreste sa aiba altele, mai putin utile sau inutile. ♦ Boneta, scufita. ♦ (Pop.) Membrana care inveleste capul unor copii nou-nascuti; caita. ◊ Expr. (In superstitii) A se naste cu tichia in (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitie s. f.] – Din tc. takke.

rofii s. f. pl. – Bubulite care apar la copii indata dupa nastere. – Var. rohii. Sl. rovu „groapa, gaura” (Cihac, II, 318), cf. sb. rohav „ciupitura (de varsat)”, si raboj, ravar, in care porneste de la sensul special de „crestatura, cioplitura”. – Der., cu sensul special, rafui, vb. (a plati o datorie); rafuiala, s. f. (plata unei datorii); rafta, s. f. (Trans., Banat, cota care revine dupa o imparteala), cuvint care, dupa Scriban, ar trebui pus in legatura cu raft „harnasament de lux”.

smac! interj., s.n. 1. (interj. cu val. verbala; pop.) cuvant care sugereaza o miscare brusca si precipitata a unei fiinte care sare sau care tasneste de undeva; husti!, tasti!, tusti!, zvac!. 2. (reg.; in forma: smac!) cuvant care sugereaza un gest rapid facut de cineva pentru a apuca, a rasuci ceva. 3. (s.n.; reg.) lat de prins pasari, caini etc.; cursa. 4. (s.n.; reg.) jucarie pentru copii in forma de arc, cu care arunca betisoare in parul sau barba cuiva. 5. (s.n.; reg.) calti. 6. (s.n.; reg.) prasnel, titirez. 7. (s.n.; reg.) manivela (la fantana). 8. (s.n.; reg.) putinei.

NENE s. m. 1. (Pop. si fam.) Termen de respect cu care se adreseaza un copil sau o persoana mai tanara unui barbat mai in varsta sau unui frate mai mare; neica. ♦ (Reg.) Termen de respect folosit de nepoti pentru a vorbi cu (sau despre) un unchi. 2. (Fam.) Termen de adresare prin care se exprima o dezaprobare, o surprindere placuta. 3. (Fam.) Termen intrebuintat in cursul unei povestiri sau conversatii si care, fara a fi adresat unei persoane anumite, exprima mirare, satisfactie etc. [Var.: nea s. m.] – Cf. bg. nenja, scr. nena.

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

astrologie f. (vgr. astrologia, d. astron, stea si logos, vorbire). Stiinta falsa pin [!] care se pretindea ca se poate ghici dupa pozitiunea stelelor. – Din Haldeia, unde s´a nascut, astrologia s´a raspindit in Egipt, Grecia, Italia si toata Europa. Cu greu iti vine sa crezi ca niste oameni celebri in toate timpurile, ca Tacit, Galen, Toma de la Aquino, Tycho-Brache, Kepler si altii mii, s´au ocupat de ia [!]. Fie-care principe avea un astrolog la curte: pe al lui Ludovic XI il chema Galeotti, pe al Ecaterinei de Medicis Cano Ruggieri, amindoi Italieni. Nu se nastea un copil dintr´o familie mai nobila fara ca astrologu sa fie chemat sa-si cerceteze oroscopu. Aceasta absurda superstitiune a disparut in seculu XVII, desi tot vor mai fi fiind oameni simpli care sa creada in stele.

BURIC ~ce n. 1) Cicatrice ramasa la mijlocul abdomenului (la om si la mamifere) dupa taierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spatiu sau a unei suprafete situata la o distanta egala de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. ◊ ~cul pamantului centrul pamantului. 3) fig. Organ, persoana, institutie etc. cu rol decisiv in ceva; centru. ◊ A se crede ~cul pamantului a se considera cel mai important dintre toti. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat in organismul mamei si primeste de la ea hrana. ◊ copilul cu multe moase ramane cu ~cul netaiat cand se apuca prea multi de o treaba, nu se realizeaza nimic. 5): ~cul degetului partea bombata de la varful degetului. /<lat. umbulicus

CAPRA ~e f. 1) la pl. Gen de mamifere rumegatoare, paricopitate, cu coarne mari, par lung si neted, crescute pentru lapte, lana si carne. 2) Animal din acest gen. ~ de Angora. ◊ A scapa ~a in gradina a acorda incredere unei persoane necinstite. A impaca si ~a si varza a imbina doua interese opuse. 3) art. Obicei popular practicat de Anul Nou, constand in executarea unor dansuri si figuri comice de o persoana mascata in chip de capra. 4) Personaj mascat astfel. 5) Suport cu patru picioare incrucisate pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 6) Scaun pe care sade vizitiul intr-o trasura. 7) Aparat de gimnastica constand dintr-un suport capitonat si patru picioare cu inaltime reglabila. 8) Joc de copii, unde unul sta aplecat, iar altii sar peste el. [G.-D. caprei] /<lat. capra

SPETEAZA, speteze, s. f. 1. Parte mai inalta a unui scaun, fotoliu etc., de care isi reazama spatele cel care sade; spatar¹, rezematoare. 2. Bucata de scandura ingusta care serveste ca element de sprijin sau de legatura intre diverse parti ale unei constructii sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vant; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apa; c) fiecare dintre piesele de lemn care leaga carambii loitrelor de la car; d) bucata de lemn care uneste cele doua coarne ale plugului; e) scandura cu care se ridica firele de urzeala cand se tese cu alesaturi; f) fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor la razboiul de tesut; g) fiecare dintre scandurelele care alcatuiesc scheletul zmeului cu care se joaca copiii si care se fixeaza pe o coala de hartie; h) fiecare dintre stinghiile care alcatuiesc scheletul stelei cu care colinda copiii si pe care se fixeaza hartia si ornamentele. – Spata + suf. -eaza.

TATA tati m. 1) (si cuvant de adresare) Barbat considerat in raport cu copiii sai. ◊ ~ bun tata adevarat. ~-socru tatal sotului sau al sotiei, privit in raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-mosu bunic. Din ~ in fiu din generatie in generatie. 2) Barbat de varsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tanar catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop. Persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) Persoana care protejeaza pe cineva sau ii acorda un sprijin. 6) (in religia crestina) Creator a tot ce exista; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) „~l nostru” a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

Amphion, fiul lui Zeus si al Antiopei. Avea un frate geaman, pe Zethus. Parasiti imediat dupa nastere pe muntele Cithaeron, de catre unchiul lor Lycus (v. si Lycus), care voia sa-i piarda, cei doi frati au fost gasiti si crescuti de niste pastori. Ajunsi mari, ei au izbutit sa-si regaseasca mama, pe Antiope, tinuta mult timp prizoniera si persecutata de Lycus si de sotia acestuia Dirce (v. si Dirce). Ca sa-i razbune suferintele indurate, Amphion si Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. Dupa ce l-au ucis impreuna cu Dirce, au pornit sa recladeasca zidurile cetatii. Zethus cara pietrele in spate. Amphion avea o lira fermecata, daruita de Hermes (sau de Apollo), la acordurile careia pietrele, vrajite, se rinduiau singure la locul lor. Mai tirziu, Amphion s-a casatorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai multi copii. Si-a pus singur capat zilelor – dupa o legenda – indurerat de moartea copiilor sai ucisi de Apollo. Dupa o alta versiune, a fost el insusi sagetat de zeu.

DINTE ~ti m. 1) Formatie osoasa fixata in maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ◊ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind inlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, nein-teles; b) fara dorinta; in mod ostil. A-si lua inima in ~ti a-si face curaj; a indraz-ni. Inarmat pana in ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ impotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce manca. 2) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele d******i planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis