GHID, -A, (1) ghizi, -de, s. m. si f., (2) ghiduri, s. n. 1. S. m. si f. Persoana care conduce si indrumeaza un grup de turisti, un grup de vizitatori ai unei expozitii etc., dandu-le explicatiile necesare; calauza, cicerone. 2. S. n. Carte cuprinzand informatii de calatorie, harti, planuri, indrumari etc. necesare unui turist pentru orientarea intr-o tara, intr-o regiune, intr-un muzeu etc. 3. S. n. (In sintagma) Ghid de unde = mediu¹ (3) in care are loc propagarea ghidata a unui fascicul de unde electromagnetice. – Din fr. guide.

HERTIANA, hertiene, adj.f. (In expr.) Unde (sau raze) hertiene = unde electromagnetice prin care se face transmisiunea radiofonica. [Pr.: -ti-an] – Fr. hertzien.

DETECTIE, detectii, s. f. Operatie de identificare a prezentei unui semnal util intr-o receptie de unde electromagnetice. – Din fr. detection.

RADIODIFUZIUNE, radiodifuziuni, s. f. Radiocomunicatie unilaterala care consta in transmiterea sistematica prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor si vizual) destinat receptiei publice. ♦ Institutie care se ocupa cu intocmirea si cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion.

RADIOFRECVENTA, radiofrecvente, s. f. Frecventa a unei oscilatii sau a unei unde electromagnetice, folosita in radiocomunicatii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiofrequence, germ. Radiofrequenz.

RADIOTRANSMISIUNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanta prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. (Impr.) Transmisiune de radiodifuziune; program transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-] – Din fr. radiotransmission.

TELEFONIE s. f. Transmitere, de obicei bilaterala, la distanta a sunetelor (transformate in unde electromagnetice) cu ajutorul aparatelor de telefon, legate intre ele prin cabluri conducatoare. – Din fr. telephonie.

MULTIPLEX adj. invar. (In sintagma) Sistem multiplex = procedeu folosit in telecomunicatii pentru transmiterea simultana a mai multor mesaje pe acelasi circuit al unei linii electrice sau prin intermediul aceleiasi unde electromagnetice. – Din fr. multiplex.

RADAR, radare, s. n. Aparat care emite unde electromagnetice si apoi le receptioneaza, dupa ce au fost reflectate de un obiect, folosit pentru a detecta si a localiza un obiect prin masurarea timpului trecut intre emisia si receptia undelor. ♦ Sistem de detectare si de localizare folosit de aparatul descris mai sus. Radar auto = aparat portabil destinat masurarii vitezei autovehiculelor care trec prin campul electromagnetic emis. [Acc. si: radar] – Din engl., fr. radar, germ. Radar.

RADIO², radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio² (2). 3. Referitor la radiatia electromagnetica, de radiatie electromagnetica. II. S. n. 1. Instalatie de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzand aparatele de emisiune si pe cele de receptie. 2. Spec. Aparat de receptie radiofonica; radioreceptor. 3. Sistemul si activitatea de difuzare a programelor de stiri, de muzica etc. prin radio² (2). 4. Institutie care dirijeaza si coordoneaza problemele referitoare la radio² (I,3) [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio.

RADIOEMITATOR, radioemitatoare, s. n. Instalatie cu ajutorul careia se produc unde electromagnetice folosite la radiocomunicatii; emitator radio¹. [Pr.: -di-o-] – Radio¹- + emitator (dupa fr. radio-emetteur).

RADIOFONIE s. f. Sistem special de transmitere si de receptionare a mesajelor sonore prin unde electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonie.

RADIOLOCATIE, radiolocatii, s. f. Detectarea si determinarea pozitiei unui obiect (in miscare) fata de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise, si transformarea acestora in semnale vizibile dupa reflectarea lor de catre obiectul detectat. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiolocation, rus. radiolokatiia.

RADIOTELEGRAFIE s. f. Comunicatie telegrafica prin unde electromagnetice; telegrafie fara fir. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotelegraphie.

RAZA, raze, s. f. 1. Linie dreapta dupa care se propaga lumina; traiectorie luminoasa. ♦ Zona luminoasa; lumina, stralucire. 2. Fig. Licarire, palpaire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiatie. ◊ Raze X (sau rontgen) = unde electromagnetice cu lungimi de unda mult mai mici decat acelea ale luminii. 4. Distanta de la centrul unui cerc pana la orice punct de pe circumferinta sau de la centrul unei sfere pana la orice punct de pe suprafata ei. 5. Distanta pana la care se exercita o actiune in jurul centrului de unde porneste. ◊ Raza de actiune (sau de activitate) = loc pana unde se intinde puterea sau influenta cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificatie a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius).

RELEVMENT, relevmente, s. n. Unghi in planul orizontal format de o directie de referinta si directia unui punct oarecare, reprezentat printr-un astru, printr-un obiect terestru sau de pe mare. ♦ Unghi format de o directie de referinta cu directia unei raze vizuale sau cu directia aparenta a unui emitator de unde electromagnetice. – Din fr. relevement.

RUMBATRON, rumbatroane, s. n. Aparat folosit pentru obtinerea curentilor de foarte inalta frecventa, care dau unde electromagnetice si lungimi de unda de ordinul decimetrului si al centimetrului. – Din fr. rhumbatron.

DETECTIE ~i f. Identificare a prezentei unui semnal util intr-o receptie de unde electromagnetice. [Art. detectia; G.-D. detectiei; Sil. -ti-e] /<fr. detection

A EMITE emit tranz. 1) (ipoteze, teorii, opinii) A pune in circulatie; a inainta; a promova. 2) (legi, decrete) A pune in vigoare in mod oficial; a elabora. 3)(bancnote, hartii de valoare) A pune in circulatie. 4) (adeverinte, acte oficiale) A pune la dispozitie ca urmare a unei solicitari. 5) (raze de lumina sau de caldura, unde electromagnetice sau sonore) A imprastia in toate directiile; a transmite radial; a radia; a iradia. 6) (stiri, vesti, informatii) A aduce la cunostinta publicului larg; a transmite; a comunica; a relata; a anunta; a difuza. /<lat. emittere

DETECTIE s.f. Actiunea de a detecta. ♦ Identificarea prezentei unui semnal util intr-o receptie de unde electromagnetice. [Gen. -iei, var. detectiune s.f. / cf. fr. detection].

EMITENT, -A adj. Care emite (hartii de valoare, bancnote, unde electromagnetice etc.). [Cf. lat. emittens].

HERTZIAN, -A adj. (Fiz.) Care se refera la undele electromagnetice radiofonice. ◊ Unde hertziene = unde electromagnetice care transmit semnalele radiofonice; cablu hertzian = sistem de transmisie prin unde hertiene a mesajelor. [Pron. -ti-an, scris si hertian. [Cf. fr. hertzien].

OSCILATOR s.n. Sistem fizic care poate efectua oscilatii libere. ♦ Aparat cu ajutorul caruia prin oscilatiile electromagnetice ale unui montaj se produc unde electromagnetice. // adj. V. oscilatoriu. [< fr. oscillateur].

RADIOATERIZARE s.f. Aterizare a unui avion dirijata de fascicule de unde electromagnetice ultrascurte. [Cf. fr. radio-atterrissage].

RADIOFONIE s.f. Transmitere si receptionare a sunetelor prin unde electromagnetice. ♦ Disciplina care studiaza sistemul de transmitere si de receptie prin radio. [Gen. -iei. / cf. fr. radiophonie].

TELUROMETRU s.n. Instrument electronic, pentru masurarea distantelor intre 200 m si 50 km, care foloseste unde electromagnetice din domeniul invizibil. [< fr. tellurometre].

EMITE vb. III. tr. 1. A lansa, a enunta, a exprima, a spune (o parere, o teorie). 2. A elabora, a pune in vigoare (o lege, un decret etc.). ♦ A pune in circulatie (bancnote, hartii de valoare etc.). 3. A produce, a imprastia, a raspandi radiatii, unde electromagnetice etc. [P.i. emit. / < lat. emittere, cf. fr. emettre].

RADIOEMITATOR s.n. Instalatie cu care se produc unde electromagnetice folosite la radiocomunicatii. [< radio- + emitator].

REFRACTIE s.f. Fenomenul de deviere a unei raze luminoase ori sonore sau a unei unde electromagnetice care strabate medii transparente (de densitati) diferite. ♦ Indice de refractie = numar care reprezinta catul dintre viteza unei radiatii electromagnetice in vid si viteza ei in mediul respectiv din care provine. [Gen. -iei, var. refractiune s.f. / cf. fr. refraction, germ. Refraktion].

RELEVMENT s.n. Unghi format de o directie de referinta cu directia unei raze vizuale sau cu directia aparenta a unui emitator de unde electromagnetice. [Pl. -te. / < fr. relevement].

DETECTIE s. f. 1. identificare a prezentei unui semnal util intr-o receptie de unde electromagnetice. 2. punere in evidenta a radiatiilor nucleare dintr-un anumit mediu. (< fr. detection)

EMITE vb. tr. 1. a lansa, a enunta, a exprima (o parere, o teorie). 2. a elabora, a pune in vigoare (o lege, un decret etc.) ◊ a pune in circulatie (bancnote, hartii de valoare etc.). 3. a produce, a raspandi radiatii, unde electromagnetice etc.; a transmite, a difuza. (< lat. emittere, dupa fr. emettre)

HERTZIAN, -A adj. referitor la undele electromagnetice radio. ♦ unde ene = unde electromagnetice care transmit semnalele radiofonice; cablu ~ = sistem de transmisie prin unde hertziene a mesajelor. (< fr. hert-zien)

OSCILATOR, -OARE s. n. 1. sistem fizic care efectueaza oscilatii. 2. aparat, dispozitiv care, alimentat de la o sursa de energie (electrica), produce unde electromagnetice. (< fr. oscillateur)

PROPAGA vb. I. tr., refl. a (se) raspandi, a (se) transmite, a (se) populariza. II. refl. (despre unde electromagnetice, caldura etc.) a se transmite in spatiu si in timp, a se imprastia. (< fr. propager, lat. propagare)

RADIOCOMANDA s. f. telecomanda cu unde electromagnetice. (< fr. radiocommande)

RADIOCOMUNICATIE s. f. transmiterea si receptia unor sunete, semnale sau imagini cu unde electromagnetice. (< fr. radiocommunication)

RADIOEMITATOR s. n. instalatie cu care se emit si se transmit in spatiu unde electromagnetice; emitator radio. (dupa fr. radioemetteur)

RADIOFONIE s. f. 1. transmitere si receptionare a sunetelor prin unde electromagnetice. 2. disciplina care studiaza sistemul de transmitere si de receptie prin radio. (< fr. radiophonie)

RADIORECEPTOR s. n. instalaltie de radiocomunicatii cu care se receptioneaza unde electromagnetice (sonore sau luminoase). (< fr. radiorecepteur)

RADIOTELEGRAFIE s. f. radiocomunicatie prin unde electromagnetice; telegrafie fara fir. (< fr. radiotelegraphie)

REFRACTIE s. f. deviere a unui fascicul de radiatii luminoase, sonore sau a unei unde electromagnetice care strabate medii transparente (de densitati) diferite. ♦ ~ astronomica = deviere a razei de lumina a unui astru de la directia rectilinie, datorita refractiei sale in atmosfera terestra; indice de ~ = numar, catul dintre viteza unei radiatii electromagnetice in vid si viteza ei in mediul din care provine. (< fr. refraction, lat. refractio)

RADIATIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Emisie de unde (sonore, electromagnetice etc.) sau de particule (r. alfa, r. beta etc.). Oricare r. realizeaza un transport de masa si de energie, exercita o apasare asupra corpurilor pe care cade si poate produse numeroase efecte de natura fizica, chimica sau biologica. ◊ R. electromagnetica = camp electromagnetic variabil in timp si in spatiu, care se propaga sub forma de unde transversale, cu viteza de c. 300.000 km/h in vid; cele doua componente, electrica si magnetica, oscileaza in plane perpendiculare, linia de intersectie a cestora fiind insasi directia de propagare. Bazele teoriei clasice a radiatiei electromagnetice au fost puse in sec. 19 de M. Faraday si J. Maxwell. Teoria cuantica a r. a aparut in 1900, fiind introdusa de Max Planck. ◊ R. alfa = radiatie formata din nuclee de heliu-4 cu masa de 4,00273 u. si energia de legatura egala cu 28,11 MeV, ◊ R. beta = radiatie formata din electroni si pozitroni emisi in timpul dezintegrarii beta. ◊ R. canal = radiatie corpusculara compusa din ionii pozitivi care au fost accelerati in campul electric intens al unei descarcari electrice si se propaga in spatele catodului perforat al unui tub de descarcare. Descoperita in 1886 de fizicianul german Eugen Goldstein (1850-1930). ◊ R. indusa (radiatie stimulata) = proces de emitere a undelor electromagnetice de catre atomi e*******i si alte sisteme cuantice sub actiunea unei radiatii exterioare (inductoare). Frecventa, faza, polarizarea si directia radiatiei emise s ia celei inductoare coincid. ◊ R. ionizanta = fluxuri de particule si de cuante electromagnetice care interactionand cu mediul duce la ionizarea atomilor si moleculelor lui. Ex.: razele Roentgen,razele gama, fluxurile de particule alfa, de electroni, pozitroni, protoni, neutroni. Poate avea efecte nocive asupra organismelor. ◊ R. optica = unde electromagnetice cu lungimea cuprinsa intre 1nm si 1 mm. Pe langa lumina perceputa de ochiul uman, include de asemenea radiatia IR si cea UW. ◊ Radiatia solara = radiatia electromagnetica si cea corpusculara a Soarelui. Radiatia electromagnetica consta din unde in diapazonul de la raze gama, pana la unde radio, cea corpusculara – protoni si electroni. ◊ R. terestra, radiatia termica (infrarosie) a suprafetei terestre, avand lungimea de unda cuprinsa intre 3 si 80 mkm (micrometru.) ◊ R. termica, radiatie electromagnetica emisa de o substanta aflata la o anumita temperatura pe seama energiei interne. Daca se afla in echilibru termodinamic cu substanta, se numeste r.t de echilibru, iar distributia energiei in spectrul ei determinata de legea de radiatie Planck. Pentru r.t. este valabila legea de radiatie Kirchhoff. ◊ R. catodica, veche denumire (nu se mai foloseste azi), pentru un flux de electroni intr-o incinta vidata, emisi de catodul unui tub de descarcare. Razele catodice pot fi observate prin fluorescenta sticlei pe care cad electronii intr-un tub catodic. Descoperita de J. Plucker, in 1859. ◊ R. de fond, radiatie ionizanta de mica intensitate prezenta la nivelul solului si in atmosfera, ca urmare a radiatiilor cosmice si a radioactivitatii naturale a rocilor si a solului. ◊ R. corpului negru, radiatia termica a corpului absolut negru. Este o radiatie de echilibru care nu depinde de natura materiei radiante si este caracterizata numai de temperatura sa. ◊ R. gamma, radiatie electromagnetica cu lungimea de unda λ ≤ 1 A, in care se manifesta proprietatile corpusculare ale luminii. Un fascicul de r. gamma este format din fotoni cu energie E = hω si impulsul p = hω/c, cu ω -pulsatia. V. foton. R. cosmica v. cosmic. R. (sau raze) X vezi X. 2. R. adaptativa (BIOL.), evolutie prin care de la o specie de baza se ajunge la o serie de forme diferite, adaptate la diverse surse de hrana sau tipuri de habitate, ceea ce cu timpul duce la aparitia unor specii distincte. Sin. evolutie divergenta.

HERTZIAN, -A, hertzieni, -e, adj. Referitor la undele electromagnetice radio. ◊ unda (sau raza) hertziana = unda electromagnetica prin care se fac transmisiile radiofonice. Cablu hertzian = sistem de transmisie a mesajelor prin unde hertziene. [Pr.: -ti-an] – Din fr. hertzien.

MAGNETOOPTIC, -A, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiaza fenomenele produse in interactiunea undelor electromagnetice luminoase cu campurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptica (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magneto-optique.

LASER, lasere, s. n. Dispozitiv pentru amplificarea sau generarea undelor electromagnetice din domeniul optic pe baza efectului de emisiune fortata a sistemelor atomice, care permite o concentrare de energie corespunzatoare unei temperaturi de zeci de mii de grade. – Din engl., fr. laser.

PURTATOR, -OARE, purtatori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care poarta, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtator de cuvant = persoana fizica sau juridica imputernicita sa difuzeze in tara si in strainatate stiri si textele documentelor oficiale sau ale unor organizatii, institutii etc. unda purtatoare = unda electromagnetica de inalta frecventa, care, fiind modulata de un semnal de mesaj, serveste la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligatie la purtator = obligatie care nu poarta numele proprietarului. Purtator de germeni = organism uman sau animal care adaposteste microbi patogeni, de obicei intr-una din cavitatile naturale ale corpului, constituind, in acelasi timp, o sursa permanenta de infectie. – Purta + suf. -ator.

ETER, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinatie organica lichida, incolora, foarte volatila si inflamabila, cu miros aromatic specific, obtinuta din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri in industrie. 2. S. m. Substanta ipotetica (a carei existenta nu este admisa de fizica moderna) avand proprietati fizice contradictorii, care ar umple intregul spatiu si ale carei oscilatii ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosfera, cer, vazduh. 4. S. m. (In conceptia unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alaturi de foc, apa, pamant si aer) din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. – Din fr. ether, lat. aether.

TELEFON, telefoane, s. n. 1. Telecomunicatie in care se realizeaza convorbiri la distanta prin mijlocirea undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalatiilor necesare pentru acest scop. 2. Aparat prevazut cu un transmitator si un receptor si care, legat de o instalatie telefonica centrala, permite convorbiri la distanta. ♦ Chemare telefonica. ♦ Numarul pe care il poarta telefonul (2) unui abonat. – Din fr. telephone.

TELUROMETRU, telurometre, s. n. Instrument electronic pentru masurarea distantelor cu ajutorul undelor electromagnetice din spectrul invizibil. – Din fr. tellurometre.

RADIOCOMANDA, radiocomenzi, s. f. Telecomanda realizata cu ajutorul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommande.

RADIOCONDUCTOR, radioconductoare, s. n. Corp care devine conducator de electricitate sub influenta undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioconducteur.

RADIOELECTRICITATE s. f. Parte a fizicii care studiaza oscilatiile de inalta frecventa si undele electromagnetice, precum si aplicatiile acestora in radiocomunicatii, in radiolocatie etc. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioelectricite.

RADIOEMISIUNE, radioemisiuni, s. f. 1. Producere a undelor electromagnetice in scopul realizarii unei radiocomunicatii. 2. Emisiune radiofonica cu ajutorul careia se transmit stiri, programe culturale etc. [Pr.: -di-o-e-mi-si-u-. – Var.: radioemisie s. f.] – Din fr. radio-emission.

RADIOFIZICA s. f. Disciplina care studiaza producerea si propagarea undelor electromagnetice, influenta starii atmosferei asupra acestora etc. constituind baza fizica a radiotehnicii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophysique.

RADIOREPERAJ, radioreperaje, s. n. Procedeu de obtinere a informatiilor privitoare la prezenta, pozitia, natura etc. diverselor obiecte cu ajutorul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioreperage.

RADIOTEHNIC, -A, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a tehnicii care se ocupa cu aplicatiile oscilatiilor si undelor electromagnetice de inalta frecventa pentru transmiterea si receptionarea informatiilor. ♦ Tehnica fabricarii aparatelor pentru radiocomunicatii. 2. Adj. Care tine de radiotehnica, privitor la radiotehnica. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique.

RADIOunda, radiounde, s. f. (Fiz.) unda electromagnetica cu lungimea cuprinsa intre 10 km si 1 mm. [Pr.: -di-o] – Radio¹- + unda (dupa engl. radio waves, germ. Radiowellen).

RADIOunda s. v. unda electromagnetica.

unda s. 1. (FIZ.) unda electromagnetica = radiounda. 2. v. val. 3. adiere, boare, pala, suflare, suflu, (rar) scutur, (Olt.) reveneala. (Nu se simtea nici o ~ de vant.) 4. unda pulsatila v. puls.

ANTENA ~e f. 1) Organ de simt si de miros la unele insecte si crustacee. 2) Dispozitiv de transmitere sau de captare din spatiu a undelor electromagnetice. ~ emitatoare. [G.-D. antenei] /<fr. antenne, lat. antenna

HERTZIAN ~ana (~eni, ~ene): unda ~ana unda electromagnetica care asigura realizarea mesajelor radiofonice. [Sil. her-tzi-an] /<fr. hertzien

MICROunda ~e f. unda electromagnetica de lungime mica. /<fr. microounde

PARAZIT² ~ti m. la pl. Perturbatii in receptia undelor electromagnetice, provocate de alte aparate electrice sau de fenomene atmosferice. /<lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite

RADIO radiouri n. 1) Instalatie de transmitere si de receptie la distanta a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice. 2) Aparat de receptie a emisiunilor difuzate de o astfel de instalatie; radioreceptor. Asculta muzica la ~. 3) Sistem de difuzare a programelor prin radioreceptor. 4) Institutie care dirijeaza intocmirea si difuzarea programelor informative si culturale prin aceasta instalatie; radiodifuziune. ~ul moldovenesc. [Sil. -di-o] /<fr. radio, germ. Radio

RADIOELECTRICITATE f. Ramura a fi- zicii care se ocupa cu studierea undelor electromagnetice si cu aplicarea lor in radiocomunicatii. [Sil. -di-o-] /<fr. radio-electricite

RADIOELECTRONICA f. Grup de dome-nii ale stiintei si tehnicii, legate de transmite-rea informatiei prin intermediul oscilatiilor si undelor electromagnetice. [Sil. -di-o-] /<fr. radioelectronique

RADIOEMISIUNE ~i f. 1) Program transmis prin radio; emisiune radiofonica; radiotransmisiune. 2) Generare a undelor electromagnetice in scopul realizarii unei radiocomunicatii. [G.-D. radioemisiunii; Sil. -di-o-e-mi-si-u-] /<fr. radio-emission

RECEPTOR² oare n. 1) Aparat sau instalatie care recepteaza o energie bruta transformand-o in energie utilizabila. 2) Aparat destinat receptarii undelor electromagnetice. 3): ~ telefonic dispozitiv care transforma curentul alternativ receptat in unde sonore, reproducand sunetul initial. 4) Parte a aparatului telefonic prin care se asculta si prin care se vorbeste. /

TELEVIZIUNE f. 1) Tehnica de transmitere la distanta si de receptionare de la distanta, pe un ecran, a imaginilor obiectelor in miscare, cu ajutorul undelor electromagnetice. 2) Institutie in care se elaboreaza si se difuzeaza emisiunile televizate. [G.-D. televiziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. television

unda ~e f. 1) Ondulatie care se propaga pe suprafata unei ape linistite (mare, lac, iaz). ~ele lacului. 2) Miscare (usor) oscilatoare intr-un mediu oarecare. ◊ ~ seismica unda pornita din epicentrul unui cutremur de pamant, de-a lungul careia cutremurul se propaga in interiorul si la suprafata pamantului. ~ sonora unda de sunet ce se propaga prin miscare oscilatoare. ~e scurte, ~e lungi, ~e medii, ~e ultrascurte clasificare a undelor electromagnetice, folosite in radiodifuziune. [G.-D. undei] /<lat. unda

FEDING s.n. Scadere temporara a intensitatii undelor electromagnetice receptionate de un aparat de radioreceptie, datorita schimbarilor atmosferice. [Var. fading s.n. / < engl., fr. fading, cf. engl. (to) fade – a slabi].

MICROunda s.f. (Fiz.) unda electromagnetica de lungime de unda (λ) foarte mica – aprox. intre 1 mm (300 GHz) si 1 m (0,3 GHz). [Cf. it. microunda].

RADARTERAPIE s.f. (Med.) Tratament al unor boli cu ajutorul undelor electromagnetice folosite in radar. [Gen. -iei. / cf. fr. radartherapie].

RADIO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia: 1. „(relativ la) energia radianta si radiatii de diferite naturi”; 2. „(referitor la) undele electromagnetice si la aplicatiile lor”, „radiofonic”, „radiofonie”, „radiotelegrafie”. [Pron. -di-o-, var. radi-. / < fr., it., engl. radio-, cf. lat. radius – raza].

RADIODETECTIE s.f. Folosirea undelor electromagnetice pentru a semnala intr-o regiune data prezenta (si natura) unui obiect. [Gen. -iei. / cf. fr. radiodetection].

RADIOGONIOMETRIE s.f. Metoda de determinare a unui radioemitator cu ajutorul undelor electromagnetice. [Gen. -iei. / cf. fr. radiogoniometrie].

RADIOTEHNICA s.f. 1. Tehnica emisiunii, a receptiei si a utilizarii undelor electromagnetice de inalta frecventa. 2. Tehnica fabricarii aparatajului pentru radiocomunicatii. [Gen. -cii. / cf. fr. radiotechnique].

SONAR s.n. Detector sonic pentru obiecte subacvatice, analog cu radarul, care in locul undelor electromagnetice foloseste unde elastice. V. asdic. [< engl. sonar < so(und) na(vigation and) r(anging) – navigare si localizare prin sunet].

ANTENA s.f. 1. Fiecare dintre cele doua organe de simt, de forma unor firisoare mobile, care se gasesc la capul insectelor si al crustaceelor. 2. Dispozitiv de emisie sau de captare a undelor electromagnetice, legat la aparatele de emisie sau de receptie a undelor. 3. Verga oblica la catargele corabiilor. [< fr. antenne, it. antenna. / < lat. antenna].

BRUIA vb. I. tr. A perturba receptionarea undelor electromagnetice. [Pron. bru-ia, p.i. 3,6 -iaza, ger. -ind. / < fr. brouiller].

ETER s.m. 1. (In filozofia antica) Al cincilea element constitutiv al cosmosului (alaturi de foc, apa, aer si pamant). 2. Compus organic obtinut din alcooli sau din fenoli, foarte intrebuintat in industrie. 3. Fluid ipotetic care ar exista pretutindeni in spatiu si ale carui oscilatii ar constitui undele electromagnetice. // s.n. (Fig.) Spatiul atmosferic. [Pl. -ri, (s.n.) -ruri. / < fr. ether, cf. gr. aither – aer curat].

RADIO s.n. 1. Instalatie de transmitere si de receptie a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparatele de emisie si de receptie folosite in acest scop. 2. Sistemul de difuzare a programelor (artistice, culturale etc.) prin radio (1). 3. Institutie care dirijeaza problemele referitoare la radio (1, 2). [Pron. -di-o, art. radioul, pl. -ouri. / < fr., it. radio, germ. Radio].

RADIOCOMUNICATIE s.f. Transmiterea si receptia la distanta a unor sunete, semne sau imagini cu ajutorul undelor electromagnetice. [Gen. -iei. / cf. fr. radiocommunication].

RADIOELECTRICITATE s.f. Parte a fizicii care se ocupa cu studiul si cu intrebuintarea undelor electromagnetice. [Cf. fr. radioelectricite].

RADIOFRECVENTA s.f. Frecventa a undelor electromagnetice folosita in radiocomunicatii. [Cf. fr. radiofrequence].

RADIOCOMANDA s.f. Telecomanda efectuata cu ajutorul undelor electromagnetice. [Cf. fr. radiocommande].

RADIOCONDUCTOR s.n. Corp care, sub influenta undelor electromagnetice, devine conductor de electricitate. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. radioconducteur].

RADIOTELEMETRIE s.f. Determinarea distantei dintre un obiect si un reper dat cu ajutorul undelor electromagnetice. [Gen. -iei. / cf. it. radiotelemetria].

TELEFON s.n. 1. Telecomunicatie constand in realizarea de convorbiri la distanta prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalatiilor folosite in acest scop. 2. Aparat electric care are un transmitator si un receptor, cu ajutorul caruia se pot face convorbiri la distanta. ♦ Chemare telefonica. ♦ Numarul telefonului (2) unui abonat. [< fr. telephone, cf. gr. tele – departe, phone – sunet].

TELEVIZIUNE s.f. 1. Tehnica a transmiterii la distanta a unor imagini in miscare, cu ajutorul undelor electromagnetice radiofonice. 2. Institutie care asigura elaborarea si difuzarea emisiunilor prin televiziune (1). [Pron. -zi-u-. / < fr. television, cf. gr. tele – departe, lat. visio – vedere].

ANTENA s. f. 1. fiecare dintre cele doua organe de simt, firisoare mobile pe capul unor insecte, al crustaceelor si miriapodelor. 2. dispozitiv de transmitere, de captare a undelor electromagnetice, la aparatele de emisie sau de receptie a undelor. 3. verga a unei vele latine, foarte lunga, ascutita la extremitati. 4. (fam.; pl.) sursa de informatii. 5. filiala, unitate subalterna detasata pe langa un organism central. (< fr. antenne, lat. antenna)

FADING [FEDING] s. n. 1. scadere temporara a intensitatii undelor electromagnetice receptionate de un aparat de radioreceptie, datorita schimbarilor atmosferice. 2. modificare a culorii unei tesaturi provocata de actiunea unui agent (lumina, apa etc.). (< engl., fr. fading)

GHID, -A I s. m. f. persoana care conduce si indrumeaza un grup de turisti, de vizitatori ai unui muzeu etc.; cicerone. II. s. n. 1. brosura, carte care contine informatii cu privire la anumite muzee sau locuri demne de vizitat. 2. ~ de unde = mediu in care are loc propagarea ghidata a undelor electromagnetice. (< fr. guide)

HIPERFRECVENTA s. f. 1. frecventa foarte inalta a unei miscari periodice. 2. unda electromagnetica cu lungime de ordinul centimetrului, mai ales in radar. (< fr. hyperfrequence)

MICROunda s. f. unda electromagnetica de lungime foarte mica (intre 1000⁰ si 3000⁰ de megacicli pe secunda). (< fr. micro-onde)

RADARTERAPIE s. f. tratament al unor boli cu ajutorul undelor electromagnetice folosite in radar. (< fr. radartherapie)

RADIO² I. s. n. 1. instalatie de transmitere si de receptie a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparat de emisie si de receptie folosit in acest scop. 2. sistemul si activitatea de difuzare a programelor prin radio² (I, 1). 3. institutie care dirijeaza problemele referitoare la radio² (I, 1, 2). II. adj. inv. 1. referitor la radioreceptoare. 2. referitor la emisiunile difuzate prin radio² (I, 1). 3. referitor la radiatia electromagnetica. (< fr. radio, germ. Radio)

RADIOCOMPLEX s. n. aparat de emisiune si receptie cu ajutorul undelor electromagnetice. (< radio¹- + complex)

RADIOCONDUCTOR s. n. corp care, sub influenta undelor electromagnetice, devine conductor de electricitate. (< fr. radioconducteur)

RADIODETECTIE s. f. folosirea undelor electromagnetice pentru a semnala intr-o regiune data prezenta unui obiect. (< fr. radiodetection)

RADIOELECTRICITATE s. f. ramura a fizicii care studiaza oscilatiile de inalta frecventa si undele electromagnetice, precum si aplicatiilor lor. (< fr. radioelectricite)

RADIOGONIOMETRIE s. f. metoda de determinare a directiei unui radioemitator cu ajutorul undelor electromagnetice. (< fr. radiogoniometrie)

RADIOLOCATIE s. f. metoda care permite determinarea pozitiei unui obstacol prin reflectarea de catre acesta a undelor electromagnetice; radioreperaj. (< rus. radiolokatiia, engl. radiolocation)

RADIOSPECTROMETRU s. n. aparat de analiza a undelor electromagnetice care provin de la astre. (< fr. radiospectrometre)

RADIOTEHNIC, -A I. adj. referitor la radiotehnica. II. s. f. ramura a tehnicii care studiaza aplicatiile oscilatiilor si undelor electromagnetice de inalta frecventa pentru transmiterea si receptionarea informatiilor. ◊ tehnica fabricarii aparatajului pentru radiocomunicatii. (< fr. radiotechnique)

RADIOunda s. f. unda electromagnetica de radiofrecventa; radiatie radio. (dupa engl. radio-waves)

SONAR s. n. detector sonic pentru obiecte subacvatice, analog cu radarul, care in locul undelor electromagnetice foloseste unde elastice. (< fr., engl. sonar)

TELEFON s. n. 1. telecomunicatie prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalatiilor folosite in acest scop. 2. aparat electric, dintr-un transmitator si un receptor, pentru transmiterea la distanta a vorbirii; post telefonic. ◊ chemare telefonica. ◊ numarul telefonului (2) unui abonat. (< fr. telephone)

BASOV, Nikolai Ghennadievici (1922-2001), fizician rus. Prof. univ. la Moscova. Unul dintre fondatorii electronicii cuantice. A descoperit, impreuna cu A.M. Prohorov, metoda de amplificare prin suprapunere a undelor electromagnetice corente emise de atomi sau de molecule, care a stat la baza construirii maserului si laserului. In 1959, impreuna cu A.M. Prohorov a realizat maserul. Premiul Nobel (1964), impreuna cu Ch. H. Townes si A.M. Prohorov.

BRANLI [brãli], Edouard (1844-1940), fizician francez. A construit coerorul (1890), utilizat la detectarea undelor electromagnetice si folosit in primele sisteme de radiocomunicatie.

RADIOFIZICA (‹ radio- + fizica) s. f. Ramura a fizicii care studiaza procesele legate de oscilatiile si undele electromagnetice din gama de frecvente radio: e*******a, propagarea, receptia undelor, schimbarea frecventei lor, precum si interactiunile care apar in aceste procese ale campurilor electrice si magnetice cu sarcinile electrice in vid si in substante. Metodele radiofizice de cercetare patrund si in alte domenii (de ex. in optica); unele compartimente ale r. s-au separat in domenii aparte (de ex. radioastronomia, radiospectroscopia).

REFLEXIE (‹ lat., fr., germ.) s. f. (FIZ.) Fenomen de reintoarcere a undelor electromagnetice (inclusiv a luminii, a sunetului, a radiatiilor corpusculare etc.) in mediul din care au venit atunci cand cad pe suprafata altui mediu. Datorita r. luminoase se pot vedea obiectele care nu emit lumina. ◊ R. totala = r. pe care o sufera radiatiile electromagnetice (inclusiv luminoase) care vin dintr-un mediu mai dens pe suprafata unui mediu mai putin dens, sub un unghi de incidenta superior unei unei anumite limite, caracteristica fiecarei perechi de medii; in cel de-al doilea mediu, desi este si el transparent, nu patrunde nici o fractiune a energiei radiatiilor electromagnetice (inclusiv luminoase).

RADIATIE, radiatii, s. f. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propaga sub forma de raze in toate directiile; ansamblul particulelor emise de un corp; radiere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiation.

IONOFON ~oane n. Difuzor care transforma direct energia electromagnetica in unde sonore, folosit la reproducerea fidela a sunetelor intr-un local public. /<fr. ionophone

IONOFON s.n. (Fiz.) Difuzor care transforma direct energia electromagnetica in unde sonore. [< fr. ionophone].

IONOFON s. n. dispozitiv radiofonic care transforma direct energia electromagnetica in unde sonore, prin oscilatiile unei coloane de gaze ionizate. (< fr. ionophone)

EMITATOR, -OARE, emitatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care emite; emisiv. ◊ Post emitator = post de radioemisiune. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau instalatie care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. Emitator radio = radioemitator. – Emite + suf. -ator (dupa fr. emetteur).

DIRECTIVITATE s. f. Proprietate a unui emitator sau receptor de a radia, respectiv de a capta unde (acustice sau electromagnetice) preferential in sau din anumite directii. – Din fr. directivite.

EMITATOR ~oare (~ori, ~oare) si substantival Care emite unde sonore sau electromagnetice. ~ de radio. /a emite + suf. ~ator

INTERFERENTA ~e f. 1) Intalnire a undelor (sonore, luminoase, electromagnetice etc.) coerente, in urma careia unele slabesc sau se distrug, iar altele se intensifica. 2) Suprapunere a doua sau mai multe fenomene, fapte, intamplari care se intalnesc; incrucisare. /<fr. interference

A SE IRADIA pers. 3 se iradiaza intranz. (despre raze de lumina sau de caldura, despre unde sonore sau electromagnetice) A se imprastia in toate partile; a se propaga radial. [Sil. -di-a] /<fr. irradier, lat. irradiare

RADIATIE s.f. Radiere. ♦ Emisiune, raspandire de unde sonore sau electromagnetice; raza. [Gen -iei, var. radiatiune s.f. / cf. fr. radiation, lat. radiatio].

RECEPTIE s.f. 1. Primire. ♦ Luare in primire a unui material sau a unei lucrari pe baza unor verificari calitative. 2. Prindere, captare de unde sonore sau electromagnetice. 3. Reuniune, banchet, primire cu caracter festiv. ◊ Discurs de receptie = discurs de primire, de admitere ca membru la Academie. 4. Serviciu de primire a voiajorilor intr-un hotel. [Gen. -iei, var. receptiune s.f. / cf. fr. reception, lat. receptio].

EMITATOR, -OARE adj. Care emite; emitent. // s.n. Dispozitiv sau instalatie care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. [< emite + -(a)tor, dupa fr. emetteur].

EMITATOR, -OARE I. adj. care emite; emitent, emisiv. ♦ post ~ = post de radioemisiune. II. s. n. dispozitiv, instalatie care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsuri de curent. (dupa fr. emetteur)

RADIATOR s. n. 1. parte din instalatia de racire sau de ungere a motoarelor cu ardere interna. 2. sistem termic care emite radiatii. 3. corp de incalzire alcatuit din tuburi sau coloane tubulare prin care circula un fluid incalzit, in scopul de a ceda caldura in mediul inconjurator. ♦ ~ electric = aparat electric de incalzire. 4. aparat emitator de unde acustice sau electromagnetice. (< fr. radiateur, germ. Radiator)

RADIATIE s. f. 1. emisiune si propagare in toate directiile a energiei sub forma de unde acustice, calorice, electromagnetice etc.; emisiune a unui fascicul de particule. 2. element constitutiv al unei unde luminoase sau electromagnetice. (< fr. radiation, lat. radiatio)

RECEPTIE s. f. I. 1. luare in primire a unui material, a unei lucrari pe baza unor verificari calitative; receptionare (1). 2. captare de unde sonore sau electromagnetice; receptioner (2). 3. proces neuropsihic constand in formarea unor imagini prin detectarea, captarea si codificarea la nivelul analizatorilor a informatiilor primite. II. 1. reuniune, banchet, primire cu caracter festiv. ♦ ~ diplomatica = reuniune organizata, in tara de resedinta, de o misiune diplomatica cu ocazia sarbatoririi zilei nationale. 2. faptul de a primi un membru intr-o societate (academica). ♦ discurs de ~ = discurs de admitere ca membru la Academie. 3. serviciu de primire si cazare a voiajorilor intr-un hotel. (< fr. reception, lat. receptio)

CAVITATE, cavitati, s. f. Adancitura, gaura intr-un corp solid. ◊ Cavitate rezonanta = circuit oscilant pentru frecvente foarte inalte, constituit dintr-o incinta cu pereti metalici in care se pot intretine oscilatii electromagnetice sub forma de unde stationare. ♦ Spatiu in interiorul organismului sau al unui organ din corpul omului sau al animalelor, in care se afla anumite organe. Cavitate toracica. - Din fr. cavite, lat. cavitas, -atis.

ULTRASCURT, -A, ultrascurti, -te, adj. 1. Care este foarte scurt. 2. (In sitagma) Raze ultrascurte (si substantivat, f. pl.) = radiatii electromagnetice cu lungimi de unda foarte scurte, utilizate in radiofonie, in medicina etc. – Ultra- + scurt. (2 dupa fr. ultra-court).

MASER, masere, s. n. 1. (Fiz.) Dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulata a radiatiei electromagnetice de lungime de unda corespunzatoare. 2. Proces de generare si amplificare a microundelor. – Din engl. maser.

ULTRASCURT ~ta (~ti, ~te) Care este foarte scurt. ◊ Raze ~te radiatii electromagnetice cu lungimi de unda foarte scurte, utilizate in radiofonie, medicina etc. /ultra- + scurt

RADIOASTRONOMIE s.f. Ramura a astronomiei care studiaza emisiunile electromagnetice din cosmos, folosind undele de radio la cercetarea astrelor. [Gen. -iei. / cf. fr. radioastronomie, germ. Radioastronomie].

ULTRASCURT, -A adj. 1. Foarte scurt. 2. Raze ultrascurte (si s.f.pl.) = radiatii electromagnetice cu lungimi de unda foarte scurte, utilizate in radiofonie, in medicina etc. [< ultra- + scurt, dupa fr. ultra-court].

BRUIAJ s. n. faptul de a bruia; perturbare electromagnetica voita a receptiei undelor radioelectrice prin emiterea de semnale parazite cu aceeasi frecventa. (< fr. brouillage)

ULTRASCURT, -A adj. 1. foarte scurt. 2. raze e (si s. f. pl.) = radiatii electromagnetice cu lungimi de unda foarte scurte, utilizate in radiofonie, in medicina etc. (dupa fr. ultra-court)

undaMETRU, undametre, s. n. Aparat pentru masurarea frecventelor oscilatiilor electromagnetice. – Din fr. ondemetre (dupa unda).

X s. m. invar. A douazeci si noua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera, care reda pe cs (la inceputul cuvintelor sau in cuvinte ca „explozie”, „expozitie” etc.) sau pe gz (in cuvinte ca „exemplu”, „examen” etc.). ♦ Simbol matematic pentru numarul 10 in sistemul roman de scriere a numerelor. ♦ (Fiz.; in sintagma) Radiatie (sau raze) X = radiatie de natura electromagnetica de mica lungime de unda, care impresioneaza (2) placa fotografica. [Pr.: ics].

RADIOTEHNICA f. 1) Ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul emiterii si receptiei la distanta a undelor radio si a oscilatiilor electromagnetice de frecventa inalta. 2) Ramura a tehnicii care se ocupa cu construirea radio-aparaturii. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotechnique

ULTRAVIOLET ~ta (~ti, ~te) (despre radiatii electromagnetice) Care are lungimea de unda mai mica decat cea a radiatiilor violete vizibile. Raze ~te. [Sil. -vi-o-] /<fr. ultraviolet

undaMETRU ~e n. Aparat pentru masurarea lungimilor de unda (sau a frecventei oscilatiilor electromagnetice). /<fr. ondemetre

undaMETRU s.n. Instrument de masura a lungimilor de unda sau a frecventelor oscilatiilor electromagnetice; ondometru, frecventmetru. [Cf. fr. ondemetre < lat. unda – unda, gr. metron – masura].

RADIOSPECTROSCOPIC, -A adj. referitor la undele radio si la radiatiile electromagnetice emise de astre. (< radio¹- + spectroscopic)

undaMETRU s. n. instrument de masura a lungimilor de unda sau a frecventelor oscilatiilor electromagnetice; ondometru, frecventmetru. (< fr. ondometre)

REVERBERATIE s. f. 1. reflexie a luminii sau a caldurii. 2. (si fig.) persistenta, datorita reflexiei pe pereti, a unui sunet intr-o sala, dupa ce sursa sonora nu mai emite unde. ♦ ~ artificiala = realizare cu mijloace acustice, electromagnetice, electromecanice sau electrice a unor efecte asemanatoare celor produse de reverberatia naturala. (< fr. reverberation)

ELECTROMAGNETISM s. n. Ramura a electricitatii care studiaza campul magnetic produs de sarcinile electrice in miscare, actiunea campului magnetic asupra curentului electric, undele electrice si cele magnetice, fenomenul inductiei electromagnetice etc. – Din fr. electromagnetisme, germ. Elektromagnetismus.

REVERBERATIE, reverberatii, s. f. 1. Persistenta a unui sunet intr-o incapere inchisa, datorita reflexiei, dupa ce izvorul sonor a incetat sa mai emita unde. ◊ Reverberatie artificiala = realizare cu mijloace acustice, electromagnetice, electromecanice sau electrice a unor efecte asemanatoare celor determinate de reverberatia (1) naturala. 2. Reflexie a luminii. 3. Reflexie repetata a caldurii pe peretii unui focar sau ai unui cuptor special. ◊ Cuptor cu reverberatie = cuptor cu acoperisul boltit, captusit cu caramida refractara, in care incalzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere si prin radiere din acoperisul boltit. – Din fr. reverberation.

RADIOFIZICA s.f. Ramura a fizicii care studiaza oscilatiile electromagnetice de inalta frecventa, producerea si propagarea undelor radioelectrice etc. [Gen. -cii. / cf. fr. radiophysique].

ULTRAVIOLET, -A, ultravioleti, -te, adj. (Despre radiatiile electromagnetice; si substantivat, f. pl.) Care are lungimea de unda mai mica decat lungimea de unda minima a radiatiilor vizibile. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. ultraviolet.

ULTRAVIOLET, -A I. adj. (despre radiatii electromagnetice; si s. f. pl.) a caror lungime de unda se situeaza dincolo de extremitatea violeta a spectrului. II. s. n. domeniu spectral corespunzator radiatiilor ultraviolete. (< fr. ultraviolet)

RADIOFIZICA f. Ramura a fizicii care se ocupa cu studierea oscilatiilor electromag-netice de inalta frecventa, precum si cu pro-ducerea si propagarea undelor radio. [Sil. -di-o-] /<fr. radiophysique

A BRUIA ~iez tranz. (receptia unor emisiuni radiofonice sau a unor semnale electromagnetice) A perturba prin producerea unor semnale parazite cu lungime de unda identica. [Sil. bru-ia] /<fr. brouiller

SPECTRU, spectre, s. n. 1. Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, in conditii determinate, o marime data. ♦ Ansamblul imaginilor obtinute prin descompunerea, cu un instrument optic, a radiatiei electromagnetice complexe. ♦ Totalitatea liniilor de fluid in miscare, a liniilor de camp dintr-un magnet etc. ♦ Totalitate a radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc, dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa (si inregistrate). 2. Fantasma, fantoma. ♦ Fig. Ceea ce produce ingrijorare, spaima; pericol iminent. – Din fr. spectre, germ. Spektrum.

SPECTRU s.n. 1. Ansamblul radiatiilor de frecvente diferite care alcatuiesc o radiatie electromagnetica complexa. ◊ Spectru atomic = spectru creat prin tranzitii electronice in atomii elementelor; spectru molecular = spectru creat prin tranzitii intre nivelele energetice ale moleculelor aflate in stare libera. ♦ Ansamblu de valori pe care le poate lua o anumita marime in conditii determinate. 2. Totalitatea radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa. ◊ Spectru solar = spectrul radiatiei emise de Soare. 3. Fantoma, vedenie, fantasma. ♦ (Fig.) Ceea ce produce spaima; pericol iminent. 4. Spectru floristic = raportul cantitativ, exprimat in procente, dintre familiile de plante care formeaza flora unui anumit teritoriu. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / cf. fr. spectre, lat. spectrum].

SPECTRU s. n. 1. ansamblu de valori pe care le poate lua o anumita marime in conditii determinate. ◊ ansamblul radiatiilor de frecvente diferite cu o radiatie electromagnetica complexa. ♦ ~ atomic = spectru prin tranzitii electronice in atomii elementelor; ~ molecular = spectru prin tranzitii intre nivelele energetice ale moleculelor in stare libera. ◊ totalitatea aspectelor sub care se prezinta ceva. 2. totalitatea radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse in functie de lungimea lor de unda sau de frecventa. ♦ ~ solar = spectrul radiatiei emise de Soare. 3. fantoma, vedenie, fantasma. ◊ (fig.) ceea ce provoaca ingrijorare, spaima; pericol iminent. 4. proportie procentuala a diverse categorii ecologice de specii dintr-un teritoriu sau dintr-o biocenoza. (< fr. spectre, lat. spectrum, germ. Spektrum)

SURSA, surse, s. f. 1. Loc unde se produce, unde se poate gasi sau de unde se propaga ceva; sediul sau obarsia unui lucru. ♦ Corp, sistem etc. care emite sunete, lumina, radiatii nucleare etc. ◊ Sursa de energie electrica (sau electromagnetica) = generator de energie electrica (sau electromagnetica). ♦ (Elt.) Electrod al unui tranzistor cu efect de camp, care furnizeaza putatorii de sarcina majoritari. 2. Posibilitate de castig. 3. Fig. Loc de unde emana o informatie, o noutate. 4. Fig. Izvor, obarsie, origine. ◊ Sursa de inspiratie = domeniu din care se inspira un scriitor – Din fr. source.

RECEPTOR, -OARE I. adj. care recepteaza (o actiune mecanica, un curent, o unda etc.). II. s. n. 1. sistem tehnic destinat sa primeasca o anumita forma de energie pentru a o transforma in alta utilizabila. 2. aparat care transforma oscilatiile electromagnetice dintr-un circuit electric in oscilatii acustice; ansamblu, cuprinzand un amplificator, care serveste pentru a asculta si a vorbi la telefon. 3. mediu natural (rau, lac, mare) care primeste apele de evacuare. III. s. m. organ de simt la nivelul caruia se realizeaza transformarea energiei stimulului extern in influx nervos. IV. s. m. f. 1. (lingv.) persoana care primeste si decodeaza un mesaj realizat potrivit regulilor unui cod specific: interlocutor, cititor. 2. cel care primeste sange de la un donator. (< fr. recepteur)

REZONATOR, rezonatori, s. m. Aparat sau sistem fizic care poate oscila cand se gaseste intr-un camp de forte periodice, datorita unui izvor de oscilatii. ◊ Rezonator acustic = aparat care intra in oscilatie numai cand este lovit de unde sonore de o anumita frecventa si care este folosit pentru analizarea sunetelor compuse. Rezonator electric = circuit in care apare un curent electric atunci cand se gaseste intr-un camp electromagnetic alternativ. – Dupa fr. resonateur.

RADAR (‹ fr., germ.; engl. ra[dio] d[etecting] a[nd] r[anging], „detectare si localizare prin radio”). s. n. Sistem de radiolocatie in care, cu ajutorul unul tub catodic si al unei aparaturi anexe, se determina directia si distanta la care se afla diverse obiecte indepartate (avioane, obstacole etc.); se bazeaza pe emiterea unor unde radio si receptionarea acestora dupa reflectarea lor de catre obiectul urmarit. Sin. radiolocator. Isi are originea in opera experimentala a lui H. Hertz la sfarsitul anilor 1880. Primul r. a fost realizat in 1904 de germanul C. Hulsmeyer. In 1934, francezul Pierre David a experimentat cu succes un sistem de detectare electromagnetica a avioanelor. A fost dezvoltat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; azi r. este folosit mult mai simplu, in identificarea si monitorizarea satelitilor artificiali pe orbitele pamantene, ca ajutor de navigatie pentru avioane si vasele maritime si pentru controlul traficului aerian in jurul marilor aeroporturi; de asemenea, r. este folosit de politia rutiera pentru a stabili viteza vehiculelor auto.