HAIT², haituri, s. n. (Reg.) Iaz artificial creat prin colectarea, cu ajutorul unui baraj, a apelor de munte; barajul cu care se deschide sau se inchide acest iaz pentru a da drumul plutelor; p. ext. unda de apa care duce plutele. – Din ucr. hat'.

ALINATURA, alinaturi, s. f. (Rar) Loc pe parcursul unui rau unde apa este linistita. – Alina + suf. -atura.

BULBOANA, bulboane, s. f. Adancitura intr-un rau, unde apa formeaza un vartej; valtoare, bulboaca. – Cf. bulbuc.

VALTOARE, valtori, s. f. 1. Loc adancit in albia unui rau, unde apa formeaza vartejuri; vartej format de apa in acest loc; bulboana, bulboaca. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarva; invalmaseala. [Var.: (pop.) vultoare s. f.] – Lat. voltoria (< volutus).

ANCORA, ancore, s. f. 1. Piesa grea de metal cu bratele ca niste gheare, care se coboara cu un lant, o franghie sau o parama de pe o nava in fundul apei, unde se agata pentru a tine nava in loc. ◊ Expr. A arunca ancora = a ancora; a se opri. A ridica ancora = a pleca in calatorie (cu o nava). 2. Bara (de metal) in forma de T sau de X care impiedica un zid sa se darame. ♦ Cablu care fixeaza stalpi, cosuri inalte de fabrica. – Din it., lat. ancora.

PICURIS s. n. (Rar) Cadere a apei sub forma de picaturi; p. ext. loc unde apa unui izvor curge in picaturi. – Picur + suf. -is.

PLAJA, plaje, s. f. 1. Portiune de teren, acoperita cu nisip fin, de la baza unei faleze sau de pe panta lina dinspre mare a unui cordon litoral; p. ext. orice loc pe malul unei ape unde se fac bai de soare. ◊ Expr. A face plaja = a face bai de soare. 2. Fig. Fiecare dintre cele doua regiuni luminoase ale fotometrelor de comparatie, ale caror luminozitati trebuie aduse la egalitate. – Din fr. plage.

PLAVCA, plavce, s. f. 1. Lotca folosita la pescuitul scrumbiilor de Dunare. 2. (Reg.) Loc mai inalt pe malul unei ape unde se atarna navoadele ca sa se usuce. – Et. nec. Cf. plava.

PRAVAL, pravaluri, s. n. 1. Depresiune naturala (putin adanca) care face legatura intre balti sau intre acestea si rauri; spec. garla din regiunea inundabila a Dunarii. 2. (Reg.) Portiune pe cursul unui rau, al unui parau etc., unde apa curge foarte repede (formand o cascada mica). 3. (Reg.) Povarnis, panta (1), coasta. [Pl. si: pravale. – Var.: prival s. n.] – Cf. bg. preval, rom. pravali.

ESUA, esuez, vb. I. Intranz. 1. (Despre vapoare; la pers. 3) A se aseza voit sau a se impotmoli in nisip sau intr-un loc unde apa are o adancime redusa. 2. A suferi un esec, a da gres, a nu reusi, a nu izbuti. [Pr.: -su-a] – Din fr. echouer.

REPEZIS, repezisuri, s. n. 1. Miscare violenta; goana, alergatura; navala. ♦ Fig. Izbucnire, precipitare. 2. Panta abrupta; povarnis foarte inclinat. 3. Portiune din cursul unui rau unde apa curge foarte repede. – Repede + suf. -is.

SACOVISTE, sacovisti, s. f. (Reg.) Unealta de pescuit facuta dintr-o plasa intinsa pe doua nuiele incrucisate si agatata de o prajina, cu care se pescuieste de pe mal in locurile unde apa curge repede. – Sac + suf. -oviste.

SORB², sorburi, s. n. 1. Vartej de apa cu un ochi adanc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui rau dispare de la suprafata, curgand in continuare printr-un curs subteran. 2. Vant puternic care se propaga sub forma unui vartej. 3. Piesa metalica perforata sau prevazuta cu sita care se monteaza la capatul introdus in lichid al conductei de aspiratie a unei pompe pentru a impiedica patrunderea in pompa a corpurilor straine, a impuritatilor; p. gener. teava, conducta aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).

CALA¹ ~e f. 1) Incapere sub puntea unei nave, rezervata pentru incarcaturi. 2) Platforma inclinata spre apa unde se construiesc sau se repara nave. ~ de constructie. ~ plutitoare. /<fr. cale

DORNA ~e f. pop. Loc pe cursul unei ape, unde curentul de apa capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce intalneste acolo; bulboana; vartej; sorb. /Orig. nec.

PRAVAL ~uri n. 1) Depresiune naturala care uneste doua ape (doua balti, o balta si un rau). 2) Portiune din cursul unui rau unde apa curge cu repeziciune. 3) Portiune de teren cu suprafata inclinata; panta; povarnis; coasta. /Din a pravali

REPEZIS ~uri n. 1) Panta abrupta a unei inaltimi (munte sau deal); versant abrupt; pripor. 2) Portiune in cursul unui rau unde apa curge foarte repede. 3) fig. rar Mani-festare violenta a unei stari; izbucnire. /repede + suf. ~is

Strand ~uri n. Teren special amenajat pe malul unei ape, unde se face plaja, baie sau sport nautic. /<germ. Strand

TOANA² ~e f. 1) Ocol facut special pe o intindere de apa unde se pescuieste cu navodul. 2) Loc bogat in peste. 3) Timp potrivit pentru prins peste. 4) Gaura pe suprafata inghetata a unei ape, facuta pentru a prinde peste sau pentru a lua apa; copca; produf. /<ucr., rus. tonea

TOPILA ~e f. Loc (de obicei in apa) unde se pun la topit plante textile (in, canepa). /<bulg., sb. topilo

URLATOARE ~ori f. 1) Curs vijelios de apa, care curge cu zgomot printr-o albie abrupta, de pe coasta unui munte. 2) pop. Loc pe cursul unei ape curgatoare unde apa curge vertical de la inaltime (producand un zgomot puternic); cadere de apa; cascada; cataracta. /a urla + suf. ~ator

VaLTOARE ~ori f. 1) Loc unde apa formeaza vartejuri; vartej de apa; volbura; bulboana; valvoare. 2) fig. Agitatie zgomotoasa; invalmaseala galagioasa; tumult. /<lat. voltoria

VaLVOARE ~ori f. 1) Foc mare, cu vapai; valvataie; palalaie. 2) Loc unde apa formeaza vartejuri; vartej de apa; valtoare; bulboana. 3) fig. Pericol mare. /Din valva

VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi

VOLBURA¹ ~i f. 1) Vant puternic cu vartejuri. 2) Loc unde apa formeaza vartejuri; vartej de apa; valtoare; bulboana; 3) fig. rar Invalmaseala galagioasa; agitatie zgomotoasa; valtoare; tumult; valva. [G.-D. volburii] /<lat. volvula

IZOTAHA s.f. (Geol.) Linie care uneste punctele unui curs de apa unde apa are aceeasi viteza. [Var. isotaha s.f. / cf. germ. Isotache, fr. isotache].

PLAJA s.f. 1. Tarm jos de mare acoperit cu nisip fin, pe care se fac bai de soare; orice loc pe malul unei ape unde se fac bai de soare. ◊ A face plaja = a face bai de soare. 2. (Telec.) Plaja de modulatie = domeniu de modulatie. [< fr. plage].

gheoarca s.f. (reg.) adancitura la un cot de apa, unde sunt vartejuri.

rapezis (repezis), rapezisuri, s.n. (pop.) 1. panta mult inclinata, povarnis, pripor. 2. portiune din cursul unui rau, unde apa curge foarte repede. 3. miscare violenta; goana, alergatura; navala; (fig.) izbucnire, precipitare.

scochina, scochini, s.f. (reg.) 1. cale adanca si ingusta (datorata eroziunii apelor de munte); albie naturala, de scurgere a apelor de ploaie. 2. urma lasata de suvoaiele de apa ce vin de la munte, in urma ploilor. 3. (in forma: scochila) loc ingust printre radacinile arborilor care cresc pe malul apelor, unde se adapostesc pestii (mai ales pastravii). 4. (in forma: scochina) unealta de pescuit de forma unui cos de nuiele. 5. scorbura; loc ascuns. 6. pestera. 7. gaura, scobitura, cavitate; copca in gheata.

secatura, secaturi, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde peste). 2. (inv. si reg.) loc intr-o padure defrisat si folosit ca pasune sau ca ogor; curatura, seci. 3. (inv.) spatiu liber, loc gol. 4. (inv.) portiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (inv.) planta sau parte a unei plante care si-a pierdut seva, germenele de viata; uscatura. 6. (reg.) boala a oilor care se manifesta prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorba, afirmatie etc. fara valoare, fara importanta, fara sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoana lipsita de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapa, osistie, zdreanta, sichimea, martafoi, pramatie, puslama.

somina, somini, s.f. (reg.) 1. par care se asaza orizontal pe furci, pentru a forma patulul de fan. 2. barna mai subtire de care se leaga lantul caldarii la cuptor. 3. barna lunga care uneste capriorii casei. 4. (in forma: sumina) parte a podului unei case construita pe capetele iesite in afara ale grinzilor. 5. scobitura in malul unei ape, unde stau pestii. 6. ascunzatoare, gaura de sobolan, de cartita etc.

PORT s.n. 1. Loc adapostit la tarmul unei ape, unde pot stationa navele si unde se afla instalatiile necesare pentru incarcarea si descarcarea lor. 2. Oras cladit langa un port (1). [Cf. fr. port, it. porto, lat. portus].

sugau s.n. (reg.) 1. suvoi (de apa); rau. 2. portiune in matca unui rau unde apa este repede si putin adanca. 3. cascada.

ESUA vb. intr. 1. (despre nave) a se impotmoli in nisip intr-un loc unde apa este mai putin adanca. 2. (fam.) a se impiedica (de un obstacol). 3. a suferi un esec. 4. (fig.) a nu reusi. (< fr. echouer)

ALINATURA, alinaturi, s. f. Loc pe parcursul unui rau unde apa este linistita. – Din alina + suf. -(a)tura.

chipcel (Dun. de jos) si chep- (Dun. de sus) n., pl. e (din chepcea, pl. -ele, de unde apoi un sing. -pcel). Ciorpac. – Si cipcel (Br.).

ciovrintie f. (ruda cu vsl. vrunonti, a intoarce, de unde si povirnesc). Turtucaia. Loc unde apa Dunarii, dupa un burun (cap), curge la deal. V. anafor.

AVANTBEC, avantbecuri, s. n. Parte a unui picior de pod situata catre punctul de unde curge apa, amenajata special pentru a-l proteja impotriva presiunii apei si a corpurilor transportate de ea. [Var.: avanbec s. n.] – Din fr. avant-bec.

UNDUI, unduiesc, vb. IV. Intranz. (Despre suprafata apelor; la pers. 3) A face unde, a se propaga in forma de unde. ♦ P. gener. A se misca asemenea undelor unei ape. [Var.: undoia vb. I. undoi vb. IV] – Undi + suf. -ui; (dupa fr. ondoyer).

UNDUIOS, -OASA, unduiosi, -oase, adj. Care formeaza unde, valuri; care se misca in unde. ♦ P. gener. Care se misca asemenea undelor unei ape. ♦ Fig. (Despre sunete) Modulat, melodios. ♦ Fig. (Despre oameni) Care cedeaza, se schimba usor; schimbator, [Var.: undoios, -oasa adj.] – Undui + suf. -os (dupa fr. onduleux).

UNDUIRE, unduiri, s. f. Actiunea de a undui si rezultatul ei; miscare in unde, in valuri sau, p. gener., asemenea undelor unei ape. ♦ Fig. Modulare, vibrare, mladiere a unui sunet, a vocii. – V. undui.

URCIOR¹, urcioare, s. n. 1. Vas de lut (smaltuit) cu gatul stramt, cu una sau doua toarte, folosit pentru pastrarea lichidelor. 2. (Rar) Loc mai adanc in albia unei ape curgatoare, unde se formeaza vartejuri; bulboaca, bulboana. [Var.: ulcior s. n.] – Lat. urceolus.

VARSARE, varsari, s. f. 1. Actiunea de A (se) varsa si rezultatul ei. ◊ Expr. Varsare de sange = ucidere in masa, masacru. 2. (Concr.) Loc unde o apa curgatoare se varsa in alta. 3. Fig. (Rar) Ivire, aparitie (a zorilor, a serii etc.). – V. varsa.

SIPOT, sipote, s. n. 1. Izvor a carui apa tasneste cu putere (si care este captata printr-un jgheab sau printr-o teava). ♦ Jgheab, teava prin care se capteaza apa unui izvor. ♦ Teava de scurgere; burlan. 2. (Reg.) Loc unde o apa curge repede; vartej. – Cf. bg. sepot „murmur”.

TOPILA, topile, s. f. 1. Loc ingradit in albia unui rau sau intr-o apa statatoare unde se pun la topit canepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, sapat in camp si legat printr-un canal de o apa curgatoare sau de un lac. 2. Topitoare, v. topitor (2). – Din bg., scr. topilo.

RASTOACA, rastoace, s. f. Loc, garla unde o apa este putin adanca. ♦ Brat al unui rau abatut din matca lui si secat pentru a putea prinde peste. – Din sl. *rastoku.

SCALDAT, scaldaturi, s. n. Faptul de a (se) scalda; (concr.) loc (intr-o apa curgatoare) unde se face baie. – V. scalda.

BULBOANA ~e f. Loc unde o apa formeaza vartejuri; vartej de apa; volbura; valtoare. [G.-D. bulboanei; Sil. -boa-na] /bulb[uc] + suf. ~oana

DOLIE ~i f. 1) Linie de intersectie a doua versante de acoperis. 2) reg. Loc unde o apa (rau, fluviu) curge mai incet. [Art. dolia; G.-D. doliei; Sil. -li-e] /<sl. dole

IZOPECTA s.f. Linie care uneste pe harta punctele unde inghetul apei se produce in aceeasi zi. [Var. isopecta s.f. / cf. fr. isopecte].

ircov, ircovuri, s.n. (reg., inv.) locul unde valurile apei sunt mai mari si mai multe.

portas s.n. (reg.) loc situat pe malul unei ape curgatoare unde se depoziteaza lemnul taiat din padure si unde se construiesc plute; schela.

IZOPECTA s. f. linie care uneste punctele unde inghetul apei se produce in aceeasi zi. (< fr. isopecte)

AVANTBEC, avantbecuri, s. n. Parte a unui picior de pod situata spre punctul de unde curge apa, amenajata special pentru a rezista presiunii si loviturilor. – Fr. avant-bec.

1) adinc, -a adj., pl. f. i (lat. aduncus, incovoiat, d. uncus, cirlig). Cu fundu departat de suprafata, de margine, de intrare (profund): apa, fintina, padure adinca. Care patrunde adinc: rana adinca. Fig. Mare, intens: noapte, durere, ignoranta, liniste adinca. Greu de patruns: mister adinc. Foarte patrunzator: ochi, spirit, cugetator, politic adinc. Inchinaciune adinca, facuta inchinindu-te foarte jos. Adinci batrinete, lungi batrinete. S. m. Adincime, fund: In adincu marilor, codrilor. Fig. A dori din adincu sufletului, a suspina din adincu inimii. La adinc, unde e apa adinca, la larg, in largu apei, departe de mal. Adv. Pina in adinc: cutitu a patruns adinc, adinc intristat.

2) afund, -a adj. (d. a 4 si fund). Rar. Adinc, profund: La fintina cea ratunda [!], Unde-i apa mai afunda (Trans. P.P. si' n bibl. 1819 si la Sadov. VR. 1926,1,62: buzunarile afunde ale giubelei). Adv. Sa ma' ngroape mai afund, Sa nu putrezesc curind (P.P.). A da afund, a da la fund, a cufunda. A te da afund, a te cufunda.

1) bula f., pl. e (lat. bulla, bulbuc, bobita de apa, de unde si ebullitio, ebulitiune. V. buletin si hrisov). Besicuta de aer care se ridica la suprafata apei (sau altui lichid) ori se prinde de paretii vasului. Bula de aur, medalion pe care-l purtau baietii nobili romani pina la etatea de 17 ani. Ordonanta lui Carol IV al Germanii care regula forma alegerilor imperiale. Bula papala, decret papal de al carui sigiliu atirnau doua bobite de plumb cu imaginea sfintului Petru si Paul: bula de excomunicare. V. pitac 2.

Helios (sau Helius), „Soarele”, era o divinitate solara, asemanatoare – si uneori identificata – cu Apollo. apartinea generatiei preolimpiene; era fiul lui Hyperion si al Theiei si frate cu Selene si cu Eos. Helios, inchipuit ca un tinar frumos si puternic, este zeul care aude si vede totul. Vestit de Aurora, care-l preceda, el strabate zilnic bolta cereasca pe carul sau tras de patru cai iuti. Seara Helios coboara in apele oceanului, unde-si scalda si-si racoreste caii infierbintati, el insusi odihnindu-se intr-un palat de aur, de unde o porneste din nou la drum in ziua urmatoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai multi copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphae si Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile sotiei lui, are mai multe fiice (v. Heliades). Acestea din urma ii pazesc faimoasele cirezi de boi din care s-au infruptat tovarasii lui Odysseus (v. si Odysseus). In mitologia romana Helios se numea Sol.

SANTINA, santine, s. f. Spatiu in fundul unei nave, unde se strang apele de condensare, de infiltratie etc. (care sunt eliminate apoi cu ajutorul pompelor). – Din fr. sentine.

SCURGERE, scurgeri, s. f. 1. Actiunea de a (se) scurge si rezultatul ei. 2. (Concr.) Loc (amenajat sau natural) pe unde se scurge apa de prisos. 3. (Pop.) Nume dat unor secretii patologice ale corpului omenesc. – V. scurge.

SUHAT, suhaturi, s. n. 1. Pasune (pe langa ape sau pe langa locuri mocirloase); izlaz, imas, suhatie. 2. (Reg.) apa putin adanca (unde se adapa vitele). – Cf. scr. suvat.

SFOR² s. n. (Reg.) 1. Curent in mijlocul unei ape curgatoare; firul apei. 2. Loc de unde tasneste din pamant apa, formand o mocirla. – Din scr. svor.

EMISAR² ~e n. Bazin sau canal unde se colecteaza apele murdare, provenite de la intreprinderi industriale sau din centre populate. /<fr. emissaire, lat. emissarius

SORGINTE ~ti f. 1) inv. Loc de unde izvoraste o apa; izvor. 2) fig. livr. Sursa de informatie; izvor. /<it. sorgente

SUHAT ~uri n. 1) Loc necultivat pe care creste iarba si unde pasc vitele; pasune; imas; izlaz; toloaca. 2) apa putin adanca, unde se adapa vitele; vad de adapare; adapatoare. /<bulg., sb. suvat

A UNDUI ~ieste 1. intranz. 1) (despre ape) A face unde; a avea valuri mici. 2) (despre lanuri) A se misca ca valurile unei ape sub adierea vantului; a ondula. 2. tranz. A face sa se unduiasca. /unda + suf. ~ui

VARSATURA ~i f. 1) v. A VARSA. 2) Ceea ce a fost vomitat. 3) Loc unde se aduna apa dupa o revarsare. /a (se) varsa + suf. ~tura

CAMBULA s.f. In general, peste plat din familia pleuronectidae, avand corpul dreptunghiular sau oval, cu ochii de regula pe partea dreapta. 1. Cambula propriu-zisa (Pleuronectes flesus) poate ajunge la 30-50 cm lungime, populeaza marile nordice, dar se gaseste si in Marea Neagra de unde patrunde in apele salmastre litorale. 2. Cambula-aurie sau cambula-de-mai (Pleuronectes platessa), de 25-65 cm, prezenta in aceleasi mari, este deosebit de apreciata ca peste de consum. 3. Limanda (Pleuronectes limanda), de 35-40 cm lungime, se deosebeste de celelalte specii prin solzii rugosi, dentoizi si regulati; fr. limande. 4. Cambula uriasa (Hippoglossus hippoglossus), prezenta exclusiv in marile nordice, poate atinge o lungime de 1,5-2 m, fiind numita si limba-de-cal sau calcan-sfant; germ. Heilbutt, engl. halibut.

EVAPORIT s.n. (Geol.) Nume dat sarurilor precipitate din apele lacurilor situate in desert sau in apele golfurilor oceanice, unde evaporarea se produce rapid. [< fr. evaporite].

HIDROLOCATOR s.n. (Mar.) aparat folosit pentru determinarea directiei si distantei la un obiect aflat sub apa cu ajutorul undelor acustice. [< fr., engl. hydrolocator].

SANTINA s.f. Spatiul aflat la fundul unei nave unde se aduna apele de condensare, cele de infiltratie etc., care sunt eliminate cu ajutorul pompelor. [< fr. sentine, cf. lat. sentina].

BUVETA s. f. loc unde se beau ape minerale intr-o statiune balneara. (< fr. buvette)

HIDROLOCATIE s. f. sistem folosit de nave pentru determinarea diferitelor obiecte aflate sub apa cu ajutorul undelor ultrasonore. (< hidro- + locatie /3/)

SANTINA s. f. spatiu pe fundul unei nave, unde se aduna apele de condensare, de infiltratie, evacuate cu ajutorul pompelor. (< fr. sentine, lat. sentina)

jidovina f., pl. i si e (bg. duzdovina, d. duzd, ploaie, duzdovnica, apa de ploaie). Mold., Trans. Adincitura sau ripa pe unde se scurge apa de ploaie si creste iarba pe care oile o maninca cu pofta si se unfla. Sant (in fundu caruia-s trei birne) pe care se da drumu butucilor din munte (rev. I. Crg., 5, 126). – In Iasi si „ripa (ponor) in care se arunca gunoaiele”.

brinza f., pl. inuz. e (met. din lat. zaberna, din care pe de o parte, s’a facut zagirna, torba de pus brinza la scurs, iar pe de alta zbirna, apoi brinza, de unde si ung. brindza, slovac. si rut. bryndza, pol. brendza. Tot asa: rus. dial. paner, brinza, it. „paner”; lat. mantica, desag., sp. manteca, unt; rom. ghiveci, oala si „un fel de mincare”, sau canura care la inceput insemna „teava”, apoi „firu infasurat pe aceasta teava”. Cp. si cu sfarog si sifon.). O substanta alba consistenta care se scoate din lapte (Cind lasi laptele crud doua zile zile intr’o oala, se formeaza la suprafata smintina. Dupa ce iei smintina cu lingura si ajungi la zer, pui oala sa se’ncalzeasca linga foc, dar nu sa fearba. Astfel, brinza se intareste. Luind oala si rasturnind-o intr’o pinza zeru se scurge, si ramine brinza curata). Fig. Iron. A nu face brinza intr’o afacere, a nu reusi. A strica brinza pe cineva, a te certa, a rupe relatiunile cu el. Nu e nici o brinza de capu lui (ori de el), nu valoreaza nimic. V. cas, urda, telemea.

ZATON, zatoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung si ingust pe tarmul marii, despartit de mare numai printr-o limba ingusta de pamant. ♦ Loc din cursul unui rau cu apa domoala si adanca, unde se pot adaposti iarna vasele plutitoare. ♦ Scobitura in malul unui rau, unde se aduna pestele. 2. Zagaz facut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Spec. Ingraditura din stuf sau din nuiele, care se asaza in rau pentru prinderea pestelui; p. ext. locul astfel ingradit. Zatoane circulare. – Din rus., ucr. zaton.

LAMBLIE, lamblii, s. f. Animal protozoar care traieste parazit in intestinul subtire si in caile biliare la om si la unele animale, unde ajunge prin intermediul apei, al fructelor si al zarzavaturilor nespalate (Lamblia intestinalis). – Din fr. lamblia.

MINERAL, -A, minerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Corp solid, cu o anumita compozitie chimica, care se gaseste in natura in stare cristalina sau amorfa, in componenta rocilor si a minereurilor. 2. Adj. Care contine minerale (1), care tine de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. ◊ apa minerala sau ape (ori izvoare) minerale = apa care contine in solutie saruri, gaze sau substante radioactive si care ii confera proprietati terapeutice; p. ext. loc, statiune etc. unde se gasesc asemenea ape; tratament facut cu astfel de ape. Ulei mineral = ulei obtinut prin distilarea titeiului. – Din fr. mineral, lat. mineralis.

COSCOV, -A, coscovi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre pereti) Coscovit. 2. S. f. (Reg.) Loc gol, mai ales in malurile apelor, pe sub radacini, unde se ascund si unde traiesc pestii si racii. 3. S. f. Namol vegetal amestecat cu bucati de radacini de stuf si papura, care formeaza uneori mici insule plutitoare la suprafata apelor; cocioc. – Cf. rus. kockovatyj „cu ridicaturi, deluros, bolovanos”.

CLOCOTI vb. 1. a fierbe, (rar) a colcai, (pop.) a unda, (inv.) a undeza. (apa ~ pe plita.) 2. v. agita. 3. a se dezlantui. (Marea ~.)

COT² ~uri n. 1) (la drumuri, ape curgatoare etc.) Loc unde se face o schimbare de directie; cotitura. ~ul garlei. ◊ A vorbi fara ~uri a spune fara ocolisuri. A sti toate ~urile a cunoaste toate subtilitatile. 2) Partea incovoiata a unei tevi sau a unui burlan. /<lat. cubitus

COTITURA ~i f. 1) (la drumuri, ape curgatoare etc.) Loc unde se face o schimbare de directie; cot. 2) fig. Transformare esentiala in desfasurarea unei actiuni, a unui eveniment etc. Moment de ~. /a coti + suf. ~tura

OBARSIE ~i f. 1) Punct de plecare; punct initial; origine. 2) apartenenta sociala sau etnica; matca; ascendenta; provenienta; origine. 3) Loc de nastere; bastina. 4) Loc de unde porneste albia unei ape curgatoare; izvor. /<sl. obrusi

VARSARE ~ari f. 1) v. A VARSA si A SE VARSA. ◊ ~ de sange omor; ucidere in masa. 2) Loc unde se varsa o apa curgatoare. 3): ~ de ziua dis-de-dimineata. ~area serii amurgire; inserare. /v. a (se) varsa

coscova, coscove (coscoave), s.f. (reg.) 1. loc gol, mai ales in malurile apelor, pe sub radacini, unde se ascund si traiesc pestii si racii; borta. 2. loc gol pe sub coaja copacilor, pe sub piele; cojitura, basicatura, umflatura, bulbucatura, copartan. 3. (la pl.) umflaturi sau ridicaturi mici de pamant. 4. (la pl.) namol vegetal amestecat cu rizomi de stuf si papura in descompunere; coscana. 5. baba garbovita.

intalnitura, intalnituri, s.f. (inv. si pop.) 1. local unde se intalnesc doua ape curgatoare; confluenta. 2. boala de om cauzata de intalnirea cu un spirit rau (cu ielele, cu soimanele, cu vanturile cele rele, cu dansele) paralizie, dambla, pocitura.

scaldator, scaldatoare, s.m., f. si n. 1. (s.f.; pop.) scaldare, imbaiere; baie. 2. (s.f.; inv. si pop.) apa in care se scalda cineva; apa din cristelnita in care se scufunda copilul cand se boteaza; scalda, scaldatura. 3. (s.f.; inv. si pop.) loc intr-o apa, intr-un rau unde se poate scalda cineva; scalda, scaldare. 4. (s.f. si n.; inv. si reg.) vas, cada, albie, bazin in care se scalda de obicei copiii; scalda, scaldare; cristelnita. 5. (s.f.; fig.; in sintagma) scaldatoarea soarelui = apusul soarelui; vest. 6. (s.m. si f.; inv.) persoana care scalda (pe nou-nascuti); persoana care se scalda; persoana care face bai in scopuri curative (intr-o statiune balneara).

ONDULA vb. I. 1. intr. A se misca, a se legana (ca undele, ca valurile de apa); a avea ondulatii. ♦ A serpui. 2. tr. A increti parul. [Var. undula vb. I. / < fr. onduler].

BAZIN s. n. 1. rezervor mare de apa, alimentat de la o sursa. 2. suprafata de apa in incinta unui port pentru stationarea navelor. 3. regiune de unde un curs de apa isi aduna afluentii. 4. regiune cu zacaminte de minereuri. 5. vas din metal, piatra sau ceramica, conic ori in forma de calota sferica. ◊ element de arhitectura constand dintr-o cavitate prismatica sau cilindrica, destinata sa contina apa. 6. parte inferioara a cavitatii abdominale, intre oasele iliace; pelvis. (< fr. bassin)

ZATON, zatoane, s. n. (Reg.) 1. Lac lung si ingust pe litoralul marii, despartit de mare numai printr-o limba ingusta de pamant. ♦ Loc din cursul unui rau, cu apa domoala si adanca, unde pot ierna vasele plutitoare. ♦ Scobitura in malul unui rau, unde se aduna pestele. 2. Zagaz facut spre a abate sau a opri apa din cursul ei. ♦ Ingraditura din stuf sau din nuiele, care se asaza in rau pentru prinderea pestelui; p. ext. locul astfel ingradit. Zatoane circulare. – Rus, ucr. zaton.

VAD, vaduri, s. n. 1. Loc situat pe cursul unui rau, unde malul e jos si apa putin adanca, permitand trecerea prin apa de pe un mal pe altul. ♦ P. gener. Albie, matca (a unei ape curgatoare). ♦ Canal de irigatie, jgheab. ♦ Fig. Loc de trecere; drum, cale; p. ext. loc de scapare, de salvare. 2. Tarm, mal, liman. 3. Fig. Loc situat in apropierea unei mari cai de comunicatie, care asigura unui negustor o clientela numeroasa; p. ext. sursa buna de castig. – Lat. vadum.

SCURSURA, scursuri, s. f. 1. apa sau alt lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. 2. Loc pe unde isi face drum o apa curgatoare; fagas. 3. Epitet pentru un om de nimic, decazut; lepadatura. – Scurge + suf. -ura.

AMONTE n. Loc de unde izvoraste un curs de apa. ◊ In ~ in susul apei. /<it. a monte

CARNITURA ~i f. pop. Loc unde un drum sau o apa isi schimba directia; cot; cotitura. /a carni + suf. ~tura

IZVOR ~oare n. 1) Suvita de apa subterana care iese (cu putere) la suprafata. 2) Loc de unde isi are inceputul o apa curgatoare. 3) Loc in care se produce sau de unde se emite (putandu-se dobandi) ceva (cu belsug); sursa. Pamantul este ~orul bogatiilor minerale. 4) Document sau text original la care se face o referinta; sursa. /<sl. izvoru

A TREMURA tremur intranz. 1) (despre fiinte sau despre parti ale corpului lor) A fi cuprins de tremur. 2) (despre plante sau despre parti ale lor) A se misca lin intr-o parte si in alta; a se clatina. 3) rar (despre lumini sau umbre) A produce efecte schimbatoare; a juca. 4) (despre suprafata unei ape) A se misca in unde. 5) (despre voce) A avea o sonoritate vibranta si slaba (din cauza unor emotii). 6) fig. (despre oameni) A fi cuprins de teama. ◊ ~ dupa bani a fi lacom de bani. /<lat. tremulare

AMONTE s.n. (op. aval) Partea, locul de unde coboara un curs de apa. ◊ In amonte = (referitor la situatia unui punct de pe cursul unei ape) = in susul apei, spre izvor. [< it. a monte, fr. amont < lat. ad montem – catre munte].

IZOHIETA s.f. Linie care uneste punctele de pe suprafata Pamantului unde cad cantitati egale de apa provenita din precipitatii. [Pron. -hi-e, var. isohieta s.f. / < fr. isohyete].

OAZA s.f. 1. Loc in mijlocul unui desert, unde exista vegetatie bogata si apa. ♦ (Fig.) Regiune, loc care contrasteaza puternic cu ceea ce se afla in jur. 2. Portiune neacoperita de gheata in interiorul Antarcticii in care vegeteaza o flora saracacioasa. [Pron. oa-za. / < germ. Oase, cf. fr., lat., gr. oasis < cuv. egiptean].

borcut (borcuturi), s. n. – apa minerala. Mag. borkut, de unde si rut. borkut (Cihac, II, 484; DAR). Se foloseste in Mold., Bucov. si Trans. de Nord. Cf. borviz.

TERMOSTAT s.n. 1. aparat care serveste la mentinerea unei temperaturi prestabilite; termoregulator. ♦ Regulator automat al temperaturii unui motor cu ardere interna, instalat in circuitul apei de racire. 2. aparat, incapere unde exista o temperatura constanta. [< fr. thermostat, cf. gr. thermos – cald, statos – stare].

STATIE s. f. 1. oprire, popas. ◊ punct de oprire, stationare a vehiculelor de transport public pentru imbarcarea si debarcarea calatorilor, incarcarea sau descarcarea marfurilor etc. 2. asezamant, institutie pentru efectuarea unor cercetari stiintifice, bazate pe observarea anumitor fenomene. ◊ punct geodezic din care se fac observatii. 3. pozitie, loc. ♦ ~ de benzina = punct de aprovizionare cu combustibil, ulei si apa a autovehiculelor. ◊ loc de unde se fac emisiuni radiofonice, de televiziune etc. ♦ ~ electrica = ansamblu de instalatii electrice la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea si distributia ei. 4. a planetelor = pozitie pe traiectoria aparenta a planetelor pe cer cand acestea par nemiscate pentru un timp. ♦ ~ spatiala (sau cosmica) = satelit artificial sau vehicul cosmic plasat pe o orbita in jurul Pamantului, servind ca laborator sau observator extraatmosferic ori ca rampa de lansare spre alte planete. (< it. station, lat. statio)

vad (-duri), s. n. – 1. Loc de trecere pe cursul unui riu. – 2. (Inv.) Port, ambarcader. – 3. Pasaj, loc pe unde se trece. – 4. Loc cu mori, loc bun pentru a amplasa o moara de apa. – 5. Loc bun pentru negot, unde exista multa concurenta. Lat. vadum (Puscariu 1849; REW 9120a), cf. it., sp. vado, prov. guat, fr. gue, cat. guau, port. vao. – Der. vadui, vb. (a trece prin vad); vadarit, s. n. (taxa de trecere); vadar, s. m. (incasator de vadarit); vados, adj. (care are vad), pe care REW 9120 il trimite la lat. vadōsus.

ambasador m. (fr. ambassadeur, d. mlat. ambactiator, de unde s' a facut ambasseor, apoi -adeur supt infl. it. ambasciatore). Reprezentantu unui stat mare in alt stat mare, superior in rang ministrului plenipotentiar, care reprezinta state mai mici.

beat, beata adj., pl. beti, bete (lat. bibitus, baut, de unde s’a facut bebetus, apoi bet, iar de aci beat dupa fem. beata si a**l. lui treaz, breaz, mai ales ca treaz e chear opusu lui beat). Tare ametit de bautura: beat de rachiu. Fig. Foarte emotionat (vesel): beat de bucurie, de mindrie. – In nord bat, bata, pl. tot beti, bete.

auace adv. (lat. ad-hacce, de unde s´a facut aace, apoi auace, ca si in coace din eccu-hac-ce). Dial. (Trans. s. a.) In coace [!]. V. coace.

cimpoi si ciumpoi n., pl. oaie (lat. symporitum ild. symphonia, vgr. symphonia, sinfonie, de unde s´a facut simpoi, apoi cimpoi, ca citura din situra s. a.; it. zampogna, piem. camporna. D. rom. vine ung. csimpolya). Un instrument muzical compus dintr´un burduf cu niste fluiere. V. gaiba, dirloi, bizoi, caraba, piscoaie.

brustur si brusture m. (got. gep. burst, tep, ghimpe, dim. burstilo, de unde s’a facut brustilo, apoi brusture; vgerm. burstia, tep, de unde fr. brosse, tufa, perie; ngerm. borste, anglosaxon byrst, brystl, tep, par de porc; engl. bristle, tep, par de porc, bur [d. burz si burzu], tepos, zbirlit. V. bursuc. Cp. cu fluture, strugure, viezure). Lipan, o buruiana din familia compuselor (scai), cu frunze mari cit niste palarii (lappa sau arctium). Brustur dulce, captalan. Brusturu oii, o laptuca veninoasa cu frumoase flori galbene, numita si brustan (cp. cu sirb. brstan, iedera) si clocociov (buphtalmum c*********m sau telekia speciosa).

creier m., uzitat si la pl., si n., pl. e cind e vorba de creier ca organ anatomic: doua creiere de gips (lat. cerebrum, crebrum, de unde s´a facut creur, apoi creier, dupa greier; it. cervello, pv. cervel, fr. cerveau d. lat. cerebellum. V. cerebel. Cp. cu ciur). Substanta nervoasa din craniu. Fig. Spirit, minte. Creierii muntilor, partea de unde inceteaza vegetatiunea si ramine stinca goala (ceia ce da impresiunea c´ai ajuns in craniu muntilor), coclauri, locuri neumblate pin [!] munti. A-ti zbura creierii (d. fr. se bruler la cervelle), a te impusca in cap. – In Banat criel.

crop n., pl. inuz. uri (vsl. kropu, de unde si rus. dial. okrop, apa clocotita. V. uncrop, in- si o-cropesc). Rar. A da in crop, a da in fert [!], a da in unda, a incepe sa clocoteasca. – Si crob (Tut.).

RADINA, radine, s. f. (Reg.) 1. Amestec de radacini si de crengi de copaci care atarna de pe mal in apa sau plutesc pe apa. 2. Loc de sub mal, scobit, unde se aduna pestii. 3. Retea cu ochiuri mari care se monteaza la setcile de prins peste. – Din scr., rus. redina.

RUPTURA, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; intrerupere a continuitatii materiei, fig. a relatiilor, a colaborarii dintre oameni. 2. Loc in care un obiect este rupt; sfasietura, spartura, gaura. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptura de panta = loc in care porneste brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucata rupta din ceva. ♦ Zdreanta, carpa. – Rupt² + suf. -ura.

CONFLUENTA s.f. Loc unde se unesc doua cursuri de apa. ♦ (Fig.) Loc de intalnire; contact, intalnire. [< it. confluenza, cf. lat. confluentia].

STURION, sturioni, s.m. (La pl.) Nume dat ordinului pestilor cartilaginosi (chondrostei), in special din fam. acipenseridae (sturioni propriu-zisi), caracterizati printr-un schelet incomplet osificat (pesti fara oase) si corpul acoperit de cinci randuri longitudinale de placi (scuturi), cu rostrul alungit, prevazut cu mustati. Sunt prezenti aproape exclusiv in Marea Neagra, in Caspica, foarte rari in apele Europei occidentale (doar sipul), de unde migreaza in fluviile aferente; reprezinta un produs piscicol foarte valoros, avand carnea alba si gustoasa, fara oase, cu grasime putina, dar mai ales pentru icrele lor negre din care se prepara caviarul. (La sg.) Peste din aceasta familie v. cega, morun, nisetru, pastruga, sip, viza.

CONFLUENTA s. f. 1. loc unde se unesc doua cursuri de apa sau limbile a doi ghetari. 2. (fig.) punct de intalnire, contact. (<fr. confluence, lat. confluentia)

ambasada f., pl. e (fr. ambassade, d. mlat. ambactiata, part. d. ambactiare, a trimete [!] in misiune [din lat. ambactus, om de serviciu, care vine d. vgerm. ambaht], de unde s' a facut vfr. ambassee, apoi -ade supt infl. it. ambasciata). Functiunea de ambasador. Locuinta si cancelaria lui. Personalu lui. Deputatiune, solie.

cerchez, -a s., pl. eji, eze (turc. cerkez). Om dintr´un popor de la Marea Neagra si nordu Caucazului, de origine nelamurita (Circasian). Cerchejii au fost supusi de Rusi intre 1839-59, apoi au emigrat peste 200,000 in Dobrogea, unde, in vre-o 40 de ani, s´au asimilat. Ei formau cavaleria neregulara turceasca. Azi mai traiesc in Caucaz vre-o 217,000.

bour m. (lat. bubalus, bivol, de unde s’a facut bualu, buaru, apoi buar, buor, boor si bor, iar azi bour, ca nour si nor din nubilum. V. bivol 1). 1) Un fel de bou salbatic (bos urus) care traia in mare numar pin codrii din centru Europei si pin Moldova. Ultimu a fost omorit la 1627 in Polonia. Romanii, dupa Germani, il numeau urus, iar Cezar (B. G. VI, 28) zice ca pe timpu lui erau multi bouri in codru care se intindea din Bavaria pina in Dacia (Hercynia silva). Adeseori a fost confundat cu zimbru (care traia si el pe la noi). Marca Moldovei si a Mecklemburgului era un cap de bour. 2.) Danga (pe care era gravat un cap de bour) cu care se insemnau vitele, criminalii stilpii si copacii de hotar. 3.) Copac lasat ca semn de hotar intr’o padure. 4) Bir pe vin (pin insemnarea butoaielor cu dangaua cu capu de bour). 5) Trans. (bor). Melc (pin aluz. la coarne). Adj. Vechi. (Dos. Nec.). Coarne boure, coarne curbe si mari (de ex., ca cele de cerb).

RAUL DOAMNEI, rau, afl. stg. al Argesului la Pitesti; 98 km. R.D. isi formeaza cursul prin confl. a doua paraie (Valea Rea, 20 km, considerat izv. pr., si Zarna, 17 km) care au obarsia in doua lacuri glaciare (Vistea si, respectiv, Zarna) aflate aproximativ la aceeasi altitudine (2.190 m) pe versantul de S al m-tilor Fagaras. Dupa un curs vijelios in sectorul montan (panta medie este de 40‰), strabate muscelele si dealurile Argesului, unde panta de curgere este de 4-8‰. Apele cursului sau superior sunt partial captate si conduse printr-un tunel de aductiune in lacul de acumulare Vidraru. Afl. pr.: Cernat, Raul Targului.

colac m. (d. vsl. kolaci [d. kolo, roata, cerc], de unde s´a facut pl. colaci, apoi sing. colac, ca d***i, d**c, sau d. bg. kolak, var. din kolac, rus. kalac, ung. kalacs). Covrig mare impletit care se ofera la biserica. Plocon, veste (buna sau rea): hop si el cu colacu. Cerc gros (pl. si colace, neutru): colac de peatra [!] la fintina. Spira: colacii sarpelui. A te face colac (sau covrig) de frig, a te zgrebuli [!]. Colac peste pupaza. V. pupaza. V. si bornac, naporjne, prescura.

congediu n. (d. fr. conge, vfr. congie si verbu congedier, a congedia, d. lat. commeatus, congediu militar [de unde s´a facut comiatu, comje, apoi conge], d. meare, a merge. V. im-per-mea-bil). Permisiune de a lipsi: congediu de o luna, iau, cer congediu pe o luna. Liberare din serviciu. – Fals concediu.

dator si (vechi) detor, -oare adj. (lat. debitor, id., de unde s’a facut debtor, deutor, apoi, supt infl. lui dat, dator; pv. sp. deudor, pg. devedor). Debitor: am ramas dator un franc, cu un franc. Dator vindut, foarte dator. Obligat: esti dator sa faci asta.

VALE, vai, s. f. 1. Depresiune, adancitura de teren alungita, strabatuta (permanent sau vremelnic) de o apa curgatoare; regiune de ses situata sub nivelul tinuturilor din jur (si udata de o apa curgatoare). ◊ (In limbajul biblic) Valea plangerii (sau a lacrimilor) = pamantul (considerat ca loc al suferintelor si al durerii). ◊ Loc. adj. si adv. (De) mai la vale = (de) mai departe, care urmeaza, in continuare. ◊ Loc. adv. la vale = la coboras; in jos; in josul apei. De vale = la capatul coborasului, acolo unde incepe valea; mai departe (in sensul coborarii). ◊ Expr. (Fam.) A-si lua valea = a pleca, a fugi (de undeva). ♦ (Fam.; cu valoare de interj.; art.) Pleaca! plecati (imediat)! 2. (Reg.) apa curgatoare; albia unei ape curgatoare. – Lat. vallis.

INTUMESCENTA s.f. 1. Umflatura. 2. unda pozitiva, crestere locala a nivelului unei ape. [< fr. intumescence, cf. lat. intumescentia].

SALMASTRU, -A adj. Care contine sare. ◊ apa salmastra = amestec de apa dulce si apa sarata, intalnit in special in zonele unde se varsa un fluviu in mare; apa slab sarata. [< it. salmastro, cf. lat. salmacidus < salgama – conserve, acidus – acru].

IMPLUVIU s.n. Spatiu descoperit in atriumul unei case romane, unde se afla un bazin pentru strangerea apei de ploaie de pe acoperis. [Pron. -viu. / < lat. impluvium].

scrob³, scroburi, s.n. si scrobi, s.m. 1. (inv.) groapa facuta in pamant, in care se planteaza arbori. 2. groapa in care se aduna apa, formand o baltoaca; crov. 3. gaura formata in malul unei ape, in care se ascunde pestele si unde poate fi prins cu mana.

ciuma f., pl. e (cp. cu lat. cyma, cuma [d. vgr. kyma], mugur, ciocan de varza, de unde si alb. kima, par, verme [!] de apa, un fel de ulcer; vsl. bg. rus. cuma; turc. cuma; ung. csuma, csoma). Pestilenta, pesta, o epidemie febrila foarte ucigatoare. Ciuma bubonica, ciuma care se manifesta pin [!] buboane care se inflameaza si se gangrenizeaza. Fig. Iron. Femeie foarte urita sau rea (holera, urgie). A fi pentru unii muma, si pentru altii ciuma, a favoriza pe unii si a persecuta pe altii. Ciuma fetei, V. ciumafaie.

AGEST s. n. (Reg.) Ingramadire de busteni, crengi etc. aduse de ape la cotul unui rau; loc la cotul unui rau unde se ingramadesc busteni, crengi etc. aduse de ape. – Lat. aggestum, „intaritura, fortificatie”.

IZVOR, izvoare, s. n. 1. apa subterana care iese sau tasneste la suprafata pamantului; fantana. 2. Loc de unde izvoraste la suprafata pamantului un izvor (1), o apa curgatoare; inceputul unui rau; obarsie. 3. Sursa de lumina sau de caldura. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursa. 5. Document, text original (istoric, stiintific). – Din sl. izvoru.

RARIS, rarisuri, s. n. Loc in padure unde copacii sunt rari. ♦ (La pl.) Ochiuri de apa in mijlocul stufarisului din Delta Dunarii. – Rar + suf. -is.

GHETUS ~uri n. 1) Strat subtire de gheata care se formeaza pe suprafata solului in urma inghetarii apei de ploaie sau a zapezii topite. 2) Loc unde se dau copiii pe gheata; lunecus. /gheata + suf. ~us

PLAJA ~e s.f. Portiune de teren de pe malul unei ape, in special al marii, acoperita cu nisip, unde se fac bai de soare. [G.-D. plajei] /<fr. plage

RAMIFICATIE s. f. loc unde se ramifica un drum, un curs de apa etc. ◊ parte ramificata: ramura, brat, subdiviziune. (< fr. ramification)

AGEST s. n. (Reg.) Aluviune sau ingramadire de busteni, crengi etc. aduse de ape, formand un fel de stavilar la cotitura unui rau; loc la cotitura unui rau unde se ingramadesc busteni, crengi etc. aduse de ape. – Lat. aggestum „intaritura, fortificatie”.

CERCAR, cercari, s. m. Larva a galbezii, care traieste in apa si care devine adulta in organismul vitelor cornute, unde patrunde o data cu hrana. – Din fr. cercaire.

CERCAR ~i m. Forma larvara a galbezii care traieste in apa si care devine adulta in organismul vitelor cornute, unde patrunde o data cu hrana. /<fr. cercaire

CLOACA ~ce f. 1) Galerie subterana unde se varsa murdariile dintr-un oras. 2) Masa de apa murdara si fetida. 3) fig. Mediu social vicios; mocirla. 4) fig. Loc cu reputatie proasta. 5) (la amfibii, reptile, pasari etc.) Orificiu comun al canalelor u*****e si genitale. [G.-D. cloacei; Sil. cloa-ca] /<fr. cloaque, lat. cloaca

hreada s.f. (reg.) 1. locul pe unde se poate trece cu picioarele si caruta prin apa; vad. 2. vale mica. 3. parau.

ARMAN, armane, s. n. 1. Loc pe camp unde se aduc si se treiera cerealele; (prin restrictie) arie. 2. Loc ingradit unde se inchid vitele. 3. Cerc, rotocol (la suprafata unei ape). 4. Conac. – Tc. harman.

anafor n., pl. oare (ngr. anafori, curent contrar, virtej, de unde si turc. anafor). Dun. de jos. Virtej de apa, vultoare [!]. – In Meh. sfor, in Tec. sforas, in Tec.Cov.Br. si otmat. V. ciovrintie, sorb 2, bulboaca, plisa 1, curent.

1) ciur n., pl. uri (lat. cribrum, [d. cernere, a cerne], de unde s´a facut cibru [ca frate din fratre], apoi ciuru, ciur [ca in creier, treier, faur, fiula, staul, laurusca], fr. crible, sp. cribo, pg. crivo). Un instrument de cernut. (E o sita mai mare de piele gaurita). Gherghef ratund [!] (facut dintr´o vacalie de ciur ori de sita). Ciur acoperit cu o plasa si intrebuintat ca cusca de prepelite. A cara apa cu ciuru, a face munca zadarnica. Trecut si pin [!] sita, si pin ciur (sau si pin ciur si pin vesca sau pin dirmon), foarte experimentat (mai ales in vitii).

cirma f., pl. e (vsl. bg. kruma, cirma, d. vgr. prymna, pupa; rus. korma, pupa, kormilo, cirma; ung. kormany, cirma. V. si cormana). aparat ca un canat de usa fixat in balamale in apoia [!] corabiii, pe care pin [!] intoarcere, o indreapta unde vrea cirmaciu. (La pluta, e o visla in partea din ainte [!]). Fig. Conducere, directiune: cirma statului. V. timon.

LIPITURA, lipituri, s. f. 1. Unire, imbinare, asamblare a doua lucruri cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Concr.) Locul unde s-a facut o lipire. 2. Pamant, lut framantat cu apa care serveste la lipitul podelei, peretilor etc. caselor. – Lipi + suf. -tura.

REMUU s. n. (Nav.) Contracurent in lungul malurilor unui curs de apa. ♦ (Met.) Remuu de aer = zona instabila a sistemului baric, unde apar curenti ascendenti si descendenti. [Var.: remu s. n.] – Din fr. remous.

unda ~e f. 1) Ondulatie care se propaga pe suprafata unei ape linistite (mare, lac, iaz). ~ele lacului. 2) Miscare (usor) oscilatoare intr-un mediu oarecare. ◊ ~ seismica unda pornita din epicentrul unui cutremur de pamant, de-a lungul careia cutremurul se propaga in interiorul si la suprafata pamantului. ~ sonora unda de sunet ce se propaga prin miscare oscilatoare. ~e scurte, ~e lungi, ~e medii, ~e ultrascurte clasificare a undelor electromagnetice, folosite in radiodifuziune. [G.-D. undei] /<lat. unda

atit, f. -a (ild. -a) adj. indef., gen. inuz. atitui, atitei, pl. atiti, atitea (ild. atite), gen. m. f. atitor (lat. eccum tantum, „iaca atit”, de unde s´a facut ecutint, acutint, ahtiniu, cum zic Macedonenii, apoi atint, cum se mai zice´n Serbia, la Tirnareca, si de aci atit pin [!] infl. lui tot din tot atit). Asa de mare ori de mult, in cutare cantitate: atita (ild. atit) om, atit vin, atita pine [!]. atiti(a) oameni, asa de multi oameni, foarte multi. Vechi: atita om s´a strins (Nec.), asa de multi oameni s´au strins. Atita rau (subint. sa am eu), nu-mi pasa: atita rau cit se sperie lupu de pelea [!] oii! Atita paguba (subint. sa am eu), nu-mi pasa: S´a suparat? Atita paguba! Prov. Cite bordeie, atitea (ild. atite) obiceie. Adv. atit (vest) si atita (est), asa de mare, de mult: atit de milos, atit de bine, atit va dau, atit stiu, atit (adica: timp, vreme) ai lipsit. Atit (ori cu atit) mai bine, mai rau, arata o satisfactiune ori un regret. Corelativ: atit (vest), atita (est) cit vrei.

cauc n., pl. e (lat. caucus, cupa). Vest. Caus ori lingura mare de luat lichide ori faina. E un cuv. neauzit de mine, si de aceia nu-s sigur de acc. In rev. I. Crg. 2,210, e un ex. fara acc.: ia cu caucu apa din galeata. In Univ. 24,4,37; 12,4, e o coresp. din Dolj, unde scrie cauc, si atunci are alta orig. V. chepcea, ciorbalic, polonic.

cersesc v. tr. si intr. (d. cersit, lat. quaesitum, supinu lui quaerere, a cauta, de unde, pin [!] contaminare cu cerut, s´a facut cersut, cersui, apoi cersit, cersii si cersesc. V. cer 3). Vechi. String, adun. Azi. Cer de pomana. Fig. Iron. A cersi voturi. V. colduiesc.

DIFLUENTA s. f. 1. ramificare a unui curs de apa in mai multe brate, care nu se mai reunesc; locul unde se produce acest fenomen. ♦ ~ glaciara = despartirea unui ghetar in doua brate, care inainteaza in aval de ambele parti ale unui interfluviu. 2. fluidificare. 3. inlocuire a discursivitatii obisnuite a gandirii si vorbirii prin propozitii si idei asociate la intamplare, cu dispersia atentiei asupra unor chestiuni secundare. (< fr. diffluence)

colastra (Olt. Munt.) si corastra (Munt.) f., pl. e (lat. colostra si -strum, de unde s´a facut corastra, cu suf. din maiastra, albastra, apoi s´a disimilat in col-, ca tulbure, bolborosesc din turb-, borb-; it. colostre, -ostra. D. rom. vine bg. kulastra, rut. kolastra, ung. gurasztra, gulasztra si gulaszta). Munt. Primu lapte la femei si la vite. Pin [!] a**l. Lapte brinzit. – Si corasla (Mold. Munt.), corasta (Banat) si curasta (Maram.).

FADING, fadinguri, s. n. 1. Variatie (slabire sau accentuare) in timp a sunetelor unui aparat de radioreceptie, provocata de schimbarile conditiilor de propagare a undelor prin atmosfera si stratosfera. 2. Modificare a culorii unei tesaturi sub actiunea apei, a luminii etc. [Pr.: feding] – Din engl., fr. fading.

PRundaRIE ~i f. 1) Loc de unde se extrage prund. 2) Teren cu mult nisip si pietris adus de ape curgatoare. [G.-D. prundariei] /prund + suf. ~arie

HIDROTROPISM s.n. Tendinta de indreptare a unei plante spre locurile cele mai umede ale unui sol, unde se poate dezvolta in conditii optime. [< fr. hydrotropisme, cf. gr. hydor – apa, tropein – a intoarce].

GEOFON s. n. 1. aparat electroacustic folosit pentru receptionarea undelor sonore in prospectiunile geofizice. 2. aparat acustic folosit la delectarea pierderilor de apa din conductele ingropate. (< fr. geophone)

RADA s. f. zona de apa din vecinatatea unui port, aparata prin diguri de valuri si curenti, unde navele stationeaza la ancora. (< fr. rade)

bidiviu, -ie s. si adj. (turc. [d. ar.] bedevi, beduin, de unde vine si fr. bedouin). Vechi. Cal arabesc sprinten: un bidiviu, o iapa bidivie. Azi. Iron. Cal de rasa inhamat, telegar: tine-ti bidiviii, boierule! Fig. Om impetuos: ia opreste-te, bidiviule! – Si bididiu. V. ducipal.

ciutura f., pl. i (lat. situta ild. situla, din care s´a facut situra, apoi citura [Munt. vest], ciutura, ca caciula s. a. din casula. Din situla vine si it. secchia si fr. seille, ciutura, ca rom. unghie, mascur din ungula, masculus, iar var. it. ciotola, scafa, ori ciufolare din sibilare, a suiera, corespunde cu rom. lingura din lingula ori pacura din picula. Cp. si cu ciocirtesc din rus. sokratiti. D. rom. vine bg. cutura, sirb. cutura, rut. cutora; turc. cotura si cotra, de unde alb. cotra si ngr. tsiotra; ung. csutora). Galeata de scos apa din put (in Munt. vest si citura). La morile de apa sau la morile idraulice [!], fie-care despartitura cu care roata ia apa (Mold.). Moara mica cu roata in apa (Hateg). V. facau.

cocioc n., pl. oace si uri (orig. nest.). Sud (Ant. I)). Insula de plaur plutitoare, numita si coscova si mogildan (Dun.): pestele sa [!] baga la cocioace, pescarii pitesc racii pin [!] cocioace (VR. 1927, 5, 156), pin ce [!] cociocuri se nutreau (niste vulturi) stia sfintu [!] (Chir. CL. 1912, 1202). Balta de apa stagnanta cu anii care nu se primeneste de cit cind vine unda mare.

UMEZITOR, umezitoare, s. n. 1. aparat de umezit hartia prin stropire cu apa (pentru a o satina), in timpul procesului de fabricatie. 2. (In sintagma) Umezitor de aer = aparat care pulverizeaza apa si umezeste aerul adus prin conducte din exterior la o instalatie industriala, unde este nevoie de aer conditionat cu un anumit grad de umiditate. – Umezi + suf. -tor.

TOANA², toane, s. f. 1. Ocol facut prin desfasurarea larga si completa a unui navod, care prinde pestele inconjurandu-l; loc (bogat in peste) unde se arunca in acest fel navodul. ♦ Spartura, gaura facuta in gheata unei ape, pentru a pescui sau pentru a scoate apa; copca. 2. Timpul cand pestele umbla dupa mancare. – Din ucr., rus. tonea.

STATIUNE ~i f. 1) Localitate cu izvoare de apa minerala si cu conditii climaterice bune pentru tratamentul diferitelor boli. 2) arheol. Loc unde se observa vestigiile unei asezari umane din epocile primitive. [G.-D. statiunii; Sil. -ti-u] /<fr. station, lat. statio, ~onis

STRAMTOARE ~ori f. 1) Trecatoare ingusta in munti (pe unde se poate trece pe jos); strunga. 2) Spatiu restrans; ingustime. 3) Fasie ingusta de apa, stramtorata de uscat, care leaga doua bazine acvatice (mari sau oceane). 4) fig. Situatie (materiala) grea; ananghie. ◊ A se afla (sau a fi) la ~ a fi intr-un impas. /stramt + suf. ~toare

podisor, podisoare, s.n. 1. (inv. si reg.) podet. 2. (reg.) dulap sau stelaj pentru vase. 3. fiecare dintre barnele pe care se sprijina podeaua la casa. 4. (reg.) parte a bisericii (cu balcon) unde sta corul. 5. (reg.) platforma pe care sunt fixate pietrele la moara de apa; pod. 6. (reg.) dulap de haine. 7. (reg.) nisa in zid, firida. 8. (reg.) suport de scanduri pe care se pun la uscat sau la dospit casul, branza etc. sau pe care se pastreaza oalele cu lapte; leasa, pat.

RADA s.f. Zona de apa din vecinatatea unei coaste, aparata prin diguri de valuri si de curenti, unde se adapostesc navele. [< fr. rade, it. rada].

AHMADI-AL ~, oras in Kuwait, la SE de capitala; 285. mii loc. (1985, cu suburbiile). Mari expl. de petrol (descoperit in 1946). Sediul companiei „Kuwait Oil Co.”. Legat prin conducte cu portul Mina-al-Ahmadi (G. Persic) din apropiere, unde exista o mare rafinarie si cu zacamintul Burgan. Uzina de desalinizare a apei de mare.

BERMEJO [bermeho], riu in Argentina, afl. dr. al fl. Paraguay; 1.100 km. Izv. din Anzii Bolivieni si strabate C. Gran Chaco, unde se numeste si Teuco. In sezonul ploios, traversind reg. cu soluri rosii, apele sale devin si ele rosii.

bogaz, bohaz, boaz si buaz n., pl. uri (turc. boghaz, de unde si ngr. bogazi, bg. sirb. bogaz, boaz). Vechi. Azi. Serbia. Strimtoare de apa (mai ales Bosforu), gura de riu, canal: bohazu Sulinii (chear azi). Trecatoare, defileu: bohazurile Carpatilor. Azi in Olt buhazuri, tari departate pin povesti. V. coclauri, meleaguri, pogheazuri, venetie.

SANATORIU (‹ fr.; {s} lat. sanatorius „care vindeca”) s. n. Institutie medicala pentru tratamentul unor boli cronice (in special tuberculoza, afectiuni ale aparatului respirator, afectiuni neuropsihice), situate de obicei in locuri unde bolnavii pot beneficia de factori naturali de cura (conditii climatice favorabile, aerosoli, ape minerale, namoluri curative) in asociatie cu fizioterapie, alimentatie dietetica si regim special de tratament si odihna. Exista si s. pentru repaus si recuperare a capacitatii de munca sub supraveghere medicala. Printre cele mai cunoscute din Romania se numara s. de la Moroieni, Predeal, Techirghiol, Eforie, Mangalia. Sin. casa de sanatate.

SPALATURA, spalaturi, s. f. Faptul de a (se) spala. 1. Curatare a cuiva sau a ceva cu ajutorul apei, sapunului, detergentilor etc. ♦ apa murdara in care s-a spalat ceva; laturi. ♦ Introducere a unui lichid (medicamentos) intr-o cavitate fiziologica sau patologica a organismului pentru a o curata sau a o dezinfecta. 2. Actiune de eroziune a pamantului cauzata de suvoaie; loc unde se produce o astfel de eroziune, urma lasata de suvoaie. ♦ Pietris adus de ape; loc acoperit cu acest pietris. – Spala + suf. -atura.

SMARC, smarcuri, s. n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetatie); ochi de apa pe un teren mlastinos. ♦ (La pl.; in basme) Loc indepartat si primejdios, de unde isi trage marea izvoarele. 2. (Reg.) Unealta primitiva facuta dintr-o tigva, care serveste pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompa de fantana. – Din sl. smruku.

INTORSATURA ~i f. 1) Loc unde ceva isi schimba directia. 2) Forma arcuita, rezultata din schimbarea directiei (unui drum, unei ape curgatoare). 3) Schimbare neasteptata in desfasurarea evenimentelor; turnura. 4) fig. Constructie rezultata din dispunerea specifica a cuvintelor. 5) Variatie a tonului vocii. /intors + suf. ~atura

OBOR¹ oboare n. 1) (in trecut) Loc special rezervat pentru vanzarea vitelor; targ de vite. 2) Loc imprejmuit (in apropierea casei sau in camp) unde se tin vitele; tarc; ocol. 3) Loc imprejmuit cu stuf sau nuiele intr-o apa curgatoare, pentru a prinde pestele sau pentru a pastra viu pestele prins. /<bulg., sb. obor

BAZIN, bazine, s. n. 1. Rezervor de apa construit din piatra, din ciment etc., avand diferite intrebuintari. ♦ Parte a unui port unde stationeaza vasele. 2. Tinut udat de un rau sau de un fluviu, impreuna cu toti afluentii sai. 3. Regiune geografica bogata in zacaminte de minereuri, in special de carbuni. 4. Cavitate formata din cele doua oase iliace. – Fr. bassin.

CANA (CANA GALILEII), mic tirg din Galileea, unde Hristos, in timpul unui ospat de nunta, a savirsit primul sau miracol schimbind apa in vin.

PESCARIE, pescarii, s. f. 1. (Inv. si reg.) Meseria pescarului (I); pescuit, pescarit. 2. Loc, piata, pravalie unde se vinde peste (1); negot de peste, ♦ Loc unde se aduce (si se conserva) pestele (1) prins. 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea pestilor (1) dintr-o apa; multime de pesti. ♦ (La pl.) Diferite soiuri de peste (1). 4. Mancare preparata din peste (1). – Pescar + suf. -ie.

HAZNA ~le f. 1) Cladire sau incapere unde se pastreaza tezaurul statului; vistierie. 2) Bazin subteran de dimensiuni reduse, folosit pentru colectarea si decantarea apelor menajere. [Art. haznaua] /<turc. hazine, hazne

HIDROMETRIC, -A adj. Referitor la hidrometrie. ◊ Statiune hidrometrica = punct unde se fac masuratori sistematice pentru a se determina nivelul, viteza si debitul unui curs de apa. [< fr. hydrometrique].

borcan n., pl. e (ung. borkancso, canceu de scos vin, de unde si bg. burkan, borcan). Vest. Gavanos, vas de tinut dulceata s.a. Cana de tinut apa pe masa si ori la spalator, de adus vin s.a. – V. ibric, urcior.

2) coace si coa (oa dift.) adv. (lat. ecu-hacce si eccu-hac, de unde s´a facut acoace [care exista pina azi in est in intr´acoace, in coace], apoi coace, ca si acice-cice si acolo-colo; it. qua, sp. aca, pg. ca; vit. cia, fr. ca; pv. sa). Spre mine, in directiunea mea: vino´n coace, du-te´n colo. Fam. A avea pe „vino´n coace”, a fi dragalas, dragastos, atragator, simpatic. De(la) un timp in coace, de cit-va timp. In coace si´n colo, in amindoua (sau si in toate) directiunile, in toate partile: am cautat in coace si´n colo, si n´am gasit nimic! Intr´acoace (est si nord), in coace. Din coace, din spre mine: sa pornim din coace´n colo (in est si nord dintr´acoace intr´acolo). – Se zice tot asa de des si in coa, din coa, mai ales in vest. V. colo, dincoace, dincolo.

ZACATOARE, zacatori [si zacatoare] s. f. 1. Vas mare cu doage, in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (intr-o moara de apa) piatra (fixa) aflata in partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. Loc unde stau vitele la odihna ziua; (in special) Loc la stana unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]

MUSTIUC ~uri n. 1) Tub mic (de os, de lemn, de ebonita) in care se fixeaza tigara pentru a fuma; tigaret. 2) Extremitate a unui instrument muzical de suflat, pe unde se sufla cu gura; ambusura. 3) Capatul metalic al unui furtun care serveste la reglarea curentului de apa. [Sil. -tiuc] /<germ. Mundstuck

CASCADA (‹ fr.) s. f. 1. Cadere naturala de apa pe cursul unui riu, fluviu sau torent provocata de o ruptura de panta in profilul longitudinal al vaii. Frecvente in regiunile calde si umede peste fostele praguri glaciare, in unitatile inalte de relief unde bancurile de roci dure alterneaza cu altele mai moi. C. cu cea mai inalta cadere de apa din lume este Angel (Venezuela, 979 m). In Romania cea mai inalta c. este Izvorul Cailor (M-tii Rodnei, 150 m). ♦ C. de hidrocentrale = grup de centrale hidroelectrice, in componenta unui sistem hidroenergetic amenajate in serie pe un curs de apa, ce pot avea sau nu lacuri proprii de acumulare. ♦ Expr. Cascada de ris = ris zgomotos, sacadat si prelungit. 2. (TEHN.) Montaj in c. = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice pentru a imbunatati factorul de putere sau pentru a modifica fara pierderi turatia acestora.

ciocolata f., pl. e (it. coccolata, de unde si turc. cokolata si cyk-, d. sp. chocolate, care vine d. mexicanu choco, cacao, si latl, apa: fr. chocolat). Un fel de pasta alimentara virtoasa compusa din cacao, zahar s. a. Bautura compusa din lapte amestecat cu praf din aceasta pasta. – Barb. socolata (dupa fr.). Vulg. ciucalata.

FEDING ~uri n. tehn. 1) Variatie in timp a intensitatii undelor radiofonice datorita schimbarii conditiilor de propagare a acestora. 2) Modificare a culorii unei tesaturi sub influenta unor factori externi (apa, lumina etc.). /<engl., fr. fading

plisa¹, plise, s.f. (reg.) 1. loc adanc si linistit in albia unui rau. 2. loc in padure unde se aduna lemnele pentru a fi transportate cu masinile sau cu carutele. 3. lemn pus de-a curmezisul unei ape curgatoare, pe care se asaza butucii cand se construieste o pluta.

BAZIN s.n. 1. Rezervor mare de apa, alimentat de obicei de la o sursa. ♦ (Mar.) Parte a unui port amenajata special pentru stationarea navelor. 2. Regiune de unde isi aduna afluentii un rau sau un fluviu. 3. Regiune in care se gasesc zacaminte de minereuri. 4. Cavitate cuprinsa intre oasele iliace; pelvis. [Pl. -ne, -nuri, var. basin s.n. / < fr. bassin].

FADING [FEDING] s. n. 1. scadere temporara a intensitatii undelor electromagnetice receptionate de un aparat de radioreceptie, datorita schimbarilor atmosferice. 2. modificare a culorii unei tesaturi provocata de actiunea unui agent (lumina, apa etc.). (< engl., fr. fading)

REMU s. n. variatie treptata a nivelului apei unui rau sau canal produsa in zonele in care miscarea uniforma a curentului este impiedicata. ◊ vartejuri de apa si valuri mici care se formeaza in imediata apropiere a pupei la o nava propulsata prin elice. ♦ ~ de aer = zona instabila unde se intalnesc curenti de aer ascendenti si descendenti. (< fr. remous)

QANAT (‹ araba) s. n., galerie subterana prin care ape din panza freatica acumulate in depozitele de grohotis de la poalele muntilor sunt transportate la distante mari, prin cadere libera, asigurand aprovizionarea cu apa a localitatilor si irigarea oazelor. Acest sistem, utilizat in Iran inca din Antichitate, a fost preluat ulterior de arabi; in Sahara, unde a atins o dezvoltare considerabila, galeriile sunt cunoscute sub numele de foggara.

TERASA¹, terase, s. f. 1. Constructie deschisa, anexa a unei cladiri, asezata la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperis (servind ca loc de odihna sau de agrement). ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren, in parcuri sau in gradini. ♦ Portiuni de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt asezate mese pentru consumatori. 2. Forma de relief cu aspect de treapta, provenita din ridicarea scoartei pamantului sau ca rezultat al eroziunii apelor in lungul unei ape curgatoare. – Din fr. terrasse.

aramie f. (d. arama, [de unde bg. araniia], ca ferie d. fer, lemnie d. lemn, bradoaica d. brad s. a.). Ial. Caldare de arama de fert apa de rufe s. a.

REMUU s.n. Variatie treptata a inaltimii apei unui rau sau a unui canal produsa in zonele in care miscarea uniforma a curentului este impiedicata. ♦ Vartejuri de apa si valuri mici care se formeaza in imediata apropiere a pupei la o nava propulsata prin elice. ◊ Remuuri de aer = zone instabile unde se intalnesc curenti de aer ascendenti si descendenti. [Pron. -mu-u, var. remu s.n. / < fr. remous].

ETER, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinatie organica lichida, incolora, foarte volatila si inflamabila, cu miros aromatic specific, obtinuta din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri in industrie. 2. S. m. Substanta ipotetica (a carei existenta nu este admisa de fizica moderna) avand proprietati fizice contradictorii, care ar umple intregul spatiu si ale carei oscilatii ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosfera, cer, vazduh. 4. S. m. (In conceptia unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alaturi de foc, apa, pamant si aer) din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. – Din fr. ether, lat. aether.

PELOTA s. f. 1. pernita in care se infig ace. 2. (med.) perna destinata a comprima o parte a corpului, in bandajele herniare. 3. joc sportiv de origine basca, intre doi jucatori, constand in a arunca o minge de cauciuc brut cu o racheta (chistera) intr-un perete, de unde, ricosand si atingand pamantul, este reluata si jucata de partener; mingea insasi. 4. barca de piele, cusuta si etansata cu seu de foca, folosita pe apele interioare ale Americii de Sud. (< fr. pelote, fr. pelota)

Alpheus, zeul apei cu acelasi nume, care izvora din Arcadia si se varsa in mare. Indragostit de nimfa Arethusa, Alpheus a urmarit-o pina in insula Ortygia, unde fugara a fost transformata de Artemis intr-un izvor.

BARA, bare, s. f. 1. Bucata lunga de lemn sau de metal careia i se dau diferite intrebuintari. 2. Stalp de poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal montata intre doi stalpi. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si de impricinati; p. ext. locul din instanta unde pledeaza avocatii. 4. Linie verticala sau orizontala care separa parti dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticala care separa masurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apa, de obicei in fata gurii de varsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urca o data cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.

DEBIT¹ s. n. 1. cantitate de fluid sau de material pulverulent care trece in unitatea de timp printr-o sectiune data a unei conducte, a unui canal ◊ cantitate de material transportata, prelucrata sau furnizata de o masina, instalatie etc. in unitatea de timp. ♦ ~ c*****c = cantitatea de sange expulzata din ventricolul stang in aorta la fiecare contractie a inimii; ~ de foc = numarul de lovituri trase de o gura de foc in unitatea de timp; (inform.) ~ de informatie = cantitatea de informatii transmise in unitatea de timp, dintr-un sistem de comunicatie. ◊ numarul de vehicule ce trec printr-un punct al unui drum in unitatea de timp. ◊ cantitatea de forte si mijloace care pot trece in unitatea de timp peste un curs de apa. 2. cantitatea de calorii pe care o produce o instalatie in unitatea de timp. 3. (fig.) suvoi, torent de cuvinte, flux verbal. 4. vanzare (de marfuri) cu amanuntul. ◊ local unde se vinde cu amanuntul; tutungerie. (< fr. debit)

TEICA ~ci f. 1) Vas mobil de lemn, in care cad grauntele din cosul morii si de unde trec intre pietre. 2) Vas in forma de jgheab din care beau sau mananca animalele; treuca; troaca. 3) reg. Caldare din doage, prinsa la o prajina pentru a scoate apa din fantana. [Sil. tei-] /Orig. nec.

aburesc v. (d. abur). Scot abur: cimpu abureste. Se zice despre vint cind adie: vintu abureste (cp. si cu boare). V. tr. Expun aburului, acoper c' o ceata provenita din abur, ca atunci cind sufli pe sticla ochelarilor ca sa-i stergi apoi. Fig. Ametesc, imbat putin. V. refl. Ma acoper c' o ceata provenita din abur (ca geamurile). Fig. Ma infierbint, ma aprind la fata. – Vechi si aburez, de unde si aburat, ametit, beat.

albina f., pl. e (lat. pop. alvina, cl. alvearium, stup, d. alvus, stup, roi. V. albie). Un fel de musca imenoptera mai mare care produce miere si ceara si pe care oamenii o ingrijesc tinind-o in stup, unde ia [!] traieste cu semenele ei ca intr' o republica supt conducerea unei albine mai mari numite matca sau regina. (Trintorii is albinele masculine. In partea din apoi [!] albinele au un ac veninos, cu care impung cind is furioase si care mai tot-de-a-una ramine in impunsatura si cauzeaza o unflatura foarte dureroasa). Harnic ca o albina, foarte harnic. V. bondar, gargaun, vespie [!].

chepcea si chipcea f., pl. ele (turc. kepce, d. pers. kefce, polonic, chipceag, de unde si ngr. kepse si bg. kebce. V. chipcel, chipceag). Munt. Mold. Rar. Linguroi cu gauri de luat spuma din ferturi. – In Hateg capcea, caus de baut apa. V. cauc si ciorbalic.

posidic (posidicuri), s. n. – 1. Plevusca, peste mic. – 2. Droaie de copii, copilaret. – 3. Fat, mormoloc. – Var. poji(r)dic, pojo(r)dic, posirdic, posildic, posindic, bosandic. Creatie expresiva, unde pos- exprima ideea de „forfot”, cf. fos-. Legatura cu mag. fosedek (Draganu, Dacor., III, 716), mag. posodek (Scriban) pare sa explice prin acelasi scop expresiv. Cf. posirca, s. f. (apa chioara), care pare sa apartina aceleiasi familii (dupa Cihac, II, 280, din sl. pozesti „a arde”, ipoteza improbabila, care se explica partial prin silinta exagerata ca din acest cuvint autorul ar face alcoolul de proasta calitate; in realitate se zice si pentru supe si bauturi nealcoolice).

bursa f., pl. e (fr. bourse, it. borsa, d. lat. byrsa, pop. bursa, d. vgr. byrsa, pele, punga de pele. V. Birja). Stipendiu, pensiune platita de stat ori de un particular p. intretinerea unui elev ori unui student. Suma de 500 lei vechi in Turcia (V. punga). Loc unde se fac operatiuni financiare asupra valorilor publice, obligatiunilor, actiunilor s.a. (numit pop. pin porturi si borsa, dupa it. borsa, si turc. borsa, ca si soma ild. suma). – In vechime zarafii isi asezau mesele pe pietele publice ale marilor orase. La Ierusalim, Hristos, vazandu-i facind schimb chear in tinda biserii, i-a alungat batindu-i cu funia uda. Burse cu intelesu de astazi nu exista de cit din seculu 16. Primu oras care a avut bursa a fost Bruges (Belgia), unde un negustor invita la casa lui ca sa incheie afaceri. Ca semn de recunoastere a casei, pusese la intrare o punga (lat. bursa) sculptata pe o peatra. Apoi s’au infiintat burse la Anvers, Lyon, Tuluza, Roma s.a. Cea dintii cladire de bursa publica a fost inaugurata de regina Elisabeta la Londra in 1571.

ETER s.m. 1. (In filozofia antica) Al cincilea element constitutiv al cosmosului (alaturi de foc, apa, aer si pamant). 2. Compus organic obtinut din alcooli sau din fenoli, foarte intrebuintat in industrie. 3. Fluid ipotetic care ar exista pretutindeni in spatiu si ale carui oscilatii ar constitui undele electromagnetice. // s.n. (Fig.) Spatiul atmosferic. [Pl. -ri, (s.n.) -ruri. / < fr. ether, cf. gr. aither – aer curat].

VULCAN, vulcani, s. m. 1. Ridicatura muntoasa de forma conica, formata prin eruptia la suprafata solului a lavei si a unor produse magmatice, avand in centru o deschizatura larga. ◊ Expr. A sta (ca) pe un vulcan = a fi amenintat de o primejdie, de un pericol gata oricand sa se dezlantuie. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o actiune primejdioasa; stare de lucruri periculoasa sau amenintatoare; pericol iminent. 2. (In sintagma) Vulcan noroios = ridicatura conica formata prin eruptia la suprafata solului a unor gaze care antreneaza apa si namol. – Din it. vulcano, germ. Vulkan.

DEJECTIE, dejectii, s. f. 1. Evacuare a excretiilor din organism, in special a materiilor f****e; (concr.) materia f****a evacuata. ♦ apa murdara provenita din fabrici sau din gospodarii, care degradeaza apele naturale in care se scurge. 2. (In sintagma) Con de dejectie = forma de relief cu aspect de evantai, alcatuita din bolovanisuri, pietrisuri, nisip si argila depozitate de torenti si rauri acolo unde se produce o schimbare de panta. [Var.: dejectiune s. f.] – Din fr. dejection, lat. dejectio, -onis.

TAIETURA, taieturi, s. f. 1. Actiunea de a taia; (concr.) locul unde s-a taiat ceva; spec. rana provocata de un instrument taios. ♦ Suprafata rezultata dintr-un corp dupa ce a fost taiat. ♦ Fel, mod de a taia. 2. Drum (adancit) sapat de o apa in curgerea ei. ♦ Povarnis drept, prapastios; perete stancos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trasatura, contur. 4. Teren despadurit pe care se mai vad inca butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzatie de durere asemanatoare cu aceea provocata de o taiere; junghiuri. 6. Stersatura; fragment, text sters sau anulat. 7. Portiune, articol decupat dintr-o tiparitura. [Pr.: ta-ie-] – Taia + suf. -atura.

MANA s. f. 1. Lichen comestibil care creste pe stanci in forma unor mici ghemuri cenusii, purtate uneori in locuri foarte departate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. paine facuta din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belsug, abundenta. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mana-de-ape = planta erbacee toxica din familia gramineelor, cu frunze lanceolate si cu flori hermafrodite dispuse in spicule, care creste in preajma apelor si prin mlastini (Glyceria aquatica). 4. Roua sau ploaie de vara pe vreme insorita, care are un efect daunator asupra dezvoltarii plantelor; p. ext. stricaciune provocata de soarele prea fierbinte care apare imediat dupa ploaie. – Din sl. mana, ngr. manna.

DEBIT² s.n. 1. Desfacere, vanzare a unor marfuri. 2. Local, loc unde se vinde cu amanuntul; pravalie; tutungerie. 3. Cantitate de lichid, de fluid pe care o lasa sa se scurga un izvor, un rezervor etc. ◊ Debit solid = cantitatea de material solid transportat de un curs de apa in unitatea de timp in suspensie. ♦ Cantitate de curent electric data de o sursa de electricitate intr-un anumit timp (luat ca unitate). 4. (Fig.) Suvoi, torent de cuvinte, flux verbal. [Pl. -te, -turi. / < fr. debit].

Deianira, fiica regelui Oeneus si sora lui Meleager. Intors din Infern, unde umbra lui Meleager il rugase s-o ia in casatorie pe Deianira, ramasa pe pamint fara nici un sprijin, Heracles ii cere acesteia la intoarcere mina. Dupa ce il invinge in lupta pe zeul apei, Achelous (v. si Achelous), se casatoreste cu ea si au un fiu, pe Hyllus. O data, pe drum, in timp ce paraseau Calydonul, ei se intilnesc cu centaurul Nessus, indragostit si el de Deianira (v. si Nessus). Centaurul incearca s-o violeze, fapt pentru care intre cei doi se incinge o lupta. Ranit mortal de Heracles, Nessus ii daruieste inainte de a muri Deianirei un filtru miraculos cu care – dupa spusele lui – sa-l poata face pe sotul ei s-o iubeasca vesnic. Curind dupa aceea, aflind de o infidelitate a lui Heracles, care se indragostise de Iole, Deianira, ramasa acasa, ii trimite o camasa imbibata in filtrul miraculos. Cum o imbraca, eroul e cuprins de flacari mistuitoare si moare in chinuri cumplite (v. si Heracles). Auzind de sfirsitul tragic al sotului ei si dindu-si seama de inselatoria si totodata de razbunarea centaurului, Deianira se sinucide la rindu-i.

CURENT² ~ta (~ti, ~te) 1) (despre unitati de timp) Care este in curs; in care ne aflam. Anul ~. 2) Care are loc in mod obisnuit; de fiecare zi; zilnic; cotidian. Chestiuni ~te. ◊ Cont ~ cont la o banca unde sumele se depun si se ridica la necesitate. 3) (despre preturi) Care exista in timpul de fata; in curs; actual. ◊ Moneda ~ta moneda care circula; moneda valabila. 4) (despre vorbire) Care se produce usor, fara efort; curgator; fluent; cursiv. 5): apa ~ta apa care vine prin tevi la robinete si poate fi folosita in orice moment. /<fr. courant

1) ban m. (germ. ban, porunca supt amenintare de pedeapsa, jurisdictiune, ocol, judet, ngerm. bann, cu verbu bannen, a fermeca, verbannen, a exila, francic banjan, got. bandνjan, de unde fr. bannir, a exila. Sunetu a ramas intact ca’n lat. annus, rom. an. D. rom. vine ung. ban, sirb. bg. ban, domn, stapin; vpol. ban, bsn, moneta. Int. a evoluat de la judet la stapinu judetului, „ban”, apoi la moneta banului. V. banal). Titlu conferit de regii Ungariii unor nobili inferiori in Transilvania, apoi comandantilor unor provincii de frontiera, ca Croatia, Bosnia, Dalmatia si, mai ales, Severinu (1368). Dupa anul 1500, acest titlu trecu guvernatorului Craiovei (care era considerat ca locotenent al domnului in Oltenia). Mai pe urma, primu boier in Tara Romaneasca. Un boier mai mic in Moldova (pe la 1700) intre marele spatar si si marele paharnic (la Xen., 3, 162, dupa paharnic). Guvernator austro-unguresc in Croatia si Slavonia. Ban de judet, banisor.

briu n., pl. briie, briuri, si brine ca friu. (vsl. brunia, chiurasa. V. birnet). Cingatoare de pinza lata si invirtita de mai multe ori in prejuru corpului: i-a crescut barba pina la briu, apa le venea pina la briu. Un fel de dans si o melodie taraneasca. Dunga in prejuru unei case ori unei coloane. Orice dunga in general: briie de lumina. Munt. Podina la stog, baza claii de jos pina unde incepe conu. V. chimir.

REFLUX s. n. 1. coborare periodica a nivelului apei marilor si oceanelor datorita atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (fig.) descrestere, regres. 3. (chim.) reintoarcere catre baza coloanei de fractionare, sub forma de lichid condensat, a unei parti din vapori datorita pierderii de caldura. ◊ lichidul astfel obtinut. 4. (med.) revenire a unei unde de lichid. (< fr. reflux)

cafea f., pl. ele (turc. [d. ar.] kahve kave; ngr. kafes, it. caffe, fr. cafe). Un copacel rubiaceu african care face niste boabe care se prajesc, se risnesc si se ferb [!] in apa ca sa dea o placuta bautura neagra care se bea indulcita cu zahar (coffea arabica): plantatiuni de cafea. Boabele acestui copacel: un sac de cafea. Bautura facuta din aceste boabe: o ceasca de cafea. – Cafeaua e originara din Abisinia, unde creste salbatica, ca si pin [!] Mozambic si Angola. Azi se cultiva foarte mult la Moka, Ceylan, Martinica si Brazilia (Rio), de unde vin cele mai renumite feluri de cafea. Se zice ca efectele ei au fost observate intiia oara de un cioban ale carui oi mincase [!] frunze ori boabe de cafea si incepuse [!] a sari. Populatiunea Galla (Abisinia) minca boabe de cafea prajite in unt. Pe la sfirsitu seculului [!] XV un Arab descoperi bautura cafelei, care apoi se raspindi iute in tot Orientu. In Francia a fost adusa la 1654, iar la Paris s´a baut la 1669. La inceput, fiind-ca alunga somnu, fu denuntata ca vatamatoare. Dar curind obiceiu de a o sorbi se raspindi in toata lumea. V. caputiner, gingirlie, sfart.

1) clot n., pl. uri (germ. sas. klotz, butuc, bulgare, de unde si pol. ceh. kloc, butuc. V. si colt). Munt. Mold. sud. Bulgare, sfaramatura [!]: cloturi de caramida. Munt. Olt. Bucata de lemn (ori si de metal) care sprijina ceva. Vechi. (Beld. s. a.). Canaf, ciucure. A ti se face minile clot de apa, a ti se zbirci de prea multa tinere in apa. S. m. Munt. vest (?). Bustean de brad (bila).

MINA¹ ~e f. 1) Subteran de unde se exploateaza zacaminte minerale. 2) Ansamblu de lucrari si de instalatii ce tin de extragerea zacamintelor minerale. 3) Parte centrala de grafit sau de alt material a unui creion. 4) fig. Sursa inepuizabila (de bogatie). 5) Arma exploziva al carei dispozitiv poate exploda in pamant sau in apa. Camp de ~e. [G.-D. minei] /<fr. mine, germ. Mine

Charybdis, fiica monstruoasa a lui Poseidon si a lui Gaea, care salasluia odinioara pe coasta Siciliei, in apropiere de Messina. Lacoma si nesatioasa din fire, Charybdis se spunea ca ar fi devorat cirezile lui Heracles, fapt pentru care, drept pedeapsa, a fost lovita de trasnetul lui Zeus si transformata intr-un monstru marin. Charybdis inghitea de trei ori pe zi apa marii si o data cu ea, navele corabierilor nesabuiti care s-ar fi aventurat prin partea locului. Insusi Odysseus era sa fie inghitit de ea, dar a scapat ca prin minune de moarte, agatindu-se de ramurile unui smochin care se afla la intrarea pesterii unde statea ascuns monstrul. In fata Charybdei, de cealalta parte a strimtorii care despartea Italia de Sicilia, se afla un alt monstru, Scylla (v. si Scylla).

PLATFORMA ~e f. 1) Suprafata plana orizontala a unui vehicul sau a unui aparat de ridicat, pe care se instaleaza obiectele de transportat. 2) Vagon al unui vehicul public fara acoperis si cu peretii foarte josi, folosit pentru transportarea marfurilor. 3) Parte a unui vehicul de transport in comun din apropierea usilor, pe unde urca si coboara pasagerii. 4) Element plan de constructie. 5) Parte orizontala plana de la fiecare cotitura a unei scari din interiorul unui bloc; odihna; palier. 6) Suprafata plana de teren, situata la o anumita altitudine. 7) sport Instalatie orizontala rigida de cativa metri lungime, de pe care se executa sarituri in apa. 8) fig. Ansamblu de idei care este pus la baza unei actiuni politice in comun. ~ electorala. /<fr. plateforme

bocna f., pl. e (vsl. rus. boku, lature, coasta, de unde se va fi dezvoltat int. de „os”, cuv. de orig. germ., cum se vede din irlandezu bac, vechi bacc, din bakn, calcii, cirja. Bern.). Dor. Arsic, petricica de jucat. Bas. Lut ars. Pl. Hirburi. (Sez. 30, 151). Adv. (Mold., Munt.) Inghetat bocna, inghetat de tot, tun, tutuc, intepenit de ger (o apa, un om degerat). V. ciont 1.

RECEPTOR, -OARE I. adj. care recepteaza (o actiune mecanica, un curent, o unda etc.). II. s. n. 1. sistem tehnic destinat sa primeasca o anumita forma de energie pentru a o transforma in alta utilizabila. 2. aparat care transforma oscilatiile electromagnetice dintr-un circuit electric in oscilatii acustice; ansamblu, cuprinzand un amplificator, care serveste pentru a asculta si a vorbi la telefon. 3. mediu natural (rau, lac, mare) care primeste apele de evacuare. III. s. m. organ de simt la nivelul caruia se realizeaza transformarea energiei stimulului extern in influx nervos. IV. s. m. f. 1. (lingv.) persoana care primeste si decodeaza un mesaj realizat potrivit regulilor unui cod specific: interlocutor, cititor. 2. cel care primeste sange de la un donator. (< fr. recepteur)

Anna Perenna, veche divinitate romana. Anna, fiica lui Belus si sora lui Dido, s-a refugiat dupa moartea acesteia din urma (v. si Dido) in Italia, unde a fost gazduita de Aeneas. Rascolind amintirile si trecutul eroului, sosirea ei nu e insa privita cu ochi buni de Lavinia, sotia lui Aeneas, care hotaraste s-o piarda. Dido i se infatiseaza Annei in vis si-i dezvaluie uneltirile Laviniei. Inspaimintata, Anna paraseste in miez de noapte palatul lui Aeneas si se arunca in apele riului Numicius. Transformindu-se in nimfa, ea devine nemuritoare, luind numele de Anna Perenna.

acatare pron. indefinit fix (lat. eccum talem, „iacata asa”, de ex., „om”, de unde, prescurtat, atare si cutare; mrom. ahtare. Cp. si cu alb. akǎ kus, oare-care, akǎ ku, undeva). Vechi. Trans. Anumit: in acatare ceasuri. Azi. Trans. Munt. Insemnat, deosebit, stimabil, considerabil: acatare poama, nu e vre-o poama acatare, nu e mare lucru de capu lui, nu e de vre-o valoare). – In Mold., pin [!] etim. pop., s' a facut acatarii, apoi s' a despartit in a catarii („al consideratiunii”, de sama, insemnat: ) un om a catarii.

CASOAIE, casoaie, s. f. 1. Augmentativ al lui casa¹ (1). ♦ Baraca (de lemn) unde se adapostesc muncitorii care lucreaza la camp sau la padure. 2. Camara in care se tin, la tara, lucruri de gospodarie. 3. Element de constructie in forma de cutie (fara funduri sau cu un singur fund), confectionat din grinzi de lemn sau de beton prefabricat, care se umple cu piatra, cu pamant etc. si care se asaza in albie sau pe malul unei ape in scopul executarii unui baraj, a unui dig etc. [Var.: casoi s. n.] – Casa + suf. -oaie.

A RADE rad tranz. 1) (par, barba, mustati) A taia de la radacina, inlaturand complet (cu briciul sau cu masina de barbierit); a barbieri. 2) (persoane) A lipsi de par cu ajutorul briciului. ◊ ~ (pe cineva) fara sapun a critica foarte aspru. ~ o mama de bataie a bate zdravan. ~ o palma a da o palma (cu putere). 3) (animale sacrificate) A curata de elementele necomestibile (par, solzi, murdarie etc.). 4) (unele straturi subtiri) A desparti de unde este prins (cu o unealta taioasa). 5) (legume) A curata de coaja. 6) A da prin razatoare; a razui. 7) fig. A face sa nu mai existe; a sterge (de pe fata pamantului); a distruge; a prapadi; a nimici. 8) fig. (persoane, de obicei la jocul de carti) A face sa piarda toti banii. 9) rar (despre pasari in zbor, proiectile lansate etc.) A atinge usor la suprafata (apa, pamantul). /<lat. radere

Danae, fiica lui Acrisius, regele din Argos, si a Eurydicei. Temindu-se de implinirea unui oracol care-i prezisese ca va muri de mina fiului lui Danae, Acrisius isi inchide fata intr-un turn inalt. Nici un muritor nu poate ajunge pina acolo. Transformat in ploaie de aur, Zeus reuseste insa sa se strecoare pina-n iatacul fetei. Din dragostea lui cu Danae se naste Perseus. Ca s-o piarda pe ea si pe fiul ei, Acrisius ii inchide intr-un cufar si-i abandoneaza pe apa, prada valurilor. Danae, ocrotita de Zeus, reuseste insa sa scape cu viata si sa ajunga in insula Seriphus. Acolo e primita la curtea regelui Polydectes, care se indragosteste de ea. Dupa trecerea anilor regele vede insa in fiu o piedica in cucerirea inimii mamei. De aceea el il trimite pe Perseus departe, cu gindul ascuns ca-si va gasi moartea in lupta cu Meduza. Perseus se inapoiaza insa victorios (v. si Perseus). Impreuna cu mama sa el se intoarce in Argos unde, fara voia lui – ca o implinire a oracolului – isi ucide bunicul (v. si Acrisius).

PLATFORMA s. f. I. 1. suprafata orizontala plana, planseul mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ vagon, (auto)camion care are o suprafata plata, deschisa. ♦ parte a unui tramvai, autobus etc. pe unde urca sau coboara calatorii. 2. loc rezervat la bordul unor nave pentru apuntarea avioanelor si elicopterelor. ♦ suprafata de teren pe care se ridica noi constructii. ♦ ~ de lansare = loc amenajat pentru lansarea rachetelor mari; ~ spatiala = satelit artificial de mari dimensiuni, baza de lansare de pe orbita a navelor interplanetare; ~ industriala = zona in care sunt concentrate mai multe unitati industriale. 3. parte a unei cladiri, formata dintr-o suprafata orizontala plana. ♦ rampa pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor. 4. (sport) instalatie orizontala rigida de pe care se executa sarituri in apa. 5. portiune mai rigida si mai solida a scoartei terestre. ♦ ~ continentala = zona a fundului marii care se inclina usor de la tarm spre povarnisul continental. ♦ constructie plutitoare sau fixa destinata forajului marin. ♦ loc ses (pe un deal, pe un munte). II. (fig.) program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupari oarecare, baza teoretica. (< fr. pate-forme)

RADACINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina

CAMIN, (1, 4, 6) caminuri, (2, 3, 5) camine, s. n. 1. Soba joasa, zidita la peretele camerei, cu vatra larg deschisa. 2. Cuptor, vatra. 3. Cos pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casa parinteasca; p. ext. familie. 5. Denumire data unor institutii cu caracter social-cultural; camin de copii = institutie cu regim de internat pentru copii prescolari (3-6 ani), cu orar de zi sau saptamanal; camin studentesc = asezamant universitar care asigura cazarea studentilor, pe langa acesta functionand uneori si cantine; camin cultural = institutie infiintata in scopul propagarii culturii la sate (5); camin scoala = camin pentru copiii orfani, in care se afla si scoala; camin spital = camin (de batrani) in care se acorda asistenta medicala. 6. Incapere mica subterana, zidita si acoperita cu capac de fonta, pe traseul unei conducte de alimentare cu apa a unui canal, construita pentru a permite accesul la conducta sau la canal. – Din sl. kamina.