VECTOR, vectori, s. m. Marime matematica sau fizica definita printr-o valoare numerica, o unitate de masura, o directie si un punct de aplicatie (reprezentata grafic printr-un segment de dreapta orientat). ◊ (Adjectival) Raza vectoare. – Din fr. vecteur.

VECTOR s.m. Marime matematica sau fizica definita printr-o valoare numerica, o directie si un sens, reprezentata grafic printr-un segment de dreapta. // adj. Raza vectoare = segment de dreapta care porneste dintr-un sistem de coordonate polare catre un punct. // (In forma vecto-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „linie de forta”, „(referitor la) vector”. [Acc. si vector. / < fr. vecteur, cf. lat. vector].

VECTOR, -OARE I. s. m. 1. marime matematica definita prin valoare numerica, directie, sens si punct de aplicatie, reprezentata grafic printr-un segment de dreapta. 2. (biol.) structura genetica capabila de a se replica autonom in celula-gazda adecvata. ♦ animal (insecta, rozatoare) care raspandeste un parazit, un virus sau bacterii patogene, gazda temporara; vehicul (2). II. adj. raza ~ oare = segment de dreapta care porneste dintr-un sistem de coordonate polare catre un punct. (< fr. vecteur)

GROTESC, -A, grotesti, adj., GROTESC s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul c*********l, neobisnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situatii. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostaza estetica reflectand realitatea in forme fantastice, bizare, disproportionate, c*********le. 2. S. n. Corp de litera de tipar fara picioruse, format din arce si segmente de dreapta de aceeasi grosime. – Din fr. grotesque.

DIAGONAL, -A, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. segment de dreapta care uneste doua unghiuri (sau varfuri) nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite. ◊ Loc. adv. In diagonala = pe directia unei drepte inclinate fata de un punct de referinta; de-a curmezisul. ♦ Curea purtata de-a curmezisul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Portiune de linie de cale ferata sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o statie, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bara inclinata care leaga doua noduri ale talpilor opuse ale unei grinzi cu zabrele. II. Adj. Care uneste varfurile a doua unghiuri nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite; care este in forma de diagonala; curmezis; crucis. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.

segment, (1, 2, 3) segmente, s. n., (4) segmenti, s. m. 1. S. n. Portiune dintr-o figura, limitata cel putin intr-o parte de marginile ei. ◊ segment de dreapta = portiune dintr-o dreapta marginita de doua puncte. segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsa intre o coarda si arcul subintins. 2. S. n. Portiune definita dintr-un intreg, nedetasata de acesta. segment din coloana vertebrala. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau partile) care alcatuiesc corpul unor vietuitoare. 4. S. m. Garnitura metalica a unui piston, care serveste la etansarea spatiului liber dintre acesta si cilindrul in interiorul caruia se deplaseaza, sau la razuirea uleiului de pe peretii interiori ai cilindrului. – Din fr. segment, lat. segmentum.

MEDIATOR, -OARE, mediatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana, guvern etc. care mijloceste o intelegere intre doua parti (adverse), care face un act de mediatie; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigura transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculara dusa pe mijlocul unui segment de dreapta; locul geometric al punctelor situate intr-un plan, egal departate de capetele unui segment de dreapta. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator.

DIAMETRU, diametre, s. n. 1. segment de dreapta care uneste doua puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecand prin centrul lor; lungimea acestui segment. ♦ Locul geometric al mijlocului tuturor coardelor paralele cu o directie data. 2. (In sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect departat, in special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diametre, lat. diametrus.

SEMIdreapta, semidrepte, s. f. (Geom.) segment de dreapta marginit la un singur capat. – Semi- + dreapta (dupa fr. semidroite).

APOTEMA ~e f. 1) segment de dreapta dus din centrul unui poligon regulat pe oricare dintre laturile acestuia. 2) Perpendiculara coborata din varful unei piramide regulate pe mijlocul oricareia dintre laturile bazei. /<fr. apotheme

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

DIAMETRU ~e n. 1) segment de dreapta care trece prin centrul unei sfere sau al unui cerc, unind doua puncte opuse de pe circumferinta acestora. 2) Lungimea acestui segment. [Sil. di-a-] /<fr. diametre, lat. diametrus

MEDIATOARE ~ f. Perpendiculara dusa prin mijlocul unui segment de dreapta. [Sil. -di-a-] /<lat. mediator

RAZA ~e f. 1) Fascicul ingust de lumina care porneste de la o sursa de lumina sau de la un obiect stralucitor. ~e solare. ◊ O ~ de speranta fapt pozitiv care, desi, neinsemnat, da curaj. 2) la pl. fiz. Flux de particule sau de energie a oscilatiilor electromagnetice; radia-tie electromagnetica. ~e Rontgen. 3) mat. segment de dreapta care uneste un punct al circumferintei cercului sau al suprafetei sferei cu centrul acestora. 4) Limita pana la care se extinde ceva. ~ de influenta. 5) Fiecare dintre fofezele unei vartelnite. [G.-D. razei] /<lat. radia

VECTOARE ~ adj. : Raza ~ segment de dreapta care reprezinta distanta de la punctul de pornire al unei curbe pana la punctul ei variabil. /<fr. vecteur

GROTESC s.n. (Poligr.) Litera de tipar fara picioruse, formata din combinatii cu arce si segmente de dreapta. [< fr. grotesque].

DIAMETRU s.n. segment de dreapta care trece prin centrul unei curbe inchise sau prin centrul unei sfere si care uneste doua puncte opuse ale curbei sau sferei. ◊ Diametru aparent = unghi sub care se vad extremitatile unui obiect indepartat, ale unui astru, de catre un observator. [Cf. fr. diametre, lat., gr. diametros].

MEDIATOR, -OARE adj. 1. (Despre planuri sau drepte) Perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. 2. Factor intermediar de mediere si transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul. ◊ Mediator chimic = substanta chimica eliberata de terminatiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos. // s.m. si f. Cel care face o mediatie intre doi adversari; impaciuitor, mijlocitor, intermediar. [Pron. -di-a-. / cf. fr. mediateur, lat. mediator].

MEDIATOARE s.f. Perpendiculara ridicata pe mijlocul unui segment de dreapta. [Pron. -di-a-. / dupa fr. mediatrice].

ORTOCENTRU s.n. Punctul de intalnire al segmentelor de dreapta care reprezinta inaltimile unui triunghi sau ale unui tetraedru. [Pl. -re. / < fr. orthocentre, cf. gr. orthos – drept, kentron – centru].

segment s.n. 1. Parte, portiune a unei figuri. ♦ segment de cerc = portiune dintr-un cerc cuprinsa intre o coarda si un arc subintins; segment de dreapta = portiune dintr-o dreapta marginita de doua puncte. 2. Fiecare dintre inelele care alcatuiesc corpul unor vietuitoare. ♦ (Anat.) Parte a unui organ sau a unui membru intre doua articulatii succesive. ♦ segment cerebral = centru nervos. // s.m. Garnitura metalica a unui piston de forma inelara, servind la etansarea spatiului liber dintre piston si cilindrul in interiorul caruia se deplaseaza pistonul. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. segment, lat. segmentum < secare – a taia].

APOTEMA s. f. segment de dreapta care uneste centrul unui poligon regulat cu mijlocul oricareia dintre laturi; inaltime a fetei laterale a unei piramide regulate. (< fr. apotheme)

BIMEDIANA s. f. segment de dreapta care uneste, intr-un patrulater, mijloacele a doua laturi opuse, ori, intr-un tetraedru, mijloacele a doua muchii opuse. (< bi- + mediana)

DIAGONAL, -A I. adj. ca o diagonala; oblic. II. s. n. (text) impletitura de fire care prezinta in tesatura linii paralele oblice. II. s. f. 1. segment de dreapta care uneste doua varfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru. ♦ in ~ = de-a curmezisul. ◊ (mil.) curea purtata de-a curmezisul pieptului. 2. bara, grinda etc. pusa in curmezis. 3. linie de cale ferata care intretaie oblic mai multe linii paralele ale unei statii. (< fr. diagonal, lat. diagonalis)

DIAMETRU s. n. segment de dreapta care trece prin centrul unui cerc, al unei curbe inchise sau al unei sfere, unind doua puncte opuse ale acestora. ♦ ~ aparent = unghi sub care se vad extremitatile unui obiect indepartat, ale unui astru, de catre un observator. (< fr. diametre, lat. diametrus)

GROTESC, -A I. adj. de un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. II. s. n. 1. categorie estetica reflectand realitatea, contrar sublimului, in forme fantastice, bizare, monstruoase. 2. gen de ornamentatie de origine romana, reintrodus in epoca Renasterii, din pictura sau sculptura decorativa cu figuri grotesti. 3. litera de tipar fara picioruse, din combinatii cu arce si segmente de dreapta. III. s. f. (teatru) gen de comedie. (< fr. grotesque, it. grottesco)

MEDIATOR, -OARE I. adj. (despre planuri) perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. II. s. f. perpendiculara pe mijlocul unui segment de dreapta. III. s. m. 1. factor intermediar de mediere si transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul. 2. substanta chimica eliberata de terminatiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos. IV. s. m. f. persoana, guvern, stat care face o mediatie; mijlocitor, intermediar. (< lat. mediator)

POLIGON, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat in cuprinsul caruia se fac exercitii si se executa trageri cu arme de foc. ♦ (Sport) Loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exercitii de tragere cu arma de vanatoare. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone.

POLIGON s. n. 1. suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte (laturi). ♦ (fiz.) regula ului = regula potrivit careia suma mai multor vectori este vectorul care inchide conturul poligonal din asezarea cap la cap a acestora. 2. portiune de instructie cu arme de foc. ◊ teren de tir. 3. teren special pentru invatarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafata plana pe care se realizeaza, in conditii de santier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon)

segment ~e n. 1) Portiune de dreapta sau de curba delimitata de doua puncte fixe sau de doua extremitati. ~ de cerc. 2) Parte distincta a unui intreg. ~ de intestin. 3) Fiecare dintre inelele care alcatuiesc corpul unor vietuitoare; metamer. 4) Garnitura metalica inelara a unui piston. /<fr. segment, lat. segmentum, germ. segment

ABSCISA, abscise, s. f. Simbolul care indica lungimea si sensul segmentului cuprins intre un punct fix al unei drepte si un punct dat de pe dreapta. ♦ Una dintre coordonatele carteziene, care serveste la stabilirea pozitiei unui punct in plan sau in spatiu. – Din fr. abscisse, lat. abscissa [linea].

ABSCISA, abscise, s. f. Simbol care indica lungimea si sensul segmentului cuprins intre un punct fix al unei drepte si un punct dat de pe dreapta. – Fr. abscisse (lat. lit. abscissa [linea]).

TRACTRICE s.f. (Mat.) Curba plana avand proprietatea ca, in fiecare punct al ei, segmentul de tangenta, cuprins intre punctul de tangenta si intersectia tangentei cu o dreapta fixa, are lungimea constanta. [< germ. Traktrix, cf. lat. tractare – a trage].

TRACTRICE s. f. (mat.) curba plana avand proprietatea ca, in fiecare punct al ei, segmentul de tangenta cuprins intre punctul de tangenta si intersectia tangentei cu o dreapta fixa sa aiba lungimea constanta. (< germ. Traktrix)