PUR² ~a (~i, ~e) 1) (despre corpuri, substante etc.) Care are o compozitie omogena; fara impuritati; curat; veritabil. 2) Care este lipsit de defecte fizice sau materiale; fara defecte fizice; fara pete; nepatat; imaculat. 3) fig. (despre persoane) Care este cinstit si neprihanit; cast. 4) Care corespunde realitatii obiective; veritabil; autentic; adevarat; *~ si simplu a) iaca asa; uite asa; b) nimic altceva decat. 5) (despre sunete, voci etc.) Care are o sonoritate buna; caracterizat prin sonoritate de cristal; limpede; clar; cristalin. /<lat. purus, fr. pur

pai adv. – Sigur ca da; atunci; uite asa; apoi. – Var. poi. Lat. post (Puscariu 1348; Candrea-Dens., 1422; REW 6684), cf. apoi si prov., port. pos, it. poi, fr. puis, sp. pues.

CHIORAS adj., adv. 1. adj. v. sasiu. 2. adv. v. sasiu. 3. adj., adv. imbufnat, incruntat, mohorat, posomorat. (Ce te uiti asa ~ la mine?)

IMBUFNAT adj., adv. 1. adj. v. bosumflat. 2. adj., adv. chioras, incruntat, mohorat, posomorat. (Privire ~; ce te uiti asa ~ la mine?)

NEANT s. inexistenta, nefiinta, nimic, nonexistenta, (rar) negura, neunde, uitare, (inv.) nedereasa, nefapt. (asa-zisa liniste a ~ului.)

IA interj. 1. Cuvant prin care se atrage atentia ascultatorului asupra unui indemn care i se va adresa; ian! 2. Iata! iaca¹! uite! vezi! ian! ◊ Expr. Ia asa = numai asa, fara nici o intentie precisa. 3. Arata indiferenta fata de ceea ce urmeaza. 4. Introduce un raspuns. Unde te duci? – Ia, pana la colt. Cf. bg. ja.

DA¹ adv. 1) (atribuie celor spuse valoare afirmativa) Exact; de acord; intocmai; asa este. ◊ Voda da, iar Hancu ba ii spui una, iar el iti raspunde alta. 2) (cu sens interogativ se foloseste pentru a capata raspuns la o alternativa) asa sau altfel? Da ori ba? 3) (la inceputul unei propozitii semnaleaza ca vorbitorul si-a amintit de ceva) Fiindca a venit vorba; apropo. Da, era sa uit. 4) Intru totul; exact; intocmai. /< bulg., rus., sl. da

BANUI, banuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimti. Banuiam ca n-am s-o mai gasesc (SADOVEANU). 2. Tranz. A intrezari ceva. Se uita mereu pe ferestre, acolo unde banuia prin intunerec arbori (DUMITRIU). 3. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte rele; a suspecta. 4. Intranz. (Reg.) A se supara pe cineva; a-i face mustrari. asa a trebuit sa se intample si n-ai cui banui (CREANGA). 5. Intranz. (Reg.) A regreta. Da ia seama ce iubesti, Nu cumva sa banuiesti (JARNIK-BIRSEANU). – Magh. banni.

RAU¹ adv. (in opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra in conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi in cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus