BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.

cosac¹, cosaci, s.m. (reg.) 1. trunchi de lemn. 2. peste argintiu-deschis cu solzi mici.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; bucata groasa de lemn de foc; bustean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu se mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut.

A TESI ~esc tranz. 1) (lemne, trunchiuri) A taia piezis. 2) (obiecte cu muchii, margini sau colturi proeminente) A face sa se teseasca. 3) (obiecte alungite in partea de sus) A turti, stramband sau aplecand pe o parte. 4) fig. A culca la pamant (printr-o lovitura); a dobori; a pravali. /<bulg. tesa

lodba (lodbe), s. f. – lemn, trunchi de copac, lemn brut. – Var. loadba, lodba, lodva. Rut. lodva (Tiktin; Scriban; Candrea). Este mai putin sigura legatura cu pol. łupka „butuc” (Cihac, II, 175).

tu interj. – Imita sunetul unui instrument de suflat. Creatie expresiva, proprie limbajului copiilor; se foloseste mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s. n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afara, a goni), pentru al carui dublu sens cf. dudui; tutelca, s. f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s. n. (Trans., bucium mic); tutuc, s. n. (lemn, scurtatura), in Olt. si Banat, poate prin contaminare cu butuc (dupa Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutulus, s. m. (Munt., lemn, trunchi).

DURAMEN, duramenuri, s. n. Partea centrala a lemnului din trunchiul si ramurile unui arbore. – Din fr. duramen.

PALTIN, paltini, s. m. Numele a doi arbori: a) arbore inalt, cu frunzele crestate adanc, cu florile mici si fructele prevazute cu aripi, avand trunchiul din lemn tare, folosit la fabricarea mobilei, a unor instrumente muzicale etc. (Acer pseudoplatanus); b) artar. ♦ lemnul arborilor de mai sus. [Var.: (pop.) palten s. m.] – Lat. platanus.

TESI, tesesc, vb. IV. Tranz. A taia sau a reteza oblic un lemn, un trunchi. ♦ A netezi, a rotunji, a nivela muchia sau varful unui obiect ascutit. ♦ A turti (cu o lovitura) stramband sau aplecand pe o parte. – Din sl. teson, tesati.

BUTUC ~ci m. 1) Bucata dintr-un trunchi de copac taiat. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; buturuga. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute; a dormi bustean. A-i trage cuiva ~cul a pacali pe cineva. 3) Bucata din tulpina unui copac gros, destinat efectuarii diferitelor operatii (despicatul lemnelor de foc, taiatul carnii la macelarie etc.); trunchi. 4) inv. trunchi de lemn, prevazut cu gauri, in care se prindeau mainile, picioarele si gatul arestatilor si prizonierilor. 5) fig. Om prost si needucat. 6) Partea de jos, mai groasa, a tulpinei vitei de vie. 7) Partea centrala a unei roti in care se monteaza spitele. /Orig. nec.

mazanaie, mazanii, s.f. (reg.) umflatura pe trunchiul copacilor; lemn cu noduri mari; tumoare.

tumurluc (-ci), s. m. – 1. trunchi de lemn, butuc. – 2. Temnita, inchisoare. – Var. tumurlug. Tc. tum(u)ruk „trunchi” (Tiktin, cf. Seineanu, II, 368). Este dubletul lui tumurug, s. m. (Mold., lemn, par), cf. ngr. τουμπρούϰι, bg. tumruk, sb. tomruk; de aici turuga, s. f. (Olt., ciot), probabil in loc de *tumuruga (dupa Candrea, din lat. torus cu suf. -uga).

BUTURA, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturuga. 2. Bucata de lemn cu noduri si cu alte defecte, care se despica si se prelucreaza si este considerata ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. trunchi scorburos; butoarca. [Var.: butur, buture s. m.] – Cf. butuc.

LODBA, lodbe, s. f. (Reg.) Bucata lunga de lemn, despicata dintr-un trunchi de copac; scandura groasa facuta din despicatura unui trunchi, cioplita numai cu securea. [Var.: lobda s. f.] – Din ucr. lodva.

BUSTEAN ~eni m. 1) Tulpina a unui copac curatata de crengi; trunchi. 2) Bucata groasa de lemn de foc; butuc; buturuga. 3) fig. fam. Persoana lipsita de pricepere si de simtire; om nepriceput si nesimtit. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute. A (se) lamuri ~ a da (sau a primi) o explicatie neclara; a lasa (sau a ramane) nelamurit. /Orig. nec.

scleafa, sclefe, s.f. (reg.) 1. bucata groasa de lemn (despicata dintr-un trunchi). 2. felie, bucata (mare). 3. (in forma: scleaza) fiecare dintre cele doua jumatati ale capului de porc despicat.

sclefeneata, sclefenete, s.f. (reg.) bucata de lemn despicata dintr-un trunchi, lunga de un metru.

TAIETOR¹, taietoare, s. n. Bustean pe care se taie sau se despica lemnele de foc; (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor la moarte. – Din taia + suf. -(a)tor.

cioplas, cioplase, s.n. (reg.) 1. infieratul arborilor prin taieturi (semne) pe trunchiul lor; cioplitura pe trunchiul unui arbore. 2. (sg. colectiv) lemnele cioplite in padure, insemnate pentru a fi taiate.

bustean (busteni), – 1. trunchi de copac taiat. – 2. (Rar) lemn ars. – Var. bostean, (Mold.) bustihan. – Mr. bustina „funingine”. Origine necunoscuta. Puscariu, Dacor., III, 657, propusese sas. bumstam, din germ. Baumstamm „trunchi de copac”, care nu prezinta dificultati in privinta folosirii generale a cuvintului, dar care nu corespunde prezentei din mr., si nici der. bustenit, adj. (innegrit); bustina, s. f. (negura, intunecime); bustusag, s. n. (inv., Trans., incendiu, devastare). In toti acesti der. pare a se recunoaste un reprezentant al lat. bustum „ars” sau „rug”.

stejar (-ri), s. m. – Gorun (Quercus sessiliflora). – Var. stajer(iu), st(r)ajar, strejar. Sl. stezeru „bat”, cf. bg. stozar „bat, lemn”, sb., cr. stezer „trunchi” (› steajer), stozer „ax, arbore” etc. (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 366; Tiktin; Conev 48). Pentru numele de lemn extins la arbore, cf. sp. palo. Unii s-au gindit la un dacic *sthagara (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 244) sau la un cuvint balcanic (Rohlfs, Differenzierung, 55). – Der. stejeris (var. stejaris), s. n. (padure de stejari); stejeriste, s. f. (padure de stejari).

PUTINA, putini, s. f. Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, facut din doage legate cu cercuri si folosit mai ales la pastrarea unor branzeturi, muraturi etc. ◊ Expr. A spala (sau a sterge) putina = a fugi pe furis, a disparea din fata unui pericol sau a unei situatii neplacute. – Lat. *putina.

TAIETOR, -OARE, taietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care taie; taios; ascutit. 2. S. f. Planta erbacee cu frunze paroase de culoare verde inchis si cu flori galbene, folosita in medicina populara pentru oblojirea taieturilor (Inula hirta). 3. S. n. Bustean pe care se taie sau se despica lemnele de foc; tais (2); (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor la moarte. 4. S. m. Muncitor care se ocupa cu taierea diferitelor materiale in industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. [Pr.: ta-ie-] – Taia + suf. -ator.

DEJA, deje, s. f. (Reg.) Vas scund de lemn, cilindric sau in forma de trunchi de con (folosit la prepararea vinului). – Magh. dezsa.

GALEATA, galeti, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare in partea superioara, cu toarta, folosit pentru transportul (si pastrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; continutul acestui vas; caldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu galeata = a ploua foarte tare, torential. 2. Veche masura de capacitate pentru lapte, cereale etc., a carei valoare a variat in timp, pe regiuni si pe substante; continutul acestei masuri. 3. Dijma in grane care se percepea in evul mediu, in tarile romane. – Lat. galleta.

PASTRAV, pastravi, s. m. 1. Peste de apa dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre si rosii si burta galbuie, care traieste in apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasa (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fara picior, in forma de scoica de culoare cenusie-negricioasa, care cresc pe trunchiurile copacilor, producand un putregai alb al lemnului. – Din bg. pastarva.

prigla, prigle, s.f. (reg.) 1. (in forma: priga) trunchi de copac tanar folosit la foc; lemn de foc. 2. chinga de lemn cu care se aprind capriorii unei case.

BUTURUGA, buturugi, s. f. Bucata noduroasa sau scorburoasa dintr-un trunchi de copac; butuc, butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean. – Cf. butura si tumurug.

ULEI¹, uleie, s. n. (Reg.) 1. trunchi de copac scorburos, intrebuintat pentru a pastra anumite lucruri. ♦ Vas facut dintr-un lemn scobit. 2. Stup, stiubei de albine (facut dintr-un trunchi de copac scorburos). – Din bg. ulej.

MONOXILA s.f. Ambarcatie facuta dintr-un trunchi scobit. [< fr. monoxyle, cf. gr. monos – unic, xylon – lemn].

ciobaca (-aci), s. f. – Luntre scobita dintr-un trunchi de copac. Mag. csobak, rut. cobak „vas de lemn” (DAR). Din aceeasi radacina (sl. cbani) mag. csobany, de unde rom. cioban, s. n. „vas de lemn”, si sb. cobanija, de unde rom. ciobanie, s. f. (Trans., vas de lemn), pronuntat ciobane. Cf. ciovei.

RONDELA s. f. 1. disc de metal gaurit care se pune intre o piulita care trebuie stransa; saiba. ◊ capacel in forma de disc din carton care acopera alicele dintr-un cartus de vanatoare. ◊ disc metalic utilizat la baterea monedelor sau a medaliilor. 2. portiune din trunchiul unui arbore, de forma cilindrica, la analiza structurii lemnului pentru determinarea varstei etc. (< fr. rondelle)

CARPEN, carpeni, s. m. Arbore inalt, cu frunze ovale dintate si cu flori grupate in amenti, cu lemnul tare si alb, cu dungi argintii si adancituri pe trunchi, intrebuintat la constructii si in rotarie; carpinar (Carpinus betulus). – Lat. carpinus.

POCIUMB, pociumbi, s. m. (Inv. si pop.) 1. Fiecare dintre parii lungi care servesc la sustinerea sau la fixarea unui gard, a unui perete, a unor plante etc.; tarus, stalp. ♦ Spec. lemnul in jurul caruia se roteste vartelnita. 2. (Inv. si reg.) trunchi de copac ramas in pamant dupa taiere; butuc. – Et. nec.

BUTUC s. 1. v. buturuga. 2. v. bustean. 3. taietor, trunchi, (rar) tais, (reg.) taius, (Transilv. si Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.) 4. (TEHN.) bedreag, scaun de cioplit. (Un ~ al rotarului.) 5. scaun, trunchi. (~ de macelarie.) 6. obada, (reg.) tumurug, (inv.) diba, gros. (~ de tortura.) 7. (TEHN.) (pop.) capatana, (reg.) bucium, bustean, bute, creier. (~ la roata.) 8. (TEHN.; la pl.) plazuri (pl.), talpi (pl.), (reg.) craci (pl.)., drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), talpeti (pl.). (~ la razboiul de tesut.) 9. (TEHN.) pat, picior, scaun, strat, talpa, (reg.) pitruca, starciog. (~ la sucala, la vartelnita.)

cioaca, cioace, s.f. (pop.) 1. deal, inaltime, varf de deal. 2. carlig care tine un obiect de altul; scoaba, clobant, carliont. 3. capatul lemnului vertical al ferastraului. 4. (reg.) tarnacop, cazma, crampan, gheunoaie, chirlopan, tarsita. 5. unealta de taiat si de scobit; ciuc, ticlu, pupaza, dihoroi, scobitor, salmoc. 6. lingura de lemn de baut apa; polonic, caus, cauc, cupa, hargaie, cofa. 7. trunchiul unui arbore scos cu radacinile din pamant. 8. cioara neagra de clopotnita. 9. unealta de dogarie cu care se imping cercurile la locul lor.

RONDELA s.f. 1. Disc de metal gaurit care se pune intre o piulita si o piesa care trebuie stransa; saiba. ♦ Capacel in forma de disc din carton care acopera alicele dintr-un cartus de vanatoare. ♦ Disc metalic utilizat la baterea monedelor sau a medaliilor. 2. Portiune din trunchiul unui arbore, de forma cilindrica, servind pentru analiza structurii lemnului, pentru determinarea varstei etc. [< fr. rondelle].

BIRNA (‹ sl.) s. f. 1. Grinda de lemn, obtinuta de obicei prin cioplirea cu barda a unui trunchi de arbore. 2. Unealta pentru restabilirea sectiunii circulare a unor burlane ovalizate la sonde. 3. Aparat de gimnastica format dintr-o grinda de lemn lunga de 5 m si lata de 10 cm, dispusa orizontal la 1,20 m deasupra solului si pe care se fac exercitii de echilibru.

CARPEN, carpeni, s. m. Arbore cu lemnul tare si alb, cu dungi argintii si adancituri pe trunchi, intrebuintat la constructii si in rotarie (Carpinus betulus). – Lat. carpinus.

DUBA² ~e f. reg. 1) Luntre pescareasca de dimensiuni mici, confectionata dintr-un trunchi de copac (prin scobire). 2) Butoi ingropat sau groapa captusita cu lemn pentru tabacit piele. /cf. ucr. dub

TAIETOR² ~oare n. 1) Bustean pe care se asaza lemnele, pentru a le taia sau a le despica. 2) (in trecut) trunchi pe care calaul decapita condamnatii la moarte. /a taia + suf. ~tor

CIRES (lat. *ceresius) s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, inalt de 8-12 m, cu trunchiul brun-cenusiu, frunze alungit-ovale si flori albe (Cerasus avium). lemnul este folosit in industria mobilei.

DUBA², dube, s. f. 1. Luntre mica de pescuit (in lacuri), construita dintr-un trunchi de copac scobit. 2. Putina ingropata in pamant sau groapa captusita cu lemn, in care se pun pieile de tabacit impreuna cu tanantii. – Cf. ucr. dub „stejar, luntre”, rus. dubka „salupa de stejar”.

RONDELA, rondele, s. f. 1. Piesa de metal, de lemn, de mase plastice etc. in forma de placa plata circulara, perforata sau neperforata, avand uneori fetele profilate, cu intrebuintari diverse. ♦ Capacel in forma de disc din carton subtire, care acopera alicele intr-un cartus de vanatoare. ♦ Disc metalic folosit la confectionarea prin batere a monedelor sau a medaliilor. 2. Portiune din trunchiul unui arbore, de forma cilindrica, folosita pentru analiza structurii macroscopice a lemnului, pentru determinarea varstei arborilor doborati etc. [Var.: rondea s. f.] – Din fr. rondelle.

SCANDURA ~i f. Bucata de lemn cu suprafata plana, obtinuta prin taierea de-a lungul a unui trunchi de copac, folosita in lucrari de constructie, tamplarie etc. ◊ (A fi sau a ramane) ca ~a a fi foarte slab. A-i suna cuiva ~a a muri. A lasa pe cineva ~ (sau ca ~a) a saraci pe cineva. [G.-D. scandurii] /<lat. scandula

sulinar, sulinari, s.m. si sulinare, s.n. 1. (s.m.; reg.) variatate de crap de forma lunguiata; sulac. 2. (s.n.; inv. si reg.) tub de canal, pentru scurgerea apei. 3. (s.n.; inv. si reg.) copac tanar sau trunchi de copac inalt, subtire si drept. 4. (s.n.; inv. si reg.) lemn gros, drept si rotund; carambul loitrei carului sau carutei. 5. (reg.) fiecare dintre cele doua tepuse de pe coama caselor taranesti; bold, sageata, sulita, teapa. 6. (s.n.; reg.) mana curenta. 7. (s.n.; reg.) lastar dat din taietura trunchiul unei salcii.

stiob¹, stioburi, s.n. (reg.) 1. vas de lemn (de diferite forme si dimensiuni) in care se varsa laturile; jghiab pentru porci. 2. trunchi de copac scorburos sau scobit, ingropat in pamant si servind ca ghizd la o fantana putin adanca.

TAPA, tape, s. f. Scobitura, taietura care se face la capatul lemnelor de constructie pentru a le putea imbina unele cu altele. ♦ Taietura care ramane in trunchiul unui copac cand taietorul loveste cu toporul o data piezis si alta data orizontal. – Et. nec.

SCANDURA, scanduri, s. f. Piesa de lemn cu sectiunea transversala dreptunghiulara, mai mult lata decat groasa, obtinuta prin taierea in lung a trunchiului unui copac si intrebuintata la lucrari de constructii si de tamplarie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a ramane) ca scandura (sau scandura) = a fi extrem de slab. A lasa pe cineva scandura (sau ca scandura) = a lasa pe cineva complet sarac. ♦ Podele, dusumea. – Lat. scandula.

TESITURA ~i f. 1) Taietura oblica (mai ales in trunchiul unui copac). 2) Suprafata ramasa in urma tesirii unui obiect. 3) Parte de material (mai ales de lemn), desprinsa prin tesire. /a tesi + suf. ~tura

clot¹, cloturi, s.n. (reg.) 1. trunchi de stejar taiat in bucati; balvan, bulan, butuc, colchis, coltis, gros; boc, bustean. 2. cui de lemn sau de fier folosit la innaditul tanjelilor. 3. zavor.

BUDAI, budaie, s. n. (Reg.) 1. Vas de lemn in care se pastreaza laptele, se duc bucatele la camp, se tin bauturi etc. ♦ Putinei. 2. trunchi scobit, intrebuintat ca ghizd la fantana; p. ext. fantana putin adanca. [Var.: budui s. n.] – Magh. bodony.

CADA cazi f. 1) Vas mare pentru imbaiat; baie. 2) Vas mare din doage, in forma de trunchi de con, in care se strivesc strugurii si se lasa sa fermenteze. 3) Recipient mare, deschis (din lemn, metal, beton etc.) pentru lichide, folosit in diverse operatii tehnologice. [G.-D. cazii] /<sl. kadi

s*********a, s*********i, s.f. 1. (inv.) eliberare (din robie, din inchisoare, din captiviate etc.). 2. (reg.; la razboiul de tesut) distanta dintre sulul dinainte pana la spata. 3. (pop.) jgheab foarte lat si lung, construit din trunchiuri de copac, folosit la coborarea bustenilor dintr-o padure de munte; uluc, jilip. 4. (reg.) bucata de lemn lunga de un metru, folosita la sprijinirea acoprisului. 5. (inv. si pop.) descarcare (a unei arme de foc). 6. (reg.) faina pentru plamadeala. 7. (reg.) popas.

trunchi, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasa a unui copac, cuprinsa intre radacina si locul de unde pornesc ramurile principale; tulpina. ♦ Tulpina unui copac taiat (de la nivelul solului, uneori curatata de crengi si de coaja); bustean. ♦ Bucata groasa de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapa lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fara cap si fara membre. 3. ♦ (Anat.; in sintagma) trunchi cerebral = portiunea nevraxului alcatuita din maduva prelungita, punte si mezencefal. 4. (In sintagma) trunchi de piramida (sau de con, de prisma) = corp geometric obtinut prin sectionarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza si aflat intre acest plan si baza. – Lat. trunculus.

BUTURUGA, buturugi, s. f. Bucata noduroasa sau scorburoasa dintr-un trunchi de copac avand radacinile infipte inca in pamant sau smulsa cu radacini cu tot; bucata groasa de lemn de foc. Buturuga mica rastoarna carul mare (= un lucru neinsemnat poate avea uneori o importanta deosebita). – Din butura + suf. -uga.

JGHEAB ~uri n. 1) Conducta (din lemn, din tabla sau din alt material) deschisa pe toata intinderea partii de sus, servind la scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent; uluc; scoc. 2) Vas facut din scanduri ori scobit dintr-un trunchi de copac sau din piatra, folosit pentru adapatul vitelor; adapatoare; uluc. 3) Santulet facut pe muchia unei piese de lemn pentru a o imbina cu iesitura altei piese; crestatura; scobitura. [Monosilabic] /<sl. zlebu

BARNA, barne, s. f. 1. trunchi de copac (cojit si fatuit cu barda) folosit in constructii. 2. Aparat de gimnastica feminina, format dintr-o grinda de lemn lunga, dispusa orizontal deasupra solului, la o anumita inaltime, pe care se executa exercitii de echilibru. – Din sl. bruvĩno.

ULUC, uluce, s. n. 1. Jgheab facut din scanduri ori scobit intr-un trunchi de copac sau in piatra, din care se adapa vitele sau in care li se pune nutretul. 2. Canal de lemn sau tabla pus de-a lungul stresinii caselor, pentru a aduna si a conduce spre burlane apa de pe acoperisuri. ♦ Canal, teava pentru captarea si scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab de scanduri prin care curge apa pentru a pune in miscare o moara; laptoc, scoc (1). ♦ Jgheab prin care curge (la moara) faina macinata. 4. Scobitura, sant facut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea imbina cu alta piesa. – Din tc. oluk.

A SCOBI ~esc tranz. (obiecte de lemn sau de alt material) A lasa vid in interior, scotand o parte din materiale; a exciza; a evida. ~ un trunchi. /Din scoaba

VACALIE ~i f. 1) Marginea de lemn ori de tinichea a sitei sau a ciurului. 2) Nume dat unor specii de ciuperci necomestibile, cu consistenta lemnoasa, care cresc pe trun-chiurile arborilor. [G.-D. vacaliei] /<sl. vieko + suf. ~alie

VACALIE, vacalii, s. f. 1. Marginea de lemn sau de tinichea a sitei, a ciurului si a banitei. 2. Numele mai multor specii de ciuperci necomestibile, cu consistenta lemnoasa, care cresc pe trunchiul arborilor: a) vacalie de brad = ciuperca a carei palarie este acoperita cu o crusta de culoare galbena-roscata (Fomes pinicola); b) vacalie de fag = ciuperca de forma unei etajere, de culoare bruna-negricioasa (Ganoderma applanatum); c) vacalie de mesteacan = ciuperca in forma de copita, cenusie-roscata, acoperita cu o pielita subtire si neteda (Placodes betulinus); d) vacalie de salcie = ciuperca cu palaria bombata, alba, apoi bruna, cu miros placut de anason (Trametes suaveolens). – Veaca (reg. „vacalie” < sl.) + suf. -alie.

sipca (-ci), s. f. – lemn subtire si lung de forma paralelipipedica. Bg., sb., slov. sipka, sibka (Tiktin; Candrea), din sl. siba. – Der. sipcui, vb. (a scoate sipci dintr-un trunchi; a umple cu sipci spatiile libere ale unei armaturi).

PLUTA¹, plute, s. f. Ambarcatie usoara, plutitoare, uneori prevazuta cu flotoare, construita din trunchiuri de copac prinse impreuna si destinata transportului trunchiurilor pe ape curgatoare. ◊ Expr. A face pluta = a inota plutind orizontal (pe spate). (Rar) A cadea de-a pluta = a cadea intins la pamant. ♦ Platforma de lemn plutitoare, folosita pentru salvare pe apa. ◊ Pluta-far = pluta mare, cu o baliza din panouri si o instalatie de semnale de ceata, servind pentru orientare. – Din. bg. pluta.

sarciner, sarcinere, s.n. si sarcineri, s.m. (reg.) 1. (s.n.) par lung si gros infipt in pamant, facut din trunchiul unui copac tanar, cu crengile retezate aproape de tulpina, pe care taranii si ciobanii atarna, la tara, diferite obiecte gospodaresti; prepeleac, olar, sarcior; cuier. 2. (s.n.) lemn fixat vertical pe pluta, de care plutasii isi agata hainele sau alte obiecte. 3. (s.n.) nume dat unor obiecte asemanatoare ca forma cu sarcinerul si care au diverse intrebuintari: a) trunchi de copac tanar, cu crengile retezate aproape de tulpina, infipt in pamint, pe care se cladeste claia de fan; b) fiecare dintre prajinile legate cate doua crucis si asezate in partile claii de fan; c) arac pentru sustinut fasolea; d) par la gard. 4. (s.m.) persoana care transporta o greutate, o sarcina.

ciolpan (ciolpani), s. m. – trunchi de copac; se spune mai ales despre partea de jos a copacului cazut, care ramine cu radacina. – Var. ciulpan, ciorpan. Probabil din sl. cerpu „aschie, bucatica de lemn.” Din aceeasi radacina deriva ciorpec, s. n. (scindurica negeluita pentru acoperisuri), cf. Berneker 147 si DAR.

BUTURUGA ~gi f. 1) Partea de la pamant a unui trunchi (cu tot cu radacina), ramasa dupa ce s-a taiat copacul. ◊ ~ga mica rastoarna carul mare un lucru de mica importanta poate (uneori) duce la transformari importante. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; butuc. 3) Bucata de lemn groasa si noduroasa. [G.-D. buturugii] /Orig. nec.

bota (bote), s. f. – 1. Butoi, ciubar. – 2. Vas de lemn, donita. – Var. boata. Cuvint romanic (it. botte, cf. sp. bota), intrat pe filiera orientala (ngr. μπότης, alb. bote „urcior”, bg. bota „vas de lemn”). Dupa Miklosich, Lexicon, 49, din sl. butaru „vatra”, „doaga”; pare insa cuvint tarziu in sl. Din per. buta „vatra”, dupa Popescu-Ciocanel 16. – Der. botar, s. m. (dogar); botca, s. f. (celula de fagure in care se dezvolta matca; scobitura in trunchiul unui copac).

lemn ~e n. 1) Parte dura a arborilor, constand dintr-un tesut compact sau fibros, aflat intre scoarta si maduva. 2) Material provenit din tulpina sau ramurile groase ale unui arbore taiat si folosit in constructii sau pentru confectionarea diferitelor obiecte. 3) mai ales la pl. trunchiuri, ramuri, crengi de copaci sau tufari taiati si folositi drept combustibil. ~e de foc. ◊ Ger de crapa ~ele ger cumplit. A ramane ~ a ramane incremenit. 4) : ~-cainesc arbust cu frunze mici, cu flori albe si fructe negre, cultivat in parcuri, pentru a forma garduri vii. ~ul-domnului arbust din familia compozitelor cu flori galbene si cu miros de lamaie. /<lat. lignum

ULUC ~ce n. 1) Vas facut din scanduri ori scobit intr-un trunchi de copac sau in piatra, folosit pentru adapatul vitelor; adapatoare. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat sub acoperisul caselor; streasina. 3) Canal din scanduri prin care curge apa pentru a pune in miscare roata unei mori; laptoc; scoc. 4) Jgheab prin care curge faina la moara. 5) Sant mic facut pe muchia unei piese de lemn pentru a se imbina cu alta piesa. /<turc. oluk

PLUTA², plute, s. f. 1. Specie de plop ale carui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dand coroanei o forma de piramida lunga si ingusta; plutas² (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic si mai usor decat apa, obtinut din stratul exterior al scoartei unor specii de stejar si folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, in constructia avioanelor etc., suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din pluta². ♦ Bucata de lemn sau de alt material usor care se leaga de sfoara unditei pentru a o face sa pluteasca la suprafata apei. ♦ Bucatica de lemn usor in care se infige fitilul candelei. – Din scr. plut.