TRECE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fara a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a strabate un loc fara a se opri, a-si urma drumul, a fi in trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea tarziu, n-ai prins momentul, ai scapat ocazia. ♦ A merge randuri-randuri, formand un convoi, o coloana; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece in revista = a) a inspecta trupele adunate in acest scop (intr-o anumita formatie); b) a lua in consideratie fapte, evenimente in succesiunea si desfasurarea lor. 2. Intranz. A merge intr-o anumita directie, spre o anumita tinta, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgatoare, despre drumuri, sosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurta) vizita cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua in seama (pe cineva sau ceva), a nu da importanta cuvenita, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva in nume de rau, a nu tine seama de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depasi, a merge mai departe de..., a lasa in urma. 6. Tranz. A sari, a pasi peste un obstacol, peste o bariera, pentru a ajunge dincolo sau de cealalta parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scapa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop pana nu treci santul = nu te lauda prea devreme cu o izbanda inca nesigura. ♦ A strabate un drum de-a curmezisul; a traversa. ♦ Intranz. A pasi peste cineva sau ceva, calcand in picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a dispretui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o miscare usoara de alunecare pe suprafata lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitarii ceva, a ierta greselile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe dupa... 10. Intranz. A se duce intr-alt loc, a merge dintr-un loc in altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau in randurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „in cealalta lume”, „din lume”, „din viata” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o actiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mana in mana. de la unul la altul, din om in om) pana la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-si indrepta atentia spre o noua indeletnicire, spre un nou camp de activitate; a incepe sa se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a actiona. 13. Tranz. A introduce, a inregistra, a inscrie (intr-un registru, intr-o rubrica, intr-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A inscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A sustine cu succes un examen; a declara reusit, admis; a fi promovat intr-o clasa superioara. II. 1. Intranz. si tranz. A parcurge un drum sau un spatiu limitat, ingust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune cand cineva lasa sa-i scape ceva, cand pierde ceva. Ii trec multi bani prin maini, se spune cand cineva cheltuieste fara socoteala, cand risipeste bani multi. ♦ Tranz. A supune unei operatii de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A strabate greu un spatiu ingust, a-si face drum (cu greu) printr-un spatiu ingust; a razbate. ◊ Expr. A trece ca un caine prin apa = a nu se alege (din viata, din scoala etc.) cu nici o experienta, cu nici o invatatura. A trece prin foc si prin apa = a indura multe nevoi si necazuri, a razbate prin multe greutati. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de indurat; a fi supus ia... 3. Intranz. A iesi de partea cealalta (facand o spartura, o taietura, o deschizatura); a strapunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascutisul sabiei (sau sub sabie, sub palos) = a omori. ♦ (Rar; despre agenti fizici sau chimici; cu determinari introduse prin prep. „prin”) A patrunde in intregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stari fiziologice) A cuprinde, a coplesi pe cineva (fara a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unitati de timp) a se scurge, a se desfasura (apropiindu-se de sfarsit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = dupa o bucata de vreme..., dupa un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecuta) = nu e prea tarziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfarsit: a nu mai fi actual. 2. Intranz. A disparea, a pieri (dupa o bucata de vreme). ♦ (Despre suferinte, necazuri, boli etc.) A inceta sa mai existe, sa se mai faca simtit sa mai actioneze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epoca din viata. ◊ Expr. A-si trece vremea = a-si folosi vremea fara rost. A-si trece din vreme = a-si petrece timpul mai usor, mai repede. ♦ Refl. (Inv.) A se intampla, a se petrece. 4. Intranz. A depasi o anumita varsta, o anumita limita de timp. 5. Refl. A-si pierde vigoarea, fragezimea tineretii; a imbatrani. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se vesteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decat o anumita marime, valoare, cantitate; a depasi. ◊ Expr. Treaca de la mine (sau de la tine etc.), se spune cand se face o concesie. ♦ A ajunge pana dincolo de... ♦ Tranz. (Inv. si reg.) A depasi limita obisnuita, normala. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din baut) = a bea prea mult; a se ameti de bautura. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea in serios; a se emotiona. A trece masura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.: in forma negativa) A nu putea fi luat in seama; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu ingadui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface in... – Lat. traicere.

PROCEDA vb. I. intr. A face ceva; a trece la fapte (cu anumite mijloace), a actiona intr-un mod anumit. [Var. procede vb. III. / < fr. proceder, cf. lat. procedere – a inainta].

ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa pentru atingerea unui scop. ♢ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ♢ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a trece la fapte. ♦ Operatie militara. ♦ Starea, miscarea, procesul etc. exprimat de verb. 2. Desfasurarea intamplarilor intr-o opera literara. 3. Influenta. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului (ANATOMIA). 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. (In economia capitalista) Hartie de valoare care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului social al unor intreprinderi. – Fr. action (lat. lit. actio, -onis).

FOST, -A, fosti, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o functie, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altadata, de pe vremuri, de odinioara. ♦ (Despre lucruri)Care a apartinut in trecut cuiva; care si-a pierdut vechea destinatie. ♦ (Substantivat, n.; neobisnuit) Ceea ce s-a petrecut in trecut; faptele trecute. – V. fi.

MEMORIE ~i f. 1) Facultate a creierului care permite conservarea, recunoasterea si reproducerea in constiinta a experientei din trecut (fapte, evenimente, senzatii, sentimente, impresii, cunostinte). 2) Reprezentare mintala; pastrare in amintire; aducere-aminte. 3) Minte considerata ca fiind locul procesului de memorare. 4) Amintire despre oamenii celebri si despre evenimentele marcante din trecut, pastrata de posteritate. [G.-D. memoriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. memoria, fr. memoire

DATA, datez, vb. I. 1. Tranz. A stabili data exacta a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. ♦ A pune data pe o scrisoare, pe un act etc. 2. Intranz. (Cu determinari introduse prin prep. „de la ”, „de” sau „din”) A se fi produs, a se fi facut, a fi inceput sa existe. – Din fr. dater.

RETROACTIV, -A, retroactivi, -e, adj. Care se aplica unor fapte din trecut. [Pr.: -tro-ac-] – Din fr. retroactif.

REPURTA¹, report, vb. I. Tranz. si refl. (Rar) A-si indrepta gandul asupra unor oameni, idei, fapte din trecut; a se intoarce cu mintea inapoi. – Din fr. reporter (dupa purta).

A AMINTI ~esc 1. tranz. 1) (fiinte, lucruri, fapte din trecut etc.) A face sa apara in minte. 2) A aduce vorba in treacat despre cineva sau despre ceva; a pomeni; a mentiona. 2. intranz. A-i reveni in minte; a-si rememora. /Din aminte

A DATA ~ez 1. tranz. 1) (evenimente, fapte din trecut) A localiza in timp, stabilind data exacta. 2) (scrisori, acte) A prevedea cu data de realizare. 2. intranz. A avea inceputul; a-si trage existenta. /<fr. datez

A SE REPURTA ma report intranz. A se intoarce cu gandul la oameni, la idei, fapte din trecut. /<fr. reporter

A SE REVEDEA ma revad intranz. 1) A se vedea din nou; a se intalni iar. S-au revazut dupa o vreme. 2) A-si evoca lucruri, fapte din trecut. /re- + a se vedea

RETROACTIV, -A adj. Care are efect si pentru ceea ce s-a petrecut in trecut; (spec.; despre legi) care se aplica si pentru fapte din trecut. [Pron. -tro-ac-. / < fr. retroactif, it. rettroattivo, cf. lat. retroagere – a face inapoi].

DATA² vb. I. tr. a stabili data unui fapt din trecut. ◊ a pune data pe un act, pe o scrisoare etc. II. intr. a-si avea inceputul, a incepe din... (< fr. dater)

RETROACTIV, -A adj. care se aplica si unor fapte din trecut. (< fr. retroactif)

TOLERA, tolerez, vb. I. Tranz. A ingadui, a permite o situatie, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolerer.

TREACAT s. n. 1. faptul de a trece. ◊ Loc. adv. Din treacat = din fuga, fugitiv. In treacat = a) in trecere; b) in fuga, la repezeala; c) in cateva cuvinte, pe scurt; pe deasupra, superficial. 2. (Reg.) Drum de trecere. – trece + suf. -at.

A CHEMA chem tranz. 1) A cere sa vina mai aproape sau undeva (rostind numele celui poftit). 2) A impune (in mod oficial) sa se prezinte intr-un anumit loc. ◊ ~ la ordine a cere respectarea disciplinei. 3) (persoane, colectivitati) A determina printr-o chemare (sa efectueze o actiune). ◊ ~ sub arme (sau sub drapel) a mobiliza. 4) (fapte, evenimente din trecut) A aduce in memorie; a evoca. /<lat. clamare

A EVOCA evoc tranz. 1) (fapte, evenimente din trecut) A readuce in memorie. 2) (persoane, lucruri din trecut etc.) A descrie (prin cuvinte) cu multa maiestrie artistica. /<fr. evoquer, lat. evocare

A IERTA iert tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsa. 2) A elibera de acuzatie, primind scuzele aduse; a scuza. Vecinul l-a iertat. ◊ A-l ierta Dumnezeu a inceta din viata (dupa o boala grea si indelungata). Dumnezeu sa-l ierte! formula folosita de credinciosi vorbind despre mort. Doamne, iarta-ma! expresie folosita de o persoana care a spus sau este pe cale de a spune o vorba necuviincioasa. Ba sa ma iertati! a) nu sunt de acord; b) nici vorba. Iertati-ma (va rog)! va rog sa nu va suparati. 3) (greseli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a inceta de a lua in consideratie; a da uitarii; a scuza. 4) (datorii, obligatii etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a ingadui; a permite. Iertati-ma, vin si eu cu o explicatie. /<lat. libertare

A SCUZA scuz tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsa; a ierta. 2) A elibera de acuzatie, primind scuzele aduse; a ierta. 3) (greseli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a da uitarii; a ierta. /<fr. excuser, it. scusare

MOBILITATE s.f. 1. Insusirea de a fi mobil. 2. faptul de a trece cu usurinta de la o dispozitie sufleteasca la alta. ♦ (Fig.) Nestatornicie; nestabilitate. ♦ Usurinta de a-si schimba expresia fetei, a figurii. 3. Mobilitatea populatiei = schimbare a unor caracteristici ale populatiei (domiciliul, profesiunea, clasa sociala) in decursul unei perioade ca urmare a influentei diferitilor factori social-economici. [Cf. fr. mobilite, lat. mobilitas].

LITERATURA s.f. 1. Forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].

LITERATURA s. f. 1. arta, creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ♦ (depr.) a face ~ = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei tari, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. litterature, lat. literatura)

MOBILITATE s. f. 1. insusirea de a fi mobil. 2. faptul de a trece cu usurinta de la o dispozitie sufleteasca la alta. ◊ capacitate a fetei de a-si schimba expresia. ◊ (fig.) nestatornicie. 3. schimbare, transformare, variabilitate. (< fr. mobilite, lat. mobilitas)

IMBATRANIRE s. f. faptul de a imbatrani; trecere treptata spre batranete. ♦ Spec. (Tehn.) Tratament aplicat unor materiale sau unor produse spre a le da cat mai repede calitatea de vechime. V. maturare. – V. imbatrani.

TRADITIE, traditii, s. f. Ansamblu de conceptii, de obiceiuri, de datini si de credinte care se statornicesc istoriceste in cadrul unor grupuri sociale sau nationale si care se transmit (prin viu grai) din generatie in generatie, constituind pentru fiecare grup social trasatura lui specifica. ♦ Obicei, uzanta; datina. ♦ Informatie (reala sau legendara) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisa pe cale orala. [Var.: (inv.) traditiune s. f.] – Din fr. tradition.

AMINTI, amintesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A-i reveni in minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva sa-si aduca aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a mentiona ceva sau pe cineva. – Din aminte.

OMISIUNE, omisiuni, s. f. faptul de a omite; trecere cu vederea, neglijare; lucru omis, lipsa, scapare, lacuna; omitere. [Pr.: -si-u-] – Din fr. omission, lat. omissio, -onis.

TRANSMISIUNE, transmisiuni, s. f. I. faptul de a transmite. 1. trecere a energiei, a radiatiilor, a undelor dintr-un loc in altul, fara deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonica. ♦ Trupe (sau unitati etc.) de transmisiuni = trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) trecere a unui bun, a unui drept de la o persoana la alta. II. (In forma transmisie) Ansamblu de organe de masini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul carora se transmite miscarea de la un organ de masina la altul sau de la o masina la alta. [Pr.: -si-u-, – Var.: transmisie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis.

treceRE, treceri, s. f. 1. faptul de a (se) trece. ◊ Loc. adv. In trecere = in treacat, in fuga; fugitiv. ♦ (Concr.) Loc pe unde se poate trece. ♦ (Concr.) Constructie amenajata intr-un anumit loc pentru a permite trecerea (1) unui vehicul peste un obstacol. ◊ trecere de nivel = loc de intersectie la acelasi nivel intre o cale ferata si o sosea. 2. Fig. Consideratie sau autoritate de care se bucura (si de care se foloseste) cineva; influenta. ◊ Expr. A avea trecere = a) a fi luat in seama, a fi pretuit; b) (despre marfuri) a avea cautare, a fi cerut, a se vinde usor. – V. trece.

RASARIT¹, rasarituri, s. n. 1. faptul de a rasari. ♦ trecere a unui astru la orizont; momentul aparitiei unui astru la orizont; spec. moment al zilei cand rasare Soarele. ♦ Fig. Inceputul unei ere sau al unei vieti noi. 2. Punct c******l situat in partea orizontului de unde rasare Soarele; est. 3. Tara, tinut asezat in directia rasaritului (2) fata de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de tinut sau dintr-o astfel de tara. ◊ Expr. Rasaritul si Apusul = lumea intreaga. – V. rasari.

COMPARATIV, -A, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparatie, pe stabilirea de raporturi intre diferite fenomene; care stabileste sau serveste pentru comparatie. ◊ Grad comparativ (si substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparatie ale adjectivelor si ale adverbelor, care exprima superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau actiuni) cu aceeasi insusire sau caracteristica ori a aceluiasi obiect (sau a aceleiasi actiuni) in momente diferite. Metoda comparativa = metoda de cercetare in lingvistica istorica, care consta in reconstituirea faptelor de limba din trecut, nefixate in scris, prin compararea unor fapte corespunzatoare de mai tarziu, din doua sau mai multe limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus.

COMPARATIV² ~a (~i, ~e) Care tine de comparatie; propriu comparatiei. ◊ Metoda ~a metoda de cercetare in lingvistica, constand in reconstituirea faptelor de limba din trecut, neatestate, prin compararea unor fapte corespunzatoare de mai tarziu din doua sau din mai multe limbi. /<fr. comparatif, lat. comparativus

A RECHEMA rechem tranz. 1) A chema din nou. ~ in armata. 2) A chema inapoi. ~ un ambasador. 3) fig. (evenimente, fapte sau imagini din trecut) A readuce in amintire, a evoca; a reaminti. /re- + a chema

COMPARATIV, -A adj. Bazat pe comparatie; care face, stabileste o comparatie. ◊ Grad comparativ (si s.n.) = forma a adjectivului si a adverbului care exprima superioritatea, inferioritatea sau egalitatea intre mai multe obiecte sau actiuni care au aceeasi insusire sau intre insusirile aceluiasi obiect sau ale aceleiasi actiuni in momente diferite. ◊ Metoda comparativa = metoda de cercetare in lingvistica istorica, constand in reconstituirea faptelor de limba din trecut, nescrise, prin compararea metodica a unor fapte corespunzatoare de mai tarziu din diferite limbi existente. [Cf. lat. comparativus, fr. comparatif].

COMPARATIV, -A adj. 1. bazat pe comparatie; pentru o comparatie. ♦ metoda ~a = metoda de cercetare in lingvistica istorica, constand in reconstituirea faptelor de limba din trecut, nescrise, prin compararea metodica a unor fapte corespunzatoare de mai tarziu din diferite limbi existente; gramatica ~a = disciplina care studiaza, prin comparatie, structura gramaticala a limbilor inrudite. 2. (gram.) grad ~ (si s. n.) = forma a adjectivului si a adverbului care exprima superioritatea, inferioritatea sau egalitatea intre mai multe obiecte. (< fr. comparatif, lat. comparativus)

REMINISCENTA s. f. 1. amintire vaga, tulbure a unor fapte sau imagini din trecut. ♦ teoria ~tei = teorie platoniciana potrivit careia omul recunoaste ideile pe care le-ar fi contemplat intr-o existenta anterioara. 2. (psih.) evocare brusca a unor fapte ce pareau uitate. 3. ramasita, urma. (< fr. reminiscence, lat. reminiscentia)

RETROSPECTIV, -A adj. care priveste in urma, referitor la fapte si situatii din trecut. ♦ expozitie ~a (si s. f.) = expozitie de arta plastica unde se prezinta opere create de-a lungul anilor (ale unui artist, ale unei scoli sau epoci). (< fr. retrospectif)

TRADITIE s. f. ansamblu de conceptii, obiceiuri, credinte, cunostinte, datini etc. mostenite si transmise din generatie in generatie, trasatura specifica a unui grup social (popor, natiune etc.). ◊ datina, uzanta, obicei. ◊ informatie privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisa oral. (< fr. tradition, lat. traditio)

AMINTI, amintesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A-i reveni in minte un fapt, un lucru din trecut. 2. Tranz. A face pe cineva sa-si aduca aminte de ceva. 3. Tranz. A pomeni, a mentiona ceva sau pe cineva. – Din aminte.

IMUNIZA, imunizez, vb. I. Tranz. si refl. A face sau a deveni imun in urma unui tratament sau prin faptul ca a avut in trecut aceeasi boala la care este expus in prezent. – Din fr. immuniser.

DESPRIMAVARARE s. f. faptul de a se desprimavara. ♦ trecere de la iarna la primavara; inceput de primavara. – V. desprimavara.

DOCUMENT, documente, s. n. 1. Act prin care se adevereste, se constata sau se preconizeaza un fapt, se confera un drept, se recunoaste o obligatie. 2. Text scris sau tiparit, inscriptie sau alta marturie servind la cunoasterea unui fapt real actual sau din trecut. – Din fr. document, lat. documentum.

RETROSPECTIV, -A, retrospectivi, -e, adj. Care priveste in urma, care se refera la fapte si la situatii din trecut. ◊ Expozitie retrospectiva (si substantivat, f.) = expozitie de arta plastica cuprinzand opere din trecut (ale unui artist). – Din fr. retrospectif.

RETROSPECTIUNE, retrospectiuni, s. f. faptul de a privi in trecut. [Pr.: -ti-u-. – Var.: retrospectie s. f.] – Din fr. retrospection.

RETRACTA, retractez, vb. I. 1. Tranz. A reveni asupra celor afirmate inainte (recunoscandu-si greseala), a retrage cele spuse; a se lepada de o fapta, de o atitudine din trecut. 2. Refl. (Despre muschi, tegumente, tendoane etc., rar, despre fiinte) A se strange, a se zgarci, a se contracta. ♦ (Despre materiale) A-si micsora volumul. – Din fr. retracter.

RETROSPECTIUNE s.f. (Rar) faptul de a privi in trecut, in urma. [Pron. -ti-u-, var. retrospectie s.f. / < fr. retrospection, cf. lat. retro – indarat, spectro – privire].

SOCIALIZARE s. f. 1. faptul de a (se) socializa. 2. trecere a mijloacelor de productie si a altor bunuri din proprietatea privata in proprietate socialista. 3. proces prin care, datorita dezvoltarii fortelor de productie si in urma concentrarii si centralizarii capitalului, munca si productia capata un caracter social. ◊ proces de devenire a unei individualitati umane ca fiinta sociala. (< socializa)

TINUT, tinuturi, s. n. I. faptul de a tine. II. 1. (In trecut) Teritoriu mai intins care constituia o unitate administrativa. 2. Loc, regiune. 3. (Inv.) Tara. – V. tine.

EXTRAVAZARE, extravazari, s. f. faptul de a se extravaza; spec. trecere a plasmei sangvine din vase in spatiile interstitiale, determinand aparitia edemelor. – V. extravaza.

Antaeus, unul dintre giganti, fiul lui Poseidon si al lui Gaea. Salasluia in Libya si avea obiceiul sa provoace la lupta si sa ucida pe toti cei care treceau pe acolo. Era invulnerabil datorita faptului ca-si reinnoia puterea ori de cite ori o atingea pe mama sa Gaea (Pamintul). Heracles a izbutit sa-l ucida tinindu-l suspendat in aer.

CONSEMNA, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mentiuni in legatura cu un fapt juridic intr-un proces-verbal, intr-o minuta etc.; p. gener. A inregistra, a insemna, a nota. 2. A depune bani spre pastrare si fructificare la o organizatie de stat care are sarcina de conservare a sumelor de bani. 3. A interzice prin consemn iesirea militarilor din cazarma, din locul de stationare sau parasirea navei, pentru un anumit timp, din motive sanitare, disciplinare, securitate etc. – Con¹ + semna (dupa fr. consigner).

CATASTIF ~e f. inv. Caiet gros de format mare in care se notau diferite date sau insemnari cu caracter administrativ; registru; condica. ◊ A trece pe cineva la ~ a tine evidenta faptelor cuiva avand intentii rele. /<ngr. katastihon

COCOLOSI, cocolosesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) face cocolos, a (se) mototoli. 2. Tranz. A trece cu vederea sau a ascunde lipsurile, greselile, faptele reprobabile ale cuiva. 3. Tranz. A rasfata, a razgaia. 4. Refl. si tranz. A (se) infofoli. – Din cocolos.

OBSECVIOZITATE f. 1) Caracter obsecvios. 2) Vorba sau fapta de om obsecvios. 3) Exces de politete care trece in lingusire si servilism. [Sil. -vi-o-] /<fr. obsequiosite

VARAT s. n. 1. faptul de a vara. 2. Taxa care se platea in trecut pentru pasunatul vitelor pe locul cuiva in timpul verii; varatic (II 2) – V. vara.

CATASTIF, catastife, s. n. Registru, condica. ◊ Expr. A avea (pe cineva sau ceva insemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a tine evidenta faptelor cuiva (spre a se razbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] – Ngr. katastihon.

DATA² dati f. Fiecare dintre cazurile cand se produce o intamplare sau un fapt care se repeta; oara. O singura ~. Ultima ~. ◊ De alta ~ din trecut; de candva. O ~ pentru totdeauna definitiv; categoric. De fiecare ~ de cate ori are loc. De ~a aceasta in cazul de fata. /<fr. date

TRECUT¹ s. n. 1. Timpul care s-a scurs (pana in prezent); intamplarile, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ Loc. adj. si adv. Din trecut = de altadata, de odinioara, de demult. ◊ Loc. adv. In trecut = altadata, odinioara. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capat unei situatii sau unei stari de lucruri de care cineva se mai simte inca legat, a nu mai vrea sa stie de ceea ce a fost. 2. Denumire data grupului de timpuri (sau fiecaruia dintre timpurile) verbale care exprima o actiune savarsita inainte de momentul vorbirii sau inainte de un moment de referinta. – V. trece.

INFAMIE ~i f. 1) Caracter infam; ticalosie; josnicie; nemernicie. 2) fapta de om infam; ticalosie; marsavie; ignominie. ◊ Stalpul ~ei loc unde in trecut erau tinuti legati infractorii si criminalii, pentru a putea fi dezaprobati si loviti de multime. A tintui la stalpul ~ei a supune oprobriului public; a infiera. [G.-D. infamiei] /<fr. infamie, lat. infamia

APOSTERIORI adv., adj. invar. Din ceea ce urmeaza, in consecinta, ca urmare a unui rationament. ♦ Trecand de la cauza la efect, bazat pe experienta, din experienta, din fapte. [Pron. -ri-o-ri. / < lat. a posteriori – din ceea ce urmeaza].

CATASTIF, catastife, s. n. (Inv. si fam.) Registru, condica. ◊ Expr. A avea (pe cineva sau ceva insemnat sau scris) la catastif sau a trece (pe cineva sau ceva) la catastif = a avea sau a tine evidenta faptelor cuiva (spre a se razbuna pe el). [Var.: catastih s. n.] – Din ngr. katastihon.

TUTUNARIT s. n. 1. (Rar) faptul de a cultiva tutun (1); indeletnicire a cultivatorului de tutun. 2. Dare platita in trecut domniei de catre cei care cultivau tutun. – Tutun + suf. -arit.

CONTINUITATE s. f. 1. faptul, insusirea de a fi continuu. 2. (mat.) proprietate a unei functii care poate trece de la o stare la alta, luand toate valorile intermediare. 3. categorie filozofica, desemnand distributia si succesiunea neintrerupta in spatiu si timp a structurii si dinamismului materiei. (< fr. continuite, lat. continuitas)

REVISTA s. f. 1. publicatie periodica cu articole, studii, recenzii etc. din domenii variate sau de stricta specialitate. 2. (mil.) ~ de front (sau de bord) = inspectie a trupelor (sau a echipajului navei) de catre comandant pentru verificarea gradului de pregatire, a starii echipamentului, armamentului si tehnicii de lupta. ♦ a trece in ~ = a) a face inspectia trupelor; b) a examina pe rand anumite fapte. 3. gen de spectacol de estrada cu muzica, dans, cuplete si scenete vesele. (< it. rivista, dupa fr. revue)

CARCIUMARIT s. n. 1. (Pop.) faptul de a carciumari; ocupatia carciumarului sau a carciumaresei. 2. Impozit care era perceput in trecut pe carciumi. – V. carciumari.

PRADA, prazi, s. f. 1. faptul de a prada; pradare, jefuire, jaf; devastare. 2. (Concr.) Totalitatea bunurilor materiale si (in trecut) a persoanelor luate de cel care prada (mai ales in timp de razboi). ◊ Loc. vb. (Inv.) A face prada = a prada. 3. Persoana prinsa, rapita, ajunsa in puterea cuiva. ◊ Expr. Prada (sau prada) cuiva = la discretia, in stapanirea unei persoane sau a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri. 4. Vietate care serveste ca hrana animalelor salbatice carnivore sau pasarilor rapitoare; p. ext. vanat; p. gener. orice poate servi drept hrana vietuitoarelor. ◊ Pasare de prada = pasare rapitoare. 5. (Reg.) Risipa, cheltuiala inutila. – Lat. praeda.

REVISTA s.f. 1. Publicatie periodica care cuprinde articole, studii, recenzii etc. din domenii variate sau de stricta specialitate. 2. A trece in revista = a face inspectia trupelor; (fig.) a cerceta, a examina pe rand anumite fapte. 3. Spectacol artistic care consta din dansuri, cantece vesele cu subiect actual etc. brodate pe o tema comuna si prezentate intr-un cadru armonios. [< it. rivista, cf. sp. revista].

NADUSEALA, naduseli, s. f. 1. faptul de a nadusi (1) nadusire; (concr.) substanta lichida secretata de glandele sudoripare; sudoare, transpiratie. ◊ Expr. A-l trece pe cineva (toate) naduselile = a) a munci din greu (transpirand din abundenta); b) a fi cuprins de spaima, de emotie. 2. (Pop.) Caldura mare, inabusitoare; arsita, zapuseala, canicula. – Nadusi + suf. -eala.

REVISTA ~e f. 1) Publicatie periodica care trateaza probleme dintr-o anumita specialitate sau din domenii variate; magazin. ◊ trecere in ~ a) trecerea prin fata unei formatii militare care da onorul; b) examinare pe rand a anumitor fapte. 2) Spectacol de varietati. /<it. rivista

DESCOMPUNERE, descompuneri, s. f. faptul de a (se) descompune. ♦ Reactie chimica in urma careia o substanta constituita din molecule cu structura mai complicata trece in mai multe substante constituite din molecule cu structura mai simpla. – V. descompune.

A OPERA ~ez 1. tranz. 1) A aduce la indeplinire (pentru atingerea unui scop); a transforma in fapt; a infaptui; a efectua; a executa; a realiza. ~ o substituire. 2) A supune unei interventii chirurgicale. ~ un bolnav. 3) A trece intr-un registru de evidenta contabila. ~ transferul unor marfuri. 4) (furturi, spargeri, crime etc.) A comite premeditat. 2. intranz. 1) A indeplini o anumita actiune (manipuland cu ceva). Savantul ~eaza cu date. 2) (despre unitati militare) A intreprinde manevre de natura strategica sau tactica. /<fr. operer, lat., it. operare

SUPARARE ~ari f. 1) v. A SUPARA si A SE SUPARA. ◊ Fara (sau sa nu fie cu) ~ se spune cand vrem ca cineva sa nu se supere pentru faptul ca ne adresam sau il intrebam ceva. 2) Dispozitie rea. 3) Atitudine rezervata si ostila fata de cineva; manie. I-a trecut ~area. [G.-D. supararii] /v. a (se) supara

HOP interj., HOP, hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamatie care insoteste o saritura peste un obstacol, ridicarea unei greutati, caderea, aruncarea sau scaparea (din mana) a unui lucru. ◊ Expr. Nu zice hop pana n-ai sarit (sau pana nu treci) santul = nu te bucura inainte de a vedea rezultatul, sfarsitul. 2. (Cu valoare verbala; exclamatie care sugereaza sosirea neasteptata a cuiva) Iata ca vine! ♦ Exclamatie care sugereaza intervenirea neasteptata a unui fapt, a unei intamplari. 3. Exclamatie care exprima o surpriza (neplacuta). II. S. n. 1. Ridicatura sau groapa in drum (peste care vehiculele trec zdruncinandu-se). ♦ Fig. Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de intampinat. 2. Saritura, zguduitura a unui vehicul peste un obstacol. [Var.: hopa, hopai, hup interj.] – Onomatopee.

CONT, conturi, s. n. 1. Socoteala scrisa alcatuita din doua parti (debit si credit), care exprima valoric, in ordine cronologica si sistematica, existenta si miscarile unui anumit proces economic pe o perioada de timp determinata. ◊ Evidenta acestor operatii. 2. (In expr.) A trece la (sau in) cont = a inscrie la rubrica datoriilor o nota. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lamuriri asupra faptelor sau intentiilor sale; a se justifica. A tine cont (de ceva) = a avea in vedere, a lua in considerare. Pe cont propriu = pe propria raspundere, in mod independent. In contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

SINGURATATE, (2) singuratati, s. f. 1. faptul de a fi singur (1); starea celui care traieste singuratic (1); spec. izolare morala. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umbla deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (si de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -atate.

ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ◊ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a intreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armata”) Operatie militara. ♦ (Gram.) Ceea ce exprima verbul (o stare, o miscare, un proces etc.). 2. Desfasurare a intamplarilor intr-o opera literara; fabulatie, subiect, intriga. 3. Efect, exercitare a unei influente asupra unui obiect, a unui fenomen. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hartie de valoare, care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului unei societati si care da detinatorului dreptul sa primeasca dividende. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

TACERE, taceri, s. f. faptul de a tacea; p. ext. liniste, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. In (sau inv. intru) tacere = fara a vorbi; fara a se destainui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tacere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (in mod intentionat). ♦ Pauza, intrerupere mai lunga intr-o discutie. ♦ Fig. Indiferenta. ♦ Fig. Lipsa de afirmare, de manifestare; apatie, amortire. – V. tacea.

EXPUNERE s.f. faptul de a (se) expune. ♦ Naratiune, povestire. ♦ (Muz.) Expozitie; (spec.) parte a unei fugi in care subiectul apare in intregime la una din voci sau trece o data la fiecare dintre vocile participante. ♦ Explicatie, parte explicativa (a unei legi, a unei hotarari etc.). [< expune].

OARA¹, ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul in care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumuland valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decat cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de cate ori! = in repetate randuri, adesea. De putine ori = rareori. De cate ori = de fiecare data. ◊ Loc. conj. Ori de cate ori = in toate randurile, in toate cazurile cand..., de fiecare data. – Lat. hora.

RATIUNE, (2, 3) ratiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaste, de a gandi logic, de a intelege sensul si legatura fenomenelor; p. ext. judecata, minte. ♦ Treapta a doua a cunoasterii, caracterizata prin faptul ca opereaza cu notiuni, judecati si rationamente. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Ratiune de stat = principiu in baza caruia o autoritate de stat ia unele masuri de interes general, trecand peste interesul particular. ◊ Expr. Ratiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifica, motiveaza existenta (unui lucru). 3. (Mat.) Ratie (2). [Pr.: -ti-u-] – Din lat. ratio, -onis.

TRANSMITE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunostinta cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emitator de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face sa ajunga la altul, a trece din om in om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoana la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiatii, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiatii, unde etc.) a trece dintr-un loc in altul; a se propaga. 5. A comunica o miscare de la o masina la alta sau de la un organ al unei masini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere.

A URZI ~esc tranz. 1) (fire textile) A aseza in stative sau in razboiul de tesut, trecand prin spata si infasurand pe suluri. 2) fig. (planuri, idei, ganduri) A-si reprezenta in minte; a-si schita in gand; a plasmui; a plamadi. 3) fig. (actiuni dusmanoase, fapte reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a tese; a unelti. 4) reg. A face sa se urzeasca. /<lat. ordire

INSIRA, insir, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) aseza in sir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin margele, pentru a face un sirag; a face sirag. ◊ Expr. (Refl.) Insira-te (sau insir'te) margarite, formula prin care se arata ca un basm continua. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmand un anumit sir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A insira mosi pe grosi (sau verzi si uscate) = a spune tot felul de lucruri fara importanta si fara o succesiune logica; a palavragi. 5. Tranz. A trece, rand pe rand, prin diferite locuri, situatii etc.; a lua la rand, la sir. – Din loc. adv. in sir.

OCLUZIUNE s.f. 1. (Rar) Inchidere; faptul de a inchide. ♦ (Med.) Astupare, inchidere a unui orificiu sau a unui canal; obstructie (1). 2. Inchidere a canalului vorbitor intr-un anumit punct al lui in timpul pronuntarii unei consoane. 3. Ocluziunea ciclonilor = trecere a ciclonului mobil in stadiul final de evolutie. 4. Bula de gaz ramasa intr-o piesa de metal dupa turnare. [Pron. -zi-u-, var. ocluzie, oclusiune s.f. / cf. fr. occlusion < lat. occludere – a inchide].

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o divinitate, inzestrat cu puteri supraomenesti si despre care se povesteau fapte marete; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire data de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte marete. 2. Persoana vestita prin forta, vitejia si biruintele sale in razboaie, in lupte; personalitate distinsa prin faptele sale marete. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 3. Persoana deosebita prin calitatile sale morale si prin actiunile sale marete; om care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. ◊ (In trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de inalta distinctie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o munca de valoare exceptionala pentru societate; persoana care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei intamplari. [< lat. heros, cf. fr. heros].

TRANSMISIUNE s. f. 1. faptul de a transmite; transmitere. 2. comunicare intre un post emitator si un post receptor de telegrafie, telefonic sau radiofonic; emisiune radiofonica. ◊ (mil.; pl.) trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 3. (jur.) trecere a unui lucru, a unui drept unei alte persoane. (< fr. transmission, lat. transmissio)

DESFASURA, desfasor, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect sa nu mai fie infasurat sau ghemuit, a desface, a intinde in toata lungimea sau suprafata. ◊ Refl. Un sul de hartie se desfasoara. ♦ Refl. (Despre unitati militare) A trece la o formatie de lupta. 2. Refl. si tranz. Fig. (Despre locuri si privelisti din natura) A (se) infatisa, a (se) arata treptat (in toata amploarea); a (se) intinde, a (se) asterne pana departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua in fazele sale succesive. 3. Tranz. A infaptui o actiune de durata, pe etape succesive si pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viata trepidanta trebuie sa se desfasoare acolo! [Prez. ind. si: desfasur] – Lat. disfasciolare sau rom. des¹- + [in]fasura.

POLARIZARE s. f. 1. faptul de a (se) polariza; polarizatie. 2. dezvoltare in directii opuse a sensurilor unui cuvant, initial cu un singur inteles. 3. (fil.) formare a unor termeni opusi, polari. 4. metoda terapeutica prin folosirea curentului electric de foarte joasa amplitudine, trecut prin electrozi fixati cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor. (< polariza)

Hesione (sau Hesiona) 1. Fiica lui Laomedon, regele Troiei. Fiindca Laomedon atrasese asupra cetatii minia lui Apollo si a lui Poseidon, refuzind sa le dea plata cuvenita pentru ca ridicasera zidurile cetatii, zeii s-au razbunat trimitind un monstru ingrozitor care-i devora pe locuitori. Fiind consultat, oracolul a cerut sa-i fie data monstrului, pentru ispasire, insasi fiica regelui. In timp ce Hesione, inlantuita de o stinca, urma sa fie inghitita de inspaimintatoarea fiara, a trecut pe acolo Heracles. El a ucis animalul, salvind-o pe Hesione de la moarte. Din nou Laomedon refuza sa-i dea si lui rasplata cuvenita – cei sase cai pe care i-i fagaduise. Pentru acest fapt, eroul avea sa se razbune mai tirziu, organizind o expeditie impotriva lui Laomedon. Dupa ce cucereste cetatea si-l ucide pe rege, Heracles i-o da de sotie pe Hesione lui Telamon, unul dintre tovarasii lui de arme. 2. Una dintre oceanide, casatorita cu Prometheus.

RANDUIALA, randuieli, s. f. 1. faptul de a randui; fel de aranjare a lucrurilor in mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel in care se desfasoara o actiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Masura, directiva, dispozitie, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datina, obicei, regula. 4. Denumire generica folosita in trecut pentru anumite dari in bani catre domnie. [Pr.: -du-ia-] – Randui + suf. -eala.

DENSITATE, densitati, s. f. 1. Marime fizica definita prin raportul dintre masa si volumul unui corp; masa specifica. ◊ Densitate relativa = raportul dintre densitatea unei substante si densitatea apei. ♦ Numarul de obiecte sau de fiinte de pe o unitate de arie sau de lungime. ◊ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor si sectiunea transversala a acestuia. Densitatea (medie) a populatiei = numarul de locuitori care revin (in medie) pe o unitate de suprafata a unui anumit teritoriu. Densitatea retelei hidrografice = raportul dintre lungimea retelei de rauri si canale si suprafata data. 2. faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densite, lat. densitas, -atis.

Hecate, divinitate misterioasa, identificata adeseori cu Artemis. Era fiica lui Perses si a Asteriei. La inceput, Hecate era considerata drept o divinitate binevoitoare, care impartea oamenilor felurite binefaceri: prosperitate, victorie, succese etc. Mai tirziu ea trece drept o divinitate care cirmuieste lumea subpaminteana si, in aceasta calitate, este protectoarea vrajilor, a descintecelor si a tuturor manifestarilor legate de magie. Statuia ei, infatisind o femeie cu trei capete, se afla la toate raspintiile drumurilor – locuri socotite prin excelenta potrivite pentru magie – fapt pentru care era denumita si Trivia.

NEMURIRE s. f. 1. Calitatea de a fi nemuritor (1); faptul de a trai vesnic; stare a celui ce este nemuritor; (in limbajul bisericesc) viata vesnica. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nemurire = a) fara sfarsit, vesnic; b) extrem de tare, de intens, de mult. 2. Amintire menita sa reziste timpului, destinata sa traiasca vesnic; glorie vesnica. ◊ Loc. vb. (Rar) A trece la nemurire = a nemuri, a imortaliza. – Din nemuritor (derivat regresiv).

TRANSMISIUNE s.f. 1. faptul de a transmite; transmitere. 2. Comunicare intre un post emitator si un post receptor de telegrafie, telefonie sau radiofonie; emisiune radiofonica. ♦ (la pl.) Ansamblul mijloacelor tehnice de legatura utilizate de unitatile militare in timpul operatiilor. ◊ Trupe de transmisiuni = trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 3. (Jur.) trecere a unui lucru, a unui drept unei alte persoane. [Pron. -si-u-, var. transmisie s.f. / cf. fr. transmission, lat. transmissio].

NEPUTINTA, neputinte, s. f. 1. faptul de a nu avea forta, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a actiona; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. si adv. Cu neputinta = a) imposibil; irealizabil; b) (in mod) imaginar, ireal. 2. Lipsa de putere fizica, de forta, de energie; slabiciune, nevolnicie; spec. stare proasta, suferinta provocata de boala sau de batranete; p. ext. (mai ales la pl.) batranete; boala; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputinta = a se scapa pe el. – Ne- + putinta.

VANTURA, vantur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vanturatoare sau a le face sa cada de la o mica inaltime pentru ca vantul sa imprastie impuritatile usoare. ♦ Fig. A imprastia, a risipi; a spulbera. 2. A varsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas in altul, pentru a-l raci, pentru a-l amesteca etc. 3. A misca incoace si incolo, a agita. ♦ Fig. A framanta, a tulbura. 4. Fig. A da in vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vantura-lemne sau vantura-tara s. m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vant) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (=ventilare).

OPTIC, -A I. adj. referitor la ochi, la vedere; folosit in optica; o centru ~ = punct pe axa unei lentile catre care tind punctele ei principale si nodale si prin care poate trece o raza de lumina nedeviata; nerv ~ = nerv care transmite impresiile vizuale de la ochi la centrul respectiv din creier. ◊ (adv.) substanta ~ activa = substanta care isi roteste planul de polarizare cand este strabatuta de lumina polarizata liniar. II. s. f. 1. ramura a fizicii care studiaza lumina si fenomenele luminoase si vizuale. ♦ ~ electronica = domeniu al electronicii care studiaza miscarea electronilor in vid, intr-un camp electric sau magnetic. 2. (fig.) mod personal de a vedea si interpreta faptele si fenomenele; punct de vedere, opinie. (< fr. optique, lat. opticus, gr. optikos, /II/ Optik)

VANTURA, vantur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vanturatoare sau a le face sa cada de la o mica inaltime pentru ca vantul sa imprastie impuritatile usoare. ♦ Fig. A imprastia, a risipi; a spulbera. 2. A varsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas in altul, pentru a-l raci, pentru a-l amesteca etc. 3. A misca incoace si incolo, a agita. ♦ Fig. A framanta, a tulbura. 4. Fig. A da in vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vantura-lume sau vantura-tara s. m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vant) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

CHELTUIALA, cheltuieli, s. f. 1. faptul de a cheltui; (concr.) bani cheltuiti. ◊ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloacele banesti oferite de cineva. Bani de cheltuiala = bani destinati cheltuielilor curente. A se pune pe cheltuiala = a cheltui mult. A intra la cheltuiala = a fi obligat sa cheltuiesti mult. A baga (pe cineva) la cheltuiala = a face (pe cineva) sa cheltuiasca bani multi. (Fam.) A da cuiva de cheltuiala = a bate, a chelfani pe cineva. 2. (In contabilitate, la pl.) Rubrica unde se trec sumele cheltuite. 3. (In expr.) Cheltuieli de judecata = suma de bani pe care este obligata s-o plateasca, pe baza unei hotarari judecatoresti, partea care a pierdut un proces. 4. Fig. Risipa, irosire de energie, de timp etc.

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)

CHELTUIALA, cheltuieli, s. f. faptul de a cheltui; (concr.) bani cheltuiti. ◊ Cheltuieli de judecata = suma de bani pe care este obligat s-o plateasca, pe baza unei hotarari judecatoresti, partea care a pierdut un proces partii care a castigat procesul. ◊ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloace banesti oferite de altcineva. Bani de cheltuiala = bani destinati cheltuielilor curente. A se pune pe cheltuiala = a cheltui mult (si nerational). A baga (sau a pune pe cineva) la cheltuiala = a face (pe cineva) sa cheltuiasca bani multi. (Fam.) A da cuiva de cheltuiala = a bate pe cineva. ♦ Consum de mijloace materiale, de munca, energie etc. pentru satisfacerea unor nevoi, a unor obligatii etc. ♦ (In contabilitate; la pl.) Rubrica dintr-un registru in care se trec sumele cheltuite. [Pr.: -tu-ia-] – Cheltui + suf. -eala.