PLUS ROYALISTE QUE LE ROI MEME (fr.) mai regalist decat insusi regele – Chateaubriand, „La monarchie selon la charte”: „Il ne faut etre plus royaliste que le roi meme” („Nu trebuie sa fii mai regalist decat regele insusi”). Condamnare a excesului de zel.

SI VIS PACEM, PARA BELLUM (lat.) daca vrei pace, pregateste-te de razboi – Vegetius, „Epitome institutionum rei militaris”. In sens mai larg, pentru a ocroti munca pasnica, trebuie sa fii pregatit sa te aperi de agresorul potential.

BINISOR¹ adv. (diminutiv de la bine) 1) Destul de bine; satisfacator. A se simti ~. 2) Cum se cuvine; cum trebuie. ◊ Sezi ~ stai cum trebuie; fii cuminte. /bine + suf. ~isor

BAPTISM s. n. Doctrina si secta crestina protestanta care considera ca botezul trebuie sa fie acordat numai adultilor crestini ce se caiesc de pacatul originar. – Din fr. baptisme.

INCONSUMABIL, -A, inconsumabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie sa fie consumat; de nemancat, necomestibil. – Din fr. inconsommable.

INTERNATIONALISM s. n. 1. Solidaritate, colaborare, cooperare liber-consimtita intre natiuni popoare, tari etc. egale in drepturi, in scopul sprijinului reciproc. 2. Doctrina potrivit careia diversele interese nationale trebuie sa fie subordonate unui interes general, supranational. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. internationalisme.

INVALIDABIL, -A, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie sa fie invalidat. – Din fr. invalidable.

ONORA, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta fata de cineva sau ceva respect, consideratie, stima; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie sa fie mandru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de lauda. 3. A achita, a plati (in termen) o datorie baneasca, o polita etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.

UNITATE, unitati, s. f. 1. Numarul unu. ♦ Marime care serveste ca masura de baza pentru toate marimile de acelasi fel. Unitate de masura. ◊ (In sintagma) Unitate astronomica = unitate folosita pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, egala cu distanta medie de la Soare la Pamant. 2. Insusirea a tot ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. * Regula celor trei unitati (de loc, de timp si de actiune) = regula caracteristica teatrului clasic (antic si modern), dupa care opera dramatica trebuie sa fie dezvoltarea unei actiuni unice, care se desfasoara in acelasi loc si intr-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mica formatie, organizatie economica, administrativa, militara, sanitara etc. care alcatuieste un intreg si actioneaza dupa un plan general. – Din fr. unite, lat. unitas, -atis.

PASIBIL, -A, pasibili, -e, adj. Care poate sau trebuie sa fie supus la..., susceptibil de... Pasibil de amenda. – Din fr. passible.

ANTECEDENT, antecedente, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, intamplare anterioara unei anumite date sau stari. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent in trecutul inculpatului si de care instanta judecatoreasca tine seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boala si care trebuie sa fie cunoscute de medic in vederea stabilirii diagnosticului si a tratamentului. 2. Adj. Care se afla inainte, care s-a intamplat inainte. 3. (Log.) Primul termen al unei judecati ipotetice, introdus prin conjunctia „daca”; p. gener. tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unui demonstratii. – Din fr. antecedent, lat. antecedens, -ntis.

NORMAL, -A, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusa intr-un punct al unei curbe. Linie normala (si substantivat, f.) = a) dreapta perpendiculara pe planul tangent la o suprafata, in punctul de contact; b) dreapta perpendiculara pe tangenta la o curba, in plan sau in spatiu, in punctul de contact. ♦ Spec. Sanatos (din punct de vedere fizic si psihic). 2. Care este conform cu o norma (1). ♦ (Despre marimi) A carei valoare este apropiata de valoarea intalnita cel mai des.3. (Inv.; in sintagma) Scoala normala (si substantivat, f.) = scoala pedagogica. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale.

PROGRAMABIL, -A, programabili, -e, adj. Care poate fi sau trebuie sa fie programat. – Din fr., engl. programmable.

SAPIROGRAF, sapirografe, s. n. Aparat de multiplicat texte sau desene, format dintr-un cilindru acoperit cu o pasta speciala, pe care se imprima prin apasare textul sau figura care trebuie sa fie reproduse; hectograf. – Din germ. Schapirograph.

fiZICALISM s. n. Conceptie neopozitivista, dupa care limbajul fizicii ar trebui sa fie limbajul tuturor stiintelor. – Din fr. physicalisme.

NORMA, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de munca necesara pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operatii sau o cantitate de produse care trebuie sa fie obtinuta intr-o unitate de timp in anumite conditii tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie prima, de combustibil etc. necesara pentru obtinerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din norma.

NERAMBURSABIL, -A, nerambursabili, -e, adj. Care nu poate sau nu trebuie sa fie rambursat. – Ne- + rambursabil.

NERECUPERABIL, -A, nerecuperabili, -e, adj. l.Care nu poate sau nu trebuie sa fie recuperat; irecuperabil. 2. (Despre fiinte) Care sufera de o boala nevindecabila, p. ext. de un defect moral ce nu (mai) poate fi vindecat; irecuperabil, incurabil. – Ne-+ recuperabil (dupa fr. non-recuperable).

EXCENTRICITATE, excentricitati, s. f. 1. Originalitate; ciudatenie, bizarerie, extravaganta. 2. (Mat.) Calitatea unui punct de a se gasi in afara centrului unei figuri. ♦ Distanta dintre centrele sau axele de rotatie a doua piese excentrice. ♦ Defect de asamblare a doua piese care in mod normal trebuie sa fie concentrice sau trebuie sa aiba o axa comuna. – Din fr. excentricite.

TRIBOELECTRICITATE s. f. Electricitate produsa prin frecarea a doua corpuri dintre care cel putin unul trebuie sa fie dielectric. [Pr.: -bo-e-] – Din fr. tribo-electricite.

RAMBURSABIL, -A, rambursabili, -e, adj. Care poate (sau trebuie) sa fie rambursat. – Din fr. remboursable.

REPRESIBIL, -A, represibili, -e, adj. (Rar) Care poate sau trebuie sa fie reprimat. – Din fr. repressible.

REPER, repere, s. n. 1. Corp sau sistem de corpuri la care se raporteaza pozitia unui corp fix sau mobil; semn sau obiect care usureaza orientarea. ♦ Semn trasat pe un obiect, pentru a permite recunoasterea pozitiei pe care trebuie sa o ocupe acel obiect intr-un ansamblu; semn trasat pe diferite piese care trebuie sa fie asamblate. ◊ Punct de reper = semn care serveste la recunoasterea unui loc, la orientare. ♦ (Top.) Indicator de nivel servind la calcularea sau la verificarea altitudinii unui punct de pe teren. 2. (Tehn.) Mecanism, aparat de orientare. – Din fr. repere.

DEZAVUABIL, -A, dezavuabili, -e, adj. Care poate sau trebuie sa fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. desavouable.

STRINGENT, -A, stringenti, -te, adj. (Livr.) Care trebuie sa fie luat neaparat in seama, care se impune in mod imperios, care nu sufera amanare. – Din it. stringente.

COMUNICA vb. 1. a anunta, a informa, a incunostinta, a instiinta, a vesti, (rar) a semnaliza, (Transilv. si Ban.) a stirici. (Va ~ ca trebuie sa fiti prezenti.) 2. v. anunta. 3. v. transmite. 4. v. declara.

ABSENTA ~e f. 1) Lipsa a unei persoane din locul unde ar trebui sa fie. 2) Semn ce marcheaza aceasta lipsa. 3) fig. Lipsa de interes; indiferenta; neatentie; dezinteres. /<fr. absence, lat. absentia

APLICABIL ~a (~i, ~e) Care poate sau trebuie sa fie aplicat. /<fr. applicable

IMPUTABIL ~a (~i, ~e) Care poate sau trebuie sa fie imputat; reprosabil. /<fr. imputable

MEMORABIL ~a (~i, ~e) Care trebuie sa fie memorat; demn de a fi pastrat in memorie. Eveniment ~. Zi ~a. /<fr. memorable, lat. memorabilis

NEfiiNTA f. (negativ de la fiinta) 1) Stare a ceea ce nu exista; inexistenta. 2) inv. Lipsa din locul unde ar trebui sa fie; absenta. /ne- + fiinta

ORDINE f. 1) Stare de oranduiala si de sistematizare; organizare armonioasa. 2) Succesiune regulata a lucrurilor. ◊ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie sa fie discutate intr-o sedinta sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regula sau norma dupa care se infaptuieste ceva. ◊ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva sa respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a incalcat. 4) Mod de organizare a vietii politice, eco-nomice si sociale a unui stat; regim. ◊ ~ publica stare care asigura activitatea normala a organelor de stat si a celor publice, respectarea drepturilor cetatenilor si paza proprietatii obstesti. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate si finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine

POSTATA ~e f. 1) Bucata de teren (care a fost sau urmeaza sa fie lucrata). 2) Parte dintr-un drum (care a fost sau trebuie sa fie parcursa). /<sl. postati

A TREBUI pers. 3 trebuie intranz. 1) (despre persoane, lucruri) A avea ca necesitate; a-i fi necesar. 2) A constitui o necesitate. ◊ Cum trebuie cum se cuvine; cum se cade; bine. 3) A fi dator; a avea obligatia. trebuie sa plec. 4) A fi posibil. trebuie sa fie coapta poama. /<sl. trebovati

TREBUINTA ~e f. 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerinte); necesitate. ◊ De (mare) ~ (foarte) util. Cele de ~ cele necesare. In caz de ~ daca va fi nevoie. A avea ~ a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). ◊ A nu mai fi de nici o ~ a nu mai folosi la nimic. 3) pop. Chestiune personala care trebuie sa fie pusa la punct; interes. ◊ A avea o ~ cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. ~inta

CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in artele plastice, literatura si muzica, care tinde sa coboare creatia artistica la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de continutul ei emotional. 2. Curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia exclusiva a structurii constructive a cladirii. 3. Conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ♦ Conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii, potrivit careia activitatea constructiva, rational-intuitiva este baza exigentei matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].

ELIGIBILITATE s.f. Faptul de a fi eligibil; conditiile care trebuie sa fie indeplinite pentru ca cineva sa poata fi ales. [Cf. fr. eligibilite].

IMPERFORAT, -A adj. (Despre o parte a corpului) Care nu este perforata, deschisa si care trebuie sa fie. [Cf. fr. imperfore].

INDEMNIZABIL, -A adj. Care poate sau trebuie sa fie despagubit. [Cf. fr. indemnisable].

IRAMBURSABIL, -A adj. Care nu poate sau nu trebuie sa fie rambursat. [Cf. fr. irremboursable].

PSIHOLOGISM s.n. 1. Tendinta de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale tinand seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi si procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent initiat de Steinthal in Germania si de Potebnea in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, inteles ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. 2. Atitudine a scriitorilor care analizeaza numai starile psihice, neglijand cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].

REPRESIBIL, -A adj. (Liv.) Care poate sau care trebuie sa fie reprimat; reprimabil. [Var. represabil, -a adj. / < fr. repressible].

VICIOS, -OASA adj. 1. Defectuos. ◊ (Log.) Cerc vicios = eroare de logica constand in a demonstra o teza cu ajutorul alteia, care trebuie sa fie ea insasi demonstrata. ♦ (fig.) Stricat, depravat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispozitii etc.) Care are vicii de forma sau de fond; gresit, defectuos. [Pron. -ci-os. / cf. fr. vicieux, it. vizioso, lat. vitiosus].

VOLTA s.f. (Muz.) Semn de repetitie care arata masurile finale ce trebuie sa fie executate prima oara (prima volta) sau a doua oara (secunda volta); volta (3) [in DN]. [< it. volta].

ABSENTA vb. I. intr. A lipsi de undeva (unde trebuia sa fie). [P.i. -tez. / < fr. absenter, cf. lat. absentare].

ABSENTA s.f. 1. Lipsa a unei fiinte sau a unui lucru (dintr-un loc unde ar fi trebuit sa fie). 2. Pierdere brusca si de scurta durata a cunostintei. ♦ (Fig.) Neatentie, distractie; indiferenta. [Cf. fr. absence, lat. absentia].

COMEMORABIL, -A adj. Care trebuie sa fie comemorat, de comemorat. [Cf. fr. commemorable, lat. commemorabilis].

CONDAMNABIL, -A adj. Care merita, trebuie sa fie condamnat; reprobabil. [Cf. fr. condamnable].

DECLARABIL, -A adj. Care poate sau trebuie sa fie declarat. [Cf. fr. declarable].

DEDUCTIE s.f. Rationament logic prin care se obtine o judecata noua (numita concluzie) din doua sau mai multe judecati (numite premise), dintre care una trebuie sa fie neaparat universala. [Gen. -iei, var. deductiune s.f. / cf. lat. deductio, fr. deduction].

DEZAVUABIL, -A adj. Care poate sau trebuie sa fie dezavuat. [Pron. -vu-a-. / cf. fr. desavouable].

anghilest (-te), s. n. – Octoih. Probabil din sl. angeli jest „ingerul este”, care trebuie sa fie inceputul unuia din imnurile octoihului. Hadeu 1203 il considera un sing. de la *anghilesti, din rus. angeliskaja „(cinturi) angelice”; dar un astfel de sing. ar fi trebuit sa dea in mod normal *anghilesc. Sec. XVI-XVIII, astazi inv. Nu este atestata folosirea sa in limba vorbita.

antreu (antreuri), s. n. – Vestibul. – Var. antret. Fr. entree, cf. ngr. ἀντρέ. T din antret trebuie sa fie analogic, ca in caiet.

arete (areti), s. m. – Berbec de prasila. – Mr. arete, areati, megl. reti, areati, istr. arete. Lat. aries, -etem (Puscariu 115; Candrea-Dens., 81; REW 645; DAR; Pascu, I, 38); cf. genov. aeo, prov. aret. Pentru fonetism, cf. Rosetti, I, 51. – Der. aretar, s. m. (paznic de berbeci); aratel, s. m. (planta, Borrago officinalis) a carei origine apare ca necunoscuta in DAR, si care trebuie sa fie dim. de la arete (cf. celalalt nume popular, limba mielului).

ETALON s.n. Model, tip cu care trebuie sa se potriveasca, cu care trebuie sa fie conforme unitatile de masura. ♦ Greutate dintr-un metal pretios care serveste drept baza unui sistem monetar. ◊ Etalon-aur (sau -argint) = unitate-tip (de aur sau de argint), a valorilor monetare. [< fr. etalon].

INVALIDABIL, -A adj. Care poate sau trebuie sa fie invalidat. [Cf. fr. invalidable].

barbura (-re), s. f. – 1. Sarbatoare a sfintei Barbara. In aceasta zi se obisnuieste sa se unga fata copiilor cu miere, zahar sau cu suc de fructe de calin pentru a-i feri de varsat. – 2. Planta, calin (Viburnum opulus). Lat. Barbara (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 191). Cuvintul si obiceiul, de origine catolica, trebuie sa fie relativ moderne. – Der. barbura, imbarbura, vb. (a tine obiceiul de ziua sfintei Barbara; a unge fata copiilor).

batal (batali), s. m. – Berbec, castrat, sau care nu este bun pentru reproducere. Tc. batal „inutil” (‹ arab. batal „a schilodi, a face sa nu mai fie bun”); cf. alb., bg. batal „inutil”, ngr. μπατάλιϰος „grosolan, mojic”. (G. Meyer 27; Scriban). Presupunem ca de aceeasi origine trebuie sa fie batal, s. n. (sant), numit astfel fiind vorba de partea soselei nefolositoare circulatiei. Din cuvintul arab corespunzator provine sp. baldar (Corominas, I, 376). Derivatia propusa pentru batal de Diculescu, Elementele, 444, pe baza gr. βάτης „reproducator”, este imposibila fonetic si semantic. Cf. iud. sp. batal „fara lucru” (C. Crews, Vox rom., XIV, 304), de aceeasi origine.

catrafuse s. f. pl. – Numai in expresia a-si lua catrafusele, a pleca repede, a o sterge. – Var. catravase. Origine necunoscuta. Pare a fi o interpretare umoristica a lui catavasii (cf. rus. katavasija „incurcatura”), in sensul ca primul obiect pe care trebuie sa-l ia preotul cind pleaca trebuie sa fie liturghierul sau cartea de rugaciuni. Cihac, II, 488, citeaza un mag. kateputa „bagaj”, care nu pare a-i fi convins pe specialisti.

ceapsa (cepse), s. f. – (Banat, Trans., Bucov.) Boneta, scufita, comanac. – Var. ceapta. Etimonul trebuie sa fie un cuvint sl. (cepici „mitra”), care pare sa fi intrat in rom. prin intermediul sb. cepac, slov. cepica sau mag. csapsza (Cihac, II, 47; Iordan, Dift., 72; DAR; Galdi, Dict., 87); cf. si rus. cepec „boneta”, pol. czepiec „boneta”. Edelspacher 11 deriva forma mag. din rom., fara a fi insa probabil acest fapt. Cf. sapca. – Der. cepita, s. f. (Trans., rar, boneta militara), din mag. csapica.

chendela (-le), adj. f. – Lauza. Origine incerta. trebuie sa fie cuvint sas. inrudit cu Kind „copil” (DAR). In Trans de Sud.

chiciura s. f. – Promoroaca. Bg. kicur (Conev 75; DAR); mai ales in Munt. Se confunda cu bg. kicor „ciorchine” – Der. inchiciuri (var. inchiciura), vb. (a se acoperi de chiciura). Cicura, s. f. (chiciura), pe care Cihac, II, 52, il pune in legatura cu ceh. cikor, trebuie sa fie o forma cu metateza a aceluiasi cuvant.

TAHISTOSCOP s.n. Aparat folosit pentru studierea legilor perceptiei si atentiei si pentru determinarea volumului atentiei unor persoane, prin prezentarea, pentru un timp foarte scurt, a unor cuvinte care trebuie sa fie citite sau a unor imagini care trebuie sa fie percepute. [< fr. tachystoscope, cf. gr. tachystos – foarte rapid, skopein – a observa].

coptura (copturi), s. f. – 1. Prajitura. – 2. Puroi. – Var. (Trans., rar) coptatura. Lat. coctūra (Puscariu 397; Candrea-Dens., 372; REW 2020; DAR); cf. it. cottura, v. fr. cuiture, prov. coiture, sp. cochura. Cf. si coace. Fonetismul nu este normal, caci rezultatul ar trebui sa fie *cutura; Puscariu, Lr., 18, admite influenta unei analogii cu copt. Este cuvint general cunoscut, dar rar in nord-est (ALR, I, 130).

cuca (cuci), s. f. – Horn de camin. Bg. kuk (DAR). trebuie sa fie cuvint identic cu cuc, s. n. (extremitatea inferioara a burlanului si a conductelor in general), cf. Cihac, II, 85; si cu cuc, s. m. (masca, paiata care colinda casele in timpul sarbatorilor de Carnaval).

COMEMORABIL, -A adj. care trebuie sa fie comemorat. (< fr. commemorable, lat. commemorabilis)

CONDAMNABIL, -A adj. care merita, trebuie sa fie condamnat; reprobabil. (< fr. comdamnable)

CONSTRUCTIVISM s. n. 1. orientare estetica, in artele plastice, literatura si muzica, care concepe realitatea intr-o viziune de forme geometrice, spatiale, si care lupta pentru puritatea si simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica moderna. 2. curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia structurii constructive a cladirii. 3. conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ◊ conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii potrivit careia activitatea constructiva este baza exigentei matematice. (< fr. constructivisme)

DECLARABIL, -A adj. care poate sau trebuie sa fie declarat. (< fr. declarable)

DEZAVUABIL, -A adj. care poate sau trebuie sa fie dezavuat. (< fr. desavouable)

INCONSUMABIL, -A adj. care nu poate sau nu trebuie sa fie consumat. (< fr. inconsommable)

INVALIDABIL, -A adj. care poate sau trebuie sa fie invalidat. (< fr. invalidable)

IRAMBURSABIL, -A adj. care nu poate, sau nu trebuie sa fie rambursat. (< fr. irremboursable)

MARKETING s. n. 1. conceptie privind organizarea si desfasurarea activitatii economice, potrivit careia productia trebuie sa fie permanent adaptata la cerintele prezente si viitoare ale consumatorilor si sa le satisfaca cu maximum de eficienta. 2. ansamblul metodelor si tehnicilor care au ca obiect studiul cererii consumatorilor si satisfacerea acesteia. 3. disciplina stiintifica avand acest obiect. (< engl., fr. marketing)

NEC PLUS ULTRA loc. adv., s. n. (calitate, termen) care nu poate, sau nu trebuie sa fie depasit. (< lat. nec plus ultra)

PROLEPSA s. f. 1. evocare in avans a unui eveniment ulterior. 2. procedeu in a plasa un cuvant in propozitia care preceda pe cea in care ar trebui sa fie. 3. figura retorica prin care se previne o obiectie; preceptie. (< fr. prolepse, gr. prolepsis)

PSIHOLOGISM s. n. tendinta de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale prin factorul psihologic; exagerare a importantei factorului psihologic in literatura. ♦ ~ lingvistic = curent in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. (< fr. psychologisme)

VICIOS, -OASA adj. 1. defectuos. ♦ (log.) cerc ~ = eroare de logica in a demonstra o teza cu ajutorul alteia, care trebuie sa fie ea insasi demonstrata. ◊ (fig.) depravat, corupt. 2. (jur.; despre acte, dispozitii etc.) cu vicii de forma sau de fond. (< fr. vicieux, it. vitioso)

VOLTA¹ s. f. 1. vechi dans de origine provensala, vioi, cu intoarceri. 2. (muz.) indicatie, sub acolade drepte, care arata ca masurile finale trebuie sa fie repetate prima oara (prima ~) sau a doua oara (secunda ~); volta (5). (< it. volta)

gheura (-r, -at), vb. – A curata de boabe. – Var. gheora. Origine incerta. Dupa Candrea-Dens., 638; cf. REW 3770; DAR si Rosetti, I, 167, din lat. glabrāre „a netezi”, dar semantismul nu este clar. trebuie sa fie cuvint identic cu a desgheura (var. desghiora, dejgheura), vb. (a scoate miezul de nuca), ce se considera ca rezultat al lat. *disgluberāre (Candrea; Scriban), sau *disglabrāre (Densusianu, Rom., XXXVI, 325; Candrea-Dens., 739; Rosetti, I, 165). Pare a fi vorba mai curind de un cuvint legat de ghiara, cf. ghera „a zgiria”; intr-atit cele doua cuvinte se confunda uneori: cf. lasa mita, ca te ghioara (Agirbiceanu).

girloafa (-fe), s. f. – Regulator la plug. Germ. Vorlaufer „precursor”. In Trans. Dupa Cancel 17, ar fi de origine sl., dar sl. trebuie sa fie, in cel mai bun caz, un intermediar al germ.

grapa (grape), s. f. – 1. Grebla. – 2. (Inv.) Steag. Sl. (bg.) grapa „grebla” (Cihac, II, 127; Scriban), cf. pol. grabie „grebla”. Schimbarea b › p trebuie sa fie sl. cf. bg. grapa „asperitate”, urma lasata de „varsatul-de-vint”, sb. grabac „sfisiere”, fata de rapav „sfisiat”. S-a invocat adesea got. greipan › germ. greifen (REW 4760; Giuglea, Contributii, 8-10), si, pentru a evita dificultatea unui imprumut vechi din germ., s-a presupus medierea alb. grep „cirlig”, grepth „clanta” (Philippide, II, 715; Puscariu, Dacor., VIII, 293; DAR; Rosetti, II, 117); insa aceasta solutie pare mai putin convingatoare decit cea dinainte. – Der. grapa, vb. (a grebla); grapis, adv. (dificil, anevoie).

incoace adv. – Inspre mine. – Megl. ancoati. De la acoace, cuvint pastrat in citeva comp. ca in(tr’) a coace, si aceasta de la eccum hocce (Puscariu, ZRPh., XXXII, 478; Candrea-Dens., 851; DAR; dupa Philippide, Principii, 92, de la in ecce hacce). Incoa (mr. ncoa, megl. anco), adv. (inspre mine) pare sa fie reducere a cuvintului anterior (der. de la eccum illac propusa de DAR pare mai putin probabila, intrucit sensul ar fi trebuit sa fie cel de incolo; astfel incit autorul trebuie sa admita o incrucisare cu incoace). – Der. dincoace, adv. (de partea asta), cu prep. de, cf. dincolo.

infulica (infulic, infulicat), vb. – 1. A impovara, a coplesi, a covirsi. – 2. A inghiti, a infuleca. – Var. infuleca, (rar) infuli. Lat. fullicāre „a scutura, a bate”, de la fullo „batatoare, piua”. Pentru trecerea semantica, cf. sp. cargar. Explicatia traditionala, pe baza lat. follicāre, de la follis (Puscariu 846; Candrea-Dens., 620; REW 3417; DAR), pare mai putin convingatoare, intrucit lat. inseamna „a sufla, a pufni” (pentru a explica semantismul, Tiktin admite influenta lui foale), si ca primul sens, care trebuie sa fie cel original, ramine neexplicat. Ultima var., pentru care se citeaza un singur ex., este neclara.

jita (jite), s. f. – 1. filon, vina. – 2. Sfoara, legatura. Bg., sb. zica (Cihac, II, 160; Conev 60; DAR). In Munt. si Banat; cf. nojita. trebuie sa fie cuvint identic cu jijita, s. f. (lastar, ramura ce se catara), a carui der. este neclara; si de asemenea cu ghita (var. gita), s. f. (coada de par, scul, legatura de prins parul), var. mold. (cf. ghintura-jintura), pe care Scriban o pune in legatura in mod gresit cu ngr. ϰότσος „coada”; der. ghitos, adj. (Mold., paros).

lefter (leftera), adj. – Fara bani. – Mr. elefter „liber”. Ngr. ἐλεύθερος „liber” (Tiktin; DAR; Galdi, 205), interpretat glumet, cf. alb. ljefter „liber”, bg. levter „celibatar”. – Der. lefteri, vb. (a curata, a lasa fara bani); leftereala, s. f. (cheltuiala mare; actiunea de a ramine fara bani); lefterie, s. f. (credit), din ἐλευθερία „libertate” (DAR se indoieste de aceasta explicatie, bazata pe o dificultate semantica; trebuie sa fie o aluzie la inchisoarea pentru datornici, institutie care facea din pierderea creditului un sinonim cu pierderea libertatii).

marula (marule), s. f. – Salata verde. – Var. (Mold.) marola. Mr. marule. Tc. marul, partial prin mijlocirea ngr. μαρούλιον, ngr. μαρούλι (Seineanu, II, 250; Meyer 260; Meyer, Neugr. St., III, 42; Berneker, II, 21; Lokotsch 1430; Ronzevalle 156). Se considera ca-i vorba de un cuvint de origine gr. άμαρούλιον, der. din amarus; dar exista si in cuman. marul „laptuca” (Kuun 126), astfel ca ar trebui sa fie cuvint turcic; cf. bg. maruli, alb. marulj, sb. marűlja (Vasmer, Gr., 96).

palanet (-te), s. n. – (Trans.) Brinzoaica, placinta cu brinza. Rut. polnica (Candrea). trebuie sa fie dubletul lui palanca, s. f. (Mold., piine mare), forma datorita incrucisarii cu palanca „teren ingradit”.

pastra (pastrez, pastrat), vb. – 1. A tine, a se ingriji de... – 2. A conserva, a retine. – 3. A rezerva, a depozita. – Mr. spastrescu, spastrire, megl. pastres, pastriri. Ngr. παστρεύω „a curata”, din πάστρα „curatenie” (Meyer 3231; Tiktin), cf. alb. pastroń „a curata” (Philippide, II, 726). Semantismul nu este clar; poate trebuie sa fie admisa o confuzie a lui παστρεύω „a curata” cu παστώνω „a sara, a conserva”. Der. din lat. *parsitare (REW 6255) nu pare posibila, cf. Rosetti, I, 161. Der. pastru, s. n. (conservare; economisire); pastrator, adj. (care pastreaza). Bg. pastrja „a pastra”, pastrenije „conservare” par sa provina din rom. (Candrea, Elemente, 408; Capidan, Raporturile, 233).

pinta (pinte), s. f. – Rozator de cimp (Alactaga saliens). – Var. chinta. Origine indoielnica. In Munt. trebuie sa fie cuvint expresiv, bazat pe chit „interjectie emisa de soarece” cu infix nazal; sau mai sigur, pornind de la *pit- „mic”, cf. pita, pantarus.

pitonog (-oage), s. f. – Sapa pentru facut gropi. – Var. chitonog, chitonag, cotonoaga. Origine necunoscuta; ultimul element trebuie sa fie sl. noga „picior”.

plaz (plazuri), s. n. – 1. Talpa plugului. – 2. Baza razboiului de tesut. – Megl. plaz. Sb., slov., ceh. plaz (Cihac, II, 261; Cancel 21), cf. plasa, zaplaz. trebuie sa fie cuvint identic cu plaz, s. n. (anunt, aviz), probabil fiindca se fixa in trecut intr-un grilaj; cf. impara. – Der. plazui, vb. (inv., a anunta, a publica); plazuitura, s. f. (inv., indicatie, revelatie, publicatie).

produf (produfuri), s. n. – Copca. – Var. produh, produv, produsca. Sl. produchu „rasuflatoare” (Tiktin; Conev 42). trebuie sa fie dublet al lui produf, s. n. (vrana la butoi). Mai ales in Mold., cf. preduci.

rabla (rable), s. f. – 1. Hirb, obiect stricat. – 2. Gloaba, mirtoaga. Origine incerta. trebuie sa fie pus in legatura cu sb. rabatno „in stare proasta”, rabljenje „uz”; dar lipseste veriga apropiata. Legatura cu sas. Rabel „pleava, praf” (Draganu, Dacor., IV, 773) pare mai putin probabila. – Der. rablari, vb. (a se ponosi; a se uza); rablagiu, s. m. (hodorog), cu suf. -giu; rablagi, vb. (a se strica, a se deteriora), de la cuvintul anterior (dupa Graur, BL, XIV, 110, prin contaminare cu damblagi).

salamandra (salamandre), s. f. – Guster (Salamandra maculosa). – Var. salamizdra, solomizdra, sulemendrita, sulumindrita. Mr. salamendra. Gr. σαλαμάνδρα (Tiktin; Diculescu, Elemente, 486; Puscariu, Dacor., III, 819; REW 7523), probabil prin mgr., cf. bg. salamandra. Salamastra, s. f., (Dobr., curea, funie) trebuie sa fie acelasi cuvint, cf. pentru semantism cele doua sensuri ale lui napirca.

sofrac (-ci), s. m. – (Bucov.) Pasare (Troglodytes parvulus). – Var. Banat sofrag. Sl., cf. sb. cvorak „graur”, svraka „cotofana” (Candrea; Scriban); dar lipseste veriga de legatura. trebuie sa fie cuvint identic cu sofran, s. m. (Banat, varietate de soim, Lanius collurio), care pare ca s-ar fi contaminat cu sofran (planta).

solz (-zi), s. m. – 1. Placa mica tegumentara; scuama. – 2. Lama, placa de metal al unei armuri. – 3. Pulbere pe aripile fluturilor. – 4. (Arg.) Bani. Origine necunoscuta. Der. din lat. sǒlidum (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 302; Philippide, Principii, 148; Puscariu, Dacor., VII, 480; Puscariu, Lr., 187) sau din sl. sluzu „muci” (Cihac, II, 354; Candrea), care apare o singura data cu sensul de „solz”, neconsolidat in sl., nu pare posibil, in primul rind pentru ca pentru ca asemenea caz pl. ar trebui sa fie *solji, ca minz, piez sau, ca in cazul lui viteaz, breaz etc. Prezenta lui -zi pledeaza in favoarea unei creatii, expresive, desi ideea sa nu este clara. Cf. bulz. – Der. solzi, vb. (a acoperi cu solzi); solzos, adj. (acoperit cu un strat ca de solzi).

studenita (-te), s. f. – 1. Scorbut. – 2. Plante (Arenaria serpyllifolia, Scleranthus uncinatus, Chenopodium botrys). Sb. studenica „frig”, cf. bg. studenio „sopirla alpina”, din sl. studeni „frig” (Cihac, II, 378). Tudelita, s. f. (floarea-reginei, Gnaphalium leontopodium) trebuie sa fie acelasi cuvint.

susura (-r, at), vb. – A murmura. Fr. susurrer. – Der. susur, s. n. (murmur). Prezenta mr. susuredz, susurare, i-a facut pe Puscariu 1706 si Pascu, I, 168, sa se gindeasca ca aceste cuvinte reprezinta direct lat. susurrāre. Aceasta ipoteza este foarte putin probabila; cuvintul nu este popular si mr. trebuie sa fie o creatie expresiva care apartine familiei lui sosoi.

tivic (-curi), s. n. – Lat, coarda. Origine necunoscuta. Der. din tc. tevfik „sfirsit” (Scriban) este improbabila. trebuie sa fie cuvint identic cu tivig, s. n. (Banat, stinghie). – Der. tivilinca, s. f. (intrument primitiv pentru a impleti laturi de par de cal sau de capra); tivilichi, s. n. (pieptar, corset); tivilichie, s. f. (pieptar), cuvinte pe care Seineanu, II, 363 le explica pornind de la ilic „pieptar” cu primul element obscur.

zalisi (-sesc, -it), vb. – A plictisi, a sicii, a obosi. Ngr. ζαλίζω (Galdi 265). Sec. XIX, inv. Zalezi (var. zilizi), vb. (Mold., a obosi), pe care Scriban il leaga de rut. zalizati „a se injosi”, trebuie sa fie var. aceluiasi cuvint. – Der. zalezit, s. n. (tulburare de nutritie).

AGENDA, agende, s. f. 1. Carnet cu foi ca de calendar, in care se noteaza lucrarile care urmeaza sa fie facute la anumite date. 2. Ordine de zi. – Fr.agenda (lat. agenda „ceea ce trebuie sa fie facut”).

ISTORICISM (‹ fr.) s. n. (fiLOZ.) Conceptie aparuta in Germania (sec. 19) potrivit careia istoria este elementul esential al intelegerii si explicarii fenomenelor umane, intelegere care trebuie sa fie empatica, deoarece aceste fenomene sunt expresii unice ale gandirii, vointei si sentimentelor umane. Pentru Fr. Meinecke, perspectiva istoricista ingaduie inlocuirea abordarii generalizatoare, cu o abordare particularizanta. Karl R. Popper nu acorda i. statutul de discurs stiintific si respinge posibilitatea unor predictii istorice, care s-ar obtine descoperind „ritmul”, „legile” sau „tendintele” evolutiei istoriei.

DELENDA (EST) CARTHAGO (lat.) Cartagina trebuie (sa fie) distrusa – Adagiu dedus din „Ceterum censeo, Carthaginem este delendam” („Pe de alta parte, socot ca Cartagina trebuie distrusa”), cuvinte prin care Cato cel Batran isi incheia discursurile in Senat, reamintind romanilor ca orasul impotriva caruia purtasera un razboi indarjit constituie o permanenta amenintare pentru ei. In sens larg, idee obsedanta.

2) bancuta, f. pl. e (germ. banko-zettel, hirtie de banca, supt. infl. lui bancuta 1. In Ardeal pe timpul absolutizmului, fusese niste hirtii de bani de 10-20 de craitari pe care scria banko-zettel, care erau tiparite mai multe intr’o foaie si se desprindeau atitea cite trebuiau sa fie platite). Trans. Pitula, piesa de 20 de fileri. Munt. Dupca de 50 de bani.

I MUST BE CRUEL, ONLY TO BE KIND (engl.) trebuie sa fiu crud, numai pentru a fi bun – Shakespeare, „Hamlet”, act. III, scena 4.

bemol m. (fr. bemol, adica „B moale”; it. bemole, bemolle, si bimolle). Muz. Un semn care arata c’o nota trebuie sa fie scoborita cu jumatate de ton. V. becar.

arici m., pl. tot asa (lat. ericius, pin [!] schimbare de sufix, ca, normal, ar fi trebuit sa fie arit: it. riccio, sp. erizo; fr. herisson). Un mic mamifer insectivor acoperit cu ghimpi. Un joc copilaresc. O hora taraneasca. Ariceala.

DIVIDEND (‹ fr., it., germ.; {s} lat. dividendus „care trebuie sa fie impartit”) s. n. Parte a profitului net (cota procentuala) al unei societati pe actiuni, repartizata anual actionarilor in functie de capitalul subscris (valoarea nominala a actiunilor), declarata oficial. ◊ D. brut = valoarea beneficiului de distribuit, declarata anual administratiei fiscale, care serveste ca baza de calcul al impozitului asupra unei societati (firme). ◊ D. net = suma incasata efectiv de un actionar, reprezentand partea de ce i se cuvine din beneficiul brut diminuat cu impozitul aferent. ♦ Parte ce revine fiecaruia dintre creditorii urmaritori din activul net al unui comerciant falit.

binefacere f. (dupa lat. beneficentia si fr. bienfaisance). Bine, ajutor, indatorire: societate de binefacere, binefacerea trebuie sa fie virtutea bogatului. fig. Folos: binefacerile pacii.

NOBLESSE OBLIGE (fr.) nobletea obliga – Veche expresie; titlul nobiliar trebuie sa fie insotit de indatorirea de a-l onora prin fapte. Ulterior, sensul a devenit mai larg; nobletea de spirit sau de caracter obliga la comportari adecvate.

cararat, -a adj. (d. carare). Munt. Vargat, dungat cind ar trebui sa fie omogen (vorbind de o stofa).

REPROBABIL, -A, reprobabili, -le, adj. Care merita sa fie reprobat, care trebuie condamnat; blamabil, condamnabil. – Din lat. reprobabilis.

avint (avinturi), s. n. – Pornire, elan, insufletire. Din vint, cu prep. adv. a-. Daca aceasta ipoteza nu este gresita, avint trebuie sa fi fost la inceput inteles ca adv. (aceasta valoare nu apare in niciun text cunoscut, dar este cert ca acest cuvint nu apare in texte anterioare sec. XIX, si nici in dialecte). Constructia ar fi identica, deci, cu acasa, afund, aminte etc; expresia a da avint poate fi foarte bine interpretata a da a vint. Apoi, cuvintul fiind simtit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avinta, formatie probabil artificiala si moderna, motivata de paralelismul fr. elan-elancer, germ. Schwung-schwingen. Dupa DAR, avint este formatie postverbala de la avinta, si acesta este o compunere interna, pe baza lui vint. Der. avinta, vb. (a impinge, a lansa, a arunca).

prat s. m. – fineata. Cuvint citat in vechile dictionare si pe care Puscariu 1369 si REW 6732 il indica drept reprezentant al lat. pratum. trebuie sa fi fost creat de autorii latinisti din sec. XIX (chiar Puscariu declara ca nu cunoaste cuvintul). – Der. Pratar, s. m. (luna mai), pare si el o creatie artificiala, dupa fr. prairial.

CENZURABIL, -A, cenzurabil, -e, adj. Care trebuie sau merita sa fie cenzurat. – Din fr. censurable.

GARAJ, garaje, s. n. 1. Cladire sau incapere (special amenajata) pentru adapostirea (si intretinerea ori repararea) autovehiculelor. 2. (in sintagma) Linie de garaj = linie ferata pe care sunt dirijate vagoanele cand trebuie sa stationeze mai multa vreme intr-o gara sau care face legatura intre locul de incarcare si descarcare a vagoanelor si liniile pe care circula efectiv trenurile. – Din fr. garage.

COMEMORABIL, -A, comemorabili, -e, adj. Care trebuie (sau poate) sa fie comemorat; de comemorat. – Din fr. commemorable, lat. commemorabilis.

DECLARABIL, -A, declarabili, -e, adj. Care trebuie sau poate sa fie declarat. – Din fr. declarable.

AGHEASMA f. Apa sfintita. ◊ Vrei, nu vrei, bea, Grigore, ~ se spune cand cineva trebuie sa faca ceva fiind constrans. [G.-D. aghesmei; Sil. a-gheas-] /<sl. agiazma, ngr. agiasma

RETICENTA ~e f. 1) Trecere sub tacere a unui lucru care trebuia sau putea sa fie spus; omitere intentionata a unui gand; lucru omis. 2) figura de stil constand in intreruperea brusca a unei idei si trecerea la alta, lasand sa se inteleaga cele neexprimate. /<fr. reticence, lat. reticentia

MUTATIS MUTANDIS loc. adv. Mutate cateva elemente ale discursului sau ale realitatii, esenta, substanta ramane neschimbata. [< lat. mutatis mutandis – fiind schimbate cele care trebuie schimbate].

MOAIEU s. n. 1. partea centrala a unei roti prin care trece osia; butucul rotii. 2. orice piesa centrala pe care sunt asamblate piesele ce trebuie sa se invarta in jurul osiei. (< fr. moyeu)

PACTA SUNT SERVANDA (lat.) tratatele trebuie respectate – Principiu de drept international. Statele sunt obligate sa onoreze cu buna-credinta angajamentele asumate.

CINEVA pron. nehot. Un om oarecare (dintre mai multi), o persoana pe care n-o cunoastem (sau care nu trebuie sau nu vrem sa fie numita); oarecine, careva, cinevasi. ♦ (Fam.; purtand accentul in fraza) Un om de valoare, de seama. [Gen.-dat.: cuiva] – Cine + va.

SCRABBLE s.n. Joc distractiv, in doua, trei sau patru persoane, constand in formarea de cuvinte incrucisate pe o tabla, folosind jetoane pe care sunt notate literele, fiecare jucator trebuind sa obtina numarul cel mai mare de puncte prin plasarea literelor mai valoroase pe patratelele cele mai favorabile. [Pr.: screbl] (cf. engl. scrabble)

PORTAJ s.n. Parte a unui fluviu unde ambarcatiile trebuie transportate pe uscat, navigatia fiind imposibila. [< fr. portage].

ETALON s. n. model, tip cu care trebuie sa se potriveasca, sa fie conforme unitatile de masura. ◊ (fig.) ceea ce poate servi ca model. ◊ cantitate determinata dintr-un metal pretios baza a unui sistem monetar. (< fr. etalon)

SCRABBLE SCREBL/ s. n. joc distractiv, in doua, trei sau patru persoane, constand in formarea de cuvinte incrucisate pe o tabla, folosind jetoane pe care sunt notate literele, fiecare jucator trebuind sa obtina numarul cel mai mare de puncte prin plasarea literelor mai valoroase pe patratelele cele mai favorabile. (< engl. scrabble)

NITUI, nituiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un al doilea cap al unui nit dupa ce acesta a fost trecut prin gaurile pieselor care trebuie impreunate. 2. A impreuna, a fixa doua sau mai multe piese cu ajutorul niturilor. – Nit + suf. -ui.

cotruta (cotrute), s. f. – 1. Vatra, partea din fata a cuptorului sau a sobei. – 2. Aparatoare la horn. – 3. Lant pentru ceaun. – 4. Cotet pentru pisica, pentru ciini sau gaini. – Var. cotret, catret. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrc „coliba”; mag. katroc, katrocz, kotroc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR considera ca sensul 4 reprezinta un cuvint diferit, si il deriva pe cel anterior din bg. kotor „groapa”, fiind insa putin probabil sa fie asa. Pentru a explica semantismul, trebuie sa avem in vedere vechiul obicei popular de a face o nisa sub vatra pentru animalele mici, cum sint pisicile, cateii, puii, pentru a folosi astfel caldura sobei. Cf. cotet, ca si legatura semantica a lui cotar, cu cotirlau.

CAPSULA s.f. 1. Tip de fruct alcatuit dintr-un invelis uscat, dehiscent, in care se afla semintele. 2. (Anat.) Invelis conjunctiv al unui organ sau al unei articulatii. ◊ Capsule suprarenale = glande suprarenale; capsule articulare = totalitatea ligamentelor care inconjura o articulatie. ♦ Invelis mucos exterior al unor specii de bacterii si de alge microscopice. ♦ Caseta. 3. (Chim.) Vas de forma emisferica, cu fundul plat sau rotund si cu peretii scunzi, in care se incalzesc diferite substante. 4. (Tehn.) Cutie bine inchisa in care sunt asezate anumite instrumente, motorase etc. care trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ♦ Capac de metal cu care se astupa sticlele de bere, de apa minerala etc. 5. Capsula telefonica = cutie metalica, continand un microfon sau un receptor, folosita in aparatele telefonice; capsula manometrica = aparat care masoara in recipiente inchise presiuni putin diferite de cea atmosferica; capsula cosmica = cabina spatiala. [< fr. capsule, cf. lat. capsula – cutiuta].

BONTON s.n. (Rar; adesea ironic) Atitudine, ansamblu de reguli de purtare care trebuie respectate de cineva care doreste sa fie pe placul asa-zisei bune societati. [< fr. bonton].

QUOD ERAT DEMONSTRANDUM (lat.) ceea ce trebuia demonstrat – Traducerea latina prin care a fost pusa in circulatia formula folosita de Euclid la sfarsitul unei demonstratii.

filipesti, s. m. pl. – In expresia m-ai umplut de filipesti „m-ai lasat cu buzele umflate”. – filipesti este o localitate din judetul Prahova, care a fost mosia familiei Cantacuzino. Se pare ca expresia trebuie explicata prin incercarea esuata facuta de Mihnea III (1658) de a-i prinde pe Cantacuzini, pentru a-i omori; ei au aflat de planul acesta si au reusit sa fuga, astfel incat zbirii domnitorului au gasit casa de la filipesti goala. – [3373]

tertel (-luri), s. n. – Siret, snur. Tc. tirtil (Seineanu, II, 356). Terpel, s. n. (libertate mai mare data vitelor mici ca sa poata paste), pare sa fie rezultatul unei disimilatii a aceluiasi cuvint; semantic trebuie pornit de la ideea de legatura sau piedica de picioare care tine animalul legat si din care se s********e treptat, de unde si expresia a da un terpel „a slabi coarda”.

bogonisi (bogonisesc, bogonisit), vb. – A bombani, a bodogani. Este creatie personala a lui Odobescu, pe baza sl. Bogu „Dumnezeu”, hapax care nu pare sa fi fost folosit de nici un scriitor. In formarea sa trebuie sa fi intervenit amintirea unor cuvinte ca bongoase si buchisi.

SINAGRAMA s. f. problema enigmistica constand in prezentarea unui cuvant din care trebuie sa se extraga o litera, ce urmeaza sa fie adaugata la inceputul sau sfarstiul unui sinonim al cuvantului nou format, obtinandu-se un cuvant nou. (< sin/onim/ + /ana/grama)

REDDE CAESARI QUAE SUNT CAESARIS, ET QUAE SUNT DEI DEO (lat.) da-i Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu – Matei, 22, 21. La intrebarea fariseilor daca trebuie sa plateasca tibut romanilor, Iisus a aratat o moneda pe care era gravata efigia imparatului si a dat acest raspuns. Sensul cuvintelor este: a da fiecaruia ce i se cuvine.

RESPINGERE (‹ respinge) s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (fiZ.) Exercitare de catre un corp asupra altui corp a unei forte indreptate dinspre primul corp spre ce de-al doilea; poate fi de natura electrica, magnetica etc.; repulsie (2). 3. (MED.) R. grefei = distrugerea grefei sau perturbarea grava a functionarii organului transplantat, ca urmare a faptului ca acestea sunt percepute de organism ca un corp strain care trebuie eliminat prin producerea de anticorpi si limfocite citotoxice. Pentru a preveni r.g. donatorul trebuie sa aiba un grup imunologic foarte apropiat de cel al primitorului; dupa realizarea grefei se utilizeaza in doze mari medicamente imunosupresoare. Sin. rejectie, rejet.

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

A UITA uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-si aminti. ~ sa scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume traieste a pierde simtul realitatii. 2) A trata cu indiferenta; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-ma-uita planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face sa dispara din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) pastra ganduri de razbunare. 4) A scapa din vedere. Au uitat sa-l inscrie in lista. 5) (obiecte sau fiinte ce trebuiau luate cu sine) A lasa din nebagare de seama (fiind grabit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepozitia de) A inceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distractii. /<lat. oblitare

SEMIfiNIT, -A adj. (Despre un produs) Care a suferit o transformare (fata de materia prima), dar trebuie sa mai sufere si altele pentru a ajunge sa fie comercializat. [< fr. semi-fini].

Helenus, fiul lui Priamus, regele Troiei, si al Hecubei. Ca si sora sa, Cassandra, Helenus fusese inzestrat de Apollo cu darul profetiei. A participat la razboiul troian, luptind alaturi de Hector, si a fost ranit de catre Menelaus. Dupa moartea lui Paris s-a numarat printre pretendentii la mina Helenei. A fost respins insa in favoarea lui Deiphobus si, simtindu-se jignit, s-a retras pe muntele Ida. Acolo a fost luat prizonier de greci, carora le-a dezvaluit – gratie darului sau de prezicator – ce conditii trebuiau indeplinite pentru ca Troia sa poata fi cucerita: Pyrrhus, fiul lui Achilles, sa lupte in rindurile grecilor, Palladium, statuia miraculoasa cazuta din ceruri, sa fie luata de la troieni si grecii sa puna mina pe osemintele lui Pelops. Dupa incendierea Troiei, Helenus a revenit, ca prada de razboi, lui Pyrrhus pe care l-a salvat de la moarte sfatuindu-l – tot gratie darului sau de prezicator – sa nu aleaga drept cale de intoarcere marea, pe care avea sa piara ulterior intreaga flota a grecilor. Mai tirziu, Helenus s-a casatorit cu Amdromacha (v. si Andromacha), cu care a avut un fiu, Cestrinus. Dupa moartea lui Pyrrhus i-a urmat la tron, capatind o parte din regatul acestuia. Cind Aeneas, in drum spre Italia, a trecut prin Epirus, el a fost gazduit acolo de catre Helenus.

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

LOTO s. n. 1. joc de societate sau didactic cu cartonase imprimate cu diferite numere, pe care participantii trebuie sa le acopere cu jetoane corespunzatoare, pe masura ce acestea sunt scoase la intamplare dintr-un saculet; (p. ext.) piesele acestui jos. 2. loterie. (< fr. loto)

CANAM s.n. Cursa automobilistica pe circuit in Canada si America, masinile trebuind sa aiba obligatoriu doua locuri si patru roti, in rest regulamentul fiind liber. [< Can(ada) + Am(erica)].

MISTER s.n. 1. Ritual religios secret in Grecia si Roma antica, la care participau numai cei initiati. ♦ Taina; secret. 2. Doctrina religioasa care nu era impartasita decat unui numar restrans de initiati. ♦ Dogma religioasa crestina care trebuie primita asa cum este data si care se crede a fi inaccesibila ratiunii omenesti. 3. (In evul mediu in tarile catolice) Drama religioasa cu subiect biblic si hagiografic. [Cf. fr. mystere, lat. mysterium – lucru ascuns].

NIETZSCHEANISM s.n. Filozofia lui Nietzsche, care proclama idealul unei morale extrem individualiste, aristocratice si intelectualiste, in care „supraomul” trebuie sa suprime mila, altruismul si obligatiile sociale si politice, valoarea suprema fiind desfasurarea „vointei de putere”. [Pron. ni-ce-a-, var. nietzscheism s.n. / cf. fr. nietzscheisme < Nietzsche – filozof german].

MISTER¹ s. n. 1. (pl.) ritual religios secret in Grecia si Roma antica, la care participau numai cei initiati. 2. doctrina religioasa care nu era impartasita decat unui numar restrans de initiati. ◊ dogma religioasa crestina care trebuie primita asa cum este si care se crede a fi inaccesibila ratiunii. 3. lucrare dramatica medievala cu subiect biblic si hagiografic. 4. ceea ce este necunoscut, neinteles, inca inexplicabil; taina; secret. (< fr. mystere, lat. mysterium, gr. mysterion)

NIETZSCHEANISM s. n. filozofia lui Nietzsche, care proclama idealul unei morale individuale, aristocratice si intelectualiste, in care „supraomul” trebuie sa suprime mila, altruismul si obligatiile sociale si politice, valoarea suprema fiind afirmarea „vointei de putere”. (dupa fr. nietzsceisme)

martafoi (martafoi), s. m. – Smecher, potlogar. Origine necunoscuta. Din pol. marcovy „flacau tomnatic” (Cihac, II, 189), pare putin probabil, data fiind extensiunea cuvintului. Relatia cu mag. marcafank „gogoasa” (Scriban) e intimplatoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fara putere”. – Der. martafoaica, s. f. (vagaboanda).

ADERENTA, aderente, s. f. 1. Punct de sudura a unor tesuturi, organe etc. care in stare normala nu sunt sudate. 2. (Tehn.) Forta care mentine alaturate doua corpuri aflate in contact, care trebuie invinsa pentru a permite rularea unuia peste celalalt. Aderenta dintre rotile unui vehicul si sosea.– Fr. adherence.

A VREA vreau tranz. 1) A avea in intentie; a proiecta in gand. Vreau sa plec. Vreau sa cant. ◊ Vrei nu vrei fie ca doresti, fie ca nu doresti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasma se spune despre cineva care trebuie sa faca ceva impotriva vointei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenta asupra cuiva. 2) A dori sa i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicatie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea sa ploua. [Monosilabic] /<lat. volere

UNIVERSALITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este universal. 2. Totalitate, generalitate; universalism (1) [in DN]. 3. (Jur.) Principiu de drept international in virtutea caruia, in afara de membrii fondatori, pot si trebuie sa devina membri ai unei organizatii internationale toate statele care-i accepta statutul si sunt dispuse sa indeplineasca aceste obligatii. [Cf. fr. universalite, lat. universalitas].

EXCEPTIS EXCIPIENDIS (lat.) cu exceptia a ceea ce trebuie exceptat – Aluzie, mai mult ironica, la unele fapte care ar fi de dorit sa fie trecute sub tacere.

PENSIE, pensii, s. f. Suma de bani lunara ce se acorda persoanelor care au iesit din activitatea profesionala pentru limita de varsta, pentru invaliditate etc. sau care si-au pierdut sustinatorul si sunt incapabile de munca. ◊ Pensie de intretinere sau pensie alimentara = suma de bani pe care cineva trebuie sa o plateasca unei persoane pe care justitia il obliga sa o intretina. ◊ Loc. adj. La pensie = care este pensionar. ◊ Loc. vb. A iesi (sau a scoate pe cineva) la pensie = a (se) pensiona. ♦ (Inv.) Subsidiu. – Din rus. pensija.

DEOCHI (rar, 2) deochiuri, s. n. 1. Putere (magica) pe care superstitiosii o atribuie unor oameni, de a imbolnavi pe cei asupra carora isi fixeaza privirea (cu rautate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boala pricinuita de aceasta privire; deochetura. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admiratie. (Astazi, mai ales in gluma) Sa nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formula de admiratie pentru calitatile fizice ori pentru inteligenta cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) diochi s. n.] – De⁴ + ochi¹.

CALD, -A, calzi, -de, adj. 1. Care se gaseste la o temperatura relativ inalta (fara a fi fierbinte). ◊ Expr. Nu-mi tine nici de cald, nici de rece = nu ma intereseaza. Ma ia cu cald = sunt cuprins de fierbinteala. ♦ fierbinte, incins. Bate fierul pana e cald (= nu amana un lucru care trebuie facut imediat). ♦ (Despre paine) Proaspat. ◊ Loc. adj. Bun ca painea calda = cumsecade, milos. ♦ (Despre imbracaminte) Calduros. 2. fig. Aprins, infocat; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire calda. – Lat. caldus (= calidus).

aiepta (-t, -at), vb. – A arunca. Lat. *aiectāre, de la ēiectāre (Puscariu 42; Candrea-Dens., 27; DAR). Posibilitatea acestei der. a fost pusa sub semnul intrebarii datorita rom. al lui i lat. in hiat, care in mod normal trebuia sa dea j (cf. Diculescu, Elementele, 463). Se pare, totusi, ca i lat. s-a redus pina la disparitie inainte de e (Rosetti, I, 73), cf. quietus › (in)cet, astfel ca nu exista motiv pentru a contesta rezultatul aiepta. Philippide, O ramasita, 21, propune lat. *abiectāre si Diculescu, Elementele, 463, o compune cu ad de la gr. ἰάπτω „a arunca”, supozitie care nu reprezinta nici un avantaj. In Trans. – Der. aiept, s. n. (aruncare); aieptator, adj. (care arunca).

NEWTON [nju:tn], Sir Isaac (1642-1727), fizician, matematician si astronom englez. Prof. univ. la Cambridge. Presedinte al Societatii Regale din Londra (din 1703). A fundamentat mecanica clasica (newtoniana), definindu-i notiunile de baza si enuntand cele trei principii ale dinamicii, precum si mecanica cereasca prin descoperirea legii atractiei universale (1687). A inventat telescopul (1668). Contributii importante in optica („Optica”), in studiul fenomenelor de dispersie si interferenta; a emis teoria corpusculara a luminii. In matematica a pus bazele calcului infinitezimal, in acelasi timp cu Leibniz si a dat formula binomului care-i poarta numele („Principiile matematice ale filozofiei naturale”). Desi a inaugurat o noua paradigma a metodei stiintei, a fost interesat si de alchimie, profetie, intelepciune gnostica si teologie, dezvoltand o conceptie voluntarista despre Dumnezeu (stiinta trebuie folosita pentru a demonstra prezenta continua a Creatorului in natura). Ampla corespondenta, datorata, in parte, controverselor in care a fost angajat.

PROBLEMA, probleme, s. f. I. 1. Chestiune care prezinta aspecte neclare, discutabile, care necesita o lamurire, o precizare, care se preteaza la discutii. 2. Chestiune importanta care constituie o sarcina, o preocupare (majora) si care cere o solutionare (imediata). 3. Chestiune care intra in sfera preocuparilor, a cercetarilor cuiva; obiect principal al preocuparilor cuiva; tema, materie. ♦ (Mat.) Chestiune in care, fiind date anumite ipoteze, se cere rezolvarea, prin calcule sau prin rationamente, a unor date. II. 1. Dificultate care trebuie rezolvata pentru a obtine un anumit rezultat; greutate, impas. 2. Lucru greu de inteles, greu de rezolvat sau de explicat; mister, enigma. [Var.: (inv.) problem s. n.] – Din fr. probleme, lat. problema.

ROL s.n. I. 1. Lista a proceselor care urmeaza sa fie judecate de catre o instanta. 2. Registru in care sunt trecuti contribuabilii la perceptie. 3. Lista oficiala a celor care se afla pe un vapor. II. 1. Ceea ce trebuie sa recite un actor pe scena. ♦ Personajul reprezentat de un actor. 2. Atributie; menire. [Var. rola s.f. / < fr. role, germ. Rolle].

destrama (destram, destramat), vb. – A se rupe, a se zdrentui, a se desface o tesatura. – Mr. distramedz, distramare, megl. distram. Lat. *distramāre, de la trama (P. Papahagi, Notite, 19; Pascu, I, 171; Tiktin), cf. mr. trama „urzeala”; sau, mai probabil, de la trama, care trebuie sa fi existat in rom. veche si care astazi se foloseste ca neol. – Der. destramatura, s. f. (fire rupte sau destramate dintr-o tesatura).

PORNOGRAfiE (‹ fr. {i}; {s} gr. p****s „desfranat” + graphe „descriere”) s. f. Reprezentare obscena a s**********i umane, cu tendinta de a corupe indivizii si avand efecte daunatoare asupra moralitatii in societate. P. nu trebuie confundata cu arta e*****a; in p. esentiala este obscenitatea, iar anumite parti ale comunitatii, indeosebi femeile si copii, sunt puse intr-o lumina degradanta si umilitoare. Scriere, desen, fotografie, film etc. in care sunt folosite cuvinte, atitudini, procedee cu caracter obscen, indecente. ◊ Atitudine, fapta, vorba obscena. ◊ Ceea ce depaseste in mod flagrant limitele bunei-cuviinte, ale moralei.

birzoi (-oaie), adj. – Ridicat, imbirligat; se spune exclusiv despre coada unor animale, cum sint ciinele, capra, calul etc. Sl. burzu „rapid” (› sb. brz, bg. braz; cf. Berneker 108), in parte contaminat de mag. borzolni (› rom. burzului). In afara de influenta acestui ultim cuvint, schimbarea semantica a lui birzoi se explica printr-o confuzie intre cauza si efect, caci animalele care alearga o fac de obicei cu coada ridicata. Der. birzeica, s. f. (sanie); birzoi, vb. (a-si pierde cumpatul, a-si iesi din fire; a se zbirli, a se speria); birzoiat, adj. (zbirlit; prost dispus); imborzoia, vb. (Trans., a se increti). Presupunem ca trebuie sa se adauge aceleiasi familii cuvintul birzoc, s. m. (cinepa ce ramine fara a creste), care trebuie probabil inteles „planta ce creste rapid”, adica „(planta) prematura, care nu ajunge la maturitate”.

BREVIAR, breviare, s. n. 1. Lucrare in care sunt expuse sumar notiuni, date etc. dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde slujbele si rugaciunile pe care preotii si calugarii catolici trebuie sa le faca sau sa le rosteasca la anumite ore din zi. [Pr.: -vi-ar] – Din fr. breviaire, lat. breviarium.

AGENDA s.f. 1. Carnet pe care sunt insemnate zilele, folosit pentru diferite notite referitoare la anumite date, actiuni, treburi etc. 2. Ordine de zi. [< fr., it. agenda, cf. lat. agenda – ceea ce trebuie sa faci].

pravalie (pravalii), s. f. – s. f. – Magazin mic, dugheana. Origine incerta. Dupa Tiktin, legat de pravali „a se invirti, a se rostogoli”, cf. sb. provalija „prapastie” (Scriban), dar der. nu este convingatoare semantic. In Pravila lui Matei Basarab (1640), se vorbeste de pravalie de vinzare de vin, care se chiama prost circiuma; de unde pare ca s-ar putea presupune ca in sec. XVII cuvintul era simtit mai putin vulgar decit circiuma, lucru imposibil daca se porneste de la pravali. Der. din sl. pravljenije „administratie” (Candrea) nu este posibila fonetic. Ar trebui sa ne gindim la pravarie „magazin de praf de pusca” (cf. praf), de unde s-ar fi trecut usor la sensul de „pravalie in general, depozit”; cu atit mai mult cu cit in limba veche se obisnuia sa se arate si felul vinzarii: pravalie de vin.

Asteria, fiica titanului Cocus si a Phoebei si sora cu Leto. S-a casatorit cu Perses si a avut, la rindu-i, o fiica, Hecate. Ca sa scape de urmarirea lui Zeus, care se indragostise de ea, Asteria, luind infatisarea unei prepelite, s-a aruncat in mare. A fost metamorfozata intr-o insula, numita initial Ortygia si devenita ulterior insula Delos, singurul colt de uscat din lume care i-a oferit ospitalitate Letonei atunci cind trebuia sa-i nasca pe Apollo si pe Artemis (v. si Apollo).

A URNI ~esc tranz. 1) (obiecte imobile) A misca (putin sau cu greu) din loc; a clinti; a stramuta. ◊ Nu-l ~esti cu una cu doua e greu de miscat din loc. 2) (masini, sisteme tehnice etc.) A face sa functioneze; a scoate din starea de inactivitate. ◊ ~ carul din loc a incepe realizarea unei actiuni (care trebuia facuta demult). /<sl. urinonti

TEXTURA s. f. 1. aspectul unei tesaturi, determinat de finetea si legatura firelor. 2. structura unei roci, a unui aliaj, a unui material solid. 3. felul cum sunt dispuse fibrele unei parti a corpului. 4. mod de dispunere a componentelor unei lucrari muzicale sau literare. 5. imprimat de dimensiuni mici, sub forma de fasie, care se lipeste intr-o lucrare tiparita peste pasajele care trebuie rectificate. (< fr. texture, lat. textura)

viersun s. n. – Prinsoare, ramasag. Origine incerta. Ar putea proveni din lat. versionem, probabil cu sensul de „schimbare”, ca in versūra. trebuie sa se tina cont ca e cuvint inv., care apare numai la Dosoftei, autor la care abunda improprietatile; astfel ca e posibil ca glosarea propusa de noi, care este in general acceptata, sa nu fie exacta. – Der. inversuna (var. invi(e)rsuna), vb. refl. (a se indirji, a se incapatina), cuvint explicat uneori prin lat. inversionāre (Pascu, Rtim., 26), prin mag. gerjszteni „a e*****”, imposibil fonetic (Cihac, II, 509), si prin mag. verseny „lupta” (Puscariu, Lat. ti, 67; DAR), care si mai putin se potriveste fonetic.

ECHIVALENTA, echivalente, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificatie, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalenta = examen pe care trebuie sa-l treaca acela care cere recunoasterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea sa treaca de la un tip de scoala la altul. ♦ (Log.) Raport existent intre doua enunturi care sunt adevarate sau false impreuna. 2. (Med.) Denumire data unei crize de natura epileptica, care se manifesta sub alta forma decat cea convulsiva. 3. (Mat.) Relatie simetrica, reflexiva si tranzitiva intre elementele unei multimi. – Din fr. equivalence.

CHILI s.n. Cuvant de origine indiana sud-americana, de circulatie internationala in variantele engl. chile, chili, chilli, pentru: 1. Ardei iute, respectiv boia. 2. Amestec traditional de condimente, numit si chili mexican sau american (engl. chili powder, germ. Chilipulver), ce nu trebuie confundat cu ardeii sau cu simpla boia de ardei (engl. chilli powder, germ. Chillipulver), constand in principal din boia, chimion amar, oregano si usturoi, utilizat pentru asezonarea preparatelor specifice. 3. Preparat culinar (supa, tocanita) condimentat cu chili (2), cel mai cunoscut fiind chili con carne, mancare specific texana din carne de vita tocata, boabe de fasole, bucati de ardei si rosii; adaptat bucatariei europene, chilli con carne este o tocanita din carne de vita cu felii de ardei, in sos picant.

pisc (piscuri), s. n. – 1. Cioc de pasari. – 2. Virf ascutit de munte. – 3. Prora. – 4. Partea de dinainte a carutei. Sl. pisku, care apare numai cu sensul de fluier, dar care ar trebui sa insemne si „pisc”, ca slov. pisk, ceh., pol. pisk (Cihac, II, 557; Tiktin). E dubletul lui plisc, s. n. (cioc), cu l expresiv; atit acest tratament cit si inrudirea evidenta cu pit(igoi) arata ca in rom. cuvintul a fost tratat drept expresiv, ca si cioc. Din acelasi etimon provine si piscoaie (var. piscoace, piscoci), s. f. (fluier de trestie), cf. pitigoaie; piscoi (var. piscoaie), s. n. (deschizatura prin care curge macinisul); piscui, vb. (Trans., Mold., a piui), din sl. piskati.

baliga f., pl i (-iga pare sa fie sufixu lat. -icus. D. rom. vine alb. baiga, sirb. balega, rut. balyga, belega). Excremente de vite mari (de bou, de cal). fig. Fam. Triv. Om bleg, mamaliga. La baliga moale putina apa-i trebuie, unui om slab o boala usoara-i trebuie ca sa cada la pat ori sa moara. V. cacareaza.

SPUMA, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formeaza la suprafata unui lichid agitat; sistem dispers format intr-un lichid in care sunt raspandite bule de gaz separate intre ele de lichidul respectiv. ♦ fig. Ceea ce este (sau se crede ca este) mai bun, mai ales, mai de pret (din ceva). 2. Strat care se ridica deasupra unor alimente (lichide) in timpul fierberii sau al fermentatiei (si care trebuie indepartat). 3. Clabuci de sapun, de sudoare, de saliva. ◊ Expr. A face spuma (sau spume) la gura = a se infuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spuma-de-mare = piatra ponce. – Lat. spuma.

bogdaproste interj. – Multumesc, sa fie primit. – Var. bodaproste, bo(g)daprosti. Sl. Bogu da p******i „Domnul sa-i ierte (pe mortii tai)”. Este formula pastrata traditional de cersetori, care se foloseste numai pentru a multumi cind se primeste ceva de pomana. Se pare ca DAR greseste considerind ca pui de bogdaproste „om nenorocit, prapadit” trebuie sa se inteleaga drept „copil de cersetor”; este mai curind o aluzie la puii care se dadeau in dar sau ca bir manastirilor, si care nu se alegeau desigur dintre cei mai grasi si mari, cf. si expresia echivalenta de capatat.

NESTORIAN, -A, nestorieni, -e, adj., s.m. 1. Adj. Care apartine nestorienilor (2). 2. S.m. Membru al unei secte religioase care sustinea ca trebuie sa se distinga in Isus Christos doua persoane, asa cum se disting doua naturi (umana si divina); doctrina condamnata de biserica crestina bizantina in 431, fapt care a dus imediat la separarea nestorienilor de aceasta din urma, concentrandu-se in Persia si supravietuind pana in prezent indeosebi in Asia Mica. (cf. fr. nestorien, engl. nestorian < Nestorius (n.pr.) = patriarh al Constantinopolului din 428 pana in 431, cand a fost acuzat de erezie la sinodul din Efes, a propovaduit doctrina dupa care natura umana si cea divina a lui Isus sunt una si aceeasi ca actiune, dar diferite ca persoana, doctrina care s-a raspandit ulterior in Asia) [si MW]

DEfiNITIE (‹ fr.) s. f. 1. (LOG.) Propozitie sau ansamblu de propozitii determinand semnificatia unui termen sau indicand caracteristicile esentiale ale unui obiect sau ale unei clase de obiecte. Intr-o d. se disting: termenul sau combinatia de termeni nou introdusi (definitul); termenul sau combinatia de termeni ale caror sensuri sunt deja cunoscute (definitorul). ♦ (La Aristotel) Determinare a naturii sau a esentei uneo specii prin indicarea genului care o cuprinde (gen proxim) si a diferentei specifice prin care se delimiteaza de celelalte specii. ◊ Expr. Prin definitie = prin insasi natura lucrului, decurgand in mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. 2. (TELEC.) Continutul de detalii al unei imagini de televiziune sau de fototelegrafie, exprimat prin numarul de elemente in care trebuie descompusa imaginea, astfel incat un element sa nu contina mai multe nuante de luminozitate.

PROTOCOL, protocoale, s. n. 1. Act, document in care sunt consemnate rezolutiile unei adunari, ale unor dezbateri, ale unei conferinte internationale; document diplomatic cu valoarea unui acord international, care cuprinde hotararile luate la o conferinta internationala. 2. (Inv. si reg.) Formular oficial folosit pentru acte publice; p. ext. registru, catastif. 3. (La sg.) Totalitatea formelor si a practicilor de ceremonial care se aplica la festivitati oficiale in relatiile diplomatice; serviciu insarcinat cu organizarea oficiala a ceremonialului. ♦ P. gener. Reguli (de conduita) care trebuie respectate in societate. – Din fr. protocole, germ. Protokoll.

REFERENDUM (‹ fr.; {s} lat. [ad] referendum „spre a fi supus [adunarii]”) s. n. (Dr.) Consultare a cetatenilor, care trebuie sa raspunda prin „da” sau „nu”, asupra unui proiect de lege de o deosebita importanta sau asupra altor probleme de stat. Optional rezultatul r. poate figura in Constitutia unui stat. Primul r. pentru ratificarea unei Constitutii s-a desfasurat in Massachusetts S.U.A. (1778). In Europa un r. pentru ratificarea unor legi s-a tinut in cantonul elvetian Sankt Gallen (1831). Primul r. (plebiscit) tinut in Romania (10/22-14-26 mai 1864), prin care a fost sanctionata o noua Constitutie (Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris) si o noua lege electorala.

DESFASURA, desfasor, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect sa nu mai fie infasurat sau ghemuit, a desface, a intinde in toata lungimea sau suprafata. ◊ Refl. Un sul de hartie se desfasoara. ♦ Refl. (Despre unitati militare) A trece la o formatie de lupta. 2. Refl. si tranz. fig. (Despre locuri si privelisti din natura) A (se) infatisa, a (se) arata treptat (in toata amploarea); a (se) intinde, a (se) asterne pana departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua in fazele sale succesive. 3. Tranz. A infaptui o actiune de durata, pe etape succesive si pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viata trepidanta trebuie sa se desfasoare acolo! [Prez. ind. si: desfasur] – Lat. disfasciolare sau rom. des¹- + [in]fasura.