SCOFALA f. fam. treaba realizata; isprava. ◊ mare ~! mare lucru! (Nu) e mare ~ (nu) e cine stie ce lucru important. A (nu) face mare ~ a (nu) face cine stie ce isprava. /Orig. nec.

MUNICIPIU s. n. 1. (ant.) titlu dat oraselor supuse autoritatii Romei, dar care isi pastrau dreptul de autonomie in treburile interne. 2. oras mare cu administratie proprie. (< lat. municipium)

GRABA f. Tendinta de a face ceva sau de a ajunge undeva cat mai repede; grabire. ◊ In ~ repede; in pripa. In ~ mare foarte repede. ~a strica treaba cu graba mai mult pierzi. [G.-D. grabei] /Din a grabi

treaba treburi f. 1) Activitate de durata mai mare sau mai mica de care se ocupa cineva; indeletnicire; ocupatie. ◊ A avea (sau a fi in) ~ a fi ocupat. A-si cauta (sau a-si vedea) de ~ a) a lucra cu sarguinta; b) a nu se amesteca in lucrul altuia. A se afla in ~ a lucra de ochii lumii. 2) pop. Efectuare a unor actiuni utile; lucru. ◊ A se pune pe ~ a se apuca serios de lucru. A se lua cu ~a a uita de griji sau de necazuri, fiind absorbit de lucru. 3) Actiune savarsita de cineva; fapta; isprava. ◊ mare ~! mare lucru! De ~ de isprava; cumsecade. Cu ~ cu rost. A face o ~ a face o pozna, o sotie. 4) Afacere care necesita rezolvare; problema; chestiune; lucru. ◊ A avea ~ cu cineva (sau undeva) a avea interese cu cineva (sau undeva). Ce ~ ai? Ce te intereseaza? Nu-i ~a ta! Nu te priveste! A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. Se vede ~ ca ... se pare ca ...; se vede ca ... . [G.-D. trebii; Pl. si trebi] /<sl. treba

ALERGATURA, alergaturi, s. f. Alergare. ◊ Expr. O alergatura de cal = masura aproximativa (nu prea mare) de distanta. ♦ Deplasare continua pentru indeplinirea unor treburi; du-te-vino. ◊ Expr. Cal de alergatura = cal sau, fig., om intrebuintat la toate corvezile. – Alerga + suf. -atura.

VORNIC, vornici, s. m. 1. (In evul mediu, in tarile romanesti) mare dregator la curtea domneasca, insarcinat cu supravegherea curtii, cu conducerea treburilor interne ale tarii, avand si atributii judecatoresti. ◊ mare vornic (sau vornic mare) = cel dintai boier din divan, avand sarcina de carmuitor si de inalt judecator al curtii domnesti si al intregii tari. Vornic de Tara de Jos (sau de Sus) = dregator cu rang de vornic (1) a carui autoritate se intindea asupra unei jumatati din tara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei in orase, cu atributii judecatoresti. 2. (Inv.) Primar al unui sat sau al unui targ. ♦ Functionar in administrarea comunelor rurale, insarcinat cu distribuirea corespondentei, convocarea satenilor la adunari, anuntarea stirilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩniku.

GRABA s. 1. iuteala, rapiditate, repezeala, repeziciune, viteza, zor, (rar) grabire, (inv. si pop.) repejune. (A facut ceva in mare ~.) 2. v. urgenta. 3. precipitare, precipitatie, pripa, pripeala, pripire, zor. (~ strica treaba.)

INDELETNICIRE ~i f. Activitate de durata mai mare sau mai mica de care se ocupa cineva; ocupatie; treaba. /v. a se indeletnici

OCUPATIE² ~i f. Activitate, de durata mai mare sau mai mica, cu care se ocupa cineva; indeletnicire; treaba. [G.-D. ocupatiei; Sil. -ti-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis

VORNIC ~ci m. 1) (in Moldova si in Muntenia medievala) mare dregator al curtii domnesti avand misiunea de a conduce treburile interne si cele gospodaresti. 2) Primar al unui sat sau oras. /<sl. dvorinicu

PORTAR, portari, s. m. 1. Persoana insarcinata cu paza (intrarii) unei intreprinderi, a unei institutii, a unei case de locuit etc. 2. Boier insarcinat cu paza curtii domnesti (si cu alte treburi de protocol, administrative etc.). ◊ Portar de Suceava (sau al Sucevei) = mare dregator insarcinat cu apararea capitalei si a curtii domenesti moldovene; comandant suprem al ostirii moldovene din trecut; hatman. 3. Sportiv dintr-o echipa care apara spatiul portii proprii spre a evita primirea de goluri. – Poarta + suf. -ar.

SARACIE, saracii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existentei; starea, viata celui sarac (1). ◊ Expr. Saracie lucie (sau cu luciu, neagra) = saracie mare, totala. A-si vedea de saracie = a-si vedea de treaba, a nu se amesteca in afacerile altuia. 2. Starea unui loc sarac, neproductiv. 3. Aspect saracacios. 4. Cantitate mica, nesatisfacatoare (din ceva); lipsa. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei persoane fara valoare. – Sarac + suf. -ie.

A CASCA casc 1. tranz. (gura) A desface despreunand buzele si falcile (pentru a manca, a vorbi etc.); a deschide. ◊ ~ gura (la ceva sau la cineva) a) a privi cu curiozitate sau mirare naiva la ceva sau la cineva; b) a umbla fara nici o treaba (uitandu-se in toate partile). ~ ochii a) a face ochi mari (de mirare, de spaima etc.); a se holba; b) a baga de seama; a fi atent. Casca-gura (sau gura-casca) calificativ atribuit unei persoane care umbla fara nici un rost. 2. intranz. A deschide larg gura printr-o miscare reflexa, inspirand adanc si expirand prelung (din cauza somnului, oboselii etc.). /<lat. cascare

A TREBALUI ~iesc intranz. A se ocupa (fara mare graba) cu diferite lucruri (marunte) prin gospodarie; a roboti; a se porai. /treaba + suf. ~alui

ISPRAVA s. 1. v. fapta. 2. aventura. (Isi povestea ~ile din acele vremuri.) 3. treaba, (pop. si ir.) pricopseala, (reg.) pricoapsa, (fam. si ir.) scofala. (N-a facut mare ~.) 4. v. pozna.

BOTOS ~oasa (~osi, ~oase) depr. 1) (despre persoane) Care are gura mare (ca un bot). 2) Care isi manifesta nemultumirea, bosumflandu-se. 3) fig. Care nesocoteste buna cuviinta, amestecandu-se in treburile altora. /bot + suf. ~os

FATA fete f. 1) Persoana de s*x feminin de la nastere pana la casatorie; duduie; domnisoara. ◊ ~ mare a) fecioara; b) fata buna de maritat. ~ batrana (sau trecuta, statuta) fata ramasa nemaritata. ~ in casa fata tanara angajata in trecut pentru treburi gospodaresti. Parul-fetei planta de padure, ce creste prin crapaturile stancilor. Rusinea-fetei planta cu tulpina paroasa, cu flori albe sau trandafirii, dispune in umbela, in centrul careia se afla cate o floricica de culoare rosie-inchisa. Fata-cu-cobilita denumire populara a constelatiei Orion. 2) pop. Tanara casta. 3) Persoana de s*x feminin privita in raport cu parintii sai; fiica. ◊ Fata mamei se spune despre o fata alintata. [G.-D. fetei] /<lat. feta

CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura spre a vorbi, spre a striga, spre a lua mancarea etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare, cu curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare reflexa de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin), a se crapa (4). – Lat. *cascare.

MIE, mii, num. card., s. f. I. Numarul care in numaratoare are locul intre 999 si 1001. 1. (Cu valoare adjectivala) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indica un numar foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivala) Unde merge mia, mearga si suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = in numar foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii si sute sau mii si mii = extrem de multi. A avea o mie si o suta pe cap = a avea foarte multa treaba sau griji, nevoi etc. 3. (Intra in componenta numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numarul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnota a carei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).

PLOAIE, ploi, s. f. 1. Precipitatie atmosferica sub forma de picaturi de apa provenite din condensarea vaporilor din atmosfera. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = in timp ce ploua. In (sau sub) ploaie = in bataia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apa de ploaie, se zice despre o afirmatie lipsita de continut si de temei, despre o actiune neserioasa etc. (Fam.) A(-si sau a-i) aranja ploile = a(-si) pregati terenul, a(-si) face atmosfera favorabila, a(-si) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, vazduh) a capata o lumina difuza care anunta venirea ploii. ♦ Picatura de ploaie (1). ♦ P. a**l. Ceea ce vine (sau cade) in cantitate mare, ceea ce se revarsa, ceea ce este abundent. O ploaie de sageti. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundenta de stele cazatoare venind din aceeasi parte a cerului. 2. Alice marunte pentru vanat pasari si animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).

STAT¹, state, s. n. 1. Teritoriul si populatia asupra carora isi exercita autoritatea aceasta organizatie; tara. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emana de la stat¹; b) care e condus si controlat de stat¹, care apartine statului¹; c) care angajeaza statul¹, care se refera la stat¹. ♦ Om (sau barbat) de stat = persoana care are un rol important in conducerea treburilor tarii. 2. (La pl., in evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. 3. (Mil.; in sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofiteri, care functioneaza pe langa comandamentele marilor unitati militare sau la nivelul intregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri dupa fr. etat).

MUNICIPIU, municipii, s. n. 1. Oras mare, avand un rol economic, social, politic si cultural insemnat; p. ext. administratia unui astfel de oras; municipalitate. 2. Nume dat oraselor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie in treburile interne. – Din lat. municipium.

SUZERAN s.m. mare senior feudal care poseda o feuda de care depindeau alte feude, socotite ca vasale. // adj. (Despre state, natiuni etc.) Care nu depinde de nimeni, care exercita o autoritate asupra altui stat (vasal), amestecandu-se in treburile lui interne. [Cf. fr. suzerain].

AGLOMERA, aglomerez, vb. I. 1. Refl. A se strange la un loc in numar mare; a se ingramadi, a se inghesui. ♦ (Despre un loc) A deveni suprapopulat. 2. Tranz. (Despre unele substante) A uni intre ele granulele, firele sau fasiile care compun un material. 3. Tranz. A incarca pe cineva cu prea multe treburi. – Din fr. agglomerer, lat. agglomerare.

CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a manca etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai; p. ext. a baga de seama, a fi atent. ◊ Compus; casca-gura s. m. = gura-casca. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin); a se crapa. – Lat. *cascare.

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. mare: un bun numar de cetateni. Om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

alb, -a adj. (lat. albus). De coloarea [!] zapezii sau laptelui. Fig. Inocent: alb ca zapada. S. m. Om de rasa alba. Adept al partidului conservator (dupa crinu alb, care era emblema Bourbonilor), in opoz. cu ros, liberal. S. n., pl. uri. Coloarea alba. Spatiu liber pe o pagina. Arme albe, arme care taie sau impung (nu arme de foc). Bani albi (p. zile negre), bani in general (pin [!] aluz. la argint). Noapte alba, noapte nedormita. Saptamina alba sau a brinzei, cea din aintea [!] postului mare, cind se maninca lapte, brinza, oua. Versuri albe, versuri fara rima. A da carta cuiva, a-i da puteri depline sa faca ce vrea. Polita in alb, polita fara data scadentei. A fi vazut albu' n capistere (adica faina), a te fi asigurat de dobindirea unui lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziua. Tot alba' n doi bani, tot vechea poveste (iapa cea alba vinduta pe doi bani). A fi ros (ori mincat) ca alba de ham, a fi ros de nevoi, a fi plictisit de o treaba. Albu ochiului, scleorotica. Alb de argint ori de plumb, cerusa. Alb de balena, s*********a. Alb de Spania, creta friabila.