EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioada din istoria omenirii cu anumite trasaturi specifice. ◊ Evul mediu = perioada din istoria omenirii cuprinsa intre antichitate si epoca moderna. – Din lat. aevum.

INDIVIDUALIZAT, -A, individualizati, -te, adj. Care este conturat prin trasaturi specifice. [Pr.: -du-a-] – V. individualiza. Cf. fr. individualise.

PROVINCIALIZA, provincializez, vb. I. Refl. si tranz. A capata sau a face sa capete trasaturi specifice provincialilor (1). [Pr.: -ci-a-] – Provincial + suf. -iza.

PROVINCIALIZAT, -A, provincializati, -te, adj. Care a dobandit trasaturi specifice provincialilor (1). – V. provincializa.

ETOS s. n. 1. Ansamblu de trasaturi specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morala, moralitate. 2. Specific cultural al unei colectivitati. [Scris si: ethos] – Din lat. ethos, gr. ethos.

DISTINGE, disting, vb. III. 1. Tranz. si refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trasaturi specifice. 2. Refl. A se remarca, a iesi in evidenta prin meritele, rezultatele, realizarile sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distinctie, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lamurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere.

SPECIALIZA, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului si aplicarii unei anumite ramuri din stiinta, din tehnica etc.; a deveni specialist. 2. Tranz. A face sa capete trasaturi specifice, a imprima caractere speciale. [Pr.: -ci-a-] – Fr. specialiser.

SPECIALIZA, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului si aplicarii unei anumite ramuri din stiinta, din tehnica etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face sa capete trasaturi specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. si refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. specialiser.

CHIP¹ ~uri n. 1) Partea de dinainte a capului la om; fata; obraz. Frumos la ~. 2) Ansamblu de trasaturi specifice fetei; fizionomie; figura. Un ~ trist. 3) Imagine a unei persoane redata prin desen, sculptura etc.; portret. 4) Forma particulara de a fi (a cuiva sau a ceva); mod; fel. /<ung. kep

CVARTAL ~e n. 1) Parte a unui oras (initial a patra parte) care are anumite trasaturi specifice; cartier. 2) Interval de timp egal cu patru luni. /<germ. Quartal

DIALECT ~e n. Ramificatie teritoriala a unei limbi cu trasaturi specifice (fonetice, lexicale, gramaticale) fata de alte ramificatii similare si fata de limba literara. [Sil. di-a-] /<fr. dialecte, lat. dialectus

EV evuri n. livr. Perioada mare din istoria omenirii care se distinge prin anumite trasaturi specifice. ~ul mediu. /<lat. aevum

FATA fete f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trasaturi specifice ale acestei parti; chip; figura; fizionomie. ~ acra. 3) pop. Individ considerat in raport cu societatea; persoana. ◊ ~ bisericeasca slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafetele plane ale unui corp geometric. Fetele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pamantului. ◊ A-si pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagina a unei foi de hartie. [G.-D. fetei] /<lat. facies

FIGURA ~i f. 1) Ansamblu de trasaturi specifice ale fetei; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei fiinte, reprezentata printr-un desen, pictura sau sculptura. 3) fam. Om cu merite in viata publica. 4) Carte de joc care reprezinta persoane (valet, dama etc.). 5) Piesa cu semnificatie deosebita in sah (rege, nebun, cal etc.). 6) Pozitie (sau ansamblu de pozitii) pe care o ia cineva in timpul unor miscari special orientate (la dans, in sport, in pilotaj etc.). ◊ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvantului se modifica pentru a reda plastic continutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura

INFANTILISM n. 1) Caracter infantil. 2) Comportament infantil. 3) Stare a celui adult care se caracterizeaza prin manifestarea unor trasaturi specifice copilariei. /<fr. infantilisme

MIMICA f. 1) Arta de exprimare a gandurilor si a sentimentelor prin gesturi sau prin modificarea expresiei fetei. 2) Ansamblu de gesturi si de modificari ale fizionomiei care insoteste sau inlocuieste limbajul verbal. 3) rar Ansamblu de trasaturi specifice fetei; expresie a fetei; fizionomie; chip; figura. [G.-D. mimicii] /<fr. mimique

MOACA ~ce f. 1) pop. Bata ciobaneasca. 2) Bat mare, gros si noduros, avand o maciulie la un capat; bata; ciomag; ghioaga; maciuca. 3) pop. Ansamblu de trasaturi specifice fetei; chip; figura; cap. 4) fam. Persoana (mai ales de s*x feminin) proasta, fara vioiciune si inceata la lucru. /Orig. nec.

MUTRA ~e f. pop. 1) Fata antipatica. 2) Ansamblu de trasaturi specifice fetei; expresie a fetei; chip; fizionomie; mina. 3) Fiinta umana; om; persoana. /<ngr. mutra

NORDIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este situat la polul nord; de nord; arctic; boreal. 2) Care vine de la nord sau este indreptat spre nord. Directie ~ca. 3) Care tine de regiunile de nord; propriu regiunilor de nord; arctic. Popoare ~ce. 4) si substantival (despre per-soane) Care este originar de la nord sau are trasaturi specifice locuitorilor nordului. /<fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico

PROVINCIE ~i f. 1) (in unele tari) Unitate teritoriala si administrativa. 2) Teritoriu al unei tari, situat in afara capitalei, avand anumite trasaturi specifice. 3) (in Roma antica) Tara cucerita de romani si administrata de un guvernator. [G.-D. provinciei; Sil. -ci-e] /<lat. provincia, fr. province

SUDIC ~ca (~ci, ~ce) (in opozitie cu nordic) 1) Care este situat la sud fata de un punct de referinta; de sud; meridional. 2) Care vine de la sud sau este indreptat spre sud. Directie ~ca. 3) Care tine de regiunile de sud; meridional. Tari ~ce. 4) si substantival (despre persoane) Care este originar de la sud, locuieste la sud sau are trasaturi specifice locuitorilor sudului. /sud + suf. ~ic

ev (-vi), s. m. – Perioada din istoria omenirii cu anumite trasaturi specifice. Lat. aevum. Este imprumut neol., este atestat din sec. XVII (Dosoftei); cf. L. Tamas, Magyar Nyelvőr, XXX, 243. – [art. 3215]

ANTROPOGRAFIE s.f. Descriere anatomica a corpului uman in legatura cu anumite trasaturi specifice raselor si tipurilor biologice. [Gen. -iei. / < fr. anthropographie].

EV s.n. Epoca, era din istoria omenirii care se caracterizeaza prin trasaturi specifice. [< lat. aevum].

SCHITA vb. I. tr. 1. A desena ceva schematic; a face o schita. ♦ (Fig.) A reda prin cateva trasaturi specifice; a contura. ♦ A executa in mod vag (un gest, o miscare etc.). 2. A fixa punctele principale ale unui plan; a proiecta in linii mari; a concepe. [< it. schizzare].

EPOCA s. f. 1. perioada din istorie marcata prin anumite evenimente si trasaturi specifice importante. ♦ a face ~ = a se impune la un anumit moment, a lasa o amintire durabila. 2. timp, moment, vreme (cand se repeta ceva periodic). 3. subdiviziune a unei perioade geologice. (< fr. epoque, gr. epokhe)

EV s. n. perioada din istoria omenirii care are trasaturi specifice. ◊ Evul mediu = perioada care tine de la aparitia modului de productie feudal pana la inceputul dezvoltarii modului de productie capitalist. (< lat. aevum)

PREGNANT, -A adj. care iese in relief prin trasaturi specifice, evident, cu claritate. (< fr. pregnant, lat. praegnans, germ. pragnant)

PROVINCIALIZA vb. refl., tr. a capata, a face sa capete trasaturi specifice celor din provincie. (< engl. provincialize)

CHANCELADE [sãsəlad], com. in Franta (Limousin); 3,3 mii loc. (1982). In apropiere a fost descoperit in 1888, intr-un mormint apartinind culturii magdaleniene din Paleoliticul superior, scheletul unui adult ale carui trasaturi specifice i-au dat denumirea de H**o de Chancelade.

AUTOHTONISM s. n. Ansamblu de trasaturi autohtone; p. ext. exagerare a trasaturilor specifice unei colectivitati nationale. [Pr.: a-u-] – Autohton + suf. -ism.

INDIVIDUALIZA, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate in evidenta trasaturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situatii etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva in mod individual, a-i da un caracter propriu, facandu-l sa se deosebeasca de ceilalti. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

MARCA¹, marci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ◊ Loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Inv.) Stema; blazon, emblema. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii isi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa in schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita in alb, asezata transversal intre doua linii de cale ferata care se intretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pana unde pot inainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trasatura specifica, insusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. marka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

PECETE, peceti, s. f. 1. Placa (de metal) cu maner sau montata pe un inel, pe a carei suprafata este gravata o monograma, o emblema etc. si care, aplicata pe ceara rosie sau cu tus pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, da acestora caracter de autenticitate si de integritate; sigiliu; p. ext. stampila. 2. Ceara rosie sau bucata de plumb (care se aplica sau care se leaga de un document, de un pachet) pe care se imprima, prin apasare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceti (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Inchis (sau ferecat) cu sapte peceti = cu neputinta de aflat; de nepatruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trasatura specifica, distinctiva; amprenta, marca, intiparire, urma; (p. spec.) stigmat. 3. (Inv. si reg.) Aprobare, rezolutie sau ordin in scris, intarit cu o pecete (1). [Var.: pecetie s. f.] – Din sl. pecatĩ.

DIFERENTA, diferente, s. f. 1. Ceea ce deosebeste o fiinta de alta, un lucru de altul; lipsa de asemanare; deosebire; nepotrivire. ◊ Diferenta specifica = trasatura caracteristica a unei notiuni, care o deosebeste de celelalte notiuni cuprinse in genul ei proxim. 2. Rezultatul unei scaderi matematice. 3. (Geogr.; in sintagma) Diferenta de nivel = deosebire de altitudine intre doua puncte terestre. [Var.: (inv.) diferinta s. f.] – Din fr. difference, lat. differentia.

INSUSIETATE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura.

INSUSIRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, invatare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristica, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura, (reg.) insusietate, (fig.) amprenta, marca, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esentiala a acestui fenomen este ...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. ca-litate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

SIGILIU s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura.

TIMBRU s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, clopotel, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn specific, trasatura.

A DETERMINA determin tranz. 1) A face sa se produca in mod necesar; a provoca; a genera. 2) (timp, date, termene etc.) A fixa printr-o intelegere prealabila; a stabili; a hotari. 3) (corpuri, plante etc.) A stabili (pe baza trasaturilor specifice) ca apartinand la o clasa sau la o specie; a identifica. 4) A stabili cu exactitate; a preciza; a defini; a delimita. ~ sensul unui cuvant. 5) (cuvinte, propozitii) A preciza in calitate de determinativ; a explica. 6) A face sa ia o decizie; a hotari; a decide. /<fr. determiner, lat. determinare

FIZIONOMIE ~i f. 1) Totalitate a trasaturilor specifice fetei; chip; figura. 2) fig. (colectivitati, epoci etc.) Infatisare caracteristica distinctiva. [Art. fizionomia; G.-D. fizionomiei; Sil. -mi-e] /<fr. physionomie

MARCA¹ marci f. 1) Semn de distinctiv aplicat pe un obiect sau pe un animal pentru a-l deosebi de altele sau pentru a-i indica anumite caracteristici. 2) Indiciu pus de intreprinderi pe produsele lor. ~a fabricii. 3) Model de produs industrial. ~ de automobil. ◊ De ~ de calitate superioara. 4) inv. Emblema unei tari; stema. 5) trasatura specifica particulara; amprenta; pecete. ~a talentului (cuiva). [G.-D. marcii] /<ngr. marka, fr. marque

MASCULINITATE f. Totalitate a trasaturilor specifice unui barbat; vigoare barbateasca; virilitate; barbatie. /<fr. masculinite

PECETE ~ti f. 1) Obiect constand dintr-o placa cu maner, pe care sunt gravate in relief embleme si inscriptii si care se aplica pe documente (spre a le autentifica); stampila. 2) Semn imprimat cu un astfel de obiect. ◊ Inchis (sau ferecat) cu sapte ~ti imposibil de aflat; de nepatruns. 3) fig. trasatura specifica, particulara; semn distinctiv; amprenta; marca. [G.-D. pecetii] /<sl. petati

DIFERENTA s.f. 1. Deosebire, neasemanare, nepotrivire. ◊ (Log.) Diferenta specifica = trasatura caracteristica a unei notiuni, care o deosebeste de celelalte notiuni din genul cel mai apropiat. 2. (Mat.) Numar care arata deosebirea de marime dintre doua valori care se scad una din alta. ♦ Rezultatul unei scaderi. 3. Diferenta de nivel = deosebire de altitudine intre doua puncte de pe suprafata globului terestru. 4. (Fiz.) Diferenta de faza = defazaj. [Var. diferinta s.f. / cf. fr. difference, it. differenza, lat. differentia].

SCHITA s.f. 1. Desen sumar, reprezentand aproximativ conturul si trasaturile specifice ale unui obiectiv. ♦ Desen executat repede, dupa o harta sau dupa natura, in scopul redarii detaliilor topografice ale unei portiuni de teren. ♦ Prima conceptie, inca nefinisata, a unei lucrari; schema. 2. Specie literara in proza in care se povesteste o intamplare scurta si simpla. [< it. schizzo].

TRADITIE s.f. Ansamblu de obiceiuri, credinte, cunostinte, datini etc. mostenite si transmise din generatie in generatie, constituind o trasatura specifica a unui popor sau a unui grup social. [Gen. -iei. / cf. fr. tradition, it. tradizione, lat. traditio].

MARCA² s. f. 1. semn distinctiv, inscriptie etc. care se aplica pe un obiect, pe o marfa etc. ◊ tip, model de fabricatie. ♦ de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trasatura specifica; particularitate. ◊ caracteristica a unei categorii sau unitati gramaticale. 3. fisa cu numar de ordine cu care muncitorii isi marcheaza prezenta la lucru. 4. sina vopsita in alb care arata punctul de intersectie a doua linii ferate. 5. (inform.) numar, cuvant asociat unei instructiuni care o deosebeste de celelate instructiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)

SCHITA s. f. 1. desen sumar reprezentand aproximativ conturul si trasaturile specifice ale unui obiect. *desen executat repede, dupa o harta sau dupa natura in scopul redarii detaliilor topografice ale unei portiuni de teren. 2. reprezentare sumara, in linii generale, a (conceptiei) unei lucrari scrise, a unui plan de actiune etc. 3. specie literara epica in proza in care se povesteste o intamplare scurta si simpla. 4. gest, atitudine, miscare abia sugerata. (< it. schizzo)

TRADITIE s. f. ansamblu de conceptii, obiceiuri, credinte, cunostinte, datini etc. mostenite si transmise din generatie in generatie, trasatura specifica a unui grup social (popor, natiune etc.). ◊ datina, uzanta, obicei. ◊ informatie privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisa oral. (< fr. tradition, lat. traditio)

CANIBALISM (‹ canibal) s. n. 1. Devorare, de catre unele animale, a indivizilor din propria specie (de ex. femelele mame, mai ales scroafele, isi devoreaza puii dupa fatare sau unele pasari ciugulesc tesuturile vii ale altor pasari). C. se manifesta numai in anumite perioade ale vietii (c. temporar: la feline cind masculii sint mai multi decit femelele le maninca puii pentru a le forta sa reintre in calduri) sau este o trasatura specifica de comportament (c. permanent: la calugarita). 2. Consumarea carnii de om de catre popoarele primitive, determinata de insuficienta resurselor alimentare sau de credinte religioase; antropofagism. 3. Cruzime, ferocitate.

TRADITIE, traditii, s. f. Ansamblu de conceptii, de obiceiuri, de datini si de credinte care se statornicesc istoriceste in cadrul unor grupuri sociale sau nationale si care se transmit (prin viu grai) din generatie in generatie, constituind pentru fiecare grup social trasatura lui specifica. ♦ Obicei, uzanta; datina. ♦ Informatie (reala sau legendara) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisa pe cale orala. [Var.: (inv.) traditiune s. f.] – Din fr. tradition.

MARCA, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal pretios, semnul oficial care ii garanteaza calitatea si autenticitatea. 2. Fig. A constitui o nota specifica, o trasatura caracteristica; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate in evidenta, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovada; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafata etc. prin linii, semne; a insemna. 4. (Sport) A obtine unul sau mai multe puncte intr-o competitie, intr-un joc; a inscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai multi jucatori din echipa adversa, pentru a-i impiedica sa intreprinda actiuni ofensive, sau sa marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

ANTROPOGRAFIE s. f. Stiinta care studiaza trasaturile fizionomice specifice raselor si tipurilor umane. – Din fr. anthropographie.

AMPRENTA s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, intiparire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, tipar, trasatura, urma.

MARCA s. v. armoarii, atribut, blazon, calitate, caracter, caracteristica, emblema, insigna, insemn, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, stema, trasatura.

PECETE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, emblema, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, simbol, specific, stigmat, trasatura.

SINGULAR² ~a (~i, ~e) 1) (despre trasaturi, particularitati) Care tine de un singur exemplar dintr-o clasa de elemente. ◊ Numar ~ categorie gramaticala care indica o singura persoana sau un singur lucru. 2) (despre fiinte sau despre lucruri) Care are anumite trasaturi distinctive specifice, individuale; unic in felul sau. /<lat. singularis, fr. singulier

ETOS s.n. Ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci; moralitate. ♦ Specific cultural al unei colectivitati. ♦ Caracter, morav, moralitate, ansamblu de norme si obiceiuri morale; parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. [Scris si ethos. / < lat., gr. ethos].

ANTROPOGRAFIE s. f. descriere anatomica a corpului uman, cu referire la anumite trasaturi fizionomice specifice raselor si tipurilor umane. (< fr. anthropographie)

ETOS s. n. 1. caracterul unui fenomen fizic, moral, social si artistic, privit in unitatea dintre intern si extern, dintre etic si estetic. 2. ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci. 3. specific cultural al unei colectivitati. 4. parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. (< fr. ethos)

PSIHOPROFESIOGRAMA s. f. profesiograma cu aptitudinile si trasaturile psihologice specifice unei persoane. (< fr. psycho-professiogramme)

MASCULINITATE s. f. Ansamblu de trasaturi care constituie specificul unui barbat; p. ext. vigoare barbateasca, virilitate. – Din fr. masculinite.

FEMINITATE s. f. Ansamblu de trasaturi care constituie specificul caracterului feminin. – Din fr. feminite.

DOMINANT, -A, dominanti, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domina. ♦ (Despre insusiri, factori, trasaturi etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. trasatura caracteristica a unei lucrari, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major si a modului minor; acord compus pe aceasta treapta. – Din fr. dominant.

PENSULATIE s.f. 1. Pensulare; (p. ext.) trasatura de penel, specifica unui pictor. 2. (Med.) Badijonare (cu o pensula). [Gen. -iei. / < pensula].

FEMINITATE s.f. Totalitatea trasaturilor care constituie specificul caracterului femeilor. [Cf. fr. feminite].

MASCULINITATE s.f. Ansamblu de trasaturi care constituie specificul caracterului masculin. [Cf. fr. masculinite].

TONALITATE s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. Intonatie deosebita, in unele limbi, a unor cuvinte, care se scriu la fel, dar au sensuri diferite. II. 1. Nuanta a culorilor. 2. trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri. [Cf. fr. tonalite].

MASCULINITATE s. f. ansamblu de trasaturi care constituie specificul caracterului masculin; virilitate. (< fr. masculinite)

TONALITATE s. f. 1. (muz.) complex de relatii de natura armonica stabilit intre sunetele modurilor major si minor cu sunetul principal (tonica.). ◊ gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. intonatie, modulatie a vorbirii. 3. nuanta a culorilor; ambianta cromatica a unei picturi. 4. trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri, a gandirii, a unei stari sufletesti etc. (< fr. tonalite)

OBLOMOVISM (‹ n. pr. Oblomov) s. n. Totalitatea trasaturilor de caracter specifice eroului scriitorului rus I.A. Goncearov, Oblomov (din romanul cu acelasi nume), care, desi inzestrat cu reale insusiri intelectuale, le risipeste din cauza pasivitatii, a inertiei si apatiei.

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

INFANTILISM s. n. Anomalie in dezvoltarea corporala si psihica, caracterizata prin persistenta, la varsta adulta, a unor trasaturi morfologice si functionale specifice copilariei. – Din fr. infantilisme.

CARACTERISTIC ~ca (~ci, ~ce) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; propriu. /<fr. caracteristique

OBISNUIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A OBISNUI si A SE OBISNUI. 3) si substantival Care se intalneste frecvent, regulat. 3) Care nu se deosebeste prin nimic specific; care nu are trasaturi particulare; lipsit de originalitate; trivial; vulgar; ordinar. /v. a (se) obisnui

PARALELA ~e f. 1) geogr. Linie imaginara de intersectie a suprafetei globului pamantesc cu un plan paralel cu ecuatorul. 2) Comparatie urmarita intre doua lucruri sau fiinte pentru a le reliefa trasaturile comune sau/si specifice. 3) la pl. Aparat de gimnastica constand din doua bare paralele fixate pe patru stalpi. 4) Instrument folosit la trasarea pe o piesa a unor linii paralele cu un plan dat /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele

PROPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

TIPIC² ~ca (~ci, ~ce) Care intruneste trasaturile ce individualizeaza; caracteristic; specific; distinctiv; propriu. Caz ~. /<fr. ti-pique

CARACTER, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentala a unei persoane, care se manifesta in orientarea, unitatea si consecventa ideilor si actiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul intre caracterele personajelor. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentand trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. 2. trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; litera. – Fr. caractere (lat. lit. character).

CARACTERISTIC adj. 1. definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (inv.) insusit. (Nota, trasatura ~.) 2. v. obisnuit. 3. v. reprezentativ. 4. v. semnificativ.

DISTINCTIV ~a (~i, ~e) (despre semne, trasaturi) Care distinge; caracteristic; tipic; propriu; specific. /<fr. distinctif

specific² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; caracteristic; propriu; tipic; distinctiv. Caractere ~ce. 2) (despre marimi) Care se raporteaza la o anumita unitate sau cantitate dintr-un tot. Greutate ~ca. /<lat. specificus, fr. specifique, germ. spezifisch

LINGVISTIC, -A, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza limba (II) si legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistica generala = domeniu al lingvisticii care studiaza limba din punctul de vedere al trasaturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistica diacronica = studiu al faptelor de limba privite in evolutia lor. Lingvistica sincronica = studiu al faptelor de limba asa cum se prezinta ele la un moment dat. 2. Adj. Care apartine lingvisticii (1), privitor la lingvistica. [Var.: linguistic, -a s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

NATURA s.f. 1. Lumea inconjuratoare in intreaga diversitate a manifestarilor si a formelor ei de miscare; univers. ♦ Lumea organica si anorganica; mediu inconjurator. ◊ Natura moarta = grup de lucruri neinsufletite; pictura reprezentand un asemenea grup. 2. Caracter, temperament; fire, trasatura (fizica sau spirituala a cuiva). 3. Caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. [< lat., it. natura, fr. nature].

DOMINANT, -A I. adj. care domina; preponderent. ◊ specific, caracteristic; dominator. II. s. f. 1. parte, trasatura caracteristica, fundamentala. ◊ nuanta coloristica sau culoare in exces intr-o imagine cinematografica, un diapozitiv sau o fotografie in culori. 2. (muz.) treapta a cincea a unei game diatomice; acord pe aceasta treapta. 3. focar de e*******e puternica, precumpanitor la un moment dat, in activitatea nervoasa superioara. 4. (biol.; despre un taxon) cu cel mai mare numar de indivizi dintr-o fito- sau zoocenoza. (< fr. dominant)

trasatura ~i f. 1) mai ales la pl. Linie specifica a fetei unei persoane. A avea ~i alese. 2) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; caracter; particularitate; proprietate; calitate. 3) Aspect general, care determina fondul unui fenomen. ~ specifica a romanului. 4) Linie trasa pe hartie. ◊ Dintr-o ~ de condei fara a se gandi prea mult; la repezeala. [G.-D. trasaturii] /tras + suf. ~atura

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

specific, -A adj. Propriu unei fiinte, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raporta la o unitate. // s.n. Caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); nota distinctiva. ♦ specific national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. [Cf. fr. specifique, it. specifico].

specific adj., s. 1. adj. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, tipic, (inv.) insusit. (Nota, trasatura ~.) 2. s. v. insusire. 3. s. specificitate, (rar) tipicitate, tipism. (~ul artei.) 4. s. spirit. (~ul limbii noastre.) 5. adj. caracteristic, clasic, reprezentativ, tipic. (Un exemplu ~.) 6. adj. aparte, deosebit, particular, special, sui-generis. (Un gust ~.) 7. adj. carac-teristic, obisnuit. (L-a primit cu amabilitatea ~.)

COMMEDIA DELL’ARTE (loc. it.) Comedie conventionala cu masti si personaje fixe, specifice teatrului italian din Renastere. Scrisa pe subiecte comice, tragicomice sau pastorale dupa un scenariu-schema, ce permitea improvizatia cu trasaturi de bufonada. Personajele purtau masti tipice: slugile, Brighella, Serveta, Arlechinul, Pulcinella, Capitanul Spaventa, Pantalone, Doctorul si cuplul de indragostiti, singurii care apareau cu chipul real. A exercitat o influenta hotaritoare asupra teatrului european, asupra creatiei lui Moliere, Goldoni s.a. si a disparut la mijlocul sec. 18. Se mai numeste commedia a soggeto sau a canovaccio.

CARACTERISTIC, -A, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Insusire specifica predominanta, proprie unei fiinte, unui lucru, unui fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trasatura distinctiva a unei fiinte, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea intreaga a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau data tehnica utilizata pentru aprecierea comportarii in exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curba care reprezinta modul cum variaza o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv in functie de o anumita variabila. – Din fr. caracteristique.

CALIFICATIV² ~e n. 1) Termen prin care o persoana sau un lucru se include intr-o anumita categorie pe baza trasaturilor proprii. 2) Sistem de notare a sarguintei la invatatura si a conduitei elevilor si studentilor. 3) Fiecare dintre indicatiile („exceptional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient”, „insuficient”) specifice acestui sistem de notare. /<fr. qualificatif

A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre

A DEFINI ~esc tranz. 1) (concepte, notiuni) A determina printr-o formula concisa, indicand ansamblul de caractere specifice; a prevedea cu o definitie. 2) A stabili cu exactitate; a preciza; a delimita; a determina. 3) (cuvinte) A descrie, stabilind sensurile. 4) (persoane, lucruri) A descrie, indicand trasaturile esentiale; a caracteriza. /<fr. definir, lat. definire

specific, -A I. adj. caracteristic, propriu unei fiinte, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ◊ care se raporteaza la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; nota distinctiva. ♦ ~ national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. (< fr. specifique, lat. specificus)