CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

CARACTER s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)

CARACTER, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentala a unei persoane, care se manifesta in orientarea, unitatea si consecventa ideilor si actiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul intre caracterele personajelor. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentand trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. 2. trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; litera. – Fr. caractere (lat. lit. character).

TIPOLOGIE, tipologii, s. f. Studiu stiintific al trasaturilor tipice sau al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramura a psihologiei care se ocupa cu studiul trasaturilor psihice caracteristice ale oamenilor. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. – Din fr. typologie.

TIPOLOGIE ~i f. 1) Clasificare stiintifica a obiectelor si a fenomenelor dupa anumite trasaturi tipice. 2) Ramura a psihologiei care se ocupa cu studiul trasaturilor psihice caracteristice pentru diferite tipuri de oameni. 3) lingv. Metoda de studiere a structurii limbilor pentru a stabili tipul de care tin si pentru a releva trasaturile comune si distincte. [G.-D. tipologiei] /<fr. typologie

TIPOLOGIE s.f. 1. Studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramura a psihologiei care studiaza trasaturile psihice caracteristice ale diferitelor tipuri de oameni. 2. (Lingv.) Mod de a studia structura unui idiom sau a unui grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. [Gen. -iei. / < fr. typologie, cf. gr. typos – tip, logos – studiu].

TIPOLOGIE s. f. 1. studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor oameni, animale, obiecte sau fenomene. ◊ clasificare a tipurilor literare. 2. ramura a pshihologiei care studiaza trasaturile psihice ale diferitelor tipuri de oameni. 3. studiu stiintific al structurii unui idiom sau grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. (< fr. typologie)

PERSOANA ~e f. 1) Reprezentant al speciei umane privit in ansamblul trasaturilor sale fizice si psihice; fiinta umana; om; individ; ins. 2) Om (sau organizatie) luat in raport cu societatea si privit ca subiect cu drepturi si cu obligatii. 3) lingv. Categorie gramaticala, proprie pronumelor si verbelor, care indica vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbeste. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne

PORECLA, porecle, s. f. 1. Supranume dat, de obicei in bataie de joc, unei persoane, mai ales in legatura cu o trasatura caracteristica a aspectului sau exterior, a psihicului sau a activitatii sale. 2. (Inv. si reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) policra, poricla s. f.] – Din sl. poreklo.

INFANTILISM s. n. Anomalie in dezvoltarea corporala si psihica, caracterizata prin persistenta, la varsta adulta, a unor trasaturi morfologice si functionale specifice copilariei. – Din fr. infantilisme.

TEMPERAMENT, temperamente, s. n. Ansamblul trasaturilor fiziologice si nervoase ale unei persoane, care determina diferentieri psihice si de comportament intre indivizi; fire. ♦ Energie vitala, avant, elan, impetuozitate; vioiciune. – Din fr. temperament, lat. temperamentum.

CARACTER ~e n. 1) Felul de a fi al unui individ; fire; natura. ~ darz. 2) Ansamblu de dispozitii inascute, care constituie structura psihica a unui individ. ~ f*******c. 3) Proprietate morala care se manifesta prin perseverenta, vigurozitate si corectitudine. A avea ~. 4) Personalitate care demonstreaza asemenea calitati. ~ puternic. 5) Erou literar dotat cu proprietati psihice si morale complexe. 6) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; proprietate; calitate; trasatura; particularitate. ~ ereditar. 7) Semn conventional. ~ algebric. 8) Semn grafic; ansamblu de semne de scriere sau de tipuri de imprimare. ~ gros. ~ roman. 9) Semnal sau element de informatie folosit in codul unui calculator. /<fr. caractere, lat. character

NATIUNE s.f. Forma de comunitate etnica-sociala a oamenilor, produs al dezvoltarii societatii pe o treapta superioara, avand ca trasaturi definitorii comunitatea de teritoriu, a intereselor economice, a originii limbii si culturii, o anumita factura psihica. [Pron. -ti-u-, var. natie s.f. / cf. fr. nation, it. nazione, lat. natio].

VOINTA, vointe, s. f. 1. Functie psihica caracterizata prin orientarea constienta a omului spre realizarea unor scopuri si prin efortul depus pentru atingerea lor. ♦ trasatura de caracter manifestata prin decizie ferma si perseverenta in invingerea piedicilor, greutatilor, incurcaturilor de orice fel. 2. Ceea ce hotaraste cineva; hotarare, decizie, voie. ♦ Invoire, consimtamant, permisiune. 3. Intentie, scop, tel, tinta. 4. Dorinta, pofta, chef. – Voi² + suf. -inta.