GENERALIZARE ~ari f. 1) v. A GENERALIZA si A SE GENERALIZA. 2) Operatie mintala prin care se grupeaza in acelasi gen obiecte cu trasaturi esentiale comune. /v. a generaliza

CALITATE, calitati, s. f. 1. Totalitatea insusirilor esentiale care determina un fenomen si care, schimbandu-se prin salturi in urma acumularilor cantitative, dau nastere altui fenomen cu trasaturi esentiale superioare primului. 2. Insusire (buna sau rea), fel de a fi (bun sau rau); (prin restrictie) caracteristica pozitiva, insusire buna. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate buna, de valoare. 3. Pozitie, situatie, titlu care confera un drept. ◊ Loc. conj. In calitate de... = cu dreptul de..., ca..., fiind... – Fr. qualite (lat. lit. qualitas, -atis).

CONCEPT (‹ fr., lat., 3 germ.) s. n. 1. (LOG.) Semnificatia unui termen; notiune reflectind trasaturi esentiale ale unei clase de obiecte si distingindu-se de alte notiuni printr-un grad mare de generalitate (ex. „materie”, „spirit” etc., in timp ce „navetist”, „vinzator” etc. sint notiuni simple). 2. (FILOZ.) Forma de cunoastere obtinuta prin abstractizarea caracteristicilor esentiale ale obiectelor. 3. Ciorna, schita, bruion.

A DEFINI ~esc tranz. 1) (concepte, notiuni) A determina printr-o formula concisa, indicand ansamblul de caractere specifice; a prevedea cu o definitie. 2) A stabili cu exactitate; a preciza; a delimita; a determina. 3) (cuvinte) A descrie, stabilind sensurile. 4) (persoane, lucruri) A descrie, indicand trasaturile esentiale; a caracteriza. /<fr. definir, lat. definire

TIP s.n. 1. Forma sau model caruia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, esantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele si pretul unui produs pus in vanzare. 3. Forma exemplara la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schema ideala, exemplificatoare a unei categorii de persoane, fiinte sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristica a unei rase, a unei populatii etc. // s.m. 1. Individ care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. 2. Planta ale carei caractere formeaza trasaturile esentiale ale unei specii. 3. (Fam.) Persoana de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia „exemplar”, „model”, „imprimat”, „matrita”. [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model].

TIP¹ I. s. n. 1. model, forma careia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene; model original dupa care se efectueaza obiecte de acelasi fel; prototip. 2. individ, exemplar care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. ◊ totalitatea caracterelor distinctive esentiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc. ◊ caracter distinctiv, particularitate. ◊ exemplar ale carui caractere constituie trasaturile esentiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale. II. s. m. f. 1. personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. 2. (fam.) persoana de mare originalitate; individ, ins. (< fr. type, lat. typus)

TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezinta modelul pe baza caruia se produc alte obiecte de acelasi fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care intruneste anumite trasaturi reprezentative, esentiale pentru un grup intreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de acelasi fel. ♦ Spec. Personaj din literatura sau din arta care intruneste, in modul cel mai expresiv, trasaturile, caracterele esentiale ale indivizilor din categoria (sociala sau psihologica) pe care o reprezinta. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi³, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

GENERAL²-A I. adj. 1. comun, aplicabil unui mare numar de persoane, fiinte sau obiecte dintr-o anumita categorie. ◊ care priveste pe toti, la care ia parte multa lume. 2. universal. ◊ care priveste, se ocupa de ceva in linii mari, in ceea ce are esential. ◊ (despre notiuni) care rezulta dintr-o generalizare. 3. care are loc, exista pe o mare intindere. 4. (despre functii, grade etc.) de rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, intreprinderi etc. II. s. n. categorie desemnand unitatea trasaturilor fundamentale, esentiale ale unei clase de obiecte si procese, care se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. (< fr. general, lat. generalis)

CATEGORIE s.f. 1. Notiune fundamentala care reflecta cele mai generale si esentiale laturi, insusiri, trasaturi ale obiectelor si fenomenelor si relatiile dintre ele. 2. Grup de fiinte, de obiecte, de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. ♦ Grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita dupa greutatea corporala a sportivilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. [Gen. -iei. / < fr. categorie, cf. gr. kategoria].

GENERAL¹ ~a (~i, ~e) 1) (in opozitie cu particular, individual) Care se refera la toate cazurile sau la toti indivizii. Observatii ~e. Regula ~a. 2) Care intereseaza pe marea majoritate sau pe toti; la care participa marea majoritate sau toti. Greva ~a. ◊ Repetitie ~a ultima repetitie inaintea unei reprezentatii in public. 3) si substantival Care este propriu tuturor elementelor unei clase; comun. trasatura ~a. 4) Care cuprinde esentialul. Plan ~. ◊ In ~ luand in consideratie doar cazurile de baza; fara referire la un caz particular. In linii ~e (sau mari) in ansamblu; exceptand detaliile. 5) (in opozitie cu local) Care se extinde peste tot; care cuprinde ceva in intregime. Anestezie ~a. 6) Care poarta toata raspunderea in conducerea unui dome-niu de activitate. Director ~. /<lat. generalis, fr. general

CATEGORIE ~i f. 1) Notiune fundamentala (cu sfera deosebit de larga) care reflecta trasaturile si relatiile generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. ~ filozofica. 2) Ansamblu de persoane, de obiecte sau de fenomene care prezinta proprietati distinctive comune. 3) sport Grup special in care sunt clasati sportivii sau echipele dupa anumite proprietati (greutate, varsta, s*x etc.). 4) Grup de fiinte sau de obiecte caracterizate printr-o anumita insusire; specie; gen; soi; fel. [Art. categoria; G.-D. categoriei; Sil. -ri-e] /<fr. categorie, lat. categoria

trasatura, trasaturi, s. f. 1. Linie caracteristica a fetei unei persoane. ♦ Aspect esential al caracterului sau al personalitatii cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activitati, al unei epoci. 2. Linie trasa (cu o singura miscare) pe hartie cu creionul, cu tocul etc. ◊ trasatura de unire = liniuta de unire. ◊ Expr. Dintr-o trasatura de condei = dintr-o data, fara a sta mult pe ganduri. – Tras + suf. -atura.

INSUSIRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, invatare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristica, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura, (reg.) insusietate, (fig.) amprenta, marca, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esentiala a acestui fenomen este ...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. ca-litate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

GENERAL, -A adj. 1. Comun, aplicabil unui mare numar de persoane, de fiinte sau de lucruri dintr-o anumita categorie. ♦ Care priveste multa lume, la care ia parte multa lume. 2. Universal. ♦ Care priveste (se ocupa de) ceva in linii mari, in ansamblu, in ceea ce are esential. ♦ (Despre notiuni) Care rezulta dintr-o generalizare. 3. Care are loc, care exista pe o mare intindere. 4. (Despre functii, grade etc.) De rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, a unei intreprinderi etc. // s.n. (Fil.) Categorie filozofica care desemneaza unitatea trasaturilor fundamentale ale unei clase de obiecte si procese care, desemnand esentialul, se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. [Cf. fr. general, it. generale, lat. generalis].

SPECIE, specii, s. f. 1. (Biol.) Categorie sistematica fundamentala subordonata genului, care cuprinde animale si plante cu trasaturi si insusiri comune. 2. Soi, fel, varietate; clasa, categorie. 3. (Log.) Notiune care cuprinde un grup de obiecte cu insusiri esentiale comune si care se subordoneaza genului. – Din lat. species. Cf. fr. espece.

CATEGORIE s. f. 1. notiune fundamentala care exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. 2. grup de fiinte, obiecte, fenomene de acelasi fel, sau asemanatoare intre ele. ♦ ~ sociala = grup social care reuneste partial trasaturile unei clase sociale. ◊ grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita, in raport cu greutatea corporala a concurentilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. (< fr. categorie, lat. categoria, gr. kategoria)

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].

SPECIE s. f. 1. subdiviziune a genului, de animale sau vegetale cu trasaturi si caracteristici comune. ♦ ~ literara = categorie de opere literare, grupate dupa criterii unitare, tematice sau formale, subordonata genului. 2. soi, fel, varietate, categorie (de fiinte sau de lucruri). 3. (log.) notiune care desemneaza o clasa de obiecte cu aceleasi insusiri esentiale din sfera genului. (< lat. species, dupa fr. espece)

SINTEZA s.f. (op. analiza). 1. Metoda generala de cunoastere care consta din recompunerea unui tot sau a unui intreg din partile sale componente. ♦ Reunire. ♦ (Concr.) Lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. 4. Unitate dialectica a laturilor contrare. 5. (In filozofia lui Hegel) Etapa finala a triadei, care uneste in sine intr-un chip nou unele trasaturi ale ambelor etape anterioare ale dezvoltarii (teza si antiteza). [Cf. fr. synthese, lat., gr. synthesis < syn – cu, thesis – asezare].

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)