TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezinta modelul pe baza caruia se produc alte obiecte de acelasi fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care intruneste anumite trasaturi reprezentative, esentiale pentru un grup intreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de acelasi fel. ♦ Spec. Personaj din literatura sau din arta care intruneste, in modul cel mai expresiv, trasaturile, caracterele esentiale ale indivizilor din categoria (sociala sau psihologica) pe care o reprezinta. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi³, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.

PROPRIETATE ~ati f. 1) Dreptul de a poseda, de a folosi un bun. 2) Forma social-economica de insusire a bunurilor materiale, care exprima relatiile economice ce apar in societate. ~ colectiva. ~ individuala. 3) Valoare materiala de care dispune cineva; bun. 4) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; calitate; particularitate; trasatura; caracter. [G.-D. proprietatii; Sil. -pri-e-] /<fr. propriete, lat. proprietas, ~atis

VOINTA, vointe, s. f. 1. Functie psihica caracterizata prin orientarea constienta a omului spre realizarea unor scopuri si prin efortul depus pentru atingerea lor. ♦ trasatura de caracter manifestata prin decizie ferma si perseverenta in invingerea piedicilor, greutatilor, incurcaturilor de orice fel. 2. Ceea ce hotaraste cineva; hotarare, decizie, voie. ♦ Invoire, consimtamant, permisiune. 3. Intentie, scop, tel, tinta. 4. Dorinta, pofta, chef. – Voi² + suf. -inta.

PAMFLET, pamflete, s. n. Specie literara (in versuri sau in proza) cu caracter satiric, in care scriitorul infiereaza anumite tare morale, conceptii politice, aspecte negative ale realitatii sociale, trasaturi de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. pamphlet.

PERFIDIE, perfidii, s. f. trasatura de caracter, fapta, manifestare care denota rautate, viclenie, necinste, in ciuda aparentelor (binevoitoare). [Acc. si: perfidie] – Din fr. perfidie.

CURAJ¹ n. trasatura de caracter care-l caracterizeaza pe omul fara teama; indraznet. Act de ~. /<fr. courage

RAUTATE ~ati f. 1) trasatura de caracter a omului rau; pornirea de a face rau altora. ◊ Cu ~ in mod rauvoitor; cu dusmanie. 2) Actiune prin care se face cuiva un rau; fapta rea. Vorbe pline de ~. ◊ Capul ~atilor persoana care planuieste si face fapte rele. 3) fig. Persoana care produce altora neplaceri; om rau. 4) la pl. Nenorociri, necazuri care se abat asupra cuiva. [G.-D. rautatii; Sil. ra-u-] /rau + suf. ~tate

A SE SINGULARIZA ma ~ez intranz. A deveni singular (unic in felul sau); a capata caracter singular, trasaturi strict individuale; a se individualiza; a se particulariza. /<fr. singulariser

MASCULINIZA vb. I. tr., refl. 1. A face sa capete, a capata caractere sau trasaturi masculine. 2. (Despre substantive feminine) A (se) transforma in substantiv masculin. [Cf. fr. masculiniser].

TIP s.n. 1. Forma sau model caruia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, esantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele si pretul unui produs pus in vanzare. 3. Forma exemplara la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schema ideala, exemplificatoare a unei categorii de persoane, fiinte sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristica a unei rase, a unei populatii etc. // s.m. 1. Individ care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. 2. Planta ale carei caractere formeaza trasaturile esentiale ale unei specii. 3. (Fam.) Persoana de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia „exemplar”, „model”, „imprimat”, „matrita”. [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model].

GRAFOLOGIE s. f. studiul particularitatilor scrisului cuiva, in psihologie, medicina, criminalistica, in scopul identificarii anumitor trasaturi de caracter, autentificarii unor documente, inscrisuri etc. (< fr. graphologie)

TIP¹ I. s. n. 1. model, forma careia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene; model original dupa care se efectueaza obiecte de acelasi fel; prototip. 2. individ, exemplar care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. ◊ totalitatea caracterelor distinctive esentiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc. ◊ caracter distinctiv, particularitate. ◊ exemplar ale carui caractere constituie trasaturile esentiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale. II. s. m. f. 1. personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. 2. (fam.) persoana de mare originalitate; individ, ins. (< fr. type, lat. typus)

OBLOMOVISM (‹ n. pr. Oblomov) s. n. Totalitatea trasaturilor de caracter specifice eroului scriitorului rus I.A. Goncearov, Oblomov (din romanul cu acelasi nume), care, desi inzestrat cu reale insusiri intelectuale, le risipeste din cauza pasivitatii, a inertiei si apatiei.

FIZIONOMIST, -A, fizionomisti, -ste, s. m. si f. Persoana care are (sau pretinde ca are) insusirea de a cunoaste caracterul oamenilor dupa trasaturile fetei lor. [Pr.: – zi-o-] – Din fr. physionomiste.

NATURA s.f. 1. Lumea inconjuratoare in intreaga diversitate a manifestarilor si a formelor ei de miscare; univers. ♦ Lumea organica si anorganica; mediu inconjurator. ◊ Natura moarta = grup de lucruri neinsufletite; pictura reprezentand un asemenea grup. 2. caracter, temperament; fire, trasatura (fizica sau spirituala a cuiva). 3. caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. [< lat., it. natura, fr. nature].

DECORUM s. n. (in poezia epica si dramatica) grija pentru respectarea trasaturilor generale ale caracterului. (< lat. decorum)

FIZIONOMIST, -A s. m. f. cel care incearca sa determine caracterul oamenilor dupa trasaturile fetei. (< fr. physionomiste)

caracter, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentala a unei persoane, care se manifesta in orientarea, unitatea si consecventa ideilor si actiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul intre caracterele personajelor. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentand trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. 2. trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; litera. – Fr. caractere (lat. lit. character).

caracter, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

FEMINITATE s. f. Ansamblu de trasaturi care constituie specificul caracterului feminin. – Din fr. feminite.

SPECIALIZA, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului si aplicarii unei anumite ramuri din stiinta, din tehnica etc.; a deveni specialist. 2. Tranz. A face sa capete trasaturi specifice, a imprima caractere speciale. [Pr.: -ci-a-] – Fr. specialiser.

SPECIALIZA, specializez, vb. I. 1. Refl. A se consacra studiului si aplicarii unei anumite ramuri din stiinta, din tehnica etc; a deveni specialist. 2. Tranz. A face sa capete trasaturi specifice, a imprima caractere speciale. 3. Tranz. si refl. A (se) limita la fabricarea anumitor produse. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. specialiser.

ALELA s.f. (Genet.) Forma diferita a unei gene, care determina o trasatura diferita a unui caracter. [< fr. allele, it. allele, cf. gr. allelon – alternativ].

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].

caracter s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

FEMINITATE s.f. Totalitatea trasaturilor care constituie specificul caracterului femeilor. [Cf. fr. feminite].

MASCULINITATE s.f. Ansamblu de trasaturi care constituie specificul caracterului masculin. [Cf. fr. masculinite].

MASCULINITATE s. f. ansamblu de trasaturi care constituie specificul caracterului masculin; virilitate. (< fr. masculinite)

caracter s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)

INFLUENTA ~e f. 1) Actiune pe care o exercita cineva sau ceva asupra unui lucru sau a unei fiinte, modificandu-i trasaturile (de forma, de continut, de caracter etc.). 2) Consideratie de care se bucura cineva; trecere. /<fr. influence, lat. influentia

RASA s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea indelungata la mediul cosmogeografic si la conditiile istorice de viata economico-sociale, avand drept caractere distinctive culoarea pielii, a parului, trasaturile fetei etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeasi specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)

PARTICULARITATE, particularitati, s. f. caracterul a ceea ce este particular (I 1); trasatura caracteristica, nota distinctiva prin care o fiinta sau un lucru se deosebeste de altele. – Din fr. particularite.

DESCOMPUNE, descompun, vb. III. l.Tranz. A desface in partile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrama, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii si corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A-si schimba prin deformare caracterul, infatisarea morala sau fizica; (despre fata, trasaturi etc.) a se crispa, a se contracta. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Des¹- + compus (dupa fr. decomposer).

INSUSIRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, invatare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristica, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura, (reg.) insusietate, (fig.) amprenta, marca, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esentiala a acestui fenomen este ...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. ca-litate, virtute, (rar) bun. (caracterul lui e o ~ de pret.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

SPECIFIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; caracteristic; propriu; tipic; distinctiv. caractere ~ce. 2) (despre marimi) Care se raporteaza la o anumita unitate sau cantitate dintr-un tot. Greutate ~ca. /<lat. specificus, fr. specifique, germ. spezifisch

RASA s.f. 1. Varietate a unei specii de animale domestice deosebita de alte varietati ale aceleiasi specii si ale carei caractere distinctive se transmit de la o generatie la alta; soi. ♦ De rasa = de soi bun; select. 2. Grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, avand drept caractere distinctive culoarea pielii si a parului, trasaturile fetei etc., particularitati care nu contrazic unitatea biologica a intregii omeniri si nu constituie un criteriu stiintific pentru diferentierea ei in grupari sociale. [< fr. race, cf. it. razza, germ. Rasse].

INSUSIETATE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura.

SIGILIU s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura.

FIZIONOMIST, -A s.m. si f. Pretins cunoscator al caracterului omenesc (pe care il determina numai dupa trasaturile fetei). [< fr. physionomiste].

TIMBRU s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, clopotel, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn specific, trasatura.

ARHEOPTERIX (‹ fr. {i}; {s} gr. arkhaios „vechi” + pteryx „pasare”) subst. Cel mai vechi reprezentant al pasarilor, de talia unui porumbel (40 cm), descoperit in Jurasicul din Germania, cu caractere mixte, care releva un numar mai mare de trasaturi reptiliene decit aviene (Archaeopterix).

EGIPTIANA, egiptiene, s. f. (Mai ales la pl.) caracter de litera tipografica caracterizata prin grosimea uniforma a tuturor trasaturilor, prin constructie aproape geometrica si talpile picioarelor dreptunghiulare. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. egyptienne, germ. Egyptienne.

AMPRENTA s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, intiparire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, tipar, trasatura, urma.

PECETE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, emblema, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, simbol, specific, stigmat, trasatura.

trasatura, trasaturi, s. f. 1. Linie caracteristica a fetei unei persoane. ♦ Aspect esential al caracterului sau al personalitatii cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activitati, al unei epoci. 2. Linie trasa (cu o singura miscare) pe hartie cu creionul, cu tocul etc. ◊ trasatura de unire = liniuta de unire. ◊ Expr. Dintr-o trasatura de condei = dintr-o data, fara a sta mult pe ganduri. – Tras + suf. -atura.

MARCA s. v. armoarii, atribut, blazon, calitate, caracter, caracteristica, emblema, insigna, insemn, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, stema, trasatura.

FIZIONOMIE s. f. 1. expresie particulara a trasaturilor fetei cuiva; chip, figura. 2. aspect particular care distinge un lucru sau altul; caracter distinctiv (al unei epoci, al unei colectivitati umane etc.). (< fr. physionomie)

FIZIONOMIE, fizionomii, s. f. 1. Totalitatea trasaturilor fetei cuiva care determina expresia ei particulara; chip. ◊ Joc de fizionomie – mimica. 2. Fig. caracter distinctiv, infatisare particulara (a unei epoci, a unei colectivitati umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie.

CREIONA, creionez, vb. I. Tranz. A executa cu creionul un desen indicand numai trasaturile generale ale modelului; a schita. ♦ Fig. (In literatura) A schita un portret, un caracter etc. – Din fr. crayonner.

INFANTILISM n. 1) caracter infantil. 2) Comportament infantil. 3) Stare a celui adult care se caracterizeaza prin manifestarea unor trasaturi specifice copilariei. /<fr. infantilisme

COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

ETOS s.n. Ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci; moralitate. ♦ Specific cultural al unei colectivitati. ♦ caracter, morav, moralitate, ansamblu de norme si obiceiuri morale; parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. [Scris si ethos. / < lat., gr. ethos].

SPECIFIC, -A I. adj. caracteristic, propriu unei fiinte, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ◊ care se raporteaza la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; nota distinctiva. ♦ ~ national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. (< fr. specifique, lat. specificus)

CONTEMPLATIVITATE s. f. 1. trasatura caracteristica a filozofiei materialiste nemarxiste constand, in esenta, in neintelegerea rolului practicii atat sub raport antropologic, cat si gnoseologic. 2. caracter contemplativ. – Contemplativ + suf. -itate.

SCHEMATIC, -A I. adj. care reprezinta un lucru in trasaturi generale; (depr.) care nu iese din anumite tipare fixe, sabloane; rigid, dogmatic: superficial. II. s. f. alcatuire, conceptie cu caracter de schema. (< fr. schematique)

ETOS s. n. 1. caracterul unui fenomen fizic, moral, social si artistic, privit in unitatea dintre intern si extern, dintre etic si estetic. 2. ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci. 3. specific cultural al unei colectivitati. 4. parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. (< fr. ethos)

RASA¹ ~e f. 1) biol. Categorie sistematica intermediara intre specie si individ. 2) Ansamblu de organisme animale cu anumite trasaturi ereditare comune; soi; specie. Cal de ~ araba. 3) Grup etnic format pe un anumit teritoriu din cele mai vechi timpuri, unitar prin caractere ereditare comune (pigmentatia pielii, forma capului, ochilor, nasului etc.). ~ mongoloida. ~ europoida. [G.-D. rasei] /<fr. race, germ. Rasse

SPECIFIC, -A adj. Propriu unei fiinte, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raporta la o unitate. // s.n. caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); nota distinctiva. ♦ Specific national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. [Cf. fr. specifique, it. specifico].

VARIETATE ~ati f. 1) caracter variat; diversitate. 2) Ansamblu format din elemente variate, oferind impresia unei schimbari continue. ~ de tonuri. 3) biol. Subdiviziune a unei specii, caracterizata prin variatia trasaturilor individuale. ~ de prune. 4) la pl. Spectacol sau emisiune distractiva continand numere variate. [G.-D. varietatii; Sil. -ri-e-] /<lat. varietas, ~atis, fr. variete

INDIVIDUALIZA, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate in evidenta trasaturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situatii etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva in mod individual, a-i da un caracter propriu, facandu-l sa se deosebeasca de ceilalti. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

trasatura ~i f. 1) mai ales la pl. Linie specifica a fetei unei persoane. A avea ~i alese. 2) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; caracter; particularitate; proprietate; calitate. 3) Aspect general, care determina fondul unui fenomen. ~ specifica a romanului. 4) Linie trasa pe hartie. ◊ Dintr-o ~ de condei fara a se gandi prea mult; la repezeala. [G.-D. trasaturii] /tras + suf. ~atura

A DEFINI ~esc tranz. 1) (concepte, notiuni) A determina printr-o formula concisa, indicand ansamblul de caractere specifice; a prevedea cu o definitie. 2) A stabili cu exactitate; a preciza; a delimita; a determina. 3) (cuvinte) A descrie, stabilind sensurile. 4) (persoane, lucruri) A descrie, indicand trasaturile esentiale; a caracteriza. /<fr. definir, lat. definire

caracter ~e n. 1) Felul de a fi al unui individ; fire; natura. ~ darz. 2) Ansamblu de dispozitii inascute, care constituie structura psihica a unui individ. ~ f*******c. 3) Proprietate morala care se manifesta prin perseverenta, vigurozitate si corectitudine. A avea ~. 4) Personalitate care demonstreaza asemenea calitati. ~ puternic. 5) Erou literar dotat cu proprietati psihice si morale complexe. 6) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; proprietate; calitate; trasatura; particularitate. ~ ereditar. 7) Semn conventional. ~ algebric. 8) Semn grafic; ansamblu de semne de scriere sau de tipuri de imprimare. ~ gros. ~ roman. 9) Semnal sau element de informatie folosit in codul unui calculator. /<fr. caractere, lat. character

LINGVISTIC, -A I. adj. referitor la lingvistica. II. s. f. stiinta care studiaza limba si legile ei de dezvoltare. ♦ ~ generala = disciplina care studiaza faptele de limba din perspectiva trasaturilor comune mai multor limbi; ~ comparativa = disciplina care studiaza comparativ concordantele fonetice, semantice si gramaticale din mai multe limbi; ~ matematica = disciplina care studiaza fenomenele de limba cu mijloace matematice; ~ structurala = disciplina care studiaza relatiile dintre elementele limbii si caracterul sistematic al acesteia. ◊ glotologie. (< fr. linguistique)

GRUPA s. f. 1. mic colectiv de oameni subordonati unor forme organizatorice mai largi. ◊ (mil.) cea mai mica subunitate de instructie si lupta. ◊ unitate administrativa dintr-o intreprindere sau institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. 2. subdiviziune in stiintele naturii, din elemente care prezinta caractere comune. ◊ (chim.) fiecare dintre cele noua subimpartiri ale sistemului periodic, cuprinzand elemente cu proprietati asemanatoare. ♦ ~ sangvina = fiecare dintre cele patru categorii in care se poate clasifica sangele, dupa insusirile antigenice conditionate genetic. 3. subdiviziune in cadrul sistemului morfologic cuprinzand elemente cu trasaturi comune. 4. totalitatea depozitelor sedimentare formate in timpul unei ere geologice. (< fr. groupe)

caracterISTICA s.f. 1. caracter predominant propriu unei fiinte, unui lucru, unui proces etc.; insusire tipica. 2. Partea intreaga a unui logaritm. 3. Curba reprezentand modul in care variaza o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv in functie de o anumita variabila. ♦ Marime sau element care determina dintr-un anumit punct de vedere modul de functionare a unui sistem tehnic. 4. (Statist.) caracteristica statistica = trasatura cantitativa comuna a unui fenomen sau a unui proces social-economic. [Cf. fr. caracteristique].

PECETE, peceti, s. f. 1. Placa (de metal) cu maner sau montata pe un inel, pe a carei suprafata este gravata o monograma, o emblema etc. si care, aplicata pe ceara rosie sau cu tus pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, da acestora caracter de autenticitate si de integritate; sigiliu; p. ext. stampila. 2. Ceara rosie sau bucata de plumb (care se aplica sau care se leaga de un document, de un pachet) pe care se imprima, prin apasare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceti (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Inchis (sau ferecat) cu sapte peceti = cu neputinta de aflat; de nepatruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trasatura specifica, distinctiva; amprenta, marca, intiparire, urma; (p. spec.) stigmat. 3. (Inv. si reg.) Aprobare, rezolutie sau ordin in scris, intarit cu o pecete (1). [Var.: pecetie s. f.] – Din sl. pecatĩ.

FAMILIE, familii, s. f. 1. Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristica, trasaturi comune unui grup de persoane inrudite prin sange. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcatuita din matca, albine lucratoare si trantori. 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese si idealuri comune. 4. Categorie sistematica in botanica si in zoologie, inferioara ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. Grup de cuvinte, derivate si compuse, formate de la acelasi cuvant de baza. ♦ Grup de limbi care provin dintr-o limba comuna initiala. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).