MARCA, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal pretios, semnul oficial care ii garanteaza calitatea si autenticitatea. 2. Fig. A constitui o nota specifica, o trasatura caracteristica; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate in evidenta, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovada; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafata etc. prin linii, semne; a insemna. 4. (Sport) A obtine unul sau mai multe puncte intr-o competitie, intr-un joc; a inscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai multi jucatori din echipa adversa, pentru a-i impiedica sa intreprinda actiuni ofensive, sau sa marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

PARTICULARITATE, particularitati, s. f. Caracterul a ceea ce este particular (I 1); trasatura caracteristica, nota distinctiva prin care o fiinta sau un lucru se deosebeste de altele. – Din fr. particularite.

PORECLA, porecle, s. f. 1. Supranume dat, de obicei in bataie de joc, unei persoane, mai ales in legatura cu o trasatura caracteristica a aspectului sau exterior, a psihicului sau a activitatii sale. 2. (Inv. si reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) policra, poricla s. f.] – Din sl. poreklo.

DIFERENTA, diferente, s. f. 1. Ceea ce deosebeste o fiinta de alta, un lucru de altul; lipsa de asemanare; deosebire; nepotrivire. ◊ Diferenta specifica = trasatura caracteristica a unei notiuni, care o deosebeste de celelalte notiuni cuprinse in genul ei proxim. 2. Rezultatul unei scaderi matematice. 3. (Geogr.; in sintagma) Diferenta de nivel = deosebire de altitudine intre doua puncte terestre. [Var.: (inv.) diferinta s. f.] – Din fr. difference, lat. differentia.

CONSUETUDINE ~i f. livr. Obisnuinta dobandita cu timpul prin practica si devenita trasatura caracteristica; obicei; deprindere; obisnuinta. [Sil. -su-e-] /<lat. consuetudo, ~inis

A DENOTA pers. 3 denota tranz. 1) A arata printr-o trasatura caracteristica. 2) A exprima un sens, o semnificatie. /<fr. denoter, lat. denotare

DEPRINDERE ~i f. 1) Insusire dobandita cu timpul prin practica si devenita trasatura caracteristica; obicei; obisnuinta. 2) Pricepere capatata prin repetarea aceleiasi activitati; obisnuinta. /v. a (se) deprinde

HABITUDINE ~i f. livr. Insusire dobandita cu timpul prin practica si devenita trasatura caracteristica; obicei; obisnuinta; deprindere. /<lat. habitudo, ~inis, fr. habitude

OBICEI ĩuri n. 1) Insusire dobandita cu timpul prin practica si devenita trasatura caracteristica; obisnuinta; deprindere. ◊ A avea ~ (sau ~ iul) a obisnui. 2) Lege nescrisa, consfintita de traditie, care este proprie unui popor sau unei comunitati de oameni; datina; cutuma. ◊ Cate bordeie, atatea ~ ie fiecare cu traditiile sale. De ~ in mod obisnuit; de regula. Ca de ~ ca intotdeauna. /

OBISNUINTA ~e f. 1) Insusire dobandita cu timpul, prin practica, si devenita trasatura caracteristica; obicei; deprindere. ◊ Din ~ in virtutea deprinderii. 2) Pricepere capatata prin repetarea aceleiasi actiuni; deprindere [G.-D. obisnuintei] /a (se) obisnui + suf. ~inta

PORECLA ~e f. 1) Supranume dat unei persoane (de obicei in batjocura) avand la baza o anumita trasatura caracteristica a acesteia. 2) inv. Nume de familie. [G.-D. poreclei] /<sl. poreklo

DOMINANTA s.f. 1. (Muz.) Treapta a cincea a oricarei game diatonice. 2. Parte, trasatura caracteristica, fundamentala. ♦ Nuanta coloristica sau culoare in exces intr-o imagine cinematografica, un diapozitiv sau o fotografie in culori. 3. Focar de e*******e puternica, precumpanitor la un moment dat, in activitatea nervoasa superioara. 4. (Genet.) Capacitate a unei gene de a se manifesta. [< it. dominante].

DIFERENTA s.f. 1. Deosebire, neasemanare, nepotrivire. ◊ (Log.) Diferenta specifica = trasatura caracteristica a unei notiuni, care o deosebeste de celelalte notiuni din genul cel mai apropiat. 2. (Mat.) Numar care arata deosebirea de marime dintre doua valori care se scad una din alta. ♦ Rezultatul unei scaderi. 3. Diferenta de nivel = deosebire de altitudine intre doua puncte de pe suprafata globului terestru. 4. (Fiz.) Diferenta de faza = defazaj. [Var. diferinta s.f. / cf. fr. difference, it. differenza, lat. differentia].

DOMINANT, -A I. adj. care domina; preponderent. ◊ specific, caracteristic; dominator. II. s. f. 1. parte, trasatura caracteristica, fundamentala. ◊ nuanta coloristica sau culoare in exces intr-o imagine cinematografica, un diapozitiv sau o fotografie in culori. 2. (muz.) treapta a cincea a unei game diatomice; acord pe aceasta treapta. 3. focar de e*******e puternica, precumpanitor la un moment dat, in activitatea nervoasa superioara. 4. (biol.; despre un taxon) cu cel mai mare numar de indivizi dintr-o fito- sau zoocenoza. (< fr. dominant)

ACADEMISM s. n. 1. Atitudine estetica promovand imitatia neconditionata a creatiilor artei antice si a Renasterii. ♦ trasatura caracteristica oricarei arte care cultiva un ideal de frumusete canonica, conventionala, manierista. 2. Fel de a se comporta academic (2), rigid, rece. – Din fr. academisme.

CARACTERIZA, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Il caracterizeaza modestia. 2. A descrie, a infatisa, a face sa reiasa trasaturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caracteriser.

JUDO s. n. Sport originar din Japonia, asemanator cu jiu-jitsul, dar cu unele trasaturi caracteristice (eliminarea loviturilor). [Pr.: giudo] – Din fr. judo.

PECETE, peceti, s. f. 1. Placa (de metal) cu maner sau montata pe un inel, pe a carei suprafata este gravata o monograma, o emblema etc. si care, aplicata pe ceara rosie sau cu tus pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, da acestora caracter de autenticitate si de integritate; sigiliu; p. ext. stampila. 2. Ceara rosie sau bucata de plumb (care se aplica sau care se leaga de un document, de un pachet) pe care se imprima, prin apasare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceti (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Inchis (sau ferecat) cu sapte peceti = cu neputinta de aflat; de nepatruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trasatura specifica, distinctiva; amprenta, marca, intiparire, urma; (p. spec.) stigmat. 3. (Inv. si reg.) Aprobare, rezolutie sau ordin in scris, intarit cu o pecete (1). [Var.: pecetie s. f.] – Din sl. pecatĩ.

ASIMILA, asimilez, vb. I. 1. Tranz. A transforma in propria substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. Refl. si tranz. A se integra sau a face sa se integreze in alt grup social sau national prin pierderea trasaturilor caracteristice proprii (limba, obiceiuri etc.) 3. Tranz. a considera egal, asemanator cu alta fiinta, cu alt obiect, cu alt fenomen. 4. Tranz. A-si insusi cunostinte, idei etc. 5. Tranz. si refl. (Fon.) A (se) transforma sub influenta altui sunet, aflat in apropiere. 6. Tranz. A introduce in procesul de fabricatie produse noi, o tehnologie noua etc. – Din fr. assimiler, lat. assimilare.

FAMILIE, familii, s. f. 1. Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristica, trasaturi comune unui grup de persoane inrudite prin sange. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcatuita din matca, albine lucratoare si trantori. 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese si idealuri comune. 4. Categorie sistematica in botanica si in zoologie, inferioara ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. Grup de cuvinte, derivate si compuse, formate de la acelasi cuvant de baza. ♦ Grup de limbi care provin dintr-o limba comuna initiala. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).

PROPRIETATE, proprietati, s. f. 1. Stapanire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapanit, mai ales pamant (agricol) sau imobil, in baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putandu-le edita, reproduce etc. 2. trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, insusire. 3. Calitate a unui cuvant, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriete, lat. proprietas, -atis.

MOLDOVENIZA, moldovenizez, vb. I. Tranz. si refl. (Rar) A (se) transforma in moldovean (1), a face sa capete sau a capata trasaturile caracteristice moldovenilor; a da sau a capata o forma corespunzatoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

MOLDOVENIZAT, -A, moldovenizati, -te, adj. Care a capatat trasaturi caracteristice moldovenilor; care a capatat o forma corespunzatoare graiului moldovenesc. – V. moldoveniza.

CONTEMPLATIVITATE s. f. 1. trasatura caracteristica a filozofiei materialiste nemarxiste constand, in esenta, in neintelegerea rolului practicii atat sub raport antropologic, cat si gnoseologic. 2. Caracter contemplativ. – Contemplativ + suf. -itate.

DOMINANT, -A, dominanti, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care domina. ♦ (Despre insusiri, factori, trasaturi etc.) Predominant, specific, caracteristic. 2. S. f. trasatura caracteristica a unei lucrari, a unui proces etc. 3. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major si a modului minor; acord compus pe aceasta treapta. – Din fr. dominant.

RECUNOASTE, recunosc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru, o persoana etc. cunoscute mai inainte. ♦ A deosebi ceva dupa anumite semne caracteristice. ♦ Refl. A-si descoperi in altul trasaturile caracteristice, a se regasi in altul. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil); a marturisi. ♦ A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. ♦ A declara ca accepta sau a admite tacit o anumita situatie nou creata in relatiile internationale. ♦ A declara un copil natural ca legitim. 3. (Mil.) A cerceta terenul si pozitiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmeaza sa mearga o unitate. 4. A se arata recunoscator fata de cineva sau de ceva. – Re¹- + cunoaste (dupa fr. reconnaitre).

SCHITA, schitez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva in mod schematic, a executa in cateva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva in scris prin cateva trasaturi caracteristice. ♦ Fig. A face in mod vag, incomplet un gest, o miscare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrari, a proiecta in linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schita.

SEMNIFICATIV adj. 1. revelator, (inv.) spunator. (Nota, trasatura ~.) 2. caracteristic, (fig.) simptomatic. (Un fapt ~.) 3. evocativ, evocator, expresiv, nuantat, pitoresc, plastic, pregnant, sugestiv, viu, (fig.) colorat. (O descriere ~.)

A CARACTERIZA ~ez tranz. 1) (persoane, lucruri) A descrie, indicand trasaturile caracteristice. 2) (persoane) A prezenta ca fiind caracteristic. Il ~eaza bunavointa. /<fr. caracteriser

A CREIONA ~ez tranz. 1) (desene, ta-blouri, chipuri etc.) A executa in prealabil in linii generale (cu creionul). 2) (portrete, personaje) A prezenta sumar, prin cateva trasaturi caracteristice. [Sil. cre-io-] /<fr. crayonner

INDIVIDUALITATE ~ati f. 1) Totalitate a trasaturilor caracteristice prin care un individ difera de altii. 2) Persoana inzestrata cu calitati deosebite, exceptionale. /<fr. individualite

LOCAL¹ ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru un anumit loc sau regiune; propriu unui anumit loc. Traditii ~e. Resurse ~e. ◊ Culoare ~a ansamblu de trasaturi caracteristice locului unde se petrece actiunea unei opere literare. Autoritati ~e autoritati care exercita functii pe un teritoriu limitat. 2) Care tine numai de o anumita parte a corpului; propriu unei anumite parti a corpului. Anestezie ~a. 3) (despre mijloacele de transport in comun) Care leaga suburbiile de oras; suburban. /<fr. local

CARACTERIZARE s.f. Actiunea de a caracteriza si rezultatul ei. ♦ Aratare (in scris sau oral) a trasaturilor caracteristice ale unei persoane, ale unui obiect. [< caracteriza].

DEDIFERENTIERE s.f. 1. Intoarcere a unui proces complex la un proces mai simplu. 2. Pierdere totala sau partiala de catre o celula sau un tesut a trasaturilor caracteristice. [Cf. fr. dedifferenciation].

DIALECT s.n. 1. Ramificatie teritoriala a unei limbi, ale carei trasaturi caracteristice (fonetice, lexicale, gramaticale etc.) o deosebesc de limba comuna a intregului popor si de alte ramificatii teritoriale ale acestei limbi. ♦ Grai. ♦ Jargon. 2. (Impr.) Limbaj special tehnic. [Pron. di-a-. / < fr. dialecte, lat. dialectus, gr. dialektos – grai].

TIP s.n. 1. Forma sau model caruia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, esantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele si pretul unui produs pus in vanzare. 3. Forma exemplara la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schema ideala, exemplificatoare a unei categorii de persoane, fiinte sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristica a unei rase, a unei populatii etc. // s.m. 1. Individ care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. 2. Planta ale carei caractere formeaza trasaturile esentiale ale unei specii. 3. (Fam.) Persoana de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia „exemplar”, „model”, „imprimat”, „matrita”. [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model].

ASIMILA vb. I. 1. A transforma in propria sa substanta materiile hranitoare absorbite de organism. 2. A face asemanator, a se prezenta ca asemanator. ♦ A face asemanator cu sine (o nationalitate, un popor) prin stergerea trasaturilor caracteristice (limba, obiceiuri etc.). 3. A dobandi, a invata, a-si insusi (idei, cunostinte etc.). 4. (Fon.) A transforma un sunet prin influenta unui alt sunet din apropiere. [< fr. assimiler, cf. it., lat. assimilare < lat. ad – la, similis – asemanator].

INDIVIDUALITATE s.f. 1. Totalitatea trasaturilor caracteristice ale unui individ prin care acesta se distinge de alti indivizi. 2. Persoana deosebit de inzestrata, de talentata; personalitate. [Pron. -du-a-. / cf. fr. individualite].

NOTA s.f. 1. Scurta insemnare scrisa; insemnare, indicatie, comentariu, remarca (in scris) asupra unei chestiuni, asupra unui fapt etc. ♦ Adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. Aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ◊ A fi in nota = a se potrivi unei situatii. 3. Element component caracteristic al unei notiuni. 4. Calificativ (exprimat in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, ale unui student etc. 5. Comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern cu privire la anumite probleme etc. 6. Inscris care cuprinde indicarea sumelor (si calculul lor) pe care trebuie sa le achite cineva; socoteala. 7. (Muz.) Semn grafic prin care se indica inaltimea si durata unui sunet; sunet muzical. ◊ A forta nota = a exagera. [< fr. note, it., lat. nota].

LINIE s.f. 1. Figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. Descendenta, filiatie. 4. Sistem de fortificatii. ◊ Nava de linie v. nava. ♦ Sirul luptatorilor intr-o batalie; sir de transee; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. Cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. Legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ♦ Legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (La pl.) Trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ♦ Tinuta. 8. (Fig.) Orientare; directie. 9. (Poligr.) Rand intr-o pagina. ♦ Placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 10. Rigla. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].

PESIMISM s.n. 1. (Op. optimism) Predispozitie de a vedea totul intr-o lumina sumbra, deprimanta. 2. trasatura caracteristica ideologiei claselor pe cale de disparitie, care sustine ca viata omeneasca este iremediabil condamnata la suferinta si ca ea nu merita sa fie traita. [Cf. fr. pessimisme < lat. pessimus – superlativ al lui malus – rau].

DEDIFERENTIERE s. f. 1. intoarcere a unui proces complex la unul mai simplu. 2. pierderea totala sau partiala de catre o celula sau un tesut a trasaturilor caracteristice. (< fr. dedifferenciation)

LINIE s. f. 1. figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. descendenta, filiatie. 4. sistem de fortificatii. ◊ sirul luptatorilor intr-o batalie; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ◊ legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (pl.) trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ◊ tinuta. 8. (fig.) orientare; directie. 9. (poligr.) rand intr-o pagina. ◊ placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 1⁰. rigla. 1¹. (mar.) ecuator. 1². gama de produse (cosmetice). (< lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)

NOTA s. f. 1. scurta insemnare scrisa; indicatie, comentariu, remarca (in scris). ◊ articol publicistic de proportii reduse. ◊ adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ♦ a fi in ~ = a se potrivi unei situatii; a forta a = a exagera. 3. element component caracteristic unei notiuni. 4. calificativ (in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, unui student etc. 5. comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern, cu privire la anumite probleme etc. 6. inscris care cuprinde indicarea sumelor pe care trebuie sa le achite cineva. 7. semn conventional pentru reprezentarea grafica a sunetelor muzicale; sunetul corespunzator. (< fr. note, it., lat. nota)

RECUNOASTE vb. I. tr. 1. a identifica un lucru, o persoana etc. cunoscute mai inainte. 2. a admite ca bun, ca adevarat; a marturisi. 3. (jur.) a considera si a arata ca (un guvern, un stat) este indreptatit sa-si exercite puterea, sa existe. 4. (mil.) a cerceta terenul pe unde urmeaza sa mearga o unitate. 5. a se arata recunoscator. II. refl. a-si descoperi in altul trasaturile caracteristice. (dupa fr. reconnaitre)

TIP¹ I. s. n. 1. model, forma careia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene; model original dupa care se efectueaza obiecte de acelasi fel; prototip. 2. individ, exemplar care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. ◊ totalitatea caracterelor distinctive esentiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc. ◊ caracter distinctiv, particularitate. ◊ exemplar ale carui caractere constituie trasaturile esentiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale. II. s. m. f. 1. personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. 2. (fam.) persoana de mare originalitate; individ, ins. (< fr. type, lat. typus)

ASIMILA, asimilez, vb. I. Tranz. 1. A transforma in propria sa substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. (Subiectul si complementul indica un grup social sau national) A face asemanator cu sine prin stergerea trasaturilor caracteristice (limba, obiceiuri etc.); a absorbi. 3. A-si insusi cunostinte, idei etc. 4. A considera egal, asemanator cu alta persoana. 5. (Fon.) A transforma un sunet sub influenta altui sunet aflat in apropiere. – Fr. assimiler (lat. lit. assimilare).

CARACTERIZA, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Modestia care-l caracteriza nu i-a permis sa primeasca (GHICA). 2. A infatisa, a face sa reiasa trasaturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Fr. caracteriser.

INSUSIRE, insusiri, s. f. 1. Actiunea de a-si insusi si rezultatul ei. 2. trasatura distinctiva; caracteristica. ♦ Talent, inclinatie. – V. insusi.

TIPOLOGIE, tipologii, s. f. Studiu stiintific al trasaturilor tipice sau al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramura a psihologiei care se ocupa cu studiul trasaturilor psihice caracteristice ale oamenilor. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. – Din fr. typologie.

SPECIE, specii, s. f. 1. (Biol.) Categorie (reprezentand o subdiviziune a genului) care cuprinde fiinte cu trasaturi si caracteristici comune. 2. Soi, varietate, clasa, categorie. – Lat. lit. species (fr. espece).

TIPOLOGIE ~i f. 1) Clasificare stiintifica a obiectelor si a fenomenelor dupa anumite trasaturi tipice. 2) Ramura a psihologiei care se ocupa cu studiul trasaturilor psihice caracteristice pentru diferite tipuri de oameni. 3) lingv. Metoda de studiere a structurii limbilor pentru a stabili tipul de care tin si pentru a releva trasaturile comune si distincte. [G.-D. tipologiei] /<fr. typologie

caracteristica s.f. 1. Caracter predominant propriu unei fiinte, unui lucru, unui proces etc.; insusire tipica. 2. Partea intreaga a unui logaritm. 3. Curba reprezentand modul in care variaza o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv in functie de o anumita variabila. ♦ Marime sau element care determina dintr-un anumit punct de vedere modul de functionare a unui sistem tehnic. 4. (Statist.) caracteristica statistica = trasatura cantitativa comuna a unui fenomen sau a unui proces social-economic. [Cf. fr. caracteristique].

SPECIE s.f. 1. Subdiviziune a genului care cuprinde fiinte cu trasaturi si caracteristici comune. ◊ Specie literara = clasa de opere grupate dupa un criteriu unitar, apartinand genului literar. 2. Soi, fel, varietate, categorie; speta. [Gen. -iei. / < lat. species – fel, infatisare, cf. it. specie, fr. espece].

PERTINENT, -A adj. 1. (Jur.) Care se raporteaza exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. ♦ (Liv.) Convenabil, potrivit, nimerit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumita functiune intr-un sistem determinat. ♦ trasatura pertinenta = caracteristica fonetica permitand prin ea singura distingerea unei unitati de alta. [Cf. fr. pertinent, lat. pertinens].

TIPOLOGIE s.f. 1. Studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramura a psihologiei care studiaza trasaturile psihice caracteristice ale diferitelor tipuri de oameni. 2. (Lingv.) Mod de a studia structura unui idiom sau a unui grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. [Gen. -iei. / < fr. typologie, cf. gr. typos – tip, logos – studiu].

COLECTIVITATE s. f. 1. grup mare de oameni care duc o viata colectiva. ◊ societate. 2. ~ statistica = totalitatea unitatilor statistice studiate pentru cunoasterea fenomenelor sau proceselor economice, avand unele trasaturi comune, caracteristici statistice, dar o marime variabila. (< fr. collectivite)

SPECIE s. f. 1. subdiviziune a genului, de animale sau vegetale cu trasaturi si caracteristici comune. ♦ ~ literara = categorie de opere literare, grupate dupa criterii unitare, tematice sau formale, subordonata genului. 2. soi, fel, varietate, categorie (de fiinte sau de lucruri). 3. (log.) notiune care desemneaza o clasa de obiecte cu aceleasi insusiri esentiale din sfera genului. (< lat. species, dupa fr. espece)

MARCA¹, marci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ◊ Loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Inv.) Stema; blazon, emblema. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii isi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa in schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita in alb, asezata transversal intre doua linii de cale ferata care se intretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pana unde pot inainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trasatura specifica, insusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. marka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

caracteristica ~ci f. 1) trasatura predominanta proprie unei fiinte sau unui lucru, fenomen etc.; insusire tipica; semn distinctiv. 2) mat. Parte intreaga a unui logaritm. 3) fiz. Reprezentare grafica a dependentei unei marimi in functie de o anumita variabila. /<fr. caracteristique

DISTINCTIV ~a (~i, ~e) (despre semne, trasaturi) Care distinge; caracteristic; tipic; propriu; specific. /<fr. distinctif

SPECIFIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; caracteristic; propriu; tipic; distinctiv. Caractere ~ce. 2) (despre marimi) Care se raporteaza la o anumita unitate sau cantitate dintr-un tot. Greutate ~ca. /<lat. specificus, fr. specifique, germ. spezifisch

TIPIC² ~ca (~ci, ~ce) Care intruneste trasaturile ce individualizeaza; caracteristic; specific; distinctiv; propriu. Caz ~. /<fr. ti-pique

COLECTIVITATE s.f. 1. Comunitate umana, grup de oameni care duc o viata colectiva; (p. ext.) societate. 2. Colectivitate statistica = totalitatea unitatilor statistice studiate pentru cunoasterea fenomenelor sau proceselor economice, avand unele trasaturi comune, numite caracteristici statistice, dar o marime variabila. [Cf. fr. collectivite].

MARCA² s. f. 1. semn distinctiv, inscriptie etc. care se aplica pe un obiect, pe o marfa etc. ◊ tip, model de fabricatie. ♦ de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trasatura specifica; particularitate. ◊ caracteristica a unei categorii sau unitati gramaticale. 3. fisa cu numar de ordine cu care muncitorii isi marcheaza prezenta la lucru. 4. sina vopsita in alb care arata punctul de intersectie a doua linii ferate. 5. (inform.) numar, cuvant asociat unei instructiuni care o deosebeste de celelate instructiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)

trasatura, trasaturi, s. f. 1. Linie caracteristica a fetei unei persoane. ♦ Aspect esential al caracterului sau al personalitatii cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activitati, al unei epoci. 2. Linie trasa (cu o singura miscare) pe hartie cu creionul, cu tocul etc. ◊ trasatura de unire = liniuta de unire. ◊ Expr. Dintr-o trasatura de condei = dintr-o data, fara a sta mult pe ganduri. – Tras + suf. -atura.

INSUSIRE ~i f. 1) v. A INSUSI. 2) trasatura distinctiva; semn diferential; caracteristica; proprietate. /v. a insusi

UMAN ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru oameni; de om; omenesc. Natura ~a. Forta ~a. ◊ Specia ~a omenirea. 2) Care are caracteristici de om; cu trasaturi de om. Fiinta ~a. 3) Care tine de om. Stiinta ~a. 4) si adverbial (despre manifestari ale oamenilor) Care denota omenie; patruns de dragoste de oameni; omenos. /<lat. humanus

caracteristic, -A, caracteristici, -e, adj. Care constituie trasatura distinctiva a unei fiinte, a unui lucru sau a unui fenomen. – Fr. caracteristique.

INSUSIRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, invatare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristica, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura, (reg.) insusietate, (fig.) amprenta, marca, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esentiala a acestui fenomen este ...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. ca-litate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

caracteristic ~ca (~ci, ~ce) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; propriu. /<fr. caracteristique

PROPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

caracteristic, -A I. adj. care constituie trasatura distinctiva a cuiva sau a ceva. II. s. f. 1. insusire tipica predominanta, proprie unei fiinte, unui lucru, fenomen etc. 2. partea intreaga a unui logaritm. 3. curba reprezentand variatia unei marimi importante a unui sistem fizic sau tehnic in functie de un anumit parametru. ◊ marime, element care determina, dintr-un anumit punct de vedere, modul de functionare a unui sistem tehnic. 4. (stat.) trasatura cantitativa comuna a unui fenomen sau proces social-economic. (< fr. caracteristique)

INSUSIETATE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura.

SIGILIU s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura.

TIMBRU s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, clopotel, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn specific, trasatura.

FIZIONOMIE s.f. 1. Expresie particulara a trasaturilor fetei cuiva; chip, figura. 2. (Fig.) Structura, infatisare caracteristica (a unei epoci, a unei colectivitati de oameni etc.). [Gen. -iei, var. fiziognomie s.f. / < fr. physionomie, it. fisionomia, cf. gr. physis – natura, nomos – lege].

SPECIFIC, -A adj. Propriu unei fiinte, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raporta la o unitate. // s.n. Caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); nota distinctiva. ♦ Specific national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. [Cf. fr. specifique, it. specifico].

SPECIFIC, -A I. adj. caracteristic, propriu unei fiinte, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ◊ care se raporteaza la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; nota distinctiva. ♦ ~ national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. (< fr. specifique, lat. specificus)

AMPRENTA s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, insusire, intiparire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, tipar, trasatura, urma.

PERSONALITATE, personalitati, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane (1) si o distinge ca individualitate; ansamblu de trasaturi morale sau intelectuale prin care se remarca o persoana; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Persoana cu aptitudini deosebite si cu alese insusiri intelectuale si morale, care se realizeaza si se manifesta in mod practic prin reusite intr-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoana care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personaj (1). 4. (Astazi rar; mai ales la pl.) aluzie tendentioasa si jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalite, germ. Personalitat.

PECETE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristica, emblema, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, simbol, specific, stigmat, trasatura.

FIZIONOMIE ~i f. 1) Totalitate a trasaturilor specifice fetei; chip; figura. 2) fig. (colectivitati, epoci etc.) Infatisare caracteristica distinctiva. [Art. fizionomia; G.-D. fizionomiei; Sil. -mi-e] /<fr. physionomie

MARCA s. v. armoarii, atribut, blazon, calitate, caracter, caracteristica, emblema, insigna, insemn, insusire, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, stema, trasatura.

SPECIFIC adj., s. 1. adj. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, tipic, (inv.) insusit. (Nota, trasatura ~.) 2. s. v. insusire. 3. s. specificitate, (rar) tipicitate, tipism. (~ul artei.) 4. s. spirit. (~ul limbii noastre.) 5. adj. caracteristic, clasic, reprezentativ, tipic. (Un exemplu ~.) 6. adj. aparte, deosebit, particular, special, sui-generis. (Un gust ~.) 7. adj. carac-teristic, obisnuit. (L-a primit cu amabilitatea ~.)

FACIES ~uri n. 1) med. Aspect caracteristic al fetei in cursul unei boli sau intr-o stare emotiva; fizionomia bolnavului. 2) geol. Aspect caracteristic al unui strat din scoarta terestra. ~ marin. 3) arheol. Ansamblu de trasaturi ale unei culturi vechi. [Sil. -ci-es] /<lat. facies, fr. facies

caracteristic, -A adj. Care caracterizeaza ceva sau pe cineva, constituindu-i trasatura distinctiva. [Cf. fr. caracteristique].

caracteristic adj. 1. definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (inv.) insusit. (Nota, trasatura ~.) 2. v. obisnuit. 3. v. reprezentativ. 4. v. semnificativ.

GRUPA ~e f. 1) Colectiv mic de oameni, care apartine unei organizatii mai mari. ~ de studenti. 2) Subdiviziune in anumite stiinte constand din elemente cu trasaturi comune. ~a sistemului periodic. 3): ~ sangvina categorie a sangelui avand la baza anumite caracteristici ale globulelor rosii si ale plasmei. [G.-D. grupei] /<fr. groupe

GRUPA, grupe, s. f. 1. Colectiv restrans de oameni, subordonat unei forme organizatorice mai largi. ♦ Unitate administrativa dintr-o intreprindere sau dintr-o institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. ♦ Cea mai mica subunitate militara de instructie si de lupta. ♦ (Rar) Grup (2). 2. Subdiviziune (in stiinte) care cuprinde elemente cu trasaturi comune. ◊ Grupa sangvina = fiecare dintre categoriile de clasificare a sangelui, intemeiata pe ansamblul de caracteristici ale globulelor rosii si ale plasmei sangvine. ♦ Spec. Fiecare dintre subimpartirile care rezulta din asezarea elementelor chimice in sistemul periodic, grupand elementele cu proprietati inrudite. – Din fr. groupe.

CARACTER s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)

CALITATE, calitati, s. f. 1. Totalitatea insusirilor esentiale care determina un fenomen si care, schimbandu-se prin salturi in urma acumularilor cantitative, dau nastere altui fenomen cu trasaturi esentiale superioare primului. 2. Insusire (buna sau rea), fel de a fi (bun sau rau); (prin restrictie) caracteristica pozitiva, insusire buna. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate buna, de valoare. 3. Pozitie, situatie, titlu care confera un drept. ◊ Loc. conj. In calitate de... = cu dreptul de..., ca..., fiind... – Fr. qualite (lat. lit. qualitas, -atis).

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

MARCA¹ marci f. 1) Semn de distinctiv aplicat pe un obiect sau pe un animal pentru a-l deosebi de altele sau pentru a-i indica anumite caracteristici. 2) Indiciu pus de intreprinderi pe produsele lor. ~a fabricii. 3) Model de produs industrial. ~ de automobil. ◊ De ~ de calitate superioara. 4) inv. Emblema unei tari; stema. 5) trasatura specifica particulara; amprenta; pecete. ~a talentului (cuiva). [G.-D. marcii] /<ngr. marka, fr. marque

COMPARATIE s.f. 1. Alaturare a mai multor lucruri, fiinte, evenimente, fenomene pentru a stabili asemanari sau deosebiri intre ele; asemanare, comparare. ♦ Forme ale adjectivului si ale adverbului care indica un anumit grad al insusirii, al caracteristicii denumite de adjectivul sau de adverbul respectiv. ◊ Termen de comparatie = expresie, idee care serveste pentru a compara ceva. 2. Alaturare a doua lucruri, persoane etc. pe baza unor trasaturi sau a unor insusiri comune. [Gen. -iei, var. comparatiune s.f. / cf. lat. comparatio, it. comparazione].

caracteristic, -A, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Insusire specifica predominanta, proprie unei fiinte, unui lucru, unui fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trasatura distinctiva a unei fiinte, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea intreaga a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau data tehnica utilizata pentru aprecierea comportarii in exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curba care reprezinta modul cum variaza o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv in functie de o anumita variabila. – Din fr. caracteristique.

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

CONCEPT (‹ fr., lat., 3 germ.) s. n. 1. (LOG.) Semnificatia unui termen; notiune reflectind trasaturi esentiale ale unei clase de obiecte si distingindu-se de alte notiuni printr-un grad mare de generalitate (ex. „materie”, „spirit” etc., in timp ce „navetist”, „vinzator” etc. sint notiuni simple). 2. (FILOZ.) Forma de cunoastere obtinuta prin abstractizarea caracteristicilor esentiale ale obiectelor. 3. Ciorna, schita, bruion.