smocait, -a, adj. (reg.; despre oameni) tras de par; ciufulit.

CIUFULI, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbarli parul sau barba cuiva. ♦ A trage de par pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (tragandu-l de par.). – Din ciuf.

CHICA chici f. pop. (mai ales la barbati) parul de pe cap, lung, lasat pe umeri sau pe spate; plete. ◊ A face cuiva chica topor a trage de par; a bate zdravan pe cineva. [G.-D. chicii] /<sl. kyka

A CIUFULI ~esc tranz. 1) (parul) A face valvoi; a zbarli. 2) (fiinte) A supune unei actiuni de dezordonare a parului; a zbarli. 3) rar (persoane) A bate tragand de par; a parui; a f****i. /Din ciuf

A F****I ~iesc tranz. 1) (fiinte) A lipsi de par, pene etc. prin smulgere; a jumuli. 2) fig. A bate, tragand de par; a parui. [Sil. -ca-i] /f**c + suf. ~ai

A MITUI ~iesc tranz. 1) (oi, miei) A tunde de mite. 2) pop. A bate, tragand de par; a parui; a f****i; a tarnui. /mita + suf. ~ui

MOT¹ moturi n. 1) Smoc de fire din frunte sau din crestetul capului. ◊ A lua (sau a apuca) de ~ pe cineva a trage de par pe cineva; a parui. 2) Smoc de pene de pe capul unor pasari. 3) Pielea rosie de pe capul curcanului care atarna ca un ciucure. ◊ ~ul curcanului planta erbacee ornamentala cu flori purpurii, grupate in spice lungi. 4) Ciucure confectionat din diferite materiale, care se atarna la caciulite, bonete, fesuri etc. 5) parte proeminenta (ascutita) a unui lucru. /Orig. nec.

A parUI ~iesc tranz. fam. 1) (piei de animale) A prelucra inlaturand parul sau blana (prin mijloace chimice). 2) A bate tragand de par; a f****i; a tarnui. /par + suf. ~tor

PERDAF ~uri n. Radere contra directiei de crestere a parului. ◊ A trage cuiva un ~ a mustra aspru pe cineva; a mustrului. /<turc. perdah

A TARNUI ~iesc tranz. pop. 1) A matura cu tarnul. 2) fig. A bate, tragand de par; a f****i; a parui. /tarn + suf. ~ui

ciuciuriga vb. I (reg.) a trage de par sau de urechi.

smocai, smocai si smocaiesc, vb. IV (reg.) 1. a trage de par, a bate tragand de par, a scarmana. 2. (despre in, canepa) a smulge din pamant (in bataie de joc). 3. (despre puii de animale) a suge cu lacomie, zbatandu-se; a smocoti. 4. (despre sugari) a misca buzele, imitand suptul; a smocoti.

turnai, turnaiesc, vb. IV (reg.) 1. a (se) certa. 2. a trage de par.

tutura, tutur, vb. I (reg.) 1. a trage de par, de urechi. 2. a fi mandru.

par (pari), s. m. – Bat, stilp, nuia. – Mr., megl. par. Lat. pālus (Puscariu 1260; Candrea-Dens., 1324; REW 6182), cf. alb. pale, it., sp. palo, fr. pieu, cat. pal, port. pao, ngr. παλοῦϰι. – Der. impara, vb. (a bate pari; a trage in teapa; refl., a se lovi, a se intepa cu un par), pe care Candrea-Dens., 1325; Densusianu, Rom., XXXIII, 70 si DAR il deriva direct din lat. impālāre; parui, vb. (a bate pari).

ciufulesc v. tr. (ung. csufulni, a se uriti, d. csuf, urit; csufolni, a lua in ris. V. ciuf 3). Zbirlesc, stric peptanatura. Fam. Trag de par, tirnii. V. refl. Te-ai ciufulit, ti s´a ciufulit paru.

TERAPEUT² s. m. (ant.) nume dat calugarilor evrei din Egipt, care se pare ca se trageau din esenieni. (< fr. therapeute)

CHICA, chici, s. f. (Pop. si fam.) parul de pe cap; spec. par lasat sa creasca lung pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ Compus: chica-voinicului = planta erbacee ornamentala, cu frunze despicate in lobi si cu flori albastre (Nigella damascena). - Din sl. kyka.

parUI¹, paruiesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. recipr. (Fam.) A (se) bate tragand(u-se) de par²; p. gener. a (se) bate. 2. Tranz. (In tabacarie) A indeparta (prin procedee chimice) parul² de pe pieile crude; a depila. – par² + suf. -ui.

TUTURA, tutur, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage pe cineva de par sau de ureche.

CHICA, chici, s. f. 1. parul capului considerat (altadata) in intregime; (azi) partea parului lasata sa creasca lunga pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ Compus: chica-voinicului = planta erbacee cu frunze spintecate in lobi ca niste fire de par si cu flori albastre (Nigella damascenna). 2. (Rar) parul din ceafa animalelor; p. ext. ceafa. – Slav (v. sl. kyka).

cesal, a -ala v. tr. (d. cesala). R. S. Curat (perii) cu cesala. Fig. Trag o bataie, chelfanesc. – In restu Munt. tesal si tesal, a tesala; in Mold. sacel, -eli, – eala, a -ela; in Bts. a cersala.

BUHAI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-balta = bou-de-balta. 3. Planta erbacee cu doua sau trei frunze mari, ovale si flori verzi-galbui dispuse intr-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinica cu fundul de piele, prin care trece un smoc de par de cal care se trage cu degetele umezite, producand astfel un sunet asemanator cu mugetul unui taur. [Pl. si: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

BUHAI² ~iuri n. Instrument muzical popular folosit de uratori la Anul Nou, confectionat dintr-o putinica cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de par de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemanatoare cu mugetul taurului. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

BUHAI², buhaiuri, s. n. Instrument muzical popular folosit de colindatori in ajunul anului nou, format dintr-o putinica cu fund de piele, prin care trece un smoc de par de cal care se trage producand un sunet asemanator cu mugetul unui taur. [Pl. si: buhaie] – Din buhai¹.

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

SMOTOCI, smotocesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A da, a trage cuiva o bataie buna; a parui, a chelfani, a scarmana. – Cf. scr. smotok.

FANTOSA s.f. (Liv.) Marioneta, papusa trasa de sfori. ♦ (Fig.) Om de paie. [< fr. fantoche, cf. it. fantoccio – papusa].

FANTOSA s. f. marioneta, papusa trasa de sfori. ◊ (fig.) om de paie. (< fr. fantoche)

PERDAF, perdafuri, s. n. Radere de jos in sus, in contra directiei in care creste parul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.

navalca s.f. (reg.) cantitate de fan, de paie care se taie dintr-o singura tragere de coasa sau care se ia o data cu furca; pala.

buhai m., pl. tot asa (rut. buhai, rus. bugai, d. turc. buga, id. buhac, bufnita; bg. buga; ung. [d. rom.] buhay. V. buha). Taur (V. bic). Popusoi care nu rodeste (adica care se deosebeste din multime ca „tauru’ntre boi”). S.n., pl. uri sau e. Stup care nu roieste intr’o vara. (V. paroi). Cofa ori putinica astupata c’o pele intinsa de care atirna o codita de par de cal si care, cind e trasa cu mina uda si bine spalata, vibreaza imitind mugetu taurului (Cu asta, in Mold. si aiurea, baietii merg din casa’n casa in ultima zi a anului tragind de coada buhaiului, sunind dintr’un clopot si recitind „plugusoru”): a umbla cu buhaiu. Bucoi (Olt., Munt.). – In Ial. si buga (bg. turc.), m., pl. bugi, taur. V. duba.

PALA¹, pale, s. f. 1. Cantitate de fan, de paie etc. cat se taie dintr-o singura tragere cu coasa sau cat se poate lua o data cu furca; p. ext. gramada (mica) de fan, de paie etc. 2. P. ext. Strat, patura din ceva; fasie, suvita. ♦ Unda, adiere, suflare. Pala de vant. Pala de ceata. – Et. nec. Cf. alb. pale.

TEAPA tepi f. 1) inv. par lung si ascutit la un capat, folosit ca instrument de tortura. A trage in ~. 2) parte ascutita a unui astfel de par. 3) reg. Vergea ascutita la un capat, in care se infige carnea ce trebuie fripta (la gratar); frigare. 4) Fir lung, subtire si ascutit, constituind o prelungire a spicelor unor cereale. 5) la pl. parte ascutita a tulpinii de cereale ramasa dupa recoltare. 6) la pl. par aspru si tepos care acopera corpul unor animale. ~ la arici. 7) Formatie tare si ascutita ce creste pe tulpina sau frunzele unor plante; ghimpe; spin. [G.-D. tepii; Pl. si tepe] /Cuv. autoht.

smotoci, smotocesc, vb. IV (reg.) 1. a da, a trage cuiva o bataie buna; a chelfani, a parui, a scarmana. 2. (in forma: smotroci) a amesteca. 3. (despre puii de animal) a suge lovind tare cu capul in uger, tragand cu putere.

parABAL s.n. Captator de gloante intr-un poligon, construit perpendicular pe directia de tragere, astfel incat sa poata opri cartusele ricosate; biuta. [< fr. pare-balle, cf. gr. paraballe].

f****r (f****ri), s. m. – 1. (Arg.) Om prost, care este furat sau de la care se obtine vreun avantaj. – 2. (Arg.) Ins, tip. Germ. Freier „pretendent, logodnic” (Graur, GS, VI, 335), cf. pol. frajerz „logodnic” (Graur, BL, IV, 82), ceh. frajer (Berneker 283), cr. frajar. Semantismul pare sa se explice prin ideea ca logodnicul este intotdeauna tras pe sfoara. Dupa Vasiliu, GS, VII, 114, din germ. Freiherr „domn”. Der. f****ri, vb. (a insela, a trage pe sfoara, a escroca); f****reala, s. f. (escrocherie; lenevie); f****reste, adv. (ca pungasii).

1) bala f., pl. e (lat. pop. billa, vita de tras, de unde s’a facut bela, beala, bala, ca para, din pira). Vest. Rar. Fiara, dihanie, monstru.

CLOPOT ~e n. 1) Instrument de percutie, de obicei din bronz, in forma de para, cu o limba mobila care, la lovire, produce sunete. ◊ A trage ~ul a divulga un secret. 2) Obiect cu asemenea forma avand intrebuintari tehnice diverse. ◊ ~ scufundator camera de lucru alimentata cu aer comprimat si folosita la lucrarile subacvatice. /<sl. klopotu

tragana (traganez, traganat), vb. – A lungi, a amina, a tergiversa, a lucra incet. – Der. taragana, t(a)raga(n)i, stragani. Origine incerta. Se considera der. din lat. *tragῑnāre (Puscariu 1753; REW 8837; Rosetti, I, 58; Candrea), cf. it. straschinare, fr. trainer, sp., port. trajinar; trecerea lui gi › ga este analoaga cu mesteacan, leagan (Tiktin). In ciuda acestor coincidente, explicatia pare insuficienta; mai degraba ar fi o der. interna, de la trage cu suf. expresiv -na, ca in alte cazuri clati(na), rusi(na), timpi(na). – Der. traganeala (var. straganeala, taragaiala, traganitura), s. f. (tergiversare, intirziere); traganitor, adj. (lent, intirziat, lenes); traganac, s. m. (planta, Potentilla reptans).

parABAL s. n. panou dispus perpendicular pe directia de tragere intr-un poligon, astfel incat sa poata opri gloantele ricosate. (< fr. pare-balles)

MINDIR, mindire, s. n. (Reg.) 1. Saltea umpluta cu paie. 2. Plapuma; cuvertura. 3. Haina scurta de iarna, in portul popular, cu maneci, vatuita si trasa la masina. – Din tc. minder.

dansez v. intr. (fr. danser; d. vgerm. danson, a trage, adica „a trage un sir la dans”. Ngerm. tanzen [de unde pol. tancowac, rut. tanciuvati, ung. tancolni] pare a veni de pe fr. it. danzare). Joc, salt in cadenta. V. tr. Execut miscarile unui dans: a dansa un vals. Fac sa danseze cu mine: a dansa o dama. – Vechi dantuiesc (dupa pol. si rut.). V. topai.

A SMULGE smulg tranz. 1) (obiecte) A trage cu putere pentru a scoate sau a schimba locul de aflare. ~ iarba. ◊ A-si ~ barba (sau parul din cap) a-si exterioriza in mod evident durerile fizice sau spirituale. 2) (obiecte) A lua cu forta. ~ o carte din mana. 3) fig. (secrete, marturii etc.) A obtine datorita unei insistente excesive. 4) A face sa se smulga. ◊ ~ din ghearele mortii a salva de la moarte. /<lat. exmulgere

SMULGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se afla. ◊ Expr. A-si smulge parul (din cap) sau a-si smulge barba = a-si manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte suparat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasare de pene. ♦ Tranz. si refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se afla. 2. Tranz. Fig. A obtine ceva cu mari eforturi; a lua cu forta. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele mortii = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. si refl. A (se) da la o parte, a (se) indeparta, a (se) retrage cu o miscare brusca. 4. Tranz. si refl. A (se) desparti, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulsei, part. smuls si (inv. si reg.) smult] – Lat. *exmulgere.

FIR ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lana. ◊ ~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atarna) cuiva viata numai intr-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla intr-o situatie foarte nesigura; b) a fi in pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. Linie subtire, neintrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la impodobirea unor obiecte de imbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) Fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neintrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gandurilor. 7) Fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neinsemnata. ~ de faina. /<lat. filum

BALAI ~aie adj. 1) (despre par) Care este de culoare deschisa; blond; galbui, galbior. 2) (despre persoane) Care are parul si tenul de culoare deschisa; blond. 3) si substantival (despre animale) Care are parul sau lana de culoare alba-galbuie sau alba-cenusie. ◊ A intarcat ~aia s-a sfarsit cu posibilitatea de a trage foloase nemeritate. /bal + suf. ~ai

BROASCA¹ ~ste f. 1) Animal amfibiu, fara coada, cu gura larga si ochii bulbucati, cu picioarele din urma mai lungi, adaptate pentru sarit. ◊ ~ raioasa broasca nocturna cu pielea acoperita cu negi, din care, la primejdie, se elimina un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-testoasa reptila (terestra si acvatica), avand corpul acoperit cu o carapace osoasa, sub care isi poate trage capul si picioarele in caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucati. (A fi) plin de noroc ca ~sca de par se spune despre cineva, caruia nu-i merge in viata. Cand a face ~ par nicicand; niciodata. 2) pop. Umflatura sub pielea gatului; scrofula. [G.-D. broastei; Sil. broas-ca] /<lat. brosca

CONVINGERE, convingeri, s. f. Actiunea de a (se) convinge; convictiune. ♦ parere ferma asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = ferm, hotarat, raspicat. Fara convingere = in chip vag, nehotarat; fara entuziasm, fara tragere de inima, in sila. – V. convinge.

BARBA, barbi, s. f. 1. par care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ Loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barba (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burta (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire data mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi si inguste si cu flori galbene (Tragopogon); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care il au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

1) cioc n., pl. uri (mrom. cioc, ciocan, d. cioc 2 si inrudit cu ciocan, ciocnesc, ciocoi, cioplesc, ciuca, ciugulesc, ciupesc, ciunt, tata s. a., precum si cu rus. cok, ciocnire de pahare; bg. cuk, ciocnire, covka, cioc, plisc; alb. cok, plisc, it. ciocco, butuc, ung. csok, sarutare; fr. choc, sp. choque, ol. schok, ciocnire). Vest si sud. Plisc, gura pasarilor. Lovitura de cioc: i-a tras un cioc. Apa cit ia pasarea o data [!] cu ciocu: un cioc de apa. Fam. Bot, sarutare (ung. csok). paru barbei lasat neras numai la barbie (cum il purta Napoleon III si Cuza): a purta cioc sau barba in cioc. Botu corabiii. Ciocu berzei, greghetin. V. tic 1.

BARBA, barbi, s. f. 1. parul care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ Loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. Rade in barba. ◊ Expr. A trage nadejde ca spanul de barba = a nadajdui ceva ce nu se poate realiza. (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = planta erbacee cu flori galbene-deschise (Tragopogon major); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative (Mirabilis Jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biensis); barba-ursului = planta erbacee a carei tulpina se intrebuinteaza in medicina si in industrie (Equisetum arvense). 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care-l au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

BANDULA, bandule, s. f. para de lemn ingreuiata cu plumb, fixata la capatul unei franghii subtiri, care se arunca pe tarm spre a se lega de ea si a se trage paramele de acostare. – Et. nec.

CLOPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic in forma de para, deschis in partea de jos si prevazut in interior cu o limba mobila, care, lovindu-se de peretii obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesa in forma de clopot (1), cu diverse intrebuintari (in industrie). ◊ Clopot scufundator = camera de lucru, construita din metal sau din beton armat, alimentata cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrari sub apa. ♦ Capac de sticla de forma unui clopot (1), care se foloseste pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, in laboratoare etc. – Din sl. klopotu.

tir (-ruri), s. n. – tragere cu arma. Fr. tir. – Der. tiraj, s. n., din fr. tirage; tiralior, s. m., din fr. tirailleur. Tira, s. f. (Arg., sleahta, banda de hoti) pare sa aiba aceeasi origine, cf. fr. tire „pungasie”.

JUDECATA, judecati, s. f. 1. Facultatea (1) de a gandi logic; ratiune, inteligenta, gandire. ◊ Loc. adj. si adv. Cu judecata = cu bun-simt, cu tact; serios, temeinic. ♦ parere, idee, socoteala. 2. Forma logica fundamentala exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3. Actiunea de a judeca (4); dezbatere judiciara; proces, judet (I, 3); solutie data intr-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecata = a judeca. ◊ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. in ori la) judecata = a intenta cuiva un proces, a chema in fata justitiei. (In unele religii) Judecata de apoi = judecata divina la care Dumnezeu va chema pe toti oamenii, la sfarsitul lumii, pentru a le hotari soarta (fericirea sau osanda vesnica). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

CONDEI, condeie, s. n. 1. Unealta de scris in forma de betisor, la care se adapteaza o penita; toc (impreuna cu penita). ◊ Manuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a incarca la socoteala. Dintr-un condei sau dintr-o trasatura de condei = dintr-o data. ♦ Fig. trasatura de condei; p. ext. moment, clipa. ♦ (Inv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru innegrirea sprancenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, indemanare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie usor (si bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu mestesug; a iesi din incurcatura printr-o intorsatura priceputa a frazei. 3. par lung care, impreuna cu lopata, formeaza carma plutei. – Din ngr. kondili.

cind adv. (lat. quando, it. pg. cuando, pv. quan, quant, fr. cat. quand, sp. cuando). In care timp: cind vii? In timpu in care: cind ploua, se curata aeru. Conj. Daca, o daca [!] (cu subjunctivu): cind sa am bani, as pleca; eh, cind sa fiu eu acolo! Daca, o daca (cu optativu): cind as sti, as spune; eh, cind ai sti ce bine-mi pare! Cind si cind, din cind in cind (vechi cind de cind), din timp in timp, cite-odata, une-ori. Cind... cind, aci... aci, acu... acu: cind unu, cind altu. Cind cu, in timpu cind: cind cu razboiu. Cind sa, cind era aproape sa: cind sa plec, iacata si el! De cind, din timpu in care, din acea epoca. Pina cind, pina in ce timp. Pe cind, 1) cind: a venit pe cind ploua, 2) cind din contra: unu e alb, pe cind cel-lalt e negru. Cind colo, dar din contra: Credeam ca-i alb. Cind colo, e negru! In amenintari eliptice: cind ti-oi trage una! (subint. ai sa vezi pe d***u, ai s´o patesti!).