CHESON, chesoane, s. n. 1. Vehicul de artilerie, tras de cai, format dintr-o lada de tabla inchisa, impartita in compartimente, destinat pentru transportul munitiei. 2. Fiecare dintre despartiturile cu pereti metalici care se fac la o nava, cu scopul de a evita patrunderea masiva a apei in caz de avarie. ♦ Dulap pentru pastrarea efectelor pe bordul unei nave. 3. Constructie de beton, de otel etc. de forma unei cutii, care serveste la executarea fundatiilor sub apa sau in terenurile umede, precum si la repararea unei nave sub linia de plutire. – Din fr. caisson.

INHAMAT², -A, inhamati, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la caruta, la trasura, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au inhamat caii sau alte animale de tractiune; tras de cai sau de alte animale de tractiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. inhama.

FURGON, furgoane, s. n. Vehicul tras de cai de obicei acoperit, care serveste la transportarea bagajelor, a alimentelor, a munitiilor etc. – Din fr. fourgon.

DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fara roti si loitre). ♦ Cantitate de obiecte, materiale etc. care se poate incarca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poarta mortul la groapa; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfarsite; a fi intr-o situatie grea; a fi gata sa esueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al noptii, al unui anotimp; punct culminant al unei actiuni care se desfasoara in timp; miez, toi. – Din magh. derek.

TRAMCAR, tramcare, s. n. Vehicul tras de cai, folosit odinioara in orase pentru transportul in comun. – Din engl. tram-car.

TRASURA, trasuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roti, cu arcuri, tras de cai si folosit la transportul persoanelor. ◊ (Inv.) Trasura cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelatia Vizitiul. 3. (Inv.) Linie a fetei; trasatura (1). 4. (Inv.) Linie de hotar intre doua proprietati. ♦ Suprafata de teren cu o lungime de sase prajini. 5. (Rar; in sintagma) Trasura de unire = liniuta de unire. – Tras + suf. -ura.

OPRITOARE ~ori f. 1) Frana rudimentara pusa la roata unui vehicul cu tractiune ani-mala. 2) Piesa de harnasament constand dintr-o funie sau curea groasa (mai rar lant), care se prinde de oiste si serveste la incetinirea mersului sau la oprirea unui vehicul tras de cai; popritoare. 3) Plasa cu care se astupa partea in forma de sac a navodului, ca sa nu iasa pestele. [G.-D. opritorii; Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~toare

TRAMCAR ~e n. Vehicul tras de cai, folosit, in trecut, pentru transportul orasenesc in comun. /<engl. tram-car

TRASURA ~i f. 1) Vehicul pe arcuri cu patru roti, tras de cai, folosit pentru transportarea persoanelor. ◊ ~ de piata birja; fiacru. 2) art. pop. Constelatie din emisfera boreala, invecinata cu cea a Gemenilor; Vizitiu. /tras + suf. ~ura

TRAMCAR s.n. Vehicul tras de cai, folosit in trecut pentru transportul in comun, in orase. [< engl. tram-car].

TRAMCAR s. n. vehicul tras de cai, in trecut, pentru transportul in comun, in orase. (< engl. tram-car)

sleau (-uri), s. n. – Tragatoare, streang tras de cai. – Var. sleah. Pol. szla, szleja, rut. slyja, din sl. silo „lat” (Cihac, II, 390; Tiktin). Der. din sas. Schlif (Lacea, Dacor., III, 745) este mai putin probabila.

tramvai (-ie), s. n. – Mijloc de transport in comun format din vagoane care circula pe sine. – Var. vulgara traivan. Fr. (engl.) tramway. – Cf. tramcar, s. m. (caruta mare, vehicul tras de cai), prin contaminare cu car.

Eos, la greci, zeita diminetii, corespunzatoare Aurorei din mitologia romana. In fiecare dimineata ea cobora din ceruri si alerga printre nouri intr-un car tras de cai iuti, vestind ivirea zorilor si rasaritul primelor raze de soare. Era fiica lui Hyperion si a Theiei si sora cu Helius si cu Selene. Cu Astraeus a avut mai multi copii, printre care vinturile, pe nume: Boreas, Notus si Zephyrus. Se spunea ca Eos si-ar fi atras minia Aphroditei, care a surprins-o odata cu zeul Ares. Ca sa se razbune, zeita dragostei a facut din Eos o vesnica indragostita. Intr-adevar, existenta ei este plina de episoade amoroase: l-a rapit pe Orion si l-a dus cu ea in insula Delos, l-a rapit pe Cephalus si l-a dus cu ea in Syria, unde i-a daruit un fiu – Phaethon, l-a rapit, in sfirsit, pr Tithonus si l-a dus cu ea in Aethiopia, unde i-a daruit doi fii, Emathion si Memnon. La rugamintea ei, Zeus l-a facut pe Tithonus nemuritor, uitind insa sa-i daruiasca si tinerete vesnica. Tithonus a devenit intr-adevar nemuritor, dar a imbatrinit atit de rau incit Eos, rusinata, l-a zavorit in palatele ei, de unde n-a mai iesit niciodata.

SAN FRANCSICO [sæn frənsiskou] 1. Golf al Oc. Pacific, in V S.U.A., legat de apele oceanului prin canalul Golden Gate; 1,8 mii km²; 97 km lungime (de la N la S); 3-20 km latime; ad. max.: 109 m. In el se varsa fl. Sacramento si San Joaquin. Ins. pr: Angel, Yerba Buena, Alcatraz, Treasure. Traversat de podurile rutiere Golden Gate, in NV (de 1.280 m lungime, situat la 80 m deasupra nivelului apei, deschis traficului la 27 mai 1937), Bay Bridge (care leaga S. f. cu Oakland), lung de 6,95 km, construit in 1936, cu punct de sprijin pe ins. Comorii, si San Mateo, in partea central-sudica a golfului (13,2 km lungime), cu punct de sprijin pe ins. Yerba Buena, dat in folosinta la 12 nov. 1936. G. S. f. a fost descoperit in 1542 de exploratorul portughez Juan Rodriguez Cabrillo. In 1579 in acest g. a acostat Sir Francis Drake, iar in 1769 a fost vizitat de exploratorul spaniol Don Gaspar de Portola. 2. Oras in V S.U.A. (california), situat in pen. San Mateo, pe tarmul golfului omonim, pe falia San Andreas, extins pe 40 de dealuri (Davidson, 280 m, Nob, Russian Hill s.a.); 776,8 mii loc. (2000). Impreuna cu orasele Oakland, San Jose, Berkeley, San Mateo, Palo Alto, Richmond si Almeida formeaza o conurbatie de 6,2 mil. loc. (1999), cu numerosi imigranti din Asia (chinezi – cea mai mare comunitate din S.U.A. -, japonezi, filipinezi, coreeni, thailandezi, vietnamezi, laotieni s.a.). Nod de comunicatii. Port. Aeroport (la 11 km S de oras). Punct terminus al caii ferate transcontinentale. Important centru comercial, financiar (sediul lui Bank of America), ind., cultural si turistic. Constr. navale, de rachete, avioane, masini-unelte, aparataj electronic si electrotehnic, de computere s.a. Ind. metalurgica, de prelucr. si chimizare a petrolului, chimica (mase plastice, produse din cauciuc), hartiei, poligrafica, textila, a conf. (blue jeans produsi de renumita firma Levi Strauss & Co.) si alim. Rafinarie de petrol. Exporta cereale, legume, petrol, produse chimice si ind. Universitatea San Francisco (1855), Universitatea de Stat (1899), Universitatea Golden Gate (1901), Conservator (1917), Orchestra simfonica ((1911), Academia de Stiinte ale californiei, Muzeu de arta moderna, Galerie de arta, teatre. Parcurile Golden Gate (400 ha), Hyatt s.a. Pe ins. Alcatraz din G. San Francisco se afla penitenciarul Alcatraz, una dintre cele mai bine pazite inchisori din lume, astazi muzeu. Simbolul orasului S. f. este tramvaiul tras pe cablu (din 1873), initial tras de cai, cu trei linii (16 km lungime). Orasul S. f. este afectat de frecvente cutremure, din cauza ca se afla pe falia activa San Andreas, cele mai distrugatoare fiind cele din anii 1868, 1898, 1900, 18 apr. 1906 (acesta insotit si de puternice incendii, in urma carora orasul a fost distrus aproape in intregime) si din 17 oct. 1989 (7,1 grade pe scara Richter). Monumente: cladirea Primariei (1935) de 94 m inaltime, Pagoda pacii, Turnul pompierilor. Tunel subacvatic cu sosea intre S. f. si Oakland (5,6 km lungime), cel mai lung tunel de acest fel din America de Nord. Acvarium. Planetarium „Morrison”. Gradina botanica. In 1595, exploratorul portughez Sebastian Rodriguez Cermeno a patruns in G. San Francisco, ajungand pana in zona actualului oras, numit locul respectiv Puerto de San Francisco. In 1769, expeditia spaniola condusa de Don Gaspar de Portola a redescoperit locul unde se afla orasul si l-a revendicat in numele Spaniei. In 1776, misionarii franciscani din expeditia spaniola a lui Juan Bautista de Anza au intemeiat asezarea cu numele Yerba Buena. A apartinut statului mexican (1821-1846). Ocupat de fortele americane ale S.U.A. (in 1846), a cunoscut o rapida dezvoltare o data cu descoperirea de aur in tinuturile invecinate. In 1869 a devenit punct terminus al primei cai ferate transcontinentale americane. Din 1848 are actualul nume. ◊ Conferinta de la ~, conferinta internationala (25 apr.-26 iun. 1945) cu participarea a 51 de tari la care a fost adoptata Carta Organizatiei Natiunilor Unite. ◊ Tratatul de pace de la ~, trata separat de pace cu Japonia (8 sept. 1951) la Conferinta de la S. f. de catre 49 de state. ◊ Pactul de securitate americano-japonez (8 sept. 1951) de la ~, care prevede stationarea, pe timp nedeterminat, a trupelor americane pe terit. Japoniei.

POSTORONCA, postoronci, s. f. (Reg.) 1. Funie, lant sau curea legate de crucea carutei si de hamuri, cu ajutorul carora calul trage vehiculul; funie sau lant care leaga leuca de caramb. 2. Epitet dat unui om de nimic, bun de spanzuratoare. – Din ucr. postoronok.

CAR¹ ~e n. 1) Vehicul cu patru roti tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea incarcaturilor mari. ◊ ~ funebru vehicul cu care sunt dusi mortii la cimitir; dric. A pune ~ul inaintea boilor a face ceva altfel decat este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care incape intr-un asemenea vehicul. Un ~ de fan. 3) (in antichitate) trasura cu doua roti, trasa de cai si folosita la festivitati si ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; gramada; multime. Un ~ de ani. ◊ Cu ~ul in cantitate mare; cu gramada; din belsug. 5): ~ul-Mare constelatie alcatuita din sapte stele ce reprezinta un car cu oiste; Ursa-Mare. ~ul-Mic constelatie asemanatoare cu Carul-Mare, dar cu distanta dintre stele mai mica; Ursa-Mica. /<lat. carrus

ECHIPAJ ~e n. 1) Personal care deserveste o nava, aeronava sau un vehicul militar. 2) inv. trasura luxoasa trasa de cai si personalul care o deserveste. /<fr. equipage

TREN ~uri n. 1) Vehicul constand dintr-un sir de vagoane de cale ferata trase de o locomotiva. ~ de pasageri. ◊ ~ de marfa marfar. ~ sanitar tren pentru transportul bolnavilor si ranitilor. ~ subteran metrou. A scapa (sau a pierde) ~ul a pierde o ocazie favorabila; a rata. 2) Sir de vehicule formand o unitate de transport. ~ de automobile. ◊ ~ de lupta convoi de vehicule care aprovizioneaza cu munitii liniile de lupta. 3) tehn. Totalitate a organelor unui sistem care realizeaza impreuna o anumita operatie. ◊ ~ de laminare dispozitiv al masinii de filat cu ajutorul caruia sunt descretite si asezate paralel fibrele. ~ de roti sistem de roti dintate care se afla pe acelasi arbore. ~ de aterizare (sau de amerizare) ansamblu de dispozitive cu ajutorul carora un avion (sau un hidroavion) aluneca pe pamant (sau pe apa). ~ anterior (sau ~ posterior) partea de dinainte (sau de dinapoi) a unui animal. /<fr. train

ECHIPAJ s.n. 1. Personalul unei nave, al unui avion, al unui tanc etc. 2. Termen comun fie pentru partea fixa, fie pentru cea mobila a unui instrument. 3. trasura de lux trasa de cai. [Var. echipagiu s.n. / < fr. equipage, cf. it. equipaggio].

ECHIPAJ s. n. 1. personalul unei (aero)nave, al unui tanc etc. 2. grup de elevi care participa la un concurs, reprezentand scoala, orasul etc. 3. termen comun pentru partea fixa ori pentru cea mobila a unui instrument. 4. trasura de lux trasa de cai; caleasca. (< fr. equipage)

BUHAI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-balta = bou-de-balta. 3. Planta erbacee cu doua sau trei frunze mari, ovale si flori verzi-galbui dispuse intr-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinica cu fundul de piele, prin care trece un smoc de par de cal care se trage cu degetele umezite, producand astfel un sunet asemanator cu mugetul unui taur. [Pl. si: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

CARIOLA, cariole, s. f. trasura usoara cu doua roti, cu suspensie pe arcuri, trasa de un cal. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. carriole, it. carriola.

FAETON, faetoane, s. n. 1. trasura inalta, usoara, cu patru roti si cu capota pentru scaunul din fata, putand transporta 6-8 persoane. 2. Vehicul usor, cu doua roti, pe arcuri, cu o singura bancheta pentru persoane, tras de un cal; sareta. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. phaeton.

TRIUMF, triumfuri, s. n. 1. (In Roma antica) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemna in oras a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi si insotit de un cortegiu din care faceau parte senatori, capeteniile armatei si prizonierii facuti in razboi, reprezentand cea mai inalta onoare acordata invingatorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) in triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtandu-l pe brate sau pe un tron) in cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruinta de mare prestigiu; fig. succes moral, reusita, izbanda deosebita. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe.

CVADRIGA, cvadrige, s. f. Car antic pe doua roti, tras de patru cai inhamati unul langa altul, folosit de romani la cursele de circ si la triumfuri. – Din lat. quadriga.

BRISCA ~ti f. trasura usoara si neacoperita, cu doua roti, trasa de un cal; sareta. /<rus. britka

BUHAI² ~iuri n. Instrument muzical popular folosit de uratori la Anul Nou, confectionat dintr-o putinica cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de par de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemanatoare cu mugetul taurului. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

CARIOLA ~e f. trasura usoara pe arcuri, cu doua roti, trasa de un cal. [Sil. -ri-o-] /<fr. cariole

CVADRIGA ~ge f. (in Roma antica) Car pe doua roti, tras de patru cai, folosit la c*r-sele de circ si la triumfuri. /<lat. quadriga

GIG s.n. 1. Ambarcatie de sport, lunga si ascutita la pupa si la prora, cu scaunase mobile pentru vaslasi. 2. trasura mica cu doua roti, trasa de un cal. [< engl. gig].

CARIOLA s.f. trasura usoara cu doua roti, pe arcuri, trasa de un cal. [Pron. -ri-o-. / < it. cariola, cf. fr. cariole].

CVADRIGA s.f. (La romani) Car pe doua roti tras de patru cai, intrebuintat mai ales in cursele de circ si la triumfuri. [< lat. quadriga].

CARIOLA s. f. trasura usoara cu doua roti, pe arcuri, trasa de un cal. (< fr. carriole, it. carriola)

CVADRIGA s. f. (la romani) car pe doua roti tras de patru cai, in cursele de circ si la triumfuri. (< lat. quadriga)

FAETON¹ s. n. 1. trasura eleganta, inalta si usoara, deschisa, pe arcuri, cu o singura bancheta, trasa de un cal. 2. sareta cu patru roti si cu capota pentru scaunul din fata. ◊ autoturism asemanator cu o trasura. (< fr. phaeton)

GIG s. n. 1. ambarcatie de sport, lunga si ascutita la pupa si la prora, cu scaunase rulante pentru cei care trag la rame. 2. trasura mica cu doua roti, trasa de un cal. (< engl. gig)

TANDEM s. n. 1. bicicleta cu tractiune dubla pentru doua persoane, avand seile asezate una in spatele celeilalte. 2. cabrioleta descoperita, trasa de doi cai inhamati unul dupa altul. 3. cilindru compresor mecanic cu doua tavaluguri, egale ca marime, ca forma si greutate. 4. pozitie de montare a doua sisteme tehnice care lucreaza impreuna, astfel incat axele lor longitudinale sa fie in prelungire. 5. (fam.) asociatie de doua persoane (nedespartite). (< fr., engl. tandem)

BUHAI², buhaiuri, s. n. Instrument muzical popular folosit de colindatori in ajunul anului nou, format dintr-o putinica cu fund de piele, prin care trece un smoc de par de cal care se trage producand un sunet asemanator cu mugetul unui taur. [Pl. si: buhaie] – Din buhai¹.

Helios (sau Helius), „Soarele”, era o divinitate solara, asemanatoare – si uneori identificata – cu Apollo. Apartinea generatiei preolimpiene; era fiul lui Hyperion si al Theiei si frate cu Selene si cu Eos. Helios, inchipuit ca un tinar frumos si puternic, este zeul care aude si vede totul. Vestit de Aurora, care-l preceda, el strabate zilnic bolta cereasca pe carul sau tras de patru cai iuti. Seara Helios coboara in apele oceanului, unde-si scalda si-si racoreste caii infierbintati, el insusi odihnindu-se intr-un palat de aur, de unde o porneste din nou la drum in ziua urmatoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai multi copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphae si Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile sotiei lui, are mai multe fiice (v. Heliades). Acestea din urma ii pazesc faimoasele cirezi de boi din care s-au infruptat tovarasii lui Odysseus (v. si Odysseus). In mitologia romana Helios se numea Sol.

SARETA, sarete, s. f. trasurica usoara (cu doua roti) trasa de un singur cal; cabrioleta. – Din fr. charrette.

ROBACI, -CE, robaci, -ce, adj. (Reg.) Harnic, muncitor. ◊ cal robaci = cal de darvala, care trage bine la ham. – Rob + suf. -aci.

POSTALION, (1) postalioane, s. n., (2, 3) postalioni, s. m. 1. S. n. Diligenta; p. ext. trasura trasa de mai multi cai. 2. S. m. (Inv.) cal folosit la postalion (1). 3. S. m. (Inv.) Surugiu de postalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. poctal'on.

RADVAN, radvane, s. n. (Inv.) trasura de lux inchisa, montata pe arcuri si trasa de mai multi cai. – Din rus. rydvan.

DEDUCE, deduc, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecata particulara din alta generala sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deductiei, din doua sau mai multe premise. – Din lat. deducere. Cf. (pt. sens) fr. deduire.

BIHUNCA ~ci f. inv. trasura usoara de curse, trasa de un singur cal. /<ucr. bihunki

CABRIOLETA ~e f. trasura cu doua roti, inalta si neacoperita, trasa, de un singur cal; brisca; sareta. [Sil. -bri-o-] /<fr. cabriolet

CARUTA ~e f. 1) Vehicul de transport mai mic si mai usor decat carul, tras mai ales de cai. ◊ A ramane de ~ a pierde ocazia. 2) Cantitate de material care se poate incarca intr-un asemenea vehicul. O ~ de lemne. [G.-D. carutei] /car + suf. ~uta

DOCAR ~e n. trasura mica si usoara, de obicei cu doua roti, trasa de un singur cal. /<engl., fr. dogcart

RADVAN ~e n. inv. trasura de lux acoperita, montata pe arcuri si trasa de mai multi cai. /<rus., pol. rydvan

DEDUCE vb. III. tr. A desprinde o judecata particulara dintr-o judecata generala; a trage o concluzie (pe calea deductiei). [P.i. deduc. / < lat. deducere, cf. fr. deduire].

suian, suiane, s.n. (reg.) 1. caruta usoara (trasa de un singur cal). 2. cantitate de cereale, coceni etc. care incape intr-un cos de suian (de caruta). 3. leuca (la caruta). 4. loitra (la caruta). 5. podul carutei. 6. scaunul carutei.

SARETA s.f. trasurica usoara cu doua roti, trasa de un singur cal; cabrioleta. [< fr. charette].

CARUTA, carute, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic si mai usor, tras de obicei de cai. ◊ Expr. A se lasa de caruta = a renunta la un lucru sau la o treaba inceputa. A ramane de caruta = a pierde o ocazie; a ramane in urma. 2. Cantitate dintr-o povara, cata se poate incarca intr-o caruta (1). – Din car + suf. -uta.

ZAPOR, zapoare, s. n. (Pop.) 1. Ingramadire de sloiuri de gheata care se formeaza primavara intr-un punct al unui rau, indeosebi la coturi sau pe sectiuni de curgere mai inguste, datorita careia se produc cresteri de nivel si inundatii; p. ext. revarsare, inundatie. 2. Baraj facut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau functionarea morilor de apa; apa oprita la baraj. ◊ Expr. A pune zapor = (despre cai) a nu voi sa traga; a se impotrivi. – Din bg. zapor.

FUNICULAR ~e n. 1) Mijloc de transport aerian, constand dintr-un cablu suspendat, pe care se deplaseaza vagonete cu materiale sau cabine de pasageri, folosit in zonele montane greu accesibile. 2) cale de deplasare prin aer cu ajutorul acestui mijloc de transport. 3) cale ferata unde vagoanele sunt trase cu ajutorul unor cabluri pe o panta abrupta. /<fr. funiculaire

HAM² ~uri n. Ansamblu de curele sau de franghii cu ajutorul carora se inhama calul la un vehicul. ◊ A trage in ~ a munci din greu. A pune ~urile a inhama. /<ung. ham

buhai m., pl. tot asa (rut. buhai, rus. bugai, d. turc. buga, id. buhac, bufnita; bg. buga; ung. [d. rom.] buhay. V. buha). Taur (V. bic). Popusoi care nu rodeste (adica care se deosebeste din multime ca „tauru’ntre boi”). S.n., pl. uri sau e. Stup care nu roieste intr’o vara. (V. paroi). Cofa ori putinica astupata c’o pele intinsa de care atirna o codita de par de cal si care, cind e trasa cu mina uda si bine spalata, vibreaza imitind mugetu taurului (Cu asta, in Mold. si aiurea, baietii merg din casa’n casa in ultima zi a anului tragind de coada buhaiului, sunind dintr’un clopot si recitind „plugusoru”): a umbla cu buhaiu. Bucoi (Olt., Munt.). – In Ial. si buga (bg. turc.), m., pl. bugi, taur. V. duba.

BIHUNCA, bihunci, s. f. (Reg.) trasura usoara pe patru roti, trasa de obicei de un singur cal. – Din ucr. bihunky.

BRISCA², briste, s. f. trasurica usoara, cu doua roti, trasa de obicei de un singur cal; cabrioleta, sareta. – Din rus. bricika.

CABRIOLETA, cabriolete, s. f. trasurica usoara, cu doua roti, trasa de obicei de un singur cal; brisca², sareta. [Pr.: -bri-o-. – Var.: gabrioleta, -e s. f.] – Din fr. cabriolet.

SARETA ~e f. trasura inalta si ne-acoperita, cu doua roti, trasa, de obicei, de un singur cal; cabrioleta; brisca. /<fr. charrette

cal m., pl. cai (lat. caballus, d. vgr. kaballes; it. pg. cavallo, pv. caval, fr. cheval, sp. caballo. V. cavaler, cobila). Un animal soliped domestic (mai rar salbatic [!]) care serveste la calarie si la tras. Fig. Iron. Persoana robusta: ce cal de femeie! cal de bataie, motiv aparent, lucru exploatat ca sa obtii ceva: a-ti face un cal de bataie dintr´o chestiune. cal de mare, ipocamp. calu d******r, om rau, femeie rea. cal-vapor (pl. cai-vapori) sau numai cal, forta de 75 de chilogramometri capabila sa ridice [!] intr´o secunda o greutate de 75 de chilograme la o inaltime de 1 metru: masina de 400 de cai. A vorbi cai verzi pe pareti, a aiura, a abera, a vorbi lucruri fantastice. A umbla dupa potcoave de cai morti, a umbla dupa afaceri proaste, dupa cistiguri irealizabile.

INHALA, inhalez, vb. I. Tranz. A absorbi pe caile respiratorii vapori, gaze sau lichide, a trage in piept, a inspira gaze, vapori etc. – Din fr. inhaler, lat. inhalare.

A INHALA ~ez tranz. 1) (gaze, vapori sau lichide) A absorbi pe caile respiratorii (in scopuri terapeutice). 2) (aer) A trage in plamani in procesul respiratiei; a inspira; a aspira. /<fr. inhaler, lat. inhalare

cesala f., pl. e (vsl. cesalo, peptene [!], d. cesati, a peptana. V. pacise. Cp. cu tinjala). R. S. Perie de fer [!] de curatat caii. Fig. Bataie, chelfaneala, scuturatura: i-a tras o cesala, a mincat o cesala. – In restu Munt. tesala: in Mold. saceala, pl. eli; in Bts. cersala. V. fosalau si perie.

HAM², hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de franghii) cu care se inhama calul sau alte animale (de tractiune) la un vehicul. ◊ Gura de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul si gatul calului si din cele doua sleauri. ◊ Expr. A trage in (sau la) ham = a trai o viata grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepozitii) Tractiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. ham.

A INHAMA inham tranz. 1) (mai ales cai) A atasa la un vehicul (pentru a trage) cu ajutorul hamurilor. 2) fig. (persoane) A pune la un lucru greu; a injuga. /in + ham

POSTALION¹ ~oane n. inv. trasura de dimensiuni mari, inchisa, cu mai multe locuri, trasa de patru, de sase sau de opt cai, folosita in trecut (inainte de aparitia caii ferate) pentru transportul calatorilor si a postei pe distante mari; diligenta. [Sil. -li-on] /<rus. pottalon

ZAPOR, zapoare, s. n. 1. Baraj de sloiuri de gheata care se formeaza primavara pe un rau; p. ext. revarsare, inundatie. 2. Baraj facut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau a morilor; apa oprita la baraje. ◊ Expr. (Despre cai) A pune zapor = a nu voi sa traga; a se impotrivi. – Bg. zapor.

MURIBUND ~da (~zi, ~de) si substantival 1) (despre persoane) Care trage sa moara; pe moarte. 2) fig. Care este pe cale de disparitie; aproape de disparitie. Economie ~da. /<fr. moribond, lat. moribundus

HIPOCAMP s.m. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. Mic peste de mare de forma unui cal. 3. Excrescenta de substanta cenusie, in planseul ventriculilor laterali. (< fr. hippocampe)

HIPOCAMP, hipocampi, s. m. 1. Animal fabulos, din mitologie, cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. (Iht.) Mic peste marin cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare, calut de mare (Hippocampus hippocampus). – Din fr. hippocampe.

DERIVATIE, derivatii, s. f. 1. Ramificatie secundara, temporara sau permanenta, a unui curs de apa, a unei canalizari, a unui circuit electric, a unei conducte de fluid sau a unei cai de comunicatie. 2. Abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzata de rotatia in jurul axei sale. 3. Derivare (1). 4. Operatie in cadrul analizei matematice, folosita pentru a gasi derivata unei functii. [Var.: (inv.) derivatiune s. f.] – Din fr. derivation, lat. derivatio, -onis.

LINIE s. 1. (rar) liniament. (A tras cateva ~ para-lele.) 2. linie franta = zigzag. 3. v. rigla. 4. v. dunga. 5. dunga, (Transilv. si Ban.) straif. (A tras o ~ la prispa casei.) 6. v. liniuta. 7. linie-ferata v. cale ferata. 8. trasatura, (inv.) trasura. (Din cateva ~ii i-a facut portretul.) 9. v. trasatura. 10. v. silueta. 11. itinerar, traseu. (~ aeriana Bucuresti-Belgrad.) 12. v. cale. 13. v. directie. 14. v. descendenta. 15. v. margine.

TRAGATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) si substantival 1) Care trage ceva. ◊ ~ de sfori a) actor care manevreaza marionetele cu ajutorul unor sfori; b) persoana care pune la cale actiuni condamnabile; uneltitor; intrigant. 2) (despre animale de tractiune) Care trage la ham sau la jug; care este de povara, de tractiune. /a trage + suf. ~ator

HALAJ s.n. tragere a navelor la mal sau de-a lungul unei cai de navigatie. [< fr. halage].

BOU ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tractiune si, mai ales, pentru carne. ◊ A lucra ca un ~ a lucra mult si din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ara, caii mananca se spune in cazul cand unii muncesc, iar altii trag foloase. A-si baga (sau a-si pune) ~ii in jug (sau in plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Barbat prost. 3): ~-de-balta (sau -de-apa) a) specie de broaste cu pete rosii sau galbene pe pantece; b) specie de batlan cu gatul alb si cu penajul galben-verzui pe spate si negru pe cap. ~-de-mare peste marin, de talie mica, de culoare cafenie sau cenusie-inchisa. ~-de-noapte bufnita. ~ul-domnului a) radasca; b) buburuza. [Monosilabic] /<lat. bovus

HIPOCAMP s.n. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si terminat printr-o coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. Mic peste de mare de forma unui cal. [< fr. hippocampe, cf. lat., gr. hippokampos].

TINTA s. 1. colt, (reg.) cui. (~ pe talpa incaltamintei.) 2. stea. (cal cu ~ in frunte.) 3. semn, (prin Transilv. si Ban.) saiba, (inv.) tel. (trage cu pusca la ~.) 4. v. but. 5. v. potou. 6. v. cauza. 7. obiect, obiectiv, scop, tel, (inv.) pravat. (~ unei cercetari.) 8. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, tel, (pop.) noima. (~ acestor masuri a fost aceea de a ...) 9. finalitate, scop, tel. (Care este ~ acestei actiuni?)

DRAGA s.f. 1. Instalatie plutitoare folosita pentru a sapa sub apa si pentru a indeparta nisipul, pietrele si alte depuneri care impiedica navigatia. 2. Plasa de forma speciala cu care se pescuiesc vietatile de pe fundul apelor. 3. Dispozitiv (format dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la inlaturarea minelor submarine de pe o cale navigabila. [Pl. -ge. / < fr. drague, it. draga, cf. engl. drag – a trage].

FILIERA, filiere, s. f. 1. Placa de otel prin care se trage in fire (sau in bare) un material (metalic) ductil. ♦ Piesa de metal cilindrica, avand fundul prevazut cu orificii, prin care se trage in fire solutia de matase artificiala sau de fibre textile obtinuta pe cale chimica. 2. Dispozitiv folosit pentru taierea unui filet (1). 3. Fig. Succesiune de mijloace, de trepte, de etape etc. care intervin pana la un anumit rezultat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. filiere.

FERI vb. 1. v. apara. 2. a se pazi, (inv. si reg.) a se socoti, (inv.) a se lepada, a se veghea. (Sa te ~ de raceala.) 3. v. evita. 4. a evita, a ocoli, a se pazi, (inv.) a se indupleca. (Se ~ sa faca un anumit lucru.) 5. a evita. (Ma ~ sa-l intalnesc.) 6. a fugi. (~ din calea lui!) 7. a-si ascunde. (A-si ~ ochii, privirile.) 8. a se da, a se trage. (S-a ~ repede intr-o parte.) 9. v. eschiva. 10. a evita, a ocoli. (Se ~ de cuvintele abstracte.)

trasARE s. 1. ducere, tragere. (~ unei linii.) 2. (fig.) jalonare. (~ etapelor principale ale unei actiuni.) 3. v. schitare. 4. aratare, indicare. (~ caii de urmat.) 5. dare. (~ unei directive.)

HALAJ n. Operatie de tragere (cu oameni sau cu animale) a unei nave la mal sau in lungul unei cai navigabile. /<fr. halage

DERIVATIE ~i f. 1) v. A DERIVA. 2) Ramificatie secundara a unui curs de apa, a unei cai de comunicatie sau a unui circuit electric. 3) Deviere a unui proiectil de la linia de tragere cauzata de rotatia in jurul axei sale. [Art. derivatia; G.-D. derivatiei; Sil. -ti-e] /<fr. derivation, lat. derivatio, ~onis

DERIVATIE s. f. 1. ramificatie secundara a unei cai de comunicatie, a unui circuit telefonic, electric etc. 2. deviere a unui proiectil din planul de tragere. 3. lucrare hidrotehnica pentru transportul apei intre conducta principala sau sursa si punctul de utilizare. 4. (lingv.) derivare (2). 5. abatere a sangelui sau a umorilor dintr-o parte a corpului in alta. ◊ modificare a tulburarilor organice prin producerea unei reactii intr-o alta zona. (< fr. derivation, lat. derivatio)

CURSIER, -A I. adj., s. f. (bicicleta) de curse. II. s. m. 1. armasar, cal de curse. 2. comisionar. III. s. n. tun instalat la prora unei galere sau a unei salupe, pentru a trage un ax spre inainte. (< fr. coursier)

iedec, iedecuri, s.n. (reg., inv.) 1. cal de parada condus cu mana; falaitar. 2. toate cele trebuincioase unei gospodarii. 3. obiect de valoare din vechime. 4. odgon lung cu care se tragea vasul in susul apei.

MATCA, matci, s. f. I. 1. Albie (minora) a unei ape curgatoare; pat², fagas, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra in) matca = a reveni la starea obisnuita a lucrurilor, a-si relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matca = a readuce (pe cineva) la calea cea buna. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgatoare. 2. Fig. Origine, obarsie, inceput, izvor; spec. loc de nastere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a navodului in care se strang pestii cand navodul este tras din apa; matita. II. 1. Albina femela mai mare decat albinele lucratoare, care depune oua; regina, mama. ◊ Expr. Ca un roi fara matca = dezorientat, zapacit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel putin un an, care a roit o data sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitantier, bonier, dosar etc. care ramane dupa ce s-au rupt partile (sau foile) detasabile; cotor. – Din bg., scr. matka.

trasA vb. 1. a duce, a trage. (A ~ linii paralele.) 2. v. descrie. 3. (fig.) a jalona. (A ~ etapele obligatorii ale tacticii noastre.) 4. v. schita. 5. a arata, a indica. (A ~ cuiva calea de urmat) 6. a da. (A ~ o directiva.)

TRAVERSA s.f. 1. Grinda transversala folosita ca piesa de rezistenta in construirea scheletului unui pod, a unei cladiri etc. ♦ Piesa, de obicei de lemn, care se asaza transversal sub sinele de cale ferata. ♦ Bara de metal, drug, parghie. 2. (Mar.) Parama transversala fata de directia unei nave. 3. (Mil.) Mica ridicatura de pamant amplasata pe santurile de tragere. [Pl. -se. / < fr. traverse].

TRAVERSA s. f. 1. grinda transversala ca piesa de rezistenta in construirea scheletului unui pod, a unei cladiri etc. ◊ piesa transversala sub sinele de cale ferata. ◊ baza de metal, drug, parghie. 2. (mar.) parama fixata transversal fata de directia navei. 3. (mil.) mica ridicatura de pamant amplasata pe santurile de tragere. 4. fasie de panza care se pune deasupra covorului pentru a-l proteja. (< fr. traverse)

JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, in unele tari, se fixeaza de coarnele lor. ◊ Expr. A trage la jug = a) a trage carul, caruta, plugul etc.; b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Munca grea, neplacuta; robie, tiranie. 2. Jujeu. ♦ Colac de lemn imbracat in piele care se pune uneori la gatul cailor si prin care se trec hamurile. 3. Piesa in forma de cadru sau de inel, care serveste la sustinerea altor piese ale unei masini sau ale unei unelte. ♦ Grinda sau rigla de lemn folosita la constructia acoperisurilor. 4. Parte componenta a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei masini electrice, care nu are infasurari electrice. – Lat. jugum.

PLUG ~uri n. 1) Unealta agricola pentru arat. ~ cu cai. ~ cu cormana. ◊ ~ de zapada vehicul special amenajat pentru curatarea zapezii de pe o cale de circulatie. ~ de carbune agregat folosit la taierea si incarcarea carbunilor in mine. ~ nivelator masina folosita pentru nivelare in lucrarile rutiere. (A fi) de la coarnele ~ului (a fi) din tarani. A trage in ~ a munci din greu (obosind peste masura). 2) Munca aratului. Taranii vin de la ~. 3) Procedeu de a frana schiurile, apropiindu-le varfurile. /<sl. plugu

FILIERA s.f. 1. Piesa cu gauri prin care se trage un material in fire sau in bare. ♦ Piesa prevazuta cu gauri foarte mici care serveste la filarea matasii artificiale. ♦ Orificiu prin care o omida sau un paianjen emite firul de matase. 2. Dispozitiv pentru taierea unui ghivent. 3. (Fig.) Drum, cale, fir, succesiune, mijlocire. ♦ Succesiunea gradelor intr-o cariera. [Pron. -li-e-. / < fr. filiere, cf. it. filiera].

TRAFIC ~uri n. 1) Frecventa a operatiilor de transport efectuate pe o anumita cale de comunicatie (feroviara, maritima, terestra, aeriana) intr-un anumit interval de timp. 2) Totalitate a legaturilor de telecomunicatie stabilite intr-un anumit interval de timp si in conditii date. 3) Comert ilegal. ~ de narcotice. ◊ ~ de influenta infractiune penala comisa de o persoana care trage foloase din influenta pe care o are asupra altor persoane. /<fr. trafic

TRAFIC, traficuri, s. n. 1. Totalitatea transporturilor de marfuri sau de persoane care se fac pe o anumita cale de comunicatie, cu anumite mijloace de transport, intr-un interval de timp si in conditii precizate. ♦ Totalitatea legaturilor de telecomunicatie stabilite intr-un anumit interval de timp si in anumite conditii tehnice. 2. Activitate economica avand drept scop schimbul de marfuri si de alte valori. ♦ Comert ilicit. ♦ Expr. A face trafic de influenta = a trage foloase ilicite din influenta pe care cineva o are asupra cuiva, din trecerea de care se bucura pe langa cineva. – Din fr. trafic.

DERIVA, deriv, vb. I. 1. Intranz. (mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limba, cuvinte si sensul lor) A-si trage originea din...; (tranz.) a arata provenienta unui cuvant din altul, b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinari introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apa curgatoare din albia ei naturala in alta albie sau intr-un canal. ♦ A indrepta vehiculele de pe o cale de comunicatie pe alta cale. ♦ A ramifica o cale de comunicatie sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei functii. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se departa din drumul sau normal sub actiunea vantului sau a unui curent; a devia. – Din fr. deriver, lat. derivare.

A DERIVA deriv 1. intranz. 1) A fi de origine; a se trage dintr-un neam oarecare; a proveni. 2) (despre cuvinte) A fi format prin afixare. 3) (despre vase plutitoare sau avioane) A se abate de la directia data sub influenta vanturilor sau a curentilor; a devia. 2. tranz. 1) (cuvinte) A forma cu ajutorul afixelor. 2) mat. (functii) A determina prin calcul pentru a obtine derivata. 3) (ape curgatoare) A abate din albie, dand o directie noua. 4) (vehicule) A orienta de pe o cale de comunicatie pe alta. /<fr. deriver, lat. derivare

BARBA, barbi, s. f. 1. Par care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ Loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barba (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burta (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire data mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi si inguste si cu flori galbene (Tragopogon); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care il au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

sacalus, sacalusuri si sacaluse, s.m. 1. (inv.) tun mic, primitiv, cu tragere directa, folosit in evul mediu ca arma de lupta, iar apoi la parade; salva de sacalus. 2. (inv.) pusca mica folosita in evul mediu. 3. (reg.) pusca de joc (pentru copii). 4. (reg.) piua mica cu chibrituri care produce explozie. 5. (reg.) praf de pusca pus in teava. 6. (reg.) bucata groasa (sferica) de lemn sau dintr-un aliment. 7. (reg.) bucata de lemn de care se priponesc vitele; pripon, tarus. 8. (reg.) lemn care se pune cailor naravasi in gura cand se potcovesc.

calus n., pl. uri si e (dim. d. cal, iar genu ca la cocos-cocoase ori tap-tapuri). Partea friului care se pune in gura calului. Bucatica de lemn ori alt-ceva care se pune in gura cuiva ca sa nu poata striga ori musca (V. protap). Bucatica de lemn despicata de prins rufele pe fringhie. (Azi se face din doua bucatele care prind rufa pintr´un [!] resort). Scaun de care se sprijina coardele viorii. Cavalet. Prajina de sprijinit pusca p. a trage mai precis. Rotocol ori sul de postav fixat pe umaru drept al uniformei soldatilor ca sa n´alunece cureaua pustii cind e purtata pe umar. S. m. (ca si bumb si nasture). Un fel de nasture lungaret la tunicile cu gaitane (ale cavaleriii). – Si scalus.