OPERATIE, operatii, s. f. 1. Activitate efectuata de unul sau de mai multi oameni cu o anumita calificare in vederea atingerii unui anumit scop; actiune efectuata de un aparat, de o masina etc. in cadrul unei munci specifice; p. gener. actiune, lucrare. 2. Actiune terapeutica chirurgicala, efectuata asupra unui organ sau a unui tesut bolnav; interventie chirurgicala. 3. Actiune militara de mare amploare, in vederea realizarii unui plan strategic sau a sarcinilor subordonate acestuia. 4. Efectuare a unei tranzactii financiare sau comerciale; inscriere intr-un registru a unei tranzactii efectuate. 5. (Mat.) Procedeu prin care se obtin unul sau mai multe elemente ale unei multimi. ♦ Regula dupa care se face un calcul sau se aplica o constructie matematica; executare a unui calcul. [Var.: operatiune s. f.] – Din lat. operatio, -onis, fr. operation, germ. Operation.

OPERATIE s.f. 1. Activitate indreptata catre atingerea unui anumit scop; lucrare, actiune. 2. Interventie chirurgicala asupra unui organ sau asupra unui tesut bolnav cu ajutorul unor instrumente speciale. 2. Ansamblu de miscari strategice ale unei armate. 4. Efectuarea unor tranzactii financiare sau comerciale; inregistrarea acestora intr-un registru. 5. (Mat.) Functie definita pe un produs cartezian, cu valori in alt produs cartezian. ◊ Operatie algebrica = operatie definita pe un produs cartezian finit. ♦ Executare a unui anumit calcul asupra unuia sau mai multor numere. [Gen. -iei, var. operatiune s.f. / cf. fr. operation, it. operazione, rus. operatiia, lat. operatio].

OPERATIE s. f. 1. activitate indreptata catre atingerea unui anumit scop; lucrare, actiune. 2. interventie chirurgicala. 3. ansamblul actiunilor de lupta si a manevrelor executate de fortele terestre, navale sau aeriene intr-o regiune determinata. 4. efectuarea unor tranzactii financiare sau comerciale. 5. (mat.) procedeu prin care se ataseaza oricarei perechi de elemente dintr-o multime un element unic din aceeasi multime. ◊ efectuare a unui anumit calcul. (< fr. operation, lat. operatio, germ. Operation)

AFACERE, afaceri, s. f. 1. tranzactie financiara, comerciala sau industriala, bazata de obicei pe specula sau pe speculatii. 2. (Fam.) Intreprindere cu rezultat favorabil. 3. Treaba (importanta), indeletnicire, ocupatie. ◊ Afaceri interne (sau externe) = treburi obstesti privind problemele interne (sau externe) ale unei tari. – A³ + facere (dupa fr. affaire).

afacere (afaceri), s. f. – 1. tranzactie financiara, comerciala sau industriala. – 2. Treaba, indeletnicire, ocupatie. – 3. (Arg.) Organ genital. Format de la facere, dupa paralelismul fr. faire, affaire. Substituie o formatie strict identica, bazata pe a- si inf. scurt; cf. ce-are aface? au de aface cu un derbedeu inteligent (Galaction); cf. v. sp. afazer „a avea de-a face”. – Der. afacerist, s. m. (om de afaceri fara scrupule, escroc); aferat, adj. (care este foarte ocupat); galicism, din fr. affaire.

AFACERISM s. n. Utilizare in tranzactii comerciale, financiare, industriale de interes personal a pozitiei sociale, profesionale sau politice a cuiva. – Afacere + suf. -ism.

AFACERE ~i f. 1) fam. Activitate cu care se ocupa cineva; ocupatie; indeletnicire; treaba. 2) tranzactie comerciala sau financiara (bazata de obicei pe specula). [G.-D. afacerii] /a + facere