sageata (sageti), s. f. – 1. Vergea de lemn cu virf de fier. – 2. Distanta maxima dintre un arc de curba si coarda care uneste extremitatile lui. – 3. Cordar de ferastrau. – 4. Virf in care se termina acoperisurile. – 5. Brat de scrinciob. – 6. Virf de brad care se planteaza pe mormintele tinerilor. – 7. Sagitaria (Sagittaria sagittifolia). – Mr. sadzeata. Lat. sagitta (Puscariu 1495; REW 7508; Skok, ZRPh., LIV, 490; Jokl, REW, II, 44), cf. it. saetta, prov., sp. saeta, v. fr. saete, cat. sageta, port. setta. – Der. sageta, vb. (a lovi, a rani, a ucide cu sageata; a arunca sageti; a impunge, a injunghia), care ar putea proveni din lat. sagittāre, direct (Puscariu 1496; REW 7509), cf. mr. sadzitedz, it. saettare; sagetar (var. sagetas), s. m. (arcas); sagetator, adj. (care sageteaza; patrunzator; s. m., arcas; s. m., nume de constelatie si zodie); sagetatura, s. f. (tragere cu arcul, sagetare; rana facuta de sageata; junghi; paralizie, congestie cerebrala); sagetea, s. f. (sabiuta, Gladiolus imbricatus); sagetica, s. f. (greghetin, Geranium pratense).

TRASURA, trasuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roti, cu arcuri, tras de cai si folosit la transportul persoanelor. ◊ (Inv.) Trasura cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelatia Vizitiul. 3. (Inv.) Linie a fetei; trasatura (1). 4. (Inv.) Linie de hotar intre doua proprietati. ♦ Suprafata de teren cu o lungime de sase prajini. 5. (Rar; in sintagma) Trasura de unire = liniuta de unire. – Tras + suf. -ura.

ARCAS, arcasi, s. m. 1. Ostean inarmat cu arc; persoana care trage cu arcul; sagetator. 2. (La sg.; art.) Constelatie din emisfera australa, compusa din 146 de stele vizibile cu ochiul liber; Sagetatorul. – Arc + suf. -as.

SAGETATOR, -OARE, sagetatori, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care sageteaza, care trimite sageti. ♦ (Substantivat, in superstitii) Fiinta imaginara, duh necurat care provoaca boala numita sagetatura. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Patrunzator, scrutator, taios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecati, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturator. 2. Fig. (Despre miscari) Iute, repede (si in linie dreapta). II. S. m. 1. Arcas. 2. (Art.) Numele popular al unei constelatii; al noualea semn al zodiacului, reprezentand un om sau un centaur tragand cu arcul. – Sageta + suf. -ator.

SAGETATURA, sagetaturi, s. f. 1. tragere cu arcul; sagetare, 2. Lovitura de sageata; rana provocata de o sageata. 3. Fig. Durere vie, patrunzatoare, care strabate pe neasteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni si animale, care se manifesta prin dureri acute de cap, ochi, nas masele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrala. – Sageta + suf. -tura.

ARCAS ~i m. 1) arh. Ostas inarmat cu arc. 2) Persoana care trage cu arcul. 3) la sing. art. pop. Constelatie din emisfera astrala; Sagetatorul. ◊ Zodia ~ului unul din cele douasprezece sectoare ale zodiacului. /arc + suf. ~as

SAGETATOR² ~i m. 1) Persoana care trage cu arcul; arcas. 2) la sing. art. pop. Constelatie din emisfera australa; arcasul. ◊ Zodia ~ului unul din cele douasprezece sectoare ale zodiacului. /a sageta + suf. ~tor

ARCASIE s. f. (Inv.) Arta de a trage cu arcul. – Din arcas + suf. -ie.

TINTAS, tintasi, s. m. Persoana care tinteste si trage (bine) cu arcul sau cu pusca; ochitor, tragator, tragaci. – Tinta + suf. -as.

TRASURA ~i f. 1) Vehicul pe arcuri cu patru roti, tras de cai, folosit pentru transportarea persoanelor. ◊ ~ de piata birja; fiacru. 2) art. pop. Constelatie din emisfera boreala, invecinata cu cea a Gemenilor; Vizitiu. /tras + suf. ~ura

REMONTOAR s.n. Mecanism de tragere, de intoarcere a arcului unui ceas. [Pron. -toar. / < fr. remontoir].

TIR s.n. 1. Sportul tragerii la tinta cu arcul, arbaleta ori cu o arma de foc sau cu aer comprimat. 2. Felul in care o arma (de foc) trimite proiectilul. [< fr. tir].

FAETON, faetoane, s. n. 1. Trasura inalta, usoara, cu patru roti si cu capota pentru scaunul din fata, putand transporta 6-8 persoane. 2. Vehicul usor, cu doua roti, pe arcuri, cu o singura bancheta pentru persoane, tras de un cal; sareta. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. phaeton.

TIR ~uri n. 1) Gen de sport constand din probe de tragere la tinta (cu pistolul, cu arma sau cu arcul). 2) Loc unde se fac exercitii de tragere la tinta. /<fr. tir

pistreala (pistrele), s. f. – 1. Distanta egala cu o aruncatura de arc, se socotea cam 1/6 de mila sau circa 308 m. – 2. Tir, loc de unde se tragea la tinta. Sl. prestrelu, din strela „sageata” (Tiktin; Conev 73).

arcas m. (d. arc). Vechi. Soldat armat cu arc. Azi. Buc. (In amintirea vechilor arcasi ai lui Stefan cel Mare). Membru al unei societati de gimnastica si tragere la tinta, (june sau caciular in Trans.), care implineste si rolu de pompier la tara. Constelatiunea sagetatorului.

TIR¹ s. n. 1. Ramura sportiva practica cu arcul, arbaleta sau cu diferite tipuri si calibre de arme de foc sau cu aer comprimat, care cuprinde mai multe probe de tragere la tinta. 2. Felul in care o arma (de foc) trimite proiectilul spre tinta. Arma cu tir lung. 3. tragere la tinta in procesul de instruire militara. – Din fr. tir.

arc¹ ~uri n. 1) Arma primitiva folosita la aruncarea sagetilor, formata dintr-o vergea flexibila, ale carei capete curbate sunt tinute de o coarda. A trage cu ~ul. 2) Element de rezistenta al unei constructii. ◊ ~ de triumf constructie in forma de portic, inaltata in amintirea unui eveniment important. 3) Piesa elastica de otel fixata intre corpul unui vehicul si osiile rotilor acestuia, care serveste pentru amortizarea socurilor; resort. ~ de automobil. 4) ~ electric descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5) Ceea ce are forma unui segment din circumferinta cercului. ~ul sprancenei. /<lat. arcus