TOT, TOATA, toti, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s. n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Intreg; integral, complet; din care nu lipseste nimeni sau nimic; cat exista, cat este, cat are; cat e de mare, cat se intinde, cat cuprinde; cat dureaza, cat tine. Tot orasul. Tot timpul. ◊ Loc. prep. Cu tot... = in ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Da ideea de superlativ) Cum nu exista (altul) mai mare, mai mult. ◊ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repeta. ◊ Loc. adj. De toata ziua sau de toate zilele = care se face, se intampla, se poarta in fiecare zi. ◊ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este in numar complet, fara sa lipseasca nici unul; care este in serie completa, fara sa lipseasca ceva. ◊ Loc. adv. In toate partile = pretutindeni. ♦ (Alcatuieste, impreuna cu un num. card., numerale colective) Toti cinci. ◊ Expr. A vari (sau a baga) pe cineva in toti sperietii = a infricosa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanta de num. nehot.) Lucrurile sau fiintele cate intra in discutie sau care sunt de acelasi fel (fara sa lipseasca nici unul). ◊ Loc. adv. Inainte de toate = in primul rand, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. „si”, rezuma o enumeratie) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomina ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fara alegere. ◊ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau insa...) = celelalte ar mai merge, dar...; treaca-mearga, dar... 2. Lucrurile care, considerate impreuna, formeaza un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (si cu totul) = pe de-a-ntregul, in intregime. Cu totul = a) in total; b) cu desavarsire, in intregime. In tot sau (in) totului tot = a) la un loc, una cu alta; in total; b) intr-un cuvant, la urma urmelor. Tot in tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desavarsire, in intregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ◊ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = impreuna, la un loc. ◊ Expr. Asta-i tot sau atata (ori atata-i) tot = doar atat (si nimic mai mult). 3. (Intra in compunerea unor adjective) Atotcuprinzator. III. Adv. (Exprima continuitatea, persistenta) 1. Si acuma, in continuare, inca; (in constructii negative) nici acuma, pana acuma nu... ♦ Si mai departe, ca si alta data. 2. Mereu, tot timpul, toata vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neincetat, intruna. ◊ Expr. Sa tot aiba...= ar putea sa aiba (cel mult)... Sa tot fie... = ar putea sa fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprima o gradatie a intensitatii) – Din ce in ce. IV. Adv. (Stabileste identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; in acelasi chip. ◊ Expr. Tot asa (sau astfel, atata, acelasi) = intocmai, exact asa (sau atata, acelasi). ◊ (In corelatie cu „asa” sau„atat de...”, formeaza gradul de egalitate al comparativului) Tot atat de bun. ◊ Expr. Mi-e tot atata = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive si pronume, arata ca fiinta sau lucrul respectiv revine, apare intr-o situatie similara) Iarasi, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Acelasi. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 3. Numai, in mod exclusiv. ◊ Expr. Tot unul si unul = de seama, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fara exceptie, unul si unul. ♦ De tot, cu totul, in intregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare data, intotdeauna, regulat. – V. Adv. 1. Si astfel, si asa, oricum. 2. Totusi, si inca. VI. S. n. 1. Intreg, unitate (rezultata din totalitatea partilor), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esential (la care se reduc toate celelalte). ◊ Expr. Aici e totul = in asta consta tot, asta explica tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.

A FORTIORI adj. (Despre rationamente) Care consta in trecerea de la o judecata la alta, in favoarea celei de-a doua judecati existand tot atatea temeiuri sau temeiuri in plus. – Loc. lat.

A¹ s. m. invar. Prima litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (vocala deschisa nerotunjita mediala). ◊ Expr. De la a la z = de la inceput pana la sfarsit; totul, in intregime.

A³ prep. 1. (Preceda infinitivul scurt ca forma-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprima un raport de comparatie sau de asemanare) Miroase a pamant. ♦ In semn de... Fluiera a paguba. 3. (Intra in compunerea unor adverbe, locutiuni adverbiale si prepozitionale si a unor substantive si adjective in care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevazator, atotputernic. – Lat. ad.

ABRACADABRANT, -A, abracadabranti, -te, adj. (Rar) Cu totul neobisnuit; ciudat, bizar; incalcit. – Din fr. abracadabrant.

ACAPARA, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpara toate marfurile sau o anumita categorie de marfuri de pe piata (pentru specula); a pune stapanire (in mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-si insusi totul pentru sine in dauna altora. – Din fr. accaparer.

AGREGA, pers. 3 agrega, vb. I. Refl. (Despre elemente) A se uni (intr-un tot); a se alipi. – Din fr. agreger, lat. aggregare.

AHTIA, ahtiez, vb. I. Refl. 1. A dori din tot sufletul ceva; a ravni, a jindui. 2. A se lacomi (la ceva). [Pr.: -ti-a] – Din aht.

ALES², -EASA, alesi, -se, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Deosebit dintre altii sau dintr-un tot. 2. (Adesea substantivat) Desemnat prin vot. 3. Deosebit, distins, remarcabil; scump, rar. ◊ Loc. adv. Mai ales = in special, indeosebi. 4. (Despre tesaturi) Lucrat cu flori sau cu modele. II. S. m. si f. (art.) Persoana iubita (cu care se casatoreste cineva). – V. alege.

ALIZEU, alizee, s. n. Vant regulat care sufla in tot timpul anului in regiunile tropicale, cu directie opusa, de la NE spre SV (in emisfera nordica) si de la SE spre NV (in emisfera sudica). – Din fr. alize.

ALTAR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despartita de naos prin catapeteasma, in care se oficiaza liturghia. ♦ Masa de cult pe care se oficiaza liturghia, in biserica crestina. 2. Ridicatura din piatra, pamant sau lemn pe care, in antichitate, se aduceau jertfe zeilor. 3. (In expr.) Pe altarul patriei = (sacrificandu-se, facand totul) pentru patria sa. 4. (Tehn.) Perete de material refractar situat in spatele unui focar pentru a dirija flacara. – Lat. altarium.

ALTER EGO s. m. Al doilea eu; persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui. ♦ Om de incredere, prieten nedespartit. – Loc. lat.

ANGIOSPERM, -A, angiospermi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Care are semintele inchise in fructe. 2. S. f. (La pl.) Increngatura de plante cu flori, cu seminte inchise in fructe, raspandite pe tot globul pamantesc; (si la sg.) planta care face parte din aceasta increngatura. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. angiosperme.

ASEMENEA adj. invar., adv. I. Adj. invar. 1. Asemanator; spec. (despre figuri geometrice) = care au unghiurile corespunzatoare egale si laturile corespunzatoare proportionale. 2. Care este astfel (de...), atare, asa. O asemenea problema. II. Adv. 1. tot asa, in acelasi fel, deopotriva (de...), asijderea. 2. Pe langa aceasta; inca, mai. [Var.: (reg.) asemeni, asemene, asemine adj. invar., adv.] – Lat. assimile.

AUTOMAT, -A, automati, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre aparate, masini etc.) Care este actionat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operatii; adesea adverbial) care se efectueaza prin actiunea unui dispozitiv mecanic. ◊ Arma automata (si substantivat, n.) = arma de foc la care armarea se face fara interventia omului; p. restr. pistol-mitraliera. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se executa de la sine, fara participarea ratiunii sau vointei. Gest automat. 2. S. n. Dispozitiv, aparat, masina care efectueaza o anumita operatie fara interventia omului. Automat de scara = dispozitiv care asigura iluminarea temporizata a holurilor si scarilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoana fara vointa, fara initiativa, care face totul mecanic. [Pr.: a-u-] – Din fr. automate.

AZEOTROPISM s. n. Proprietate a unui amestec lichid de a fi format din componenti care fierb toti la aceeasi temperatura, dand vapori cu aceeasi compozitie ca a amestecului lichid din care provin; azeotropie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. azeotropisme.

ALA, AIA, aia, alea, pron. dem., adj. dem. (Pop. si fam.) Acela, aceea. A venit ala. Lucrul ala. ◊ Expr. Alta aia = ciudatenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: aluia, aleia; gen.-dat. pl.: alora] – Lat. illum, illa.

BARETA¹, barete s. f. 1. Bentita ingusta de piele cu care se incheie un pantof. 2. Bucata ingusta de metal fixata transversal pe un obiect tot de metal (tabachera, decoratie etc.). 3. Panglica de decoratie; semn distinctiv al unei decoratii care reproduce desenul panglicii si se poarta in locul decoratiei. – Din fr. barrette.

BASE-BALL s. n. Joc sportiv nord-american, practicat intre doua echipe de cate noua jucatori cu o minge ca cea de oina, care se lanseaza cu un batator spre terenul echipei adverse, de unde poate fi trimisa inapoi tot prin lovire cu batatorul. [Pr.: beiz-bol] – Cuv. engl.

BAZAR, bazaruri, s. n. Loc in aer liber sau magazin in care se vand tot felul de obiecte mai ales maruntisuri. – Din fr. bazar.

BAL, -A, bali, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni sau parul lor) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Din sl. belu „alb”.

BEA, beau, vb. II. 1. Tranz. (Adesea fig.) A inghiti un lichid. ◊ Expr. A bea paharul pana-n fund = a indura un necaz, o durere pana la capat. 2. Intranz. Spec. A consuma bauturi alcoolice. ◊ Expr. (Fam.) A bea in sanatatea (sau in cinstea, pentru succesul) cuiva = a sarbatori pe cineva, consumand bauturi alcoolice in cinstea (si pe socoteala) lui. 3. Tranz. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe bautura. ◊ Expr. A-si bea si camasa = a cheltui totul pe bautura. A-si bea (si) mintile= a bea pana la inconstienta sau pana la nebunie. 4. Tranz. (Pop.; in expr.) A bea tutun = a fuma. – Lat. bibere.

BLANA, blani, s. f. I. 1. Parul sau lana care acopera pielea unor animale. ♦ Piele de animal cu par cu tot, prelucrata. 2. Haina imblanita; haina confectionata din blana (I 1). II. (Pop.) Scandura groasa. [Pl. si: (I) blanuri] – Din bg. blana.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

BRACUI, bracuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile²; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lasa numai bracurile², alegand tot ce a fost mai bun; p. ext. a ravasi, a deteriora. – Brac² + suf. -ui.

BUBA, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe fata; s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care apar in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc.: buba-manzului = gurma. ♦ Rana. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicata, dificila a unei probleme. ♦ Defect, defectiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

BUCHE, buchi, s. f. A doua litera din alfabetul chirilic; p. gener. litera; (de obicei la pl.) alfabet; cunostinte elementare de scris si citit. ◊ Expr. Buchea cartii = exact ca in carte; in chip mecanic. A fi (tot) la buchi = a fi (tot) incepator (la invatatura). A nu sti buche = a nu sti nimic (la invatatura). – Din sl. buky.

BULVERSA, bulversez, vb. I. Intranz. (Frantuzism) A rasturna cu totul, a intoarce pe dos, a pune in dezordine; a zapaci, a tulbura, a dezorienta. – Din fr. bouleverser.

BURIC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice ramasa in mijlocul abdomenului dupa caderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pamantului = centrul pamantului. A se crede (sau a se socoti) buricul pamantului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toti. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primeste hrana din corpul mamei. 2. (In sintagma) Buricul degetului = varful degetului. 3. Compus: buricul-apei = planta erbacee cu flori mici, albe sau rosietice, dispuse in umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.

BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de punga interioara cusuta la haine, in care se tin lucruri marunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poarta in buzunar: p. ext. de format sau de proportii mici; de valoare redusa. Editie de buzunar. ◊ Expr. A fi (tot) cu mana in buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor, a fi obligat sa cheltuiasca mereu. Bani de buzunar = suma de bani pentru cheltuieli marunte. A da din buzunar = a plati din banii proprii o paguba (de care nu esti raspunzator). A avea (sau a baga) in buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva in puterea sa. A avea (ceva) in buzunar = a fi sigur de mai inainte ca va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunar s. n.] – Din ngr. buzunara.

CAGULA, cagule, s. f. 1. Mantie cu gluga purtata de calugari; tip de gluga care acopera tot capul (cu deschizaturi in dreptul ochilor). 2. Parte de cauciuc a unei masti de gaze. – Din fr. cagoule.

CALD, -A, calzi, -de, adj. 1. Care se gaseste la o temperatura relativ inalta (fara a fi fierbinte) fata de mediul ambiant sau corpul omenesc; care da senzatia de caldura. ◊ Expr. Nu-i tine nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l intereseaza, ii este indiferent. Nici calda, nici rece = asa si asa, nici asa, nici asa. (Substantivat) Ma ia cu cald = sunt cuprins de fierbinteala, am febra. ♦ Fierbinte, incins. ♦ (Despre paine) Proaspat. ♦ (Despre imbracaminte) Calduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, tari etc.) Cu temperatura constant ridicata in tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, infocat; patimas, prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire calda. ♦ 4. Fig. (Despre vesti, stiri, informatii etc.) De ultima ora, recent. – Lat. caldus (= calidus).

CAPAC, capace, s. n. Acoperitoare care se asaza deasupra deschizaturii unui vas, a unei cutii, a unui cufar etc. ◊ Friptura la capac = friptura gatita, intr-un vas acoperit. Oua la capac = ochiuri prajite. Cascaval la capac = cascaval prajit in tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a inchide cuiva gura cu un raspuns potrivit. A gasi capac la toate = a da intotdeauna raspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak.

CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfarsit¹, istov. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capat = de la inceput. In capat = a) in frunte; b) exact, deplin. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte, in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pana la (sau intr-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).

CAPENEAG, capeneaguri, s. n. (Inv.) Haina lunga si larga care acopera tot corpul. [Var.: chepeneag s. n.] – Din magh. kopenyeg.

CAPUIT, -A, capuiti, -te, adj. (Inv. si reg.) Care are de toate, prevazut cu tot ce-i trebuie; incapuit. – V. capui.

CAPUSA, capuse, s. f. I. (La pl.) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se infig in pielea animalelor si a omului si se hranesc sugandu-le sangele (Ixodes); (si la sg.) animal care face parte din acest gen. ◊ Expr. Ce-i in gusa, si-n capusa, se zice despre un om sincer; care spune tot ce gandeste. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de vita, din care se dezvolta coardele si rodul; ochi¹. – Cf. alb. kepushe.

CARARE, carari, s. f.1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a se clatina in mers; a fi beat. A-i taia (sau a-i inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a opri pe cineva sa faca sau sa continue un drum. A-si indrepta cararile = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori (pe cineva) 2. Linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

CATEL, catei, s. m. I. 1. Pui de caine; p. ext. pui de animal salbatic (asemanator cu cainele). ◊ Expr. (Fam.) Cu catel, cu purcel = cu intreaga familie si cu tot avutul; cu tot ce are. 2. Fig. Om lingusitor si fara scrupule. 3. Compuse: (Zool.) catelul-pamantului = orbet; catel-de-mare = corosbina; catel-de-frasin sau catelul-frasinului = cantarida. II. Fiecare dintre partile care compun capatana de usturoi. – Lat. catellus.

CATESI- Element de compunere care inseamna „toti (ori toate) impreuna” si care serveste la formarea unor numerale colective; catesitrei, catesitrele; catesipatru etc. – Cate + si.

CELA, CEEA, ceia, celea. pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indica o fiinta sau un lucru mai departat, in spatiu sau in timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe si diverse. Alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intra in formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) Din acela, aceea (cu afereza lui a).

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).

CELOSTAT, celostate, s. n. Mecanism care urmareste miscarea diurna a unui astru, transmitandu-i imaginea cu ajutorul unei oglinzi, tot timpul in aceeasi directie. – Et. nec.

CENTRALIZA, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra intr-un singur tot elemente preexistente. 2. A face sa depinda de o singura conducere. 3. A inscrie date intr-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.

CENUSA s. f. 1. Reziduu solid format din substante minerale sub forma de pulbere, care ramane dupa arderea completa a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface in cenusa = a (se) distruge in intregime (prin foc). A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa in cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. 2. (In sintagma) Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata in atmosfera de un vulcan in eruptie. – Lat. *cinusia (< cinis).

CHEL, CHEALA, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, caruia i-a cazut (tot) parul de pe cap; (despre cap) care nu are par; plesuv. – Din tc. kel.

CHIAR, -A, chiari, -e, adv., adj. I. Adv.1. Tocmai, intocmai, exact. Porneste chiar acum. ♦ Insusi, singur, nu altcineva sau altceva decat... Era chiar copilul lui. 2. Pana si, inca si. Chiar prin somn tot simtea. ♦ Inca; deja. Chiar de la inceput. ♦ (Precedat de „nici”) Macar. ♦ (Urmat de propozitie concesiva introdusa prin „daca” sau „de”) Si in cazul. Ma asez chiar daca nu ma pofteste nimeni. 3. In realitate, cu adevarat, intr-adevar. Iata ca chiar vine. 4. (Inv.) In mod clar, lamurit. II. Adj. (Inv.) Clar, curat, pur, limpede. – Lat. clarus.

CONFUNDA, confund, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoana drept alta sau un lucru drept altul; a asemana, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere.

DIVIN, -A, divini, -e adj. 1. Considerat ca provine de la Dumnezeu sau de la zei, in felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ♦ Facut de oameni in slujba sau pentru preamarirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. Inzestrat cu insusiri cu totul exceptionale; minunat. Voce divina. – Din fr. divin, lat.divinus.

FRICATIV, -A, fricative, adj.n. si f. (In sintagma) Consoana fricativa (si substantivat, f.) sau sunet fricativ = consoana sau sunet la a caror pronuntare canalul fonator se stramteaza astfel incat aerul sa se poata scurge tot timpul emisiunii; consoana constrictiva sau sunet constrictiv. – Din fr. fricatif.

GALOFOB, -A, galofobi, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care manifesta ostilitate fata de tot ceea ce apartine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallophobe.

GALOFOBIE s. f. Ostilitate fata de tot ceea ce apartine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallophobie.

GALOMAN, -A, galomani, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care admira fara rezerve (si adesea fara spirit critic) tot ceea ce apartine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallomane.

GALOMANIE s. f. Admiratie fara rezerve (si fara spirit critic) pentru tot ceea ce apartine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallomanie.

GAMA, game, s. f. 1. Succesiune de sunete (si note), care cuprinde toate sunetele unei scari muzicale, dispuse in ordinea ascendenta sau descendenta a sunetelor si luand tonul si numele notei cu care incepe succesiunea. 2. Fig. (Pict.) Serie de tonuri si de culori dispuse intr-o succesiune armonioasa. 3. Fig. Serie, grup, succesiune de obiecte, de fenomene, de situatii care alcatuiesc un tot (armonios). Gama larga de sortimente. – Din fr. gamme.

GERID, geriduri, s. n. (inv.) Numele unui joc turcesc in care calaretii aruncau, din galop, un bat in forma de sulita spre adversar, si pe care acesta trebuia sa-l prinda tot din goana calului. ♦ Bat in forma de sulita folosit in acest joc. [Var.: geret s. n.] – Din tc. cirid.

GERMANOFIL, -A, germanofili, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care aproba, admira, iubeste tot ceea ce este german, ce vine de la germani. – Din fr. germanophile.

GERMANOFOB, -A, germanofobi, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care dezaproba, uraste tot ce este german, ce vine de la germani. – Din fr. germanophobe.

GESTALTISM s. n. Teorie filozofica a formei potrivit careia un tot fiind constituit din structuri perfect integrate are caracteristici proprii care nu rezulta din elementele lui constitutive, iar intregul nu poate fi considerat simpla insumare a acestor elemente; configurationism. [Pr.: ghe-stal-] – Din fr. gestaltisme

GHIVECI, (1) ghivece, (2) ghiveciuri, s. n. 1. Vas de pamant ars, de material plastic etc., de forma tronconica, folosit pentru plantarea (in casa a) florilor. ◊ Ghiveci nutritiv = amestec de pamant, nisip, mranita, ingrasaminte chimice etc., in care se planteaza rasadurile de legume. 2. Mancare preparata din tot felul de legume, cu sau fara carne. ♦ Fig. (Peior.) Creatie literara, muzicala etc. eterogena si lipsita de valoare. – Din tc. guvec.

GLASUIRE, glasuiri, s. f. Actiunea de a glasui si rezultatul ei. ♦ Loc. adv. Intr-o glasuire = cu totii; de comun acord. – V. glasui.

GLIE, glii, s. f. (Pop.) 1. Pamant, ogor; fig. patrie. ◊ Expr. Sub glie = in mormant. 2. Brazda de pamant (cu iarba cu tot, cata se poate desprinde o data cu harletul). – Et. nec.

GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. ◊ Loc. adv. Intr-un grai = intr-un glas, toti deodata. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a incepe sau a se hotari sa vorbeasca. A-i pieri (sau a-si pierde) graiul = a nu mai putea sa vorbeasca (de emotie, de frica etc.), a amuti; a nu mai avea ce sa spuna. 2. Facultatea de a vorbi. ◊ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limba. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistica subordonata dialectului, caracteristica pentru o regiune mai putin intinsa; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorba, cuvant. – Din grai (derivat regresiv).

GRECOMANIE s. f. Manie de a imita obiceiurile, limba etc. grecilor, de a sustine tot ce vine de la greci. – Din fr. grecomanie.

GREGAR, -A, gregari, -e, adj. (Despre animale) Care traieste in grupuri compacte, in turme, cete, carduri. ◊ Instinct gregar = instinct care determina unele animale sa traiasca, sa migreze etc. in turme, cete, carduri. (Fig.) Spirit (sau instinct) gregar = spirit sau instinct care indeamna pe unii oameni sa se supuna orbeste, sa-si piarda cu totul individualitatea in mijlocul multimii din care fac parte. – Din fr. gregaire, lat. gregarius.

GROZAV, -A, grozavi, -e, adj. 1. Care produce groaza (prin aspect, manifestari, consecinte); groaznic, ingrozitor. 2. Care este extrem de puternic, de violent, de intens, de mare. Vant grozav. ♦ (Adverbial) Tare, mult; foarte, extrem de... 3. Care iese cu totul din comun prin calitatile sale; remarcabil; exceptional. ◊ Expr. A se crede grozav = a avea o parere exagerat de buna despre sine. ♦ Curajos. ◊ Expr. (Substantivat) A face pe grozavul = a se lauda, a se mandri (in mod nejustificat) cu calitatile sale, a se grozavi. – Din bg. grozav.

GROZAVENIE, grozavenii, s. f. (Pop. si fam.) 1. Faptul de a fi groaznic; aspect groaznic, situatie groaznica. 2. (Concr.) Lucru sau fiinta infricosatoare. 3. Faptul de a iesi cu totul din comun prin calitatile sale; insusirea unui lucru cu deosebite calitati; grozavie. 4. (Concr.) Lucru sau fiinta care intruneste calitati deosebite, iesite din comun; grozavie. 5. Fig. Numar, cantitate mare; multime (de...). – Grozav + suf. -enie.

GROZAVIE, grozavii, s. f. 1. Faptul de a fi groaznic, de a inspira groaza; fapta, situatie, intamplare ingrozitoare; oroare, urgie. 2. (Concr.) Lucru sau fiinta ingrozitoare. 3. Faptul de a iesi cu totul din comun prin calitatile sale; insusirea unui lucru cu deosebite calitati; grozavenie. 4. (Concr.) Lucru sau fiinta care intruneste calitati deosebite, iesite din comun; grozavenie. – Grozav + suf. -ie.

GRUP, grupuri, s. n. 1. Ansamblu de obiecte, de animale sau de plante asemanatoare, aflate laolalta. ♦ Ansamblu de obiecte, de piese etc. de acelasi fel, reunite pe baza caracteristicilor functionale si alcatuind un tot. Grup electrogen. ◊ Grup sanitar = incapere prevazuta cu closet, chiuveta (si, uneori, cu cada de baie). 2. Ansamblu de persoane reunite (in mod stabil sau temporar) pe baza unei comunitati de interese, de conceptii etc.; grupa, colectiv. ◊ Loc. adv. In grup = mai multi laolalta, in colectiv. In grupuri de cate... = cate (atatia) deodata. ◊ Expr. Grupuri-grupuri = (in) mai multe cete sau gramezi. ♦ Spec. Fractiune politica; grupare formata din reprezentantii unui partid sau ai unui curent politic. 3. (Mat.) Multime de elemente in care fiecarei perechi de elemente ii corespunde un element din aceeasi multime, in care este adevarata asociativitatea oricare ar fi elementele multimii, in care exista un element neutru si un element opus legii de compunere a multimii. – Din fr. groupe.

HAINA, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de imbracaminte (in special) barbatesti. ◊ Un rand de haine = un costum barbatesc complet, alcatuit din pantaloni, sacou (si vesta). ♦ (La sg.) Imbracaminte barbateasca pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Vesmant lung si larg care acopera tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-si) da si haina de pe el = a face sau a fi dispus sa faca orice sacrificiu (pentru a obtine ceea ce doreste). 2. (Biol.; in sintagma) Haina de nunta = infatisare deosebita pe care o capata masculii unor pesti, batracieni sau pasari in perioada imperecherii. – Din bg. halina, scr. haljina.

HAITEIE s. f. pl. 1. totalitatea partilor din care se compune plugul sau carul. 2. Nume dat diferitelor unelte de plugarie, formand un tot. [Var.: haiteie s. f. pl.] – Din hinteu.

HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (In expr.) A tine hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a insoti, a intovarasi; c) fig. a tine partea cuiva, aproband tot ce face si ce spune; a face pe placul cuiva, a canta cuiva in struna. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor parti ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a tine acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

HARTUI, hartuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necaji pe cineva cu tot felul de neplaceri, a nu lasa in pace pe cineva; a cicali, a sacai, a pisa. ♦ (Reg.) A intarata, a zadari un caine. 2. Tranz. A desfasura atacuri scurte si repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panica si de a nu-i permite deplasarea, pregatirea unor actiuni de lupta, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discutii repetate si contradictorii cu cineva, a se lua la cearta sau la bataie; a se incaiera. [Var.: hartui vb. IV] – Harta + suf. -ui.

HAT adv. (Reg.; insoteste adjective, adverbe si locutiuni adverbiale cu sens local sau temporal, dandu-le valoare de superlativ) De tot, mult, tare, foarte. Pana hat departe. ◊ Expr. Hat si bine = mult si bine, fara sfarsit. – Din ucr. het'.

HEREFORD s. (probabil n.) Rasa de taurine de culoare roscata pe tot corpul, cu exceptia capului, abdomenului si extremitatilor picioarelor. – Din engl. hereford.

HIBRIDITATE, hibriditati, s. f. Insusirea de a fi hibrid, caracterul a tot ceea ce este hibrid. – Din fr. hybridite.

HISPANOFIL, -A, hispanofili, -e, s. m. si f. Admirator a tot ce este de origine spaniola sau de provenienta spaniola. – Din fr. hispanophile.

HRANA, (rar) hrane, s. f. tot ceea ce serveste la nutritia omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mancare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = planta erbacee de nutret, cu tulpina paroasa, cu frunze opuse si cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.

IBIDEM adv. (Cu privire la un text deja citat) In acelasi loc, tot acolo, in aceeasi lucrare. [Prescurtat: ibid., ib.] – Cuv. lat.

IDEM adv. Folosit in lucrari, indicatii bibliografice si acte administrative pentru evitarea repetarii unor date, titluri, citate etc.; acelasi, la fel, tot asa. [Prescurtat: id.] – Cuv. lat.

IDENTIC, -A, identici, -ce, adj. Care coincide intru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, intocmai. – Din fr. identique, lat. identicus.

IMPOSIBIL, -A, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate indeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O munca imposibila. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputinta de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce ii sta in putinta pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputinta, nici intr-un caz, cu nici un pret. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

INDICATIV, -A, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indica, care indruma. 2. Adj. (Gram.; in sintagma) Mod indicativ (si substantivat, n.) = mod personal care exprima, de obicei, o actiune prezentata de catre vorbitor ca reala. 3. S. n. tot ceea ce serveste pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire conventionala atribuita unitatilor militare, comandantilor si unor ofiteri din statele-majore in scopul pastrarii secretului si pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul programului (de radio si de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre al unei statii de radioemisie care permite ca aceasta sa fie distinsa de alte statii sau sa fie chemata. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.

INS, insi, s. m. Individ, persoana, om. ◊ tot insul = fiecare; toti oamenii. – Lat. ipsus (= ipse).

INSTALATIE, instalatii, s. f. 1. Faptul de a (se) instala. 2. Ansamblu de constructii, de masini etc. montate astfel incat sa formeze un tot in scopul executarii unei anumite functiuni sau operatii in procesul de productie. ◊ Instalatie electrica = ansamblu unitar de conductoare, aparate, masini etc. destinate producerii sau utilizarii energiei electrice. [Var.: instalatiune s. f.] – Din fr. installation.

INTEGRA, integrez, vb. I 1. Tranz. si refl. A (se) include, a (se) ingloba, a (se) incorpora, a (se) armoniza intr-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o functie data alta functie a carei derivata este functia data. ♦ A calcula solutia unei ecuatii diferentiale sau a unei ecuatii cu derivate partiale. – Din fr. integrer, lat. integrare.

INTEGRANTA, integrante, adj. (In sintagma) Parte integranta = parte care intra in mod necesar in componenta unui tot. – Din fr. [partie] integrante.

INTEGRAT, -A, integrati, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, inglobat intr-un tot. 2. S. n. (Electron.; si in sintagma circuit integrat) Microcircuit in care un numar de elemente de circuit sunt asociate inseparabil si interconectate electric astfel incat, pentru specificare, testare, intretinere si vanzare, formeaza un tot indivizibil. – V. integra.

INTERESA, interesez, vb. I. 1. Tranz. A starni, a trezi interesul cuiva; a retine atentia cuiva. ◊ Expr. Ce te intereseaza? = ce-ti pasa? ce importanta are? ce te priveste? ♦ A face pe cineva partas la o actiune, la un castig. 2. Refl. (Cu determinari introduse prin prep. „de”, mai rar „la”) A arata interes pentru cineva sau ceva, a-si da (tot) interesul, a avea grija, simpatie. ♦ A se informa, a intreba despre cineva, despre ceva, a cauta sa afle. – Din fr. (s')interesser, it. interessare.

IPAC adv. (Inv.) De asemenea, asijderea, tot asa. – Din sl. ipaku.

ISTOV s. n. (Inv.) Sfarsit¹, capat. ◊ Loc. adj. si adv. (Pop.) De istov = cu totul, complet, definitiv, perfect. Fara istov = fara incetare; nesfarsit, necurmat. – Din sl. istovu „adevarat”.

IZBELISTE s. f. (pop.; in expr.) (A lasa) de izbeliste = (a lasa) la voia intamplarii, parasit de toti, fara supraveghere. – Izbi + suf. -eliste.

IZOLA, izolez, vb. I. 1. Tranz. A desparti cu totul; a separa unul de altul; spec. a desparti un bolnav contagios de oamenii sanatosi, pentru a evita contagiunea, 2. Tranz. A impiedica transmiterea caldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) in altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducator de electricitate. 3. Refl. A se indeparta de societate, de semeni; a sta retras, departe de altii; a se retrage, a se inchista. – Din fr. isoler.

IMBINA, imbin, vb. I. Tranz. si refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) impreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) ingemana. – Probabil lat. *imbinare.

IMBINARE, imbinari, s. f. 1. Actiunea de a (se) imbina si rezultatul ei; unire intr-un tot; impreunare, impletire, ingemanare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat in urma unirii, impreunarii sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizeaza o imbinare (1). – V. imbina.

IMBINAT, -A, imbinati, -te, adj. Care este unit cu altul intr-un tot, care formeaza un tot; impreunat, ingemanat. – V. imbina.

IMPREUNAT, -A, impreunati, -te, adj. Care este unit cu altul (intr-un tot); imbinat; incheiat². [Pr.: -pre-u-] – V. impreuna.

INCAPUIT, -A, incapuiti, -te, adj. (Reg.) Care are de toate; care are tot ce-i trebuie, capuit. – V. incapui.

INCORPORA, incorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a impreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un tinut, o provincie la o tara. 2. A incadra recrutii intr-o unitate militara, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorpora vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

INDESTULA, indestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a satura (cu de-ale mancarii). ♦ Refl. A avea dupa dorinta, a avea tot ce este necesar. – Din indestul.

INFEUDA, infeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona intru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. infeoder, lat. infeodare.

INGLOBA, inglobez, vb. I. Tranz. A introduce ca parte integranta intr-un tot; a include, a cuprinde. – Din fr. englober.

INGLOBARE, inglobari, s. f. Actiunea de a ingloba; cuprindere, includere intr-un tot. – V. ingloba.

INGLOBAT, -A, inglobati, -te, adj. Care este cuprins intr-un tot. – V. ingloba.

INSIRA, insir, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) aseza in sir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin margele, pentru a face un sirag; a face sirag. ◊ Expr. (Refl.) Insira-te (sau insir'te) margarite, formula prin care se arata ca un basm continua. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmand un anumit sir de idei, de fapte etc.; a enumera. ◊ Expr. A insira mosi pe grosi (sau verzi si uscate) = a spune tot felul de lucruri fara importanta si fara o succesiune logica; a palavragi. 5. Tranz. A trece, rand pe rand, prin diferite locuri, situatii etc.; a lua la rand, la sir. – Din loc. adv. in sir.

INtotDEAUNA adv. 1. In tot timpul, mereu, oricand. 2. De fiecare data, in orice ocazie; p. ext. de obicei. – In + totdeauna.

INTRE² prep. 1. In locul dintre... Intre munti. ◊ Expr. A fi intre ciocan si nicovala v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a iesi, a se duce, a se intoarce etc.) cu coada intre picioare v. coada. ♦ Printre, in mijlocul... Intre straini. ♦ (Reg.) Pe. 2. In intervalul scurs de la o intamplare la alta. L-a vizitat intre doua calatorii. ◊ Expr. Intre acestea sau intre timp = in rastimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit intre toti. 4. (Arata reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu altii). S-au sfatuit intre ei. 5. (In legatura cu verbul „a imparti”) La². Castigul s-a impartit intre participanti. 6. (Indica o aproximare) Sa vii intre 12 si 13. – Lat. inter.

INTREG, -EAGA, intregi, adj. 1. tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = in intregime; peste tot, pe toata suprafata. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefractionata. ♦ Neinceput, neatins, din care nu lipseste nimic. 2. Teafar, sanatos, nevatamat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre notiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obtine prin adunarea repetata a numarului unu cu el insusi. – Lat. integer, -gra.

INTREGIME, intregimi, s. f. Calitatea de a fi intreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. In intregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Intreg + suf. -ime.

INTRUPA, intrupez, vb. I. 1. Refl. si tranz. A lua sau a da forma concreta (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) incarna. 2. Tranz. (Inv.) A uni, a incorpora intr-un singur tot. – In + trup.

JUDECATA, judecati, s. f. 1. Facultatea (1) de a gandi logic; ratiune, inteligenta, gandire. ◊ Loc. adj. si adv. Cu judecata = cu bun-simt, cu tact; serios, temeinic. ♦ Parere, idee, socoteala. 2. Forma logica fundamentala exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3. Actiunea de a judeca (4); dezbatere judiciara; proces, judet (I, 3); solutie data intr-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecata = a judeca. ◊ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. in ori la) judecata = a intenta cuiva un proces, a chema in fata justitiei. (In unele religii) Judecata de apoi = judecata divina la care Dumnezeu va chema pe toti oamenii, la sfarsitul lumii, pentru a le hotari soarta (fericirea sau osanda vesnica). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

JUPUI, jupoi, vb. IV. Tranz. 1. A indeparta pielea de pe corp sau de pe o parte a corpului; a beli. ♦ Spec. A separa pielea de pe corpul animalului sacrificat printr-un proces tehnologic la abator. ♦ Refl. A se descuama. ♦ Tranz. si refl. A (se) juli. ◊ A curata un arbore de coaja. 2. Fig. A lua cuiva tot ce are; a jefui, a prada. [Var.: (reg.) jupi vb. IV.] – Din bg. zupia.

LEFTERI, lefteresc, vb. I. Tranz. si refl. (Fam.) A face pe cineva sa-si piarda sau a-si pierde toti banii, a lasa sau a ramane fara nici un ban. – Din lefter.

MARE², mari, s. f. Nume generic dat vastelor intinderi de apa statatoare, adanci si sarate, de pe suprafata Pamantului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o stramtoare; parte a oceanului de langa tarm; p. ext. ocean. ◊ Expr. Marea cu sarea = mult, totul; imposibilul. A vantura mari si tari = a calatori mult. A incerca marea cu degetul = a face o incercare, chiar daca sansele de reusita sunt minime. Peste (noua) mari si (noua) tari = foarte departe. ♦ Fig. Suprafata vasta; intindere mare; imensitate. ♦ Fig. Multime (nesfarsita), cantitate foarte mare. – Lat. mare, -is.

NUMARAT², -A, numarati, -e, adj. Evaluat numeric, socotit, calculat, verificat; p. ext. care se afla in numar exact, fara nici o aproximatie. ◊ Expr. Bani numarati = bani numerar, gheata, pesin. Bob numarat = exact, pana la capat, totul. ♦ Limitat, redus ca numar. – V. numara.

OBSCURANTISM s. n. Stare de inapoiere culturala; atitudine ostila, refractara fata de tot ce reprezinta progres. – Din fr. obscurantisme.

RELIGIE, religii, s. f. 1. Sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind sentimentul divinitatii si care ii uneste, in aceeasi comunitate spirituala si morala, pe toti cei care adera la acest sistem; totalitatea institutiilor si organizatiilor corespunzatoare; confesiune, credinta. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplina predata in scoala, avand ca scop educarea si instruirea elevilor in spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ. Religion.

RUSTICITATE s. f. Caracterul a tot ce este rustic; fig. badaranie. – Din fr. rusticite.

TARUCA s. f. (Reg.) Diminutiv al lui tara; tarica, tarisoara. ◊ Expr. Nici taruca = lipsit cu totul de... – Tara + suf. -uca.

TIGAN, -A, tigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoana ce face parte dintr-o populatie originara din India si raspandita in mai toate tarile Europei, traind in unele parti inca in stare seminomada. ◊ Expr. A arunca moartea in tigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca tiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se ineca ca tiganul la mal = a nu reusi, a esua intr-o actiune tocmai cand era pe punctul de a o duce la bun sfarsit. tot tiganul isi lauda ciocanul, se spune despre cei care se lauda cu ceea ce le apartine. E invatat ca tiganul cu ciocanul (sau cu scanteia), se spune despre cei deprinsi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele. II. Adj. (Rar) Tiganesc. – Din sl. ciganinu. Cf. rus. tagan.

UBICUU, -UA, ubicui, -ue, adj., adv. (Livr.) (Care se afla) in acelasi timp in doua sau mai multe locuri. ♦ (Care este) in orice loc, peste tot. [Pr.: -cu-u] – Din lat. ubique.

UNANIM, -A, unanimi, -e, adj. Acceptat, impartasit de toti, care exprima un acord total; care cuprinde pe toti sau apartine tuturor; fara exceptie, general. ♦ (La pl.) Care au aceeasi parere, a caror parere coincide. – Din fr. unanime.

UNI³, unesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. (recipr.) A (se) aduna unul langa altul pentru a forma un tot; a (se) impreuna, a (se) alatura, a (se) imbina spre a forma un tot. 2. Refl. recipr. A incheia o intelegere, o alianta etc. in vederea unui scop comun. 3. Tranz. si refl. recipr. A (se) lega prin casatorie, a (se) casatori. – Lat. unire (= unescere).

UNIT, -A, uniti, -te, adj. 1. Care formeaza impreuna un tot. 2. Care se afla in raporturi stranse cu cineva, care este de acord, gandeste, actioneaza, simte la fel cu cineva; solidar cu cineva. 3. Care apartinea unei confesiuni crestine catolice de rit oriental (ortodox); uniat. ♦ (Substantivat) Adept al acestei confesiuni. – V. uni³.

UNITAR, -A, unitari, -e, adj. Care formeaza un singur tot, un intreg; omogen. – Din fr. unitaire.

UNITAR, -A, unitari, -e, adj. Care formeaza un singur tot, un intreg; omogen. – Din fr. unitaire.

UNITATE, unitati, s. f. 1. Numarul unu. ♦ Marime care serveste ca masura de baza pentru toate marimile de acelasi fel. Unitate de masura. ◊ (In sintagma) Unitate astronomica = unitate folosita pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, egala cu distanta medie de la Soare la Pamant. 2. Insusirea a tot ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. * Regula celor trei unitati (de loc, de timp si de actiune) = regula caracteristica teatrului clasic (antic si modern), dupa care opera dramatica trebuie sa fie dezvoltarea unei actiuni unice, care se desfasoara in acelasi loc si intr-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mica formatie, organizatie economica, administrativa, militara, sanitara etc. care alcatuieste un intreg si actioneaza dupa un plan general. – Din fr. unite, lat. unitas, -atis.

UNIVERS, universuri, s. n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si spatiu, infinit de variata in ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul pamantesc; parte populata a globului pamantesc (impreuna cu tot ce se afla pe el); locuitorii globului pamantesc. ♦ Mediul, cercul, lumea imediata in care traieste cineva sau ceva: domeniu material, intelectual sau moral. – Din fr. univers, lat. universum.

UNIVERSAL, -A, universali, -e, adj. 1. Care apartine Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra intregii lumi, care cuprinde tot ce exista si este comun tuturor; care se refera la toate fiintele sau lucrurile luate in consideratie intr-un caz dat; general, obstesc. ◊ (Adverbial) Universal valabil. ◊ (Substantivat, n.) Exista o unitate dialectica intre universal si particular. ◊ (Log.) Judecata universala = judecata care afirma (sau neaga) un predicat in legatura cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucura de o mare faima; vestit, ilustru, celebru. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii, bun pentru mai multe situatii. ♦ (Substantivat, n.) Mandrina de strung. – Din fr. universel, lat. universalis.

USURA, usurez, vb. I. Tranz. si refl. 1. A reduce sau a scadea din greutate. 2. Fig. A(-si) alina, a(-si) potoli o suferinta fizica sau morala. ♦ A (se) destainui pentru a-si alina o durere sufleteasca. ♦ Refl. (Despre boli) A ceda, a slabi, a se ameliora. ♦ Tranz. A inlesni, a facilita. 3. A (se) elibera, a scoate sau a iesi de sub apasarea unui lucru greu; a (se) despovara. ◊ Expr. (Fam.) A (se) usura de bani = a face sa cheltuiasca sau a cheltui o mare suma de bani sau toti banii. ♦ Tranz. Fig. A scuti; a salva. – Din usor².

UTILITARIST, -A, utilitaristi, -ste, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine utilitarismului, privitor la utilitarism; p. ext. care se preocupa (exclusiv) de folosul imediat (si personal) al lucrurilor; care se bazeaza pe considerente practice. 2. S. m. si f. Adept al utilitarismului; p. ext. persoana care apreciaza totul din punctul de vedere al avantajului sau profitului personal. – Din fr. utilitariste.

VARGA, (1) vergi, (2) vargi, s. f. I. 1. Nuia lunga, subtire si flexibila, taiata de obicei dintr-o ramura dreapta de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura varga (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frica sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rau, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Manunchi de bete taiate egal, cu care se aplicau in trecut pedepse corporale. ♦ Lovitura aplicata cuiva cu varga (I 1); urma lasata pe corp de o astfel de lovitura. ♦ Bat de undita. ♦ Vergea cu care se incarcau in trecut pustile si cu care se curata teava pustii. ♦ Bagheta. ♦ Vergea subtire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) planta erbacee cu tulpina si ramurile tepoase, cu flori liliachii, dispuse in capitule (Dipsacus silvester); b) scaius; varga-de-aur = splinuta (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dunga (in special la o tesatura). – Lat. virga.

VAZUT², -A, vazuti, -te, adj. Care se vede; vizibil, clar. ♦ (Substantivat, f. pl.) tot ceea ce se vede sau se poate vedea. – V. vedea.

VIS, visuri, s. n. 1. Faptul de a visa; inlantuire de imagini, de fenomene psihice si de idei care apar in constiinta omului in timpul somnului. ◊ Carte de vise = carte care cuprinde semnificatia profetica a visurilor. ◊ Loc. adj. De vis = propriu visului; fig. extrem de frumos, de necrezut, ireal. ◊ Loc. adv. Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosfera, imagine, frumusete ireala. 2. Reverie, meditatie, visare. 3. Fig. Iluzie desarta; gand, idee, aspiratie irealizabila. ♦ Dorinta arzatoare. ◊ Expr. A-si vedea visul cu ochii = a-si (sau a i se) indeplini cea mai arzatoare dorinta, a-si (sau a i se) realiza tot ce si-a propus. [Pl. si: vise] – Lat. visum.

XENOFILIE s. f. Simpatie fata de tot ceea ce este strain. – Din fr. xenophilie.

XENOFOBIE s. f. Ura fata de straini si fata de tot ce este strain. – Din fr. xenophobie.

XENOMAN, -A, xenomani, -e, s. m. si f. Persoana care are o preferinta deosebita pentru straini si pentru tot ceea ce provine de la ei. – Din fr. xenomane.

XENOMANIE, xenomanii, s. f. Pasiune exagerata pentru tot ce este strain. – Din fr. xenomanie.

ZBATE, zbat, vb. III. Refl. 1. (Despre fiinte) A face miscari bruste, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a scapa de o stransoare); a se zvarcoli; a se smuci. ◊ Expr. A se zbate ca pestele pe uscat (sau ca musca in panza paianjenului), se zice despre cineva care se sileste din toate puterile sa scape dintr-un mare impas. A se zbate de moarte = a se zvarcoli foarte tare; a se lupta cu moartea, a trage sa moara. ♦ Fig. A se chinui, a se zbuciuma, a suferi cumplit. ♦ (Despre parti ale corpului) A se misca, a zvacni, a palpita. ♦ A face tot ce-i sta in putinta, a se stradui din rasputeri pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop. 2. A se misca cu putere incoace si incolo; a se involbura, a se invarteji. 3. (Reg.) A se targui, a se tocmi. ♦ Tranz. (Inv.) A reduce, a scadea din pretul unei marfi prin targuiala. – Lat. pop. exbattere (= battuere).

ZEFLEMISM s. n. (Rar) Inclinare, atitudine, dispozitie de a lua totul in zeflemea. – Zeflemea + suf. -ism.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

ZONA, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate in functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale Pamantului. 2. Portiune dintr-o intindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor imprejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.

MUNITIE, munitii, s. f. Denumire generica data cartuselor pentru armamentul de infanterie, grenadelor de tot felul, proiectilelor de artilerie, bombelor de aviatie etc. – Din germ. Munition, lat. munitio, fr. munition.

MUNTE, munti, s. m. 1. Ridicatura a scoartei pamantului mai mare decat dealul, de obicei stancoasa si depasind inaltimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munti si vai = peste tot, pretutindeni, pe tot intinsul. ♦ Regiune, zona muntoasa. 2. Fig. Gramada, cantitate mare (si inalta) din ceva; morman. ♦ Om foarte inalt (si solid). 3. (In sintagma) Munte de pietate = intreprindere capitalista de credit specializata in acordarea de credite pe baza amanetarii obiectelor de uz personal; casa de lombard. – Din lat. mons, -tem.

VRABIE, vrabii, s. f. Pasare mica cu penele de culoare bruna impestritate cu negru, cu pantecele cenusiu, cu ciocul scurt, conic si cu coada trunchiata; vrabete (Passer domesticus). ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoana lipsita de judecata. Vrabia-i tot pui (si ea moare de batrana), se spune despre o persoana care pare mai tanara decat este. – Din sl. vrabiĩ.

CIORBA, ciorbe, s. f. Fel de mancare care consta dintr-o zeama (acrita) preparata cu legume, adesea si cu carne. ◊ Expr. A se amesteca in ciorba cuiva (sau a altuia) = a se amesteca (nedorit) in afacerile, in treburile altuia. A pune (sau a baga etc.) pe toti intr-o ciorba = a considera si a trata la fel mai multi oameni, fara a tine seama de valoarea, situatia etc. lor deosebita. – Din tc. corba.

MACAR adv. 1. (Restrictiv) Cel putin, barem, incaltea. Sa-i dea macar zece lei. 2. (Concesiv) Chiar sa, chiar daca, fie¹ si sa, inca. Macar de-ar fi orice, tot ma duc. ◊ Loc. conj. Macar ca = cu toate ca, desi. 3. (Pop.; in legatura cu un pronume sau cu adverbe interogativ-relative) Oricat, oricine, oarecare, cineva, fiecare, oricum. – Din ngr. makari.

COORDONA, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord partile unui tot, a indruma in sens unitar o serie de activitati desfasurate in vederea aceluiasi scop. [Pr.: co-or-] – Din fr. coordonner.

DESERTA, desert, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate intregul continut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deserta sacul (pana la fund) = a spune tot ce stii (noutati, glume, necazuri etc.). ♦ A bea pana la fund bautura dintr-un vas; a da pe gat o bautura. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din desert.

DESFACUT², -A, desfacuti, -te, adj. 1. (Despre un obiect formand un tot) Descompus, desprins (in bucati); rasfirat, imprastiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.

MARTURIE, marturii, s. f. 1. Declaratie facuta de o persoana pentru a adeveri un lucru sau pentru a-si sustine parerile. ♦ Spec. Depozitie facuta de un martor in fata unei instante judecatoresti. ◊ Marturie minicinoasa = infractiune care consta in fapta unui martor de a face afirmatii mincinoase sau de a nu spune tot ce stie. ◊ Expr. A sta (sau a fi) marturie = a se afla de fata, a fi martor. ♦ (Inv.) Marturisire a credintei. ♦ (Rar) Martor. 2. Dovada, atestare; semn, proba, indiciu. 3. (Reg.) Targ saptamanal (fixat in zilele in care oamenii veneau la oras pentru a depune marturii 1). – Martur + suf. -ie.

EGOCENTRISM s. n. (Livr.) Atitudine a celui care priveste totul prin prisma intereselor si a sentimentelor personale, tendinta de a face din sine „centrul universului”; egotism. – Din fr. egocentrisme.

DEZLEGAT, -A, dezlegati, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfacut din legaturi. ◊ Expr. A avea limba dezlegata = a fi extrem de vorbaret, a spune tot ce stie. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de pacate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.

DEZRADACINAT, -A, dezradacinati, -te, adj. 1. (Despre plante) Care a fost scos din pamant cu radacina cu tot. 2. P. a**l. (Despre oameni) Care si-a parasit locul de nastere si se simte strain in noul loc; care nu se poate adapta (la noile conditii de mediu, de viata). – V. dezradacina.

DIFERIT, -A, diferiti, -te, adj. 1. (Urmeaza dupa substantivul pe care il determina) Care difera, care se deosebeste (de cineva sau de ceva), care nu este asemanator (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; preceda substantivul pe care il determina) Fel de fel de..., tot felul de...; variati, diversi, feluriti. – V. diferi.

DIMPOTRIVA, adj. invar., adv. 1. Adj. invar. Din fata, din partea cealalta, de dincolo; opus. ♦ Fig. Potrivnic, neprielnic, nefavorabil. 2. adv. Din contra; cu totul altfel; invers. 3. adv. (Rar) Fata in fata. – De + impotriva.

DOZA¹, doze, s. f. (Adesea fig.) Cantitate determinata dintr-o substanta, dintr-un material etc. care produce un anumit efect sau care formeaza impreuna cu altele un amestec, un tot. – Din fr. dose.

EXISTENTA, existente, s. f. 1. Faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofica care se refera la natura, materie, la tot ceea ce exista independent de constiinta, de gandire. ♦ Viata considerata in durata si continutul ei. ♦ Durata (a unei situatii, a unei institutii). 2. Conditiile, mijloacele materiale necesare vietii. ♦ Viata; mod de viata, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia.

EXTRAORDINAR, -A, extraordinari, -e, adj. 1. (Adesea adverbial), Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobisnuit, nemaipomenit, formidabil, exceptional; (despre oameni) dotat cu calitati deosebite, exceptionale; (despre lucruri etc.) foarte bun. 2. (Despre legi, masuri, functii etc.) Care depaseste cadrul unei reguli, unei masuri obisnuite. – Din fr. extraordinaire, lat. extraordinarius.

MATURA, matur, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A curata o suprafata de praf, de gunoi etc. cu matura (1); a strange, a indeparta praful, gunoiul etc. cu matura. ♦ Tranz. A atinge in trecere. 2. Tranz. P. a**l. (Despre vant, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a strabate cu repeziciune o suprafata, indepartand totul din cale. 3. Tranz. Fig. A inlatura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvarli, a goni. – Din matura.

NATAFLET, -EATA, natafleti, -te, adj., s. m. si f. (Persoana) care este lipsita de istetime, care nu stie sa se descurce, pe care o inseala cu usurinta toti; p. ext. (om) prost, tont, natang. [Var.: nataflete adj., s. m.] – Probabil contaminare intre natarau si flet.

ORICE, pron. nehot. Indiferent ce, tot ce vrea cineva, orisice. ◊ (Adjectival) Cunoaste orice problema. – Ori + ce.

COMPLET², -A, (1) completi, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care contine tot ceea ce trebuie; caruia nu-i lipseste nici una dintre partile constitutive; intreg, desavarsit, deplin, implinit. ◊ Opere complete = editie cuprinzand toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport in comun) care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (In sintagma) Complet de judecata = colectiv alcatuit din numarul legal de judecatori si asesori care iau parte la solutionarea unui litigiu. 3. S. n. Costum de haine; obiect de imbracaminte compus din doua (sau mai multe) piese asortate. 4. Adv. In intregime, cu desavarsire. [Var.: complect, -a adj.] – Din fr. complet, lat. completus.

PIDOSNIC, -A, pidosnici, -ce, adj., s. m. I. Adj. (Pop.) Care este iesit din comun, contrar asteptarilor (in sens negativ); care se comporta ciudat, sucit; care face totul pe dos. II. S. m. Numele a doua specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albastrii si cu flori galbene (Cerinthe minor si glabra). – Pe dos + suf. -nic.

POSIBIL, -A, posibili, -e, adj. Care se poate intampla sau realiza, care poate fi facut sau imaginat; care e cu putinta; care este permis sa se faca. ♦ (Substantivat, n) Ceea ce este cu putinta. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate intr-o imprejurare, a incerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis.

PRUDENT, -A, prudenti, -te, adj. Care se fereste de tot ce ar putea sa-i produca un neajuns, sa-l primejduiasca; prevazator, circumspect, precaut. – Din fr. prudent, lat. prudens, -ntis.

RABOJ, rabojuri, s. n. 1. Bucata de lemn in forma cilindrica sau paralelipipedica pe care, in trecut, se insemnau, prin crestaturi, diferite calcule, socoteli (zilele de munca, banii datorati, numarul vitelor etc.). ◊ Expr. A sterge de pe raboj = a da uitarii; a ierta. (Reg.) A crede dupa raboj = a crede tot ce se spune. A(-si) iesi (sau a scoate pe cineva) din raboj (afara) = a (se) supara. 2. (Pop.) Socoteala, calcul. Pierdusem rabojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva rabojul = a i se uita numarul anilor. 3. Crestatura facuta, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: rabus s. n.] – Din bg., scr. rabos.

SCARLATINA, scarlatine, s. f. Boala infectioasa, contagioasa si epidemica (mai ales la copii), care se manifesta prin febra, dureri de gat si o eruptie rosie pe tot corpul, urmata de descuamare. – Din fr. scarlatine.

SECVENTA, secvente, s. f. 1. Succesiune de fenomene fizice sau ordinea de variatie in timp a marimilor unui sistem. 2. Sir de imagini sau de scene dintr-un film, care formeaza un anumit episod. ♦ Fig. Serie de fapte, de evenimente, de stari etc., care se succeda intr-o anumita ordine si formeaza un tot unitar. – Din fr. sequence. Cf. it. sequenza.

SMICEA, smicele, s. f. (Bot.) Ramura roditoare, specifica marului si parului, subtire, flexibila, lunga pana la 30 cm, cu toti mugurii vegetativi; p. gener. mladita, ramurica (rupta) dintr-o planta sau dintr-o arbore. – Probabil lat. *sumicella „varfulet”.

SNOB, SNOABA, snobi, snoabe s. m. si f., adj. (Persoana) care admira si adopta fara discernamant si cu orice pret tot ce este la moda. – Din fr. snob.

TRUP, trupuri, s. n. 1. (Pop.) Corp (al unei fiinte). ◊ Loc. adv. (Cu) trup si suflet = cu totul, in intregime, fara rezerve. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) nascut din...; b) (a face) parte integranta din ceva. A fi trup si suflet cu cineva = a se identifica cu aspiratiile cuiva; a fi foarte strans legat de cineva. ♦ Corpul fara cap (si fara membre) al unei fiinte; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principala a unui obiect, a unei constructii etc.; p. gener. obiectul insusi. 3. (Inv.) Intindere mare de pamant care alcatuieste un singur lot. Trup de mosie. 4. (Inv.) Mare unitate militara. – Din sl. trupu.

FRACTIUNE, fractiuni, s. f. 1. Parte distincta dintr-un intreg, dintr-un tot; frantura, fragment. 2. Grupare de membri in cadrul unui partid politic, care lupta impotriva liniei politice a majoritatii membrilor acelui partid. 3. Grup format din reprezentantii unui partid politic in parlament. 4. Portiune din lichidul obtinut prin distilarea unui amestec de lichide ridicat la o anumita temperatura sau portiune solida obtinuta prin cristalizare fractionata dintr-o solutie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. fraction, lat. fractio, -onis.

FRAGMENT, fragmente, s. n. Bucata, parte, frantura, fractiune dintr-un tot; parte izolata dintr-o scriere sau rest dintr-o opera pierduta ori neterminata. – Din fr. fragment, lat. fragmentum.

FRANCOFIL, -A, francofili, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care aproba, admira, iubeste tot ce este frantuzesc sau vine de la francezi. – Din fr. francophile.

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) Partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

Atot- Element de compunere insemnand „pe deplin”, „complet”, „desavarsit”, care serveste la formarea unor adjective si a unor substantive. [Var.: atoate-] – A³ + tot.

AtotCUNOSCATOR, -OARE, atotcunoscatori, -oare, adj. Care cunoaste totul. – A + tot + cunoscator.

AORTA, aorte, s. f. Cea mai mare artera a corpului la vertebrate, care duce sangele oxigenat de la inima in tot corpul. ◊ (Adjectival) Artera aorta. – Din fr. aorte.

AtotCUPRINZATOR, -OARE, atotcuprinzatori, -oare, adj. Care cuprinde totul, care cuprinde aspecte foarte largi, foarte variate, foarte numeroase ale unei probleme, ale unei activitati etc. – Atot- + cuprinzator.

AtotSTIUTOR, -OARE, atotstiutori, -oare, adj. Care stie tot. [Pr.: -sti-u-] – Atot- + stiutor (dupa fr. omniscient).

AtotVAZATOR, -OARE, atotvazatori, -oare, adj. Care vede si intelege tot. [Var.: atoatevazator, -oare adj.] – Atot- + vazator.

FUGUTA, fugute, s. f. Diminutiv al lui fuga¹ ♦ (Adverbial, in forma fuguta) Degraba, fuga! ◊ Expr. A da fuguta = a se duce repede; a fugi. Fuguta-fuguta = foarte repede, repede de tot. – Fuga¹ + suf. -uta.

PAN¹- Element de compunere care inseamna „tot”, „intreg” si care serveste la formarea unor substantive si a unor adjective. – Din fr., ngr. pan-.

PANFOBIE s. f. (Med.) Stare de anxietate extrema fata de tot ceea ce se petrece in jur, deseori insotita de dezorientare. – Din fr. panphobie.

PARA¹ s. f. Flacara, vapaie; p. ext. caldura dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De para = rosu aprins (ca flacara); arzator, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sari) prin foc si para = a infrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc si para (de manie) = a se supara, a se mania foarte tare. Foc si para = infierbantat, indarjit; suparat, infuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic si chinuitor; inflacarare; chin sufletesc, dorinta chinuitoare. – Din sl. para.

PARTICIPATIV, -A, participativi, -e, adj. Care participa afectiv, din tot sufletul; dedicat, implicat. ♦ Care manifesta spirit de colaborare; p. ext. entuziast. – Din fr. participatif.

PARTIAL¹, -A, partiali, -e, adj. Care reprezinta numai o parte dintr-un tot; care se efectueaza numai in parte, care nu cuprinde sau nu acopera intregul sau totalitatea. [Pr.: -ti-al] – Din fr. partiel, lat. partialis.

PASIONAT, -A, pasionati, -te, adj. 1. (Despre insusiri, sentimente, actiuni etc.) Determinat de pasiune, izvorat dintr-o (mare) pasiune; care exprima (o mare) pasiune. 2. (Despre oameni) Care pune pasiune in tot ceea ce face, care actioneaza cu pasiune; fervent, entuziast, inimos (3). ♦ Stapanit, dominat de pasiuni sau de patimi. [Pr.: -si-o-] – V. pasiona.

PATRONIMIC, patronimice, adj. (In sintagma) Nume patronimic (si substantivat, n.) = a) nume pe care il poarta (dupa tata) toti membrii unei familii; nume de familie; b) (la unele popoare) nume dat membrilor unei familii si format de la numele tatalui cu ajutorul unui sufix social. – Din fr. patronymique.

PATURA, paturi, s. f. 1. Bucata dreptunghiulara dintr-o tesatura (deasa si groasa) de lana, de fire sintetice, de bumbac, care serveste mai ales la invelit. 2. Strat dintr-o substanta, dintr-o materie (care acopera ceva in mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcatuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treapta sau grup social; p. ext. oamenii care alcatuiesc o asemenea categorie, treapta sau grup social. – Lat. *pittula (diminutiv de la pitta).

ODATA adv., adj. invar. 1. Adv. Intr-un timp nedeterminat, candva; a) (in legatura cu verbe la trecut) odinioara, mai de mult; b) (in legatura cu verbe la viitor sau cu valoare de viitor) de acum inainte, intr-o buna zi, candva. ◊ Expr. Odata si odata = a) de mult de tot, de foarte multa vreme; b) intr-o buna zi, candva, mai curand sau mai tarziu. 2. Adv. (Pop.) Indata, imediat; fara intarziere, brusc; deodata. 3. Adv. In sfarsit, in cele din urma. 4. Adj. invar. In toata puterea cuvantului, intreg; p. ext. foarte reusit, foarte bun, excelent. – O³ + data.

ASIJDEREA adv. (Inv. si pop.) tot asa, la fel; asemenea. [Var.: asijderi adv.] – Asi (inv. = asa) + sl. [tako] zde + re + a.

ASORTA, asortez, vb. I. Tranz. A aseza laolalta diverse lucruri pentru a forma un tot armonios. ♦ A aproviziona cu marfuri variate. ♦ Refl. A se potrivi (ca nuanta, marime etc.). – Din fr. assortir.

ANGLOFIL, -A, anglofili, -e, adj., s. m. si f. Persoana care aproba, admira, iubeste tot ce este englezesc sau vine de la englezi. – Din fr. anglophile.

ANGLOFILIE s. f. Afectiune pentru englezi si pentru tot ce este englezesc. – Din fr. anglophilie.

ASCUNS¹ s. n. Faptul de a (se) ascunde. ◊ De-a ascunsul sau de-a (v-ati) ascunselea = numele unui joc de copii in care toti jucatorii se ascund, afara de unul, care ii cauta pe ceilalti. ◊ Loc. adv. In sau pe (sub) ascuns = tainic, pe furis. – V. ascunde.

AS, asi, s. m. 1. Moneda romana de arama sau de bronz, folosita ca unitate monetara. 2. Carte de joc marcata cu un singur punct sau semn si care de obicei este considerata ca avand cea mai mare valoare fata de cartile de aceeasi culoare; birlic. 3. Fig. Persoana care se distinge in mod cu totul deosebit intr-un domeniu oarecare prin pricepere sau indemanare. – Din fr. as, it. asso.

ANSAMBLU, ansambluri, s. n. 1. tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de acelasi gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. In ansamblu = in esenta, in general, in linii mari. 2. Colectiv de artisti. 3. Compozitie muzicala scrisa pentru un ansamblu (2). – Din fr. ensemble.

ANTECEDENT, antecedente, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, intamplare anterioara unei anumite date sau stari. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent in trecutul inculpatului si de care instanta judecatoreasca tine seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boala si care trebuie sa fie cunoscute de medic in vederea stabilirii diagnosticului si a tratamentului. 2. Adj. Care se afla inainte, care s-a intamplat inainte. 3. (Log.) Primul termen al unei judecati ipotetice, introdus prin conjunctia „daca”; p. gener. tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unui demonstratii. – Din fr. antecedent, lat. antecedens, -ntis.

NEtot, NETOATA, netoti, netoate, adj., s. m. si f. (Persoana) cu mintea marginita, care pricepe greu un lucru, care actioneaza fara judecata; (om) redus la minte; prost, natarau, neghiob, prostanac. – Ne- + tot.

ROGODELE s. f. pl. (Pop.) Fructe marunte, poame de tot felul. – Et. nec.

PEPELEA s. m. (Pop.) Om istet, glumet si poznas, care isi bate joc de toti. – Din n. pr. Pepelea.

APROPIA, apropii, vb. I. I. Refl. A se deplasa in spatiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu te putea apropia de cineva = a nu reusi sa vorbesti sau sa te intelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea sa obtii, sa cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a aseza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumita varsta. III. Fig. 1. Refl. A avea insusiri sau trasaturi asemanatoare, comune. 2. Tranz. si refl. A-si face prieten pe cineva sau a se imprieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a] – Lat. appropiare.

PESTRIT, -A, pestriti, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picaturi, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestritat. ◊ Fonta pestrita = amestec de fonta cenusie cu fonta alba. ♦ (Pop.) Dungat, vargat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (si adesea eterogen); pestritat. Lume pestrita. 3. Fig. (Pop. si fam.) Prefacut, ipocrit, viclean, fals; rautacios. ◊ Expr. (Pop. si fam.) A fi pestrit la mate (sau cu mate pestrite) = a fi rau la suflet; a fi foarte zgarcit – Din sl. pĩstrĩ.

PETRECANIE, (2, 3) petrecanii, s. f. 1. (Inv.) Moarte. (Astazi fam.; in loc. vb.) A(-i) face de petrecanie = a) a lua (cuiva) viata; a omori, a ucide, a rapune (pe cineva); b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva). A i se face (cuiva) de petrecanie = a-i veni (cuiva) pofta sa se bage singur in primejdie (de moarte); a (-si) cauta moartea (cu lumanarea). A-si face de petrecanie = a se sinucide. 2. (Inv. si reg.) Intamplare, eveniment; patanie. 3. (Inv. si reg.) Petrecere (3), chef. – Petrece + suf. -anie.

ARMONIOS, -OASA, armoniosi, -oase, adj. Care are armonie¹, plin de armonie¹, ale carui parti componente formeaza un tot bine inchegat si echilibrat. [Pr.: -ni-os] – Din fr. harmonieux.

PIC¹, (I) interj., (II) picuri, s. n. I. Interj. (Adesea repetat) 1. Cuvant care imita sunetul produs de caderea in picaturi a unui lichid pe un obiect tare. 2. (Rar) Cuvant care imita zgomotul produs de ciocul pasarilor cand ciugulesc. II. S. n. 1. Picatura (1), strop. 2. Cantitate, masura, durata etc. (foarte) mica din ceva; strop, fir, farama. ◊ Loc. adv. (Cate) un pic = a) putin; b) (in constructii negative) deloc. Nici pic = deloc, catusi de putin. Pic cu pic = putin cate putin, incetul cu incetul. ◊ Loc. adv. si adj. Fara (un sau nici un) pic de... = (care e) lipsit (cu totul) de... [Var.: (reg.) picur s. m.] – Onomatopee.

TELEOLOGIE s. f. Doctrina filozofica potrivit careia totul in natura ar fi organizat in conformitate cu un anumit scop, cu o anumita cauza finala. ♦ Studiul, cercetarea in functie de scop; teoria finalitatii. [Pr.: -le-o-] – Din fr. teleologie.

SINE pron. refl. (Forma accentuata de acuz. pers. 3 pentru toate genurile si numerele; uneori intarit prin „insusi”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau inv. „pre”, avand functie de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepozitii, are functie de atribut, de complement indirect sau de complement circumstantial) Pastreaza totul pentru sine insasi. ◊ Expr. De la sine = fara ajutorul sau interventia cuiva, prin propriile forte; din proprie initiativa. (Substantivat) In sinea mea (sau a ta etc.) = in propria constiinta, in gand. – Lat. se (dupa mine, tine).

PLACINTA, placinte, s. f. 1. Preparat de patiserie facut din foi de aluat intre care se pune o umplutura de branza, de carne, de fructe etc. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregati) (cuiva) o placinta = a-i veni (sau a-i pregati) cuiva o surpriza neplacuta, un necaz. A gasi placinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca placinta calda = se vinde repede, este foarte cautat. A numara foile la (sau din) placinta = a-si face prea multe socoteli, a despica firul in patru. A astepta (pe cineva) cu placinte calde = a astepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o placinta = a fi pasiv, comod, nesimtit. 2. (Bot.; in compusul) Placinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum). – Lat. placenta.

PLACINTARIE², placintarii, s. f. Placinte de tot felul. – Placinta + suf. -arie.

PLENAR, -A, plenari, -e, adj. 1. (Despre sedinte, adunari, reuniuni) Care se tine cu participarea tuturor membrilor. ♦ (Substantivat, f.) Consfatuire, adunare, sedinta la care participa toti membrii unui for de conducere, ai unei organizatii etc. 2. (Livr.) total, intreg, complet; desavarsit, deplin. – Din lat. plenarius.

PLOUA, pers. 3 ploua, vb. I. 1. Intranz. impers. A cadea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu galeata (sau ca din cofa) = a ploua foarte tare, cu picaturi mari si repezi. Ploua de varsa = ploua foarte tare. A ploua ca prin sita = a ploua marunt si des; a cerne, a bura. Parca tot ii ninge si-i ploua, se spune despre o persoana posomorata si mereu nemultumita. (Fam.) A se face ca ploua = a da impresia ca nu observa un lucru sau un fapt neplacut. ♦ Tranz. impers. A cadea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. si intranz. P. a**l. A cadea (de sus) sau a lasa sa cada ceva in cantitate sau in numar mare si in mod neintrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

FIRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (impreuna cu fiintele care traiesc in el). ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; in cel mai inalt grad. 2. Structura psihica si morala a unei fiinte; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpat. ◊ Loc. adj. In toata firea = ajuns la dezvoltare deplina, matur; in deplinatatea facultatilor mintale, serios. ◊ Expr. A-si veni in fire = a-si reveni (dupa un soc, o emotie puternica, un lesin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a infuria, a scoate din sarite, din rabdari. A-si tine (sau a-si pastra) firea = a se stapani, a-si pastra cumpatul. A-si pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stapani, a-si pierde cumpatul. A se prapadi cu firea = a face tot posibilul; a se stradui; a se consuma foarte mult sufleteste. – V. fi.

PLUSA, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de carti mai mult decat au mizat toti cei dinainte; a mari miza. – Din plus².

POPULAR, -A, populari, -e, adj. 1. Care apartine poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcatuit din oameni din popor si lucreaza pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este facut pentru popor, creat pentru necesitatile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrari) Care poate fi inteles cu usurinta de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucura de simpatia, de consideratia opiniei publice; p. ext. cunoscut de toti. ♦ Care are o comportare prietenoasa, c******a, atenta fata de toata lumea. – Din fr. populaire.

PORTIE, portii, s. f. 1. Cantitate determinata dintr-un material, dintr-o substanta, dintr-un aliment, destinata a fi utilizata dintr-o data sau intr-un anumit interval de timp. 2. (Mai ales in forma portiune) Parte dintr-un tot (divizat); bucata, fragment. [Var.: portiune s. f.] – Din fr. portion.

POTECA, poteci, s. f. Drum foarte ingust la tara, la munte, in padure etc., pe care se poate merge numai pe jos; carare; p. gener. drum, cale. ◊ Expr. Pe toate potecile = peste tot, in orice loc, pretutindeni. A sti toate potecile = a cunoaste secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe poteca = a fi sincer, a vorbi deschis. [Var.: (reg.) potica s. f.] – Din bg. pateka.

OBIECT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumita intrebuintare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra carora actioneaza omul in cadrul procesului de productie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de munca, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului. ◊ Loc. adj. si adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) in tema, fara divagatii inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se afla in afara eului; lucru care afecteaza simturile noastre sau asupra caruia se indreapta gandirea noastra. ♦ Continutul asupra caruia se indreapta cunoasterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie. 4. Scop, tinta, tel; obiectiv. 5. (Gram.; in sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.

PREA adv. 1. Mai mult decat (este necesar), din cale afara de..., peste masura, extrem de..., foarte (mult). ◊ Expr. Nu (sau nici) prea = nu chiar, nu tocmai, nu foarte; potrivit. A fi prea din cale-afara (sau prea de tot) = a depasi orice limita admisa. A nu sti prea multe = a fi suparacios, irascibil, a reactiona impulsiv; a nu sti de gluma. (Fam.) Asta e prea-prea = asta intrece masura. Mult prea... = excesiv, exagerat. Nici prea-prea, nici foarte-foarte = asa si asa, nici bine, nici rau; potrivit; mediocru. ◊ (Ajuta la formarea superlativului absolut) Nu e nici prea mult, nici prea putin. 2. Element de compunere care inseamna „foarte”, „peste masura” si care serveste la formarea unor substantive, a unor adjective si a unor verbe. – Din sl. pre.

PRECUPETI, precupetesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. (Rar) A practica meseria de precupet; p. ext. a vinde cu pret de specula; a trafica. 2. Tranz. Fig. (In propozitii negative) A nu cruta nimic, a face totul pentru reusita cuiva sau a ceva, a darui din plin, din belsug, cu generozitate. – Din precupet.

PRELEVA, prelev, vb. I. Tranz. (Livr.) A detasa, a extrage, a lua (cu anticipatie) o parte dintr-un tot, dintr-un ansamblu. [Prez. ind. si: prelevez] – Din fr. prelever.

PRELEVAT, -A, prelevati, -te, adj. (Livr.) Care este detasat, extras dintr-un tot, dintr-un ansamblu. – V. preleva.

PRETUTINDENI adv. Peste tot, in toate partile, in tot locul. [Var.: pretutindenea adv.] – Pre² + tutindeni (inv. „peste tot” < lat.).

PURCEL, purcei, s. m. Puiul (de s*x masculin al) scroafei, de obicei pana la intarcare; p. gener. porc tanar. ◊ Expr. (Fam.) Cu catel, cu purcel = cu tot ce are, cu tot avutul. – Lat. porcellus.

PUTI, put, vb. IV. Intranz. A raspandi un miros greu, neplacut; a mirosi urat. ◊ Expr. A puti locul sub cineva sau a-i puti cuiva urma, se spune despre cineva foarte lenes. A puti a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rau; e asa si-asa. Parca ii tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemultumit. A-i puti a... = a simti miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinari introduse prin prep. „de”) A avea ceva in cantitate mare, a fi plin de... Pute piata de mere. – Lat. *putire (= putere).

PUTINTA, putinte, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putinta = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putinta = posibil. Dupa putinta = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitatile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putinta (sa...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (sa...) Cel mai... cu putinta = cel mai... posibil, extrem de..., in cel mai inalt grad. A face tot ce-i sta in putinta = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi in putinta cuiva sa... sau a-i sta (cuiva) in putinta = a corespunde cu posibilitatile de realizare ale cuiva. Fara putinta de... = fara a putea sa... 2. (Fiz.; inv.) Putere. – Lat. potentia.

OAIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegator, crescut pentru lana, lapte si carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu gramada, gramada; in dezordine. A umbla sa iei (sau sa scoti) doua piei de pe o oaie = a urmari un castig exagerat. A suge (de) la doua oi = a trage concomitent foloase din doua parti. A o face de oaie = a proceda neindemanatic, a face o mare prostie, o gafa. A fi destept (sau siret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau actiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de masura. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blana de oaie (1). 2. (In limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat in raport cu preotul; crestin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.

OAZA, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apa si cu vegetatie bogata in mijlocul unui pustiu nisipos. ♦ Fig. tot ceea ce ofera destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheata in zona interioara a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.

CONTOPI, contopesc, vb. IV. Refl. si tranz. A (se) amesteca cu ceva, formand un singur tot; a (se) uni strans, a (se) impreuna. – Con¹- + topi (dupa germ. zusammenschmelzen).

CONTRA², prep., adv. I. Prep. 1. Impotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Loc. adv. Din contra (sau contra) = dimpotriva. 2. In schimbul altei valori. II. Adv. Impotriva; cu totul altfel. – Din fr. contre, lat., it. contra.

OFTA, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (in semn de dor, de suparare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta dupa cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tanji dupa cineva (sau ceva). – Din oft.

OISTE, oisti, s. f. 1. Bara lunga de lemn fixata in crucea carului, a carutei, a trasurii etc., de care se inhama caii (sau se injuga boii). ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oistea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelatiei Carul-Mare, alcatuita din trei stele asezate in prelungirea careului care seamana cu un car. 2. Parte componenta a morii de vant, cu ajutorul careia aceasta se intoarce in bataia vantului. [Pr.: o-is-] – Din bg. oiste.

OLECUTA adv. Diminutiv al lui oleaca; putin de tot, olecutica, olecusoara. – Oleaca + suf. -uta.

COSMOPOLIT, -A, cosmopoliti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care apartine cosmopolitismului, privitor la cosmopolitism; care manifesta cosmopolitism. ♦ (Iesit din uz) Care era atras de tot ce era strain. 2. Care tine de mai multe culturi, comun mai multor tari sau tuturor tarilor; universal. ♦ Pestrit, amestecat (prin prezenta mai multor nationalitati si limbi). Oras cosmopolit. – Din fr. cosmopolite. Cf. (pt. sensul 1) rus. kosmopolit.

COSMOPOLITISM s. n. 1. Conceptie din epoca sclavagismului grec si roman, care promova ideea „cetateniei universale”. ♦ Conceptie potrivit careia patria e lumea intreaga, iar omul, cetatean al ei. 2. (Iesit din uz) Admiratie manifestata fata de tot ce era strain. – Din fr. cosmopolitisme. Cf. (pt. sensul 2) rus. kozmopolitizm.

COSMOS s. n. 1. Spatiu cosmic; univers. 2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit in timp si in spatiu, in opozitie cu haosul. – Din fr. cosmos.

OMNI- Element de compunere cu sensul „(a) tot, (a) toate”, care serveste la formarea unor adjective si a unor substantive. – Din fr. omni-.

OMNIPREZENTA, omniprezente, s. f. Facultatea de a fi prezent pretutindeni; prezenta a cuiva peste tot. – Din fr. omnipresence.

OMNISCIENTA s. f. (Livr.) Insusirea de a sti totul. [Pr.: -sci-en-] – Din fr. omniscience, lat. omniscientia.

OPINCA, opinci, s. f. 1. Incaltaminte taraneasca facuta dintr-o bucata dreptunghiulara de piele sau de cauciuc, stransa pe laba piciorului cu ajutorul nojitelor. ◊ Expr. (Reg.) A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (in obraz) = a) a pacali pe cineva, a trage pe sfoara; b) a face pe cineva de rusine. C-un pantof si c-o opinca = luat prin surprindere, nepregatit. A umbla cu opinci de fier = a umbla mult. Pe unde si-a spart d****l opincile = departe. A calca (pe cineva) pe opinci = a jigni pe cineva, a ofensa. 2. Fig. (La sg.; cu sens colectiv) Taranime. ◊ Expr. De la vladica pana la opinca = din toate clasele sociale, toti. – Din bg. opinka, opinak.

FALCA, falci, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).

FASCICULA, fascicule, s. f. Fiecare dintre partile unei opere unice care se publica in etape succesive (urmand a fi reunite intr-un tot dupa aparitia integrala a lucrarii). ♦ Brosura continand o parte, un capitol dintr-un roman publicat in fragmente succesive; p. gener. brosura. ♦ Coala de tipografie faltuita. [Var.: fascicola s. f.] – Din fr. fascicule.

ORBILA s. m. (Glumet) Porecla data unei persoane care nu vede sau nu observa nimic in jurul sau, care se impiedica de tot ce-i sta in cale, care este lipsita de spirit de observatie. – Orb² + suf. -ila.

ORICAT, -A, oricati, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cat, indiferent de numar sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricati bani ai avea, tot nu-ti ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjunctie concesiva) Indiferent cat, cat de mult, cat de tare; orisicum. – Ori + cat.

FIINTA, fiinte, s. f. 1. tot ceea ce are viata (si se misca); vietuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoana. 2. Existenta; viata. ◊ In fiinta = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) in realitate, aievea. ◊ Expr. A da fiinta = a) a da viata, a naste; b) a realiza, a fauri, a concretiza. – Fi + suf. -inta.

ZDOHNITURA, zdohnituri, s.f. (Reg.) 1. Animal mort; mortaciune; les; hoit; starv. 2. (Fig., depr.) Fiinta extrem de slaba, lipsita cu totul de vlaga.

MONTAJ, montaje, s. n. 1. Montare¹; (concr.) ansamblu, sistem rezultat in urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala in tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. in conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea intr-o ordine succesiva logica si intr-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., in vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.

CINCILEA, CINCEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”: de obicei cu valoare adjectivala) Care se afla intre al patrulea si al saselea. ◊ Expr. A fi a cincea roata la car (sau la caruta)= a se afla pe un plan cu totul secundar, a fi de prisos. – Cinci + le + a.

ORT¹, orti, s. m. (Inv. si pop.) Moneda de valoare mica, reprezentand a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vatasesc) = taxa speciala in Moldova (sau, respectiv, in Tara Romaneasca) platita unui staroste pentru vinul adus la vanzare in targuri. ◊ Expr. (Fam.) A(-si) da ortul popii = a muri. tot doi bani (sau lei) si un ort = totuna, la fel de neinsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort.

WELTANSCHAUUNG s.n. Ansamblu de cunostinte despre gandirea, sentimentele, vointa si comportamentul omului, despre experienta; imaginea despre lume si existenta umana ca un tot unitar. [Pr. velt-an-sa-] (din germ. Weltanschauung)

ORTOGENEZA s. f. Dezvoltare tot mai accentuata a unor caractere in generatiile care se succeda. – Din fr. orthogenese.

FEL, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a actiona etc. 2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊ Loc. adv. Nici un fel de... = deloc. La fel = deopotriva, asemenea, egal, intocmai, aidoma. ◊ Expr. De felul meu (sau tau, sau etc.) = a) din fire, ca temperament; b) din punctul de vedere al originii, al provenientei; c) de profesiune, de meserie. De fel din... = de neam, de origine, de loc. originar din... In felul cuiva = intr-un mod propriu cuiva. Un fel de... = un lucru asemanator cu..., ceva care vrea sa fie sau sa para... A face felul (cuiva) = a) a omori, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rau; c) (pop. si fam.) a d********a. ♦ (Reg.) Chef, pofta. 3. Obicei, datina, traditie. 4. Sortiment de mancare sau de bautura. – Din magh. fele.

LANT, lanturi, s. n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite intre ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri inlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mana, la gat). 3. Fig. tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce incatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ◊ Reactie in lant = reactie care, producandu-se intr-un anumit punct al unui corp, se propaga in toata masa lui, dand nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal inchis = feedback. ◊ Expr. A se tine lant = a se succeda (in numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati intre ei; catena. – Din bg. lanec.

LESINATURA, lesinaturi, s. f. (Depr.) Fiinta foarte slaba, lipsita cu totul de vlaga, de putere. – Lesina + suf. -atura.

ZAPAT, zapaturi, s.n. (Regional) Vantul de nord-vest. Nu mai inceteaza zapatul, o sa ne caliceasca pe toti. ANTIPA, P. 369.

COR¹, coruri, s. n. 1. Grup de cantareti care executa impreuna o compozitie muzicala. ◊ Loc. adv. In cor = (toti) deodata, in acelasi timp, impreuna. ◊ Expr. A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii, a se solidariza cu altii (in scopuri rele). ♦ Compozitie muzicala destinata sa fie cantata de mai multe persoane; executarea unei astfel de compozitii. 2. (In teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfasurarea actiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimand, prin cantec, recitare, mimica sau dans, opinia publica; p. ext. versurile cantate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor.

LINS, -A, linsi, -se, adj. 1. (Despre par) Bine netezit, intins², neondulat. 2. (Fam.; despre oale sau farfurii) Din care s-a mancat tot, in care n-a mai ramas nici o urma de mancare. – V. linge.

LINTE, (1, 2) s. f., (3) linti, s. m. pl. 1. S. f. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe-albastrui si fructul o pastaie cu seminte plate, comestibile (Lens culinaris); p. restr. fructul si samanta acestei plante. ◊ Expr. Pana la un bob de linte = absolut tot. Pentru un blid de linte, se spune despre cineva care a comis un act josnic (de tradare), chiar si pentru un profit material neinsemnat. 2. S. f. (Med. vet.; pop.) Cisticercoza. 3. S. m. pl. (Zool.; pop.) Cisticerci. – Lat. lens, -ntis.

LIPCA adv. (Reg.; in expr.) A sta (sau a sedea etc.) lipca (undeva) = a sta undeva neclintit, a nu se misca (dintr-un loc), stingherind pe cineva. A sta lipca pe capul cuiva = a starui mult pe langa cineva. A se tine lipca de cineva = a insoti pe cineva peste tot (stingherindu-l cu prezenta sa). A umbla lipca dupa ceva = a cauta sa obtina ceva cu orice pret; a dori ceva foarte mult. – Din ucr. lypkyj „lipicios”.

LITERALMENTE adv. (Livr.) In adevaratul inteles al cuvantului, in sens strict, exact; de tot, cu totul. – Din fr. litteralement.

LOCAS, locasuri, s. n. 1. (Astazi rar) Incapere, casa; locuinta. ◊ Locas sfant (sau dumnezeiesc) = biserica, manastire. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locas = a primi pe cineva in casa; a adaposti, a gazdui. 2. Spatiu lasat liber intr-o piesa sau intr-un sistem tehnic, in care urmeaza sa intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lacas s. n.] – Din magh. lakas (dupa loc).

MANCARE, (2,3) mancari, s. f. 1. Actiunea de a manca si rezultatul ei. ◊ Pofta de mancare = apetit. De mancare sau de-ale mancarii = hrana, alimente. ◊ Loc. adj. De mancare = comestibil. 2. (Abstract) Pranz; cina, masa. 3. (Concr.) Ceea ce se mananca; hrana, aliment. ◊ Expr. A strica mancarea degeaba = a trai degeaba, fara a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce intr-o mancare si intr-o bautura = a petrece, a chefui intruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i alta mancare (de peste) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mancare de peste = a fi acelasi lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. si depr.) Soi, fel. [Pl. si: (3) mancaruri] – V. manca.

CONSACRA, consacru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispozitie, a darui cu totul; a inchina, a destina. ♦ Tranz. si refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinti. – Din fr. consacrer, lat. consecrare.

CONSIMIL, -A, consimili, -e, adj. (Rar) Asemanator (intru totul). – Din lat. consimilis.

MUSAFIRLAC, musafirlacuri, s. n. (Inv.; azi depr.) 1. Vizita; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri multi si de tot felul. – Din tc. misafirlik.

MILITAR, -A, militari, -e, s. m. si f., adj. l. S. m. si f. Persoana care face parte din cadrele armatei sau care isi face stagiul militar; ostas, ostean. 2. Adj. Care apartine armatei sau militarilor (1), privitor la armata sau la militari, specific armatei sau militarilor; facut dupa principii proprii armatei; militaresc, ostasesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care sunt obligati sa-l presteze toti barbatii valizi ai unei tari. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de catre armata. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militar.

MODERNISM, modernisme, s. n. 1. Insusirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern; atitudine moderna; preferinta (exagerata) fata de tot ceea ce este nou, modern. 2. Curent sau tendinta din arta si literatura sec. XX, care neaga traditia si sustine principii de creatie noi. – Din fr. modernisme.

ZIULITA, ziulite, s.f. ~ ◊ Expr. Cat e ziulita = toata ziua, tot timpul. Toata ziulita = toata ziua, o zi intreaga.

NAT s. m. (Pop.) Om, ins, individ. ◊ tot natul = fiecare, oricare; toata lumea. – Lat. natus.

NOTORIU, -IE, notorii, adj. Cunoscut de multa lume, stiut de toti; p. ext. remarcabil, renumit. – Din fr. notoire, lat. notorius.

NEAGA s. f. sg. (Pop.) Persoana incapatanata, rea, care contrazice mereu si care face totul numai dupa capul ei. ◊ Expr. A sta neaga-rea pe capul cuiva (sau in spinarea cuiva) = a nu lasa in pace pe cineva, a nu-l slabi din ochi. – Et. nec.

NEARMONIOS, -OASA, nearmoniosi,-oase, adj. Care nu are armonie¹, ale carui parti componente nu formeaza un tot bine inchegat si echilibrat. [Pr.: ne-ar-mo-ni-os] – Ne- + armonios.

NEINTEGRABIL, -A, neintegrabili, -e, adj. Care nu poate fi inclus, inglobat (armonios) intr-un tot. – Ne- + integrabil.

NEOFOBIE s. f. Fobie fata de tot ceea ce este nou. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neophobie.

NINGE, pers. 3 ninge, vb. III. Intranz., impers. 1. A cadea zapada. ◊ Expr. (Parca) ii tot ninge si-i ploua (intruna), se spune despre o persoana vesnic nemultumita, posomorata. A-i ninge in barba (sau pe cap, in par) = a incarunti. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu zapada. 2. A cadea ca fulgii de zapada; a cerne. ♦ Tranz. A lasa sa cada (ca fulgii de zapada). – Lat. ningere.

CONTRAPUNCT s. n. 1. Tehnica in compozitia muzicala, constand in suprapunerea a doua sau mai multe linii melodice de sine statatoare, avand fiecare un inteles propriu, dar formand laolalta un tot organic; polifonie, contratema. 2. Stiinta care se ocupa cu studiul regulilor contrapunctului (1). – Din it. contrappunto, fr. contrepoint.

RUGA, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva staruitor indeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toti dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formula de politete cu care te adresezi cuiva cand ii ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-si ruga moartea = a-si dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (In practicile religioase) A face o rugaciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau ingaduinta de a face ceva. ◊ Expr. Ma rog, formula intrebuintata ca element incidental, fara legatura cu restul frazei, insemnand uneori „daca vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemneaza pe cel care vorbeste si persoana sau persoanele pe care acesta si le asociaza in vorbire) S-a inserat si noi tot pe loc stam. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasa; in tara, in regiunea etc. de bastina. 2. (La dativ, in formele ne, ni, cu valoare posesiva) Casa ne e frumoasa. (Cu valoare de dativ etic) Ne esti departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, in forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (In stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul scolii, am hotarat. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem ca una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Multumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: noua, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.

NESABUIT, -A, nesabuiti, -te, adj. (Despre oameni) Care este lipsit de judecata, de chibzuinta in actiuni; nechibzuit, nesocotit. ♦ (Despre actiunile, faptele etc. oamenilor) Care dovedeste, exprima, tradeaza nesabuinta; p. ext. lipsit de sens, de ratiune; cu totul exagerat, deplasat. – Cf. magh. szabadni.

NESATUL, -A, nesatui, -Ie, adj. 1. Care nu s-a saturat; care nu se simte satul niciodata; flamand. 2. Fig. Care nu se satura cu ce are, care cauta sa obtina, sa acapareze tot mai mult; lacom, avid, nesatios (1). – Ne- + satul.

NESATIOS, -OASA, nesatiosi, -oase. adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu se multumeste cu ce are, care cauta sa obtina, sa acapareze tot mai mult; lacom, avid, nesatul (2). 2. Care nu se simte niciodata satul; care nu are sat la mancare, la bautura; p. ext. lacom, + (Reg.; despre mancaruri) Care nu satura. 3. Fig. Care nu poate fi astamparat, potolit, stapanit; p. ext. mistuitor, devorant. ♦ (Adverbial) Cu nesat, cu placere, cu voluptate. [Pr.: -ti-os] – Ne- + satios.

EDEC, edecuri, s. n. 1. Odgon lung cu care se lega de catarg sau de babalele din prora o ambarcatie sau o nava pentru a fi remorcata de pe mal impotriva curentului unui curs de apa. ◊ Expr. A trage la edec = a remorca o ambarcatie sau o nava de pe mal cu un odgon impotriva cursului apei. A fi la edecul cuiva = a depinde cu totul de cineva, a fi la remorca cuiva. 2. Lucru care se gaseste de multa vreme intr-o gospodarie; lucru necesar, p. ext persoana (indispensabila) care se gaseste de multa vreme undeva. – Din tc. yedek.

EGOCENTRIC, -A, egocentrici, -ce, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care priveste totul prin prisma intereselor si a sentimentelor personale, care se considera centrul universului; (despre manifestarile oamenilor) care tradeaza o asemenea atitudine. – Din fr. egocentrique.

ENDECAGON, endecagoane, s. n. Poligon cu unsprezece laturi (si tot atatea unghiuri). – Din fr. (h)endecagone.

ENEAGON, eneagoane, s. n. Poligon cu noua laturi (si tot atatea unghiuri); [Pr.: -ne-a-] – Din fr. enneagone.

ELIZIUNE, eliziuni, s. f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvant cand cuvantul urmator incepe tot cu o vocala. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. elision, lat. elisio, -onis.

CONTEXTURA, contexturi, s. f. 1. Ansamblu de caracteristici ale unei tesaturi care definesc structura ei. 2. Mod in care sunt imbinate elementele unui tot; inlantuire, legatura. – Din fr. contexture.

ENUMERA, enumer, vb. I. Tranz. A numara succesiv, unul cate unul, a numi rand pe rand elementele unui tot; a insira. – Din fr. enumerer, lat. enumerare.

SINTEZA, sinteze, s. f. 1. Metoda stiintifica de cercetare a fenomenelor, bazata pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; imbinare a doua sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie prin care se obtine formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compusi mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. – Din fr. synthese.

DISTANTA, distantez, vb. I. 1. Tranz. A lasa o anumita distanta intre doua sau mai multe fiinte sau lucruri; a rari. 2. Refl. A se departa (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lasa in urma, la o distanta (tot mai) apreciabila (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (in mod sensibil) de cineva in idei, in conceptii etc.; a intrece, a depasi pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer.

DUZINA, duzini, s. f. Grup de douasprezece obiecte de acelasi fel care formeaza un tot. ◊ Loc. adj. De duzina = care are o calitate inferioara; prost, mediocru. [Pl. si: duzine] – Din ngr. duzina. Cf. it. dozzina, fr. douzaine.

DIVERS, -A, diversi, -se, adj. 1. Care prezinta aspecte, trasaturi variate, diferite; diferit, variat, felurit. ◊ Fapt divers = a) intamplare banala, de toate zilele; b) rubrica de ziar care prezinta succint intamplarile si evenimentele petrecute in cursul zilei. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme marunte si auxiliare care se discuta intr-o adunare. 2. (La pl., precedand substantivul) tot felul de..., diferiti. – Din fr. divers, lat. diversus.

DOZA, dozez, vb. I. Tranz. 1. A pune impreuna, in proportii determinate, substantele sau materialele care formeaza un amestec; p. ext. a distribui dupa o anumita masura elementele care formeaza un tot. ♦ A determina proportia in care un element, o substanta sau un material intra, impreuna cu altele, in compozitia unui tot. ♦ A determina cantitatea de substanta sau de material care produce un anumit efect intr-un amestec. 2. Fig. A folosi ceva in proportii judicioase, bine echilibrate. – Din fr. doser.

SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheata care pluteste pe apele curgatoare si statatoare, inainte ca acestea sa inghete cu totul sau in timpul dezghetului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheata) prin inima (sau pe spinare, rar peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaima. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi inghetat. ♦ Fig. Om rece, nepasator, necomunicativ, lipsit de caldura sufleteasca. 2. (Rar) Turtur de gheata. – Din bg. sloj.

SOLIDAR, -A, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate si un interes comun; unit. ♦ De care raspund in egala masura si impreuna mai multe persoane; spec. care leaga intre ei intr-un raport de obligatii mai multi creditori si un debitor sau mai multi debitori si un creditor. 2. Care este legat prin constructie de alta piesa sau de alt obiect, formand impreuna un tot unic. – Din fr. solidaire.

DEAL, dealuri, s. n. 1. Forma de relief pozitiva care se prezinta ca o ridicatura a scoartei pamantului mai mica decat muntele, dar mai mare decat colina. ◊ Loc. adv. La deal = in sensul urcusului, in sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., in sus de... ◊ Expr. (Fam.) Da la deal, da la vale = se sileste in toate chipurile, incearca toate posibilitatile. Greu la deal si greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce sa mai lungim vorba de pomana, ce mai incoace si incolo, e inutil sa mai discutam; b) sa spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se intalneste, dar (inca) om cu om, se spune cu ocazia unei intalniri neasteptate, sau in nadejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zona a ogoarelor. – Din sl. delu.

SURPRIZA, surprize, s. f. 1. Faptul de a lua pe cineva prin surprindere. 2. tot ceea ce surprinde prin caracterul sau neasteptat, neprevazut. ♦ Ceea ce provoaca o bucurie neasteptata, o placere; (concr.) dar, cadou. – Din fr. surprise.

TEMELIE, temelii, s. f. Partea inferioara a unei constructii, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijina pe pamant; fundatie, fundament, baza. ◊ Loc. adv. Din (sau pana in) temelii (sau temelie) = de la (sau pana la) baza; cu totul, cu desavarsire, radical. ◊ Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a intemeia. – Din sl. temelije.

COJOC, cojoace, s. n. 1. Obiect de imbracaminte facut din piele de oaie prelucrata cu mite cu tot, care se poarta mai ales la tara ca palton (cu blana inauntru). ◊ Expr. Iarna cu sapte cojoace = iarna foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi batut (zdravan). A nu mai intreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lasa sa se gandeasca. A-si teme (sau a-si pazi) cojocul = a fi precaut, a evita cu prudenta riscurile. 2. Patura de bumbac bine presata, obtinuta in filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoaca s. f.] – Din sl. kozuhu.

COLIVAR, colivari, s. m. 1. Termen dispretuitor pentru oamenii care alearga pe la toate inmormantarile si parastasele ca sa manance coliva sau alte pomeni; fig. persoana care vrea sa aiba totul de-a gata, pomanagiu. 2. Cel care poarta coliva la inmormantari. – Coliva + suf. -ar.

COLO adv. (Cu sens local) Acolo. ◊ Expr. De colo (pana) colo = dintr-un loc intr-altul, de la un capat la altul, incoace si incolo, peste tot. (Pe) ici, (pe) colo sau colo si colo = din loc in loc, pe alocurea, foarte rar. Pe colo..., pe dincolo = intr-o parte..., intr-alta. Cat colo = la oarecare departare. Cand colo = (exprimand o surprindere) de fapt, in realitate. A se cunoaste (sau a se vedea etc.) cat de colo = a se cunoaste (sau a se vedea etc.) de departe, a fi foarte evident. Ia te uita colo! = (exprimand mirarea) i-auzi! de unde si pana unde? [Acc. si: (pop.) colo] – Din acolo.

DECAVA, decavez, vb. I. Refl. si tranz. (Fam.) A pierde sau a face sa piarda toti banii, a da sau a lua (cuiva) toti banii, a ramane sau a lasa pe cineva fara un ban, a (se) ruina (la jocul de carti sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. decaver.

DECAVAT, -A, decavati, -te, adj. (Fam.) Care a pierdut toti banii (la joc). – V. decava. Cf. fr. decave.

totAL, -A, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s. n. 1. Adj. Care cuprinde totul; intreg, complet; general. ♦ Fig. Cat se poate de mare; deplin, desavarsit. 2. S. n. Suma rezultata dintr-o adunare. ◊ Loc. adv. In total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Intreg rezultat din reunirea partilor. – Din fr. total.

totALITATE, totalitati, s. f. Numarul complet al lucrurilor sau al fiintelor in discutie; ansamblul lucrurilor sau al fiintelor legate intre ele. ♦ tot (VI 1). – Din fr. totalite.

totALMENTE adv. In mod complet, cu totul, in intregime, cu desavarsire. – Din it. totalmente.

totDEAUNA adv. 1. In tot timpul (de pana acuma); mereu, pururea, necontenit, oricand. ◊ Pentru totdeauna = definitiv; pe vecie. 2. De fiecare data, in orice ocazie. ♦ De obicei, de regula. [Var.: (reg.) totdeuna adv.] – tot + de + a + una.

totDEODATA adv. totodata. – tot + de + o + data.

totODATA adv. In acelasi timp, in mod concomitent, simultan; totdeodata. – tot + o + data.

tot-TEREN adj. invar. (Despre autovehicule) Care este echipat in asa fel, incat sa poata rula pe orice teren, pastrandu-si performantele. – tot + teren (dupa fr. tout-terrain).

totUNA adv. 1. La fel, acelasi lucru. Expr. A-i fi (cuiva) totuna, se spune cand, din mai multe alternative, cineva nu da preferinta nici uneia, socotindu-le pe toate pe acelasi plan. 2. (Rar) Intruna, fara a se opri. – tot + una.

totUSI conj. Cu toate acestea, in ciuda celor spuse, fara a tine seama de cele anterioare. – tot + si.

TESTEA, testele, s. f. Pachet cuprinzand un numar fix (de obicei 10, 12 sau 24) de obiecte de acelasi fel (azi, mai ales ace) legate sau ambalate impreuna pentru a forma un tot. ♦ Ambalaj al acestor obiecte. – Din tc. teste, deste.

TOCMAI adv. 1. In mod exact, precis. ◊ Expr. (Fam.) Tocmai pe tocmai = exact asa, in totul. 2. Abia, chiar atunci. 3. Nu mai aproape decat... 4. Chiar asa de..., prea (mult). [Var.: (pop.) tocma adv.] – Din sl. tukuma.

TUS- Element de compunere cu sensul „toti”, „laolalta”, „impreuna”, care, atasat pe langa numerale c*******e (in special pe langa „trei” si „patru”), formeaza numerale colective. Mergeau tuspatru. – Din toti (pl. lui tot).

TREBALUI, trebaluiesc, vb. IV. Intranz. si tranz. A face tot felul de treburi marunte (pe langa casa); a roboti. – Treaba + suf. -alui.

TRASOR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealta formata dintr-un ac de otel cu maner de lemn, folosita pentru a indica pe o piesa metalica bruta contururile suprafetelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealta de otel cu maner de lemn, folosita in legatorii pentru trasarea liniilor pe marginea scoartelor imbracate in piele sau pe marginea pielii la cotoare si la colturile trase in piele, precum si la calcarea faltului la legaturile in panza. 3. S. n. Glont, proiectil invelit intr-un material fosforic, care se aprinde in clipa descarcarii, descriind in aer o traiectorie luminoasa. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care il insoteste peste tot, permitand recunoasterea si urmarirea acestuia intr-un sistem. – Din fr. traceur.

RECOMBINA, recombin, vb. I. Tranz. A combina din nou elementele unui tot. ♦ Refl. recipr. A realiza o recombinare. – Din fr. recombiner.

REST, resturi, s. n. 1. Ceea ce ramane dintr-un tot, dintr-un ansamblu din care cea mai mare parte a fost consumata, indepartata, luata, scoasa; ramasita. 2. tot ceea ce nu face parte din randul lucrurilor mentionate anterior. 3. Suma de bani care se inapoiaza celui care face o plata cu monede ori cu bancnote reprezentand o suma mai mare decat cea cuvenita. 4. (Mat.) Numar care reprezinta rezultatul unei scaderi; diferenta. ♦ Parte care ramane nedivizata la o impartire si care, adaugata produsului dintre impartitor si cat, ne da deimpartitul. – Din ngr. resto, fr. reste. Cf. it. resto, germ. Rest.

RARISIM, -A, rarisimi, -e, adj. Care se gaseste (sau se intampla) foarte rar, cu totul neobisnuit. – Din fr. rarissime.

RAMASITA, ramasite, s. f. 1. Ceea ce a ramas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, dupa ce a disparut sau a fost utilizata cea mai mare parte; rest. ◊ Ramasitele pamantesti (sau trupesti) = corpul neinsufletit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a ramas neexecutat, neimplinit dintr-o datorie, dintr-o obligatie. 3. (Inv.) Ceea ce prisoseste. 4. Ceea ce lipseste pana la cantitatea sau limita prevazuta. 5. (Inv.) Rezultatul unei scaderi; rest. – Ramas + suf. -ita.

RARI, raresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de acelasi fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar fata de celalalt (in timp sau in spatiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai putini la numar. 2. Refl. si tranz. A fi, a deveni sau a face sa fie, sa devina mai putin des sau mai putin compact. 3. Tranz. A incetini ritmul unor actiuni. ◊ Expr. A (o) mai rari cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decat de obicei, a incetini ritmul unei activitati, a o lasa mai domol. A (o) mai rari de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar.

RAZATOR, -OARE, razatori, -oare, adj. Care rade, care raspandeste voie buna, veselie, buna dispozitie peste tot; vesel. – Rade + suf. -ator.

REMORCA, remorci, s. f. 1. Vehicul fara autopropulsie, tras de un vehicul motor si destinat transportului de persoane sau de marfuri. ◊ Loc. adj. La remorca = remorcat. ◊ Expr. A fi la remorca cuiva (sau a ceva) = a depinde cu totul de cineva (sau de ceva), a fi condus, dominat (de cineva sau de ceva). 2. Odgon, cablu cu care se remorcheaza o nava sau o ambarcatie. – Din fr. remorque.

RENASCUT, -A, renascuti, -te, adj. Care s-a nascut din nou; refacut, trezit la viata, inviorat. Ma simt cu totul renascut – V. renaste.

RUDA¹, rude, s. f. 1. Persoana care face parte din aceeasi familie cu alte persoane, unite intre ele prin legaturi de sange sau prin alianta; rudenie (2), rubedenie. ◊ Expr. A avea rude la Ierusalim = a avea persoane influente care iti acorda protectie; a avea proptele. Pe ruda (si) pe samanta = a) pe toti, fara exceptie, pana la unul; b) peste tot. ♦ Familie, neam, vita. 2. (Pop.) Soi, samanta de animale sau de plante. ◊ Loc. adj. De ruda = de prasila, de reproductie. Berbec de ruda. – Din bg. roda.

COMBINAGIU, combinagii, s. m. (Peior.) Persoana care face tot felul de combinatii (2) (necinstite). – Combina + suf. -giu.

DEPLIN, -A, deplini, -e, adj., adv. 1. Adj. Intreg, complet² (1); desavarsit, perfect. 2. Adv. De tot, in intregime, pe de-a-ntregul, complet. (Pop.) Asa cum trebuie, cum se cuvine. Face slujba deplin. – De⁴ + plin.

DESAVARSIRE, desavarsiri, s. f. Actiunea de a (se) desavarsi si rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Cu desavarsire = cu totul, in intregime, pe deplin; absolut. – V. desavarsi.

DESCOMPLETA, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lasandu-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplecta vb. I] – Des¹- + completa (dupa fr. decompleter).

DINADINS adv. Cu un anumit scop, in mod constient; intentionat, inadins. ◊ Cu dinadins(ul) = in mod expres, in special. Cu tot dinadinsul = a) cu toata staruinta, cu orice pret; b) cu adevarat, in adevar. – De⁴ + inadins.

DECUPAT², -A, decupati, -te, adj. Taiat dintr-un tot, dintr-un intreg; din care s-a taiat o parte. ◊ Pantofi decupati = pantofi care au calcaiul descoperit, fara staif. – V. decupa. Cf. fr. decoupe.

DESPERECHEAT, -A, desperecheati, -te, adj. 1. Despartit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.

DESPRINDE, desprind, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi si a scoate sau a lua ceva din locul in care a fost prins, asezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, sireturile etc. care il sustin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tractiune; a dejuga, a deshama. II. Refl. 1. A se desface si a cadea sau a se indeparta de la locul unde era prins, fixat; a se detasa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se deslusi. ♦ (Despre oameni) A iesi dintr-un grup sau dintr-o multime, a se detasa. ♦ (Rar) A se desparti, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reiesi. ♦ A se distinge, a se intelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des¹- + prinde.

DESPUIA, despoi, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) dezbraca in pielea goala. ♦ A (se) desfrunzi; a lasa sau a ramane fara verdeata. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prada. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curata de coaja; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicatie etc. tot ce prezinta interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urna si a numara voturile obtinute intr-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoia vb. I] – Lat. dispoliare.

DESPUIAT, -A, despuiati, -te, adj. 1. Dezbracat, in pielea goala; p. ext. imbracat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeata. 2. Jefuit, pradat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicatie etc.) Din care s-a extras tot ce intereseaza dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiat, -a adj.] – V. despuia.

DESTIN, destine, s. n. 1. Soarta, viitor. 2. Forta sau vointa supranaturala despre care se crede ca hotaraste in mod fatal si irevocabil tot ce se petrece in viata omului; fatalitate. – Din fr. destin.

DEZAGREGA, pers. 3 dezagrega, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface in partile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-si pierde cu totul coeziunea. – Dupa fr. desagreger.

DEZAGREGAT, -A, dezagregati, -te, adj. (Despre corpuri) Desfacut in partile componente. ♦ (Despre nuclee atomice; impr.) Dezintegrat. ♦ Fig. (Despre o comunitate) Care si-a pierdut cu totul coeziunea. – V. dezagrega.

DEZBRACA, dezbrac, vb. I. 1. Refl. si tranz. A-si scoate sau a scoate cuiva imbracamintea cu care se afla imbracat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prada pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare.

DEZLEGA, dezleg, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfacand legatura cu care este inchis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce il framanta, toate vestile pe care le stie. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face sa nu mai fie innodat, legat. ♦ Tranz. si refl. A (se) desface din legaturi, a (se) elibera din stransoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a incepe singur) sa vorbeasca, sa se destainuiasca. 2. (Mai ales in practicile religioase, in basme) A scuti de obligatiile avute sau asumate, de juraminte etc., a da voie sa nu faca un lucru. ♦ (In religia crestina) A face sa i se ierte cuiva pacatele (prin rugaciuni). 3. A gasi solutia unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris necitet). – Lat. disligare.

DEZRADACINA, dezradacinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o planta din pamant cu radacina cu tot. 2. Fig. A face sa dispara cu desavarsire o idee, o deprindere (rea); a starpi. – Dez- + radacina.

SADEA adj. invar. 1. Care nu este amestecat cu altceva, de un singur fel; pur, curat. ♦ (Despre tesaturi, par etc.) Care are o singura culoare; uniform colorat; fara desen. ♦ (Adverbial) Cu totul, complet, pe de-a-ntregul. 2. Autentic, veritabil, adevarat. – Din tc. sade.

SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]

DICHIS, dichisuri, s. n. (Pop. si fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte marunte, piese, accesorii (lipsite de importanta) care completeaza un sistem si ajuta la buna lui functionare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fara sa lipseasca nimic; cu grija, ordonat. 2. Podoaba, gateala, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv).

SCOCIORI, scociorasc, vb. IV. (Pop. si fam.) 1. Intranz. A sapa in ceva facand o gaura, o adancitura; a racai. ♦ A scormoni, a rascoli. 2. Intranz. Fig. A cauta, a cerceta amanuntit (pentru a gasi ceva sau a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobai. ◊ Refl. Se scocioraste in buzunare. ◊ Tranz. Ce tot scociorasti acolo? ♦ Tranz. A privi cu atentie; a scruta, a cerceta. 3. Tranz. Fig. A atata, a irita, a provoca pe cineva (amintindu-i lucruri neplacute). [Var.: scociori vb. IV] – Et. nec.

SCOTOCI, scotocesc, vb. IV. Tranz., intranz. si refl. A (se) cauta, a (se) cerceta cu de-amanuntul peste tot (pentru a gasi ceva); a cotrobai. – Et. nec.

SCUFUNDA, scufund, vb. I. 1. Refl. si tranz. A intra sau a baga cu totul in apa sau in alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A disparea sau a face o nava sa dispara sub nivelul apei (in urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre astri) A apune. 2. Refl. A intra (adanc) in ceva, a se afunda (intr-o materie moale); a se adanci, a se infunda. ♦ (Despre ochi) A se infunda in orbite. ♦ (Despre pamant) A se prabusi, a se surpa. ◊ Expr. N-are sa se scufunde pamantul = nu se va intampla nici un rau, nu va fi prea mare paguba. 3. Tranz. si refl. Fig. (Rar) A face sa fie sau a se lasa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

SERVICIU, servicii, s. n. 1. Actiunea de a servi; munca prestata in folosul sau in interesul cuiva. 2. Ocupatie pe care o are cineva in calitate de salariat; slujba. 3. Subdiviziune in administratia interna a unei institutii, intreprinderi etc., cuprinzand mai multe sectii. 4. Grup de obiecte care alcatuiesc un tot cu destinatie speciala. – Fr. service (lat. lit. servitium).

SEMISTABULATIE s. f. Procedeu de crestere si de intretinere a vitelor prin mentinerea lor aproape tot timpul in grajd. – Semi- + stabulatie.

SOLIDARIZA, solidarizez, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (fata de cineva), a se uni cu cineva intr-o actiune. 2. Tranz. A lega intre ele (prin constructie) doua sau mai multe piese sau obiecte, astfel incat sa forrneze un tot, sa preia in ansamblu solicitarile. – Din fr. solidariser.

SIMETRIC, -A, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezinta simetrie (1), care se caracterizeaza prin simetrie, ale carui parti sunt asezate cu simetrie; (despre elemente care alcatuiesc un tot) care este asezat intr-o anumita ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite; p. ext. despre doua figuri geometrice) Care prezinta simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. si f.) Dreapta sau punct asezat in simetrie cu alta dreapta sau cu alt punct. ♦ Functie simetrica = functie a mai multor variabile care nu se schimba, orice permutari ar suferi aceste variabile. – Din fr. symetrique.

SIMETRIE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spatial de a fi alcatuit din elemente reciproc corespondente si de a prezenta, pe aceasta baza, anumite regularitati; proportionalitate, concordanta, armonie intre partile unui tot, intre elementele unui ansamblu etc.; distributie egala, regulata, armonioasa a partilor unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondenta exacta (ca forma, pozitie etc.) intre partile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite de a fi asezate la aceeasi distanta de un plan, de o dreapta sau de un punct; proprietate corespunzatoare a doua figuri geometrice; proprietate a doua figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symetrie.

STRADA, strazi, s. f. 1. Drum (pavat sau asfaltat) in interiorul unei localitati, de-a lungul caruia se insira, de o parte si de alta, trotuarele si casele. ◊ Expr. Omul de pe strada = un anonim, o persoana oarecare (reprezentand opinia publica). A arunca (pe cineva) in strada = a da (pe cineva) afara din casa; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a saraci. 2. Locuitorii unei strazi (1). [Pl. si: (inv.) strade] – Din ngr. strata, it. strada.

SISTEMATIZA, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei stiinte, ale unei doctrine, ale unei expuneri intr-un tot unitar, organizat, intr-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practica dupa o metoda rationala sau dupa un plan bine chibzuit. ♦ A transforma si a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerinte moderne. – Din fr. systematiser.

SPERIAT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) speria; sperietura (1). ◊ Loc. adv. A baga (pe cineva) in sperieti (sau in toti sperietii) = a speria a inspaimanta (pe cineva). 2. (In superstitii) Sperietura (2). [Pr.: -ri-at. – Pl.: (m., in loc. vb.) sperieti] – V. speria.

STIGMATISM s. n. Proprietate a unui sistem optic de a forma pentru fiecare punct al unui obiect o imagine care este tot un punct (si nu o imagine deformata). – Din fr. stigmatisme.