ARTA, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epoca, dintr-o tara etc.) care apartin acestei activitati. ◊ Loc. adj. De arta = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = in mod dezinteresat. 2. Indemanare deosebita intr-o activitate; pricepere, maiestrie. ♦ Indeletnicire care cere multa indemanare si anumite cunostinte. – Din fr. art, lat. ars, -tis.

BIBLIOGRAFIE s.f. 1. Disciplina care se ocupa cu studiul tipariturilor, al editiilor operelor etc. 2. Lista (cu indicatii asupra titlului, anului si locului tipariturii) a scrierilor care se refera la o anumita problema; material informativ asupra unei probleme. ♦ totalitatea operelor unui autor. 3. Lista, publicatie (periodica) care cuprinde titluri recent aparute. [Gen. -iei. / fr. bibliographie, cf. gr. biblion – carte, graphein – a scrie].

MUZICA s.f. 1. Arta de a imbina in mod armonios sunete pentru a exprima idei, sentimente. 2. Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 3. opera, bucata muzicala, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. 4. Formatie instrumentala; orchestra. ◊ Muzica militara = fanfara; (fam.) a-i face (cuiva) muzica = a-i face (cuiva) galagie, scandal. [Var. musica s.f. / < lat., it. musica, fr. musique < gr. mousike – arta poeziei si a cantecului].

ARTA s.f. 1. Forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. Arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].

ARTA s. f. 1. forma a activitatii umane care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme. ♦ opera de ~ = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ◊ e liberale = denumire data in invatamantul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii (quadrivium). 2. indemanare deosebita, pricepere, maiestrie, abilitate. ♦ ~ militara = parte a stiintei militare care studiaza teoria si practica pregatirii si ducerii actiunilor de lupta si a razboiului. (< fr. art, lat. ars, artis)

BIBLIOGRAFIE s. f. 1. ramura a bibliologiei care se ocupa cu studiul tipariturilor, al editiilor de opere literare, cu descrierea, aprecierea, sistematizarea si raspandirea publicatiilor. 2. lista a scrierilor care se refera la o anumita problema. ◊ material informativ asupra unei probleme. ◊ totalitatea operelor unui autor. 3. lista, publicatie (periodica) cuprinzand titluri recent aparute. (< fr. bibliographie)

CRONOGRAFIE s. f. 1. totalitatea operelor in care faptele sunt prezentate cronologic. 2. procedeu de compozitie constand in descrierea unor momente, aratandu-se imprejurarile in care se consuma, cadrul spatial al unui fragment de timp. (< fr. chronographie, gr. khronographia)

DRAMATURGIE s. f. 1. totalitatea operelor dramatice ale unui popor, ale unei epoci etc.; genul dramatic. 2. arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. (< fr. dramaturgie, gr. dramaturgia)

EPIC, -A I. adj. 1. care exprima, in forma de povestire, fapte, idei, sentimente. ♦ gen ~ = gen literar care cuprinde totalitatea productiilor literare cu caracter narativ. 2. (fig.) demn de o epopee, de mari proportii. II. s. f. totalitatea operelor literare apartinand genului epic. (< fr. epique, lat. epicus, gr. epikos)

E****C, -A I. adj. referitor la dragoste; de iubire. ◊ (despre opere literare) care contine sentimente de dragoste; care canta dragostea. II. s. f. totalitatea operelor literare care canta sentimentul iubirii. (< fr. e******e, gr. e******s)

LIRIC, -A I. adj. 1. (despre poezii) care exprima direct sentimente si emotii in legatura cu realitatea. ♦ gen ~ = gen literar cuprinzand opere care redau realitatea prin evocarea sentimentelor si emotiilor poetului. ♦ (fig.) sentimental, sensibil. 2. (despre poeti; si s.) care scrie poezii lirice (1). 3. referitor la muzica de opera. ♦ (despre voce) caracterizata prin sonoritate dulce, lipsita de incordare, prin mobilitate. II. s. f. 1. totalitatea operelor lirice ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci. 2. poezia lirica, genul liric. (< fr. lyrique, lat. lyricus)

LITERATURA s. f. 1. arta, creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ♦ (depr.) a face ~ = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei tari, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. litterature, lat. literatura)

MUZICA s. f. 1. arta care exprima cu ajutorul sunetelor sentimente si atitudini. ♦ a sferelor = pretinse sunete bizare emise de vanturile solare si de pulsatiile corpurilor planetelor. 2. stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 3. opera, bucata muzicala, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. ♦ ~ usoara = muzica cu caracter distractiv, adesea in ritmuri de dans. 4. formatie instrumentala; orchestra. ♦ ~ militara = fanfara; (fam.) a-i face (cuiva) ~ = a-i face (cuiva) scandal. (< lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik)

opera OMNIA s. f. totalitatea operelor unui autor reunite intr-o editie, intr-un volum etc. (< lat. opera omnia, toata opera)

PICTURA s. f. 1. arta a reprezentarii de peisaje din natura, fiinte, obiecte cu ajutorul culorilor. 2. opera artistica executata de un pictor; tablou, portret; panza. 3. totalitatea operelor unui pictor sau a pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca. 4. (fig.) descriere sugestiva, intr-o epoca literara, a fizicului si a caracterelor personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. (< lat. pictura)

PROZA s. f. 1. mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificatie; scriere in acest mod. 2. totalitatea operelor in proza (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. (fig.) platitudine, banalitate, fapt comun. (< fr. prose, lat. prosa)

ARTA, arte, s. f. 1. Forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini estetice; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale. ◊ Arta cu tendinta = formula (folosita indeosebi de criticii literari progresisti din trecut) prin care se defineste functia sociala a artei; arta militanta. Arta pentru arta sau arta pura = conceptie idealista care pretinde ca arta ar avea un scop si o valoare „in sine” si ca ar fi indiferenta fata de clasele sociale. Arta decadenta = arta cu continut corupator, imoral, caracteristica in special burgheziei imperialiste. opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. Om de arta = persoana care desfasoara o activitate artistica sau care studiaza probleme de arta. Arta plastica = arta care foloseste forme si culori (sculptura, pictura etc.). Arte frumoase = pictura, sculptura, gravura, (in trecut si) arhitectura, poezie, muzica si dans. (In trecut) Arta poetica = tratat care cuprindea regulile de urmat la alcatuirea operelor literare. Arta populara = creatie artistica, de obicei anonima, realizata de popor. ◊ Expr. De amorul (sau de dragul) artei = in mod dezinteresat. 2. Indemanare intr-o activitate; pricepere, maiestrie. ♦ Indeletnicire care cere indemanare si anumite cunostinte. ◊ Arte liberale = discipline care se studiau in invatamantul evului mediu. Arta militara = ramura a stiintei militare care se ocupa cu metodele privitoare la ducerea operatiilor militare. Arte grafice = tehnica reproducerii si a multiplicarii sub forma de imprimate sau carti a originalelor scrise sau desenate. Arta culinara = mestesug in pregatirea mancarurilor. – Fr. art (lat. lit. ars, -tis).

PROZA, (rar, 2) proze, s. f. 1. Mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificatie; compunere literara care foloseste acest mod de exprimare. 2. totalitatea operelor in proza (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. Fig. Lucruri comune, banale, vulgare, cotidiene, apartinand realitatii de fiecare zi. – Din fr. prose, lat. prosa.

EPIC, -A, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprima, in forma de naratiune, idei, sentimente, actiuni etc. ale eroilor unei intamplari reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre principalele genuri literare, care cuprinde diverse specii de naratiuni in versuri si in proza, dezvaluind cu o relativa obiectivitate portretul fizic si moral al personajelor, faptele lor, relatiile lor cu mediul inconjurator. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proportii vaste; grandios. 2. S. f. totalitatea operelor literare apartinand genului epic. – Din fr. epique, lat. epicus.

LIRIC, -A, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprima direct stari afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirica (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care apartine poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirica. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatura lirica. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care apartine muzicii de opera, referitor la muzica de opera. ♦ (Despre voce) Care se caracterizeaza prin sonoritate dulce, lipsita de incordare, prin mobilitate; (despre cantareti) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.

LITERATURA, literaturi, s. f. 1. Arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.

DRAMATURGIE s. f. 1. totalitatea operelor dramatice care apartin unui popor, unei epoci, unei scoli literare, unui scriitor etc. 2. Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. – Din fr. dramaturgie.

SCRIS¹, (4) scrise, s. n. 1. Faptul de a scrie (1). ◊ Masina de scris = masina folosita pentru dactilografierea textelor. ◊ Loc. adj. si adv. In scris = notat (pe hartie). 2. Fel propriu de a scrie al cuiva, mod particular de a caligrafia semnele grafice; scriere (2), scriitura (1), scriptura (4), scrisoare (3). 3. Actiunea de a scrie (2), de a redacta o compozitie, o opera. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist. 4. Ceea ce este scris, ceea ce rezulta in urma muncii de elaborare, de redactare; scriere (3). Foloseste multe neologisme in scrisul sau. ♦ totalitatea operelor scrise apartinand unui popor, unei natiuni, unui scriitor. Scrisul romanesc. – V. scrie.

ORNAMENTICA f. 1) Ansamblu de elemente ornamentale (specifice unui popor, unui stil sau unei opere). 2) totalitate a sunetelor care impodobesc linia melodica principala. /<germ. Ornamentik

EPICA s.f. totalitatea operelor literare apartinand genului epic. [< fr. epique].

LIRICA s.f. 1. totalitatea operelor lirice ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci. 2. Poezia lirica, genul liric. [Cf. fr. lyrique].

opera OMNIA loc. s. totalitatea operelor unui autor reunite intr-o editie, un volum etc. [< lat. opera omnia – toata opera].

CRONOGRAFIE s.f. Scriere de cronici, de cronografe¹. ♦ totalitatea operelor in care faptele sunt prezentate cronologic. [Gen. -iei. / < fr. chronographie, cf. gr. chronographia].

DRAMATURGIE s.f. totalitatea operelor dramatice ale unui popor, ale unei epoci etc. ♦ Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. [Gen. -iei. / cf. fr. dramaturgie, it. drammaturgia, germ. Dramaturgie, gr. dramatourgia].

E****C adj. Referitor la iubire. ♦ Care contine sentimente de dragoste; care canta dragostea. ♦ (s.f.) totalitatea operelor literare care canta iubirea. ♦ Senzual. [Cf. fr. e******e, it. e*****o < gr. e******s < Eros – zeul iubirii la greci].

LITERATURA s.f. 1. Forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].

PICTURA s.f. 1. Arta de a infatisa peisaje din natura, fiinte, obiecte etc. in culori. 2. Tablou, portret. 3. totalitatea operelor pictorilor dintr-o tara sau dintr-o epoca. [< lat. pictura].

ISTORIOGRAFIE, istoriografii, s. f. 1. Stiinta auxiliara a istoriei care se ocupa cu studiul evolutiei conceptiilor istorice si al operelor istorice. 2. totalitatea scrierilor istorice (dintr-o tara, dintr-o anumita perioada de timp, cu privire la o anumita problema etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. historiographie.

ARTA ~e f. 1) Forma a activitatii umane care oglindeste realitatea prin imagini expresive. ~ populara. ~ poetica. 2) totalitate a operelor dintr-o epoca, dintr-o tara, care apartin acestei activitati. 3) Fiecare dintre modalitatile de exprimare a frumosului, a esteticului. ~ cinematografica. ~ teatrala. ~e plastice. 4) totalitate de cunostinte si de priceperi, necesare pentru activitatea intr-un anumit domeniu. ~ oratorica. ◊ ~ militara ramura a stiintei militare care se ocupa cu teoria si tactica actiunilor de lupta. [G.-D. artei] /<fr. art, lat. ars, artis

BELETRISTICA f. totalitate a operelor literare; literatura artistica. [G.-D. beletristicii; Sil. -le-tris-] /<germ. Belletristik

DRAMATURGIE f. 1) totalitate a ope-relor dramatice ale unui scriitor, ale unei literaturi. 2) Arta si teoria scrierii si punerii in scena a operelor dramatice. /<fr. dramaturgie

LIRICA ~ci f. totalitate a operelor lirice ale unui poet, ale unui popor etc. [G.-D. liricii] <fr. lyrique, lat. lyricus, ngr. lyrikos

POLIGRAFIE ~i f. 1) totalitate a mijloacelor tehnice pentru reproducerea si multiplicarea textelor si ilustratiilor. 2) rar totalitate a operelor unui poligraf. [G.-D. poligrafiei] /<fr. polygraphie

REPERTORIU ~i n. 1) Registru in care se inscriu, intr-o anumita ordine, date, nume etc. pentru a facilita consultarea. 2) totalitate a operelor de arta (piese, compozitii muzicale etc.) incluse in programul unui colectiv artistic. 3) Ansamblu de roluri sau de bucati muzicale realizate de un interpret. /<fr. repertoire, lat. repertorium

REPERTORIU s.n. 1. Caiet, registru in care se inscriu (alfabetic) date, nume etc. pentru a putea fi usor gasite; repertoar. 2. totalitatea pieselor, operelor jucate intr-o stagiune sau in cadrul unui teatru. ♦ totalitatea pieselor scrise de un autor. 3. Culegere de texte, de cantece etc. [Pron. -riu, var. repertor s.n. / cf. fr. repertoire, lat. repertorium].

REPERTORIU s. n. 1. caiet, registru, indice alfabetic cu date, nume etc. pentru a putea fi usor gasite; repertoar. 2. totalitatea pieselor, operelor jucate intr-o stagiune sau in cadrul unui teatru. ◊ totalitatea pieselor scrise de un autor. 3. culegere de texte, de cantece etc. (< fr. repertoire, lat. repertorium)

EDITIE, editii, s. f. 1. totalitatea exemplarelor unei opere tiparite prin folosirea aceluiasi zat tipografic. * Editie speciala = tiraj suplimentar al unui ziar publicat in afara periodicitatii lui obisnuite, cu prilejul unui eveniment important, al unei sarbatori etc. Editie critica = editie a unui text (vechi, clasic etc.) stabilit prin compararea variantelor si insotit de comentarii si de aparatul critic necesar. Editie definitiva = editie al carei text a fost vazut de autor si considerat ca definitiv. 2. Versiune. 3.Competitie sportiva care face parte dintr-o serie periodica, stabila. [Var.: editiune s. f.] – Din fr. edition, lat. editio, -onis.

EDITIE s.f. 1. totalitatea exemplarelor unei opere, ale unei lucrari publicate o data si la care s-a folosit acelasi zat tipografic. ◊ Editie critica = editie comentata a unui text (mai ales clasic, vechi); editie definitiva = editie al carei text a fost vazut de autor si considerat ca definitiv; editie princeps v. princeps; editie speciala = editie suplimentara a unui ziar, a carei aparitie a fost determinata de un eveniment insemnat. ♦ Versiune. 2. Serie de intreceri sportive care se repeta periodic. [Gen. -iei, var. editiune s.f. / cf. fr. edition, it. edizione, lat. editio].

EDITIE s. f. 1. totalitatea exemplarelor unei opere tiparite prin folosirea aceluiasi zat tipografic. ♦ ~ critica = editie comentata a unui text (clasic, vechi etc.), insotita de aparatul critic necesar; ~ definitiva = editie al carei text a fost vazut de autor si considerat ca definitiv; ~ speciala = editie suplimentara a unui ziar, determinata de un eveniment insemnat. ◊ versiune. 2. serie de manifestari artistice, stiintifice, sportive etc. care se repeta periodic; etapa. (< fr. edition, lat. editio)

ACTIUNE s.f. I. 1. Faptul de a face ceva, desfasurare a unei activitati; fapta, lucrare. ♦ Gesturile si tinuta cu care un orator isi insoteste cuvantarea. ♦ operatie militara (ofensiva sau defensiva). ♦ Ceea ce arata un verb (o lucrare, o stare etc.). 2. totalitatea intamplarilor dintr-o opera epica sau dramatica; subiect. V. afabulatie, epos. 3. Influenta. 4. Proces. ♦ Cerere prin care se deschide un proces. II. Titlu care reprezinta o parte din capitalul unei societati anonime sau al unei societati in comandita. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. action, it. azione, lat. actio].

COLECTIE s.f. 1. Serie de obiecte asemanatoare sau de aceeasi categorie, prezentand o valoare documentara, artistica etc. ♦ Culegere (de opere literare si stiintifice). ♦ totalitatea publicatiilor unei biblioteci. 2. Puroi colectat intr-un tesut bolnav. [Gen. -iei, var. colectiune s.f. / cf. fr. collection, lat. collectio].

POEZIE s.f. 1. Arta de a scrie in versuri; creatie, opera literara in versuri. ♦ totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (Fig.) Caracterul poetic al unui peisaj, al unei intamplari etc.; farmec, frumusete, incantare. [Gen. -iei. / < fr. poesie, it. poesia, cf. lat. poesis, gr. poiesis].

ACTIUNE s. f. I. 1. desfasurare a unei activitati; fapta. ◊ operatie militara (ofensiva sau defensiva). ◊ ceea ce arata un verb. 2. totalitatea intamplarilor dintr-o opera epica sau dramatica. 3. efect, influenta. 4. proces. ◊ cerere prin care se deschide un proces. II. hartie de valoare care reprezinta o cota fixa din capitalul unei societati comerciale si care da detinatorului dividende. (< fr. action, lat. actio)

COLECTIE s. f. 1. serie de obiecte de acelasi fel, o valoare documentara, artistica etc., adunate si dispuse sistematic. 2. culegere (de opere literare si stiintifice). ◊ totalitatea publicatiilor unor biblioteci. 3. puroi colectat intr-un tesut bolnav. (< fr. collection, lat. collectio)

clasicitate f. (d. clasic). Clasicizm [!]. totalitatea autorilor clasici si operele lor.

POEZIE ~i f. 1) (in opozitie cu proza) opera literara artistica scurta in versuri. 2) totalitate a unor astfel de opere literare artistice (ale unui poet, ale unui popor, ale epocii etc.). ~a poetilor romani din sec.XIX. ◊ ~ populara (orala) creatie populara in versuri. ~ calendaristica ansamblu de poezii populare privind obiceiurile calendaristice. 3) fig. Ceea ce are caracter poetic, ce incanta; farmec; vraja. ~a vietii. [G.-D. poeziei; Sil. po-e-] /<fr. poesie

TEMATICA s.f. totalitatea temelor dintr-un grup de opere literare, artistice, stiintifice etc. [Cf. fr. thematique].

TEMATIC, -A I. adj. 1. referitor la o tema. ♦ vocala ~a = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta si care, impreuna cu radacina, formeaza tema. 2. alcatuit pe anumite teme. II. s. f. totalitatea temelor dintr-un grup de opere literare, artistice, stiintifice etc. (< fr. thematique, /II/ germ. Thematik)

BIBLIOGRAFIE, bibliografii, s. f. 1. Lista a scrierilor referitoare la o problema; insirare a operelor unui autor, cu indicarea diferitelor editii; totalitatea lucrarilor scrise asupra unei anumite probleme. ◊ Bibliografie critica = bibliografie care contine aprecieri critice asupra scrierilor insirate. 2. Carte care cuprinde repertorii bibliografice. ♦ Lista a tipariturilor recent aparute. 3. Stiinta care se ocupa de probleme legate de tiparituri (vechi). 4. Material informativ asupra unei probleme. [Pr.: -bli-o] – Fr. bibliographie (<gr.).

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

ICONOGRAFIE, iconografii, s. f. 1. Disciplina care se ocupa cu studiul operelor realizate in diverse arte plastice; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect. 2. totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epoca, la o problema, la o localitate etc. ♦ Colectie de portrete ale oamenilor celebri. – Din fr. iconographie.

COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

LEXIC n. totalitate a cuvintelor dintr-o limba sau dintr-o opera literara; vocabular. /<fr. lexique

SUBIECT ~e n. 1) Problema care sta la baza unor preocupari; chestiune despre care se scrie sau se vorbeste. ~ de conversatie. 2) totalitate de fapte si actiuni care constituie continutul unei opere de arta. ~ul unui roman. 3) filoz. Om ca fiinta activa si constienta, inzestrat cu capacitati cognitive. 4) Motiv al unei actiuni sau al unei stari; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trasaturi negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecati, reprezentand obiectul gandirii. 7) gram. Parte principala a propozitiei care face sau sufera actiunea verbului. 8) Persoana supusa unei observatii, unei anchete sau unui experiment. [Sil. su-biect] /<lat. subjectum, fr. sujet

COMPOZITIE s.f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

PLASTICA s.f. 1. Tehnica executarii obiectelor (de arta) prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; tehnica sculpturii. ♦ totalitatea lucrarilor de arta plastica. 2. Partea din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. [Gen. -cii. / < fr. plastique, cf. it., lat. plastica, gr. plastike < plassein – a modela].

A COMPUNE compun tranz. 1) (ansambluri, grupari, totalitati etc.) A forma prin reunire; a constitui; a alcatui. 2) (opere artistice) A produce in urma unui efort sustinut; a plasmui; a crea; a realiza. /<lat. componere

SUBIECT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ◊ pricina, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie continutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme in cadrul formelor polifonice bazate pe imitatie (inventiune, ricercar, fuga). 2. partea principala a unei propozitii, care indica cine indeplineste sau sufera actiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecatii de predicatie, reprezentand notiunea despre care se afirma sau se neaga insusirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca fiinta activa si constienta. 2. persoana supusa observatiei, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, dupa fr. subjet)

COMPOZITIE ~i f. 1) totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis

POLIGRAFIE, poligrafii, s. f. 1. Ansamblul procedeelor de reproducere grafica si de multiplicare a unui text sau a unei figuri; ramura a tehnicii care se ocupa cu reproducerea grafica si cu multiplicarea unui text sau a unei figuri; tehnica grafica. 2. Ansamblul intreprinderilor care se ocupa cu imprimarea si cu raspandirea cartilor sau a altor imprimate; industrie poligrafica. 3. (Rar) totalitatea lucrarilor unui poligraf (1); calitatea de poligraf a unui scriitor; caracteristica a operelor scrise de un poligraf. – Din fr. polygraphie.

COLORIT ~uri n. 1) Nuanta delicata si agreabila a culorilor. 2) Arta de folosire a culorilor. 3) Efect care rezulta din imbinarea armonioasa a culorilor unui tablou. 4) totalitate de culori ale unui obiect sau tablou; cromatica. 5) fig. (despre stil, opere literare) Nuanta expresiva; varietate de imagini. ~ local. ~ al epocii. /<fr. coloris, it. colorito

MAIESTRIE, (2, 3) maiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusinta deosebita; talent, dibacie, arta. ◊ Maiestrie artistica = totalitatea elementelor pe care le pune in valoare artistul in procesul desavarsirii unei opere literare sau de arta. 2. (Inv.; concr.) Lucrare, opera, creatie. ♦ Lucru care denota iscusinta sau mestesug in executie; unealta, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, mestesug (care cere pricepere). [Pr.: ma-ies-] – Maiestru + suf. -ie.

FORMA ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

E****C, -A, e*****i, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care contine sentimente de dragoste; care canta, care exprima dragostea. ♦ (Substantivat, f.) totalitatea compozitiilor literare care canta sentimentul dragostei. ♦ Predispus, inclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. e******e.

CICLU s.n. 1. Serie, lant de fenomene, de stari etc., care se produc totdeauna in aceeasi ordine. ♦ Serie, numar de luni, de ani etc., dupa care se reproduc constant anumite fenomene in aceeasi ordine. ♦ Serie de productii literare, de opere stiintifice etc. cu tema comuna. 2. Lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. totalitatea starilor succesive prin care trece un sistem fizic intr-o transformare ciclica. 4. Unitate de masura pentru frecventa (la v******i), reprezentand frecventa unei v******i cu perioada de o secunda. [Pl. -uri. / < lat. cyclus, cf. it. ciclo, fr. cycle, gr. kyklos – cerc].

COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)

DISTRIBUTIE, distributii, s. f. 1. Distribuire, repartizare; mod de distribuire, de repartizare. ♦ Spec. Repartizarea rolurilor dintr-o piesa, dintr-o opera etc. la actori, la cantareti; p. ext. ansamblul actorilor, cantaretilor care joaca intr-o piesa, intr-o opera etc. ♦ (Lingv.) Proprietate a unui element de a aparea sau nu in diferite contexte; totalitate a vecinatatilor unui element. 2. Ansamblul organelor unei masini care comanda automat efectuarea diferitelor faze de functionare a masinii. – Din fr. distribution, lat. distributio.

CONTINUT s. n. 1. ceea ce incape intr-un spatiu limitat, intr-un recipient. 2. (fil.) totalitatea elementelor constitutive esentiale care caracterizeaza si conditioneaza existenta si schimbarea unui obiect sau fenomen. 3. (log.) totalitatea notelor esentiale ale unei notiuni; comprehensiune (2). 4. fondul de idei si afectiv, semnificatiile, mesajul unei opere de arta. 5. cuprinsul unei carti, reviste etc.; sumar. 6. (inform.) datele dintr-o celula a unei masini de calculat. (dupa fr. contenu)

CREATIE s. f. 1. actiunea de a crea; produs al muncii creatoare; lucru, opera creata. 2. interpretare originala, reusita a unui rol intr-o piesa sau intr-un film. 3. totalitatea fiintelor create de catre Dumnezeu; univers. (< fr. creation, lat. creatio)

CONTINUT s.n. 1. Ceea ce incape intr-un spatiu limitat, intr-un recipient. 2. Categorie filozofica care desemneaza baza materiala ce conditioneaza existenta si schimbarea unui obiect, ansamblul interactiunilor diferitelor componente si proprietati reprezentand functii esentiale pentru obiectul respectiv. ♦ totalitatea notelor esentiale ale unei notiuni. 3. Notiune desemnand lumea reprezentata, metamorfozata prin prisma scriitorului, semnificatiile, mesajul unei opere de arta; fond, cuprins; semnificatie. 4. tabla de materii; sumar. [< contine, dupa fr. contenu].

ICONOGRAFIE s. f. 1. disciplina care studiaza operele realizate in diverse arte plastice. 2. ansamblu de imagini referitoare la o anumita tema, epoca, problema etc. ◊ totalitatea reproducerilor de portrete care ilustreaza o carte. (< fr. iconographie)

opera¹ s. f. 1. actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, stiintei etc. ◊ totalitatea lucrarilor unui scriitor, om de stiinta, artist etc. 3. munca, treaba, actiune. ♦ a pune in ~ = a pune in aplicare ceva. 4. (mar.) ~ vie = parte a corpului unei nave sub linia de plutire; carena; ~ moarta = parte a corpului navei de deasupra liniei de plutire. (< lat., /3/ it. opera)

STIL¹ s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)

opera¹, opere, s. f. 1. Actiune constienta indreptata spre un anumit scop; rezultat al unei activitati creatoare; lucrare, fapta. 2. Lucrare originala de arta, de stiinta etc.; creatie (artistica). ♦ (La sg., cu sens colectiv) totalitatea lucrarilor unui artist sau ale unui om de stiinta, ale unui creator in general. – Din lat., it. opera.

COLECTIV¹ ~a (~i, ~e) 1) Care se face impreuna; realizat prin participarea mai multor persoane; comun. Munca ~a. opera ~a. Contract ~. 2) Care apartine tuturor; aflat in posesiunea tuturor; comun; obstesc. Proprietate ~a. 3) Care exprima notiunea de totalitate, de colectivitate. ◊ Substantiv ~ substantiv care numeste o pluralitate de obiecte de acelasi fel, luate ca un tot intreg. /<fr. collectif, lat. collectivus

OSATURA ~i f. 1) (la om si la animalele vertebrate) Ansamblul oaselor dintr-un organism; schelet. 2) totalitate a elementelor care constituie baza de rezistenta a unei constructii; carcasa; schelet. 3) fig. Constitutie interna a unei opere scrise; schema compozitionala; schelet. /<fr. ossature

SCHELET s.n. 1. Partea osoasa a corpului unui om sau al unui animal; (spec.) totalitatea oaselor unui om sau ale unui animal vertebrat; osatura. 2. totalitatea pieselor de rezistenta care formeaza o constructie sau un sistem tehnic. 3. (Fig.) Plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. [< fr. squelette, cf. lat. sceletus, gr. skeletos].

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

PRODUCTIE s. f. 1. activitate sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale. ◊ compartiment intr-o intreprindere care se ocupa de aspectele organizatorice, economice si administrative ale productiei (1). 2. rezultatul productiei (1); totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera. ◊ creare a unui film; realizarea lui materiala; filmul insusi. 4. manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. (< fr. production)

ATELIER, ateliere, s. n. 1. Local inzestrat cu uneltele sau masinile necesare, in care se desfasoara o munca mestesugareasca sau industriala organizata. ♦ totalitatea muncitorilor care lucreaza intr-un astfel de local. 2. Incapere sau grup de incaperi in care se lucreaza opere de arta sau lucrari de arhitectura, prin munca individuala sau colectiva a unor artisti plastici sau arhitecti; p. ext. ansamblul artistilor sau al elevilor care lucreaza sub indrumarea aceluiasi maestru sau grup de maestri. [Pr.: -li-er] – Fr. atelier.

NOMENCLATURA s.f. 1. totalitatea termenilor folositi intr-o stiinta, intr-o ramura a tehnicii etc. v. terminologie. 2. Lista, catalog cuprinzand titluri de opere, nume proprii etc. 3. Schema de organizare a unei institutii, continand enumerarea posturilor sau a institutiilor aflate in subordinea sa. [Cf. fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura].

NOMENCLATURA s. f. 1. totalitatea termenilor folositi sistematic intr-o stiinta, intr-o ramura a tehnicii etc. 2. lista, catalog cuprinzand termeni, titluri de opere, nume proprii, numirile obiectelor, in special din domeniul tehnicii etc. 3. schema de organizare a unei institutii, continand enumerarea posturilor sau a institutiilor in subordine; (p. ext.) persoanele care ocupa diferite functii in cadrul acestei scheme: (peior.) categorie privilegiata a varfurilor politice intr-un regim dictatorial. (< fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura)

POEZIE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprima mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivitatii, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creatie literara in versuri. ♦ totalitatea compozitiilor in versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situatii; farmec, frumusete, incantare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poesie.

CONTINUT, continuturi, s. n. 1. Ceea ce incape intr-un spatiu limitat, in special intr-un recipient. 2. totalitatea notelor esentiale ale unei notiuni, determinata in raport cu sfera acesteia; comprehensiune. 3. Fondul de idei si afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, tema, miez. 4. Lista ordonata a materialului pe care il cuprinde o revista, o carte; tabla de materii, sumar. – V. contine.

SCHELET, schelete, s. n. 1. totalitatea oaselor care sustin corpul unui vertebrat; sistemul osos asezat in pozitia sa naturala. 2. totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistenta al unei constructii sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau stiintifice; schema. – Din fr. squelette.

SCHELET ~e n. 1) (la om si la animale) Ansamblul oaselor dintr-un organism; osatura. 2) fig. Fiinta foarte slaba. 3) totalitate a elementelor care constituie baza de rezistenta a unei constructii; osatura; carcasa. ~ de avion. 4) fig. Constructie interna a unei opere scrise; schema compozitionala; osatura. /<ngr. skeletos, lat. sceletus, fr. squelette, germ. Skelett

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

COLORIT, colorituri, s. n. 1. totalitatea culorilor unui obiect; bogatie de culori. ♦ Efect care rezulta din imbinarea culorilor unui tablou; coloratie. ♦ Culoare. 2. Fig. (Despre abstracte, despre stilul operelor literare etc.) Nuanta expresiva, stralucire deosebita. – Din fr. coloris, it. colorito.

NOMENCLATURA, nomenclaturi, s. f. 1. totalitatea termenilor intrebuintati intr-o anumita specialitate sau intr-un anumit domeniu de activitate, de obicei organizati metodic. 2. Lista, catalog etc. continand titluri de opere, nume proprii, denumiri ale obiectelor dintr-un domeniu (organizate intr-un anumit fel). 3. Spec. Schema de organizare a unei institutii continand enumerarea posturilor sau a institutiilor care se afla in subordine, sub tutela sa. – Din fr. nomenclature, lat. nomenclatura.

URZEALA ~eli f. 1) v. A URZI. 2) totalitate a firelor intinse in lungime pe razboiul de tesut, printre care se trec transversal firele de batatura pentru a obtine tesatura. 3) fig. rar (despre opere de arta) Fel de aranjare a elementelor componente; compozitie; tesatura. 4) Actiune reprobabila pusa la cale in taina pentru a starni vrajba sau a zadarnici ceva; intriga. [G.-D. urzelii] /a urzi + suf. ~eala

ICONOGRAFIE s.f. Disciplina care se ocupa cu descrierea si studiul operelor realizate in diverse arte plastice; studiu al operelor de arta plastica cu o anumita tematica. ♦ Colectie de imagini, de reprezentari referitoare la un anumit subiect (o personalitate, o epoca, o tema etc.). ♦ totalitatea reproducerilor de portrete care ilustreaza o lucrare (stiintifica). [Gen. -iei. / < fr. iconographie, cf. lat. iconographia < gr. eikon – imagine, graphia – scriere].

SCHELET s. n. 1. partea osoasa sau calcaroasa a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat. 2. ansamblu de elemente care formeaza structura de rezistenta a unei constructii sau a unui sistem tehnic; osatura. 3. (fig.) plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. 4. fractiune granulometrica a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm. 5. caracter tipografic (lung si subtire) format din conturul literelor. 6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvant. (< fr. squelette)

CRITICA ~ci f. 1) Analiza continand interpretarea si aprecierea operelor artistice sau stiintifice. 2) Dezvaluirea neajunsurilor si a greselilor unor persoane sau institutii cu scopul de a le inlatura. ◊ Sub orice ~ la un nivel foarte scazut. Mai presus de orice ~ la un nivel foarte inalt. 3) totalitate a studiilor care apreciaza creatia literara si artistica. [G.-D. criticii] /<lat. criticus, fr. critique

MANEVRA s.f. 1. Manevrare. 2. (Mil.; la pl.) Pregatire tactica a trupelor terestre sau a flotei in conditii asemanatoare cu cele de pe campul de lupta; (p. ext.) deplasare a unei armate sau a unei flote pe campul de lupta pentru a da inamicului o lovitura neasteptata. 3. totalitatea operatiilor de compunere si de descompunere a trenurilor, de conducere a unei nave etc. ♦ (Mar.) Franghie folosita la legarea si manuirea panzelor, la legarea catargelor etc. 4. (Fig.) Uneltire, intriga, masinatie. [Cf. fr. manoeuvre, rus. manevr, germ. Manover < lat. manus – mana, opera – lucru].

CARACTER s.n. 1. totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

TEZAUR ~e n. 1) Cantitate mare de monede, pietre scumpe, metale pretioase sau de obiecte de pret adunate impreuna. 2) totalitate de bani sau de obiecte pretioase ascunse de mult timp (in pamant) si descoperite intamplator; comoara. 3) Ansamblu de mijloace financiare efective care se afla in depozitul unei banci de emisie. 4) Loc unde se pastreaza finantele statului sau ale unei banci; vistierie. 5) fig. Lucru sau fiinta pretioasa si draga; comoara. 6) Patrimoniu spiritual al unei societati sau al unei epoci acumulat pe parcursul istoriei de o anumita comunitate de oameni. 7) opera culturala de mare valoare si de proportii deosebite (enciclopedie sau dictionar). [Sil. -za-ur] /<lat. thesaurus

CRITIC, -A adj. 1. De critica, privitor la critica. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lamuritoare, facute de un editor la editarea unui text; editie critica = editie a unui text literar insotit de aparat critic. ♦ Bazat pe critica, care foloseste critica. 2. Referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ◊ (Fiz.) Stare critica (sau punct critic) = stare a unui fluid in care dispare diferenta intre starea lichida si cea gazoasa. // s.m. Specialist in probleme de arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza opere de arta (pentru a le lamuri publicului si pentru a da artei o anumita orientare). [< lat. criticus, gr. kritikos – in stare de a judeca, cf. fr. critique, it. critico].

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

RESPIRATIE, respiratii, s. f. totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizeaza schimbul de gaze (absorbirea oxigenului si eliminarea bioxidului de carbon) intre organismele vii si mediul inconjurator; actiune ritmica si mecanica prin care animalele superioare inspira aerul ambiant continand oxigenul necesar intretinerii vietii si expira bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderi; rasuflare. ◊ Respiratie artificiala = mijloc de reanimare care consta in efectuarea unui ansamblu de miscari ce se executa asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea miscarilor respiratorii normale, intrerupte in caz de asfixiere, sincopa etc., in vederea introducerii si scoaterii alternative si ritmice a aerului din plamani. opera (sau studiu, lucrare) de larga respiratie = opera (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexa. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.

FISA, fise, s. f. 1. Foaie (mica) de hartie sau de carton pe care isi face insemnari cel ce strange material pentru elaborarea unei opere, pe care se redau extrase dintr-o lucrare etc. ♦ (In biblioteci) Foaie de carton de format unitar pe care se trec datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la o publicatie periodica. ♦ Fisa personala = act in care se trec datele personale ale unui salariat. Fisa de sanatate = document in care se trec date in legatura cu sanatatea cuiva. Fisa de evidenta = foaie volanta folosita in lucrarile de evidenta contabila pentru urmarirea sistematica a fiecarui mijloc economic, proces sau sursa sub aspectul cresterii, al diminuarii si al existentei soldului la o anumita data. Fisa tehnologica = (formular care contine) totalitatea indicatiilor privitoare la fazele unui anumit proces de productie. 2. (Tehn.) Piesa de la capatul unui cordon de retea, care se introduce intr-o priza, intr-un cuplu etc. spre a stabili legatura cu o linie electrica, telefonica etc. – Din fr. fiche.