FOND, fonduri, s. n. I. 1. (In corelatie cu forma) Continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema actuala importanta; editorial. Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) = partea esentiala a vocabularului unei limbi, caracterizata printr-o mare stabilitate, cuprinzand toate cuvintele cu mare frecventa care denumesc, de obicei, notiuni fundamentale si care sunt, in general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate si cu multe expresii si locutiuni. ◊ Loc. adv. In fond = in realitate, de fapt. 2. totalitatea trasaturilor esentiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 3. Culoare de baza a unui tablou, a unei tesaturi etc. pe care se contureaza desenele sau figurile; camp. ♦ Desen executat pe un suport opac, care serveste drept decor in desfasurarea desenelor animate. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprima cu o culoare mata pe suprafata hartiei, folosite la tiparirea actiunilor si a altor actiuni de valoare. 4. Nume dat unor probe sportive care se desfasoara pe distante mari si care necesita o deosebita rezistenta fizica. 5. (Fiz.) Radiatie greu de inlaturat sau inevitabila, cu caracter parazit, in prezenta careia se efectueaza o experienta sau o masurare. II. 1. Valoare materiala reprezentata prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. Fond de acumulare v. acumulare. ◊ Expr. (Fam.) A fi in fonduri = a avea bani. 2. totalitatea bunurilor sau a valorilor de baza dintr-un domeniu al culturii. ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. – Din fr. fond.

RADACINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina

catrinta (catrinte), s. f. – Sort, fusta din doua bucati. – Var. catrinta, cotrinta. < Origine expresiva, ca in alte cuvinte care inseamna „cirpa”, cf. treanta, fleoarta, hanta, buleandra etc. si var. cotreanta „cirpa” femeie de moravuri usoare; cu acelasi semantism ca toate cuvintele din aceasta clasa. A fost interpretat ca un der. dim. al numelui feminin Catrina (Scriban); lipseste insa explicatia semantica. Mag. katrinca, kotroncz (DAR) provine probabil din rom., ca si tig. katrinka. Cihac, II, 488, creeaza o legatura cu pol. katan(k)a „fusta”, lituan. katenka „corsaj”, care par a fi si ele dim. ale aceluiasi nume. – [1561]

camasa (-asi), – 1. Imbracaminte de (pinza) care acopera parte superioara a corpului. – 2. Valul de la altar. – 3. Husa pentru mobile. – 4. Mapa. – 5. Supracoperta (de carte). – 6. Pleava. – 7. Membrana care inveleste ceapa, usturoiul si alti bulbi. – 8. Placenta. – 9. Spuma vinului care fermenteaza. – Var. camese, camasa. Mr., megl. cameasa. Lat. camisia (Diez, I, 102 si Gramm., I, 19; Puscariu 266; Meyer 187; Candrea-Dens., 235; REW 1550; DAR); cf. alb. kemise, it. camiscia, fr. chemise, sp., port. camisa. A trecut recent de la decl. in -a la cea in -e, ca toate cuvintele terminate in -se sau -je. Der. camasoi, s. n. (camasa lunga); camasica, s. f. (maiou); camasuta, s. f. (maiou).

crunt (crunta), adj. – 1. Plin de singe, insingerat. – 2. Singeros, crud, feroce. – 3. Cumplit, ingrozitor. Lat. cruentus (Puscariu 418; Candrea-Dens., 414; DAR); cf. it., sp., port. cruento. – Der. crunta vb. (a insingera, a umple de singe; a taia, a rani); incrunta, vb. (a insingera; a taia, a rani; a increti; refl., a-si increti fruntea, a se uita urit), la care ultimele sensuri par sa apartina unui cuvint diferit, asimilat celui anterior prin etimologie populara (dupa Puscariu 824; Candrea-Dens., 415; si DAR direct din lat. cruentare); incruntatura, s. f. (pata de singe; privire amenintatoare); incruntator, adj. (crud, salbatic), inv.; descrunta, vb. (a linisti, a potoli). In toate cuvintele, sensul etimologic este inv.

fleci (-cesc, -it), vb. – A marunti, a zdrobi, a terciui; a reduce un corp solid la o masa inconsistenta. – Var. fleciui, flecui. Creatie expresiva, facind parte din aceeasi familie si corespunzind aceleiasi intentii ca fleasc; cf. si lat. flaccus, flaccidus „flescait”, pol. flaczec „a flescai” (dupa Cihac, II, 110, pol. ar fi etimonul cuvintului rom.). Var. flecui are si sensul de „a murdari, a umple de noroi”, care deriva in mod evident din cel primar; totusi, DAR il pune in legatura cu germ. flecken, cu care are in comun numai intentia expresiva. Cu schimbare de suf. s-a obtinut var. flecni, vb. (Trans., a inchega; a bate, a face praf; a imbata), ale carui sensuri pleaca toate de la acela de „a se inmuia”, cf. flescai. A dat nastere la o lunga serie de der. expresivi, a caror idee comuna este cea de „obiect fara consistenta”. Der. fleac, s. n. (bagatela, nimicuri; moft), a carui origine expresiva nu ridica probleme (cf. Iordan, BF, II, 174), trebuie sa fi desemnat la inceput fie un „cuvint fara consistenta” fie un obiect flasc cum ar fi o cirpa nefolositoare sau o fructa zdrobita, cf. semantismul sp. papandujo. totusi, DAR il pune in legatura cu germ. Fleck „petic” (plecind de la o confuzie cu flec, cf. aici); Korting 3804 si Loewe 57 pleaca de la lat. flaccus, cf. Giuglea, Dacor., III, 1090 si REW 3343; iar Scriban propune o relatie cu rut. fljak care pare der. din rom. Este cuvint identic cu felega, s. f. (cirpa), cf. rut. felegi „zdrente” (dupa Tiktin si DAR, rut. este etimonul cuvintului rom.); peletic, s. n. (pensula de olar), cf. Iordan, BF, II, 186; felegos, adj. (zdrenturos). – Der. flecar, adj. (vorbaret, palavragiu), cf. sl. flekavu „bilbiit”, tot formatie expresiva (dupa Cihac, II, 109, rom. provine din sl.); flecari, vb. (a sta la taifas, a palavragi); flecarie, s. f. (birfa, vorba de claca); flecati, vb. (Trans., a palavragi); flecaros, adj. (palavragiu); flecustet, adj. (nimic, bagatela); fleoanca (var. fleanca, flioanca, fleoarca, fleoarta, fleandura, fleanta, fle(a)ura, fulendrita, loandra, moleandra), s. f. (cirpa; gura, cioc, limba; femeie usoara), pentru ale carei asociatii semantice cf. Iordan, BF, II, 167-72; fle(o)nca(n)i, vb. (a palavragi); fle(o)ncaneala (var. fle(o)ncanitura), s. f. (birfa, vorba de claca); flencau s. m. „baiat, tinar” prin incrucisare cu flacau, cf. trancau si, in general, paralelismul cu der. lui tranc; fleace, s. f. (noroi, glod); fleciu, adj. (flasc, zdrobit, moale, stricat); flenches, adj. (cu coarnele cazute); flenduros, adj. (zdreturos); fleng (var. flenc), adj. (cu urechile cazute); flentoi, adj. (zdrentaros); fleortotina, s. f. (p*********a); fleos, adj. (moale, flasc); fleuri, vb. (Trans., palavragi); fleros, adj. (Trans., palavragiu); tranca-fleanca, interj. (exprima ideea de flecareala); flet, adj. (tont, prost); nataflet, adj. (tont). In general, si cu exceptia articolului citat al lui Iordan, toate cuvintele mentionate aici se considera ca fac parte din familii diferite. Fleandura este pus de obicei in legatura cu germ. (sas.) flander „zdrenturos” (Borcea 186; DAR), sau cu sl. (sb., ceh.) flandra „p*********a” (Cihac, II, 109; DAR), cuvinte care au la baza numele de Flandes, cf. ceh. flandra, pol. fladra „pinza” (Danicic, III, 60); insa istoria acestor cuvinte este neclara si Miklosich, Fremdw., 88 si Wander., 15 considera ca sb., pol., rut. flandra provin din rom. Este vorba mai curind de o radacina comuna expresiva. Fleoarta, de origine necunoscuta pentru DAR, ar avea legatura cu sas. Flarre „ruptura”, dupa Draganu, Dacor., V, 273 si ar fi identic cu fleura, dupa acelasi autor, pe cind Cihac, II, 660, pune in legatura acest cuvint cu ngr. φλύαρος „palavragiu”; Bogrea, Dacor., I, 258, il considera ca un rezultat al incrucisarii lui flaut cu fluer, sau al lat. flabrum „suier al vintului”.

putin (putina), adj. – Insuficient, redus. – Mr. p(u)tin, psin, megl. putǫn, istr. putin. Origine obscura. Provine fara indoiala din radacina expresiva *pit-, cf. puta, dar der. nu este clara. Cf. lat. med. pusinnu, pittinus „mic”, si toate cuvintele romanice care exprima aceasta idee si care in general sint putin clare. Pentru comparativul mai putin, cf. sard. prus pagu ‹ plus paucum. In general se incearca sa se explice acest cuvint in doua feluri: pornind de la paucus, prin intermediul unui der. *paucinum (Cipariu, Gram., II, 347; Pascu, I, 150), sau pornind de la putus, prin intermediul lui *putinus (Meyer, IF, VI, 122; Candrea, Rom., XXXI, 314; Puscariu 1418; Loewe 57; REW 6550). Der. putintel (f. putintea, putintica), adj. (nitel), probabil forma disimilata a lui *putincel (Puscariu, Dacor., I, 326); putinatate (var. putinime, putintime), s. f. (cantitate mica); imputina, vb. (a reduce, a micsora).

PUTIN adj., adv. 1. adj. insuficient. (Oaste ~ a; bani ~ i.) 2. adj. (inv.) scurt. (A scris in ~ cuvinte totul.) 3. adv. v. prost. 4. adj. v. catva. 5. adv. nitel, (pop.) oleaca, (inv.) oarece, oaresice. (Stai ~!) 6. adv. v. catva. 7. adj. scurt. (In ~ vreme voi fi la tine.) 8. adv. v. rar. 9. adv. v. usor. 10. adv. v. intrucatva. 11. adv. v. cam. 12. adj. v. redus. 13. adj. v. slab.

RADICAL⁴ ~i m. 1) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radacina. 2) mat. Simbol care indica operatia de extragere a radacinii. 3) chim. Grup de atomi care se comporta in reactiile chimice ca un element unic, fara a se modifica. 4) lingv. Parte a unui cuvant, dotata cu sens lexical, care este comuna tuturor cuvintelor din aceeasi familie; radacina. /<fr. radical, germ. Radikal

biblie (biblii), s. f. – Biblia. Lat. med. biblia, din gr. βιβλία (sec. XVII). – Der. biblic, adj. (biblic). toate cuvintele compuse modern cu acest cuvint provin direct din fr.: bibliofil, bibliofilie, bibliograf, bibliografie, biblioteca, bibliotecar, biblioteconomie etc.

cisla (cisle), s. f. – 1. (Inv.) Numar, cantitate. – 2. Socoteala. – 3. Cota, procent parte. Sl. cislo „numar” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 57). – Der. cislas, s. n. (contribuabil); cislui, vb. (a fixa pretul, a estima; a imparti, a fixa cota; a discuta, a dezbate); cisluiala, s. f. (fixare a unui pret; impartire); cisluitor, s. m. (perceptor). toate cuvintele sint invechite.

POLISINTETIC, -A adj. (despre unele limbi) care incorporeaza intr-un singur cuvant toate partile de propozitie; incorporant. (< fr. polysynthetique)

ODATA adv., adj. invar. 1. Adv. Intr-un timp nedeterminat, candva; a) (in legatura cu verbe la trecut) odinioara, mai de mult; b) (in legatura cu verbe la viitor sau cu valoare de viitor) de acum inainte, intr-o buna zi, candva. ◊ Expr. Odata si odata = a) de mult de tot, de foarte multa vreme; b) intr-o buna zi, candva, mai curand sau mai tarziu. 2. Adv. (Pop.) Indata, imediat; fara intarziere, brusc; deodata. 3. Adv. In sfarsit, in cele din urma. 4. Adj. invar. In toata puterea cuvantului, intreg; p. ext. foarte reusit, foarte bun, excelent. – O³ + data.

tot¹ toata (toti, toate) 1) (preceda cuvantul determinat) Care este cuprins in intregime; intreg. ~ satul. ◊ In toata libertatea in libertate deplina. 2) (despre unitati de timp) Care dureaza de la inceput pana la sfarsit; intreg. ~ anul. 3) Care indica o cantitate in totalitatea ei; cat exista de fapt. toti banii. ◊ A vari(sau a baga) pe cineva in toti sperietii a speria foarte tare pe cineva. 4) (precedat de prepozitia de) Care este la cel mai inalt grad. Tanar de ~. 5) la sing. Fiecare; oricare. ~ omul stie. ◊ In ~ anul in fiecare an. Peste ~ (locul) oriunde; pretutindeni. /<lat. totus

aglica (-ci), s. f. – Planta erbacee din familia rozaceelor. Mr. angulice, megl. glicica. Bg. aglika (Skok, R. Etudes slaves, III, 62), cf. sb. jaglika (Cihac; DAR), alb. aguljice. Este posibil ca toate aceste cuvinte sa provina din tc. aklik „albeata, albeala”. Cf. Popescu-Ciocanel 6.

ETIMOLOGIE s.f. 1. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu istoria cuvintelor, stabilind originea si evolutia formei si a sensului lor. 2. Explicare istorica a sensului si a formei unui cuvant. ♦ Etimon. ◊ Etimologie populara = modificare a unui cuvant sub influenta unui alt cuvant mai cunoscut, cu care are asemanari si de la care s-ar putea crede ca deriva; etimologie multipla = explicarea originii unui cuvant prin toate etimoanele probabile. [Gen. -iei. / cf. fr. etymologie, lat., gr. etymologia – studiul intelesului adevarat < etymos – adevarat, logos – studiu].

cepeli (-lesc, -it), vb. – (Bucov.) A sisii. Creatie expresiva (Graur, BL, IV, 91). – Der. cepeleag (var. sepeleag, sepeleav), adj. (sisiit, peltic), care este pus de obicei in legatura cu sl. sviblivu „bilbiit”, cf. bg. cepeljavi, rus., rut. sepeljavyi „bilbiit” (Cihac, II, 387; Conev 96; DAR). Lowe 40 atribuie terminatia cuvintului unei contaminari cu mag. selypeg „bilbiit”. Pare evident ca toate aceste cuvinte sint expresive; pentru formarea celui rom., cf. si chercheli, terfeli si in general toate vb. in -li.

ghiul (ghiuluri), s. n. – 1. Piatra pretioasa incrustata intr-un inel. – 2. (Arg.) Inel, bijuterie. Tc. ǵul „trandafir” (Seineanu, II, 183). – Der. ghiular, s. m. (Arg., bijutier). Din aceeasi familie face parte ghiurghiuliu, adj. (trandafiriu), din tc. ǵulǵuli (Tiktin). toate aceste cuvinte sint inv.

navrap (navrapi), s. m. – Jefuitor, pradator. Sl. navrapu „patrundere, incursiune” (Tiktin), cf. rus. navoropu. – Der. navrapi, vb. (a jefui; a se repezi, a se napusti); navrapitura, s. f. (incursiune). toate sint cuvinte inv. (sec. XVII).

osirdie (osardii), s. f. – Zel, rivna, aplicatie, asiduitate. – Var. inv. usirdie. Sl. usrudije (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 231), cf. rus. userdie. – Der. osirdios, adj. (grijuliu, atent); osirdnic, adj. (zelos, grijuliu); osirdui, vb. refl. (a se sili, a se forta). toate aceste cuvinte sint inv. Cf. milosirdie.

regea (regele), s. f. – 1. Rugaminte, cerere. – 2. Cel care intervine, avocat. – Var. ragea, rigea. Tc. reca, din arab. riga „speranta” (Seineanu, II, 301), cf. ngr. ῥιτδᾶς, alb., bg. riga. – Der. regeal (var. rigeal, rageal), s. m. (demnitar turc, ministru), din tc. rical; regealic, s. n. (interventie). toate aceste cuvinte sint inv.

rocosi (rocosesc, rocosit), vb. refl. – A se razvrati, a se rascula. – Var. racosi. Pol. rokosz „ridicare, rascoala” (Cihac, II, 316), rokoszyc sę „a se rascula”, cf. rut. rakas, rus. rokos. – Der. rocosan, s. m. (rebel); rocoselnic, adj. (rebel); rocositura, s. f. (rascoala). toate aceste cuvinte sint inv., sec. XVII-XVIII.

vraci (-ci), s. m. – Medic. – Var. vraciu. Sl. vraci (Cihac, II, 468; Conev 93), cf. slov. vracj. – Der. vracebnicesc, adj. (medical), din sl. vracibinu; vracebnicie, s. f. (exercitarea medicinei); vracevanie, s. f. (medicina), din sl. vracevanije; vraciui, vb. (a exercita meseria de vraci); vraciuinta, s. f. (ingrijire medicala). toate aceste cuvinte sint inv.

CUANTOR s. m. (LOG.) Operator logic, redat printr-un simbol, ce indica masura in care este considerata o multime de obiecte din domeniul de definitie al variabilei logice. Principalii c. sint: c. universal, redat prin cuvinte ca: „toti”, „orice”, „nici unul” etc., iar simbolic prin (∀); c. existential, redat prin cuvinte ca: „unii”, „exista cel putin un...” etc., iar simbolic prin (∃).

ELIZIUNE, eliziuni, s. f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvant cand cuvantul urmator incepe tot cu o vocala. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. elision, lat. elisio, -onis.

CONFIGURATIONISM s.n. Conceptie in psihologia structuralista potrivit careia in invatarea citirii si scrierii cuvintelor copilul prinde totul in forme intregi, in structuri; gestaltism. [Pron. -ti-o-. / cf. it. configurazionismo].

RESTAURATIE s.f. (In gastronomie) cuvant recent, utilizat tot mai frecvent in literatura de specialitate in locul sintagmei alimentatie publica, pentru domeniul de activitate cuprinzand productia culinara (pregatirea preparatelor culinare, de patiserie si de cofetarie) si desfacerea acestora, precum si a bauturilor (servirea pentru consumul pe loc sau livrarea la comanda, in afara localului), activitate desfasurata in cadrul unor unitati economice specializate. – Din fr. restauration.

ELIZIUNE s.f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvant cand cuvantul urmator incepe tot cu o vocala. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. elision, lat. elisio].

CONFIGURATIONISM s. n. conceptie in psihologia structuralista potrivit careia in invatarea citirii si scrierii cuvintelor copilul prinde totul in forme intregi, in structuri; gestaltism. (< engl. configurationism)

ELIZIUNE s. f. suprimare a vocalei finale a unui cuvant cand cuvantul urmator incepe tot cu o vocala. (< fr. elision, lat. elisio)

ne- – Prefix care adauga cuvintelor simple un sens negativ sau privativ. Sl. ne. Corespunde lui in- romanic; se ataseaza la aproape toate categoriile de cuvinte, inclusiv la neologisme: neatent ‹ atent, necontrolat ‹ controlat (in acest caz aproape totdeauna adj.). In comp. ne mai insemna „niciodata”: ne mai auzit. Cf. Rosetti, III, 69.

A SE AGLUTINA pers. 3 se ~eaza 1) (despre particulele unor materiale) A se uni prin adeziune formand un tot. 2) lingv. (despre afixe, cuvinte) A se alipi la alt cuvant formand o unitate noua. [Sil. a-glu-] /<fr. agglutiner, lat. agglutinare

ALL RIGHT loc.adv. 1. De acord, in ordine. 2. Cu siguranta, sigur. 3. Binisor, satisfacator. [Pr. engl.: olraĩt] (engl. all right, din all = tot si right = corect) [Cuvinte straine (recent intrate in limba), pp. 1046-1052; def., et. MW]

AB UNO DISCE OMNES (lat.) dupa unul cunoaste-i pe toti – Vergiliu, „Eneida”, II, 65-66. Enea descrie pe Sinon, care, viclean, ca toti aheii, incearca prin cuvinte mestesugite sa-i convinga pe troieni sa primeasca in cetate calul de lemn in care se ascundeau Odiseu si luptatorii sai.

care pron. rel. si interog., pl. tot asa; cu alte cuvinte, e invariabil la nominativ. In vechime varia: care, f. carea, pl. carii, f. carile (lat. qualis, ce fel; it. quale, pv. pg. qual, fr. quel, sp. cual). Cine, ce: Munte care arunca foc. Care e muntele cela? Munti care (fals cari) arunca foc. Barbatu a carui femeie, femeia al carei barbat, barbatu ai carui copii, femeia ai carei copii, oamenii al caror gind, oamenii a caror tara, parintii ai caror fii, m****e ale caror fiice. – Care de care, fie-care mai mult de cit cel-lalt, unu mai mult de cit altu. – Care... care, unii... altii: s´a (ori s´au) dus care pe jos, care cu caruta. – Care pe care? Cine va invinge? – Fie-care: care, cum vedea, se mira (fie-care, indata ce vedea, se mira; indata ce vedea, fie-care se mira. Care cum formeaza o locutiune si se poate scrie si fara virgula: care cum vedea, se mira). – In est se zice si care e acolo? ild. cine e acolo?

INUTILITATE s. 1. v. zadarnicie. 2. v. desertaciune. 3. desertaciune, nimic, nimicnicie, zadarnicie, (inv.) miselie, nimicie. (Psalmistul afirma ca totul e ~.) 4. (livr.) redundanta. (~ unor cuvinte din text.)

DEFECTIV ~a (~i, ~e) (despre cuvinte flexibile) Care nu are toate formele gramaticale; lipsit de unele forme gramaticale. /<fr. defectiv, lat. defectivus

PARES CUM PARIBUS FACILLIME CONGREGANTUR (lat.) cei ce se asemana se aduna extrem de usor – Cicero, „De senectute”, 3, 1. Cuvinte devenite, prin traducere in toate limbile, expresie proverbiala cu sens peiorativ. In romaneste: spune-mi cu cine te aduni, ca sa-ti spun cine esti.

POLISINTETIC, -A, polisintetici, -ce, adj. (Despre unele limbi) Ale carei fraze sunt formate dintr-un singur termen, ca rezultat al unirii tuturor partilor frazei intr-un lung cuvant compus. – Din fr. polysynthetique.

LITERALMENTE adv. (Livr.) In adevaratul inteles al cuvantului, in sens strict, exact; de tot, cu totul. – Din fr. litteralement.

REGIONALISM s.m. 1. Conceptie care tinde sa creeze in provinciile unei tari o activitate cu totul independenta de capitala; patriotism local. 2. cuvant folosit numai in anumite regiuni sau provincii; provincialism. [Pron. -gi-o-. / < fr. regionalisme].

deca- – Cuvint gr. care intra in compunerea unor anumite cuvinte, cu sensul de „zece”, propriu tuturor limbilor romanice (decagram, decalitru, decametru, decapod etc.). Coincide cu lat. deci-. Gr. δέϰα „zece”.

PRIM ~a (~i, ~e) si substantival (in opozitie cu ultim) (plasat, mai ales, inaintea substantivului) 1) Care este inainte, in fata (prin importanta sau valoare); care se afla in frunte; fruntas. ~a impresie. ~ul student. ◊ Numar ~ numar care se imparte numai la el insusi sau la unitate. ~-ajutor ajutor imediat acordat unui bolnav sau unui ranit (pana la transportarea lui in spital). Materie ~a v. MATERIE. A fi (sau a se afla) in ~ele randuri a fi (sau a se afla) in avangarda. De ~ rang (sau ordin) de importanta primordiala. De ~a necesitate foarte necesar. Pe ~(ul) plan pe planul din fata. In ~ul rand mai intai de toate. 2) (despre persoane) (la forma nearticulata, atasat de cuvantul determinat prin liniuta) Care este cel mai de sus intr-o ierarhie. ~-secretar. ~-ministru. /<lat. primus

OMOFON, -A adj. (Despre cuvinte, silabe etc.) Care suna la fel (cu toate ca ortografia difera). [Var. h*****n, -a adj. / < fr. h*******e].

CALD, -A, calzi, -de, adj. 1. Care se gaseste la o temperatura relativ inalta (fara a fi fierbinte) fata de mediul ambiant sau corpul omenesc; care da senzatia de caldura. ◊ Expr. Nu-i tine nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l intereseaza, ii este indiferent. Nici calda, nici rece = asa si asa, nici asa, nici asa. (Substantivat) Ma ia cu cald = sunt cuprins de fierbinteala, am febra. ♦ Fierbinte, incins. ♦ (Despre paine) Proaspat. ♦ (Despre imbracaminte) Calduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, tari etc.) Cu temperatura constant ridicata in tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, infocat; patimas, prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire calda. ♦ 4. Fig. (Despre vesti, stiri, informatii etc.) De ultima ora, recent. – Lat. caldus (= calidus).

IMPARISILABIC, -A adj. (Despre cuvinte) Care nu pastreaza acelasi numar de silabe in tot cursul declinarii. [Cf. fr. imparisyllabique].

TOUT EST PERDU HORS L’HONNEUR (fr.) totul e pierdut in afara de onoare – Prin aceste cuvinte Francisc I vesteste mamei sale infrangerea suferita in batalia de la Pavia, elogiind, in acelasi timp, vitejia ostasilor sai. Exprima sentimentul demnitatii intr-o situatie disperata.

SFARSIT ~uri n. 1) Partea cu care se termina sau se incheie ceva. ~ul drumului. ◊ In ~ in cele din urma. La ~ la urma. A se apropia de ~ a fi aproape pe terminate. Fara ~ a) care nu se termina niciodata; b) mereu; intruna; tot timpul. 2) Element morfologic variabil care se adauga la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima forme sau paradigme flexionare; terminatie; desinenta. 3) Stingere din viata; moarte. ◊ A-si da obstescul ~ a muri. /v. a sfarsi

SCATOLOGIE s. f. 1. gluma sau literatura scabroasa in care se fac aluzii la tot felul de murdarii; coprolalile. 2. (med.) tendinta patologica de a utiliza cuvinte obscene, scabroase. (< fr. scatologie)

FORMA ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

INTRARE s. 1. venire. (Dupa ~ lui in casa.) 2. (BIS.; n. pr.) Intrarea in biserica = (pop.) vovedenie. 3. v. bagare. 4. acces. (Pe unde e ~ in uzina?) 5. (concr.) usa. (Ne asteptau cu totii la ~.) 6. (concr.) v. alee. 7. v. patrundere. 8. v. angajare. 9. v. aderare. 10. patrundere, trecere. (~ cuvan-tului in limba literara.)

AVALANSA ~e f. 1) Masa de zapada care se rostogoleste de pe un munte, ducand cu sine tot ce se intalneste in cale; lavina. 2) fig. Cantitate mare (de ceva). ~ de cuvinte. [G.-D. avalansei] /<fr. avalanche

INTREG² ~eaga (~egi) 1) A carui integritate nu este atinsa; integral. Paine ~eaga. Lan ~. Text ~. ◊ Numar ~ numar care nu contine o fractie. 2) (mai ales inaintea cuvantului determinat) Care cuprinde ceva in totalitatea sa; caruia nu-i lipseste nimic; tot; deplin; complet. ~ satul. ~eaga scoala. ~ echipajul. ~eaga livada. ◊ Pe de-a-ntregul in intregime; cu totul. 3) (despre unitati de timp) Care dureaza de la inceput pana la sfarsit; tot. Anul ~. Noaptea ~eaga. 4) (despre persoane) Care nu are infirmitati (fizice sau psihice); fara nici o leziune; teafar. Om ~. ◊ Cu mintea ~eaga (sau ~ la minte) sanatos din punct de vedere psihic. /<lat. integer, ~gra

INVARIANT, -A I. adj. 1. (mat.; despre o marime, o expresie, o relatie) care ramane aceeasi pentru un grup de transformari. 2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianta nula. II. s. m. 1. marime, expresie, relatie, proprietate care ramane neschimbata in urma unor transformari de natura fizica ori matematica. 2. forma lexicala care, luata in raport cu o alta forma din paradigma aceluiasi cuvant, prezinta atat diferente de expresie, cat si de continut. 3. (estet.) existenta in toate domeniile artei, de-a lungul evolutiei lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanenta, imuabile. (< fr., engl. invariant, germ. Invariant)

PREPARA vb. 1. v. pregati. 2. a aranja, a pregati. (~ cele necesare pentru drum.) 3. a (se) pregati, (inv. si reg.) a (se) griji. (A ~ totul.) 4. v. gati. 5. v. invata. 6. v. medita. 7. a se pregati. (Tocmai se ~ sa ia cuvantul.)

ARABISM s. n. 1. cuvant, expresie proprii limbilor arabe. 2. particularitate a civilizatiei arabe. 3. doctrina politica ce tinde catre unirea tuturor popoarelor arabe. (< fr. arabisme)

DEFECTIV, -A, defectivi, -e, adj. (Despre cuvintele flexibile) Care are flexiunea incompleta, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se intrebuinteaza la toate formele gramaticale. – Din fr. defectif, lat. defectivus.

TEZAUR s. n. 1. cantitate mare de bani, de bijuterii, aurarie etc.; (p. ext.) avere, bogatie. 2. totalitatea metalelor pretioase, a efectelor etc. aflate in depozitul unei banci de emisie. ◊ loc unde se pastreaza un asemenea depozit; vistierie. ◊ bani sau obiecte pretioase descoperite intamplator in pamant; comoara. 3. (fig.) tot ceea ce este foarte pretios, iubit, pretuit. ◊ patrimoniu spiritual acumulat de-a lungul veacurilor. 4. totalitatea cuvintelor unei limbi. (< fr., lat. thesaurus)

AB IOVE PRINCIPIUM (lat.) sa incepem cu Iupiter – Vergiliu „Bucolica”, III, 60: Ab iove principium, Musae; Iovis omnia plena: /Ille colit terras; Illi mea carmina curae („Muze, sa incepem cu Iupiter; toate sunt pline de Iupiter: /El vegheaza campiile; in grija lui las cantecele mele”). Cu aceste cuvinte isi incepe pastorul Dameta intrecerea in versuri cu pastorul Menalca. A incepe cu ce este mai important.

GRAMATICA s. f. 1. ansamblu de reguli privitoare la modificarea formelor cuvintelor si la imbinarea lor in propozitii. 2. ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sistematic al tuturor elementelor constitutive ale unei limbi; studiul structurii gramaticale a unei limbi (morfologia si sintaxa). 3. (p. a**l.) ansamblu de reguli ale unei arte, tehnici sau stiinte. ◊ (inform.) multime finita de reguli care definesc un limbaj. (< lat. grammatica)

TOPIC, -A, topici, -ce, s. f., s. n., adj. I. S. f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor in propozitie sau a propozitiilor in fraza. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupa cu studiul ordinii cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza. 2. (La pl.; in retorica antica) Argumente de natura generala, aplicabile in toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care apartine topicii (I), privitor la topica. 2. (Despre nume) Care denumeste locuri, localitati. III. S. n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.

IRONIE s.f. 1. cuvant, fraza continand o usoara batjocura, folosind semnificatii opuse sensului lor obisnuit; zeflemea, persiflare. ◊ Ironia soartei = situatie intervenita contrar tuturor asteptarilor, ca un joc neasteptat al intamplarii. 2. Categorie estetica si filozofica desemnand expresii sau imagini cu semnificatii opuse sensului obisnuit, in scopul ridiculizarii disimulate. ♦ Figura de stil prin care se enunta ceva pentru a se intelege contrariul. [Gen. -iei. / < fr. ironie, cf. it., lat. ironia, gr. eironeia – intrebare].

CONJUNCTIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau doua cuvinte cu aceeasi functie sintactica. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si este falsa cand cel putin una dintre componente este falsa. ♦ Figura de stil care enunta o observatie rezultata din asocierea unor aspecte de viata contradictorii; sinichioza. 2. (Astr.) Pozitie in care se gasesc doi astri care au aceeasi longitudine cereasca la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjunctiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction].

CATERING s.n. cuvant recent, de origine engleza, care, atat in Marea Britanie, cat si in SUA, denumeste activitatea de alimentatie publica in toata complexitatea ei, fiind sinonim cu fr. restauration – restauratie; preluat in limba romana cu sens restrans, de livrare si servire de preparate culinare si bauturi sau de organizare de evenimente sociale (nunti, aniversari etc.) si de afaceri (bufete, cocteiluri etc.) in alte locuri (sedii de firme, institutii) decat restaurantele, de catre unitati specializate, la comanda unui client (persoana fizica sau juridica). – Din engl. catering.

COORDONATIV, -A adj. grup ~ = grup de cuvinte cu rol de parti de propozitie nepredicative, in relatie de coordonare, nedependente sau dependente de un element regent, comun tuturor, ori regente fata de un element subordonat tuturor. (< germ. koordinativ)

CONJUNCTIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau cuvinte cu aceeasi functie sintactica. 2. (log.) conectiv („si”) caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si falsa, cand cel putin una dintre componente este falsa. 3. figura de stil care enunta o observatie din asocierea unor aspecte de viata contradictorii. 4. pozitie a doi astri care, la un moment dat, au aceeasi longitudine cereasca. (dupa fr. conjonction, lat. coniunctio)

PAZ, Octavio (1914-1998), poet si eseist mexican. Fondator a numeroase publicatii literare si politice; participant la Razboiul Civil din Spania. Numeroase calatorii in S.U.A., Franta, Japonia, India s.a., care i-au influentat opera. Dupa debutul sau suprarealist („Radacina omului”), se orienteaza catre o lirica de mare bogatie imagistica si expresie somptuoasa, cultivand motivele iubirii, singuratatii si mortii („Piatra de Soare”, „Salamandra”, „Anotimpul violent”, „Libertate pe cuvant”); a experimentat si poezie spatiala („Versantul estic”). Eseurile sale sunt marturia unui talent puternic ancorat in realitatile mexicane, deschis la toate formele culturii („Labirintul singuratatii”, „Semnele in rotatie”, „Conjunctii si disjunctii”, „Canibalul umanist”). Premiul Nobel pentru literatura (1990).

CAUZA s. 1. considerent, mobil, motiv, pricina, prilej, ratiune, temei, (inv. si pop.), cuvant, (pop.) noima, price, (inv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, samanta. (~ care explica producerea unui fenomen.) 2. obarsie, origine, (fig.) izvor, mama. (~ tuturor succeselor e ...) 3. obiectiv, scop, tel, tinta, (inv.) pricina. (Lupta pentru nobila ~ a independentei.) 4. v. proces.

APASA, apas, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A se lasa cu toata greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra unui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia in vorbire un cuvant, o fraza etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face sa sufere, a chinui, a coplesi. – Lat. *appensare.

LITERATURA s. f. 1. arta, creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ♦ (depr.) a face ~ = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei tari, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. litterature, lat. literatura)

PREGATI vb. 1. a (se) prepara, (pop.) a (se) gati, (inv.) a (se) gotovi. (Se ~ de drum.) 2. a aranja, a prepara. (~ cele necesare pentru drum.) 3. (inv.) a tocmi. (I-a ~ primirea.) 4. a (se) prepara, (inv. si reg.) a (se) griji. (A ~ totul.) 5. v. gati. 6. v. pune. 7. a aranja, a face. (~ patul.) 8. v. forma. 9. v. instrui. 10. v. invata. 11. v. medita. 12. a se prepara. (Tocmai se ~ sa ia cuvantul.)

GRAMATICA, gramatici, s. f. Ansamblu de reguli cu privire la modificarea formelor cuvintelor si la imbinarea lor in propozitii; ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul structurii gramaticale a unei limbi sau, p. ext., cu studiul tuturor elementelor constitutive ale unei limbi. ♦ Manual care studiaza aceste elemente. – Din lat. grammatica.

LITERATURA s.f. 1. Forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].

Bacau s. m. – Oras din sud-vestul Mold. A-si gasi Bacaul, a da de bucluc. Expresia se explica, dupa Hasdeu 2291, prin aluzie la neplacerile pe care odinioara le facea calatorilor importanta vama din Bacau, centru vamal pentru tot ce intra din Munt. si Trans. – Dupa Cihac, II, 477 (cf. Weigand, Jb., XVI, 75), din mag. bako „calau”. Este vorba cu mai multa probabilitate de o contaminare a ambelor cuvinte, adica de o interpretare umoristica a numelui orasului, prin intermediul cuvintului mag.

APASA, apas, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A se lasa cu toata greutatea asupra unui lucru; a presa, a impinge (cu putere), a exercita o forta de presiune asupra unui corp. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia in vorbire un cuvant, o fraza etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima. ♦ A chinui, a innabusi, a coplesi. O greutate imi apasa inima (NEGRUZZI). – Lat. *appensare.

BLOCARE (‹ bloca) s. f. 1. Actiunea de a bloca si rezultatul ei. 2. (POLIGR.) Culegere intentionata a uneia sau a multor litere cu floarea in jos, pentru a atrage atentia corectorului asupra unor cuvinte indescifrabile din manuscris ori pentru a arata ca ii lipsesc culegatorului literele sau semnele adecvate. 3. (CONT.) Blocarea contului = situatia unui cont curent sau de decontare din care nu se pot efectua toate platile scadente, ca urmare a lipsei disponibilului necesar. Blocarea preturilor = reglementare limitata a preturilor anumitor bunuri si servicii la nivelul pe care ele le-au atins intr-o perioada de referinta. 4. (AGRON.) Proces prin care se reduce asimilarea de catre plante a unui element nutritiv, determinat fie de deficitul lui in sol, fie de existenta altor elemente care provoaca scaderea mobilitatii sale in sol (ex. ionul de calciu in exces genereaza ioni de magneziu, cupru, zinc).

PRIMITIV ~a (~i, ~e) 1) Care tine de stadiile cele mai timpurii ale societatii umane; de la inceputul omenirii. Om ~. 2) (despre oameni) Care a ramas mult in urma in privinta nivelului de dezvoltare; necivilizat; salbatic. 3) Care se prezinta simplu de tot; elementar; rudimentar. Constructie ~a. 4) fig. (despre oameni sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de educatie si de cultura; grosolan; necioplit. 5) Care a ramas asa cum a fost la inceput. Forma ~a. ◊ cuvant ~ cuvant de la care, cu ajutorul afixelor, sunt formate alte cuvinte. Culori ~e culorile de baza ale spectrului solar. /<fr. primitif, lat. primitivus

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).

SPATIU ~i n. 1) Intindere nelimitata care cuprinde toate corpurile ceresti. 2) Intindere a universului cu exceptia atmosferei terestre. ◊ ~ aerian parte din atmosfera, care se intinde asupra teritoriului unui stat. ~ locativ suprafata camerelor de locuit. 3) Distanta intre doua puncte sau intre doua obiecte. ~ intre cuvinte. 4) Durata care separa doua momente. 5) filoz. Forma fundamentala de existenta a materiei in cadrul careia are loc miscarea acesteia. [Sil. -tiu] /<lat. spatium, it. spazio, fr. espace, germ. Spatium

CAMBRONNE [cambron], Pierre (1770-1842), general francez. Participant la toate campaniile militare din timpul Revolutiei si Imperiului. A manifestat un mare atasament fata de Napoleon. La Waterloo, pe cind comanda garda imperiala, covirsit de fortele dusmane si somat a se preda, a raspuns prin celebrele cuvinte: „garda moare, dar nu se preda”.

CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta, printre desisuri marunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Nici macar sa-si ridice ochii la ceilalti meseni (CREANGA). ♦ (Adjectival, determinand cuvinte care exprima o diviziune a timpului) Imediat urmator altuia. Lumea cealalta. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.

PREFACE vb. 1. v. metamorfoza. 2. v. renova. 3. v. transforma. 4. a deveni, a se face, a se transforma. (totul s-a ~ in scrum.) 5. v. modifica. 6. v. transforma. 7. (FON.) a se altera, a se modifica, a se schimba, a se transforma. („N” intervocalic s-a ~.) 8. (FON.) a se modifica, a se schimba, a se transforma, a trece. („L” inter-vocalic se ~ in „r” in cuvintele romanesti de origine latina.) 9. a (se) schimba, a (se) transforma, (reg.) a (se) veli, a (se) velnici, (inv.) a veni. (Bucuria lor s-a ~ in suspine.) 10. v. simula.

TRANSFORMA vb. 1. v. metamorfoza. 2. a (se) preface, a (se) schimba, (inv.) a (se) pravali. (A ~ marea in uscat.) 3. a deveni, a se face, a se preface. (totul s-a ~ in scrum.) 4. v. modifica. 5. v. face. 6. (FON.) a se altera, a se modifica, a se preface, a se schimba. („N” intervocalic s-a ~.) 7. (FON.) a se modifica, a se preface, a se schimba, a trece. („L” intervocalic se ~ in „r” in cuvintele romanesti de origine latina.) 8. a (se) preface, a (se) schimba, (reg.) a (se) veli, a (se) velnici, (inv.) a veni. (Bucuria lor s-a ~ in suspine.)

FARA, conj., prep. I. (Urmat de o propozitie circumstantiala de mod sau de un infinitiv care ii tine locul, are valoarea unei negatii) A ascultat fara sa raspunda nimic. ♦ (Urmat de o propozitie concesiva sau de un infinitiv care ii tine locul) Desi nu..., cu toate ca nu... Fara sa fie desavarsit, e multumitor. 2. (Reg.; dupa negatie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Inv.; adverbial) Decat, (in) afara de...; exceptand pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstantiale de mod si atribute, continand ideea de excludere) Lipsit de... Om fara necazuri. ♦ (In legatura cu cuvinte care arata cantitatea sau masura, indicand cat lipseste pana la o masura deplina) Este ora zece fara cinci minute. ♦ (In operatii aritmetice de scadere) Minus, mai putin. Patru fara doi. 2. (Introduce complemente circumstantiale sociative negative) Pot eu sa traiesc si fara tine. ♦ (Introduce complemente circumstantiale instrumentale negative) A scos cuiele fara cleste. – Lat. foras „afara”.

ROL¹ s. n. I. 1. lista a proceselor care urmeaza sa fie judecate intr-o zi de catre o instanta. 2. registru in care sunt trecuti contribuabilii la perceptie. 3. lista a echipajului unei nave. 4. (in unele tari) lista tuturor navelor si a caracteristicilor lor tehnice. II. 1. parte (de text, melodica etc.) ce revine unui interpret intr-un spectacol. ◊ personajul interpretat de un actor. 2. atributie, sarcina care revine cuiva intr-o actiune; menire. 3. semnificatie de ordin semantic sau lingvistic pe care o poate avea un cuvant. (< fr. role)

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

FAMILIE s.f. 1. totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

ZICE vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~-i inainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a marturisi, a relata, a spune. (A ~ urmatoarele ...) 4. a exprima, a formula, a pronunta. (A ~ urmatoarea opinie ...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutati.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a sustine. (~ ca marfa e de buna calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se sopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ ca a plecat.) 9. a articula, a grai, a pronunta, a rosti. (N-a ~ un cuvant.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Sa ~ ca-i asa cum sustii.) 12. a contine, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fa ce-ti ~ el!) 14. a obiecta, a reprosa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

VORBI vb. 1. a articula, a grai, a pronunta, a rosti, a scoate, a spune, a zice, (prin Mold.) a blesti. (N-a ~ un cuvant.) 2. v. exprima. 3. v. spune. 4. a rosti, a spune, a zice, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai, (inv.) a glasi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 5. a conversa, a dialoga, a discuta, (livr.) a se intretine, (rar) a convorbi, (pop. si fam.) a sfatui, (inv. si reg.) a basadi, (reg.) a povesti, (Ban.) a turvini, (inv.) a vorovi. (Au ~ despre toate.) 6. v. conferentia. 7. v. pleda. 8. v. afirma. 9. v. relata. 10. v. conveni.

SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)

corli (-lesc, -it), vb. – A (se) cufunda in apa, a (se) da la fund. Creatie expresiva ca in toate vb. terminate in -li: pentru radacina expresiva, cf. corcodel. – Der. corla, s. f. (pasari acvatice, care in alte regiuni se numesc corcodel: Gallina chloropus, Colymbus glacialis), al caror nume este in legatura, dupa Iordan, Arhiva, XXXIII, 40, cu rus. kurlan „stirc” (pentru caracterul sau expresiv, cf. DAR). Cihac, II 73, se gindea fara nici un temei, la pol. kulik „pescarus”; iar Scriban, la fr. courlieu, courlis, cuvinte de asemenea expresive, cf. Battisti, II, 912.

PIC¹, (I) interj., (II) picuri, s. n. I. Interj. (Adesea repetat) 1. cuvant care imita sunetul produs de caderea in picaturi a unui lichid pe un obiect tare. 2. (Rar) cuvant care imita zgomotul produs de ciocul pasarilor cand ciugulesc. II. S. n. 1. Picatura (1), strop. 2. Cantitate, masura, durata etc. (foarte) mica din ceva; strop, fir, farama. ◊ Loc. adv. (Cate) un pic = a) putin; b) (in constructii negative) deloc. Nici pic = deloc, catusi de putin. Pic cu pic = putin cate putin, incetul cu incetul. ◊ Loc. adv. si adj. Fara (un sau nici un) pic de... = (care e) lipsit (cu totul) de... [Var.: (reg.) picur s. m.] – Onomatopee.

TABU s.n. 1. Ceea ce este considerat sacru si in mod sacramental inhibitoriu in religiile polineziene. ♦ Ceea ce este sacru si interzis in toate formele de religii primitive si chiar evoluate. ♦ Situatie, obiect, timp, loc, persoana, functie facand obiectul unei credinte sau al unor practici religioase. 2. (Fig.) Interdictie, prohibitie nejustificata. ♦ (Fam.) Persoana de care nimeni nu se poate atinge, care nu poate fi criticata sau atacata, discutata; lucru, problema despre care nu se poate discuta sau care nu poate fi criticata. 3. Tip de interdictie de vocabular care duce la inlocuirea unui cuvant cu un altul sau cu o perifraza metaforica, ori cu o varianta formala, datorita unor motive mistico-religioase. [< fr. tabou, cf. polinez. tabu – sacru].

SENS, sensuri, s. n. 1. Inteles (al unui cuvant, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale); semnificatie. ♦ (In semiotica) Intelesul unui semn. ♦ Continut notional sau logic. Imi spui cuvinte fara sens. 2. Temei rational; logica, rost, ratiune, noima. Sensul vietii. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fara sens = fara rost, la intamplare. Intr-un anumit sens = privind lucrurile intr-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. In sensul cuiva = potrivit vederilor, parerilor cuiva. 3. Directie, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulatie a vehiculelor intr-o singura directie pe arterele cu mare afluenta, putandu-se folosi toata latimea partii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

STRUCTURA s. f. I. 1. ansamblu de elemente de constructie solidarizate intre ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta si le transmite la fundatie. 2. mod de alcatuire interna a unui corp, a unui sistem. ◊ dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ◊ mod de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. mod de asezare a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ◊ (psih.) conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ◊ mod de organizare a oricarei ramuri de productie. (< fr. structure, lat. structura)

GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. ◊ Loc. adv. Intr-un grai = intr-un glas, toti deodata. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a incepe sau a se hotari sa vorbeasca. A-i pieri (sau a-si pierde) graiul = a nu mai putea sa vorbeasca (de emotie, de frica etc.), a amuti; a nu mai avea ce sa spuna. 2. Facultatea de a vorbi. ◊ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limba. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistica subordonata dialectului, caracteristica pentru o regiune mai putin intinsa; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorba, cuvant. – Din grai (derivat regresiv).

TRANSPOZITIE s. f. 1. transpunere. 2. (mat.) permutare in care toate elementele, in afara de doua (care se schimba unul cu celalalt), raman neschimbate. 3. (chim.) schimbare a pozitiei unor atomi sau radicali dintr-o molecula organica pentru a forma un izomer. 4. (muz.) transcriere sau executare a unei compozitii in alta tonalitate decat cea initiala. 5. (biol.) miscare a unei gene dintr-un set cromozomial sau dintr-un cromozom in altul. 6. problema enigmistica, in schimbarea pozitiei partilor componente ale unei sarade din a caror insumare inversa trebuie sa rezulte un cuvant nou. (< fr. transposition)

TATA tati m. 1) (si cuvant de adresare) Barbat considerat in raport cu copiii sai. ◊ ~ bun tata adevarat. ~-socru tatal sotului sau al sotiei, privit in raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-mosu bunic. Din ~ in fiu din generatie in generatie. 2) Barbat de varsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tanar catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop. Persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) Persoana care protejeaza pe cineva sau ii acorda un sprijin. 6) (in religia crestina) Creator a tot ce exista; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) „~l nostru” a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

adica conj. (lat. ad id quod. V. ca. Cp. si cu dica). Vrea sa zica, cu alte cuvinte: regele animalelor, adica „leu”. Si anume: a platit si restu, adica un franc. Oare: Adica crezi ca ma tem? Adica ce te crezi tu? – Mai rar si lit. adica (vechi adeca), mai ales in locutiunea la adica, la urma urmei, judecind bine, in momentu deciziv [!] (la dica), la adica, nu-s nici eu asa de slab; sa n' o patim tocmai la adica! – De acest cuv. (ca si de anume) abuzeaza Romanii germanizati traducind pe germ. namlich: era adica bolnav (corect rom. caci era bolnav). Altii, ca sa evite o pretinsa cacofonie, zic ca adica, care adica ild. adica ca, adica care, cum zice poporu, care nu stie de asemenea fleacuri. tot asa, nu e mai corect sa zici cum adica ild. adica cum.