HONORIS CAUSA loc. adj. (Despre titlul stiintific de doctor) Onorific (1). [Pr.: ho-no-ris cau-za] – Loc. lat.

DOCTOR ~i m. 1) Persoana, cu studii superioare de specialitate, care profeseaza medicina; medic. 2) Grad stiintific superior. 3) Persoana care poseda titlul stiintific superior. ~ in istorie. ~ in filologie. 4) fam. Persoana care vadeste cunostinte profunde intr-un domeniu de activitate. /<lat. doctor, fr. docteur

DOCENT, docenti, s. m. 1. (In alte tari) Grad didactic onorific in invatamantul superior, corespunzand de obicei aceluia de conferentiar; persoana care are acest grad. 2. (In tara noastra; de obicei in sintagma doctor docent) titlu stiintific acordat doctorilor in stiinte care s-au distins printr-o activitate valoroasa; persoana care are acest titlu. – Din germ. Dozent.

DOCTOR, doctori, s. m. 1. Persoana cu studii superioare care se ocupa cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane si animale; medic. 2. titlu stiintific inalt acordat de o institutie academica sau de invatamant superior; persoana care are acest titlu. 3. (Fam.) Persoana foarte priceputa intr-un domeniu. 4. (Bot., reg.; in forma doftor) Arbust mediteraneean si tropical din care se extrage saburul (Aloe vera). [Var.: (1, pop.) doftor s. m.] – Din lat. doctor, fr. docteur. Cf. germ. Doktor.

COMPETITOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care aspira la un grad stiintific, pregatindu-si teza fara intrerupere a lucrului de baza. 2) Persoana care candideaza (la un premiu, la un grad sau titlu stiintific); candidat la ceva. /<fr. competiteur, lat. competitor

DOCENT ~ti m. 1) Grad didactic in invatamantul superior, care precede imediat pe cel de profesor. ◊ Doctor ~ titlu stiintific acordat doctorilor in stiinte care s-au distins printr-o activitate deosebita. 2) Persoana cu acest grad didactic. /<germ. Dozent

GRAD ~e n. 1) Unitate de masura a mai multor marimi fizice variabile (temperatura, densitate, presiune etc.). ◊ ~ de comparatie categorie gramaticala specifica pentru adjectiv si adverb avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. ◊ ~ de rudenie raport de apropiere intre rude. 2) Unitate de masura a unghiurilor, a longitudinii si a latitudinii. 3) Diviziune pe scara unui instrument de masura; gradatie. 4) (la expresiile algebrice) Maxim al sumei exponentilor necunoscutelor unui termen. ~ul unui monom. ◊ Ecuatie de ~ul intai (sau doi) ecuatie a carei necunoscuta este la puterea intai (sau a doua). 5) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru; nivel. ~ de cultura. ◊ In cel mai mare ~ la maximum. In cel mai mic ~ la minimum. 6) Treapta intr-o ierarhie. Diploma de ~ul I. ~ de capitan. 7) Etapa in evolutia unui proces; treapta. 8) Calificare dobandita intr-un domeniu de activitate; titlu. ~ stiintific. /<fr. grade, lat. gradus

DOCTOR s.m. 1. titlu stiintific conferit in urma unui examen special si a unei teze; posesor al unui asemenea titlu. ◊ Doctor honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, fara sustinerea unei disertatii. 2. Persoana care are studii medicale superioare si poseda dreptul de a practica medicina; medic. 3. (Fam.) Persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. [< lat. doctor, cf. fr. docteur, germ. Doktor].

DOCTOR s. m. 1. titlu stiintific conferit doctoranzilor in urma sustinerii examenelor si a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu. ♦ ~ docent = titlu stiintific care se acorda doctorilor (1) care fac dovada unei activitati stiintifice indelungate si valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, din tara sau din strainatate, pentru realizari deosebite in domeniul stiintei, tehnicii si culturii, pentru servicii de mare insemnatate aduse patriei si umanitatii. 2. medic. 3. (fam.) persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. (< germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)

MAGISTER s. m. titlu stiintific intre cel de diplomat universitar si cel de doctor. (< lat. magister)

TITRAT ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care a obtinut un titlu (universitar, stiintific etc.) in urma absolvirii unor cursuri speciale. [Sil. ti-trat] /v. a titra

DOCTORANTURA f. 1) Forma de pregatire a doctorilor in stiinte in institutiile de invatamant sau de cercetari stiintifice. 2) Perioada de calificare stiintifica in vederea obtinerii titlului de doctor; doctorat. /Din doctorand

DOCTORAT ~e n. 1) Perioada de calificare stiintifica in vederea obtinerii titlului de doctor; doctorantura. 2) Examen pentru obtinerea titlului de doctor prin sustinerea unei lucrari (teze). 3) Titlu de doctor. /<fr. doctorat, lat. doctoratus

DOCENT s.m. 1. (In trecut) Profesor universitar neretribuit, la al carui curs studentii nu erau obligati sa dea examen. 2. titlu in invatamantul superior acordat de o facultate unui doctor in stiinte pentru merite stiintifice; posesorul unui asemenea titlu. [< germ. Dozent, it. docente, cf. lat. docens < docere – a invata].

ASPIRANTURA s. f. (in trecut) forma de studiu organizata pe langa institutiile de invatamant superior si institutele de cercetare stiintifica pentru pregatirea in vederea obtinerii titlului de „candidat in stiinte”. (< rus. aspirantura)

TEZA, teze, s. f. 1. Afirmatie expusa si sustinuta intr-o discutie; idee principala dezvoltata si demonstrata intr-o opera, intr-o cuvantare etc. ◊ Loc. adv. (Inv.) In teza generala = in general. ♦ (Fil.) Idee, propozitie care formeaza primul termen al unei antonimii (in filozofiile rationaliste de tip kantian) sau al unei contradictii de tip dialectic (in filozofiile hegeliana si marxista). 2. Lucrare scrisa, facuta de elevi in clasa sub supravegherea profesorului, la sfarsitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teza de licenta (sau doctorat) = lucrare stiintifica prezentata de un candidat pentru obtinerea titlului de licentiat (sau de doctor in stiinte). – Din fr. these, lat. thesis.

ACTA s. n. pl. 1. colectie de documente, registre etc. 2. titlu al unor periodice, colectii de lucrari stiintifice publicate de o societate, de o institutie. (< lat. acta)

TEZA¹ s. f. 1. afirmatie expusa si sustinuta intr-o discutie; idee principala dezvoltata intr-o scriere, intr-o cuvantare. 2. idee, conceptie, teorie prestabilita in care un artist incadreaza fortat elementele realitatii. ◊ (la Hegel) prima etapa a triadei, care este negata de antiteza (2). 3. lucrare scrisa, trimestriala, semestriala etc. facuta de elevi in clasa in fata profesorilor. ◊ lucrare stiintifica prezentata de un candidat pentru obtinerea titlului de doctor sau de licenta. (< fr. these, lat. thesis)

ACTA s.n.pl. 1. Colectie de documente, registre etc. privitoare la o anumita institutie, persoana sau problema. 2. titlu al unor periodice sau colectii de lucrari stiintifice, publicate de o societate sau de o institutie. [< lat. acta].

DOCTORAT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare stiintifica superioara, efectuat dupa terminarea studiilor universitare, in vederea obtinerii titlului de doctor (2); examen final, de sustinere a unei lucrari, dat pentru obtinerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obtinut in urma acestui examen. – Din fr. doctorat.

OCROTIREA NATURII SI A MEDIULUI INCONJURATOR, revista stiintifica editata de Academia Romana incepand cu 1955 (pana in 1974 cu titlul „Ocrotirea naturii”). Are un rol important in impulsionarea activitatii protectioniste din Romania si in promovarea conceptelor si normelor organismelor internationale implicate in ocrotirea naturii si a mediului.

ASPIRANTURA s. f. Forma de studiu organizata pe langa universitati si institute de cercetari stiintifice, pentru pregatirea persoanelor care au trecut examenul de stat, in vederea obtinerii titlului superior de „candidat in stiinte”. – Rus. aspirantura.

MAESTRU s.m. 1. Persoana deosebit de inzestrata, de talentata si de invatata; invatat, savant. ◊ Maestru al sportului = titlu care se acorda cuiva pentru merite deosebite intr-o ramura sportiva. 2. Creator al unei scoli sau al unui curent literar ori stiintific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (In trecut) Profesor de lucru de mana, de muzica, de desen, de gimnastica; maistru (2) [in DN]. ♦ titlu ierarhic in anumite organizatii militare, politice, religioase. ◊ Maestru de ceremonii = cel insarcinat sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].

MEMORIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisa, amanuntita si documentata, asupra unei probleme, unei situatii etc. ◊ Memoriu de titluri si lucrari = lista in care sunt consemnate titlurile si lucrarile de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisa a activitatii desfasurate de o persoana intr-un anumit domeniu stiintific. 2. (La pl.) Colectie de conferinte, comunicari, discutii etc. ale unei societati stiintifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristica cu caracter evocator, continand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului (si la care el a luat parte). 4. Petitie, cerere (colectiva) in care motivele sunt expuse pe larg. 5. (In vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofiter sau al unui subofiter. – Din lat. memorium, fr. memoire.

ACADEMIC, -A, academici, -ce, adj. 1. Care tine de academie, privitor la academie. ◊ titlu academic = diploma obtinuta intr-o scoala de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; inv.) Membru al Academiei Romane. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerata; conventional. ◊ Stil academic = maniera in arta in care subiectul este tratat in genul studiilor de scoala de arta academica (1); stil sobru, corect, stiintific, conventional si rece. – Din fr. academique, lat. academicus.

titlu² ~ri n. 1) Nume acordat de autor operei sale sau unei parti a acesteia, care indica tema tratata. ◊ Cu ~ de ... cu caracter de ... 2) la pl. Traducere a dialogului imprimata sub imaginea unui film vorbit intr-o limba straina. 3) Calificare obtinuta (intr-un domeniu de activitate). ~ de campion. ~ stiintific. 4) Nume calificativ. ~ de prieten. 5) Denumire onorifica (desemnand o demnitate, un rang sau o functie inalta). ~ de conte. 6) Act juridic al unui drept. ~ de mostenire. /<lat. titlus, sl. titlo, ngr. titlos, fr. titre

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

BALZAC, Honore de (1799-1850), romancier francez. Scriitor de prodigioasa fecunditate (c. o suta de nuvele si romane, reunite sub titlul „Comedia umana”). A configurat un vast si viguros tablou critic al societatii franceze sub Restauratie, sesizind cu o rara intuitie raporturile social-economice (declinul aristocratiei, ascensiunea burgheziei, obsesia banului). Pictor de moravuri si de caractere, unul dintre cei mai mari creatori de tipuri vii, bine individualizate; a excelat in descifrarea legaturilor existente intre fizionomia spirituala a eroilor si mediul in care traiesc acestia. In opera lui B., fantezia romantica se imbina cu forta observatiei realiste, cu exactitatea stiintifica a descrierilor si a analizei psihologice. A avut o covirsitoare influenta asupra evolutiei romanului. Op. pr.: „Gobseck”, „Pielea de sagri”, „Eugenie Grandet”, „Mos Goriot”, „Cezar Birotteau”, „Taranii”, „Iluzii pierdute”, „Verisoara Bette”, „Varul Pons”.