BARON, baroni, s. m. (In prima faza a oranduirii feudale din apusul si centrul Europei) Mare senior; (mai tarziu) titlu de noblete intermediar intre titlul de cavaler si acela de viconte; persoana care are acest titlu. – Din fr. baron.

INNOBILA, innobilez, vb. I. 1. Tranz. A da unei persoane un titlu de noblete. ♦ Tranz. si refl. Fig. A face ca cineva sa devina sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) inalta. 2. Tranz. si refl. (pas.) A (se) imbunatati calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) imbunatati proprietatile unor substante, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – In + nobil (dupa fr. anoblir si ennoblir).

INNOBILAT, -A, innobilati, -te, adj. 1. Care a primit un titlu de noblete; fig. devenit mai distins, mai rafinat. 2. (Despre animale sau plante) Care si-a imbunatatit calitatea. ♦ (Despre substante sau materiale) Care si-a imbunatatit proprietatile prin procedee fizice sau chimice. – V. innobila.

DIPLOMA, diplome, s. f. 1. Act oficial care certifica pregatirea profesionala a unei persoane, un anumit titlu etc. 2. Act eliberat unui participant la o expozitie sau la un concurs, prin care se recunoaste calitatea deosebita a lucrarilor expuse sau a rezultatelor obtinute de acesta. 3. (In evul mediu) Act prin care se acorda cuiva un titlu de noblete, anumite privilegii etc. – Din fr. diplome, lat. diploma.

conte (titlu de noblete) s. m., pl. conti

BOIER ~i m. 1) (folosit si ca titlu de noblete pe langa numele respectiv) Mare proprietar de pamant (care detinea si o functie inalta in stat). ◊ ~ de divan mare demnitar care facea parte din divanul domnesc. ~ mare boier de prim rang. ~ mic boier de rang inferior. 2) fig. fam. Persoana cu atitudini si maniere de aristocrat. ◊ A face pe ~ul a) a se feri de munca fizica; b) a astepta sa fie servit. A trai ca un ~ a trai fara griji, fiind indestulat. [Sil. bo-ier] /<sl. boljarinu

A INNOBILA ~ez tranz. 1) A face sa se innobileze. 2) ist. A investi cu un titlu de noblete; a primi in randul nobililor. 3) A imbunatati, conferind proprietati superioare. ~ o rasa de animale. ~ o specie de plante. ~ un aliaj. /in + nobil

NOBILIAR ~a (~i, ~e) Care tine de nobili; propriu nobililor. ◊ Titlu ~ titlu de noblete. [Sil. -li-ar] /<fr. nobiliaire

BARON s.m. Senior feudal care avea pe pamanturile sale drepturi absolute; titlu de noblete intre cavaler si viconte; persoana avand acest titlu. [< fr. baron, cf. it. barone, germ. Baron].

INNOBILA vb. I. tr. 1. (Ist.) A da cuiva un titlu de noblete, a face nobil. 2. (Fig.) A face mai bun, mai fin; a inalta. 3. A imbunatati, a ameliora specia, rasa (unor animale, a unor plante etc.). ♦ A imbunatati calitatile unui material etc. [Dupa fr. anoblir, ennoblir].

PAIR s.m. 1. Titlu purtat de marii vasali ai regelui Frantei. 2. Membru al uneia dintre cele doua camere legislative din Franta intre 1814 si 1848; titlu de noblete care-i conferea celui care-l prelua dreptul de a fi membru al Camerei Lorzilor din Anglia. [Pron. per, (rar) pa-ir. / < fr., engl. pair, cf. lat. par – egal].

BARON s. m. senior feudal care avea pe pamanturile sale drepturi absolute. ◊ titlu de noblete intre cavaler si viconte. (< fr. baron, germ. Baron)

BARONET s. m. titlu de noblete, in Anglia, dat unui ordin de cavaleri. (< fr. baronnet)

CONTE¹ s. m. 1. (in evul mediu) conducator al unei provincii, cu functii administrative si militare. 2. titlu de noblete, ereditar, intre viconte si marchiz, in Apus, sau intre baron si print, in Rusia tarista. (< it. conte, fr. comte)

DUCE s. m. 1. conducator militar de trib la vechii germani. 2. nobil feudal. ◊ titlu de noblete superior marchizului si inferior printului. 3. titlu purtat de conducatorul unui ducat (1). (< fr. duc, lat. dux, -cis)

INNOBILA vb. I. tr. 1. a da cuiva un titlu de noblete. 2. a imbunatati, a ameliora specia, rasa (unor animale, plante). ◊ a imbunatati calitatile unui material etc. II. tr., refl. a (se) face mai bun, mai fin. (dupa fr. ennoblir)

NOBILIME s. f. categorie sociala privilegiata, din elemente ale clasei dominante, care detine un titlu de noblete. (< nobil + -ime)

PAIR [PER] s. m. 1. titlu purtat de marii vasali ai regelui Frantei si Angliei. 2. membru al uneia dintre cele doua camere legislative din Franta intre 1815 si 1848; titlu de noblete care conferea cuiva dreptul de a fi membru al Camerei Lorzilor din Anglia. (< fr. pair)

VICONTE s. m. titlu de noblete ereditar, intre baron si conte. (< fr. vicomte)

BARON, baroni, s. m. (In oranduirea feudala din apusul si centrul Europei) Mare senior care avea drepturi absolute pe pamanturile sale; (mai tarziu) titlu de noblete intermediar intre titlul de cavaler si acela de viconte; persoana care are acest titlu. – Fr. baron.

BARONET, baroneti, s. m. titlu de noblete dat in Anglia membrilor unui ordin de cavaleri si care se mosteneste pe linie barbateasca; persoana care are acest titlu. – Din fr. baronnet.

MARCHIZ, marchizi, 1. Titlu purtat, in societatea medievala apuseana, de catre conducatorul unui comitat de frontiera; conducatorul militar al unei marci³. 2. titlu de noblete in unele tari din Europa apuseana, superior aceluia de conte si inferior aceluia de duce. 3. Persoana care poarta unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.

PAIR, pairi, s. m. Titlu purtat de marii vasali ai regelui in Franta si in Anglia in evul mediu. ♦ Membru (pe viata) al uneia dintre cele doua camere legislative din Franta intre 1815 si 1848. ♦ titlu de noblete in Marea Britanie, care confera dreptul de membru al Camerei Lorzilor. ♦ Persoana care are (sau avea) unul dintre aceste titluri. [Pr.: per] – Din fr. pair.

VICONTE, viconti, s. m. titlu de noblete ereditar, inferior contelui si superior baronului; persoana care poarta acest titlu. – Din fr. vicomte.

CONTE¹, conti, s. m. 1. (In oranduirea feudala) Mare senior, conducator al unei provincii, care, pe pamanturile sale, avea drepturi absolute. 2. titlu de noblete ereditar, intermediar intre viconte si marchiz (in Occident) sau intre baron si print (in Rusia); persoana avand acest titlu. – Din fr. comte.

REFERENDAR, referendari, s. m. 1. Demnitar la curtea franceza insarcinat cu prezentarea si urmarirea cererilor referitoare la titlurile de noblete, la dispensele de varsta etc. ♦ Mare referendar = membru al senatului in Imperiul Francez, care detinea sigiliul adunarii. 2. (Inv.) Referent. – Din lat. referendarius, germ. Referendar, fr. referendaire.

SERENISIM, -A, serenisimi, -e, adj. Epitet onorific care se adauga la unele titluri de noblete sau bisericesti din Europa apuseana; prealuminat, marit. – Din it. serenissimo, fr. serenissime.

BARON ~i m. 1) Mare senior feudal, posesor al unui domeniu. 2) titlu de noblete in ierarhia feudala, superior cavalerului si inferior vicontelui. 3) Persoana care detinea acest titlu. /<fr. baron

VICONTE s.m. (In unele tari din Apus) titlu de noblete ereditar, intermediar intre baron si conte; persoana care are acest titlu. [< fr. vicomte].

BARONET s.m. titlu de noblete in Anglia, dat unui ordin de cavaleri; persoana avand acest titlu. [< fr. baronnet].

DUCE s.m. 1. Conducator militar de trib la vechii germani. 2. Nobil feudal care stapanea un ducat. ♦ titlu de noblete superior marchizului si inferior printului; persoana avand acest titlu. / < lat. dux, ducis, cf. it. duca, fr. duc].

baron (baroni), s. m. – titlu de noblete intre cel de cavaler si cel de viconte. Fr. baron sau germ. Baron, ultimul in Trans. – Der. baroneasa, s. f. (sotie sau fiica de baron, baroana); baronesc, adj. (de baron); baronie, s. f. (titlu de baron).

REFERENDAR s.m. Demnitar al curtii franceze insarcinat cu prezentarea si urmarirea cererilor relative la titlurile de noblete, la dispensele de varsta etc. ♦ Mare referendar = membru al senatului in Imperiul francez, care detinea sigiliul adunarii. [< fr. referendaire].

conte (-ti), s. m. – 1. Mare senior, conducator al unei provincii in societatea medievala. – 2. titlu de noblete ereditar, intermediar intre viconte si marchiz. Fr. compte, it. conte. Este dublet al lui comite, s. m., din lat. comes, -item, si al lui comis, din acelasi cuvint lat., prin intermediul ngr. In vechime s-a folosit si forma pur latina, comes (sec. XVII); comite, in Trans., in timpul stapinirii maghiare, insemna si „guvernator civil, prefect”. – Der. contesa, s. f., din fr. contesse; contesc, adj. (inv., de conte); comitat, s. n. (provincie, departament).

REFERENDAR¹ s. m. demnitar al curtii franceze insarcinat cu prezentarea si urmarirea cererilor relative la titlurile de noblete, la dispensele de varsta etc. ♦ mare ~ = membru al senatului in imperiul francez, care detinea sigiliul adunarii. (< lat. referendarius, germ. Referendar, fr. referendaire)

sluger (-ri), s. m. – 1. Dregator, slujitor la curte, intendent principal al curtii si al armatei, boier de rangul al treilea, titlu ramas onorific dupa 1738. – 2. titlu de noblete asimilat de Regulamentul Organic gradului de locotenent si sublocotenent. – Var. sulger, sulgear. Origine indoielnica. Pare sa provina de la sluga, cu suf. de agent -ar, fiind vorba intr-un anumit fel de seful servitorilor de la curte, cf. sb. sluzar „sluga”; var. ca la clucer, culcer. Der. de la sulgiu (Tiktin; Scriban) nu pare verosimila si nu se justifica semantic. – Der. slugerie (var. sulgerie), s. f. (demnitate de sluger); slugereasa (var. sulgereasa), s. f. (nevasta de sluger). Din rom. provin sl. sluzari si ngr. σλουτσιάρις (Meyer, Neugr. St., II, 78).

BARONET, baroneti, s. m. titlu de noblete dat in Anglia unui ordin de cavaleri si care se mosteneste pe linie barbateasca; persoana care are acest titlu. – Fr. baronnet.

JARL s. m. (In tarile scandinave, in Evul Mediu) titlu de noblete.

cneaz m., pl. cneji (vsl. knenzi, hunenzi si kunengi, rus. kneazi, d. vgerm. kuning, care vine d. kuni, neam, rasa: ngerm. konig, ol. koning, engl. king, rege. V. si chinez 1). Numai in doc. slavonesti. Mosnean, mai ales in actele in care el se vinde ca „ruman [!]”, pin [!] urmare, om liber, megias, (Giur. 74). Nu exista nici o relatiune intre denumirea de „cneaz” si calitatea de judecator ori intinderea proprietatii si un anumit fel de proprietate. Cneji is de o potriva [!] atit proprietarii mari, cit si cei mici. Cneaz inseamna „stapin de ruman” (Giur. 77-77). Cneaz e omu liber fara dregatorie (89). Cnejii reprezenta [!] clasa stapinitoare si-s mai vechi in Tara Romaneasca de cit cei cu acelasi nume in Ungaria si Polonia, unde intelesu acestui cuvint a suferit schimbari insemnate. In Ungaria, cnejii au fost inlocuiti in stapinirea satelor si mosiilor lor de catre cuceritorii Unguri. Dupa deposedare, numele lor a continuat insa a se da celor insarcinati de noii stapini cu administrarea satelor romanesti (Giur. 91-92). Azi. Principe rusesc si titlu de nobleta. V. judec 1.

CONTE s.m. titlu feudal de noblete intermediar (in Apus) intre viconte si marchiz sau (in Rusia tarista) intre baron si print; persoana avand acest titlu. [< it. conte, cf. fr. comte].

calitate f. (lat. qualitas, -atis, d. qualis, care, ce fel). Natura, esenta a unui lucru, ca bunatatea, albeata, ratunzimea [!] s. a. Talent, dispozitiune fericita: acest copil are calitati. nobleta [!]: om de calitate. titlu: a lua calitatea de prezident. In calitate de, ca, cu titlu de: in calitate de parinte. V. calitura.

NOBLESSE OBLIGE (fr.) nobletea obliga – Veche expresie; titlul nobiliar trebuie sa fie insotit de indatorirea de a-l onora prin fapte. Ulterior, sensul a devenit mai larg; nobletea de spirit sau de caracter obliga la comportari adecvate.

noblete f. 1) Caracter nobil. ~ sufle-teasca. ◊ ~ea obliga se spune pentru a sublinia necesitatea corelatiei dintre pozitia avansata a cuiva si comportarea lui. 2) Condi-tie de nobil. titlu de ~. 3) Provenienta nobila. [G.-D. nobletei] /<fr. noblesse

noblete s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, insusire morala superioara; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distinctie, eleganta. [Var.: nobleta s. f.] – Din fr. noblesse.

noblete s. 1. (rar) nobilime, (inv.) nobilitate, (grecism inv.) evghenie. (Ce titlu de ~ are?) 2. v. generozitate.

NOBILIME s. f. (In unele tari, si in epoca moderna.) 1. Categorie sociala cuprinzand (in societatea medievala) pe posesorii de feude si de titluri ereditare sau pe fostii feudali si pe descendentii lor, care au pastrat unele privilegii de casta; aristocratie, noblete (2). ♦ Nobilii dintr-o epoca, dintr-o regiune, dintr-o localitate. 2. (Rar) noblete (1). – Nobil + suf. -ime.

caracter n., pl. e (fr. caractere, it. carattere, lat. character, -eris, d. vgr. haracter, -eros, semn sapat, marca, tipar, d. harasso, gravez. V. harag, haraxesc). Semn de care te servesti la scris, litera. Fig. Fel de suflet: caracter blind. Tarie, curaj: a arata ca ai caracter. nobleta, bunatate: om de caracter. Semn distinctiv: caracterele gloriii, ratiunea e caracteru omului. Expresiune, fizionomie: dans de caracter. titlu, demnitate, misiune: un trimes [!] cu caracter de ambasador. – Si caracter (dupa it.) si (vechi) haractir (dupa ngr.).

evghenie (-ii), s. f. – Boierie, noblete. Ngr. εὐγένεια. Sec. XVIII (Galdi 184). – Der. (din gr.) evghenicos, adj. (nobil, aristocratic); evghenisi, vb. (a innobila, a da un titlu nobiliar); evghenist, s. m. (nobil, aristocrat).