VIZITA s.f. 1. Faptul de a merge in casa cuiva din politete, din obligatie etc. pentru a-l vedea. ◊ Carte de vizita = a) bucata de carton pe care este scris numele unei persoane si informatii privind adresa, telefonul etc ale acesteia; b) joc a carui dezlegare se obtine prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obtine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.; a fi in vizita cu cineva = a-si face vizite reciproc; a avea relatii particulare cu cineva. 2. Fiecare deplasare a medicului in casa unui bolnav pentru a-l consulta sau in saloanele unui spital pentru a examina bolnavii si a cerceta starea sanatatii lor. 3. Deplasare a unui colectiv la un muzeu, la o intreprindere etc. [< fr. visite, it. visita].

REBUS s.n. Joc in care se exprima, prin semne, litere si figuri, un proverb, un fragment de poezie, un titlu de carte etc. ♦ (Fig.) Enigma, sarada. [< fr. rebus, germ. Rebus].

VIZITA s. f. 1. faptul de a merge in casa cuiva din politete, din obligatie etc. pentru a-l vedea. ♦ carte de ~ = a) bucata de carton pe care este scris numele cuiva; b) problema enigmistica a carei dezlegare se obtine prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obtine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc. 2. deplasare a medicului la domiciliul unui bolnav pentru a-l consulta sau in saloanele unui spital pentru a examina bolnavii. ♦ ~ medicala = control medical periodic care se face elevilor, soldatilor, muncitorilor etc. 3. deplasare a unui colectiv la o expozitie, la un muzeu, intr-o regiune etc., spre a le cunoaste. (< fr. visite)

Biblia (titlul cartii de baza a crestinismului) s. pr. f. (sil. -bli-a)

Coran (titlul cartii de baza a mahomedanismului) s. pr. n.

A SCAPA scap 1. tranz. 1) (obiecte, lucruri) A lasa involuntar sa cada din mana. ◊ ~ din mana (pe cineva sau ceva) a) a pierde de sub control; b) a rata o ocazie sigura. ~ haturile din mana, a pierde initiativa intr-o actiune. 2) A lasa din neatentie sa iasa de sub control. ~ mieii din tarc. 3) A lasa sa se duca fara a fi folosit; a nu reusi sa prinda. ~ terenul. ~ momentul. ◊ ~ ceva din vedere a uita, a neglija ceva. A nu ~ pe cineva (sau ceva) din ochi a tine sub continua observatie. A-i ~ cuiva ceva din vedere a nu observa. 4) (persoane, obiecte, lucruri) A scoate dintr-o situatie complicata; a salva; a izbavi. ~ de la moarte. 2. tranz. 1) A reusi sa se elibereze (de ceva jenant); a se debarasa; a se descotorosi; a se dezbara. ◊ ~ cu fuga a se salva fugind. ~ cu viata (sau cu zile) a-si salva viata dintr-o mare primejdie; a supravietui. ~ ca prin minune a scapa intr-un mod de necrezut. 2) A iesi din campul vizual sau din memorie. titlul cartii imi scapa. /<lat. excappare

UNCIALA s.f. (Poligr.) Litera majuscula intrebuintata in inscriptii, la titlurile cartilor etc., derivata din literele romane capitale, corespunzatoare literelor capitale moderne, dar cu forme mai rotunjite. [Pron. -ci-a-, pl. -le. / cf. lat. uncialis, fr. oncial, it. unciale].

COLONtitlu s. n. rand tiparit deasupra textului unei pagini, cu numele autorului cartii, titlul capitolului etc. (dupa germ. Kolumnentitel)

COLONtitlu s.n. (Poligr.) Rand tiparit deasupra textului unei pagini care cuprinde numele autorului cartii, titlul capitolului etc. [Cf. germ. Kolumnentitel, fr. colonne-titre].

UNCIAL, -A I. adj. (despre scrieri) cu unciale. II. s. f. litera majuscula in inscriptii, la titlurile cartilor etc., din literele romane capitale, corespunzatoare literelor capitale moderne, dar cu forme mai rotunjite. (< lat. uncialis, fr. oncial)

COLOFONIU (‹ ngr., germ.) s. n. 1. Rasina compusa din acizi rezinici si rezine, obtinuta ca reziduu la distilarea cu abur a rasinii de conifere; folosit in ind. hirtiei, a lacurilor, a cauciucului; se aplica pulverizat pe parul arcusului instrumentelor muzicale cu coarde; saciz. 2. (BIBL.) Insemnare la sfirsitul unei carti, in epoca introducerii tiparului (sec. 15-16), cuprinzind detalii asupra tipografului, datei si locului unde a lucrat, asupra autorului si titlului cartii.

CATALOG, cataloage, s. n. Lista, caiet, registru, sistem de fise etc. care contine o insirare metodica, dupa anumite criterii si cu anumite scopuri, de nume de fiinte sau de obiecte, titluri de carti etc. – Din fr. catalogue, lat. catalogus.

ANTEtitlu ~ri n. Text inaintea titlului unei carti, indicand denumirea institutiei sub auspiciile careia a aparut cartea. /ante- + titlu

CUTERIZARE s.f. Procedeu de asezare a cartilor in biblioteci dupa criteriul clasificarii zecimale, iar in cadrul acesteia, in ordinea alfabetica a autorilor si a titlurilor pentru cartile anonime. [Cf. Charles Cutter – autorul acestui procedeu].

ANTEtitlu s.n. Datele inscrise inaintea titlului unei carti, cuprinzand denumirea institutiei care s-a ocupat de intocmirea ei. [< ante- + titlu, dupa fr. avant-titre].

INTITULA vb. I. tr. A da un titlu (unei carti, unei lucrari etc.). ♦ refl. A-si lua, a-si da un titlu. [P.i. 3,6 -leaza, var. intitula vb. I. / < fr. intituler, cf. lat. intitulare].

RUBRICA s.f. 1. titlu de carte sau de capitol scris cu rosu in vechile carti sau manuscrise. 2. Despartitura intr-un registru, intr-un formular, intr-un grafic etc. 3. Spatiu rezervat permanent intr-o publicatie periodica articolelor, comunicarilor etc. dintr-un anumit domeniu. [Pl. -ci. / cf. germ. Rubrik, fr. rubrique < lat. rubrica – pamant rosu].

ANTEtitlu s. n. text inaintea titlului unei carti, denumirea institutiei sub egida careia apare, numarul seriei, numele colectiei etc. (dupa fr. avant-titre)

CUTERIZARE CA-TE-/ s. f. sistem de asezare a cartilor in biblioteci dupa criteriul clasificarii zecimale, iar in cadrul acesteia, in ordinea alfabetica a autorilor si a titlurilor pentru cartile anonime. (cf. Cutter, autorul sistemului)

INTITULA vb. I. tr. a da un titlu (unei carti). II. refl. a-si lua, a-si da un titlu. (< fr. intituler, lat. intitulare)

RUBRICA ~ci f. 1) Coloana dintr-un formular sau dintr-un registru, marcata prin doua linii verticale sau orizontale, care urmea-za a fi completata. 2) Compartiment perma-nent al unei publicatii periodice, rezervat materialelor dintr-un anumit domeniu. 3) (in carti, manuscrise vechi) titlu de capitol scris cu rosu. [G.-D. rubricii] /<lat. rubrica, germ. Rubrik, fr. rubrique

SECUND s.n. 1. Vocea a doua care acompaniaza o voce prima. 2. (Poligr.) titlu interior al cartilor si brosurilor. // s.f. Tiparul de pe a doua fata a unei coli de tipar. [< fr. second, it. secondo, cf. lat. secundus].

FRONTISPICIU s.f. 1. Fatada, fata principala a unui edificiu, a unui monument etc. 2. Prima pagina (ilustrata uneori cu viniete) a unei carti, care contine titlul, numele autorului etc. ♦ Partea de sus de pe pagina intai a unui ziar, unde sunt scrise titlul si alte indicatii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / cf. fr. frontispice, lat. frontispicium < frons – frunte, inspicio – a privi].

FRONTISPICIU s. f. 1. partea superioara a fatadei principale a unui edificiu, monument etc. 2. prima pagina a unei carti, care contine titlul, numele autorului etc. ◊ partea de sus de pe pagina intai a unui ziar. (< fr. frontispice, lat. frontispicium)

SECUND, -A I. adj. imediat dupa primul. II. num. ord. al doilea. III. s. m. 1. ofiter de nava care ajuta sau inlocuieste pe comandant. 2. persoana care ajuta pe o alta in munca, in afaceri. ♦ (arbitru) ~ = (volei, baschet, hochei etc.) arbitru care secondeaza pe arbitrul principal in conducerea unei competitii. ◊ (box) tehnician (antrenor) care isi asista elevul la coltul ringului in timpul meciului. IV. s. n. 1. vocea a doua care acompaniaza o voce prima. 2. titlu interior al cartilor si brosurilor. V. s. f. tiparul de pe a doua fata a unei coli de tipar. (< fr. second, lat. secundus)

FRONTISPICIU, frontispicii, s. n. 1. Partea superioara a fatadei principale a unui edificiu. 2. Prima pagina a unei carti, care, pe langa titlu, poarta adesea numele autorului, gravuri simbolizand cuprinsul lucrarii etc. ♦ Partea de sus de pe prima pagina a unui ziar, cuprinzand titlul si unele indicatii. – Din fr. frontispice, lat. frontispicium.

COLONtitlu, colontitluri, s. n. Rand care se tipareste deasupra textului curent al fiecarei pagini de carte si care cuprinde titlul lucrarii sau al capitolului, numele autorului etc. – Cf. fr. colonne-titre.

SUBtitlu ~ri n. 1) titlu secundar plasat dupa titlul principal al unei carti, al unui articol, pe care il completeaza. 2) Text rezumat al dialogurilor unui film cinematografic, imprimat la baza imaginii de pe pelicula. [Sil. -ti-tlu] /sub- + titlu

DIPLOMA s.f. 1. Act prin care o institutie de invatamant, un corp, un ordin onorific etc. confera un titlu, un grad etc. ♦ Act care se elibereaza unui premiat, unui concurent (la o intrecere sportiva, la o expozitie etc.) 2. Act de innobilare, de acordare de privilegii; hrisov. ♦ carta regala, bula pontificala, titlu, document. [Cf. fr. diplome, it., lat., gr. diploma].

FRONTISPICIU ~i n. 1) Parte superioara a fatadei unui edificiu sau a unui monument. 2) Fatada principala a unui edificiu. 3) Pagina a unei carti pe care este imprimat titlul si numele autorului; foaie de titlu. 4) Plansa ilustrata, plasata inaintea foii de titlu. 5) Parte superioara a primei pagini de ziar, cuprinzand denumirea ziarului si alte indicatii. [Sil. -pi-ciu] /<fr. frontispice, lat. frontispicium

INCIPIT s.n. Nota la inceputul manuscriselor antice si medievale, al incunabulelor si al unor carti din sec. XVI, cuprinzand titlul scrierii si numele autorului. [< lat. (hic) incipit – (aici) incepe].

INCIPIT s. n. nota la inceputul manuscriselor antice si medievale, al incunabulelor si al unor carti din sec. XVI, cuprinzand titlul scrierii si numele autorului. (< lat. /hic/ incipit, /aici/ incepe)

A INTITULA ~ez tranz. (carti, articole) A inzestra cu un titlu; a numi. /<fr. intituler, lat. intitulare

ANTEtitlu, antetitluri, s. n. Text care apare inaintea titlului propriu-zis al unei lucrari, cuprinzand numele institutiei sub ale carei auspicii apare cartea, numarul seriei, numele colectiei etc. – Ante- + titlu.

COLOFON, colofoane, s. n. (Rar) Nota, insemnare finala a unei carti, care reproduce sau completeaza cele spuse in titlu. – Din fr. colophon.

COLOFON s.n. Insemnare la sfarsitul unei carti in epoca manuscriselor si incunabulelor, cuprinzand date privind tipograful, locul unde a lucrat, autorul si titlul lucrarii. ♦ (Rar) Notita grafica la sfarsitul unei carti prin care se anunta date in legatura cu editarea si tiparirea cartii. [Var. colofoniu s.n. / < lat. colophon, gr. kolophon].

ALBINUSA, titlu sub care a circulat, in redactie slava, carte populara Floarea darurilor.

RUBRICA, rubrici, s. f. 1. Despartitura (verticala sau orizontala), cuprinzand una sau mai multe coloane, intr-un registru, formular, grafic etc. 2. Spatiu rezervat (permanent) intr-o publicatie periodica pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Inv.) titlu de pagina sau capitol care, in vechile manuscrise si carti, se scria cu rosu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.

BIBLIOGRAFIE s.f. 1. Disciplina care se ocupa cu studiul tipariturilor, al editiilor operelor etc. 2. Lista (cu indicatii asupra titlului, anului si locului tipariturii) a scrierilor care se refera la o anumita problema; material informativ asupra unei probleme. ♦ totalitatea operelor unui autor. 3. Lista, publicatie (periodica) care cuprinde titluri recent aparute. [Gen. -iei. / fr. bibliographie, cf. gr. biblion – carte, graphein – a scrie].

INCIPIT s. n. Formula introductiva dintr-o carte tiparita sau dintr-un manuscris antic sau medieval, care cuprindea titlul lucrarii si numele autorului. – Din lat. [hic] incipit „aici incepe”.

FARAON, faraoni, s. m. 1. titlu pe care il purtau vechii regi ai Egiptului; persoana care avea acest titlu. ♦ (Fam., ir. sau glumet) Tigan. 2. (Inv.) Numele unui joc de carti. – Din fr. pharaon.

BIBLIORAMA s. f. titlu de rubrica cu continut complex (cronici, comentarii, noutati) din lumea cartii. (< biblio- + -rama²)

chir s. m. – Domn (titlu de politete, folosit in epoca fanariotilor, sec. XVIII si prima jumatate a sec. XIX). Mr. chir. Ngr. ϰύρ(ιος), cf. v. sb. kyru (Vasmer, Gr., 87). – Compara chirio chir, s. m. (inv., titlu rezervat prelatilor), din ngr. ϰύριος ϰύρ (nu a avut circulatie reala); chiriacodromion, s. n. (carte de predici), din ngr. ϰυριαϰοδρόμιος; chiriarh, s. m. (prelat), din ngr. ϰυριάρχης; chiriarhie, s. f. (demnitate de prelat), din ngr. ϰυριαρχία; chiriarhic(esc), adj. (de prelat). Cf. chiraleisa, chiriela. V. Murnu 13; Galdi 165.

faraon (-ni), s. m. – 1. titlu purtat de vechii regi ai Egiptului. – 2. Tigan. – 3. Nume al unui joc de carti. Gr. φαραῶ, prin intermediul sl. faraonu, si modern din fr. pharaon (Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 370). Explicatia sensului 2 este aceeasi cu a cuvintului tigan; cu sensul 3 are pl. faraoane. – Der. faraoana, s. f. (tiganca); faraonit, s. m. (inv., egiptean).

HALIMA, carte populara alcatuita din fragmente ale colectiei de povestiri si basme arabe cunoscute sub titlul de „O mie si una de nopti”, imbogatita si cu alte povestiri si fabule orientale, traduse sau apocrife, din culegerea „O mie si una de zile” de Petis de la Croix. Realizata pentru prima data in lb. neogreaca (Aravicon Mithologhicon), la mijlocul sec. 18, aceasta selectie primeste numele de H. (inlocuindu-se cu aceasta numele povestitoarei Seherezada) si va fi tradusa, localizata si raspandita in numeroase manuscrise roman esti din a doua jumatate a sec. 18 si inceputul sec. 19. Prima versiune integrala in limba romana, datata 1783 si atribuita monahului Rafail de la manastirea Hurez, a fost tiparita de I. Gherasim Gorjanu, in patru vol., intre 1835 si 1838 („Halima sau povestiri mitologhicesti arabesti”).

LAMAISM (‹ fr.) s. n. Varianta a budismului mahayana, raspandita printre tibetani, mongoli, kalmici si tuvini, conform careia scopul suprem al existentei este mantuirea pe calea desavarsirii spirituale. Fundata in forma actuala de bTsong-Ka pa (1357-1419), care a creat secta gelugspa sau „tichiile galbene”, simplificand cultul si introducand in Tibet o teocratie monahala. Kaganul mongol Altan Sutu (1507-1583) acorda, in 1578, lui b-Sod-nams rgya-mtsho, al treilea conducator al sectei dGe-lugs-pa, titlul de Dalai Lama, facand din l. religia oficiala. L. tibetan poseda si o „carte a mortilor”, care, conform traditiei, a fost dictata, succesiv, de diversi lama propriilor discipoli.

VIZITA, vizite, s. f. 1. Faptul de a merge la cineva in scopul unei intrevederi cu caracter prietenesc, oficial sau de curtoazie. ◊ carte de vizita = bucata mica de carton, dreptunghiulara, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea si titlurile sale, adresa etc., si pe care titularul o inmaneaza sau o trimite unor cunoscuti, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi in vizita cu cineva = a avea relatii de prietenie cu cineva, a-si face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplaseaza la domiciliul unui bolnav sau care primeste un pacient pentru consultatie. ♦ Deplasare zilnica facuta in saloanele unui spital, la patul bolnavilor, de catre medici, insotiti de personalul auxiliar. ◊ Vizita medicala = control medical (periodic) facut salariatilor, elevilor etc. 3. Deplasare la fata locului intr-o localitate, intr-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaste, de a le controla etc. – Din fr. visite.

RIGA rigi m. 1) inv. (in unele state; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator absolut al tarii; rege; monarh; suveran; imparat. 2) rar (la jocul de carti) Figura pe care este reprezentat chipul unui barbat in varsta cu coroana; rege; popa. /<ngr. righas

COLOFON s. n. insemnare la sfarsitul unei carti in epoca manuscriselor si a incunabulelor, date privind tipograful, data si locul unde e lucrat, autorul si titlul lucrarii. (<fr., lat. colophon, gr. kolophon)

titlu s.n. 1. Calitate obtinuta de cineva in urma unor studii speciale sau in urma unei performante sportive. ♦ titlu de glorie = merit, renume, fala. ♦ (In oranduirea feudala si capitalista) Demnitate, rang. 2. Cuvant sau text situat in fruntea unei carti, a unui capitol etc. indicand rezumativ materia care se trateaza; (p. ext.) orice lucrare editata. ♦ Partea scrisa de la inceputul unui film, care indica numele acestuia, realizatorii si studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimata pe filmele vorbite in limbi straine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol in textele de legi, in regulamente etc. 4. (Jur.) titlu de proprietate = act scris care stabileste dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative si reprezentand o obligatie de rambursare la scadenta a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Baza legala, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimata in parti la mie; titru (2). [< lat. titulus].

EXPLICIT s.n. Nota, insemnare la sfarsitul manuscriselor antice si medievale, in care se mentioneaza titlul si autorul lucrarii, precum si alte informatii in legatura cu manuscrisul respectiv. [Pl. -te, -turi. / < lat. t. explicit < lat. explicitus est liber – cartea s-a terminat].

FARAON ~i m. 1) (in Egiptul antic; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator absolut al tarii. 2) Persoana rea sau poznasa. Un ~ de baiat. 3) pop. (in superstitii si basme) Fiinta imaginara, considerata drept spirit al raului; diavol; satana; demon; d**c. 4) inv. Joc de carti, asemanator stosului. [Sil. -ra-on] /<fr. pharaon

dama f., pl. e (fr. dame, d. lat. domina, doamna). titlu dat unei femei de conditiune, chear nemaritate, dar nu uzitat la vocativ, nici unit cu numele de familie: doamna cutare e o doamna culta. La dans, femeie in opoz. cu cavaler. O figura la cartile de joc. A doua piesa la jocu de sah. Un joc pe damier. V. companie.

LUMINAT², -A, luminati, -te, adj. 1. Care primeste lumina, pe care cade lumina; plin de lumina; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multa) stiinta de carte; care intelege, discerne, care judeca limpede; plin de intelepciune; instruit, cultivat, invatat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Oameni luminati. ♦ Lamurit, edificat. 3. (Rar) Care raspandeste, emite lumina; luminos, stralucitor. ♦ Fig. (Despre fata, ochi etc.) Care exprima, radiaza multumire, bucurie. 4. (Inv.; ca termen de reverenta, adesea pe langa cuvinte reprezentand un titlu, o calitate) Inaltat, marit, slavit. – V. lumina.

REGE ~i m. 1) (in unele state; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator absolut al tarii; riga; monarh; suveran; imparat. ~ al Suediei. 2) fig. Persoana care domina o anumita sfera de activitate prin puterea sa materiala sau spirituala; stapan absolut. ~ al poeziei. ~ al petrolului. ◊ ~ele animalelor denumire data leului. ~ele pasarilor denumire data vulturului. 3) (la jocul de sah) Piesa care ocupa o pozitie principala. 4) (la jocul de carti) Figura pe care este reprezentat chipul unui barbat in varsta cu coroana; popa. /<lat. rex, ~gis