SECHESTRU, sechestre, s. n. Masura de asigurare ordonata de justitie sau de fisc in cazul de neplata a unei datorii, constand in sigilarea bunurilor debitorului sau in darea lor in pastrare unei a treia persoane (pana la vanzarea lor silita). ♦ (Jur.) Procedura care consta in incredintarea in mainile unei terte persoane, a unui bun asupra caruia exista un litigiu, pana la solutionarea litigiului. [Var.: (inv.) secvestru s. n.] – Din fr. sequestre, lat. sequester, -tris.

FIDEICOMIS, fideicomisuri, s. n. (Jur.) Dispozitie testamentara prin care testatorul dispune ca mostenitorul sau legatarul sau sa remita unei terte persoane averea pe care o lasa. [Pr.: fi-dei-] – Din fr. fideicomis.

SECHESTRU s.n. 1. Incredintarea (prin hotarare judecatoreasca), unei a treia persoane, a unui bun asupra caruia exista un litigiu. ♦ Masura de asigurare ordonata de justitie sau luata de fisc, constand in aplicare de sigiliu sau dare in pastrare unei terte persoane a bunurilor unui debitor. 2. Fragment osos ramas in tesuturi dupa o fractura sau infectie a osului. [< fr. sequestre, lat. sequestrum].

FIDEICOMIS s.n. Dispozitie testamentara prin care testatorul dispune ca mostenitorul sau legatarul sau sa remita unei terte persoane o parte din averea pe care i-o lasa. [Pron. -dei-. / cf. fr. fideicommis, lat. fideicommissum < fidei – bunei-credinte, commissum – lucru incredintat].

FIDEICOMIS s. n. dispozitie testamentara prin care testatorul dispune ca mostenitorul sau legatarul sau sa remita unei terte persoane o parte din averea pe care i-o lasa. (< fr. fideicommis, lat. fidei commissum)

SECHESTRU s. n. 1. masura de asigurare ordonata de organele judiciare sau financiare, constand in aplicarea de sigiliu sau dare in pastrare unei terte persoane a bunurilor unui inculpat sau debitor. ◊ masura exceptionala de administrare fortata sau de supraveghere adoptata de un stat beligerant fata de un bun al inamicului in vederea conservarii acestuia. ◊ retinere a unei nave de catre un stat, cu privire la care exista un litigiu, pana la solutionarea acestuia. 2. fragment osos ramas in tesuturi dupa o fractura sau infectie a osului. ◊ tesut necrozat. (< fr. sequestre, lat. sequestrum)

TIERS I. s. m. (jur.) persoana straina de un contract, care nu are nici un raport juridic cu partile acestuia; tert; persoana care detine o parte a unui contract, care este impozabila. II. adj. care vine in al treilea rand. (< fr. tiers)

ACREDITIV, acreditive, s. n. Una dintre formele principale de decontare in economia socialista, constand dintr-un document prin care o institutie de credit da altei institutii dispozitia de a plati cuiva, dupa indeplinirea unor obligatii, o anumita suma de bani (asigurata prin imobilizarea ei prealabila la banca). ♦ (In economia capitalista) Mandat pe care il da o institutie comerciala alteia, imputernicind-o sa plateasca la cerere, unei terte persoane, o suma de bani in sarcina contului sau. – Fr. accreditif.

tert² ~i m. jur. persoana care nu figureaza ca parte intr-un proces, dar are dreptul de a participa la un proces civil pentru a-si apara drepturile sale, ce nu coincid cu interesele celor doua parti (reclamant si reclamat).

INTERVENTIE s. f. 1. participare, intrare intr-o actiune; luare de cuvant. ◊ invazie armata sau amestec al unui stat in treburile interne ale altui stat. 2. (med.) operatie. 3. efort indreptat spre un anumit scop. ◊ mijlocire, mediatie. ◊ (peior.) staruinta pe langa o persoana influenta pentru a obtine favoruri. 4. (jur.) introducere in litigiu a unui tert, la cererea sa. (< fr. intervention, lat. interventio)

tert, -A adj. Care vine in al treilea rand; al treilea. // s.m. (Jur.) persoana care nu figureaza ca parte intr-un contract sau intr-un angajament intervenit intre doua parti, dar care poate avea drepturi sau obligatii izvorate din astfel de acte. ♦ (Log.) Principiul tertiului exclus = principiu fundamental al logicii bivalente, potrivit caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusa. [< lat. tertius, it. terzo].

tert¹ ~a (~i, ~e) Care vine pe locul trei intr-o ierarhie; al treilea. O ~a persoana. /<lat. tertius, it. terzo

tert, -A, terti, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care vine in randul al treilea; al treilea. 2. S. m. (Jur.) persoana care nu figureaza ca parte in acte, in litigii sau in conventii nici direct, nici prin reprezentare si fata de care actul juridic ori hotararea pronuntata in cauza nu produce efecte. 3. S. m. (Log.; in sintagma) tertul exclus = principiu fundamental al gandirii, conform caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals in acelasi timp si sub acelasi raport, o a treia posibilitate fiind exclusa. – Din lat. tertius, it. terzo.

tert, -A I. adj. care vine in al treilea rand; al treilea. ♦ malarie (sau febra) ~a = forma clinica de malarie in care accesele febrile revin din trei in trei zile. II. s. m. (jur.) persoana care nu figureaza ca parte intr-un contract ori intr-un angajament intervenit intre doua parti, dar care poate avea drepturi sau obligatii izvorate din astfel de acte. III. s. n. (log.) ul exclus = principiu fundamental potrivit caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusa. (< lat. tertius, it. terzo)