calcii (-ie), s. n. – 1. Partea posterioara a talpii piciorului. – 2. Toc de incaltaminte. – 3. La cai, chisita. – 4. Parte posterioara in general (la piciorul cocosilor; talpa, la sanie etc.). – 5. Coaja, bucata de piine. – 6. (Inv.) Sfirsit. – Mr. calcińu, megl. calcǫn(u). Lat. calcaneum (Cipariu, Gram., 18; Puscariu 257; REW 1490; Candrea-Dens., 216; DAR); cf. it. calcagno, prov. calcanh, sp. calcano, port. calcanhar. Sensul 5 este traducerea literara a lat. calx. In medicina se foloseste forma lat. calcaneu, ca termen stiintific. – Der. cilciia, vb. (Trans., a pasi).

PSEUDOPREFIX, pseudoprefixe, s. n. (Lingv.) Element de compunere sau cuvant cu ajutorul caruia se formeaza (in compunerea savanta) termeni stiintifici si tehnici; prefixoid. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + prefix.

SUFIXOID, sufixoide, s. n. (Lingv.) Element de compunere sau cuvant folosit ca sufix la formarea unor termeni stiintifici si tehnici. – Din fr. suffixoide.

PREFIXOID ~e n. lingv. Cuvant sau element de compunere utilizat ca prefix la formarea termenilor stiintifici si tehnici; pseudoprefix. /Din prefix

PSEUDOPREFIX ~e n. lingv. Cuvant sau element de compunere utilizat ca prefix la formarea termenilor stiintifici si tehnici. /pseudo- + prefix

SUFIXOID ~e n. Element de compunere sau cuvant folosit ca sufix la formarea unor termeni stiintifici si tehnici. /<fr. suffixoide

MAESTRU s.m. 1. Persoana deosebit de inzestrata, de talentata si de invatata; invatat, savant. ◊ Maestru al sportului = titlu care se acorda cuiva pentru merite deosebite intr-o ramura sportiva. 2. Creator al unei scoli sau al unui curent literar ori stiintific. ♦ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (In trecut) Profesor de lucru de mana, de muzica, de desen, de gimnastica; maistru (2) [in DN]. ♦ Titlu ierarhic in anumite organizatii militare, politice, religioase. ◊ Maestru de ceremonii = cel insarcinat sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].

PSEUDOPREFIX s.n. Cuvant folosit ca un prefix in compunerea savanta de termeni stiintifici si tehnici; prefixoid. [< fr. pseudoprefixe].

PSEUDOPREFIX s. n. cuvant folosit ca prefix in compunerea savanta de termeni stiintifici si tehnici; prefixoid. (< fr. pseudoprefixe)

PSEUDOSUFIX s. n. cuvant folosit ca sufix in compunerea savanta de termeni stiintifici si tehnici; sufixoid. (< fr. pseudo-suffixe)

ATOMISM (‹ fr. {i}) s. n. Conceptie formulata inca in antichitate de catre ginditori materialisti (Leucip, Democrit, Epicur) si de catre adeptii scolii vaisesika, dupa care materia este formata din atomi, conceputi initial ca particule indivizibile si indestructibile, aflate in vesnica miscare. Din sec. 19, suferind transformari radicale, a devenit o teorie stiintifica, fundata experimental. termenul este atribuit si unor orientari in domeniul stiintelor, care tind sa reduca ansamblurile mai complexe la elementele lor simple (de ex. a. sociologic, a. politologic, a. logic s.a.).

OSMOZA (‹ fr. {i}; {s} gr. osmos „impingere”) s. f. 1. Trecere a unui solvent printr-o membrana semipermeabila, care separa doua solutii de compozitii sau concentratii diferite; se produce de la o solutie mai diluata spre cea mai concentrata (pana la echilibrarea presiunilor osmotice). Fenomenul a fost descoperit de abatele J.A. Nollet (1748) si studiat, in sec. 19, de K. Vierozdt, care a introdus termenul in circuitul stiintific. 2. Fig. Intrepatrundere, influenta reciproca intre doua sau mai multe fenomene, elemente etc.

ACRIBOLOGIE s. f. Precizie in folosirea cuvintelor; corectitudine in respectarea proprietatii termenilor; alegere riguroasa a cuvintelor. ♦ Studiul preciziei maxime in cercetarea stiintifica. – Din fr. acribologie.

TERMINOLOGIE ~i f. 1) Totalitate a termenilor speciali folositi in stiinta, tehnica sau in alt domeniu de activitate. ~ stiintifica. 2) lingv. Compartiment al lexicologiei care se ocupa cu studiul termenilor. [G.-D. terminologiei] /<fr. terminologie

INCOMENSURABILITATE (‹ fr.) s. f. termen folosit in 1962 de epistemologul Thomas S. Kuhn in lucrarea sa „Structura revolutiilor stiintifice”, unde afirma ca exista teorii ce nu pot fi comparate intre ele, fiind socotite incomensurabile, deoarece, in urma unei revolutii stiintifice, conceptele folosite in noul set de teorii (noua paradigma) sunt intraductibile in termenii conceptelor utilizate in vechiul set de teorii.

SEF, – A, sefi, -e, s. m. si f. 1. Persoana care conduce o organizatie, o institutie etc.; conducator. ♦ Persoana superioara in grad sau in functie altei persoane, considerata in raport cu aceasta; superior. ◊ Sef de orchestra = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) termen cu care cineva se adreseaza unei persoane (socotita egala sau inferioara). 2. (In sintagma) Sef de lucrari = grad didactic in invatamantul superior stiintific si tehnic, intermediar intre cel de asistent si cel de conferentiar; lector; persoana care are acest grad. – Din fr. chef.

BERNARD [bernar] Claude (1813-1878), fiziolog francez. Prof. univ. la Sorbona. Unul dintre fondatorii fiziologiei moderne si al endocrinologiei. Contributii la studiul functiei glicogenetice a ficatului, al rolului pancreasului in digestia grasimilor, al fenomenelor electrice din muschi si nervi, al rolului sistemului nervos in aparitia diabetului, in reglarea vasomotricitatii, al actiuniii paralizante a curarei. A creat termenii de mediu intern si secretie interna. In „Introducere la studiul medicinii experimentale”, formuleaza o serie de reguli ale metodologiei observatiei, experimentului si ipotezei stiintifice, inscriindu-se printre clasicii epistemologiei.

LAMARCK, Jean-Baptiste-Pierre-Antoine de Monet, cavaler de (1744-1829), naturalist francez. Prof. la Muzeul de Istorie Naturala si la Gradina Botanica din Paris. Redactor si colaborator la „Enciclopedia franceza”. Contributii in domeniul botanicii („Flora franceza”, „Dictionar de botanica”) si al studiului animalelor nevertebrate („Istoria naturala a animalelor nevertebrate”). Fondatorul zoopsihologiei, a elaborat prima teorie evolutionista (teorie generatiei spontanee), care oferea si o explicatie stiintifica a evolutiei („Filozofia zoologica”). Creatorul primului sistem evolutionist de clasificare a animalelor si vegetalelor („Distributia naturala si metodica a vegetalelor”). In 1802, a introdus termenul de „biologie”, concomitent cu biologul german G.R. Treviranus.

ADHOCRATIE s.f. termen care desemneaza in sociologia si viitorologia politica contemporana instabilitatea cronica pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economica si sociala) ca urmare a impactului societatii capitaliste dezvoltate cu revolutia stiintifica-tehnica, cerinta introducerii unor noi structuri organizationale la diverse niveluri de conducere. [Cf. lat. ad-hoc – pentru aceasta, gr. kratos – putere].

QI [tsi], termen chinez intalnit in medicina traditionala chineza, arte martiale etc. Are sensul concret de gaz, aer, miros, stare de spirit etc., dar si sensul de „energie primara”, „suflu”, nepalpabil prin mijloace stiintifice, care mentine in viata organismul.

TEZA, teze, s. f. 1. Afirmatie expusa si sustinuta intr-o discutie; idee principala dezvoltata si demonstrata intr-o opera, intr-o cuvantare etc. ◊ Loc. adv. (Inv.) In teza generala = in general. ♦ (Fil.) Idee, propozitie care formeaza primul termen al unei antonimii (in filozofiile rationaliste de tip kantian) sau al unei contradictii de tip dialectic (in filozofiile hegeliana si marxista). 2. Lucrare scrisa, facuta de elevi in clasa sub supravegherea profesorului, la sfarsitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teza de licenta (sau doctorat) = lucrare stiintifica prezentata de un candidat pentru obtinerea titlului de licentiat (sau de doctor in stiinte). – Din fr. these, lat. thesis.

GRAD ~e n. 1) Unitate de masura a mai multor marimi fizice variabile (temperatura, densitate, presiune etc.). ◊ ~ de comparatie categorie gramaticala specifica pentru adjectiv si adverb avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. ◊ ~ de rudenie raport de apropiere intre rude. 2) Unitate de masura a unghiurilor, a longitudinii si a latitudinii. 3) Diviziune pe scara unui instrument de masura; gradatie. 4) (la expresiile algebrice) Maxim al sumei exponentilor necunoscutelor unui termen. ~ul unui monom. ◊ Ecuatie de ~ul intai (sau doi) ecuatie a carei necunoscuta este la puterea intai (sau a doua). 5) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru; nivel. ~ de cultura. ◊ In cel mai mare ~ la maximum. In cel mai mic ~ la minimum. 6) Treapta intr-o ierarhie. Diploma de ~ul I. ~ de capitan. 7) Etapa in evolutia unui proces; treapta. 8) Calificare dobandita intr-un domeniu de activitate; titlu. ~ stiintific. /<fr. grade, lat. gradus