PENEPLENA, peneplene, s. f. Suprafata de teren plana sau usor ondulata, care rezulta prin eroziunea si prin transportarea materialului dintr-o regiune. – Din fr. peneplaine.

PLATFORMA, platforme, s. f. I. 1. Suprafata orizontala plana a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se incarca marfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fara pereti si fara acoperis, utilizat pentru transporturi. ♦ Platforma de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decoleaza vertical; rampa de lansare. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., in dreptul usilor, pe unde urca sau coboara calatorii. 2. Element plan al unei constructii. ♦ Palier al unei scari. 3. Constructie sau suprafata de teren plana amenajata pentru efectuarea unor lucrari cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor masini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite inaltimi. 5. (Sport) Instalatie orizontala rigida, de 2-6 m lungime, acoperita cu un strat antiderapant, de pe care se executa sarituri in apa. 6. (Geol.) Unitate structurala veche a scoartei pamantului cu fundamentul cutat, peste care sunt depuse depozite sedimentare aproape orizontale. II. 1. Program de activitate sau de revendicari politice al unui partid, al unei grupari sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discutii. – Din fr. plate-forme.

PENEPLENA ~e f. Suprafata de teren plana sau usor ondulata, care se formeaza in urma eroziunii si transformarii materialului dintr-o regiune. /<fr. peneplaine

REGOLIT s.n. (Geol.) Scoarta de dezagregare care se formeaza pe versantii slab inclinati. [< fr. regolithe, cf. ar. reg – teren plan, gr. lithos – piatra].

bate (batut, ut), vb. – 1. A da lovituri, a lovi, a izbi. – 2. A ciocani in usa. – 3. A lovi cu ciocanul, a ciocani. – 4. A scoate moneda. – 5. A scutura cu putere grinele, a treiera. – 6. A ciomagi, a da cu parul. – 7. A lovi cu batatorul rufele pentru a le spala. – 8. A tese. – 9. A amesteca, a face cartile de joc. – 10. (Inv.) A tipari. – 11. A dobori, a culca la pamint. – 12. A incrusta, a face marchetarie. – 13. A strabate, a merge in recunoastere. – 14. A vizita. – 15. A lovi in pamint. – 16. A lovi un instrument muzical de percutie. – 17. A cinta (la un instrument), a produce un sunet ritmic. – 18. A latra. – 19. A palpita, a pulsa. – 20. A tine tactul. – 21. A rani, a face rau. – 22. A bombarda; a agresa cu armele. – 23. A atinge, a ajunge la. – 24. A cadea peste ceva. – 25. (Despre vint) A sufla. – 26. (Despre ploaie si mai ales despre grindina) A cadea. – 27. A pedepsi, a da lovituri. – 28. A se indrepta spre, a o apuca intr-o anumita directie. – 29. A tinde spre, a semana cu ceva. – 30. A se lupta, a participa la o batalie sau bataie. – 31. A da lovituri cu ceva, a palmui; a biciui. – 32. A invinge, a birui, a iesi victorios. – 33. A fi mai mult, a valora mai mult. – 34. A se imperechea calul cu iapa. – 35. (Refl.) A face oua, a depune ouale. – 36. A-si bate joc, a batjocori, a zeflemisi, a ride de cineva. – Mr. bat (batire), megl. bat, istr. bǫtu. Lat. battere, din clasicul battuere (Diez, I, 59; Puscariu 192; REW 996; Candrea-Dens., 144; DAR)s cf. it. battere, prov. batre, fr. battre, sp. batir, port. bater. Multe din sensurile rom. sint romanice, cf. it. batter moneta (4), batter il grano (5), batter la cassa (18), batter l’ore (18), batter la strada (13), gli batte il cuore (20), il sole batte (25). Multe din aceste intrebuintari sint proprii si fr. si altor limbi romanice. In gal. din Lubian, bater are acceptiile 19 („a palpita, a pulsa”) si 2 („a ciocani in usa”). Pentru lapte batut, cf. lat. batuta „lac pressum” (Du Cange; Castro 175) si fr. lait battu. Expresia a-si bate joc „a batjocori” este greu de explicat semantic, cf. batjocura; apropierea de fr. s’en battre les fesses (Spitzer, Dacor., IV, 669) este ingenioasa, dar neconvingatoare. Der. batalie, s. f. (nicovala portativa), cu suf. ca in tocalie, tacalie; batator, adj. (care bate); batator, s. n. (bat, in special cel cu care se bate laptele); batatoare, s. f. (lopatica, mai; melita; perie de tipografie); batatarnic, s. n. (planta, Senecio crucifolius); batatori, vb. (a tasa, a batuci; a face bataturi); batatura, s. f. (lovitura; pulsatie, batatorit; ingrosare a pielii palmelor sau talpilor; ograda; urzeala), pentru a carui formare cf. lat. med. battetura „bataie” (Bull Du Cange, V, 105); bataus, s. m. (persoana careia ii place sa se bata; scandalagiu); bateala, s. f. (urzeala; lopatica la razboiul de tesut; titirez de moara); bateliste, s. f. (rar, teren plan; loc expus); batiste, s. f. (ograda); batuci, vb. (a tasa pamintul; a face bataturi); batuceala, s. f. (actiunea de a batuci); batucel, s. m. (musca de cal); batuta, s. f. (joc popular tipic); batalau, s. n. si m. (mai; servitoare a spalatoreselor; barbat afemeiat, desfrinat), der. cu suf. -lau, ca fatalau „hermafrodit”, de la fata, sdrangalau „amorez”, p*****u „barbat desfrinat, cu inclinatii de priapism”. Este utila, prin urmare, explicatia data de Diez, Gramm., I, 128, bazata pe gr. βάταλος (cf. impotriva, Cihac, II, 124). Sensul de „afemeiat” pare a proveni de la acela de „servitoare a spalatoreselor”, considerata aici ca simbol priapic; si poate si de la sensul 35 al vb. a bate, uz cu totul explicabil, in lumina sensului 20, si pe care Giuglea, Dacor., III, 618, il considera in mod inutil, inca pentru gr. βατεύω.

PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.

REAMBULARE, reambulari, s. f. Operatie de actualizare a planurilor topografice, prin punerea de acord intre teren si plan, cu toate modificarile care au intervenit fata de intocmirea initiala a planului. [Pr.: re-am-] – Et. nec.

STEREOGRAF, -A, stereografi, -e, subst. 1. S. m. si f. Persoana care se ocupa cu stereografia. 2. S. n. Instrument cu ajutorul caruia se face in chip rapid planul unui teren. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stereographe.

ARATURA s. 1. arare, arat, plug, plugarie, plugarit, (rar) plugarire. (N-a iesit azi la ~.) 2. (concr.) ogor, tarina, (pop.) razor, (reg.) plan. (~ este terenul arat.)

PLATFORMA ~e f. 1) Suprafata plana orizontala a unui vehicul sau a unui aparat de ridicat, pe care se instaleaza obiectele de transportat. 2) Vagon al unui vehicul public fara acoperis si cu peretii foarte josi, folosit pentru transportarea marfurilor. 3) Parte a unui vehicul de transport in comun din apropierea usilor, pe unde urca si coboara pasagerii. 4) Element plan de constructie. 5) Parte orizontala plana de la fiecare cotitura a unei scari din interiorul unui bloc; odihna; palier. 6) Suprafata plana de teren, situata la o anumita altitudine. 7) sport Instalatie orizontala rigida de cativa metri lungime, de pe care se executa sarituri in apa. 8) fig. Ansamblu de idei care este pus la baza unei actiuni politice in comun. ~ electorala. /<fr. plateforme

PRISPA ~e f. 1) Platforma ingusta de pamant, facuta de-a lungul peretelui din fata (si al celor laterali) al unei case taranesti. 2) Fasie plana de teren de-a lungul unui povarnis sau al unui mal. /<ucr. prispa

polejnic, -a, adj. (reg.) 1. (despre terenuri) intins, plan, neted, ses. 2. (despre terenuri, drumuri, acoperisuri) care este usor inclinat, aplecat intr-o parte.

PRISPA, prispe, s. f. 1. Un fel de terasa ingusta inaltata de-a lungul peretelui din fata (uneori si al celor laterali) la casele taranesti, lipita cu pamant sau pardosita cu scanduri, adesea marginita de o balustrada scunda de lemn sau de zidarie. 2. Portiune de teren cu suprafata plana, fara denivelari (situata la diferite altitudini); platforma, tapsan. 3. Dig rudimentar de pamant sau de lemn folosit pentru a mentine nivelul apei in balti. – Probabil din sl. *prisupa.

planTATIE s. f. 1. unitate de productie agricola pentru cultivarea unor plante tehnice speciale (bumbac, cauciuc, cafea etc.). 2. totalitatea plantelor (din aceeasi specie) cultivate pe un teren special amenajat. 3. plan dupa care se asaza in scena elementele decorului si mobilierului. (< fr. plantation, lat. plantatio)

PADINA (‹ bg.) s. f. Termen popular care indica o suprafata relativ plana, de obicei mai coborata fata de relieful inconjurator. A fost preluat in geografie cu diferite sensuri, in functie de tipul dec relief: a) (in regiuni carstice) vale seaca cu fundul relativ plat; uneori termenul este folosit si in sens de polie sau uvalas; b) (in regiuni de campie) microdepresiune de tasare in loess, rezultata, de obicei, prin unirea mai multor crovuri; c) (pe versantii afectati de alunecari de teren) suprafata aproape plana intercalata intre valurile de alunecare.

CARTA vb. tr. 1. a repartiza corespondenta postala pe destinatari. 2. a grupa vagoanele pe diferite linii de descarcare. 3. a adauga pe o harta, pe un plan, noi detalii ale terenului. ◊ a identifica pe teren si a reprezenta cartografic diferite tipuri de sol. 4. a identifica si delimita rezervatiile dintr-un arboret. (< germ. kartieren)

AMFITEATRU, amfiteatre, s. n. 1. (In arhitectura greco-romana) Edificiu destinat jocurilor publice, de forma circulara sau ovala, de obicei neacoperit, avand la mijloc o arena inconjurata de trepte (gradene) si tribune pentru public. ◊ Loc. adj. si adv. In amfiteatru = (in plan) inclinat, in trepte. 2. Sala de cursuri, de spectacole etc. cu locurile asezate in trepte sau pe un plan inclinat. 3. Configuratie a unor terenuri muntoase sau deluroase in etaje circulare. – Din fr. amphitheatre, lat. amphitheatrum.

GRAFOMETRU, grafometre, s. n. Instrument pentru masurarea unghiurilor de pe teren, folosit in ridicarea de planuri. – Din fr. graphometre.

DECLIVITATE, declivitati, s. f. 1. Unghi format de o dreapta inclinata cu planul orizontal. 2. Inclinare a unui teren, a unei sosele sau a unei cai ferate pe o portiune uniforma. – Din fr. declivite, lat. declivitas, -atis.

DECLIVOMETRU, declivometre, s. n. Instrument cu care se masoara panta unui teren sau a unei suprafete plane inclinate. – Din fr. declivometre.

AMFITEATRU ~e n. 1) (in antichitatea greco-romana) Edificiu circular pentru jocurile publice cu arena in mijloc. 2) Sala (de curs) cu locurile asezate in plan inclinat. 3) Configurare a unor terenuri deluroase sau muntoase in forma de etaje circulare. [Sil. -tea-tru] /<lat. amphitheatrum, fr. amphitheatre

TERASA ~e f. 1) Constructie deschisa la o cladire (la parter, la etaj sau pe acoperis). 2) geol. Sistem de suprafete plane, in forma de trepte, situate in lungul versantilor unui rau sau al malurilor marii. 3) Portiune de trotuar din fata unui local public, unde sunt instalate mese pentru consumatori. 4) Suprafata plana pe o portiune de teren, in parcuri si in gradini publice, amenajata pentru a servi ca loc de plimbare. [G.-D. terasei] /<fr. terasse, germ. Terrasse

AMFITEATRU s.n. 1. (Ant.) Vasta incinta circulara, avand o arena in mijloc, inconjurata de trepte si tribune unde sedeau spectatorii in timpul jocurilor publice. 2. Sala (de curs sau de spectacole) cu locurile asezate in plan inclinat. 3. Configuratie a unor terenuri dispuse in etaje circulare. [Pron. -fi-te-a-. / cf. fr. amphitheatre, lat. amphiteatrum, gr. amphitheatron].

DECLIVOMETRU s.n. Instrument cu care se masoara panta unui teren sau a unei suprafete plane inclinate. [< fr. declivometre].

DECLIVOMETRU s. n. instrument pentru masurarea pantei unui teren sau a unei suprafete plane inclinate. (< fr. declivometre)

DENIVELARE s. f. actiunea de a se denivela. ◊ diferenta de nivel. ◊ accident de teren intr-o suprafata relativ plana. (< denivela)

AMFITEATRU, amfiteatre, s. n. 1. (In antichitate) Edificiu de forma circulara, de obicei neacoperit, avand la mijloc o arena inconjurata de locurile pentru spectatori asezate in trepte. ◊ Loc. adj. si adv. In amfiteatru = (in plan) inclinat, in trepte. 2. Sala de cursuri, de spectacole etc. cu locurile asezate pe un plan inclinat. 3. Configuratie a unor terenuri muntoase sau deluroase in etaje circulare. – Fr. amphitheatre (lat. lit. amphitheatrum).

PANTA, pante, s. f. 1. Portiune de teren cu suprafata inclinata fata de planul orizontal, care formeaza de obicei versantul unei forme de relief; povarnis, coasta. ◊ Loc. adv. si adj. In panta = inclinat, piezis. ◊ Expr. A cadea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o panta...) = a) a se lasa prins, antrenat de...; b) a se indrepta catre..., a duce catre... 2. Unghi ascutit format de o dreapta sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrica a acestui unghi; inclinare fata de orizontala. – Din fr. pente.

TERASA¹, terase, s. f. 1. Constructie deschisa, anexa a unei cladiri, asezata la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperis (servind ca loc de odihna sau de agrement). ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren, in parcuri sau in gradini. ♦ Portiuni de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt asezate mese pentru consumatori. 2. Forma de relief cu aspect de treapta, provenita din ridicarea scoartei pamantului sau ca rezultat al eroziunii apelor in lungul unei ape curgatoare. – Din fr. terrasse.

TERASA s.f. 1. Constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), folosita pentru odihna etc. ♦ Platforma (care tine loc de acoperis plan) deasupra unei case. 2. (Geol.) Sistem de suprafete plane, in forma de trepte, situate in lungul cursului unui rau, al malurilor marii etc. ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (de obicei in parcuri si in gradini), care foloseste ca loc de plimbare. [< fr. terrasse].

TERASA s. f. 1. constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), pentru odihna etc. ◊ platforma (acoperis plan) deasupra unei case. 2. sistem de suprafete plane, in trepte, situate in lungul cursului unui rau, la malul marii etc. ◊ suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (in parcuri sau gradini), ca loc de plimbare. ◊ portiune de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant unde sunt asezate mese pentru consumatori. (< fr. terrasse, germ. Terrasse)

CITI, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronuntand cuvintele sau nu) pentru a lua cunostinta de cele scrise. ♦ A rosti, a urmari un text cu glas tare pentru a comunica cuiva continutul lui. ♦ A descifra o partitura muzicala, urmarind cu ochii sunetele reprezentate si valorile lor (si a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicatiile topografice ale unei harti sau ale unui plan si a reconstitui dupa ele conformatia terenului. ♦ A inregistra, a deslusi indicatiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gandul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A invata, a studia (parcurgand scrieri, izvoare etc.) ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (In superstitii; in expr.) A citi in stele = a prezice cuiva viitorul dupa pozitia stelelor. A citi (cuiva) in palma = a prezice cuiva viitorul si caracterul, examinandu-i liniile din palma. [Var.: (pop.) ceti vb. IV] – Din sl. citati, cisti.

NETED adj. 1. v. drept. 2. intins, plan, ses. (Un platou ~.) 3. plat, (inv.) limpede. (teren ~.) 4. v. plat. 5. v. intins. 6. catifelat, matasos, moale. (Un obraz ~.)

COSTISA ~e f. Portiune de teren cu suprafata inclinata fata de un plan orizontal; povarnis; panta; versant; coasta. /coasta + suf. ~isa

REAMBULARE s.f. Operatie de actualizare a hartilor si a planurilor topografice prin punerea de acord intre teren si acestea. [Cf. germ. Reambulierung, cf. lat. re – din nou, ambulare – a merge].

planIMETRIE s. f. 1. ramura a topografiei care se ocupa cu determinarea si reprezentarea pe un plan, pe o harta a detaliilor de pe o suprafata de teren. 2. parte a geometriei care studiaza suprafetele plane; geometrie plana. (< fr. planimetrie)

POLIGON s. n. 1. suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte (laturi). ♦ (fiz.) regula ului = regula potrivit careia suma mai multor vectori este vectorul care inchide conturul poligonal din asezarea cap la cap a acestora. 2. portiune de instructie cu arme de foc. ◊ teren de tir. 3. teren special pentru invatarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafata plana pe care se realizeaza, in conditii de santier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon)

DENIVELARE, denivelari, s. f. Actiunea de a denivela si rezultatul ei. ♦ Diferenta de nivel intre doua unitati morfologice limitrofe. ♦ Accident de teren ridicat sau coborat pe o suprafata relativ plana. – V. denivela.

POLIGON ~oane n. 1) geom. Figura geometrica plana formata de o linie franta inchisa. 2) mil. teren amenajat pentru exercitii de tragere cu diferite tipuri de arme de foc. 3) sport Loc special amenajat pentru exercitii si probe de tir. 4) teren special amenajat pentru efectuarea practicii de conducere a autovehiculelor. /<fr. polygone

planIMETRIE s.f. 1. Operatie de determinare si de reprezentare pe un plan a detaliilor de pe o suprafata de teren. ♦ Parte a topografiei care se ocupa cu astfel de operatii. 2. Parte a geometriei care studiaza suprafetele plane; geometria plana. [Gen. -iei. / < fr. planimetrie, cf. lat. planus – plan, gr. metron – masura].

AMFITEATRU s. n. 1. (la greci si la romani) edificiu de forma circulara sau elipsoidala, (neacoperit), dintr-o arena inconjurata de trepte si tribune, in timpul jocurilor publice. 2. sala de curs, conferinte cu locurile in plan inclinat sau in trepte. 3. configuratie a unor terenuri dispuse in etaje circulare. (< fr. amphitheatre, lat. amphiteatrum, gr. amphitheatron)

RAPORTA, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raporta, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport intre doua (sau mai multe) notiuni, a le pune in legatura unele cu altele, a considera ceva in relatie cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A gasi valoarea pe care o are o marime cand a doua marime are o valoare egala cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumita scara, elementele unei ridicari de teren. II. 1. A prezenta (in scris sau oral) un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunostinta cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (in mod indiscret si cu rautate); a pari. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. – Din fr. rapporter.

REPREZENTARE, reprezentari, s. f. Actiunea de a reprezenta si rezultatul ei. 1. Infatisare, redare, reproducere a unui lucru (prin mijloace plastice). ♦ Reprezentare topografica = inscriere pe un plan, pe o harta etc. a detaliilor de pe teren cu ajutorul semnelor topografice. 2. Imagine senzoriala a obiectelor si fenomenelor realitatii, evocata mintal, in absenta acestora, pe baza perceptiilor anterioare. 3. Interpretare pe scena a unei lucrari dramatice; reprezentatie (1). 4. (In sintagma) Cheltuieli de reprezentare = sume prevazute intr-un buget cu scopul de a acoperi cheltuielile rezultate din indeplinirea functiilor oficiale pe care le detine o persoana. – V. reprezenta.

plan² ~uri n. Desen tehnic care reprezinta grafic un teren sau o constructie la o anumita scara. ~ul scolii. /<fr. plan, lat. planus

planIMETRIE f. 1) Ramura a geometriei care se ocupa cu metodele privind masurarea suprafetelor plane; geometrie plana. 2) Ramura a topografiei care se ocupa cu studiul metodelor si tehnicilor de reprezentare pe o harta sau pe un plan a obiectelor (ape, drumuri etc.) de pe un teren. /<fr. planimetrie

DECLIVITATE s.f. 1. Unghi format de o dreapta inclinata cu planul orizontal. 2. Inclinare pe o portiune limitata a unui teren, a unei sosele sau a unei cai ferate. [Cf. fr. declivite, lat. declivitas].

DECLIVITATE s. f. 1. unghi format de o dreapta inclinata cu planul orizontal. 2. inclinare pe o portiune limitata a unui teren, a unei sosele sau a unei cai ferate. (< fr. declivite, lat. declivitas)

PENEPLENA s. f. suprafata plana sau usor ondulata din eroziunea fluviala a unui teren muntos. (< fr. peneplaine)

TRAGERE, trageri, s. f. Actiunea de a (se) trage si rezultatul ei. 1. (Pop.) Atractie, indemn, inclinare. ◊ Expr. Tragere de inima = zel, ravna, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorti = hotarare prin sorti a unei imparteli, a unui castig; participare ca parte interesata la o alegere prin sorti. 3. Prelucrare a unui material ductil prin intindere si subtiere, prin care se obtin bare, tevi, sarma etc. 4. Descarcare a unei arme (in cadrul procesului de instruire militara); impuscare; tir. ◊ Tragere la tinta = atingere a unei tinte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care il formeaza axa tevii unei arme de foc cu proiectia ei pe suprafata orizontala a terenului, cand obiectivul asupra caruia se trage este in acelasi plan orizontal cu gura tevii. – V. trage.

DECLIVITATE ~ati f. 1) Unghi ascutit format de o dreapta inclinata (sau de un plan) cu o dreapta sau cu un plan orizontal; panta. 2) geogr. Stare decliva a unei suprafete de teren; inclinare. [Art. declivitatea; G.-D. declivitatii] /<fr. declivite, lat. declivitas, ~atis

FOTOGRAMMETRIE f. Ramura a topografiei care se ocupa cu masurarea dimensiunilor si formei obiectelor de pe teren cu ajutorul fotogramelor in vederea intocmirii hartilor si ridicarii planurilor. [Art. fotogrammetria; G.-D. fotogrammetriei; Sil. -tri-e] /<fr. photogrammetrie

OBLU oabla (obli, oable) si adverbial 1) Care are aspect de linie dreapta; fara cotituri; drept. 2) (despre terenuri, campii) Care are suprafata dreapta; fara ridicaturi sau adancituri; plan; neted. 3) (despre inaltimi, urcusuri) Care este aproape vertical; cu panta repede; abrupt. [Sil. o-blu] /<sl. oblu

PERIMETRU s.n. 1. Suma lungimilor laturilor unei figuri geometrice plane. 2. Contur, linie marginala, limita a unei zone dintr-un teren, dintr-un cartier etc. ♦ (Fig.) Sfera, cuprins, domeniu. 3. (Med.) Instrument pentru masurarea campului vizual. [Cf. fr. perimetre, lat., gr. perimetros < gr. peri – imprejur, metron – masura].

CALOTA, calote, s. f. 1. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 2. (In expr.) Calota craniana = denumire data oaselor care alcatuiesc partea de sus a cutiei craniene. 3. Fiecare dintre cele doua parti ale unei sfere, obtinute prin taierea sferei cu un plan. 4. Bolta de tunel; partea superioara a unei excavatii de teren, p. ext. a unei turele, a unei constructii (in forma de calota (3)). 5. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota (3). 6. (In expr.) Calota glaciara = masa de gheata care acopera regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Fr. calotte.

ARPENTAJ, s. n. 1. (Metoda de) intocmire a unui plan topografic prin folosirea instrumentelor de masurat lungimi. 2. Tehnica masurarii pe teren a parcelelor cadastrale. – Din fr. arpentage.

planSETA, plansete, s. f. 1. Placa dreptunghiulara facuta din lemn sau din metal si folosita ca suport pentru desen sau pentru diferite lucrari tehnice. 2. (Top.; in sintagma) planseta topografica = aparat utilizat pentru trasarea pe un plan, fara calcule prealabile, a unor figuri asemenea celor de pe teren. 3. (Mar.; in sintagma) planseta de vant = instrument folosit la bordul unei nave pentru a determina directia si viteza vantului. 4. Scandura lata pe care se intind cu vergeaua foile de aluat. – Din fr. planchette.

PENEPLENA s.f. Suprafata plana sau usor ondulata, care rezulta din eroziunea fluviala a unui teren muntos. [< fr. peneplaine < lat. paene – aproape, fr. plaine – campie].

NIVELA vb. tr. 1. a aduce (un teren etc.) la acelasi nivel; a netezi. 2. (fig.) a pune pe acelasi plan, a egaliza. (< fr. niveler)

NIVELA vb. I. 1. tr. A aduce (un teren) la acelasi nivel; a indrepta, a netezi. ♦ (Fig.) A pune pe acelasi plan, a egaliza. ♦ A masura cu ajutorul unor instrumente speciale diferenta de nivel dintre doua sau mai multe puncte. 2. refl. A ajunge la acelasi nivel; a se egaliza. [< fr. niveler].

SCHITA s. f. 1. desen sumar reprezentand aproximativ conturul si trasaturile specifice ale unui obiect. *desen executat repede, dupa o harta sau dupa natura in scopul redarii detaliilor topografice ale unei portiuni de teren. 2. reprezentare sumara, in linii generale, a (conceptiei) unei lucrari scrise, a unui plan de actiune etc. 3. specie literara epica in proza in care se povesteste o intamplare scurta si simpla. 4. gest, atitudine, miscare abia sugerata. (< it. schizzo)

TOPOGRAFIE s. f. 1. ramura a geodeziei, tehnica masuratorilor si a calculelor unor portiuni mici ale suprafetei terestre vazute in plan orizontal, precum si tehnica reprezentarii grafice a acestora. 2. relief, configuratie a unui teren, a unui organism anatomic etc. 3. infatisare, asezare a unui loc, a unui oras etc. ◊ descriere amanuntita a acestei infatisari. 4. figura de compozitie, constand in descrierea cadrului de desfasurare a unei scene (un templu, peisaj). (< fr. topographie)

NETED, -A, netezi, -de, adj. 1. Care are suprafata dreapta, fara asperitati; p. ext. lucios, alunecos. ♦ Muschi neted sau musculatura, fibra (musculara) neteda = muschi sau musculatura, fibra (musculara) care nu prezinta striatii. ♦ (Despre piele; p. ext. despre parti ale corpului) Fara creturi, fara zbarcituri, intins, catifelat, matasos. ♦ (Despre par) Lins, intins. 2. (Despre suprafete, locuri, terenuri) Care este drept, fara asperitati, care este lipsit de denivelari, de accidente: intins, plan, ses. ♦ (Despre drumuri) Fara hopuri sau fagasuri; plat, drept, uniform; lin. ♦ Expr. (Adverbial) A-i veni (sau a-i fi) neted = a-i fi usor, comod sa faca ceva, a-i veni la indemana. 3. Fig. Clar, precis, limpede, deslusit; p. ext. deschis, fatis, direct. – Lat. nitidus, -a.

ARPENTAJ s. n. 1. intocmire a planurilor topografice cu ajutorul instrumentelor de masurat lungimi. 2. tehnica masurarii si evaluarii suprafetelor de teren. (< fr. arpentage)

PANTA s. f. 1. inclinare, povarnis al unui teren, al unei suprafete; declivitate. 2. (mat.) unghi format de o dreapta sau de un plan cu o dreapta sau cu un plan orizontal. ♦ a unei drepte = tangenta trigonometrica a unghiului facut de o dreapta cu axa absciselor. (< fr. pente)

PLAT, -A, plati, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lataret, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformatie congenitala a piciorului care are talpa prea putin scobita; platfus. ♦ (Despre terenuri) Intins, neted, ses. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbad, fad; sters, banal. ♦ (Despre mediul inconjurator, modul de viata etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variatie, monoton. ♦ (Despre persoane) Fara personalitate, fara valoare, neinteresant, fara imaginatie; prost. 3. (Sport; despre alergari de viteza) Care se desfasoara pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

POLIGON, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) teren special amenajat in cuprinsul caruia se fac exercitii si se executa trageri cu arme de foc. ♦ (Sport) Loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exercitii de tragere cu arma de vanatoare. 3. teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone.

cimp n., pl. uri (lat. campus, it. sp. pg. campo, pv. camp, fr. champ). Ses, loc, plan. Cimp de bataie, de batalie, loc de batalie. Fond pe care zugravesti ceva: cimpu unui tablou. teren de lucru, de munca: cimpu chimiii. Pl. Munt. Haturi. Cimpu lui Marte, cimp de exercitii militare in vechea Roma si azi la Paris. M. pl. A-ti lua cimpii, a fugi de frica ori de intristare, a-ti lua lumea´n cap, a te retrage de lume. A bate cimpii, a vorbi in dodii, fara inteles.

DEGAJARE, degajari, s. f. 1. Actiunea de a (se) degaja si rezultatul ei; raspandire, exalare; eliberare de o sarcina, de un obstacol. ♦ Libertate in miscari, in comportare; nonsalanta. 2. Operatie de indepartare a unei portiuni de material de pe o piesa, de pe un teren etc. in vederea unei operatii ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care il formeaza fata de aschiere a unei unelte de taiat cu planul perpendicular pe suprafata pe care o prelucreaza. 3. (Concr.) Canelura circulara realizata prin aschiere la exteriorul sau in interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja.

planTATIE s.f. 1. Ansamblu de plante (din aceeasi specie) cultivate pe un teren special pregatit. ♦ Cultura de plante speciale. 2. Intreprindere agricola pentru cultivarea unor plante tehnice speciale (bumbac, cauciuc, cafea etc.); culturile unei astfel de intreprinderi. 3. (Teatru) planul dupa care se asaza in scena elementele decorului si mobilierului. [Gen. -iei, var. plantatiune s.f. / cf. fr. plantation, lat. plantatio].

PANTA s.f. 1. Inclinare, coasta, povarnis al unui teren, al unei suprafete; portiune din traseul unei sosele pe care vehiculele circula coborand. 2. (Mat.) Unghi format de o dreapta cu o orizontala sau cu un plan orizontal; tangenta trigonometrica la acest unghi. [< fr. pente < pendre – a atarna].

FECUNDITATE s. f. Capacitate a animalelor si a plantelor de a se reproduce si de a da descendenti normal dezvoltati. ♦ Capacitatea unui teren de a produce (multe) roade; rodnicie, fertilitate. ♦ Fig. Capacitatea cuiva de a scrie, de a compune, de a publica mult, de a activa intens si pe planuri diverse. – Din fr. fecondite, lat. fecunditas, -atis.

JALONA, jalonez, vb. I. Tranz. 1. A marca pe teren punctele unui traseu, ale unei alinieri etc. prin jaloane (1). 2. Fig. A indica punctele principale ale unei probleme sau etapele in desfasurarea unei activitati, a da o directie, a trasa in linii mari un plan. – Din fr. jalonner.

A NIVELA ~ez tranz. 1) (suprafete, terenuri etc.) A face sa devina neted; a netezi; a indrepta; a aplana; a egala. ~ un drum. 2) (diferenta de inaltime) A determina cu ajutorul nivelului. 3) fig. A aduce la acelasi nivel; a situa pe acelasi plan; a egala; a aplana. /<fr. niveler

PANTA ~e f. 1) Portiune de teren cu suprafata inclinata; povarnis; coasta; versant. ◊ A aluneca (sau a cadea) pe o ~ a se lasa atras. 2) fig. Tendinta spre viata usoara si spre rau. 3) mat. Unghi ascutit format de o dreapta sau de un plan cu o dreapta sau cu un plan orizontal; declivitate. 4) Tangenta trigonometrica a acestui unghi. /<fr. pante

clin (clinuri), s. n. – 1. Unealta de cizmar, neprecizata. – 2. Bucata de pinza triunghiulara care se adauga la haine pentru a le da largime. – 3. Portiune triunghiulara de teren. – Mr., megl. clin „colt de piine”. Sl. klinu „cui” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 289; Cihac, II, 62); cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. klin. Probabil este cuvint identic cu „clina”, s. f. (povirnis, coasta, plan inclinat), poate ca urmare a unei contaminari cu inclina (DAR crede ca acest cuvint s-a format pe baza it. china).

plan s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ Mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

podina, podini si podine, s.f. 1. (pop.) pardoseala de scanduri (la casa, la podul casei, la tavane, la vechile strazi etc.) 2. (la pl.; inv.) obligatie a negustorilor brasoveni, din Tara Romaneasca, in evul mediu, de a intretine strazile Bucurestiului pavate cu scanduri; taxa perceputa in trecut la Iasi pe carele cu produse care intrau in oras, pentru intretinerea strazilor pavate cu scanduri. 3. (inv. si reg.) tavan de scanduri. 4. (pop.) suport pe care se cladeste claia de fan; pat; pod; partea de jos a stogului de fan, poclaj, podlas; mijlocul stogului de fan. 5. (reg.) platforma de scanduri inaltata deasupra terenului care foloseste ca post de observatie, de paza. 6. platforma de care sunt fixate pietrele morii de apa; pod. 7. (reg.) piatra statatoare a morii de apa. 8. (reg.) fundul scocului la moara de apa; pod. 9. fundul jgeabului pe care se coboara bustenii la vale. 10. (reg.) suprafata plana in regiunea de munte sau de deal; regiune de ses mai inalt. 11. (reg.) strat de prune ridicat la suprafata butoiului in timpul fermentatiei. 12. (reg.) sale.

PLATFORMA s. f. I. 1. suprafata orizontala plana, planseul mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ vagon, (auto)camion care are o suprafata plata, deschisa. ♦ parte a unui tramvai, autobus etc. pe unde urca sau coboara calatorii. 2. loc rezervat la bordul unor nave pentru apuntarea avioanelor si elicopterelor. ♦ suprafata de teren pe care se ridica noi constructii. ♦ ~ de lansare = loc amenajat pentru lansarea rachetelor mari; ~ spatiala = satelit artificial de mari dimensiuni, baza de lansare de pe orbita a navelor interplanetare; ~ industriala = zona in care sunt concentrate mai multe unitati industriale. 3. parte a unei cladiri, formata dintr-o suprafata orizontala plana. ♦ rampa pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor. 4. (sport) instalatie orizontala rigida de pe care se executa sarituri in apa. 5. portiune mai rigida si mai solida a scoartei terestre. ♦ ~ continentala = zona a fundului marii care se inclina usor de la tarm spre povarnisul continental. ♦ constructie plutitoare sau fixa destinata forajului marin. ♦ loc ses (pe un deal, pe un munte). II. (fig.) program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupari oarecare, baza teoretica. (< fr. pate-forme)

CURB, -A I. adj. (despre linii) arcuit, incovoiat; (despre un plan) boltit. II. s. f. 1. linie care reprezinta grafic o relatie intre doua marimi variabile. ♦ cotitura in forma de arc. ♦ (despre vehicule) a lua ~ a = a vira. 2. linie care descrie grafic fazele succesive ale variatiilor unui fenomen. 3. ~ de nivel = linie care uneste punctele cu aceeasi altitudine ale unei suprafete de teren; izohipsa. (< fr. courbe, lat. curvus)

ROTATIE s. f. 1. miscare a unui corp in jurul unui punct fix sau al unei axe. 2. (mat.) transformare biunivoca a planului sau a spatiului in el insusi determinata de un punct fix (centru) sau de o dreapta (axa), printr-o rotatie (1) pastrand unghiurile si distantele; rotor (2). 3. miscare a corpurilor ceresti in jurul axei proprii. 4. schimbare alternativa. ♦ a capitalului = circuitul fondurilor de productie in sfera productiei si a circulatiei. ◊ alternare metodica pe acelasi teren a plantelor care se cultiva intr-un asolament. ◊ schimb alternativ de persoane sau de echipe in cursul unei activitati. (< fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation)

ZONA s.f. 1. Portiune din suprafata uscatului, a vegetatiei si climei, din adancimea unei ape sau din sol etc. cu anumite caractere omogene. · Suprafata delimitata de teren din teritoriul unui oras, al unei comune. · (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. · Spatiu de operatii militare; portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, in care se antreneaza pilotii. · Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. · (Inform.) Parte a memoriei centrale care inregistreaza un numar oarecare de cuvinte, destinate unei intrebuintari preferentiale. · (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. · Intindere, extensiune a ceva. · Arie, regiune a corpului. 2. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. 3. Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 4. Portiune din suprafata unei sfere intre doua planuri paralele. 5. (Fiz.) Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. (din fr. zone)