CONTRACTUALISM s. n. doctrina sociala, politica si juridica, aparuta in sec. XVII, fundata pe principiul contractului social; teoria contractului social. (< it. contrattualismo)

CONTRACTUALISM s. n. Doctrina sociala, politica si juridica, aparuta in secolul al XVII-lea, fundata pe principiul contractului social; teoria contractualista. [Pr.: -tu-a-] – Contractual + suf. -ism.

contract s.n. 1. Conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].

CONTRACTUALISM s.n. Doctrina sociala, politica si juridica, aparuta in sec. XVII, fundata pe principiul contractului social; teoria contractualista. [Pron. -tu-a-. / cf. it. contrattualismo].

COMTE [cot], Auguste (1798-1857), filozof si sociolog francez. Intemeietorul pozitivismului. Unul dintre fondatorii sociologiei. Delimitind in istoria intelectuala a omemirii trei stadii: teologic, metafizic si pozitiv, a preconizat o „filozofie pozitiva”, care abandoneaza explicarea naturii ascunse a lucrurilor si porneste de la studiul datelor experientei („Curs de filozofie pozitiva”). Aceasta face posibila o „politica pozitiva” sau o sociologie, numita si „fizica sociala”, conceputa ca stiinta despre legile sociale, opusa teoriei contractului social („Sistem de politica pozitiva sau tratat de sociologie ce instituie religia umanitatii”).

contract s. n. 1. conventie, intelegere scrisa prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ♦ ~ de munca = contract potrivit caruia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; ~ colectiv de munca = contract incheiat de o institutie sau intreprindere cu muncitorii si functionatii respectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract intre doua intreprinderi prin care o parte se obliga sa livreze anumite produse, sa presteze un serviciu sau sa execute o lucrare, iar cealalta sa plateasca pretul marfii sau al lucrarii, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ului social = teorie rationalista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii intre oameni. 3. (bridge) numar de levate la care s-a angajat un jucator. (< lat. contractus, fr. contrat)

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.