MOTIV, motive, s. n. I. Cauza, ratiunea, pricina unei actiuni; imboldul care impinge la o actiune sau care determina o actiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fara motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul ca... = fiindca, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv ca... = pretextand ca..., aducand argumentul ca... ◊ Expr. A da cuiva motiv sa... = a provoca pe cineva sa..., a da cuiva pretext sa... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea caruia ia nastere tema muzicala; tema, melodie, intonatie. 2. Element pictural sau sculptural fundamental, folosit intr-o compozitie decorativa sau arhitecturala. 3. Idee fundamentala sau tema principala a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

LAITMOTIV s.n. Motiv, tema muzicala care caracterizeaza un personaj, o situatie si care se reia ori de cate ori apar in scena sau este vorba de persoanele sau situatiile respective; (p. ext.) fragment, motiv muzical care se repeta. ♦ (Fig.) Idee de baza a unei opere literare etc., care se repeta de mai multe ori. [Pron. lait-mo-, pl. -ve, -vuri, var. leitmotiv s.n. / < germ. Leitmotiv, fr. leitmotiv].

VARIATIE, variatii, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezinta sub diferite forme, in mod variat; trecere de la o forma la alta; aspect variabil, schimbator. ◊ (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile unei functii in doua puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variatiilor = calcul intrebuintat in analiza infinitezimala (prin care se rezolva anumite probleme a caror solutie nu se poate obtine prin calcul diferential). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (In forma variatiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al masurii, al armoniei, al tonalitatii etc. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variatiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

tema, teme, s. f. 1. Idee principala care este dezvoltata intr-o opera, intr-o expunere; subiect; aspect al realitatii care se reflecta intr-o opera artistica. ◊ Loc. prep. Pe tema... = in jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesa muzicala. ◊ tema cu variatiuni = compozitie muzicala care consta in enuntarea unei teme si in valorificarea ei prin diferite transformari ulterioare. 3. Exercitiu scris dat scolarilor, studentilor etc. pentru aplicarea cunostintelor dobandite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvant, constituita din radacina, urmata de o vocala tematica si adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedata de prefixe si caracterizata prin faptul ca este comuna formelor unuia si aceluiasi cuvant. – Din lat. thema. Cf. fr. theme, it. tema.

MOTIV ~e f. 1) Fenomen care provoaca sau care determina aparitia efectului; pricina; cauza; temei. 2) Cauza aparenta invocata de o persoana pentru a ascunde adevaratul scop al unei actiuni; pretext; prilej. 3) Fraza sau pasaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; tema. 4) Element decorativ sau arhitectural intr-o pictura sau sculptura. 5) Idee de baza intr-o opera literara. /<fr. motif, it. motivo, germ. Motiv

PARAFRAZA s.f. 1. Explicatie mai larga si intr-o formulare personala a unui text dat. ♦ Imitatie (in versuri) a unui text, amplificata fata de original. 2. Compozitie muzicala care constituie o prelucrare cu caracter liber a unei teme muzicale luate din alta opera. [Cf. fr. paraphrase, it. parafrasi, lat., gr. paraphrasis < para – alaturi, phrasis – fel de a vorbi].

MOTIV s.n. I. Cauza care determina o actiune, un sentiment etc.; pricina. ♦ Pretext. II. 1. Fraza melodica, idee principala a unei bucati muzicale; tema. ♦ Cea mai mica constructie muzicala, constand dintr-un grup de note legate printr-un singur accent. 2. Element decorativ sau arhitectural folosit intr-o pictura sau la o sculptura. 3. tema, idee fundamentala a unei opere literare. [Cf. it. motivo, germ. Motiv, fr. motif, lat. motivus – care pune in miscare].

tema s. 1. chestiune, lucru, problema, subiect, (inv. si reg.) prochimen, (inv.) materie. (Multimea si diversitatea temelor discutate; sa trecem la tema care intereseaza.) 2. motiv. (tema literara, muzicala.) 3. lectie, (inv.) matima, tabla. (Si-a invatat tema pentru maine.) 4. (LINGV.) (inv.) tulpina. (tema unui cuvant.)

POSTLUDIU, postludii, s. n. Episod final al unei compozitii muzicale, care evoca teme din cuprinsul ei. – Din germ. Postludium, fr. postlude.

CODA¹ s. f. Parte finala a unei compozitii muzicale. ♦ Spec. Grup de note muzicale care incheie tema unei fugi. – Din it. coda.

CONTRAPUNCT ~e n. 1) Tehnica muzicala de suprapunere a doua sau a mai multor melodii, avand fiecare un caracter independent, dar care impreuna pot forma un tot organic. 2) Melodie cu inteles expresiv propriu, cantata in cadrul unei lucrari muzicale concomitent cu tema ei de baza. 3) Stiinta care studiaza regulile combinarii melodiilor in cadrul unei compozitii. /<it. contrappunto

BALET s. n. 1. gen de spectacol alcatuit din dans, muzica si (uneori) pantomima; dans artistic cu figuri pe o tema data; compozitia muzicala corespunzatoare. 2. ansamblu de balerini si balerine. (< fr. ballet, it. balletto)

CODA¹ s. f. sectiune finala a unei compozitii muzicale, codita unei note muzicale; cauda (2). ◊ grup de note muzicale care incheie tema unei fugi. (< it. coda)

BAGATELA, bagatele, s. f. 1. Lucru de mica importanta; fleac. ♦ Obiect de mica valoare, neinsemnat. 2. Mica compozitie muzicala pe o tema usoara. [Var.: bagatel s. n.] – It. bagattella (fr. bagattelle).

CANTABILITATE s. f. Insusire a unei piese muzicale sau a unei teme dintr-o compozitie vocala sau instrumentala de a avea o linie melodica expresiva. ♦ Calitate a versurilor de a fi muzicale; muzicalitate. – Cantabil + suf. -itate. Cf. it. cantabilita.

VARIATIE ~i f. 1) Trecere de la o stare (sau forma, valoare) la alta. 2) Diferenta dintre doua stari (sau forme, valori) succesive; modificare; schimbare; transformare. ~a temperaturii. ~ a intensitatii. 3) muz. Modificare a unei teme prin intermediul anumitelor procedee. 4) Compozitie muzicala, constand dintr-o tema si din modificarile de ritm ale acesteia. 5) mat. Modificare a valorii unei marimi sau functii. [G.-D. variatiei; Sil. -ri-a-ti-e] /<fr. variation, lat. variatio, ~onis

VARIATIE s.f. 1. Schimbare; stare a unui lucru care prezinta (multe) schimbari. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (La pl.; si in forma variatiuni) Piesa muzicala compusa pe o tema sau pe un motiv dat, caruia i se adauga diferite ornamentatii. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. 3. (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile functiei in doua puncte. 4. (Statist.) Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul in cadrul unei colectivitati sub influenta anumitor factori. [Gen. -iei, var. variatiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].

CONTRAPUNCT s.n. 1. Prezenta simultana a doua sau mai multe melodii cu caracter independent. ♦ Melodie care se canta concomitent cu tema intr-o lucrare muzicala. 2. Tehnica de a compune muzica pe mai multe voci; (p. ext.) arta de a compune melodii. ♦ Parte a muzicii care studiaza acest fel de compozitie. [< it. contrappunto, cf. fr. contrepoint].

MAZURCA s.f. Dans national polonez, devenit mai tarziu dans de salon. ♦ Melodia acestui dans. ♦ (P. ext.) Scurta compozitie muzicala care foloseste ritmul, temele acestui dans. [Cf. fr., pol. mazurka].

BAGATELA s. f. 1. lucru neimportant; fleac. ◊ obiect de mica valoare. 2. (muz.) piesa muzicala scurta, pe o tema usoara, variata ca expresie si forma; blueta (2). (< fr. bagatelle, it. bagatella)

CONTRAPUNCT s. n. 1. prezenta simultana a doua sau mai multe melodii cu caracter independent. ◊ melodie care se canta concomitent cu tema intr-o lucrare muzicala. 2. tehnica de a compune muzica pe mai multe voci. ◊ disciplina muzicala care studiaza acest gen de compozitie. (< it. contrappunto, fr. contrepoint)

MAZURCA s. f. dans popular polonez cu ritm vioi, devenit dans de salon; melodia corespunzatoare. ◊ (p. ext.) scurta compozitie muzicala care foloseste ritmul, temele acestui dans. (< rus., pol. mazurka)

IMITATIE, imitatii, s. f. Actiunea de a imita si rezultatul ei; imitare. ♦ (Concr.) Obiect copiat dupa un model; copie. ♦ Reluare, repetare a unei teme sau a unui motiv muzical pe diferite trepte de inaltime. [Var.: (rar) imitatiune s. f.] – Din fr. imitation, lat. imitatio, -onis.

GEN ~uri n. 1) Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) Grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris

NUVELETA ~e f. rar 1) Nuvela scurta. 2) Lucrare muzicala care cuprinde mai multe teme scurte. /<it. novelletta

IMPROVIZATIE s.f. Improvizare; interpretare spontana, nepregatita a unei teme date sau libere; piesa muzicala improvizata. ♦ Discurs, versuri etc. improvizate. ♦ Lucru facut la repezeala, la moment. [Gen. -iei, var. improvizatiune s.f. / cf. fr. improvisation, it. improvvisazione, rus. improvizatiia].

BAGATELA s.f. 1. Lucru neimportant; fleac, nimic. ♦ Obiect de mica valoare. 2. Piesa muzicala scurta, compusa pe o tema usoara. [Var. bagatel s.n. / < fr. bagatelle, it. bagatella].

OSTAIJEN [osta:jə], Paul van (1896-1928), poet begian de limba flamanda. Initiator al liricii expresioniste in Belgia. Poeme de atitudine sociala, pe teme citadine sau cultivand sonoritatea muzicala, cromatica indrazneata („Music-hall”, „Semnalul”, „Prima carte a lui Schmoll”). Povestiri satirice („Liber ca pasarea”, „Intermezzo”). Eseuri („Proza critica”).

PARAFRAZA ~e f. 1) Expunere a continutului unui text intr-o formulare proprie (de obicei, mai ampla). 2) Piesa muzicala de virtuozitate compusa pe o tema cunoscuta (din opere sau din melodii populare). /<fr. paraphrase

MONOtemaTISM s.n. Tendinta de unificare a unei compozitii muzicale ample prin sintetizarea unei singure teme. [Cf. it. monotematismo].

NUVELETA s.f. (Italienism) Nuvela scurta. ♦ Piesa muzicala compusa dintr-o succesiune de teme scurte, cu caracter liric sau dramatic. [Var. noveleta s.f. / < it. novelletta].

TETRALOGIE s. f. 1. (ant.) reunire de patru piese (trei tragedii si o drama satirica) pe care poetii tragici greci le prezentau la concursurile publice. 2. serie de patru opere literare sau muzicale legate intre ele printr-o tema comuna. 3. tetrada (1). (< fr. tetralogie)

RONDO, rondouri, s. n. Piesa muzicala instrumentala cu caracter vioi, a carei tema principala revine periodic in cursul piesei, alternand cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo.

COMPUNERE, compuneri, s. f. 1. Actiunea de a (se) compune si rezultatul ei; alcatuire, imbinare. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Concr.) Lucrare scolara asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte avand drept rezultat un cuvant nou. – V. compune.

RONDO ~uri n. Compozitie muzicala instrumentala, cu caracter vioi, a carei tema principala revine periodic, alternand cu alte teme. /<it. rondo, fr. rondeau

CICLU¹ s. n. 1. succesiune, sir de fenomene, de stari, de manifestari care se produc in cadrul unui proces repetabil totdeauna in aceeasi ordine. ♦ teoria ~ ului istoric = teorie care sustine ca procesul istoric se desfasoara in cerc inchis, printr-o „vesnica intoarcere”. ◊ serie, numar de luni, ani etc. dupa care se reproduc constant anumite fenomene. ◊ serie de productii literare, muzicale, de opere stiintifice etc. avand o tema comuna. 2. lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. ansamblu de valori succesive luate de o marime periodica in timpul unei perioade. ♦ ~ pe secunda = hert; ~ de productie = perioada in decursul careia obiectele muncii trec prin toate fazele procesului de productie, pana la stadiul de produs finit; (agr.) perioada de la pregatirea terenului pana la recoltarea, livrarea sau depozitarea productiei. (< fr. cycle, lat. cyclus)

RONDO s. n. forma muzicala instrumentala cu caracter vioi, a carei tema principala alterneaza cu diferite cuplete. (< fr., it. rondo)

ORATORIU¹, oratorii, s. n. 1. Compozitie muzicala simfonica de mare intindere, scrisa pe o tema dramatica, pentru orchestra, cor si solisti vocali si destinata a fi interpretata in concert; p. restr. cantata. 2. (Inv.) Mic edificiu sau incapere intr-o locuinta particulara, servind drept loc de rugaciune; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire.

BAGATELA ~e f. 1) Compozitie muzical-instrumentala de proportii mici, scrisa pe o tema neinsemnata. 2) Lucru sau fapt lipsit de importanta; fleac. [G.-D. bagatelei] /<it. bagattella, fr. bagatelle

RICERCAR n. Compozitie muzicala poli-fonica, alcatuita din mai multe sectiuni (fie-care avand tema sa proprie), care se canta fara intrerupere. / < it. ricercare

BItemaTISM s. n. principiu de compozitie care presupune existenta a doua teme diferite ca profil si tonalitate in cadrul unei forme muzicale mai ample. (< it. bitematismo, fr. bithematisme)

PARAFRAZA s. f. 1. explicatie mai larga si intr-o formulare personala a unui text dat. 2. imitatie (in versuri) a unui text, amplificata fata de original. ◊ (peior.) comentariu verbios si difuz. 3. compozitie muzicala, prelucrare cu caracter liber, de pura virtuozitate, a unei teme luate din alta opera. (< fr. paraphrase, lat., gr. paraphrasis)

PARAFRAZA, parafraze, s. f. 1. Expunere, explicatie etc. intr-o formulare personala (si mai dezvoltata) a continutului unui text, al unei comunicari orale etc. 2. Piesa muzicala instrumentala de virtuozitate care constituie o prelucrare libera a unei teme cunoscute. – Din fr. paraphrase.

RICERCAR s. n. Compozitie muzicala polifonica, anterioara fugii, alcatuita din mai multe sectiuni (fiecare avand tema sa proprie), care se canta fara intrerupere, capriciu, fantezie. – Din it. ricercare.

MOTIV s. n. I. ratiune, cauza care determina o actiune, un sentiment. ◊ pretext; mobil. II. 1. cea mai mica unitate melodico-ritmica a unei idei muzicale cu un profil si un sens propriu; parte a unei teme, capabila sa devina de sine statatoare, in dezvoltare. 2. element decorativ sau arhitectural intr-o pictura sau sculptura. 3. tema, idee fundamentala a unei opere literare. (< fr. motif, it. motivo, germ. Motiv)

INVENTIE, inventii, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnica dintr-un domeniu al cunoasterii care prezinta noutate si progres fata de stadiul cunoscut pana atunci. 2. Afirmatie care sustine ca adevarate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciuna. 3. Cautarea si alegerea ideilor si argumentelor adecvate intr-un discurs sau a ideilor si temelor corespunzatoare intr-o creatie artistica. 4. (Muz.; in forma inventiune) Mica piesa muzicala in stil contrapunctic, imitativ, specifica barocului. [Var.: inventiune s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

REFREN, refrene, s. n. 1. Cuvant, vers sau grup de versuri care se repeta dupa una sau mai multe strofe, cu rolul de a sublinia, prin repetitie, o idee poetica. 2. Fraza muzicala reluata la sfarsitul cupletelor unui cantec, in general pe aceeasi linie melodica. ♦ tema principala a rondoului, care se repeta dupa fiecare cuplet. 3. Fig. (Depr.) Cuvant, fraza, expresie care se repeta stereotip. [Pr. si: refrenuri] – Din fr. refrain.

VERISM s. n. Curent literar si muzical (de opera) aparut in Italia la sfarsitul sec. al XIX-lea, care abordeaza teme realiste (si naturaliste) legate de viata cotidiana si de faptele oamenilor simpli. – Din it. verismo, fr. verisme.

RIFF s. n. (jaz) fraza muzicala simpla si foarte ritmata, mediocra, motiv care se repeta ca fond sau ca tema principala, mod de constructie melodica specific folclorului negru. (< amer. riff)

PASTISA, pastise, s. f. Lucrare literara, muzicala sau plastica, de obicei lipsita de originalitate si de valoare, in care autorul preia servil temele sau mijloacele de expresie ale unui mare creator; imitatie, copie. – Din fr. pastiche.

URMARI, urmaresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi dupa cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A tine pe cineva sub observatie; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare impotriva cuiva. 2. A se conduce dupa un anumit principiu, dupa o anumita conceptie calauzitoare. 3. A insoti pe cineva sau ceva cu privirile, cu gandul. ♦ A privi ceva in miscare, in desfasurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problema, o tema, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atentie o expunere orala, executarea unei compozitii muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urma + suf. -ari.

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

LAITMOTIV s. n. 1. motiv, tema avand o anumita semnificatie, care caracterizeaza un personaj, o situatie si care se repeta adesea in cursul unei compozitii muzicale; (p. ext.) fragment, motiv muzical care se repeta. 2. (fig.) idee de baza a unei opere literare etc. care se repeta de mai multe ori. (< germ. Leitmotiv)

COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) Opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis

EXERCITIU s.n. 1. (De obicei la pl.) Actiune fizica sau intelectuala, repetata, facuta pentru a dobandi sau a forma anumite deprinderi, abilitati etc. ♦ Mica piesa vocala sau instrumentala creata in scopul de a obisnui pe cel care invata sa cante sau pe cel ce studiaza un instrument muzical cu o anumita problema tehnica. ♦ Instruire a militarilor pentru a invata deprinderea manuirii armelor si a modului de a lupta. ♦ tema data scolarilor spre a-i familiariza cu unele materii. 2. Exercitare, indeplinire. ♦ Exercitiu bugetar = perioada de un an pentru care se efectueaza toate operatiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. ◊ In exercitiul functiunii = in timpul serviciului legal. [Pron. -tiu, pl. -ii. / cf. lat. exercitium, fr. exercice].

COMPUNERE s.f. 1. Actiunea de a compune si rezultatul ei; alcatuire. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a doua cuvinte care formeaza un cuvant nou. 4. Lucrare scolara asupra unei teme. [< compune].

CANTATA, cantate, s. f. Compozitie muzicala ocazionala, cu caracter solemn sau liric, pentru voci, solo, cor si orchestra. ◊ (In compusul) Cantata-oratoriu = compozitie vocal-instrumentala pe un libret cu tema dramatica. – Din it. cantata.

tema ~e f. 1) Idee fundamentala tratata intr-o lucrare (stiintifica, artistica etc.). ~ actuala. 2) Fraza sau peisaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; motiv. ~ cu variatii. 3) Lucrare scrisa data spre executare (acasa) elevilor sau studentilor. 4) lingv. Parte a cuvantului care, pe langa radacina, poate cuprinde sufixe sau prefixe si este comuna formelor flexionare ale cuvantului. ~ nominala. ~ verbala. [G.-D. temei] /<lat., ngr. thema, fr. theme, germ. Thema

tema s. f. 1. subiect, problema principala care se dezvolta intr-o expunere; aspect al vietii care se reflecta intr-o opera artistica. 2. motiv melodic al unei compozitii muzicale pe care se compun variatiunile. 3. lucrare scrisa data elevilor pentru aplicarea cunostintelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvant alcatuit din radacina (impreuna cu prefixele si sufixele), comuna numai unuia si aceluiasi cuvant. 5. (mil.) ~ tactica = plan stabilit pentru a servi ca baza studiului teoretic sau practic, cu sau fara trupe, al unei operatii de razboi. (< fr. theme, lat., gr. thema, it. tema)

COMPUNERE s. f. 1. actiunea de a compune. 2. bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvant nou din mai multe cuvinte intregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare scolara scrisa asupra unei teme; compozitie (6). (<compune)

tema s.f. 1. Subiect, materie, problema (principala) care urmeaza sa fie lamurita; ideea fundamentala care se dezvolta intr-o expunere, intr-o opera literara etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vietii materiale si spirituale prezente in opera de arta. ♦ Motiv melodic al unei compozitii muzicale, pe care se compun variatiunile. 2. Subiect de compozitie pentru scolari. ♦ Lucrare (scrisa) pregatita de un scolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvant alcatuita de radacina, impreuna cu prefixele si sufixele. [Cf. fr. theme, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.