POLEMIC, -A, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discutie in contradictoriu, controversa pe o tema literara, stiintifica, politica etc. 2. Adj. Care tine de polemica (1), cu tendinta de polemica, privitor la polemica; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polemique.

COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) Opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis

COMPUNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvant nou prin reunirea a doua sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operatie de determinare a rezultantei a doi sau mai multi vectori. 4) Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui. 5) inv. Rezultat al unui proces de creatie artistica; compozitie. [G.-D. compunerii] /v. a compune

SIMPOZION, simpozioane, s. n. 1. (In antichitate) Continuare a unui banchet cu cantece, dansuri si discutii variate. 2. Discutie organizata, pe baza unor scurte expuneri asupra unei teme literare, filozofice, stiintifice etc. de actualitate, purtate de cativa vorbitori in fata si cu participarea publicului. [Pr.: -zi-on. – Acc. si: simpozion] – Din ngr. simposion, germ. Symposion.

SUJET, sujeturi, s. n. (Inv.) tema (literara), subiect. ♦ Prilej, motiv. – Din fr. sujet.

TEMA s. 1. chestiune, lucru, problema, subiect, (inv. si reg.) prochimen, (inv.) materie. (Multimea si diversitatea temelor discutate; sa trecem la tema care intereseaza.) 2. motiv. (tema literara, muzicala.) 3. lectie, (inv.) matima, tabla. (Si-a invatat tema pentru maine.) 4. (LINGV.) (inv.) tulpina. (Tema unui cuvant.)

CERNY [cerni], Vaclav (1905-1987), critic si istoric literar ceh. Studii de literatura comparata („Eseu asupra titanismului in poezia romantica occidentala intre 1815 si 1850”), monografii, eseuri pe teme literare si culturale de actualitate.

ESEU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proportii restranse asupra unor teme filozofice, literare sau stiintifice, compus cu mijloace originale, fara pretentia de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Incercare. 3. Proba preliminara de marci postale pe hartie si in culori diferite in vederea alegerii prototipului definitiv al intregului tiraj. – Din fr. essai.

TRATA, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea fata de cineva sau de ceva o anumita comportare, a se purta cu cineva intr-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui oaspete mancare, bautura; a ospata. 3. Tranz. si refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economica, sociala, politica etc., cu scopul de a ajunge la o intelegere, la incheierea unei conventii etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (in scris sau oral) o tema stiintifica, literara etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semintele si plantele actiunii unor agenti chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (inv.) tracta vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare.

CONFERINTA s.f. 1. Cuvantare, discurs, expunere facuta in public referitor la o tema stiintifica, literara etc. 2. Adunare a reprezentantilor unor state, ai unor organizatii etc. pentru a discuta si a lua hotarari in anumite chestiuni. ♦ For superior al unui partid (comunist), care se intruneste atunci cand nu poate fi convocat congresul. 3. Consfatuire, convorbire. ◊ Conferinta de presa = intalnire intre oameni de stat, oameni politici etc. si reprezentanti ai presei pentru a lamuri o anumita problema, pentru discutii cu caracter informativ etc. [Var. conferenta s.f. / cf. lat. conferentia, fr. conference, it. conferenza].

TRATA vb. I. 1. tr. A avea fata de cineva sau de ceva o anumita comportare, a se purta intr-un anumit fel. 2. tr., refl. A (se) supune unui tratament. 3. tr. A oferi unui oaspete mancare, bautura. ♦ A face cinste. 4. tr. A discuta, a duce tratative pentru a ajunge la o intelegere. 4. tr. A dezvolta o tema stiintifica, literara etc. 6. tr. (Tehn.) A supune (un corp, o substanta) actiunii unui agent oarecare in vederea unui anumit scop. ♦ (Agr.) A supune semintele sau solul actiunii unor agenti chimici sau fizici. [< it. trattare, cf. fr. traiter < lat. tractare].

ROMANTIOS, -OASA, romantiosi, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visator, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplatie. ♦ (Despre opere literare) Care trateaza teme sentimentale, care contine note de melancolie, de visare. [Pr.: -ti-os] – Romant + suf. -ios.

COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

ROMANTIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care manifesta sensibilitate si exaltare; inclinat sa idealizeze realitatea; romantic. Fire ~oasa. 2) Care predispune la visare; in stare sa provoace melancolie. 3) (despre opere literare) Care trateaza teme sentimentale; cu note de melan-colie. [Sil. -ti-os] /roman[t] + suf. ~ios

SIMPOZION ~oane n. 1) Discutie asupra unei teme stiintifice sau literare, pe baza unor scurte expuneri in fata publicului. 2) (in antichitate) Continuare a unui banchet cu cantece, dansuri si discutii variate. [Sil. -zi-on; Acc. si simpozion] /<fr. symposion, germ. Symposion, ngr. simposion

ROMANTIOS, -OASA (adj.) (adesea s.) Predispus la visare, la reverie; romantic, melancolic. ♦ (Despre opere literare) Care trateaza teme sentimentale; care predispune la visare. [Pron. -ti-os. / < romant + -(i)os].

ROMANTIOS, -OASA adj. predispus la visare, la reverie; romantic, melancolic. ◊ (despre opere literare) care trateaza teme sentimentale. (< romant + -/i/os)

URMUZ (pseud. lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzau) (1883-1923, n. Curtea de Arges), scriitor roman. Proza a automatismelor, premergand suprarealismul si literatura absurdului si demontand prin parodiere teme si tehnici literare, intr-o savuroasa comedie a limbajului, conventiile literare existente („Palnia si Stamate”, „Ismail si Turnavitu”, „Algazy si Grummer”, „Fuchsiada”).

ONIRIC, -A, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care apartine visului; care delireaza, care aiureaza din cauza unei obsesii sau unor halucinatii. ◊ Delir oniric = delir asemanator cu visul, care se manifesta in unele boli psihice si in care bolnavul se comporta ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este strain de ce se intampla in jurul lui, care traieste intr-o lume de vis. 2. (Despre creatii literare) care are ca tema principala situatiile onirice (1). – Din fr. onirique.

CONTINUT, continuturi, s. n. 1. Ceea ce incape intr-un spatiu limitat, in special intr-un recipient. 2. Totalitatea notelor esentiale ale unei notiuni, determinata in raport cu sfera acesteia; comprehensiune. 3. Fondul de idei si afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, tema, miez. 4. Lista ordonata a materialului pe care il cuprinde o revista, o carte; tabla de materii, sumar. – V. contine.

temaTOLOGIE s. f. 1. orientare in critica literara axata pe analiza temelor unei opere. 2. ramura a literaturii comparate avand ca obiect studiul temelor, al istoriei si al circulatiei lor in literaturile popoarelor. (< fr. thematologie)

MOTIV, motive, s. n. I. Cauza, ratiunea, pricina unei actiuni; imboldul care impinge la o actiune sau care determina o actiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fara motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul ca... = fiindca, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv ca... = pretextand ca..., aducand argumentul ca... ◊ Expr. A da cuiva motiv sa... = a provoca pe cineva sa..., a da cuiva pretext sa... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea caruia ia nastere tema muzicala; tema, melodie, intonatie. 2. Element pictural sau sculptural fundamental, folosit intr-o compozitie decorativa sau arhitecturala. 3. Idee fundamentala sau tema principala a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

PARODIE, parodii, s. f. 1. Creatie literara in care se preiau temele, motivele si mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor in scopul de a obtine un efect satiric sau comic. 2. Imitatie neizbutita, inferioara sau c**********a a unui prototip, a unui original. ♦ P. ext. Bataie de joc. – Din fr. parodie.

temaTICA, tematici, s. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Fr. thematique. (< gr.).

temaTIC, -A, tematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de o tema, privitor la o tema, facut pe anumite teme. 2. Adj. (In sintagma) Vocala tematica = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta, si care, adaugata la radacina unui cuvant, formeaza impreuna cu aceasta o tema. 3. S. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Din (1, 2) fr. thematique, (3) germ. Thematik.

CICLU s.n. 1. Serie, lant de fenomene, de stari etc., care se produc totdeauna in aceeasi ordine. ♦ Serie, numar de luni, de ani etc., dupa care se reproduc constant anumite fenomene in aceeasi ordine. ♦ Serie de productii literare, de opere stiintifice etc. cu tema comuna. 2. Lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. Totalitatea starilor succesive prin care trece un sistem fizic intr-o transformare ciclica. 4. Unitate de masura pentru frecventa (la v******i), reprezentand frecventa unei v******i cu perioada de o secunda. [Pl. -uri. / < lat. cyclus, cf. it. ciclo, fr. cycle, gr. kyklos – cerc].

temaTICA s.f. Totalitatea temelor dintr-un grup de opere literare, artistice, stiintifice etc. [Cf. fr. thematique].

MOTIV s.n. I. Cauza care determina o actiune, un sentiment etc.; pricina. ♦ Pretext. II. 1. Fraza melodica, idee principala a unei bucati muzicale; tema. ♦ Cea mai mica constructie muzicala, constand dintr-un grup de note legate printr-un singur accent. 2. Element decorativ sau arhitectural folosit intr-o pictura sau la o sculptura. 3. tema, idee fundamentala a unei opere literare. [Cf. it. motivo, germ. Motiv, fr. motif, lat. motivus – care pune in miscare].

MOTIV s. n. I. ratiune, cauza care determina o actiune, un sentiment. ◊ pretext; mobil. II. 1. cea mai mica unitate melodico-ritmica a unei idei muzicale cu un profil si un sens propriu; parte a unei teme, capabila sa devina de sine statatoare, in dezvoltare. 2. element decorativ sau arhitectural intr-o pictura sau sculptura. 3. tema, idee fundamentala a unei opere literare. (< fr. motif, it. motivo, germ. Motiv)

temaTIC, -A I. adj. 1. referitor la o tema. ♦ vocala ~a = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta si care, impreuna cu radacina, formeaza tema. 2. alcatuit pe anumite teme. II. s. f. totalitatea temelor dintr-un grup de opere literare, artistice, stiintifice etc. (< fr. thematique, /II/ germ. Thematik)

TOPOS s. n. loc comun intr-o creatie literara, intr-o literatura etc.; idee, tema, modalitate de tratare comuna mai multor creatii literare apartinand aceluiasi gen, aceleiasi sau mai multor literaturi. (< gr. topos)

CICLU¹ s. n. 1. succesiune, sir de fenomene, de stari, de manifestari care se produc in cadrul unui proces repetabil totdeauna in aceeasi ordine. ♦ teoria ~ ului istoric = teorie care sustine ca procesul istoric se desfasoara in cerc inchis, printr-o „vesnica intoarcere”. ◊ serie, numar de luni, ani etc. dupa care se reproduc constant anumite fenomene. ◊ serie de productii literare, muzicale, de opere stiintifice etc. avand o tema comuna. 2. lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. ansamblu de valori succesive luate de o marime periodica in timpul unei perioade. ♦ ~ pe secunda = hert; ~ de productie = perioada in decursul careia obiectele muncii trec prin toate fazele procesului de productie, pana la stadiul de produs finit; (agr.) perioada de la pregatirea terenului pana la recoltarea, livrarea sau depozitarea productiei. (< fr. cycle, lat. cyclus)

SUBIECT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ◊ pricina, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie continutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme in cadrul formelor polifonice bazate pe imitatie (inventiune, ricercar, fuga). 2. partea principala a unei propozitii, care indica cine indeplineste sau sufera actiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecatii de predicatie, reprezentand notiunea despre care se afirma sau se neaga insusirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca fiinta activa si constienta. 2. persoana supusa observatiei, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, dupa fr. subjet)

TETRALOGIE s. f. 1. (ant.) reunire de patru piese (trei tragedii si o drama satirica) pe care poetii tragici greci le prezentau la concursurile publice. 2. serie de patru opere literare sau muzicale legate intre ele printr-o tema comuna. 3. tetrada (1). (< fr. tetralogie)

MEDALION, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de forma rotunda sau ovala, care incadreaza sau inchide intre doua capace o fotografie, o pictura, o suvita de par etc. si care se poarta de obicei la gat. ♦ Rama ovala sau rotunda in care este fixata o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat intr-o astfel de rama. 2. Element decorativ de forma circulara sau ovala, folosit in arhitectura, mobilier etc. si cuprinzand un basorelief, o inscriptie, un portret etc. 3. Scriere literara in proza de mici dimensiuni, pe o anumita tema, in care sunt schitate trasaturile fundamentale ale vietii si operei unei personalitati, adesea urmata de exemplificari din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. medaillon (dupa medalie). Cf. it. medaglione.

TABLETA, tablete, s. f. 1. Preparat farmaceutic in forma de disc mic; pastila, pilula, bulin. ♦ Preparat alimentar dulce, solid, prezentat in mici placute in forma dreptunghiulara. 2. (Rar) Caiet de note, de insemnari. 3. Articol publicistic de mici dimensiuni, de obicei pe o tema de actualitate si adesea ca forma a pamfletului literar. – Din fr. tablette.

COMPUNERE, compuneri, s. f. 1. Actiunea de a (se) compune si rezultatul ei; alcatuire, imbinare. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Concr.) Lucrare scolara asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte avand drept rezultat un cuvant nou. – V. compune.

PSIHOCRITIC, -A I. s. m. critic care utilizeaza psihocritica. II. s. f. metoda de critica literara inspirata de psihanaliza, care studiaza frecventa si structura temelor ce definesc personalitatea unui creator. (< fr. psychocritique)

REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)

ORTODOXISM s. n. 1. Religia crestina ortodoxa. 2. Calitatea de a fi ortodox (2). 3. Doctrina literara si ideologica romaneasca din perioada interbelica; inclinare spre cultivarea temelor si motivelor religioase ortodoxe. – Ortodox + suf. -ism.

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

POLEMICA s.f. Discutie contradictorie asupra unui subiect, asupra unei teme etc.; lupta de idei cu privire la o problema literara, stiintifica etc. [< fr. polemique, it. polemica, cf. gr. polemikos < polemos – razboi].

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

VERISM s. n. Curent literar si muzical (de opera) aparut in Italia la sfarsitul sec. al XIX-lea, care abordeaza teme realiste (si naturaliste) legate de viata cotidiana si de faptele oamenilor simpli. – Din it. verismo, fr. verisme.

MOTIV ~e f. 1) Fenomen care provoaca sau care determina aparitia efectului; pricina; cauza; temei. 2) Cauza aparenta invocata de o persoana pentru a ascunde adevaratul scop al unei actiuni; pretext; prilej. 3) Fraza sau pasaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; tema. 4) Element decorativ sau arhitectural intr-o pictura sau sculptura. 5) Idee de baza intr-o opera literara. /<fr. motif, it. motivo, germ. Motiv

PARODIE s. f. 1. imitatie a unei opere literare, cu scopul de a satiriza un autor sau de a realiza efecte comice pe o tema data. ◊ (p. ext.) imitatie nereusita, inferioara originalului. 2. (muz.) piesa cu caracter de gluma, in care se parafrazeaza una sau mai multe teme. (< fr. parodie, lat., gr. parodia)

PASTISA, pastise, s. f. Lucrare literara, muzicala sau plastica, de obicei lipsita de originalitate si de valoare, in care autorul preia servil temele sau mijloacele de expresie ale unui mare creator; imitatie, copie. – Din fr. pastiche.

DISCURS s. n. 1. expunere oratorica in fata unui auditoriu pe o tema politica, morala etc.; cuvantare. 2. expresie verbala a gandirii; cuvantare. 3. disertatie, tratare a unui subiect de natura stiintifica sau literara; expozeu, tratat. (< fr. discours, lat. discursus)

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.

tema s.f. 1. Subiect, materie, problema (principala) care urmeaza sa fie lamurita; ideea fundamentala care se dezvolta intr-o expunere, intr-o opera literara etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vietii materiale si spirituale prezente in opera de arta. ♦ Motiv melodic al unei compozitii muzicale, pe care se compun variatiunile. 2. Subiect de compozitie pentru scolari. ♦ Lucrare (scrisa) pregatita de un scolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvant alcatuita de radacina, impreuna cu prefixele si sufixele. [Cf. fr. theme, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

COMPUNERE s.f. 1. Actiunea de a compune si rezultatul ei; alcatuire. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a doua cuvinte care formeaza un cuvant nou. 4. Lucrare scolara asupra unei teme. [< compune].

EPISOD s. n. 1. parte a actiunii in vechea tragedie greaca, intre doua interventii ale corului. ◊ parte dintr-o opera literara circumscrisa la un singur moment, la infatisarea unei singure situatii. 2. diviziune a unei actiuni dramatice (film serial etc.) 3. (muz.) sectiune mijlocie intr-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intre partile principale ale unei compozitii mari (sonata, rondo etc.) 4. intamplare, incident. (< fr. episode, gr. epeisodion)

RAPEANU, Valeriu (n. 1931, Ploiestiori, jud. Prahova), istoric si critic literar roman. Prof. univ. la Bucuresti. Director al Editurii „Mihai Eminescu” (1972-1990). Monografii („George Mihail Zamfirescu”, „Vlahuta si epoca sa”, „I.G. Duca”, „George Enescu”). Studii si eseuri pe teme diverse („Cultura si istorie”, „Memoria si fetele timpului”); eseuri critice („N. Iorga”, „Gh. I. Bratianu”); editii (Vlahuta, Iorga).

EPISOD s.n. 1. Parte a actiunii in vechea tragedie greaca, desfasurata intre doua interventii ale corului. ♦ Parte dintr-o opera literara circumscrisa la un singur moment, la infatisarea unei singure situatii. 2. Actiune secundara legata de actiunea principala a unui poem, a unui roman etc. ♦ (Muz.) Sectiune mijlocie construita intr-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intercalata intre partile principale ale unei compozitii mari. 3. Intamplare, incident, fapt accesoriu. [Pl. -oade, -oduri, var. epizod s.n. / < fr. episode, cf. gr. episodion – ceea ce vine din afara].

COMPUNERE s. f. 1. actiunea de a compune. 2. bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvant nou din mai multe cuvinte intregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare scolara scrisa asupra unei teme; compozitie (6). (<compune)

CORAL², -A I. adj. 1. de, pentru cor. 2. care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (despre compuneri literare) ale caror motive, elemente, personaje prezinta armonie, acordandu-se ca vocile unui cor. II. s. f. formatie corala ampla; cor (I, 2). III. s. n. cantec religios (liturgic) pe mai multe voci. ◊ compozitie pentru orga pe tema unui asemenea cantec. (< fr. choral, it. corale)

LAITMOTIV s. n. 1. motiv, tema avand o anumita semnificatie, care caracterizeaza un personaj, o situatie si care se repeta adesea in cursul unei compozitii muzicale; (p. ext.) fragment, motiv muzical care se repeta. 2. (fig.) idee de baza a unei opere literare etc. care se repeta de mai multe ori. (< germ. Leitmotiv)

EMINESCIANISM s. n. moment distinct al istoriei literare, marcat de Mihai Eminescu, expresie a geniului poporului roman, spirit enciclopedic, universal, care, prin originalitate, prin simtul absolut al limbii si al muzicalitatii poetice, a dat o maxima stralucire romantismului romanesc. ◊ tendinta de a prelua si cultiva teme si motive eminesciene. (< eminescian + -ism)

LAITMOTIV s.n. Motiv, tema muzicala care caracterizeaza un personaj, o situatie si care se reia ori de cate ori apar in scena sau este vorba de persoanele sau situatiile respective; (p. ext.) fragment, motiv muzical care se repeta. ♦ (Fig.) Idee de baza a unei opere literare etc., care se repeta de mai multe ori. [Pron. lait-mo-, pl. -ve, -vuri, var. leitmotiv s.n. / < germ. Leitmotiv, fr. leitmotiv].

RENGA, poeme japoneze inlantuite, formate din 31 de silabe in grupe de cate 5, 7, 5 si 7, 7, la care isi aduc de obicei contributia doi poeti. Genul literar a cunoscut o deosebita inflorire intre sec. 13 si 16, atingand punctul culminant in sec. 15. In zilele noastre se considera ideal un grup de 7-8 persoane care sa compuna aproximativ 100 de strofe. Regulile de compozitie sunt stricte, deoarece importanta nu este legatura, ci efectul general creat de poem. Se aleg teme traditionale cum ar fi: particularitati ale anotimpurilor, florile de cires, luna plina, dragostea etc.

ARTICOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisa (de proportii mai reduse) cu caracter publicistic, pe o tema politica, economica, stiintifica etc. ◊ Articol de fond = articol care exprima punctul de vedere al redactiei unei publicatii periodice in cele mai importante probleme ale actualitatii. Articol-program = articol care cuprinde conceptia generala si programul de activitate al unei publicatii periodice la inceputul aparitiei sale. 2. Diviziune intr-un document oficial, marcata de obicei printr-un numar de ordine sau printr-o litera. ♦ Diviziune intr-un buget, intr-un plan financiar etc., care contine denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. 3. Obiect care se vinde in comert. 4. Parte de vorbire flexibila care individualizeaza substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte parti de vorbire si care marcheaza diverse functii gramaticale ale cuvintelor pe care le insoteste. – Din fr. article, lat. articulus.

MANSETA, mansete, s. f. 1. Partea de jos a manecii unei camasi (barbatesti) sau a unei bluze; banda (detasabila) aplicata ca garnitura la partea de jos a unei maneci. ♦ Partea de jos (rasfranta) a pantalonilor. ♦ Portiune de la inceputul unui ciorap tricotat, lucrata de obicei ca un elastic. 2. Garnitura de piele sau de cauciuc, in forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschideri. 3. Text scurt tiparit cu alt caracter de litera pe prima pagina a unui ziar sau intr-o publicatie periodica., la inceputul unui articol, care contine in rezumat o stire importanta din cuprinsul ziarului sau ideea principala, nota originala din cuprinsul articolului. ◊ Manseta bibliografica = indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii sau citarii periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; p. ext. spatiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].