STOIC, -A, stoici, -ce, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care apartine stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (in fata vicisitudinilor vietii). II. S. m. si f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tarie sufleteasca (in fata vicisitudinilor vietii). [Pr.: -sto-ic] – Din fr. stoique, lat. stoicus.

MORAL, -A, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care apartine moralei, conduitei admise si practicate intr-o societate, care se refera la morala; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care contine o invatatura; moralizator. 2. Care apartine psihicului, spiritului, intelectului, care se refera la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultatilor sufletesti si spirituale. 2. Stare afectiva, dispozitie sufleteasca temporara care priveste puterea, dorinta, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultatile. ♦ Curaj, tarie sufleteasca. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a imbarbata (pe cineva). A(-i) scadea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

STOIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de stoicism; propriu stoicismului. 2) fig. Care suporta cu tarie vicisitudinile vietii; dotat cu tarie sufleteasca. [Sil. sto-ic] /<lat. stoicus, fr. stoique

STOIC² ~ci m. 1) Adept al stoicismului. 2) Persoana care suporta cu tarie vicisitudinile vietii; persoana dotata cu tarie sufleteasca. /<lat. stoicus, fr. stoique

STOICISM n. 1) (in antichitatea greco-romana) Curent filozofic conform caruia omul trebuie sa se conduca dupa ratiune si sa infrunte cu fermitate si curaj toate vicisitudinile vietii. 2) Atitudine plina de barbatie si curaj; tarie sufleteasca. [Sil. sto-i-] /<germ. Stoizismus, fr. stoicisme

sufletie, sufletii, s.f. (inv.) tarie sufleteasca; bucurie, insufletire.

STOIC, -A adj. 1. Care tine de stoicism, care se refera la doctrina stoicilor. 2. Ferm, neclintit. // s.m. si f. 1. Adept al stoicismului. 2. Om ferm, cu multa tarie sufleteasca. [Pron. sto-ic. / cf. fr. stoique, lat. stoicus, gr. stoa – portic unde se adunau stoicii pentru discutiile lor filozofice].

STOIC, -A I. adj. 1. referitor la stoicism. ♦ scoala ~a = scoala filozofica intemeiata de Zenon in sec. IV a. Chr. in Grecia antica, care continea elemente materialiste in conceptia despre natura si in teoria cunoasterii, dar care in domeniul eticii se mentinea pe pozitii idealiste, propovaduind supunerea fata de soarta. 2. ferm, neclintit. II. s. m. f. 1. adept al stoicismului. 2. om cu multa tarie sufleteasca. (< fr. stoique, lat. stoicus)

MORAL² n. 1) Ansamblu de calitati psihice si spirituale ale unui om. 2) Stare de spirit, dispozitie sufleteasca; tarie de caracter. /<lat. moralis, ~e, fr. moral

STOICISM s.n. 1. Curent filozofic creat de Zenon in sec. IV i.e.n. in Grecia antica, care continea elemente materialiste in conceptia despre natura si in teoria cunoasterii, dar care in domeniul eticii se mentinea pe pozitii idealiste, propovaduind supunerea fata de soarta si considerand drept conditie a fericirii eliberarea de pasiuni si linistea spiritului. 2. tarie, fermitate sufleteasca in fata greutatilor vietii. [Pron. sto-i-. / cf. fr. stoicisme].

STOICISM s. n. 1. doctrina scolii stoice. 2. tarie, fermitate sufleteasca in fata vicisitudinilor vietii. (< fr. stoicisme)

para s.f. (pop.) 1. flacara, valvataie, dogoare. 2. (fig.; inv.) tarie, intensitate. 3. (fig.; inv.) sentiment puternic; inflacarare, chin sufletesc, dorinta chinuitoare, foc. 4. (adv.; pe langa verbul a rosi) foarte intens, foarte tare. 5. (inv.) emanatie puternica, exalatie. 6. (inv.) sul de fum. 7. (reg.) traznet. 8. (reg.) taisul toporului.

sufletesc ~easca (~esti) 1) Care tine de suflet; propriu sufletului. Stare ~easca. 2) Care tine de trasaturile morale ale omului. tarie ~easca. Multumire ~easca. [Sil. su-fle-] /suflet + suf. ~esc

ECHILIBRU s. n. 1. stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare sau de repaus. 2. (biol.) insusire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreinnoi. ♦ ~ ecologic = stare a unui mediu natural in care compozitia faunei si a florei ramane aproape constanta. 3. proportie, raport just intre lucruri opuse. ♦ ~ de forte = situatie in care mai multe puteri, de tarie aproximativ egala, se echilibreaza ca influenta si dominatie in lume; ~ bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. 4. (psih.) senzatie de ~ = senzatie care reflecta pozitia si miscarile corpului in spatiu. 5. (fig.) stare de liniste, de armonie, de stabilitate sufleteasca. (< fr. equilibre, lat. aequilibrium)