SULTAN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman si din alte tari musulmane; persoana care poarta (sau purta) acest titlu. ♦ (Inv.) Sultan-mezat = licitatie speciala care avea loc in divanul tarii. – Din tc. sultan.

EMIR, emiri, s. m. 1. Titlu dat descendentilor lui Mahomed; persoana avand acest titlu. 2. Titlu dat unui guvernator sau unui principe domnitor in unele tari musulmane; persoana avand acest titlu. – Din fr. emir.

CALIFAT ~e n. 1) (in unele tari musulmane) Teritoriu supus autoritatii unui calif. 2) Durata de domnie a unui calif sau a unei dinastii musulmane. 3) Demnitate de calif. /<fr. califat

SULTAN ~i m. (in Imperiul Otoman si in alte tari musulmane; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator absolut al tarii; monarh; suveran. /<turc. sultan

SAH¹ ~i m. (in unele tari musulmane; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Conducator absolut al tarii; monarh; suveran. /<turc. sah, fr. schah, shah

VIZIR ~i m. inv. Demnitar in Imperiul Otoman si in alte tari musulmane. ◊ Mare ~ nume dat primului ministru in Imperiul Otoman. /<turc. vezir

EMIR s.m. 1. Titlu dat guvernatorilor unor tari musulmane. 2. Titlu dat de turci acelora care pretind ca se trag din neamul lui Mahomed. [Cf. fr. emir, ar. amir – print].

EMIR s. m. 1. titlu dat descendentilor lui Mohamed. 2. titlu al guvernatorilor unor tari musulmane. (< fr. emir)

VIZIR, viziri, s. m. Nume dat ministrilor (sau inaltilor dregatori) din tarile musulmane. ◊ Mare-vizir = nume dat in Imperiul Otoman dregatorului care indeplinea functia de prim-sfetnic al sultanului. – Din tc. vezir.

SAHINSAH ~i m. (in unele tari mu-sulmane; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) v. SAH I. /<persan. sahinsah

VILAIET s. n. diviziune administrativ-teritoriala din tarile musulmane. (< fr. vilayet)

vizir (-ri), s. m. – Ministru, in tarile musulmane. – Var. inv. vezir. Mr., megl. vizir. Tc. vezir, din arab. wazir (Seineanu, II, 378; Lokotsch 2160; REW 9515a), cf. ngr. βεζίρης, alb., bg., sb., pol. vezir, sp. alguacil. – Der. viziri, vb. (a exercita functia de vizir), inv.; vizirie, s. f. (slujba de vizir); vizirlic (var. viziriat), s. n. (slujba de vizir), din tc. vezirlik, var. din fr. viziriat; viziresc, adj. (de vizir).

MUFTIU ~i m. Capetenie a unei comunitati religioase musulmane. ◊ Marele ~ conducatorul cultului islamic dintr-o tara. /<turc. mufti

PANARAB, -A adj. referitor la totalitatea tarilor de limba araba si de civilizatie musulmana. (< fr. panarabe)

MUFTIU, muftii, s. m. Capetenie religioasa a unei comunitati musulmane mai mari. ◊ Marele muftiu = conducatorul cultului islamic dintr-o tara, avand si atributii judecatoresti. – Din tc. mufti.

CRUCIADA s. f. 1. nume dat expeditiilor cu caracter militar intreprinse in evul mediu de tarile din Europa apuseana in Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberarii locurilor sfinte de sub musulmani, urmareau cucerirea de noi teritorii; (p. ext.) orice expeditie militara impotriva unor eretici sau a adeptilor altei religii. 2. (fig.) campanie, lupta. (dupa fr. croisade, it. cruciata)

ROMANCERO [romanθero] (cuv. sp.) s. f. 1. Culegere de poeme spaniole epico-lirice (romances) anonime, transmise mai intai pe cale orala, apoi, incepand de la mijlocul sec. 16, tiparite. Avand un continut variat, r. cuprinde romante eroice sau traditionale (despre personalitati din istoria Spaniei, mai ales in legatura cu Cid Campeador), cavaleresti (care imprumuta subiectele din ciclurile epice franceze), de frontiera (despre luptele dintre spanioli si musulmani), legendare sau cu referire speciala la mauri. R. s-a raspandit si in alte tari de limba spaniola. 2. Gen literar specific literaturii spaniole.

SEIC¹, seici, s. m. 1. (In tarile arabe) Capetenie a unui trib, a unei formatii statale. 2. Sef al unei comunitati religioase la musulmani. [Var.: seih s. m.] – Din tc. seyh.

CRUCIADA s.f. Nume dat expeditiilor cu caracter militar intreprinse in evul mediu de tarile din Europa occidentala in Orientul Mediteranei, care, sub pretextul eliberarii mormantului lui Cristos de sub musulmani, urmareau de fapt cucerirea de noi teritorii. [Pron. -ci-a-, var. cruciata s.f. / < cruce, dupa it. cruciata, fr. croisade].

BEIRUT (BEYROUTH), cap. Libanului, port la M. Mediterana; 1,68 mil. loc. (1982, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Aeroport international. Pr. centru politic, comercial si bancar al tarii. Constr. de masini. Ciment; rafinarie de petrol. Ind. alim., de tricotaje si de prelucr. a pieilor. Patru universitati (intre care una franceza si alta americana). Marea Moschee (1291). Muzee. Anticul Berytos, in ev. med. s-a aflat in stapinirea arabilor, a cruciatilor (1110-1187 si 1197-1291), iar mai tirziu a turcilor otomani (1516-1918). Centru ad-tiv al terit. „Marele Liban”, sub mandat francez (din 1920), B. devine cap. rep. independente Liban (din 1943). Structura populatiei – musulmani, crestini si refugiati palestinieni (dupa 1975) – a provocat violente lupte de strada soldate cu numeroase victime si distrugerea practic a orasului.