SPUMA, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formeaza la suprafata unui lichid agitat; sistem dispers format intr-un lichid in care sunt raspandite bule de gaz separate intre ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea ce este (sau se crede ca este) mai bun, mai ales, mai de pret (din ceva). 2. Strat care se ridica deasupra unor alimente (lichide) in timpul fierberii sau al fermentatiei (si care trebuie indepartat). 3. Clabuci de sapun, de sudoare, de saliva. ◊ Expr. A face spuma (sau spume) la gura = a se infuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spuma-de-mare = piatra ponce. – Lat. spuma.

CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura spre a vorbi, spre a striga, spre a lua mancarea etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare, cu curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare reflexa de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin), a se crapa (4). – Lat. *cascare.

CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a manca etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai; p. ext. a baga de seama, a fi atent. ◊ Compus; casca-gura s. m. = gura-casca. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin); a se crapa. – Lat. *cascare.

SARPE serpi m. 1) la pl. Ordin de reptile cu corpul lung, cilindric, foarte flexibil, lipsit de picioare. 2) Reptila din acest ordin. ◊ A se zvarcoli ca in gura de ~ a nu-si gasi locul de durere, de spaima sau de nerabdare. A calca ~le pe coada a deranja foarte tare pe cineva. A incalzi un ~ la san a ocroti un om nerecunoscator. A sari ca muscat de ~ a fi cuprins brusc de manie. ~-de-casa specie de sarpe neveninos, care traieste in apropierea caselor. ~ cu clopotei specie de sarpe veninos, a carui coada este acoperita cu solzi care produc un sunet caracteristic; crotal. ~ cu ochelari specie de sarpe veninos, cu gatul plat, pe care se disting pete de forma unor ochelari; cobra. 3) fig. Om fatarnic; ipocrit. /<lat. serpens

BUZA ~e f. 1) Fiecare dintre cele doua parti carnoase, proeminente care marginesc gura din exterior. ◊ ~ de iepure buza usor despicata (ca la iepure), constituind o anomalie congenitala. A intoarce ~a pe dos a se supara tare, mai ales fara motiv; a se bosumfla. A-si linge ~ele dupa ceva a dori ceva foarte tare; a ravni ceva. A-si musca ~ele a regreta amarnic. A ramane cu ~ele umflate a ramane dezamagit; a fi deceptionat de ceva. 2) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului. ~a unei rani. 3) Partea ascutita a unui obiect de taiat; ascutis; tais. ~a toporului. [G.-D. buzei] /Cuv. autoht.

PLESCAI, plescai, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A manca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, in semn de placere. 2. Intranz. A lovi intr-un lichid, producand un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, facand sa se auda un zgomot caracteristic; a pleoscai. – Din pleasc.

PLESCAI, plescai, vb. IV. Intranz. 1. A manca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (in semn de placere); a pleoscai. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscai. 3. (Despre lichide, substante vascoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producand un zgomot caracteristic; a pleoscai. – Pleasc + suf. -ai.

PLESCAIT, plescaituri, s. n. 1. Zgomot facut de cineva cu gura cand mananca repede si lacom; sunet produs prin desprinderea brusca a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprima mirarea, placerea, admiratia. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanta vascoasa care se loveste sau care este lovita de un corp tare; plescaire, plescaitura; pleoscait. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescai.

A SE USCA ma usuc intranz. 1) A ramane fara apa sau umezeala. Pamantul se usuca. Rufele s-au uscat. ◊ A i ~ cuiva ochii (sau lacrimile) a nu mai plange. A i ~ cuiva gura (sau limba, gatul) a avea o senzatie puternica de sete. 2) (despre vegetatie) A-si pierde cu totul seva (de seceta, de frig etc.); a pieri. Iarba s-a uscat. 3) (despre fiinte) A slabi tare (din cauza unei suferinte fizice sau morale). ~ de jale. ~ de durere. 4) (despre tesuturi sau organe) A suferi o atrofie; a se degrada fizic; a se atrofia; a seca. /<lat. exsucare

USCAT adj., s. 1. adj. zbicit, zvantat. (Rufe ~.) 2. adj. (reg.) ujujit. (Vreascuri ~.) 3. adj. v. deshidratat. 4. adj. (pop.) sec. (Are gura ~ de sete.) 5. adj. sec, secat, (inv. si reg.) sterp. (Albia ~ a unui rau.) 6. adj. v. arid. 7. adj. v. secetos. 8. adj. v. sec. 9. adj. sec. (Tuse ~.) 10. adj. v. ofilit. 11. adj. mort, vested. (Frunza ~.) 12. adj. v. slab. 13. adj. intarit, tare. (Paine ~.) 14. adj. rece, tare, vechi. (Un coltuc ~ de paine.) 15. s. pamant, (inv.) tarie. (Portiune de ~ in mijlocul marii; a coborat din corabie pe ~.)

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. Om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

A BAGA bag tranz. 1) A face sa intre (inauntru); a introduce; a vari. ◊ ~ (ceva) in cap a tine minte; a memora. ~ (ceva) in gura a manca. ~ (cuiva) mintile in cap a cuminti (pe cineva). A(-i) ~ cuiva in cap a) a face pe cineva sa fie preocupat de ceva; b) a face pe cineva sa inteleaga ceva complicat, inaccesibil. ~ (cuiva) frica in oase a speria foarte tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in san a apropia mult (pe cineva); a trata cu atentie si cu dragoste. ~ mana in buzunarul cuiva a jecmani (pe cineva). 2) A pune intr-o situatie neplacuta. ◊ ~ (pe cineva) in boala (sau in boale) a inspaimanta (pe cineva). ~ (pe cineva) in d***i (sau in toti d***ii) a speria tare (pe cineva); b) a mania tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in pacat a face (pe cineva) sa comita o fapta condamnabila. ~ (pe cineva) in nevoi a face sa aiba neplaceri. ~ (pe cineva) la apa a pune in mare incurcatura. ~ in mormant a pricinui moartea cuiva. 3) A face sa imbratiseze o slujba, o meserie; a plasa. ~ la scoala de meserii. 4): ~ de seama a fi atent la ceva; a avea grija. /Orig. nec.

parparita, parparite, s.f. 1. (inv.) cilindru care sustine pietrele morii, pus in miscare de roata de masele; titirez, prasnel, crang. 2. (inv.) piatra alergatoare a morii. 3. mica piesa metalica fixata in piatra alergatoare a morii, in care intra fusul; ganjei. 4. (reg.) bucata de lemn tare fixata in gaura rotii de piatra a rasnitei taranesti. 5. (reg.) osie de lemn la morile de apa tare pune roata in miscare; fus, grindei. 6. (reg.) gaura din mijlocul pietrei alergatoare prin cad grauntele din teica, pentru a fi macinate; garlici. 7. (reg.) jgheab prin care curge faina de sub piatra morii; vrana. 8. (reg.) teica (la moara), lada pentru faina. 9. (fig.; reg.) gura. 10. (reg.) om flecar, melita.

A PLESCAI plescai intranz. 1) A scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii (in semn de placere sau de uimire); a plesni din buze. 2) A manca lacom, facand zgomot cu limba si cu buzele; a clefai. 3) (despre corpuri) A produce un zgomot caracteristic prin lovire de suprafata unui lichid; a face „pleosc”. Vaslele plescaie. 4) (despre lichide) A se lovi cu zgomot de ceva tare. Valurile plescaie. /pleasc + suf. ~ai

APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /