NART, narturi, s. n. 1. Suma de bani fixata in trecut de autoritati ca limita maxima a impozitului pe produse, pe vite etc. 2. Pret maximal fixat in trecut de autoritati pentru vanzarea anumitor marfuri de prima necesitate; p. ext. pret al unei marfi. 3. Norma de munca pe care taranii clacasi erau obligati sa o realizeze intr-o zi pe mosia boierului. – Din tc. nark.

NART ~uri n. inv. 1) Pret fixat de autoritati ca limita la vanzarea unor categorii de marfuri. 2) Norma zilnica de munca care trebuia indeplinita de taranii clacasi pe mosia boierului. /<turc. nark

CLACAS, clacasi, s. m. 1. taran obligat sa faca claca (1) pe pamantul stapanului de pamant. ◊ (Adjectival) taran clacas. 2. Persoana care ia parte la o claca (2). – Claca + suf. -as.

PONTAS¹, pontasi, s. m. (Inv.) taran clacas. – Pont² + suf. -as.

chisam, chisamuri, s.n. (reg., inv.) contributia in bani si in natura data de taranul clacas (iobag) proprietarului, in locul zilelor de munca la care era obligat; boieresc, claca, dijma.

salacas, salacasi, s.m. (inv.) taran clacas, care isi avea salasul pe mosia unei manastiri.

clacas m. (d. claca). taran stabilit pe o mosie domneasca, boiereasca sau minastireasca si care, pin [!] claca, platea chiria pamintului lui. V. vecin, ciofligar.

clacaS s. (IST.) (inv. si reg.) robotas, (Mold.) pontas. (taranul care facea claca se numea ~.)

clacaS ~i m. 1) (in Moldova feudala) taran obligat sa faca claca pe mosia feudalului. 2) Persoana care participa la o claca. /claca + suf. ~as

ciflicar m. (d. ciflic, de unde si mrom. ciuflicar, mosier si „clacas in satele bulgaresti” [CL. 1924, 587]; turc. ciftgi, ciftci, arendas, fermier, satean, taran. V. ciofligar). clacas in peninsula Balcanica.

claca f., pl. aci (vsl. sirb. tlaka, d. tlaciti, a izbi, tlesti-tlukon, tluknonti, a bataturi [!]; bg. tluka, rut. toloka si klaka, claca, toloaca, tolociti, a calca iarba. D. rom. vine ung. kalaka, kolaka. V. toloaca, tologesc, stilcesc). Vechi. Corvada [!], munca gratuita pe care taranii si serbii o datorau domnului, boierilor sau minastirilor: in Tara Rom. 12 zile pe an, in Mold. 24, (numita si boieresc si lucru, iar in Trans. robota). La 1864, supt [!] Cuza, fiind improprietariti taranii, s´a desfiintat claca. Azi. Ajutor mutual intre tarani la seceris, la dezghiocat fasole s. a., cind se aduna in casa celui care are nevoie de ajutor si care le da in schimb mincare si bautura, si ast-fel e sinonim cu sezatoare. Lucru de claca, lucru gratuit si (fig.) fara tragere de inima, deci prost. Vorba de claca, vorba desearta [!], seaca. V. beilic, furcarie, govie, nedeie, zbor 3, ghiulus.

HAVALEA, havalele, s. f. Indatorire constand din prestarea de zile de claca, podvezi etc., pe care o aveau taranii pe vremea clacii. ♦ Prestatie in bani sau in natura facuta in contul haraciului. – Din tc. havale.

ROBOTA s. f. 1. (In evul mediu) Obligatie in munca a iobagilor si jelerilor din Transilvania catre stapanul feudal; (mai tarziu) munca pe care o prestau (de cateva ori pe saptamana) taranii saraci din tarile romane in folosul boierilor; claca, boieresc. 2. Munca, activitate neintrerupta (si grea). [Acc. si: robota. – Var.: (inv.) robot s. n.] – Din sl. robota.

claca claci f. 1) inv. Munca gratuita pe care taranii iobagi erau obligati s-o presteze in folosul proprietarului; boieresc. ◊ Lucru de ~ munca facuta de mantuiala. Vorba de ~ vorba neserioasa. 2) Munca colectiva benevola organizata de sateni pentru a se ajuta reciproc, urmata uneori de o mica petrecere. /<bulg. tlaka

havalea, havalele, s.f. (inv.) 1. indatorire, sarcina constand din prestarea de zile de claca, corvoada, podvezi etc. pe care o aveau taranii in vremea clacii; prestatia in bani sau in natura facuta in contul haraciului. 2. ordin, mandat al Portii otomane prin care se cerea Tarilor romane haraciul (contributie in bani si in natura). 3. contributie in bani si natura ceruta de Poarta, in contul haraciului. 4. belea; nevoi zilnice, griji materiale.

BOIERESC¹ n. (in evul mediu) Munca neplatita, pe care taranii erau obligati s-o presteze pe mosiile boierilor in folosul acestora; claca. [Sil. bo-ie-] /boier + suf. ~esc

claca (‹ bg., scr.) s. f. 1. Forma a rentei in munca prestata de tarani serbi si liberi, fara pamint, in Tara Romaneasca si Moldova, in beneficiul stapinilor de pamint. A cunoscut o permanenta crestere, ajungind in sec. 19 la 56 de zile in Tara Romaneasca si 84 in Moldova. Desfiintata prin reforma agrara din 1864, ea s-a mentinut sub forme deghizate pana in sec. 20; (in Moldova) boieresc (2). 2. Munca colectiva benevola pe care o fac taranii, unii in folosul altora, si care de obicei este insotita de o mica petrecere cu povestiri, glume, jocuri etc. V. sezatoare (1).

claca, claci, s. f. 1. Forma caracteristica a rentei feudale, constand din munca gratuita pe care taranul, fara pamant, era obligat sa o presteze in folosul stapanului de mosie. ◊ Expr. Lucru de claca = lucru facut fara tragere de inima, de mantuiala, prost. 2. Munca colectiva benevola prestata de tarani pentru a se ajuta unii pe altii si care adesea este insotita ori urmata de o mica petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorba de claca = vorba inutila sau neserioasa; flecareala. – Din bg. tlaka.

sezator, sezatoare, adj., s.m. si f. 1. (adj.; inv.) (persoana) care sade, care este asezata (pe ceva). 2. (s.f.; reg.) scandura fixata intre talpile razboiului, pe care sade tesatoarea cand tese. 3. (s.f.; reg.) asternutul de sub sa. 4. (s.f.; reg.; in forma: sazatoare) loc unde se odihnesc vitele la amiaza, cand sunt la pasune. 5. (adj.; inv.) stabilit, domiciliat, intr-un loc; vietuitor, traitor intr-un loc. 6. (adj.; inv.) sedentar. 7. (adj.; reg.; in sintagma) piatra sezatoare = piatra fixa din sistemul celor doua roti ale morii. 8. (s.f.; pop.) adunare restransa organizata de tarani in serile de iarna, pentru a lucra si a petrece, spunand povesti si glume; furcarie, haba, habara, claca. 9. (s.f. ; pop.) reuniune, intrunire; cenaclu, serata.

ciofligar m. (var. din ciflicar, clacas din satele bulgaresti. Cp. cu vecin, ciocoi, covrigar, mitocan). Mold. Iron. Orasean rau imbracat (cum ar fi un meserias, un functionaras), taran imbracat oraseneste: taranului ii plac boierii, dar nu si ciofligarii! – In Mold. nord. si -car, in Munt. -ingar, in Bucov. cioflincar. V. bascaliu si ingherocat.

BOIERESC¹ s. n. (Inv. si reg.) Munca agricola pe care taranul era silit sa o faca in folosul mosierului, in schimbul portiunii de pamant pe care acesta i-o lasa sau i-o dadea in folosinta. V. claca. – Din boier + suf. -esc.

colibas m. Care locuieste intr´o casuta de aspectu unei colibe, ca unii tarani odinioara: mojicii sint carii lacuiesc prein locure osebite si pustii, carii se cheama venetici sau colibasi (Prav. MB.); vecinii erau la inceput colibasi si datoreau boierului claca (Iorga, Ist. Arm. Rom. 1, 59). Sfintu Ion Colibasu, un sfint sarbat [!] la 15 Ian.