CLACA (‹ bg., scr.) s. f. 1. Forma a rentei in munca prestata de tarani serbi si liberi, fara pamint, in Tara Romaneasca si Moldova, in beneficiul stapinilor de pamint. A cunoscut o permanenta crestere, ajungind in sec. 19 la 56 de zile in Tara Romaneasca si 84 in Moldova. Desfiintata prin reforma agrara din 1864, ea s-a mentinut sub forme deghizate pana in sec. 20; (in Moldova) boieresc (2). 2. Munca colectiva benevola pe care o fac taranii, unii in folosul altora, si care de obicei este insotita de o mica petrecere cu povestiri, glume, jocuri etc. V. sezatoare (1).

claca f., pl. aci (vsl. sirb. tlaka, d. tlaciti, a izbi, tlesti-tlukon, tluknonti, a bataturi [!]; bg. tluka, rut. toloka si klaka, claca, toloaca, tolociti, a calca iarba. D. rom. vine ung. kalaka, kolaka. V. toloaca, tologesc, stilcesc). Vechi. Corvada [!], munca gratuita pe care taranii si serbii o datorau domnului, boierilor sau minastirilor: in Tara Rom. 12 zile pe an, in Mold. 24, (numita si boieresc si lucru, iar in Trans. robota). La 1864, supt [!] Cuza, fiind improprietariti taranii, s´a desfiintat claca. Azi. Ajutor mutual intre tarani la seceris, la dezghiocat fasole s. a., cind se aduna in casa celui care are nevoie de ajutor si care le da in schimb mincare si bautura, si ast-fel e sinonim cu sezatoare. Lucru de claca, lucru gratuit si (fig.) fara tragere de inima, deci prost. Vorba de claca, vorba desearta [!], seaca. V. beilic, furcarie, govie, nedeie, zbor 3, ghiulus.

A serbi ~esc tranz. 1) ist. A aduce in stare de serb; a iobagi. taranii liberi erau serbiti. 2) fig. A munci din greu; a robi; a iobagi. /Din serb

SERV ~a ( ~i, ~e) m. si f. 1) (in feudalism) taran dependent de feudal; iobag; serb. 2) (in sclavagism) Persoana lipsita de drepturi si mijloace de productie, de munca si de viata caruia dispunea stapanul; rob; sclav. 3) Persoana angajata in serviciul cuiva pentru treburi casnice. /<lat. servus

SERB, serbi, s. m. 1. (In oranduirea feudala) taran legat de pamantul mosierului, depinzand cu persoana si cu bunurile sale de acesta; iobag. 2. (Inv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

IOBAG s. (IST.) ruman, serb, vecin, (rar) serv, (inv.) prost. (taranul dependent se numea ~ in Transilvania, „ruman” in Tara Romaneasca si „vecin” in Moldova.)

RUMAN s. (IST.) iobag, serb, vecin, (rar) serv, (inv.) prost. (taranul dependent se numea „iobag”, in Transilvania, ~ in Tara Romaneasca si „vecin”, in Moldova.)

serb ~i m. 1) (in epoca feudala) taran dependent de stapanul feudal; iobag; serv. 2) (in oranduirea sclavagista) Persoana aflata in dependenta absoluta fata de un stapan; rob; sclav; serv. /<lat. servus, serva

serbiE f. Dependenta totala a taranului de stapanul feudal; stare de serb; iobagie. [Art. serbia; G.-D. serbiei; Sil. -bi-e] /serb + suf. ~ie

serbiE s. f. Institutie feudala caracterizata prin starea de dependenta personala a taranului fata de stapanul feudal; starea de serb; iobagie. – Serb + suf. -ie.

SERV, -A, servi, -e, s. m. si f. 1. (In evul mediu) taran dependent de stapanul de pamant; iobag, serb. ♦ (Latinism inv.) Sclav, rob. 2. (Livr. inv.) Servitor, slujitor. – Din lat. servus.

IOBAG ~gi m. (in epoca feudala) taran care depindea cu tot ce avea de stapanul feudal; serb; serv. /<ung. jobbagy

VECIN³ ~i m. (in evul mediu) taran dependent, obligat sa lucreze pamantul stapanului si sa aduca contributii in bani sau in natura; iobag; serb; serv. /<lat. vecinus

IOBAG, iobagi, s. m. taran dependent de stapanul feudal, obligat sa faca acestuia prestatii in munca, in natura sau in bani si legat de pamant (fara drept de stramutare); serb, ruman, vecin. – Din magh. jobbagy.