IMIGRA vb. I. intr. A se stabili intr-o tara straina, parasind tara de origine. [Cf. fr. immigrer, lat., it. immigrare].

IMIGRA vb. intr. a se stabili intr-o tara straina, parasind tara de origine. (< fr. immigrant, lat. immigrare)

GOG si MAGOG (in mitologia crestina), dubla forta ostila. In „Vechiul Testament”, G. este mentionat in trei ipostaze: localitate in Armenia; tara de origine a lui M.; rege din tara lui M., ostil poporului lui Israel si invins, in cele din urma, din voia lui Dumnezeu (Ezechiel). In „Noul Testament” (Apocalipsa) G. si M. sunt doua popoare, simboluri ale puterii lui Dumnezeu, instigate de Satana la razboi impotriva domniei de 1000 de ani a lui Iisus Hristos.

DIASPORA s. f. 1. Totalitatea comunitatilor evreiesti dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului si alungarii populatiei de Nabucodonosor II, regele Babilonului. 2. P. ext. Grup etnic aflat in afara granitelor tarii de origine. [Pr.: di-a-] – fr. diaspora.

DIASPORA f. Grup etnic aflat in afara granitelor tarii de origine. Diaspora romaneasca din Canada. [Sil. di-as-] /<fr. diaspora

FIR ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lana. ◊ ~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atarna) cuiva viata numai intr-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla intr-o situatie foarte nesigura; b) a fi in pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. Linie subtire, neintrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la impodobirea unor obiecte de imbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) Fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neintrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gandurilor. 7) Fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neinsemnata. ~ de faina. /<lat. filum

COLONIAL, -A (‹ fr.) adj. Care se refera la colonii² (2), care tine de colonii si de colonialism; care se afla sau care provine din colonii; care se afla in stare de colonie. ◊ (ARHIT.) Stil c. = termen general folosit pentru a caracteriza constructiile din America Latina si din America de Nord din sec. 16-18, datorate diferitelor grupuri de europeni stabiliti acolo. Concepute sa reproduca intr-o masura cit mai fidela arhitectura europeana din tarile de origine ale acestora, monumentele in stil c. apartin, de fapt, unor stiluri diverse, determinate atit de elementele stilistice de import, cit si de conditiile si de traditiile artistice locale.

CONSTANTINOS (sec. 17), zugrav din tara Romaneasca de origine greaca. Considerat seful scolii de pictura de la Hurezi, a contribuit la constituirea stilului brincovenesc, prin integrarea rafinatului eclectism athonit traditiei autohtone. Autor principal al picturilor de la bisericile manastirilor Hurezi, Polovragi si de la Biserica Doamnei din Bucuresti.

COLONIE¹, colonii, s. f. 1. (In antichitate) Cetate sau oras intemeiat, in scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras intemeiat de romani in tinuturile cucerite, avand rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. Grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat intr-o tara sau intr-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. Grup de copii trimisi la odihna in statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. Grup de animale din aceeasi specie, care duce viata in comun. Colonie de corali. ◊ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat in cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au inmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.

LIPOVEAN ~eana (~eni, ~ene) m. si f. Persoana care face parte dintr-o populatie de origine rusa, stabilita in tarile romane din pricina persecutiilor. /<rus. lipovanin

DEPEIZAT adj. (Frantuzism) Rupt de tara, de locul de origine; instrainat. ♦ (Fig.) Dezorientat, derutat; instrainat, insingurat. [< fr. depayse].

COLONIST, -A s. m. f. cel care a parasit tara, locul sau de origine si s-a stabilit intr-o tara straina. (<germ. Kolonist)

SAPELLI s. m. arbore de origine africana, cu lemnul tare, rosu-brun, cu luciu auriu, fibra ondulata, textura fina, cu miros aromatic de cedru, folosit in ebenisterie. (< fr. sapelli)

AMERICA LATINA, denumire generica a tarilor care ocupa America de Sud si America Centrala istmica si insulara (la sud de Rio Bravo del Norte). Denumirea provine de la faptul ca in aceste tari predomina limbile de origine romanica. Pe terit. A.L. sint 33 de state si citeva teritorii dependente, insumind o supr. de c. 450 mil. loc. (1989). In 18 tari, limba oficiala este spaniola, in 12 engleza, iar in celelalte se vorbeste portugheza (Brazilia), franceza (Haiti) si olandeza (Surinam). 10 la suta din populatia A.L. vorbeste limbile amerindiene.

CARAGEA, familie de boieri de origine greaca, stabilita in tara Romaneasca in sec. 17. Mai importanti: 1. Nicolae C., mare dragoman al Portii Otomane (1769-1774), domn al tarii Romanesti (1782-1783), mazilit de turci. 2. Ioan Gheorghe C., mare dragoman al Portii Otomane, domn al tarii Romanesti (1812-1818); a dus o politica fiscala excesiva si a reglementat renta feudala in defavoarea taranimii prin „Legiuirea Caragea” (1818). In timpul domniei sale a bintuit o epidemie de ciuma („ciuma lui Caragea”).

COLONIST, -A s.m. si f. Cel care a parasit tara sau regiunea sa de origine si s-a stabilit intr-un loc strain. [< germ. Kolonist].

COLONIST, -A, colonisti, -ste s. m. si f. Persoana care s-a stramutat din tara sa ori din locul de origine si s-a stabilit intr-o regiune sau intr-un oras dintr-o tara straina. – Din germ. Kolonist.

SEGREGATIE, segregatii, s. f. 1. Segregare (2); lipsa de omogenitate a compozitiei chimice a unui aliaj solidificat, rezultata din segregare. 2. (In sintagma) Segregatie rasiala = forma a discriminarii rasiale constand in separarea persoanelor pe baza unor criterii de origine sau rase diferite din interiorul aceleiasi tari (privind cartierele de locuit, scolile, salile de spectacole, mijloacele de transport in comun, asistenta medicala etc.); discriminare rasiala; segregare (5). [Var.: segregatiune s. f.] – Din fr. segregation.

ARNAUT, arnauti, s. m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneza) angajat in garda domneasca din tarile romane; p. ext servitor inarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personala. 2. Specie de grau de primavara cu bobul mare si lunguiet, de culoare galbena-deschisa. ◊ (Adjectival) Grau arnaut. – Din tc. arnavud.

PATRIE ~i f. 1) Teritoriu care istoriceste apartine unui popor si unde acesta traieste. 2) tara in care s-a nascut, in care traieste si al carei cetatean este cineva. 3) Loc unde s-a nascut si traieste cineva; pamant natal; tara; bastina. 4) Regiune de unde isi trage originea un anumit soi de plante sau de animale; bastina. 5) Loc unde a luat nastere ceva important istoriceste. ~a teoriei atractiei universale este Anglia. [G.-D. patriei; Sil. -tri-e] /<lat. patria, fr. patrie

SEGREGATIE s.f. 1. Segregare. ♦ (Metal.) Lipsa de omogenitate a compozitiei chimice a unui aliaj; segregat. V. licuatie. 2. Segregatie rasiala = politica de discriminare constand in separarea persoanelor de origini sau rase diferite din interiorul aceleiasi tari; discriminare rasiala. [Gen. -iei, var. segregatiune s.f. / cf. fr. segregation, lat. segregatio].

HERB, herburi, s. n. (Inv.) Stema a unei tari, blazon al unei familii nobiliare etc. ♦ Fig. origine, neam nobil. [Var.: hierb s. n.] – Din pol. herb.

VICLEIM, vicleimuri, s. n. Veche drama populara de origine crestina reprezentand nasterea lui Cristos, jucata la tara, in perioada Craciunului, de catre flacai costumati. – Din sl. Vitleemu.

DUCAT, (1) ducate, s. n., (2) ducati, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stapanirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Moneda de aur sau de argint (la origine italiana) care a circulat in mai multe tari din Europa, printre care si in tarile romanesti. – Din it. ducato.

QING [tsing], dinastie chineza de origine manciuriana (1644-1911), succesoare a dinastiei Ming. In timpul ei tara a cunoscut o expansiune teritoriala importanta si un reviriment intelectual deosebit. Cele mai importante domnii au fost ale imparatilor Kangxi (Shengzu) (1662-1722) si Qianlong (Gaozong) (1736-1795). A fost inlaturat de revolutia din 1911.

DINAR ~i m. 1) Moneda de argint in Roma antica. 2) Moneda de aur sau de argint de origine araba care, in evul mediu, a circulat si in unele tari din Europa, inclusiv si in tara Moldovei. 3) Unitate a sistemului monetar curent in Iugoslavia, Irak, Algeria, Tunisia etc. /<ngr. dinarium, fr. dinar

PATRIE, patrii, s. f. 1. Mediu politic, social si cultural in care isi desfasoara viata si lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; tara in care s-a nascut cineva si al carei cetatean este. ◊ Patrie-mama (sau -muma) = tara din care s-a desprins o alta tara, o provincie etc., care este legata de prima prin unitate nationala, de limba, cultura, etc. ♦ Orasul, satul, regiunea in care s-a nascut cineva; pamant natal, loc de bastina. ♦ tara in care cineva se stabileste definitiv, fara sa-i apartina ca origine, dar fiind recunoscut ca cetatean al ei. ♦ Loc de origine a unei idei, a unui curent etc. 2. Loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. – Din lat. patria, fr. patrie.

LANGERON [lãʒro], Alexandre, conte de (1763-1831), general rus de origine franceza. Participant la razboaiele ruso-turce din 1787-1792, 1806-1812 si 1828-1829, a cunoscut indeaproape tara Romaneasca si Moldova, lasand informatii valoroase despre acestea.

COSTIN, familie de boieri din Moldova. Mai importanti: 1. Miron. C (1633-1691), cronicar de orientare umanista, mare logofat al Moldovei, partizan al aliantei cu Polonia, ucis, impreuna cu fratele sau, hatmanul Velicico, din porunca domnitorului Constantin Cantemir. Povestitor si portretist talentat, a continuat, sub titlul „Letopisetul tarii Moldovei de la Aron voda incoace”, letopisetul lui Grigore Ureche, relatind evenimentele din istoria Moldovei dintre 1595-1661. A mai scris poemul filozofic „Viata lumii”, lucrarea „De neamul moldovenilor”, afirmind originea romana a poporului roman, precum si doua cronici in limba polona: „Cronica tarilor Moldovei si Munteniei” si „Istoria in versuri polone despre Moldova si tara Romaneasca”. 2. Nicolae C. (c. 1660-1712), cronicar oficial al lui Nicolae Mavrocordat, compilator de cronici romanesti si straine. Fiul lui C. (1). A prelucrat in romaneste romanul episcopului spaniol Antonio D. Guevara „Ceasornicul domnilor”.

PATRIE s. f. 1. tara unde s-a nascut si traieste cineva; loc de bastina; pamant natal. 2. loc de origine a unei idei, a unei stiinte, arte etc. 3. loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. (< lat. patria, fr. patrie)

io – Formula care preceda, in documentele si inscrisurile oficiale, numele domnitorilor tarii Romanesti, si apoi ai Moldovei. Ngr. ἴω, cf. sl. io, in documentele muntenesti (sec. XIV). originea sa nu este precizata cu claritate; se pare ca este vorba de o abreviere de la ’Iωάννης. In rom. trebuie sa se fi confundat cu io, pronuntare vulgara a lui eu, pron. pers. de pers. I sing. Fara circulatie reala.

BAUER (BAUR SAU BAWR), Friedrich Wilhelm von (1731-1783), general rus de origine germana. Lucrarea sa „Memoires historiques et geografiques sur la Valachie” cuprinde importante informatii privind tarile Romane din a doua jumatate a sec. 18.

AUTOHTON, -A adj. Bastinas, de loc dintr-o anumita tara. ♦ (Despre animale si plante) Originar dintr-o anumita regiune. ♦ (Despre zacaminte de carbuni) Format pe locul de origine al plantelor din care provine. [Cf. fr. autochtone, it. autoctono < gr. autos – insusi, chton – pamant, tara].

CASTA s.f. Fiecare dintre clasele sociale inchise si strict delimitate prin originea comuna, prin privilegiile membrilor lor etc., in care era impartita societatea din India si din alte tari orientale; (p. ext.) grup social inchis care isi apara izolarea si privilegiile sale egoiste. ◊ Spirit de casta = spirit ingust, exclusivist. [< fr. caste, cf. port. casta – rasa pura].

CASTA, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale inchise si strict delimitate prin originea comuna, prin profesiunea si prin privilegiile membrilor lor, in care este impartita societatea in India si in alte tari orientale; p. gener. grup social inchis care isi pastreaza privilegiile si interesele (egoiste). ◊ Expr. Spirit de casta = spirit ingust, exclusivist. – Din fr. caste.

CASTA, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale inchise si strict delimitate prin originea comuna, prin profesiunea si prin privilegiile membrilor ei, in care este impartita societatea in India si in alte tari orientale; p. ext. grup social inchis care isi pazeste interesele (egoiste). ◊ Spirit de casta = spirit ingust, inchis, exclusivist. – Fr. caste.

BANDINI, Marco (BANDINUS MARCOS) (C. 1593/1598-1650), misionar franciscan, de origine bosniac. Stabilit in Moldova (din 1644). Raportul sau (Codex Bandinus) este unul dintre cele mai importante memorii din sec. 17 privind tarile Romane.

liur s. n. – Posirca, must. – Var. liura, liurca. origine indoielnica. Dupa Cihac, II, 174 si Scriban, din rut. ljura (dupa Galdi, Dict., 142, din mag. lőre), ceea ce pare posibil, fiind cuvint uzual numai in N. tarii. Fara indoiala, coincide cu leaorca, care este in mod evident expresiv, cum pot fi si cuvintele indicate ca izvoare.

Amphitryon (sau Amphitruo), fiul lui Alcaeus si sotul Alcmenei (v. si Alcmene). In timp ce Amphitryon era plecat sa lupte cu teleboenii, Zeus, imprumutindu-i infatisarea, s-a unit cu Alcmene. In aceeasi noapte s-a reintors si Amphitryon. Din dubla unire cu Zeus si cu sotul ei, Alcmene a nascut doi fii: pe Heracles si pe Iphicles. La interventia lui Zeus, Amphitryon a iertat-o pe Alcmene. Pentru a-si recunoaste insa fiul adevarat, si imboldit de Hera, se spunea ca ar fi introdus in incaperea in care se aflau copiii doi serpi. La vederea lor Iphicles s-a tras inapoi ingrozit. Heracles in schimb, desi in virsta de numai 10 luni, i-a sugrumat, dovedindu-si prin aceasta originea divina. La inceput Amphitryon l-a crescut pe Heracles in casa sa. Mai tirziu temindu-se de forta eroului, a cautat sa-l indeparteze, trimitindu-l la tara sa-i pazeasca cirezile de vite. Amphitryon a murit luptind alaturi de Heracles impotriva lui Erginus, regele din Orchomenus.

TATAR, -A, tatari, -e s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Tatare sau din grupurile etnice (inrudite ca limba cu aceasta populatie) stabilite in cursul istoriei in diferite regiuni din Asia si Europa. ♦ Persoana care facea parte din triburile de origine mongola care in sec. XIII s-au intins din Asia pana in Europa rasariteana si centrala, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au facut dese incursiuni in tarile vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tatarii, se spune cand cineva se grabeste sau fuge fara un motiv serios. Parca-l alunga tatarii (din urma), se spune despre cineva care se grabeste foarte tare. 2. Adj. Care apartine tatarilor (1), privitor la tatari; tataresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tatara. – Din tc. tatar.

CONCURENTA (‹ fr.) s. f. 1. Rivalitate, lupta dusa cu mijloace economice (reducerea pretului de cost, lansarea de produse noi, cumparari de actiuni etc.) si extraeconomice (spionaj industrial, actiuni de sabotaj etc.) intre producatori sau comercianti, monopoluri, tari etc. pentru producerea si desfacerea unor marfuri, acapararea unor piete si obtinerea de profituri mari. ◊ C. neloiala = infractiune care consta in fabricarea si punerea in circulatie a unor produse care poarta denumiri de origine ori indicatii de provenienta false, precum si aplicarea pe produsele puse in circulatie a unor mentiuni false privind brevetele de inventie sau in folosirea unor nume comerciale ori a denumirilor organizatiilor de comert sau industrie in scopul de a induce in eroare pe beneficiari. ◊ Libera c. = c. intre intreprinzatorii privati, neingradita de organizatii monopoliste, de stat etc. 2. Intrecere, rivalitate intr-un domeniu de activitate; competitie.

avan (avani), adj. – 1. Barbar, salbatic, crud. – 2. Tare, puternic. – 3. Istet, viclean. – 4. (Adv.) Strasnic. Tc. havan „tradator, perfid”, din arab. hawwan (Seineanu, II, 29); cf. ngr. ἀβάνις „calomniator”, ἀβανία „calomnie, opresiune”, sb. avan „tradator”. Der. avanie, s. f. (batjocura), cuvint care a ajuns sa se intilneasca cu fr. avanie, de aceeasi origine; avanit, adj. (sarac); avanita, s. f. (Trans., intrus), din sb. avanica „om crud”, care provine din aceeasi sursa turca.

LITERATURA, literaturi, s. f. 1. Arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.

RUNA (‹ Germ. run „secret”, „mister”) s. f. (mai ales la pl.) 1. Semn grafic crestat in lemn sau cioplit in piatra, apartinand celui mai vechi alfabet germanic atestat (alfabetul runic), utilizat in inscriptiile epigrafice despre care avem marturii incepand cu sec. 2. Scrierea runica este de origine incerta, dar probabil derivata dintr-un alfabet dintr-o reg. mediteraneeana. S-au pastrat peste 4.000 de inscriptii si manuscrise runice, majoritatea dintre ele aflandu-se in Suedia (Pe terit. Romaniei r. apar pe un vas apartinand tezaurului de la Pietroasele). Au avut o mare raspandire in tarile scandinave si anglo-saxone (sec. 2-12). R. atestate sunt in numar de 24 si au atat valoarea fonetica, cat si ideografica. 2. Scriere consonantica utilizata de triburile turcice din Asia, in sec. 5-11.

ROMANIC, -A adj. Descendent din romani. ◊ Arta romanica = arta dezvoltata, mai ales in arhitectura, in tarile europene supuse influentei catolice, in sec. X-XIII, care preia unele trasaturi ale artei bizantine si in special elemente din arta carolingiana (edificii caracterizate prin severitate, masivitate si robustete, savante jocuri de volume prismatice si cilindrice ale navelor, absidelor si turnurilor etc.); limba romanica = limba care isi are originea in limba latina; neolatin. ♦ Care se ocupa cu limbile neolatine. [Cf. lat. romanice (loqui) – a vorbi intr-o limba neolatina, germ. romanisch].

BRANCOVIC [brancovitʃ], familie nobiliara de origine sirba. Mai importanti: 1. Gheorghe B. (1384-1456), despot al Serbiei din 1427. 2. Sava B. (?-1683), mitropolit la romanilor din Transilvania (1656-1683). In 1660 a fost la Moscova, de unde a primit ajutoare banesti; s-a impotrvit tendintelor de calvinizare ale principelui Mihail Apafi, motiv pentru care a fost destituit (1683). 3. Gheorghe B. (1645-1711), cronicar transilvanean, agent diplomatic al Transilvaniei si al tarii Romanesti la Constantinopol. Fratele lui B. (2). Captiv in inchisorile Habsburgilor (1689-1711). A scris „De inceperea vechiului neam slovenesc” si „Letopisetul slovenilor Iliricului si Misiei...” (initial in lb. romana), tratind istoria romanilor si a slavilor din sud.

SÃO TOME [sãu tume] 1. Ins., apartinand Statului São Tome si Principe, situata in Oc. Atlantic (G. Guineii), pe Ecuator, la c. 200 km de tarmul vestic al Africii; 836 km²; 49 km lungime; 30 km latime max. Tarmuri abrupte si slab fragmentate. Relief muntos de origine vulcanica, cu multe cratere (Pico de São Tome, 2.024 m, Pinheiro, 1.575 m s.a.). Descoperita de navigatorii portughezi Pedro Escobar si João Gomes de Santarem in 1470 si declarata provincie de peste mari a Portugaliei in 1522. 2. Cap. R.D. São Tome si Principe, situata la NE ins. São Tome, port la G. Guineii; 51,8 mii loc. (2001). Pr. centru politic, economic si comercial al tarii. Aeroport Ind. alim. Productie mestesugareasca. Exporta cacao, cafea, ulei de palmier, copra. Fundat in jurul anului 1500 de colonistii portughezi.

fa interj. – Formula generica de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, fai. origine incerta. Dupa Puscariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR si Scriban, ar fi abreviere de la fata, prin analogie cu ma. Pare mai probabila der. de la fie, dialectal fiia, cf. forma inv. fa-sa „fie-sa” citata de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai putin probabila. Cuvint cunoscut in Munt., Mold. si Bucov. (ALR, I, 199); in Mold. mai ales fa. Curent la tara, se considera vulgarism in limba literara.