CASTRU, castre, s. n. Lagar, tabara romana intarita. – Din lat. castra, -orum.

PRETORIU, pretorii, s. n. 1. (La romani) Resedinta pretorului, sala in care pretorul isi exercita functiile judecatoresti. ♦ Loc dintr-o tabara romana unde era asezat cortul comandantului. 2. (Inv.) Sala de judecata (in incinta unui tribunal); p. gener. tribunal. 3. (In evul mediu, in Tara Romaneasca) Sfat domnesc format din sfetnicii apropiati ai domnului. – Din lat. praetorium, fr. pretoire.

PRETORIU s. n. 1. resedinta pretorului roman; loc unde acesta isi exercita functia. ♦ prefect al ~lui = comandant al garzii pretorienilor. 2. loc intr-o tabara romana unde era asezat cortul comandantului. (< lat. praetorium, fr. pretoire)

CASTRU, castre, s. n. Lagar, tabara romana intarita. – Lat. lit. castra, -orum.

VALETUDINARIU s.n. Infirmerie intr-o mare casa romana. ♦ Spital al unei tabere romane. [pron. -riu. / < lat. valetudinarium].

DECUMAN, -A adj. (Ant.; despre pamanturi) Care apartinea statului roman si pentru care colonii plateau a zecea parte din venit. ◊ Poarta decumana = poarta a unui castru sau a unei tabere romane situata in partea opusa inamicului si in dreptul careia se afla cohorta a zecea. [< lat. decumanus – al zecelea, cf. fr. decuman].

castru (castre), s. n. – tabara romana intarita. – Mr. castru. Lat. castra (sec. XIX); in mr., din ngr. ϰάστρον.

PRETORIU s.n. 1. Resedinta pretorului roman; loc unde acesta tinea judecatile. ♦ Prefect al pretoriului = comandant al garzii pretorienilor. ♦ Cortul comandantului, care se aseza in mijlocul unei tabere romane. 2. Sala de judecata a unui tribunal. [Pron. -riu. / < lat. praetorium].

DECUMAN, -A adj. (ant.; despre pamanturi) care apartinea statului roman si pentru care colonii plateau a zecea parte din venit. ♦ poarta ~a = poarta a unui castru, a unei tabere romane in partea opusa inamicului si in dreptul careia se afla cohorta a zecea. (< lat. decumanus, al zecelea, fr. decuman)

VALETUDINARIU s. n. infirmerie intr-o casa romana mare. ◊ spital al unei tabere romane. (< lat. valetudinarium)

CASTRU s. (IST.) lagar, tabara, (inv.) tabie. (~ roman.)

LAGAR s. I. 1. (MIL.) campament, tabara, (inv.) salas, tabie. (~ al unui regiment.) 2. (IST.) castru, tabara, (inv.) tabie. (~ roman.) 3. (POL.) lagar de concentrare = gulag. II. (TEHN.) palier (~ de masina.)

PRETORIU ~i n. (la romani) 1) v. PRETORAT. 2) Loc intr-o tabara militara unde se amplasa cortul conducatorului. /<lat. praetorium, fr. pretoire

CASTRU s. n. lagar, tabara fortificata a unei unitati din armata romana. (< lat. castrum)

RAURENI 1. Lac de acumulare realizat pe cursul inf. al Oltului, in aval de Ramnicu Valcea, dat in folosinta in 1977. Supr.: 174 ha; vol.: 7,3 mil. m³. Hidrocentrala de la R. are o putere instalata de 48 MW. 2. Localitate componenta a municipiului Ramnicu Valcea. In sec. 19 aici aveau loc balciuri vestite, care atrageau numerosi negustori romani si straini. In 1848, generalul Gh. Magheru a organizat aici, pe Campul lui Traian, o tabara militara pentru pregatirea oastei de voluntari menita sa apere Revolutia din Tara romaneasca.

BANCILA, Dan (n. 1929, Bucuresti), artist decorator roman. Lucrari decorative („Rodul pamantului”), prototipuri din sticla pentru industrie, sculpturi monumentale din sticla combinata cu metal, marmura, ceramica (tabara studenteasca de la Costinesti).

CRISAN (Gheorghe C. sau Marcu Giurgiu) (1733-1785, n. Vaca azi sat Crisan, com. Ribita, jud. Hunedoara), iobag roman. Unul dintre cei trei conducatori ai rascoalei taranesti din Transilvania din 1784-1785. A comandat actiunile taranilor rasculati din Zarand, apoi la Cimpeni, Abrud, Cricau; din tabara sa a pornit, in numele lui Horea, ultimatul taranilor (11 nov.) ce au luptat apoi impotriva trupelor imperiale in Zarand, la Brad, la Halmagiu. Dupa reprimarea rascoalei a fost prins (30 ian. 1875) si inchis la Alba Iulia; s-a sinucis, sugrumindu-se cu curelele de la opinci (13 febr.).

RAZBOIUL DE TREIZECI DE ANI (1618-1648), razboi intre principii protestanti din Imperiul romano-German, pe de o parte, si principii catolici si imparat, pe de alta parte, transformat apoi intr-un razboi european general. In acest razboi, imparatul urmarea intarirea Sfantului Imperiu roman de Natiune Germana sub steagul catolicismului, iar principii, fara deosebire de credinta religioasa, voiau sa-si intareasca independenta lor fata de imparat, mentinand faramitarea Germaniei. A inceput cu rascoala Cehiei impotriva dominatiei habsburgice. In cursul razboiului s-au constituit doua tabere: blocul Habsburgilor (Habsburgii spanioli si austrieci, principii catolici germani, sprijiniti de Papalitate, si Polonia) si coalitia antihabsburgica (principii protestanti germani, Franta, Suedia, Danemarca, sprijinita de Olanda, Anglia si Rusia). In functie de interventia diferitelor state, razboiul s-a impartit in patru perioade: ceha (1618-1624), daneza (1625-1629), suedeza (1630-1634) si franco-suedeza (1635-1648). La acest razboi a participat si Transilvania, sub conducerea principilor Gabriel Bethlen si Gh. Rakoczi I, impotriva Habsburgilor. Razboiul s-a incheiat prin pacile de la Osnabruk si Munster (Pacea din Westfalia).