LATIME, latimi, s. f. Insusirea de a fi lat; cea mai mica dintre cele doua dimensiuni liniare ale unei suprafete plane dreptunghiulare; intindere opusa lungimii. ♦ Dimensiunea mijlocie a unui corp paralelipipedic. – Lat + suf. -ime.

RIGLA, rigle, s. f. 1. Piesa plata, lunga si dreapta, facuta din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradata, cu care se trag linii drepte, se verifica suprafete plane etc., linie, lineal. ◊ Rigla de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o rigla fixa si una mobila care aluneca pe cea fixa, ambele avand diviziuni logaritmice. 2. Piesa de lemn groasa si lata, folosita in constructii. 3. Unealta metalica sau de lemn, folosita in metalurgie pentru netezirea si indepartarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. righla „regula”.

POLIEDRU, poliedre, s. n. (Geom.) Corp solid marginit de mai multe suprafete plane poligonale. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyedre.

PLANIEDRU, -A, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafete plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planiedre.

SANFRENA, sanfrenez, vb. I. Tranz. A executa, manual sau cu ajutorul unei masini, o fateta oblica la extremitatea unei gauri cilindrice sau la marginea unei suprafete plane, a unei piese, pentru a inlatura muchiile ascutite. ♦ A taia oblic muchiile pieselor de metal pentru a fi sudate. – Din fr. chanfreiner.

LUNGIME, lungimi, s. f. 1. Marime fizica fundamentala care exprima intinderea spatiala a corpurilor sau fenomenelor; distanta dintre doua puncte; dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafete plane dreptunghiulare. ◊ Lungime de unda = distanta care separa intr-o unda doua puncte succesive aliate in aceeasi faza de oscilatie; spatiul parcurs de unda timp de o perioada. 2. Timp cat dureaza ceva; interval mare de timp; durata. 3. (Inform.; in sintagma) Lungimea cuvantului = numarul de biti care compun un cuvant. – Lung + suf. -ime.

CLIVA, pers. 3 cliveaza, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface in placi sau in lame cu suprafete plane. – Din fr. cliver.

CLIVAJ, clivaje, s. n. Clivare; proprietate a unor minerale si roci de a se desface in placi sau in lame dupa suprafete plane. – Din fr. clivage.

DECLIVOMETRU, declivometre, s. n. Instrument cu care se masoara panta unui teren sau a unei suprafete plane inclinate. – Din fr. declivometre.

COMPARTIMENT, compartimente, s. n. 1. Despartitura intr-un vagon de cale ferata, intr-o incapere mai mare, intr-un dulap, intr-o cutie etc. ♦ Diviziune obtinuta prin impartirea unei suprafete plane. 2. Sfera, sector, domeniu (de activitate) intr-o intreprindere, intr-o institutie etc. – Din fr. compartiment.

CLIVAJ ~e n. Proprietate a unor minerale, roci, cristale etc. de a se desface in foi sau placi cu suprafete plane. /<fr. clivage

DESPARTITURA ~i f. 1) Spatiu limitat obtinut prin divizarea unei suprafete plane; compartiment. 2) Constructie improvizata care separa ceva. /a desparti + suf. ~tura

LATIME ~i f. 1) Insusirea unui obiect de a fi lat. 2) Cea mai mica dintre cele doua dimensiuni liniare ale unei suprafete plane. [G.-D. latimii] /lat + suf. ~ime

LUNGIME ~i f. 1) Dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafete plane dreptunghiulare. ~ea coridorului. ◊ ~ de unda distanta dintre doua puncte succesive ale unei unde aflate in aceeasi faza de oscilatie. 2) Interval mare de timp; durata. [G.-D. lungimii] /lung + suf. ~ime

PRICHICI ~uri n. Margine de forma unei suprafete plane inguste, construita in afara la o soba sau la o fereastra. /<ucr. prypitok

TERASA ~e f. 1) Constructie deschisa la o cladire (la parter, la etaj sau pe acoperis). 2) geol. Sistem de suprafete plane, in forma de trepte, situate in lungul versantilor unui rau sau al malurilor marii. 3) Portiune de trotuar din fata unui local public, unde sunt instalate mese pentru consumatori. 4) suprafata plana pe o portiune de teren, in parcuri si in gradini publice, amenajata pentru a servi ca loc de plimbare. [G.-D. terasei] /<fr. terasse, germ. Terrasse

DISECARE s.f. Actiunea de a diseca si rezultatul ei. ♦ (Geol.) Actiunea de fragmentare a unei suprafete plane (campie, platou etc.) prin ravinare sau printr-o retea densa de vai. ♦ (Fig.) Analiza minutioasa. [< diseca].

GLISOR s.n. Dispozitiv care permite unor tipuri de vehicule sa alunece pe o perna de aer deasupra unei suprafete plane. [< fr. glissoir].

COMPARTIMENT s.n. 1. Parte dintr-un spatiu impartit in mai multe subunitati, separata cu pereti despartitori etc.; despartitura. ♦ Diviziune obtinuta prin impartirea unei suprafete plane. 2. Sfera, sector, domeniu (de activitate). [Pl. -te. / cf. fr. compartiment, it. compartimento].

DECLIVOMETRU s.n. Instrument cu care se masoara panta unui teren sau a unei suprafete plane inclinate. [< fr. declivometre].

PLANIEDRU, -A adj. (Geom.) Care are suprafete plane. [Pron. -ni-e-. / < fr. planiedre].

TERASA s.f. 1. Constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), folosita pentru odihna etc. ♦ Platforma (care tine loc de acoperis plan) deasupra unei case. 2. (Geol.) Sistem de suprafete plane, in forma de trepte, situate in lungul cursului unui rau, al malurilor marii etc. ♦ suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (de obicei in parcuri si in gradini), care foloseste ca loc de plimbare. [< fr. terrasse].

COMPARTIMENT s. n. 1. incapere dintr-un spatiu impartit in mai multe subunitati, separata cu pereti despartitori etc. ◊ diviziune obtinuta prin impartirea unei suprafete plane. 2. sfera, sector, domeniu (de activitate). (< fr. compartiment)

DECLIVOMETRU s. n. instrument pentru masurarea pantei unui teren sau a unei suprafete plane inclinate. (< fr. declivometre)

DISECARE s. f. 1. actiunea de a diseca. ◊ (geol.) actiunea de fragmentare a unei suprafete plane prin ravinare sau printr-o retea densa de vai. 2. (fig.) analiza minutioasa. (< diseca)

GLISOR s. n. 1. dispozitiv care permite unor tipuri de vehicule sa alunece pe o perna de aer deasupra unei suprafete plane. 2. (tehn.) cursor. (< fr. glissoir)

TERASA s. f. 1. constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), pentru odihna etc. ◊ platforma (acoperis plan) deasupra unei case. 2. sistem de suprafete plane, in trepte, situate in lungul cursului unui rau, la malul marii etc. ◊ suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (in parcuri sau gradini), ca loc de plimbare. ◊ portiune de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant unde sunt asezate mese pentru consumatori. (< fr. terrasse, germ. Terrasse)

clivaj n., pl. e (fr. clivage). Min. Actiunea sau modu de a se cliva al cristalelor. Crapatura cu suprafete plane intr´un diamant ori in alt mineral.

FELIE, felii, s. f. Bucata (cu suprafata plana) taiata dintr-un intreg (de obicei dintr-un aliment). – Din ngr. feli.

FREZA¹, frezez, vb. I. Tranz. A prelucra prin aschiere un material cu freza. ◊ Masina de frezat = masina-unealta destinata prelucrarii prin aschiere a suprafetelor plane sau profilate ale pieselor cu ajutorul unei scule aschietoare; freza¹ (2). – Din fr. fraiser.

NIVELA, nivelez, vb. I. Tranz. A face sa fie la acelasi nivel; a realiza o suprafata plana. ♦ Fig. A pune pe acelasi plan, a face sa dispara diferentele; a egaliza. ♦ A masura cu ajutorul unor instrumente speciale diferenta de nivel dintre doua sau mai multe puncte. – Din fr. niveler.

PERSPECTIVA, perspective, s. f. 1. Reprezentare tridimensionala prin desen a unui corp din spatiu pe o suprafata plana. ◊ In perspectiva = respectand regulile de reprezentare a obiectelor in spatiu, tinand seama de departarea relativa a obiectelor. ♦ Disciplina care se ocupa cu studiul metodelor folosite pentru realizarea perspectivei (1). ♦ Fig. Fel particular de a vedea lucrurile, aspect sub care se prezinta lucrurile; punct de vedere. 2. Privire generala, aspect general asupra unui peisaj, a unei scene sau a unui obiect vazute din departare; priveliste. 3. Fig. Ceea ce se intrevede ca posibil, realizabil in viitor; posibilitate de dezvoltare, de realizare in viitor a ceva sau a cuiva. ◊ Loc. adj., adv. In perspectiva = (care este) pe cale sau cu sanse de a se implini in viitor. – Din fr. perspective.

PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. Lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.

planATOR, planatoare, s. n. Piesa componenta a unei matrite pentru tabla, in forma de placa sau de inel, rigida sau elastica, care preseaza marginea tablei pentru a impiedica formarea cutelor in timpul prelucrarii ei. ♦ Ciocan cu o forma speciala, folosit pentru a face plana suprafata unui obiect. – plana² + suf. -tor.

planIGLOB, planigloburi, s. n. Harta a globului terestru in care cele doua emisfere sunt reprezentate pe o suprafata plana; planisfera, mapamond. – plan + glob (dupa fr. planisphere).

PLANIMETRIE s. f. 1. Parte a topografiei care studiaza metodele si instrumentele necesare reprezentarii pe o harta sau pe un plan (I 7) a proiectiei orizontale a obiectelor de pe suprafata pamantului. 2. (Astazi rar) Parte a geometriei care se ocupa cu masurarea suprafetelor plane; geometrie plana. – Din fr. planimetrie.

PLANIMETRU, planimetre, s. n. Instrument care serveste la masurarea suprafetelor plane (harti si planuri topografice) prin parcurgerea conturului acestora. – Din fr. planimetre.

planISFERA, planisfere, s. f. Harta a globului terestru in care cele doua emisfere sunt reprezentate pe o suprafata plana; planiglob, mapamond. – Din fr. planisphere, germ. planisphare.

POLIGON, poligoane, s. n. 1. (Geom.) suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat in cuprinsul caruia se fac exercitii si se executa trageri cu arme de foc. ♦ (Sport) Loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exercitii de tragere cu arma de vanatoare. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone.

PRASNEL, prasnele, s. n. 1. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal, cu un varf ascutit si care se roteste pe o suprafata plana; titirez, sfarleaza. ◊ Expr. (Sprinten sau iute) ca prasnelul (sau ca un prasnel) = foarte iute, sprinten, ager. ♦ Fig. Copil mic (sau om mic de statura) si foarte vioi. 2. Capatul (conic) inferior al fusului de tors, care face ca fusul sa se invarteasca mai usor. 3. Partea interioara a fusului morii, fixata intr-una din pietrele acesteia. [Var.: prisnel s. n.] – Pristen (reg. „prasnel” < bg.) + suf. -el.

PRISPA, prispe, s. f. 1. Un fel de terasa ingusta inaltata de-a lungul peretelui din fata (uneori si al celor laterali) la casele taranesti, lipita cu pamant sau pardosita cu scanduri, adesea marginita de o balustrada scunda de lemn sau de zidarie. 2. Portiune de teren cu suprafata plana, fara denivelari (situata la diferite altitudini); platforma, tapsan. 3. Dig rudimentar de pamant sau de lemn folosit pentru a mentine nivelul apei in balti. – Probabil din sl. *prisupa.

SES, SEASA, (1) sese, adj., (2, 3) sesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pamanturi, regiuni) Neted, intins; plan. 2. S. n. Intindere vasta de pamant, fara diferente (mari) de nivel, situata la mica altitudine; campie; suprafata plana de pamant situata intr-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului. – Lat. sessus.

COPERTINA, copertine, s. f. Element de constructie cu suprafata plana, care acopera de obicei intrarea intr-o cladire. – Din it. copertina.

DREPTAR, dreptare, s. n. Rigla, echer sau orice alt instrument folosit (in constructii, in dulgherie etc.) pentru verificarea suprafetelor plane ori pentru trasarea drumurilor. – Drept + suf. -ar.

TITIREZ, titirezi, s. m. 1. Partea inferioara, de forma conica, a fusului de tors, care, prin greutatea sa, face ca fusul sa se invarteasca mai usor si uniform. 2. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal etc., in forma de con si cu un varf ascutit, care se poate roti pe o suprafata plana; sfarleaza. 3. Batul de sub cosul morii, care loveste teica pentru a face sa treaca grauntele intre pietrele morii; hadarag. [Pl. si: (n.) titirezuri] – Et. nec.

TERASA¹, terase, s. f. 1. Constructie deschisa, anexa a unei cladiri, asezata la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperis (servind ca loc de odihna sau de agrement). ♦ suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren, in parcuri sau in gradini. ♦ Portiuni de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt asezate mese pentru consumatori. 2. Forma de relief cu aspect de treapta, provenita din ridicarea scoartei pamantului sau ca rezultat al eroziunii apelor in lungul unei ape curgatoare. – Din fr. terrasse.

TROHOIDA, trohoide, s. f. Curba descrisa de un punct al unui cerc care se deplaseaza pe o suprafata plana. – Din fr. trochoide.

RELIEF, reliefuri, s. n. 1. Configuratie a suprafetei terestre constituita din totalitatea neregularitatilor de forme pozitive sau negative considerate fata de un plan de referinta general sau local. 2. Ridicatura, proeminenta pe o suprafata. ◊ Loc. adj. In relief = cu trei dimensiuni, iesit in afara dintr-un plan, proeminent. ◊ Expr. A scoate in relief = a scoate in evidenta, a pune in lumina, a sublinia, a accentua; a reliefa. ♦ Fig. Contur; forta, stralucire. 3. Sculptura fixata pe o suprafata plana. – V. basorelief. [Pr.: -li-ef] – Din fr. relief.

DESEN, desene, s. n. l. Reprezentare grafica a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafata plana sau curba, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. Arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de masini etc.) prin desen (1), in scopul fabricarii lor. 3. planul unei constructii. 4. Ornamentatia unei cusaturi. [Pl. si: desenuri. – Var.: desemn s. n.] – Din fr. dessin.

SECTIUNE, sectiuni, s. f. 1. Faptul de a sectiona; taietura, despartire; (concr.) portiune taiata in urma sectionarii; loc unde s-a facut o sectionare. 2. suprafata rezultata prin intersectia unui corp solid cu o suprafata (plana sau curba). ♦ Aria unei sectiuni (2). 3. (Tehn.) Schita reprezentand suprafata determinata de intersectia unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesa. 4. (Mat.) Intersectie a doua multimi. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.

SESCVIPLAN, sescviplane, s. n. Avion cu doua plane inegale, suprafata planului inferior fiind aproximativ jumatate din suprafata planului superior. – Din fr. sesquiplan.

STEREOGRAFIE s. f. Reprezentare a corpurilor solide prin proiectarea lor pe o suprafata plana. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stereographie.

plan adj., s. I. 1. adj. v. drept. 2. s. (GEOM.) suprafata plana. 3. adj. intins, neted, ses. (Un platou ~.) II. s. 1. schema, schita, (inv.) chip, izvod. (~ul unei case.) 2. proiect, (inv.) tertip. (Si-a pus ~ul in aplicare.) 3. v. intentie.

suprafata s. 1. (MAT.) (inv.) surfata. 2. (GEOM.) suprafata plana v. plan; suprafata sferica v. sfera. 3. intindere, marime. (~ unui loc.) 4. v. cuprins. 5. v. regiune. 6. fata, intindere, intins, (inv.) surfata. (Pe ~ marii, a campiei.) 7. v. zona.

ADANCITOR ~oare n. Scula aschietoare cu care se prelucreaza suprafetele plane, conice, profilate ale gaurilor. /a adanci + suf. ~tor

ARIE¹ ~i f. 1) Loc special amenajat unde se aduna si se treiera cerealele; fatare. 2) Orice suprafata plana. 3) Marime a unei suprafete (exprimata in unitati de masura). ~a cercului. 4) Teritoriu ocupat in permanenta de anumite fiinte sau plante. 5) Loc (de raspandire) al anumitor fenomene, activitati; domeniu. ~a preocuparilor. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area

CADRAN ~e n. 1) (la ceasuri, la aparate si instrumente de masurat) suprafata plana, divizata si gradata, pe care se deplaseaza un ac indicand o anumita valoare (de timp, de presiune, de viteza, de diferenta de potential etc.). ◊ ~ solar dispozitiv constand dintr-un ansamblu de linii trasate pe o anumita suprafata pe care se proiecteaza umbra unei tije, pozitia si lungimea careia indica ora solara. 2) mat. Arc reprezentand un sfert de cerc. /<fr. cadran

A CARTOGRAFIA ~ez tranz. (harti sau planuri topografice) A intocmi, reprezentand pe plan suprafete ale scoartei terestre. [Sil. -fi-a] /Din cartografie

DREPTAR ~e n. Rigla lunga sau coltar care se foloseste in constructie si in tamplarie pentru trasare sau pentru verificarea suprafetelor plane. /drept + suf. ~ar

FATA fete f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trasaturi specifice ale acestei parti; chip; figura; fizionomie. ~ acra. 3) pop. Individ considerat in raport cu societatea; persoana. ◊ ~ bisericeasca slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafetele plane ale unui corp geometric. Fetele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pamantului. ◊ A-si pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagina a unei foi de hartie. [G.-D. fetei] /<lat. facies

FATETA ~e f. 1) suprafata plana a unui corp. 2) Fata slefuita a unui corp. 3) fig. Aspect specific. ~a problemei. ~ele situatiei. 4) tipogr. Placa groasa de fonta de care se fixeaza un cliseu cu placile de stereotipie. /<fr. facette

HIDRA ~e f. 1) Animal nevertebrat acvatic, de talie mica, avand corpul alungit si subtire, gura inzestrata la un capat cu tentacule, iar la capatul opus cu o suprafata plana cu ajutorul careia se fixeaza pe diferite obiecte. 2) (in mitologia antica) Sarpe urias cu mai multe capete care, fiind taiate, regenerau. [Sil. hi-dra] /<fr. hydre, lat. hydra

LINEAL ~e n. 1) Instrument in forma de bara, cu muchii drepte si cu suprafata plana, folosit pentru tragerea liniilor, pentru masurarea sau verificarea dimensiunilor. 2) Dispozitiv de ghidare a materialului de laminat la intrarea in anumite laminoare. 3) Rigla de otel care formeaza jgheabul de cerneala la piesele tipografice. 4) Dispozitiv la masina de cusut pentru a executa cusaturi paralele cu marginea materialului. [Sil. -ne-al] /<germ. Lineal

MAPAMOND ~uri n. Harta care reprezinta globul pamantesc pe o suprafata plana; planiglob; planisfera. ◊ Pe tot ~ul in toata lumea; peste tot; pe tot pamantul. /<it. mappamonde, ngr. mappamondo

PANOU ~ri n. 1) suprafata plana (de lemn, de metal, de stofa etc.) servind pentru afisarea unor informatii (afise, anunturi, avize, lozinci etc.). 2) Suport de lemn al unui tablou. 3) Prefabricat folosit la construirea cladirilor. 4) Placa de lemn pe care este fixat cosul de baschet. 5): ~ de comanda placa pe care sunt instalate dispozitivele de comanda ale unui sistem tehnic. /<fr. panneau

PERSPECTIVA ~e f. 1) Aspect agreabil al unui colt de natura vazut de la o anumita distanta. 2) Aspect al unui obiect vazut din departare. ~a portilor orasului. 3) Modalitate de interpretare; punct de vedere. Fenomen social cercetat in ~ istorica. 4) mat. Reprezentare tridimensionala a unui obiect, reprodusa la scara diferita pe o suprafata plana, pastrand proportia dintre dimensiunile obiectului. 5) fig. Posibilitate de dezvoltare sau de realizare in viitorul apropiat. ◊ In (sau cu) ~ in (sau cu) viitor. [G.-D. perspectivei] /<fr. perspective

A PLANA² ~ez tranz. (obiecte) A face sa aiba suprafata plana (prin aschiere, nivelare etc.). /<fr. planer

planIGLOB ~uri n. Harta care reprezinta pe o suprafata plana intregul Pamant; planisfera; mapamond. /plan + glob

PLANIMETRIE f. 1) Ramura a geometriei care se ocupa cu metodele privind masurarea suprafetelor plane; geometrie plana. 2) Ramura a topografiei care se ocupa cu studiul metodelor si tehnicilor de reprezentare pe o harta sau pe un plan a obiectelor (ape, drumuri etc.) de pe un teren. /<fr. planimetrie

planISFERA ~e f. Harta care reprezinta pe o suprafata plana intregul Pamant; planiglob; mapamond. /<fr. planisphere, germ. planisphare

PLATFORMA ~e f. 1) suprafata plana orizontala a unui vehicul sau a unui aparat de ridicat, pe care se instaleaza obiectele de transportat. 2) Vagon al unui vehicul public fara acoperis si cu peretii foarte josi, folosit pentru transportarea marfurilor. 3) Parte a unui vehicul de transport in comun din apropierea usilor, pe unde urca si coboara pasagerii. 4) Element plan de constructie. 5) Parte orizontala plana de la fiecare cotitura a unei scari din interiorul unui bloc; odihna; palier. 6) suprafata plana de teren, situata la o anumita altitudine. 7) sport Instalatie orizontala rigida de cativa metri lungime, de pe care se executa sarituri in apa. 8) fig. Ansamblu de idei care este pus la baza unei actiuni politice in comun. ~ electorala. /<fr. plateforme

PRASNEL¹ ~e n. 1) Jucarie mica in forma de con cu varf ascutit, care, fiind rasucita bine si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie, pastrandu-si astfel echilibrul; titirez; sfarleaza. ◊ Iute ca ~ul sprinten. 2) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors (care inlesneste rotirea acestuia); sfarleaza; titirez. 3) Partea inferioara a fusului morii, fixata in una din pietre. /<sl. pristeni

SCANDURA ~i f. Bucata de lemn cu suprafata plana, obtinuta prin taierea de-a lungul a unui trunchi de copac, folosita in lucrari de constructie, tamplarie etc. ◊ (A fi sau a ramane) ca ~a a fi foarte slab. A-i suna cuiva ~a a muri. A lasa pe cineva ~ (sau ca ~a) a saraci pe cineva. [G.-D. scandurii] /<lat. scandula

SCRIS¹ ~e n. mai ales la pl. rar Ansamblu de semne conventionale facute pe o suprafata plana (mai ales hartie). /v. a scrie

SFARLEAZA ~eze f. 1) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors (care inlesneste rotirea acestuia); prasnel; titirez. 2) Jucarie in forma de con cu varf ascutit care, fiind rasucita si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie, pastrandu-si astfel echilibrul; titirez; prasnel. ◊ Iute ca o ~ a) foarte iute si harnic; b) care nu are nici un pic de astampar. 3) Instrument meteorologic primitiv care indica directia vantului; morisca de vant; girueta. 4) fig. Persoana vioaie si sprintena. /sfarla + suf. ~eaza

STEREOGRAFIE f. Tehnica proiectarii corpurilor solide pe o suprafata plana. /<fr. stereographie

TITIREZ¹ ~i m. 1) Jucarie in forma de con cu varf ascutit care, fiind rasucita bine si lasata sa cada pe o suprafata plana, isi continua miscarea de rotatie pastrandu-si echilibrul; prasnel; sfarleaza. 2) Capatul conic din partea de jos a fusului de tors; prasnel; sfarleaza. 3) fig. Persoana vioaie si sprintena. /cf. alb. tir

A TRAGE trag 1. tranz. 1) A misca spre sine sau spre alt punct, apucand de un capat, de un maner sau de altceva. ~ dulapul. ◊ ~ pe sfoara a pacali; a insela. ~ la raspundere a cere ca cineva sa dea socoteala pentru faptele sale. ~ sapa a) a prasi; b) a munci din greu. 2) (persoane, animale de tractiune, masini etc.) A face sa se miste ducand dupa sine; a tari. Locomotiva trage vagoanele. ~ jugul a munci din greu. A(-si) ~ piciorul, ~ cu piciorul (pe la cineva sau pe undeva) a intra din cand in cand pe la cineva sau pe undeva. 3) (obiecte de imbracaminte sau de incaltaminte) A imbraca potrivind in graba pe corp. ~ pantalonii. 4) (linii, urme, brazde etc.) A imprima pe o suprafata plana. 2. intranz. 1) (despre drumeti, calatori etc.) A se opri pentru un timp; a face un popas. ~ la han. 2) (despre instalatii de ardere sau de ventilare) A asigura evacuarea normala a gazelor de ardere sau a aerului viciat. Soba trage bine. 3) A lansa un proiectil (cu ajutorul unei arme). ~ cu pusca. /<lat. trahere

TREAPTA trepte f. 1) Fiecare dintre suprafetele plane inguste, pe care se sprijina piciorul la urcarea sau la coborarea pe o scara. 2) fig. Loc in ierarhia unor functii sau in sistemul de organizare a societatii. 3) fig. Etapa in dezvoltarea unui proces. 4) fig. Categorie sau clasa sociala. [G.-D. treptei] /<lat. traiecta

COPERTINA s.f. 1. Coperta (de carte, de caiet); (p. ext.) acoperitoare. 2. (Constr.) Element de constructie cu suprafata plana, care acopera de obicei o iesire. [< it. copertina].

GENERATOARE s.f. Dreapta prin a carei deplasare in spatiu se naste o suprafata plana sau curba; generatrice. [Pl. invar. / dupa fr. generatrice].

LISTEL s.n. 1. (Arhit.) Mulura care incadreaza o alta mulura (mai mare). ♦ suprafata plana care separa canelurile unei coloane. 2. Cercul proeminent de la circumferinta monedelor. [< fr., engl. listel, cf. it. listello].

PERSPECTIVA s.f. 1. Imagine obtinuta prin proiectarea unui obiect pe o suprafata plana, folosind raze proiectate divergente sau paralele. ♦ Disciplina care studiaza metodele folosite pentru construirea acestor imagini. 2. Aspect pe care il are un peisaj, un obiect etc. vazut din departare; priveliste cu un asemenea aspect. ♦ Bulevard mare in linie dreapta. 3. Posibilitatea realizarii sau a desfasurarii in viitor a unei actiuni, a unui plan etc. ♦ (De obicei la pl.) Ceea ce poate ajunge cineva in viitor; posibilitati de viitor. [< fr. perspective, cf. lat. perspectiva < per – prin, spectio – privire].

PLAN, -A adj. Neted, fara ridicaturi, fara accidente; plat. ◊ (Geom.) suprafata plana = suprafata pe care o dreapta poate fi aplicata in orice sens; geometrie plana = parte a geometriei care studiaza suprafetele plane. [Cf. fr. plan, lat. planus].

POISE s.m. (Fiz.) Unitate de masura a viscozitatii dinamice, reprezentand viscozitatea unui fluid in care, pentru a deplasa tangential cu viteza de 1 cm/s o suprafata plana de 1 cm², este necesara o forta de o dina. (< fr. poise)

SECTIUNE s.f. 1. Faptul de a sectiona; taietura (transversala) facuta intr-un corp, intr-un sistem tehnic etc.; locul unde s-a facut aceasta taietura. ♦ Curba obtinuta prin intersectarea unei suprafete cu un plan. ♦ suprafata care apare la intretaierea dintre un plan si un sistem tehnic sau natural. 2. Desen care reprezinta detaliile unui corp care se gasesc la suprafata obtinuta daca s-ar taia acel corp cu un plan. 3. (Mat.) Intersectie a doua multimi. 4. V. sectie. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. section, lat. sectio < secare – a taia].

CADRAN s.n. 1. suprafata (circulara) al carei contur este impartit in parti egale si pe care se citeste deplasarea unui ac indicator. ◊ Cadran solar = suprafata plana, avand in mijloc un bat a carui umbra indica orele. 2. Fiecare dintre unghiurile drepte formate din intretaierea a doua drepte perpendiculare. ♦ Arc (sau sector) reprezentand un sfert de cerc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. cadran, cf. lat. quadrans].

podina, podini si podine, s.f. 1. (pop.) pardoseala de scanduri (la casa, la podul casei, la tavane, la vechile strazi etc.) 2. (la pl.; inv.) obligatie a negustorilor brasoveni, din Tara Romaneasca, in evul mediu, de a intretine strazile Bucurestiului pavate cu scanduri; taxa perceputa in trecut la Iasi pe carele cu produse care intrau in oras, pentru intretinerea strazilor pavate cu scanduri. 3. (inv. si reg.) tavan de scanduri. 4. (pop.) suport pe care se cladeste claia de fan; pat; pod; partea de jos a stogului de fan, poclaj, podlas; mijlocul stogului de fan. 5. (reg.) platforma de scanduri inaltata deasupra terenului care foloseste ca post de observatie, de paza. 6. platforma de care sunt fixate pietrele morii de apa; pod. 7. (reg.) piatra statatoare a morii de apa. 8. (reg.) fundul scocului la moara de apa; pod. 9. fundul jgeabului pe care se coboara bustenii la vale. 10. (reg.) suprafata plana in regiunea de munte sau de deal; regiune de ses mai inalt. 11. (reg.) strat de prune ridicat la suprafata butoiului in timpul fermentatiei. 12. (reg.) sale.

prisnilic s.n. (reg.) 1. titirezul fusului de tors. 2. (in forma: prisnalic) jucarie mica din lemn sau metal, cu varf ascutit, ce se poate roti pe o suprafata plana; sfarleaza, titirez. 3. (in forma: priznilic) om vioi, sprinten, iute. 4. (in forma: priznilic) numele mai multor parti ale morii.

sfarla, sfarle, s.f. (reg.) 1. bobarnac. 2. bot, rat. 3. (peior.) gura. 4. (inv. si reg.) jucarie mica de copii care se invarteste pe o suprafata plana; sfarleaza, titirez, prasnel. 5. (pop.) femeie slaba si iute in miscari. 6. (reg.) obiect de dimensiuni reduse. 7. (reg.) bat prevazut cu doua gauri si cu o sfoara, care se fixeaza in buza unui cal, ca sa nu se miste la potcovit. 8. (reg.) coliba din lemn intr-o padure. 9. (reg.) pestisor de rau; zvarluga.

PENEPLENA s.f. suprafata plana sau usor ondulata, care rezulta din eroziunea fluviala a unui teren muntos. [< fr. peneplaine < lat. paene – aproape, fr. plaine – campie].

PLANIMETRIE s.f. 1. Operatie de determinare si de reprezentare pe un plan a detaliilor de pe o suprafata de teren. ♦ Parte a topografiei care se ocupa cu astfel de operatii. 2. Parte a geometriei care studiaza suprafetele plane; geometria plana. [Gen. -iei. / < fr. planimetrie, cf. lat. planus – plan, gr. metron – masura].

PLANIMETRU s.n. Instrument pentru masurarea suprafetelor plane. [< fr. planimetre].

sede s.f. (reg.) suprafata plana care prelungeste cuptorul in afara si pe care se poate sedea sau dormi.

STEREOGRAFIE s.f. Arta de a reprezenta prin proiectii corpurile solide pe o suprafata plana. [Gen. -iei. / < fr. stereographie, cf. gr. stereos – solid, graphe – scriere].

TROHOIDA s.f. Curba descrisa de un punct al unui cerc care se deplaseaza pe o suprafata plana. [Pron. -ho-i-. / < fr. trochoide].

CADRAN s. n. 1. suprafata cu anumite diviziuni si cifre pe care se citeste deplasarea unui ac indicator. ♦ ~ solar = instrument pentru masurarea timpului, constand dintr-un bat fixat pe o suprafata plana, a carui umbra indica orele. 2. fiecare dintre cele patru unghiuri drepte formate prin intretaierea a doua perpendiculare. ◊ arc (sector) reprezentand un sfert de cerc. (< fr. cadran)

COPERTINA s. f. element de constructie cu suprafata plana, care acopera de obicei o iesire. (< it. copertina)

GENERATOR, -OARE I. adj. care genereaza, produce, determina ceva. II. s. n. 1. aparat, masina, instalatie care transforma o forma de energie in alta. 2. aparat, instalatie care produce un fluid. ♦ ~ cuantic = generator sau amplificator de radiatii electromagnetice (laser, maser etc.) bazat pe fenomenul de emisiune stimulata a radiatiei. III. s. f. (mat.) dreapta prin a carei deplasare in spatiu se naste o suprafata plana sau curba. (< fr. generateur, lat. generator)

LISTEL s. n. 1. (arhit.) mulura cu aspect de banda plata si ingusta care incadreaza o alta mulura (mai mare). ◊ suprafata plana care separa canelurile unei coloane. 2. spatiu dintre doua chenare sau doua cercuri concentrice. ◊ cercul proeminent de la circumferinta monedelor. (< fr., engl. listel)

LUNETA s. f. 1. instrument optic dintr-un tub cu mai multe lentile, pentru observarea unor obiecte indepartate. 2. dispozitiv pe o masina-unealta servind la sustinerea pieselor de prelucrat. 3. element arhitectonic in forma de bolta semicirculara, care strapunge partea inferioara a unei cupole sau a unei bolti mari. ♦ ~ cilindrica = bolta rezultand din intersectia a doi semicilindri cu raze inegale. ◊ (la portaluri, ferestre) suprafata plana intre lintel si arc. ◊ coronament semicircular al unui altar poliptic. (< fr. lunette)

PENEPLENA s. f. suprafata plana sau usor ondulata din eroziunea fluviala a unui teren muntos. (< fr. peneplaine)

PERSPECTIV, -A I. adj. (despre desene, proiectii etc.) care reprezinta un obiect, un peisaj etc. in perspectiva; perspectivic. II. s. f. 1. imagine prin proiectarea unui obiect pe o suprafata plana, folosind raze proiectate divergente sau paralele. ◊ disciplina care studiaza metodele pentru construirea acestor imagini. 2. aspect pe care il are un peisaj, un obiect vazut din departare; priveliste. ◊ bulevard mare in linie dreapta. 3. posibilitatea realizarii sau a desfasurarii in viitor a unei actiuni, a unui plan etc. ◊ (pl.) ceea ce poate ajunge cineva in viitor; posibilitati de viitor. ♦ in ~a = pe cale de a se infaptui in viitor. (< fr. perspectif, lat. perspectivus, /II/ fr. perspective)

PLANIMETRIE s. f. 1. ramura a topografiei care se ocupa cu determinarea si reprezentarea pe un plan, pe o harta a detaliilor de pe o suprafata de teren. 2. parte a geometriei care studiaza suprafetele plane; geometrie plana. (< fr. planimetrie)

POISE [pron. POAZ] s. m. unitate de masura a viscozitatii dinamice, reprezentand viscozitatea unui fluid in care, pentru a deplasa tangential cu viteza de 1 cm/s o suprafata plana de 1 cm², este necesara o forta de o dina. (< fr. poise)

POLIGON s. n. 1. suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte (laturi). ♦ (fiz.) regula ului = regula potrivit careia suma mai multor vectori este vectorul care inchide conturul poligonal din asezarea cap la cap a acestora. 2. portiune de instructie cu arme de foc. ◊ teren de tir. 3. teren special pentru invatarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafata plana pe care se realizeaza, in conditii de santier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon)

REPLAT s. n. suprafata plana situata pe un versant intre doua suprafete inclinate. (< fr. replat)

SECTIUNE s. f. 1. faptul de a sectiona; taietura intr-un corp, sistem tehnic etc. ◊ curba prin intersectarea unei suprafete cu un plan. ◊ suprafata din intretaierea dintre un plan si un sistem tehnic sau natural. 2. desen, forma si dimensiunile unei sectiuni (1) printr-o constructie sau element de constructie, printr-o piesa, un corp etc. 3. (mat.) intersectie a doua multimi. 4. (lingv.) locul de intalnire al protezei cu apodoza intr-o perioada (2). (< fr. section, lat. sectio)

STEREOGRAFIE s. f. arta de a reprezenta prin proiectii forma corpurilor solide pe o suprafata plana. (< fr. stereographie)

CADRAN, cadrane, s. n. 1. (La aparate si instrumente de masurat) Placa (circulara) cu anumite diviziuni si indicatii, pe care se citeste deplasarea unui ac indicator. ◊ Cadran solar = suprafata plana, avand fixat in centru un betisor, a carui umbra indica orele. 2. Arc (sau sector) reprezentand un sfert de cerc. – Fr. cadran.

1) cerc n., pl. uri (lat. circus, it. sp. pg. cerco. V. tarc). suprafata plana limitata de o circumferenta [!]. Circumferenta insasi: a descrie un cerc. Circumferenta, cingatoare de lemn ori de fer [!] cu care se leaga doagele butoiului. Fig. Reuniune, adunare: cerc numeros. Intindere, limite: cercu stiintei omenesti. Cerc vitios, rationament defectuos care ar trebui mai intii sa probeze ceia ce serveste a proba, cum ar fi: opiu adoarme fiind-ca are proprietatea somnifera. In cerc, circular, in forma de cerc. Cerc de butuc, cerc care leaga doua catarguri, doua grinzi.

RABOTARE (‹ rabota) s. f. Operatie de prelucrare prin aschiere a suprafetelor plane a pieselor metalice de dimensiuni mari, in care unealta aschietoare se misca rectiliniu alternativ pe o directie perpendiculara pe axa ei; rabotaj; rabotat.

LARDERA, Berto (1911-1989), sculptor francez de origine italiana. Stabilit la Paris (1947). Depasind faza initiala a sculpturii bidimensionale („Miracol”), in care predomina suprafetele plane, adesea triunghiulare, trece la lucrari tridimensionale, de un echilibru monumental si un dinamism aproape violent („Ocazie dramatica”, „Ritmuri”).

ADANCITOR, adancitoare, s. n. Scula aschietoare pentru prelucrarea suprafetelor frontale plane, conice, cilindrice, profilate. – Adanci + suf. -tor.

DENIVELARE, denivelari, s. f. Actiunea de a denivela si rezultatul ei. ♦ Diferenta de nivel intre doua unitati morfologice limitrofe. ♦ Accident de teren ridicat sau coborat pe o suprafata relativ plana. – V. denivela.

PUPITRU, pupitre, s. n. Obiect de mobila avand suprafata in plan inclinat si pe care se pune (la inaltimea vederii) o carte, o partitura etc.; (in special) banca de scoala cu fata inclinata; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de banci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comanda = instalatie (in forma de masa inclinata) cu ajutorul careia se executa comanda, masurarea si controlul operatiilor unui proces tehnologic sau de alta natura. – Din fr. pupitre.

DESFASURARE, desfasurari, s. f. Actiunea de a (se) desfasura si rezultatul ei. ♦ Intindere in plan a suprafetei anumitor corpuri geometrice (con. cilindru etc.). ♦ (In literatura si in reprezentari scenice, in sintagma) Desfasurarea actiunii = evolutia actiunii, succesiunea diferitelor ei momente in vederea deznodamantului. – V. desfasura

PADINA ~i f. suprafata (aproape) plana pe varful unui deal sau al unui munte. [G.-D. padinii] /<bulg. padina

PROIECTIE ~i f. 1) Operatie geometrica de reprezentare a unui obiect din spatiu pe un plan sau pe o dreapta (prin ducerea perpendicularelor din toate punctele acestuia). ◊ ~ cartografica mijloc matematic de reprezentare plana a suprafetei terestre sau a unei parti din ea in scopul intocmirii hartilor. 2) Figura obtinuta printr-o asemenea operatie. 3) v. A PROIECTA si A SE PROIECTA. ◊ Aparat de ~ aparat pentru proiectarea imaginilor de pe o pelicula cinematografica pe ecran. [G.-D. proiectiei; Sil. -iec-ti-e] /<fr. projection, lat. projectio, ~onis

plan s.n. 1. suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ Mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

PLATFORMA s.f. I. 1. suprafata plata, planseu mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz etc. pe unde urca sau coboara calatorii. ♦ Vagon, (auto)camion care are o suprafata plata, deschisa pentru transport. 2. Parte a unei cladiri, formata dintr-o suprafata orizontala plana. ♦ Rampa pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor. 3. Portiune mai rigida si mai solida a scoartei terestre. ♦ Platforma continentala = marginea submersa a continentelor, care se inclina usor de la tarm spre povarnisul continental. ♦ Loc ses (pe un deal, pe un munte). II. (Fig.) Program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupari oarecare, baza teoretica. [< fr. plate-forme, cf. germ. Plattform].

PLANA vb. I. 1. intr. (Despre pasari) A pluti in vazduh cu aripile deschise. ♦ (Despre un planor, un avion) A pluti in aer fara ajutorul unui motor. ♦ (Fig.) A fi iminent, a ameninta sa se intample, a pluti asupra... 2. intr. (Fig.) A domina, a stapani (prin superioritate). 3. tr. A netezi (o piatra), a face plana (o suprafata). [< fr. planer].

DENIVELARE s. f. actiunea de a se denivela. ◊ diferenta de nivel. ◊ accident de teren intr-o suprafata relativ plana. (< denivela)

PLATFORMA s. f. I. 1. suprafata orizontala plana, planseul mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ vagon, (auto)camion care are o suprafata plata, deschisa. ♦ parte a unui tramvai, autobus etc. pe unde urca sau coboara calatorii. 2. loc rezervat la bordul unor nave pentru apuntarea avioanelor si elicopterelor. ♦ suprafata de teren pe care se ridica noi constructii. ♦ ~ de lansare = loc amenajat pentru lansarea rachetelor mari; ~ spatiala = satelit artificial de mari dimensiuni, baza de lansare de pe orbita a navelor interplanetare; ~ industriala = zona in care sunt concentrate mai multe unitati industriale. 3. parte a unei cladiri, formata dintr-o suprafata orizontala plana. ♦ rampa pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor. 4. (sport) instalatie orizontala rigida de pe care se executa sarituri in apa. 5. portiune mai rigida si mai solida a scoartei terestre. ♦ ~ continentala = zona a fundului marii care se inclina usor de la tarm spre povarnisul continental. ♦ constructie plutitoare sau fixa destinata forajului marin. ♦ loc ses (pe un deal, pe un munte). II. (fig.) program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupari oarecare, baza teoretica. (< fr. pate-forme)

PADINA (‹ bg.) s. f. Termen popular care indica o suprafata relativ plana, de obicei mai coborata fata de relieful inconjurator. A fost preluat in geografie cu diferite sensuri, in functie de tipul dec relief: a) (in regiuni carstice) vale seaca cu fundul relativ plat; uneori termenul este folosit si in sens de polie sau uvalas; b) (in regiuni de campie) microdepresiune de tasare in loess, rezultata, de obicei, prin unirea mai multor crovuri; c) (pe versantii afectati de alunecari de teren) suprafata aproape plana intercalata intre valurile de alunecare.

HARTA, harti, s. f. Reprezentare grafica in plan orizontal a suprafetei pamantului (totala sau partiala), generalizata si micsorata conform unei anumite scari de proportie si intocmita pe baza unei proiectii cartografice. ◊ (In sintagmele) Harta fusurilor orare = harta care indica limitele reale ale fusurilor orare. Harta geologica = harta pe care este reprezentata raspandirea diferitelor formatii geologice. Harta hidrologica = harta pe care sunt reprezentate repartitia proprietatilor fizice si chimice si conditiile de zacamant ale apelor subterane. Harta lingvistica = harta rezultata din cartografierea faptelor de limba. Harta sinoptica = harta facuta din 6 in 6 ore in care se inscriu principalele elemente meteorologice. Harta de anomalii = harta care indica abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, fata de valorile medii multianuale. – Din ngr. hartis.

TOPOGRAFIE s. f. Ramura a geodeziei care se ocupa cu tehnica masuratorilor unei portiuni a scoartei Pamantului, cu determinarea pozitiei elementelor scoartei terestre pe suprafete mici (considerate plane), precum si cu tehnica reprezentarii grafice sau numerice a suprafetelor masurate, in scopul intocmirii de harti si planuri. ♦ Descriere amanuntita a unui loc sub raportul asezarii, configuratiei etc.; mod in care sunt dispuse in spatiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.

PENEPLENA, peneplene, s. f. suprafata de teren plana sau usor ondulata, care rezulta prin eroziunea si prin transportarea materialului dintr-o regiune. – Din fr. peneplaine.

POANSON, poansoane, s. n. 1. Unealta alcatuita dintr-o tija de otel sau de alt metal dur, de forma conica, triunghiulara etc., cu varful gravat in relief, care serveste la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confectionarea unor matrite, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascutit din otel, folosit in tehnica gravurii. 2. Piesa a unei matrite, cu un contur cu muchii taietoare sau cu o suprafata de lucru plana sau profilata, care serveste la decupare, detasare, imprimare etc. prin deformare plastica. 3. Unealta cilindrica de os, cu varful ascutit, cu care se perforeaza panza si se da forma rotunda unor puncte de broderie cu gauri. [Pl. si poansonuri] – Din fr. poincon.

PROIECTANT, -A, proiectanti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. (Care serveste la proiectie, de proiectie. ◊ Dreapta proiectanta (si substantivat, f.) = dreapta dusa prin fiecare punct al unui obiect, al unei figuri etc. carora li se construieste proiectia pe o dreapta, pe un plan, pe o suprafata. 2. S. m. si f. Persoana care intocmeste proiecte (3). ◊ (Adjectival) Inginer proiectant. [Pr.: pro-iec-] – Din germ. Projektant.

DEGAJARE, degajari, s. f. 1. Actiunea de a (se) degaja si rezultatul ei; raspandire, exalare; eliberare de o sarcina, de un obstacol. ♦ Libertate in miscari, in comportare; nonsalanta. 2. Operatie de indepartare a unei portiuni de material de pe o piesa, de pe un teren etc. in vederea unei operatii ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care il formeaza fata de aschiere a unei unelte de taiat cu planul perpendicular pe suprafata pe care o prelucreaza. 3. (Concr.) Canelura circulara realizata prin aschiere la exteriorul sau in interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja.

INTINS adj., s. 1. adj. (TEXT.) tensionat. (Fire ~.) 2. adj. v. incordat. 3. adj. larg, l******t, largit, latit. (Un pulover ~ in urma spalarii.) 4. adj. (inv.) tins. (Picior ~.) 5. adj. v. desfacut. 6. adj. lung, prelung. (Un sir ~ de oameni.) 7. adj. v. culcat. 8. adj. v. instalat. 9. adj. v. pus. 10. adj. uns. (Untul era ~ pe paine.) 11. adj. amplu, cuprinzator, larg, mare, vast, (inv. si reg.) mereu, (inv.) desfatat. (Un spatiu ~.) 12. adj. amplu, larg, mare. (Stirea ocupa un spatiu ~ in ziar.) 13. adj. larg, spatios, vast. (Bulevarde ~.) 14. s. v. cuprins. 15. s. v. suprafata. 16. adj. neted, plan, ses. (Un loc ~.) 17. adj. neted. (Piele ~.) 18. adj. v. bogat. 19. adj. v. iute.

HARTA harti f. Reprezentare grafica, in plan orizontal, a suprafetei globului pamantesc (totala sau partiala), generalizata si micsorata la o anumita scara. ◊ ~ geologica harta pe care este reprezentata raspandirea diferitelor formatii geologice. [G.-D. hartii] /<ngr. hartis

PENEPLENA ~e f. suprafata de teren plana sau usor ondulata, care se formeaza in urma eroziunii si transformarii materialului dintr-o regiune. /<fr. peneplaine

plan¹ ~uri n. suprafata neteda fara ridicaturi (ca a unui lichid in repaus). ~ orizontal. /<fr. plan, lat. planus

INTEGROMETRU s.n. Aparat pentru calcularea suprafetei unei figuri plane, a volumului unei figuri de revolutie etc. [< fr. integrometre].

sestin, -a, adj. (reg.; despre suprafete de pamant) plan, neted, drept.

FOTOTOPOGRAFIE s. f. ramura a fotogrammetriei care se ocupa cu ridicarea in plan a unor suprafete terestre restranse. (< fr. phototopographie)

ORIZONTAL, -A I. adj. s. f. (dreapta, plan) paralel cu suprafata unui lichid in echilibru. II. adj. referitor la orizont (1). (< fr., germ. horizontal, germ. Horizont, it. orizonte)

CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.

PROIECTA, proiectez, vb. I. 1. Tranz. A face un proiect (1); a intentiona, a planui. 2. Tranz. A elabora un proiect (3). 3. Tranz. A face o proiectie (1), a reprezenta schematic un corp pe o suprafata sau pe un plan, dupa anumite reguli geometrice. 4. Refl. A se profila, a se contura. 5. Tranz. A trimite pe o suprafata un fascicul de raze, de particule, o succesiune de imagini cinematografice etc. 6. Tranz. A arunca (cu forta) un corp solid; a imprastia cu presiune un lichid sau o pulbere. [Pr.: pro-iec-] – Din proiect (dupa fr. projeter).

PANTA, pante, s. f. 1. Portiune de teren cu suprafata inclinata fata de planul orizontal, care formeaza de obicei versantul unei forme de relief; povarnis, coasta. ◊ Loc. adv. si adj. In panta = inclinat, piezis. ◊ Expr. A cadea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o panta...) = a) a se lasa prins, antrenat de...; b) a se indrepta catre..., a duce catre... 2. Unghi ascutit format de o dreapta sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrica a acestui unghi; inclinare fata de orizontala. – Din fr. pente.

NORMAL, -A, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural. ◊ plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusa intr-un punct al unei curbe. Linie normala (si substantivat, f.) = a) dreapta perpendiculara pe planul tangent la o suprafata, in punctul de contact; b) dreapta perpendiculara pe tangenta la o curba, in plan sau in spatiu, in punctul de contact. ♦ Spec. Sanatos (din punct de vedere fizic si psihic). 2. Care este conform cu o norma (1). ♦ (Despre marimi) A carei valoare este apropiata de valoarea intalnita cel mai des.3. (Inv.; in sintagma) Scoala normala (si substantivat, f.) = scoala pedagogica. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale.

planeITATE, planeitati, s. f. (Tehn.) Proprietate a unor suprafete de a fi plane, netede; netezime. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. planeite.

PODARA, podare, s. f. Locul geometric al picioarelor perpendicularelor coborate dintr-un punct dat pe tangentele la o curba sau pe planele tangente la o suprafata. – Din fr. podaire.

CLINOMETRU, clinometre, s. n. Nume dat mai multor instrumente care servesc la masurarea unghiurilor in plan vertical fata de orizont, a unghiurilor zenitale fata de verticala unui loc, a unghiului format de un strat geologic sau de suprafata pamantului cu un plan orizontal etc. – Din fr. clinometre.

ROTUND, -A, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fara muchii sau colturi. ♦ (Mat.; despre o curba plana sau despre o suprafata) Care are toate punctele la aceeasi distanta de un punct dat; in forma de cerc. 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Implinit, grasut, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantitati) Fara fractiuni sau subdiviziuni; intreg, complet. 4. Incheiat² (II). II. S. n. Figura, suprafata in forma de disc sau de cerc. [Var.: (inv. si reg.) ratund, -a adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

CON², conuri, s. n. 1. suprafata descrisa de o dreapta care se deplaseaza sprijinindu-se pe o curba inchisa imobila si pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric marginit de o asemenea suprafata si de un plan. 2. (Geogr.; in sintagmele) Con vulcanic = forma de relief conica cat un munte, constituita in urma eruptiilor vulcanice, din lava, cenusa etc. Con de dejectie = forma de relief in evantai, rezultata din acumularea materialului transportat de torenti acolo unde se micsoreaza panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumina = manunchi de raze care pleaca dintr-un punct luminos si cade pe o suprafata. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numerosi solzi lemnosi, care reprezinta florile mascule sau femele. – Din fr. cone.

CALOTA ~e f. 1) Parte a unei sfere obtinuta prin sectionarea acesteia cu un plan; emisfera. 2) Bolta cu suprafata interioara in forma de semicerc. ◊ ~ craniana partea superioara a cutiei craniene. ~ glaciara masa de gheata care acopera suprafete mari din regiunile polare. 3) Parte a unei palarii care acopera crestetul capului si este marginita de boruri. 4) Boneta mica care acopera numai varful capului; tichie. /<fr. calotte

CILINDRU² ~i m. 1) suprafata descrisa de o dreapta ce se misca paralel cu ea insasi, sprijinindu-se pe o curba inchisa. 2) Corp geometric marginit de o astfel de suprafata si de doua plane paralele. Volumul ~ului. ◊ ~ circular drept cilindru ale carui baze sunt cercuri perpendiculare pe generatoare. 3) Piesa sau organ de masina avand o asemenea forma, care se poate roti in jurul axei sale; sul. ~ cu aburi. ◊ ~ de motor piesa tubulara in care se deplaseaza pistonul unui motor. /<fr. cylindre, lat. cylindrus

NORMALA s.f. 1. Dreapta perpendiculara pe tangenta la curba sau pe planul tangent la o suprafata in punctul de contact. 2. Scoala normala. [Cf. fr., it. normale].

ORIZONTAL, -A adj., s.f. (Dreapta, plan) paralel(a) cu suprafata unui lichid in echilibru. [Cf. fr., germ. horizontal].

planeITATE s.f. Proprietate a unei suprafete de a fi plana. [Pron. -ne-i-, var. planitate s.f. / cf. fr. planeite].

TOPOGRAFIE s.f. 1. Stiinta care se ocupa cu tehnica masuratorilor si a calculelor unor portiuni mici ale suprafetei pamantului vazute in plan orizontal, precum si cu tehnica reprezentarii grafice a acestora. 2. Infatisare, dispozitie, asezare a unui loc, a unui oras etc.; descriere amanuntita a acestei infatisari. [Gen. -iei. / < fr. topographie, cf. gr. topos – loc, graphein – a scrie].

CILINDROID, -A I. adj., s. n. (corp) de forma unui cilindru. II. s. m. varietate de cilindri u*****i, subtiri, ascutiti la extremitati. III. s. n. corp marginit de o suprafata cilindrica si de doua suprafete, din care una plana, ce o intersecteaza. (< fr. cylindroide)

CONIC, -A I. adj. in forma de con, referitor la con. II. s. f. curba rezultata prin intersectia unei suprafete conice cu un plan. (< fr. conique)

ECUATOR s. n. 1. cerc mare, imaginar, pe suprafata Pamantului, al carui plan este perpendicular pe axa polilor si ale carui puncte sunt egal departate de acestia. ♦ ~ ceresc = cercul mare al sferei ceresti in al carui plan se afla ecuatorul terestru. 2. (mat.) unul dintre cercurile mari ale unei sfere. 3. linie imaginara care inconjura echidistant de poli o formatie anatomica mai mult sau mai putin sferica. (< fr. equateur, lat. aequator)

LUMINANTA s. f. lumina fotometrica, egala cu raportul dintre intensitatea unei surse luminoase si proiectia suprafetei acesteia pe un plan; stralucire. (< fr. luminance)

planeITATE s. f. proprietate a unei suprafete de a fi plana; netezime. (< fr. planeite)

TOPOGRAFIE s. f. 1. ramura a geodeziei, tehnica masuratorilor si a calculelor unor portiuni mici ale suprafetei terestre vazute in plan orizontal, precum si tehnica reprezentarii grafice a acestora. 2. relief, configuratie a unui teren, a unui organism anatomic etc. 3. infatisare, asezare a unui loc, a unui oras etc. ◊ descriere amanuntita a acestei infatisari. 4. figura de compozitie, constand in descrierea cadrului de desfasurare a unei scene (un templu, peisaj). (< fr. topographie)

ELIPSOID, elipsoide, s. n. suprafata inchisa ale carei sectiuni plane sunt elipse si care are trei planuri de simetrie, perpendiculare doua cate doua, care se intersecteaza dupa trei axe de simetrie. [Pl. si: (m.) elipsoizi] – Din fr. ellipsoide.

plan (concept geometric, corp cu suprafata neteda) s. n., pl. plane

COSTISA ~e f. Portiune de teren cu suprafata inclinata fata de un plan orizontal; povarnis; panta; versant; coasta. /coasta + suf. ~isa

ELIPSOID ~e n. suprafata inchisa ale carei sectiuni plane sunt elipse si care poseda trei plane de simetrie, perpendiculare doua cate doua. /<fr. ellipsoide

PARALELA ~e f. 1) geogr. Linie imaginara de intersectie a suprafetei globului pamantesc cu un plan paralel cu ecuatorul. 2) Comparatie urmarita intre doua lucruri sau fiinte pentru a le reliefa trasaturile comune sau/si specifice. 3) la pl. Aparat de gimnastica constand din doua bare paralele fixate pe patru stalpi. 4) Instrument folosit la trasarea pe o piesa a unor linii paralele cu un plan dat /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele

plan⁵ ~a (~i, ~e) (despre suprafete) Care nu are ridicaturi sau adancituri; fara asperitati; neted. /<fr. plan, lat. planus

RELIEF reliefuri n. 1) Forma a suprafetei terestre fata de un plan de referinta. 2) Proeminenta care se evidentiaza pe un plan. ◊ In relief iesit in afara dintr-un plan. A scoate in relief a scoate in evidenta; a sublinia; a accentua. 3) Sculptura ale carei forme ies putin in afara pe un fond cu care fac corp comun; basorelief. [Sil. -li-ef] /<fr. relief

MERIDIANA s.f. 1. Intersectia unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ◊ (Astr.) Meridiana locului = intersectia planului meridian cu planul orizontal intr-un loc dat; linie meridiana. 2. Canapea cu spatar si brate inegale care tine loc de sezlong. [Pron. -di-a-. / < fr. meridienne].

MERIDIAN s.n. 1. Fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului pamantesc si determina gradele de longitudine. ◊ plan meridian = plan determinat de verticala locului si paralela axei de rotatie a Pamantului. 2. Intersectia unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ◊ Meridian ceresc = cercul mare rezultat din intersectia sferei ceresti cu planul care trece prin axa universului. // adj. Cerc meridian = instrument cu ajutorul caruia se determina trecerea unui astru la meridian (1) si care serveste la masurarea inaltimii astrului; distanta meridiana = diferenta de longitudine dintre doua puncte situate pe meridiane diferite; linie meridiana = meridiana locului. [Pron. -di-an. / < fr. meridien, cf. it. meridiana, lat. meridies – amiaza].

MERIDIAN, -A I. adj. referitor la un meridian. ♦ cerc ~ = instrument cu ajutorul caruia se determina trecerea unui astru la meridian (II, 1) si care serveste la masurarea inaltimii astrului; distanta ~a = diferenta de longitudine dintre doua puncte situate pe meridiane diferite; linie ~a = meridiana locului. II. s. n. 1. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru. ♦ plan ~ = plan determinat de verticala locului si paralela axei de rotatie a Pamantului. 2. intersectia unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ♦ ~ ceresc = cercul mare din intersectia sferei ceresti cu planul care trece prin axa universului. 3. (in acupunctura) linie imaginara a suprafetei pielii care uneste diferite puncte corespunzand unui anumit organ. II. s. f. 1. intersectie a unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ♦ (astr.) a locului = intersectia planului meridian cu planul orizontal intr-un loc dat; linie meridiana. 2. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii. 3. canapea cu spatar si brate inegale, care tine loc de sezlong. (< lat. meridianus, it. meridiano, fr. meridien)

ORTOGONAL, -A adj. care formeaza unghiuri drepte. ♦ proiectie ~a = proiectie prin ducerea de perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie. ◊ (despre curbe, suprafete) care se intretaie astfel incat tangentele lor in punctul de intersectie sa fie perpendiculare; (despre functii) cu produs scalar nul. (< fr. orthogonal)

nivel (niveluri), s. n. – 1. Inaltimea unui punct, a unei suprafete etc. fata de un plan orizontal dat. – 2. Nume a mai multor instrumente care masoara diferente de inaltime. – 3. Stadiu, grad, indice. Fr. niveau, adaptat fonetismelor derivatelor (din fr.); nivela, vb. (a egala); nivelator, s. m., adj., (buldozer; care niveleaza).

ECUATOR s. n. 1. (Geogr.) Cerc imaginar pe suprafata Pamantului, rezultat din intersectia cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, impartindu-l in doua emisfere si reprezentand cercul de referinta al latitudinii terestre; p. ext. zona care se intinde pana la cateva grade latitudine nordica si sudica de acest cerc; zona ecuatoriala. 2. Cercul mare al unei sfere, obtinut prin intersectia acesteia cu un plan perpendicular pe o axa a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei ceresti, situat intr-un plan perpendicular pe linia polilor Pamantului. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. equateur, lat. aequator.

OBLU oabla (obli, oable) si adverbial 1) Care are aspect de linie dreapta; fara cotituri; drept. 2) (despre terenuri, campii) Care are suprafata dreapta; fara ridicaturi sau adancituri; plan; neted. 3) (despre inaltimi, urcusuri) Care este aproape vertical; cu panta repede; abrupt. [Sil. o-blu] /<sl. oblu

ORTOGONAL, -A adj. Care formeaza unghiuri drepte. ♦ Proiectie ortogonala = proiectie obtinuta prin ducerea de perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie; proiectie ortografica. ♦ (Despre suprafete, despre curbe) Care se intretaie astfel incat tangentele lor in punctul de intersectie sa fie perpendiculare. [< fr. orthogonal, cf. gr. orthos – drept, gonia – unghi].

NIVEL s. n. I. 1. inaltime a unui loc, obiect etc. in raport cu un plan orizontal de referinta. ◊ cota a suprafetei libere a unei ape, masurata fata de un plan orizontal de referinta sau fata de nivelul zero al marii. 2. etaj, cat. 3. subdiviziune stratigrafica a unui (sub)etaj geologic. 4. (chim.) valoare intensiva a unei marimi, in raport cu o valoare de referinta. 5. (fig.) stadiu, grad la care a ajuns o marime, o activitate; situatie, treapta; etapa; indice. II. nivelmetru. (< nivela)

PLANA², planez, vb. I. Tranz. A prelucra suprafata unui obiect prin aschiere sau prin deformare plastica pentru a o face neteda, plana. – Din fr. planer.

SECANT, -A, secanti, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care intretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersecteaza una sau mai multe suprafete. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care intersecteaza in doua puncte un cerc sau o curba sau care intersecteaza una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Functie trigonometrica care, inmultita cu functia cosinus, este egala cu functia unitate. – Din fr. secant.

GROS² groasa (grosi, groase) (in opozitie cu subtire) 1) (despre corpuri cilindrice) Care are circumferinta si diametru mare. Stalp ~. 2) (despre fiinte sau despre partile corpului lor) Care are multa grasime; gras. ◊ (A fi) ~ de (sau la) obraz a) (a fi) nerusinat; b) (a fi) nesimtit. 3) pop. (despre femei) Care este gravida; insarcinata. 4) (despre obiecte) Care are un volum mare; voluminos. ◊ ~ la punga cu multi bani; bogat. 5) (despre corpuri) Care are dimensiunea mare intre baza si suprafata. 6) Care are dimensiunea sectiunii transversale in plan orizontal mare. Perete ~. 7) (despre tesaturi) Care este tesut din fire cu diametru mare. 8) (despre fluide) Care curge sau se imprastie greu. 9) (despre medii) Care este foarte compact; de nepatruns; des; dens. Ceata groasa. Umbra groasa. 10) (despre voci, sunete etc.) Care este produs de oscilatii cu frecventa joasa; profund; jos; grav. /<lat. grossus

SECANT ~ta (~ti, ~te) (despre drepte, curbe) Care intretaie o dreapta sau un plan. ◊ plan ~ plan care intersecteaza una sau mai multe suprafete. /<fr. secant, germ. Sekante

PLATOU s.n. I. Loc ses situat in regiunea inalta a dealurilor sau a muntilor; podis. ♦ Camp destinat pentru instructie si exercitii militare. ♦ Arie (neteda) situata pe o portiune mai inaltata a unei formatii anatomice. II. 1. suprafata utilata pentru turnarea filmelor. 2. Piesa metalica plana pe care se fixeaza piese pentru prelucrare. 3. Farfurie sau tava mare pentru servit mancaruri si prajituri. [Pl. -uri. / < fr. plateau].

SENSIBILIZA vb. I. tr., refl. 1. A deveni sensibil sau a mari sensibilitatea unui tesut, a unui organ etc. fata de un e******t din afara; (p. ext.) a face (mai) sensibil pe cineva. ♦ (Despre un material fotografic) A (se) face sensibil la actiunea luminii. 2. A prelucra chimic suprafata placilor metalice destinate pentru confectionarea tiparului plan. 3. (Rar) A concretiza, a materializa. [< fr. sensibiliser].

OCTANT s. n. 1. sector de cerc egal cu 4⁵s. ◊ fiecare dintre cele opt regiuni din suprafata unui corp sferic, determinate de trei plane concurente, perpendiculare doua cate doua. ◊ portiune a globului egala cu 1/8 din suprafata sa totala. 2. instrument asemanator cu sextantul, dar avand limbul de 4⁵s, pentru masurarea inaltimii astrilor si a distantelor lor unghiulare. (< fr. octant, lat. octans)

TRANSVERSAL, -A, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are directia perpendiculara pe lungimea unui corp, a unei suprafete; care taie ceva de-a curmezisul, care trece crucis peste ceva. ♦ Sectiune transversala = suprafata obtinuta prin sectionarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) Dreapta care intersecteaza laturile sau prelungirile laturilor unui triunghi ori care taie o figura data. 3. S. f. Galerie orizontala in interiorul unei mine, care trece prin roci sterile, de-a curmezisul directiei stratului. – Din fr. transversal.

TRASA, trasez, vb. I. Tranz. 1. A insemna pe o suprafata linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a insemna pe o piesa bruta conturul suprafetelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive in vederea unei actiuni sau a unei activitati; a arata prin cateva idei generale ceea ce este esential intr-o problema, intr-o situatie etc.; a schita. – Din fr. tracer.

DECLIVITATE ~ati f. 1) Unghi ascutit format de o dreapta inclinata (sau de un plan) cu o dreapta sau cu un plan orizontal; panta. 2) geogr. Stare decliva a unei suprafete de teren; inclinare. [Art. declivitatea; G.-D. declivitatii] /<fr. declivite, lat. declivitas, ~atis

SECTIUNE ~i f. 1) Taietura facuta intr-un corp si locul unde s-a facut aceasta taietura. 2) Portiune capatata in urma impartirii unui spatiu. 3) suprafata formata prin intretaierea unui corp cu un plan. ~ longitudinala. ~ transversala. ~ plana. [G.-D. sectiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. section, lat. sectio, ~onis

ELIPSOID s. n. 1. suprafata inchisa generata de elipse mobile, avand trei plane de simetrie, perpendiculare doua cate doua. 2. corp geometric rezultat prin rotirea unei elipse in jurul uneia dintre axele sale. (< fr. ellipsoide)

MEPLAT meplaturi, s. n. plan intermediar care asigura, in sculptura, tranzitia intre doua suprafete plate. – Din. fr. meplat.

LENTILA, lentile, s. f. 1. Piesa optica transparenta, de obicei marginita de doua suprafete curbate (sau de una sferica si de una plana), care da imaginea reala sau virtuala a unui obiect. ◊ Lentila de contact = lentila fina aplicata direct pe globul ocular in dreptul irisului, pentru corectarea vederii. 2. Inel metalic care asigura legatura intre doua tevi de metal sau intre o teava si un perete de metal. 3. (In siderurgie) Lupa. 4. (In sintagma) Lentila electronica = dispozitiv care produce un camp electric sau magnetic de o anumita configuratie si simetric, astfel incat sa poata modifica traiectoriile electronilor. – Din fr. lentille.

TORPILA vb. tr. 1. a ataca si a lovi cu torpile o nava, scufundand-o. ◊ (fig.) a face sa esueze, a submina (o actiune, un plan etc.). 2. a efectua o explozie comandata de la suprafata in interiorul unei gauri de sonda cu ajutorul unei torpile (3). (< fr. torpiller)

PARABOLOID, paraboloizi, s. m. (Mat.) 1. suprafata descrisa de o parabola¹ care se deplaseaza astfel incat planul ei ramane mereu paralel cu el insusi, iar varful ei descrie o parabola¹ fixa. 2. (In sintagma) Paraboloid de rotatie = suprafata generala prin rotatia unei parabole¹ in jurul axei de simetrie. – Din fr. paraboloide.

TRANSVERSAL ~a (~i, ~e) Care traverseaza sau taie ceva de-a curmezisul. ◊ Sectiune ~a suprafata care se obtine prin sectionarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea (sau pe inaltimea) lui. [Sil. trans-ver-] /<fr. transversal

NORMAL, -A I. adj. 1. firesc, comun, obisnuit. ◊ (despre oameni) sanatos (fizic si psihic). 2. conform unor norme. ◊ (despre marimi) cu valoare apropiata de cea intalnita frecvent. 3. (chim.) concentratie ~a = cantitatea de substanta continuta intr-o solutie, exprimata in echivalenti-gram la litru de solutie. 4. (mat.) sectiune ~a = sectiune realizata cu un plan care contine normala (II, 1) intr-un punct dat la suprafata sectionata. 5. scoala ~a (si s. f.) = scoala in care se pregatesc invatatorii. II. s. f. 1. dreapta perpendiculara dusa pe tangenta la o curba in punctul de contact. 2. media elementelor meteorologice, calculata dintr-un sir de ani de referinta. (< fr. normal. lat. normalis, it. normale)

PARABOLOID s. m. suprafata descrisa de o parabola² care se deplaseaza astfel incat planul ei ramane paralel cu el insusi, iar varful descrie o parabola fixa. (< fr. paraboloide)

TANGENT, -A I. adj. (despre drepte, plane) care atinge intr-un singur punct o linie, o suprafata sau o alta figura geometrica, fara a o taia. II. s. f. 1. dreapta care atinge o curba intr-un singur punct. 2. functie trigonometrica, catul dintre sinus si cosinus. ♦ (fig.) in (sau prin) ~ = tangential. (< fr. tangent/e/, lat. tangens)

TOROID s. n. 1. suprafata prin rotirea unei curbe in jurul unei axe din planul ei si care o intersecteaza. ◊ curba paralela asociata unei elipse. 2. corp solid marginit de un toroid (1): tor¹ (1). (< fr. toroide, germ. Toroid)

TRAPEZOID, trapezoide, s. n. suprafata generata prin rotirea unui trapez in jurul unei axe din planul sau, pe care nu o intersecteaza. – Din fr. trapezoide.

CONOID, -A, conoizi, -de, adj., s. n. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. suprafata generata de o dreapta care se mentine paralela cu un plan dat si se sprijina pe o dreapta fixa si pe o curba fixa. – Din fr. conoide.

GROSIME ~i f. 1) Diametru al sectiunii transversale a unui corp cilindric. ~ea copacului. 2) Dimensiunea sectiunii transversale in plan orizontal a unui corp. ~ea sticlei. 3) Distanta dintre baza si suprafata unui corp sau dintre doua (sau mai multe) fete paralele ale lui. [G.-D. grosimii] /gros + suf. ~ime

TRAPEZOID ~e n. geom. suprafata generata prin rotirea unui trapez in jurul unei axe din planul ei. /<fr. trapezoide

CONOID adj. De forma conica; conoidal. // s.n. suprafata generata de o dreapta care se mentine paralela cu un plan dat si se sprijina pe o dreapta fixa si pe o curba fixa. [Pron. -no-id. / < fr. conoide, cf. gr. konos – con, eidos – forma].

TOROIDA s.f. (Mat.) suprafata rezultata prin rotirea unei curbe in jurul unei axe din planul ei si care nu taie curba. ♦ Curba paralela asociata unei elipse. ♦ Tor¹ (1) [in DN]. [Pron. -ro-i-, var. toroid s.n. / < fr. toroide].

PARABOLOID s.m. suprafata rezultata prin miscarea unei parabole care se deplaseaza astfel incat planul ei sa fie mereu paralel cu el insusi, iar varful sa ramana mereu pe alta parabola situata intr-un plan perpendicular. [Pron. -lo-id. / < fr. paraboloide, cf. gr. parabole – parabola, eidos – forma].

CONOID, -A I. adj. de forma conica. II. s. n. suprafata generata de o dreapta care se mentine paralela cu un plan dat si se sprijina pe o dreapta fixa si pe o curba fixa. (< fr. conoide)

PANTA s. f. 1. inclinare, povarnis al unui teren, al unei suprafete; declivitate. 2. (mat.) unghi format de o dreapta sau de un plan cu o dreapta sau cu un plan orizontal. ♦ a unei drepte = tangenta trigonometrica a unghiului facut de o dreapta cu axa absciselor. (< fr. pente)

TRAPEZOID, -A I. adj. care seamana cu un trapez. II. adj., s. n. (os al carpului) situat intre trapez si oasele metacarpiene. III. s. n. suprafata generata prin rotirea unui trapez in jurul unei axe din planul sau, pe care nu-l intersecteaza. (< fr. trapezoide)

ARTRODIE s.f. Articulatie plana cu un singur grad de libertate de miscare. ♦ Alunecare a unei suprafete articulare pe cealalta. [Gen. -iei. / < fr. arthrodie].

ORIZONT s. n. 1. linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei terestre cu bolta cereasca. ◊ cerc din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe directia verticala dusa prin centrul Pamantului sau prin locul de observatie. 2. (fig.) intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. ~ de timp = lungime a perioadei de timp dupa care se face previziunea evolutiei fenomenelor economice. 4. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, prin compozitia petrografica si prin resturile de organisme pe care le contine. ◊ totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 5. arie de raspandire a trasaturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizatie. ◊ (arheol.) depozit de materiale de civilizatie suprapuse in imprejurari diferite. 6. fundal (in teatru, in pictura etc.). 7. ~ artificial = instrument la executarea observatiilor cu sextantul, care permite masurarea inaltimii unui astru deasupra planului orizontului. (< fr., lat. horizon)

REPLICA, replici, s. f. 1. Raspuns prompt si energic care combate afirmatiile cuiva; riposta. ◊ Loc. adj. Fara replica = definitiv. ◊ Expr. A fi tare in replici = a gasi prompt raspunsul cel mai potrivit intr-o discutie. A avea replica = a raspunde prompt si raspicat. (Jur.) A vorbi in replica = a raspunde, in cursul unei dezbateri, combatand afirmatiile si atacurile partii adverse. 2. Portiune din rolul unui actor, constituind un raspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finala a unui fragment de dialog, care solicita interventia interlocutorului. 3. Copie a unei opere de arta executata de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directa. 4. (Fiz.) Mulaj al suprafetei unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plana, iar pe cealalta reproduce structura superficiala a corpului, utilizat in microscopia electronica pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni. – Din fr. replique.

TRAGERE, trageri, s. f. Actiunea de a (se) trage si rezultatul ei. 1. (Pop.) Atractie, indemn, inclinare. ◊ Expr. Tragere de inima = zel, ravna, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorti = hotarare prin sorti a unei imparteli, a unui castig; participare ca parte interesata la o alegere prin sorti. 3. Prelucrare a unui material ductil prin intindere si subtiere, prin care se obtin bare, tevi, sarma etc. 4. Descarcare a unei arme (in cadrul procesului de instruire militara); impuscare; tir. ◊ Tragere la tinta = atingere a unei tinte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care il formeaza axa tevii unei arme de foc cu proiectia ei pe suprafata orizontala a terenului, cand obiectivul asupra caruia se trage este in acelasi plan orizontal cu gura tevii. – V. trage.

PARABOLOID ~zi m. geom. suprafata formata prin miscarea unei parabole care se deplaseaza in asa fel, incat planul ei ramane mereu paralel cu el insusi, iar varful descrie o alta parabola situata intr-un plan perpendicular. /<fr. paraboloide

TOROID, toroide, s. n. (Mat.) 1. suprafata generata de o curba inchisa care se roteste in jurul unei axe din planul curbei si care nu taie curba. 2. Corp solid marginit de un toroid (1). – Din fr. toroide, germ. Toroid.

NETED, -A, netezi, -de, adj. 1. Care are suprafata dreapta, fara asperitati; p. ext. lucios, alunecos. ♦ Muschi neted sau musculatura, fibra (musculara) neteda = muschi sau musculatura, fibra (musculara) care nu prezinta striatii. ♦ (Despre piele; p. ext. despre parti ale corpului) Fara creturi, fara zbarcituri, intins, catifelat, matasos. ♦ (Despre par) Lins, intins. 2. (Despre suprafete, locuri, terenuri) Care este drept, fara asperitati, care este lipsit de denivelari, de accidente: intins, plan, ses. ♦ (Despre drumuri) Fara hopuri sau fagasuri; plat, drept, uniform; lin. ♦ Expr. (Adverbial) A-i veni (sau a-i fi) neted = a-i fi usor, comod sa faca ceva, a-i veni la indemana. 3. Fig. Clar, precis, limpede, deslusit; p. ext. deschis, fatis, direct. – Lat. nitidus, -a.

ORIZONT s.n. 1. Linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei Pamantului cu bolta cereasca. ◊ Orizont ceresc = cercul mare rezultat din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe raza observatorului si care trece prin centrul Pamantului. 2. (Fig.) Intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. Strat sau ansamblu de strate de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, alcatuit in general din aceeasi roca. ♦ Totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 4. Fundal (in teatru, in pictura etc.). [Var. orizon s.n. / < lat., gr. horizon, cf. fr. horizon, it. orizzonte].

DELFIN¹, delfini, s. m. 1. Mamifer marin cu corpul in forma de fus, care atinge marimea de trei metri, cu botul alungit, prevazut cu numerosi dinti conici, si care traieste in grupuri compacte in toate marile; porc-de-mare (Delphinus delphis). 2. (Art.) Constelatie din emisfera boreala, in vecinatatea Caii-Laptelui. 3. Procedeu tehnic de inot in care sportivul, culcat cu fata in jos, inainteaza la suprafata apei prin miscarea simultana si simetrica a bratelor, dinainte spre inapoi, coordonata cu bataia simultana in plan vertical a picioarelor. – Din lat. delphinus, it. delfino.

PROIECTIE, proiectii, s. f. 1. Operatie geometrica de reprezentare a unui obiect in spatiu, a unei figuri etc. pe o dreapta, pe un plan; (concr.) corp, figura obtinuta prin aceasta operatie. ◊ Proiectie cartografica = procedeu de reprezentare pe o harta a suprafetei pamantului sau a unei portiuni din suprafata pamantului. 2. Reproducere pe ecran a imaginilor inregistrate pe un film transparent, cu ajutorul unui fascicul luminos. ◊ Aparat de proiectie = aparat care serveste la proiectarea pe un ecran a imaginilor de pe o pelicula cinematografica si la reproducerea sunetelor inregistrate pe pista sonora. [Pr.: pro-iec-. – Var.: proiectiune s. f.] – Din fr. projection, lat. projectio, -onis.

INCIDENTA s. f. 1. intretaiere a unui fascicul de radiatii cu o suprafata. ♦ punctul de ~ = punct in care un fascicul de radiatii intalneste o suprafata; unghi de ~ = unghi pe care il face un asemenea fascicul cu perpendiculara in punctul de incidenta; plan de ~ = planul determinat de fasciculul incident si normala in punctul de incidenta. 2. situatie a unei propozitii incidente. 3. (biol.) prezenta unui caracter, normal sau patologic, intr-o populatie oarecare. 4. (med.) totalitatea cazurilor de imbolnavire provocata de o boala infectioasa intr-un interval de timp, raportata la populatia totala. ◊ (in radiologie) situatie a corpului de iradiat (pentru diagnostic sau terapie) fata de sursa de radiatii. 5. (fig.) repercusiune, consecinta. (< fr. incidence)

URANUS, planeta a sistemului nostru solar. Stralucirea ei pe cer se afla la limita vizibilitatii cu ochiul liber. Diametrul: 51.120 km. A saptea planeta de la Soare, situata la o departare de c. 2.870 mil. km. Revolutie: c. 84 ani. Rotatia: 17 ore si 54 minute. Magnitudine aparenta: 5,7. Atmosfera de hidrogen(82,5%), heliu si metan; norii de metan absorb radiatia rosie, dand planetei un aspect albastrui; se considera ca temperatura medie a suprafetei este de -215ºC. Are 21 de sateliti (10 fiind descoperiti de sonda „Voyager”) si 11 inele, situate la o distanta intre 40.000 si 55.000 km de planeta. A fost descoperita de W. Herschel (in 1781). si a fost botezata cu numele zeului grec al cerului. La suprafata este fluida iar interiorul este format din metan inghetat. Axa ei de rotatie este paralela cu planul orbitei (caz unic in sistemul planetar). Are un camp magnetic foarte puternic. Survolata si fotografiata de sonda „Voyager” 2 in 1986.

conoid, -a adj. (vgr. konoeides, d. konos, con, si eidos, aspect). Geom. In forma de con. S. f. suprafata produsa de o linie dreapta care se sprijina constant pe o dreapta fixa, ramine paralela cu un plan fix si implineste inca o a treia conditiune oare-care.

pulpit, pulpite, s.n. (reg.) 1. mobila cu partea de sus in forma de plan inclinat, folosita pentru scris, citit, desenat; pupitru. 2. banca scolara. 3. sertar de masa. 4. suport special, cu piciorul inalt, cu suprafata inclinata, pe care se asaza notele muzicale; pupitru.

ORTOGONAL, -A, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formeaza unghiuri drepte. ◊ Proiectie ortogonala = proiectie obtinuta prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie. ♦ (Despre curbe) Care se intretaie astfel incat tangentele lor in punctul de intersectie sa fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafete) Care se intretaie astfel incat planurile lor tangente in orice punct al curbei de intersectie sa fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal.

PLATOU s. n. 1. ses in regiunea inalta a dealurilor sau a muntilor; podis. ♦ ~ continental = portiune de teritoriu sub mare, in continuarea solului, pana la adancimea de 20⁰ m. ◊ camp de instructie si exercitii militare. ◊ suprafata (neteda) pe o portiune mai inaltata a unei formatii anatomice. 2. incinta a unui studio cinematografic pentru turnarea filmelor. 3. piesa metalica plana pe care se fixeaza piese pentru prelucrare. 4. farfurie, tava mare pentru servit mancaruri si prajituri. (< fr. plateau)

DESEN ~e n. 1) Reprezentare grafica pe o suprafata a unor obiecte sau a unor fiinte. ◊ ~ liber desen facut cu mana libera, fara instrumente. ~ tehnic desen care reprezinta la scara planul unei constructii, al unei piese sau al unui organ de masina. 2) Arta sau tehnica unei astfel de reprezentari. 3) Ornamentatie a unei cusaturi. /<fr. dessin

PANTA s.f. 1. Inclinare, coasta, povarnis al unui teren, al unei suprafete; portiune din traseul unei sosele pe care vehiculele circula coborand. 2. (Mat.) Unghi format de o dreapta cu o orizontala sau cu un plan orizontal; tangenta trigonometrica la acest unghi. [< fr. pente < pendre – a atarna].

DIRECTOR¹, -OARE, directori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care dirijeaza sau conduce ceva, care indica directia. ◊ Roti directoare = rotile din fata ale unui vehicul, cu ajutorul carora se stabileste directia de mers. plan director = harta sau plan al unei regiuni la scara de 1/20000. Linie directoare = linie fixa pe care aluneca alta linie care, prin miscarea ei in spatiu, descrie o suprafata. ♦ Fig. Care indica linia de conduita, care indrumeaza (activitatea). 2. S. f. Curba pe care se sprijina generatoarele rectilinii ale unei suprafete riglate. 3. S. n. (Elt.) Element constructiv al unei antene (2), folosit pentru marirea directivitatii. – Din fr. directeur, lat. director, -oris.

CERC ~uri n. 1) Linie curba inchisa ale carei puncte sunt egal departate de un punct fix, numit centru. suprafata ~ului. ◊ ~ polar paralela care marcheaza limita zonelor polare ale Pamantului. ~ diurn cerc descris de astri in timpul miscarii lor aparente in jurul Pamantului. 2) Figura geometrica plana formata de o astfel de linie. 3) Obiecte de forma acestei figuri geometrice. ~ de butoi. ~ la roata unei carute. 4) Figura, desen, miscare in forma de inel. 5): ~ vicios greseala de logica care consta in demonstratia unei teze cu ajutorul alteia ce este la randul ei demonstrata cu ajutorul celei dintai. 6) fig. Grup de persoane unite prin interese si activitati comune. In ~ul familiei. ~ politic. 7) fig. Limita de cunostinte sau de preocupari; sfera; domeniu. ~ de atributii. /<lat. circus

SECTOR s.n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ Piesa in forma de sector de cerc. 2. Parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ Sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].

SAPA¹, sape, s. f. 1. Unealta agricola pentru sapat si prasit, alcatuita dintr-o lama de otel plana sau putin concava, fixata aproape perpendicular intr-o coada de lemn. ♦ Sapa rotativa = masina agricola (cu tractiune animala) care sfarama, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formata la suprafata pamantului inainte de rasaritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lasa etc.) la (sau in) sapa de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioara a garniturii de foraj, cu ajutorul caruia se sapa gaura de sonda. 3. Piesa metalica de la partea posterioara a afetului unui tun, care se infige in pamant la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru capriori de la colturile unei case taranesti. – Lat. sappa.

CILINDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. suprafata obtinuta prin deplasarea unei drepte paralele cu ea insasi, astfel incat sa se sprijine mereu pe o curba inchisa si fixa. 2. S. m. Corp geometric marginit de un cilindru (1) si de doua plane paralele. 3. S. m. Piesa cilindrica componenta a unor masini, care se poate roti in jurul propriei sale axe; organ de masina tubular in interiorul caruia se deplaseaza un piston (la motoare cu ardere interna, la masini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (In sintagma) Cilindru central = partea centrala a radacinilor si tulpinilor plantelor vasculare. 5. (Inv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.

PANTA ~e f. 1) Portiune de teren cu suprafata inclinata; povarnis; coasta; versant. ◊ A aluneca (sau a cadea) pe o ~ a se lasa atras. 2) fig. Tendinta spre viata usoara si spre rau. 3) mat. Unghi ascutit format de o dreapta sau de un plan cu o dreapta sau cu un plan orizontal; declivitate. 4) Tangenta trigonometrica a acestui unghi. /<fr. pante

A NIVELA ~ez tranz. 1) (suprafete, terenuri etc.) A face sa devina neted; a netezi; a indrepta; a aplana; a egala. ~ un drum. 2) (diferenta de inaltime) A determina cu ajutorul nivelului. 3) fig. A aduce la acelasi nivel; a situa pe acelasi plan; a egala; a aplana. /<fr. niveler

DIRECTOR¹, -OARE I. adj. 1. care dirijeaza, care orienteaza, care traseaza directii. ♦ roti ~oare = roti care permit conducerea unui vehicul. 2. plan ~ = harta la scara mica, care serveste la pregatirea operatiilor militare. II. s. n. element constructiv pentru marirea directivitatii unui sistem de antene. III. s. f. (mat.) 1. curba pe care se sprijina generatoarele rectilinii ale unei suprafete conice sau cilindrice. 2. (la conice) polara unuia dintre focare. (< fr. directeur, lat. director, /III/ dupa fr. directrice)

CURB, -A I. adj. (despre linii) arcuit, incovoiat; (despre un plan) boltit. II. s. f. 1. linie care reprezinta grafic o relatie intre doua marimi variabile. ♦ cotitura in forma de arc. ♦ (despre vehicule) a lua ~ a = a vira. 2. linie care descrie grafic fazele succesive ale variatiilor unui fenomen. 3. ~ de nivel = linie care uneste punctele cu aceeasi altitudine ale unei suprafete de teren; izohipsa. (< fr. courbe, lat. curvus)

ECRAN, ecrane, s. n. 1. suprafata mata, de obicei alba, de panza, de hartie etc., intinsa vertical, pe care se proiecteaza imagini produse de aparate de proiectie, folosita in cinematografie, in laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ◊ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasa, rama si ecranul propriu-zis, confectionat din panza acoperita cu o solutie speciala. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticla, plan sau usor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent in punctele de incidenta cu fasciculele de radiatii electromagnetice, folosit in tuburile catodice, in instalatii de raze X etc. 2. (Tehn.) Perete sau invelis de protectie impotriva anumitor actiuni fizice. – Din fr. ecran.

SECTOR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan limitata de doua drepte concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua drepte; multimea punctelor din interiorul unei sfere, situata in interiorul conului avand ca baza un cerc mic al sferei, iar ca varf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de masina in forma de cerc, de roata (dintata). 2. Fiecare dintre zonele corespunzatoare unei delimitari de orice natura a unei suprafete; portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ Zona de actiune a unei unitati militare. ♦ Subimpartire administrativa in cadrul unui oras mai mare. 3. Domeniu sau ramura de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

DESFASURA, desfasor, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect sa nu mai fie infasurat sau ghemuit, a desface, a intinde in toata lungimea sau suprafata. ◊ Refl. Un sul de hartie se desfasoara. ♦ Refl. (Despre unitati militare) A trece la o formatie de lupta. 2. Refl. si tranz. Fig. (Despre locuri si privelisti din natura) A (se) infatisa, a (se) arata treptat (in toata amploarea); a (se) intinde, a (se) asterne pana departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua in fazele sale succesive. 3. Tranz. A infaptui o actiune de durata, pe etape succesive si pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viata trepidanta trebuie sa se desfasoare acolo! [Prez. ind. si: desfasur] – Lat. disfasciolare sau rom. des¹- + [in]fasura.