AREAL s.n. Arie; (spec.) suprafata de raspandire a unei specii, a unui gen de plante sau de animale; // adj. referitor la arie, la suprafata; de arie. [Pron. -re-al. / cf. germ. Areal, it. areale].

AREAL ~e n. 1) suprafata de raspandire a unei specii, a unui gen, a unei familii de plante sau de animale. 2) Zona de raspandire a unui fenomen sau a unui fapt de limba; arie (de raspandire). [Sil. -re-al] /<germ. Areal

PETROLIZARE s.f. Metoda de distrugere a larvelor de anofel cu ajutorul petrolului, raspandit pe suprafata apelor contaminate. [< petroliza].

GEOBOTANICA s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul raspandirii plantelor pe suprafata globului terestru; fitogeografie. [Pron. ge-o-, gen. -cii. / < fr. geobotanique].

FITOGEOGRAFIE s.f. Disciplina care studiaza raspandirea plantelor pe suprafata globului terestru; geobotanica. [Pron. -ge-o-, gen. -iei. / < fr. phytogeographie].

CLIMATOLOGIE s. f. studiu stiintific al genezei si raspandirii climatelor pe suprafata Pamantului. (< fr. climatologie)

GEOBOTANIC, -A I adj. referitor la geobotanica. II. s. f. ramura a biogeografiei care studiaza raspandirea plantelor pe suprafata globului terestru; fitogeografie. (< fr. geobotanique)

ARIE¹ s.f. 1. (Mat.) Intindere, marime a unei suprafete limitate. 2. Zona de raspandire a unui fenomen, de desfasurare a unei activitati etc. ♦ Zona in care este raspandit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zona in care se vorbeste o anumita limba, un dialect etc. sau in care se intalneste un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].

ARIE¹ s. f. 1. (mat.) intindere, marime a unei suprafete limitate. 2. zona de raspandire a unui fenomen. ◊ areal¹. 3. teritoriu in care se vorbeste o anumita limba, un dialect etc. (< lat. area)

ZOOGEOGRAFIE s. f. ramura a biogeografiei care studiaza raspandirea speciilor animale pe suprafata terestra. (< fr. zoogeographie)

GEOBOTANIC, -A, geobotanici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul raspandirii si evolutiei plantelor pe suprafata globului terestru. ♦ Disciplina care studiaza invelisul vegetal din punctul de vedere al componentei si al legilor care actioneaza in botanica. 2. Adj. Referitor la geobotanica, de geobotanica. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geobotanique.

ANTROPOGEOGRAFIE s. f. Ramura a geografiei generale care studiind raportul dintre om si mediul geografic cat si raspandirea si repartitia omului pe suprafata pamantului, considera, in mod gresit, ca factor primordial al dezvoltarii societatii conditiile mediului natural; a stat la baza geopoliticii si a teoriilor rasiste si sovine. – Fr. anthropogeographie.

ARIE², arii, s. f. 1. (Mat.) Masura a unei suprafete (exprimata in valori numerice). Aria cercului. 2. (suprafata, teritoriu considerat ca) zona de raspandire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Intindere, suprafata. – Din lat. area (cu sensurile dupa fr. aire).

ARIE², arii, s. f. 1. (Geom.) Marime atasata unei suprafete finite, a carei valoare arata de cate ori incape in aceasta suprafata un patrat cu latura egala cu unitatea de lungime. Aria cercului. 2. (suprafata, teritoriu considerat ca) zona de raspandire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale, a unei limbi etc. ♦ Fig. Intindere. – Lat. lit. area (fr. aire).

ENCHIMOZA, enchimoze, s. f. raspandire de sange in vasele de la suprafata pielii, fara sa fi fost provocata de o lovitura exterioara. – Din fr. enchymose.

CLAN s.n. 1. Comunitate umana din oranduirea primitiva, compusa din indivizi uniti prin legaturi de rudenie si de limba; grup de familii inrudite (la scotieni si la irlandezi). 2. Mica reuniune de specii vegetale, crescute pe suprafete putin intinse, care tind sa se raspandeasca. 3. (Peior.) Clica, grup, fractiune. [Pl. -nuri. / < fr. clan, cf. galic. clan].

CLAN s. n. 1. grup de familii inrudite la popoarele celtice. ◊ comunitate umana din oranduirea primitiva, formata din indivizi uniti prin legaturi de rudenie si de limba; ginta, trib. 2. mic grup de specii vegetale, crescute pe suprafete putin intinse, care tind sa se raspandeasca. 3. (peior.) clica. (< fr., engl. clan)

EPIZOOCOR, -A adj. (despre plante) ale carei seminte se raspandesc cu ajutorul animalelor, fixandu-se pe suprafata lor exterioara. (< fr. epizoochore)

ASTERNE, astern, vb. III. 1. Tranz. A intinde un covor, o panza etc. pe o suprafata. ♦ (Adesea fig.) A (se) imprastia, a (se) raspandi pe jos, incat sa formeze un strat (care se niveleaza). 2. Tranz. A pregati (si a intinde) asternutul sau, p. ext., patul pentru culcare. ♦ A pregati pe masa toate cele necesare pentru a manca. 3. Tranz. A scrie, a compune. 4. Refl. si tranz. A (se) intinde (orizontal) pe jos, a (se) culca la pamant. ♦ (Fig.) A se apuca temeinic sau in tihna de o treaba. ◊ Expr. A se asterne la drum = a porni la drum lung. A se asterne drumului (sau campului etc.) = A fugi sau a merge foarte repede. 5. Tranz. A tranti, a culca pe cineva la pamant (printr-o lovitura). ◊ Expr. (Inv.) A asterne (pe cineva) la scara = a intinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. – Din lat. asternere.

A PLUTI ~esc intranz. 1) A se mentine miscandu-se (incet) pe suprafata unui lichid. 2) (despre mirosuri, sunete etc.) A se raspandi mentinandu-se un timp in aer, intr-un spatiu. ◊ ~este in aer e gata-gata sa se produca. 3) (despre pasari, insecte, obiecte usoare) A se mentine miscandu-se lin in aer. Frunzele ~esc. 4) fig. (despre astri) A se misca pe bolta cerului. 5) fig. (despre mancaruri) A fi bogat in grasime, sos etc. Sarmalele ~esc in grasime. /Din pluta

GAZA vb. tr. 1. a raspandi, a infecta cu gaze toxice. 2. a arde capetele de fibre iesite prin suprafata tesuturilor, prin trecerea produselor peste o flacara. (< fr. gazer)

IRADIA, iradiez, vb. I. Tranz. si intranz. A trimite, a imprastia raze de lumina, de caldura etc.; a (se) propaga; p. a**l. a (se) raspandi, a (se) imprastia dintr-un punct central in toate partile. ♦ Intranz. (Despre radiatii) A cadea pe suprafata unui corp. [Pr.: -di-a] – Din fr. irradier, lat. irradiare.

GEOGRAFIE s. f. stiinta care studiaza si descrie scoarta terestra cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic, biologic etc. si fenomenele care se produc la suprafata ei. ♦ ~ umana = antropogeografie; ~ lingvistica = metoda de cercetare a fenomenelor de limba prin stabilirea ariilor lor de raspandire pe baza de anchete pe teren; geolingvistica. (< fr. geographie, lat. geographia)

ARIE¹ ~i f. 1) Loc special amenajat unde se aduna si se treiera cerealele; fatare. 2) Orice suprafata plana. 3) Marime a unei suprafete (exprimata in unitati de masura). ~a cercului. 4) Teritoriu ocupat in permanenta de anumite fiinte sau plante. 5) Loc (de raspandire) al anumitor fenomene, activitati; domeniu. ~a preocuparilor. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area

HARTA harti f. Reprezentare grafica, in plan orizontal, a suprafetei globului pamantesc (totala sau partiala), generalizata si micsorata la o anumita scara. ◊ ~ geologica harta pe care este reprezentata raspandirea diferitelor formatii geologice. [G.-D. hartii] /<ngr. hartis

DIFUZIUNE s. f. 1. raspandire, propagare in mai multe parti a unor raze luminoase care strabat un mediu translucid sau care intalnesc o suprafata zgrunturoasa. ◊ difuzare de unde radiofonice. 2. intrepatrundere a particulelor unui corp cu particulele altui corp, cu care se afla in contact. (< fr. diffusion, lat. diffusio)

ILUMINAT, -A (‹ ilumina) adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre incaperi, straiz etc.) Luminat artificial. 2. Fig. (Despre fata, ochi) Care radiaza (de veselie, de inteligenta etc.). ◊ Inspirat. II. S. n. Producere si raspandire a luminii in vederea asigurarii conditiilor pentru desfasurarea normala a activitatii omenesti. ◊ I. natural = i. produs de lumina zilei, datorita luminii solare directe si a celei difuze. ◊ I. artificial = i. realizat cu ajutorul surselor de lumina artificiala: lampi electrice, lampi cu gaz de iluminat, lampi cu petrol, lumanari etc. ◊ I. direct = i. prin care peste 90% din fluxul luminos produs de o sursa este indreptat direct spre suprafata de lucru. ◊ I. indirect = i. prin care peste 90% din fluxul luminos este indreptat spre plafon, realizandu-se o raspandire uniforma a luminii, fara umbre; utilizat in salile de lectura, in salile de desen etc.

DIFUZIUNE s.f. 1. raspandire, propagare, imprastiere in mai multe parti a unor raze luminoase care strabat un mediu translucid sau care intalnesc o suprafata zgrunturoasa. ♦ Difuzare de unde radiofonice. 2. Intrepatrundere a doua lichide puse in contact fara a fi agitatie. ♦ Patrundere, propagare a moleculelor unui corp in masa altui corp. [Pron. -zi-u-, var. difuzie s.f. / < fr. diffusion, it. diffusione, cf. lat. diffusio].

A SEMANA¹ seaman tranz. 1) (seminte de plante cultivate) A introduce in sol (pentru a incolti si a creste); a insamanta. ~ grau. ◊ Culege ce-ai semanat se spune, cand cineva trebuie sa suporte consecintele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presara cu seminte de cereale dorind fericire in Noul An. 3) fig. A imprastia uniform pe o suprafata. ~ flori in calea cuiva. 4) fig. (idei, ganduri, intrigi etc.) A face sa devina cunoscut unui cerc larg de persoane; a raspandi; a propaga. /<lat. seminare

GEOGRAFIE s.f. Stiinta care studiaza si descrie infatisarea scoartei Pamantului si fenomenele care se produc la suprafata ei. ◊ Geografie lingvistica = metoda de cercetare a fenomenelor de limba prin stabilirea pe baza de anchete pe teren a ariilor lor de raspandire. [Gen. -iei, var. gheografie s.f. / cf. fr. geographie, lat. geographia < gr. ge – pamant, graphein – a scrie].

INTINDERE, (2) intinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) intinde; extensiune in spatiu; dezvoltare, crestere; raspandire. ♦ (Med.; si in sintagma intindere musculara) Solicitare a fibrelor musculare (de obicei de la membre) peste posibilitatile lor de intindere, ajungand pana la ruptura. 2. (Concr.) suprafata a unui lucru sau a unui loc; loc, spatiu intins. ♦ Distanta. ♦ (Muz.) Ambitus. – V. intinde.

GAZA vb. I. tr. 1. A raspandi gaze toxice intr-o anumita zona (pentru a distruge oameni sau alte vietuitoare); a infecta (o regiune) cu gaze toxice. 2. A arde capetele de fibre iesite prin suprafata tesaturilor, prin trecerea produselor peste o flacara. [< fr. gazer].

EXTINDE vb. 1. a (se) intinde. (Se ~ pe o suprafata tot mai mare.) 2. a creste, a (se) largi, a (se) mari, a (se) ridica, a spori, a (se) urca. (Suprafetele cultivate s-au ~ la ...) 3. a (se) intinde, a (se) largi, a (se) lati, a (se) mari. (Si-a ~ stapanirea peste ...) 4. a se intinde, a se lati, a se propaga, a se raspandi, (rar) a palalai, (pop.) a merge, (inv. si reg.) a palai, (inv.) a sari. (Focul s-a ~ si la curtea vecina.) 5. v. raspandi.

HARTA, harti, s. f. Reprezentare grafica in plan orizontal a suprafetei pamantului (totala sau partiala), generalizata si micsorata conform unei anumite scari de proportie si intocmita pe baza unei proiectii cartografice. ◊ (In sintagmele) Harta fusurilor orare = harta care indica limitele reale ale fusurilor orare. Harta geologica = harta pe care este reprezentata raspandirea diferitelor formatii geologice. Harta hidrologica = harta pe care sunt reprezentate repartitia proprietatilor fizice si chimice si conditiile de zacamant ale apelor subterane. Harta lingvistica = harta rezultata din cartografierea faptelor de limba. Harta sinoptica = harta facuta din 6 in 6 ore in care se inscriu principalele elemente meteorologice. Harta de anomalii = harta care indica abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, fata de valorile medii multianuale. – Din ngr. hartis.

raspandi, raspandesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumina, caldura etc.) A se imprastia in toate partile sub forma de unde, emanatii, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumina, caldura etc. 2. Refl. (Despre stiri, vesti, publicatii) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se intinde pe o suprafata mare. 3. Refl. si tranz. (Despre fiinte) A porni sau a determina sa porneasca in directii diferite; a (se) razleti, a (se) imprastia. – Din sl. rasponditi.

DEGAJARE, degajari, s. f. 1. Actiunea de a (se) degaja si rezultatul ei; raspandire, exalare; eliberare de o sarcina, de un obstacol. ♦ Libertate in miscari, in comportare; nonsalanta. 2. Operatie de indepartare a unei portiuni de material de pe o piesa, de pe un teren etc. in vederea unei operatii ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care il formeaza fata de aschiere a unei unelte de taiat cu planul perpendicular pe suprafata pe care o prelucreaza. 3. (Concr.) Canelura circulara realizata prin aschiere la exteriorul sau in interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja.

DEGAJA, degajez, vb. I. Tranz. 1. A raspandi, a imprastia, a emana caldura, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, caldura etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinatie chimica. 2. A elibera, a scapa pe cineva de o sarcina, de o indatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A indeparta surplusul de material de pe o piesa pentru a inlesni o operatie ulterioara sau pentru a obtine o suprafata curata; a elibera un teren de diverse lucruri care stanjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poarta pentru a evita o actiune periculoasa a adversarului. ♦ (La scrima) A-si desprinde floreta de floreta adversarului. [Prez. ind. pers. 3 si: degaja] – Din fr. degager.

ORIZONT s. n. 1. linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei terestre cu bolta cereasca. ◊ cerc din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe directia verticala dusa prin centrul Pamantului sau prin locul de observatie. 2. (fig.) intindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. ~ de timp = lungime a perioadei de timp dupa care se face previziunea evolutiei fenomenelor economice. 4. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi varsta, prin compozitia petrografica si prin resturile de organisme pe care le contine. ◊ totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 5. arie de raspandire a trasaturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizatie. ◊ (arheol.) depozit de materiale de civilizatie suprapuse in imprejurari diferite. 6. fundal (in teatru, in pictura etc.). 7. ~ artificial = instrument la executarea observatiilor cu sextantul, care permite masurarea inaltimii unui astru deasupra planului orizontului. (< fr., lat. horizon)

PLUTI, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se mentine la suprafata unui lichid prin cufundare partiala in volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafata unui lichid. ♦ (Despre mancaruri) A fi inecat in grasime sau sos. 2. (Despre pasari, insecte etc.) A se mentine sau a se misca lin in aer sau intr-un fluid fara interventia unei actiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti in aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata sa se dezlantuie, a presimti aparitia; b) (despre o afirmatie, o situatie etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri ceresti; adesea fig.) A se misca pe bolta cereasca. ♦ (Despre sunete si mirosuri) A strabate prin aer, a se imprastia, a se raspandi. 3. (Adesea fig.) A se mentine sau a se misca lin intr-un spatiu sau intr-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dainui, a starui, a predomina. – Din pluta¹.