MANIE, manii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violenta, dar trecatoare, impotriva cuiva sau a ceva; furie, suparare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rau) la manie = care se infurie usor; irascibil. ♦ Necaz, ciuda. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pamantului”) Prapad, urgie, grozavie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania.

inveninatura s.f. (inv. si pop.) aprindere patimasa, amarare, suparare mare.

pornitura, pornituri, s.f. (inv. si pop.) 1. portiune de teren deplasata prin alunecare; surpare, deplasare. 2. parte inclinata a unui obiect. 3. suparare mare, furie, pornire; violenta, vehementa.

CATRAN s. n. 1. Lichid vascos de culoare inchisa, obtinut prin distilarea petrolului, a carbunilor sau a lemnului; gudron. ◊ Expr. A se face catran (de manie sau de suparare) = a se supara foarte tare. 2. Fig. suparare mare; venin. Are catran la inima. 3. (Pop.; in expr.) Catran de... = foarte, extrem de... Catran de scump. - Din tc. katran.

OTAREALA, otareli, s. f. 1. (Rar) suparare mare, manie, furie; otarare. 2. Grimasa, neplacere, dezgust exprimat printr-o strambatura (cauzata de o bautura sau de o mancare cu gust neplacut). – Otari + suf. -eala.

OTARIME s. f. (Inv.) suparare mare; amaraciune. – Otari + suf. -ime.

CATRAN s. n. 1. Lichid vascos de culoare inchisa, obtinut prin distilarea petrolului, a carbunilor sau a lemnului. ◊ Expr. A se face catran (de manie) = a se infuria. 2. Fig. suparare mare; venin. Are catran la inima. 3. (Pop.; in expr.) Catran de... = foarte, extrem de... Catran de scump. – Tc. katran.

pieritura, pierituri, s.f. (reg.) 1. om sau animal slab, lipsit de energie si de vigoare; cazatura, mortaciune. 2. semanatura cu plante rare, pipernicite. 3. canepa marunta, crescuta pe marginea canepistii. 4. iarba rara si mica. 5. loc dintr-o porumbiste in care n-a rasarit porumbul semanat. 6. teren sarac, neroditor. 7. pericol, primejdie de moarte. 8. necaz, suparare; greutate, dificultate mare.

ZADUF, (2) zadufuri, s. n. 1. Caldura mare, inabusitoare; arsita, canicula. 2. Fig. suparare, necaz, (la pl.) greutati, dificultati. [Var.: zaduh s. n.] – Din bg., scr. zaduh.

NADUF (3), nadufuri, s. n. (Pop.) 1. Senzatie de greutate in respiratie, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, inecaciune; spec. astma. 2. Caldura mare, inabusitoare; canicula, arsita, zapuseala. 3. suparare, necaz, ciuda, manie. [Var.: (reg.) naduh s. n.] – Din sl. *naduch..

ZADUF, zadufuri, s. n. 1. Caldura mare, innabusitoare; arsita, canicula, zapuseala. 2. suparare, necaz; (la pl.) greutati, dificultati. [Var.: zaduh s. n.] – Bg., sb. zaduh.

DRAMBOI², dramboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-si manifesta supararea, mania; a boci in gura mare. – Din dramba.

BOTOS, -OASA, botosi, -oase, adj. (Despre oameni) 1. Cu gura mare, in forma de bot (1). 2. Fig. Bosumflat, suparat. 3. Fig. (Fam.) Obraznic, arogant. – Bot + suf. -os.

ponor, ponoare, s.n. (pop.) 1. povarnis abrupt sau adancitura formata prin prabusirea unor straturi de teren; rapa. 2. loc necultivat; parloaga. 3. munte inalt cu creasta golasa, lipsita de vegetatie. 4. deal cu coama inalta si rotunda. 5. mica apa curgatoare; garla; apa statatoare mai mare decat o balta. 6. poiana (intr-o padurice). 7. vizuina, barlog (intr-o regiune accidentata). 8. casa mica si scunda. 9. (fig.) necaz, suparare, nenorocire; amar. 10. greseala, vina. 11. multime, numar mare.

BOTOS, -OASA, botosi, -oase, adj. (Despre oameni) 1. Cu gura mare in forma de bot (1). 2. Fig. Bosumflat, suparat. 3. Fig. (Fam.) Obraznic. – Din bot + suf. -os.

MIZERIE s. f. 1. stare de saracie extrema. ◊ aspect exterior care dovedeste o mare saracie; stare vrednica de plans. 2. (pl.) lipsuri, griji; neplaceri, suparari, sicane. (< lat. miseria, fr. misere)

CATRAN n. pop. 1) Lichid vascos de culoare inchisa, cu miros specific, obtinut prin distilarea uscata a petrolului; gudron. 2) fig. Necaz mare; venin. ◊ A se face ~ a se mania tare; a se supara foc. /<turc. katran

MIZERIE s.f. 1. Stare de saracie extrema. ◊ De mizerie = saracacios, insuficient. ♦ Aspect exterior care dovedeste o mare saracie; stare vrednica de plans, de mila. 2. (La pl.) Lipsuri, griji; neplaceri, suparari, sicane. [Gen. -iei. / < lat. miseria, cf. fr. misere].

BARNA, barne, s. f. Trunchi gros de copac, cojit (si fatuit cu barda), folosit ca material de constructie. Vezi gunoiul (sau paiul) din ochiul altuia si nu vezi barna din ochiul tau = te supara micile defecte ale altora, dar nu-ti dai seama de defectele tale mari. – Slav (v. sl. bruvĩno).

DUNARE s. f. (Pop.) Apa mare; cantitate mare de apa. ◊ Expr. A creste dunare = a creste peste masura. Dunare de manios sau manios dunare = foarte manios sau suparat. A se face dunare (turbata) = a se mania foarte tare. – Din n. pr. Dunare.

atit, f. -a (ild. -a) adj. indef., gen. inuz. atitui, atitei, pl. atiti, atitea (ild. atite), gen. m. f. atitor (lat. eccum tantum, „iaca atit”, de unde s´a facut ecutint, acutint, ahtiniu, cum zic Macedonenii, apoi atint, cum se mai zice´n Serbia, la Tirnareca, si de aci atit pin [!] infl. lui tot din tot atit). Asa de mare ori de mult, in cutare cantitate: atita (ild. atit) om, atit vin, atita pine [!]. atiti(a) oameni, asa de multi oameni, foarte multi. Vechi: atita om s´a strins (Nec.), asa de multi oameni s´au strins. Atita rau (subint. sa am eu), nu-mi pasa: atita rau cit se sperie lupu de pelea [!] oii! Atita paguba (subint. sa am eu), nu-mi pasa: S´a suparat? Atita paguba! Prov. Cite bordeie, atitea (ild. atite) obiceie. Adv. atit (vest) si atita (est), asa de mare, de mult: atit de milos, atit de bine, atit va dau, atit stiu, atit (adica: timp, vreme) ai lipsit. Atit (ori cu atit) mai bine, mai rau, arata o satisfactiune ori un regret. Corelativ: atit (vest), atita (est) cit vrei.

BOALA, boli, s. f. 1. (La om si la animale) Modificare organica sau functionala a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afecteaza organismul; maladie, afectiune, betesug. ◊ Boala somnului = boala infectioasa grava transmisibila prin intepatura mustei tete. Boala papagalilor = psitacoza. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boala lunga (sau mare) = febra tifoida. Boala seaca = tuberculoza pulmonara. Boala de zahar = diabet. ◊ Expr. A baga pe cineva in (toate) boale(le) = a supara, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva sa sufere din punct de vedere moral, a-l face sa se simta prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organica, patologica sau biochimica. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, lenese, naravase. 3, (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊ Expr. A avea boala pe cineva = a avea ciuda, necaz, pica, invidie pe cineva. [Pl. si: boale] – Din sl. bolĩ.

NECAJI, necajesc, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui cuiva un necaz, o neplacere; a face cuiva sange rau; a mania, a amari, a supara. ♦ A sacai, a tachina pe cineva; a agasa, a plictisi. ♦ Refl. A se enerva, a se mania. 2. Refl. A depune eforturi (mari) pentru realizarea unui scop; a-si da osteaneala, a se trudi; a se cazni. [Var.: (reg.) nacaji vb. IV] – Din necaz. Cf. sl. nakazati.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

CORABIE, corabii, s. f. Vas mare cu panze, folosit (in trecut) pentru transport si pentru actiuni militare. ◊ Expr. (Ir.) A i se ineca (cuiva) corabiile = a fi trist, suparat, fara chef. – Din sl. korablĩ.

SMULGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A trage cu putere pentru a scoate sau a deplasa din locul unde se afla. ◊ Expr. A-si smulge parul (din cap) sau a-si smulge barba = a-si manifesta puternic durerea sau desperarea; a fi foarte suparat. ♦ (Reg.) A jumuli o pasare de pene. ♦ Tranz. si refl. A (se) desprinde (brusc) din locul unde se afla. 2. Tranz. Fig. A obtine ceva cu mari eforturi; a lua cu forta. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele mortii = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. si refl. A (se) da la o parte, a (se) indeparta, a (se) retrage cu o miscare brusca. 4. Tranz. si refl. A (se) desparti, a (se) dezlipi. [Perf. s. smulsei, part. smuls si (inv. si reg.) smult] – Lat. *exmulgere.

SAT, sate, s. n. 1. Asezare rurala a carei populatie se ocupa in cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fara caini = loc fara stapan, fara control, in care oricine poate face ce doreste. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); satenii, taranii. ◊ Expr. A se supara ca vacarul pe sat, se spune celui care se supara (fara motiv) pe altul, dar supararea este spre propria lui paguba. ♦ Taranimea, cu specificul ei de viata economica si culturala. – Din lat. fossatum.

MULT³ ~e n. Numar mare (de obiecte sau de fiinte). ◊ ~e si de toate fel de fel de lucruri. ~e si marunte a) fel de fel; b) fleacuri; lucruri neinsemnate. A nu sti ~e a) a se supara usor; b) a trece la actiune. /<lat. multus

NECAZ ~uri n. 1) Situatie complicata si neplacuta. ◊ Ce ~! ce suparare! La ~ a) in momente de suparare; b) intr-un moment critic. 2) Senzatie de suferinta (fizica sau morala); neplacere; impas. ◊ A trage multe ~uri a avea de suportat multe suferinte. 3) Pornire ascunsa (impotriva cuiva); pica; ciuda. ◊ De ~ de ciuda. Mai mare ~ul! se spune, cand cineva rateaza o ocazie sigura. A muri (sau a crapa) de ~ a nu mai putea de ciuda. A avea ~ pe cineva a) a nutri dusmanie nemarturisita impotriva cuiva; b) a fi suparat pe cineva. A face haz de ~ a simula voia buna pentru a-si ascunde amaraciunea. /cf. sl. nakazu

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

bai, (baiuri), s. n. – Necaz, suparare, belea, grija. Mag. baj, care la rindul sau provine din sl. boj „calamitate”, ca si sb., cr., slov., ceh., rut., rus. boj „razboi”, cf. (ra)zboi (Cihac,II, 478; Galdi, Dict., 103). – Miklosich, Lexicon, 35 il deriva direct din sl., ceea ce pare mai putin probabil. Se foloseste numai in Trans., dar circulatia sa este mai mare; alaturi de el, a bailui „a se ingriji de ceva” (‹ mag. bajlodni) este putin folosit.

FIERE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbena-verzuie, secretat de ficat; bila¹. ◊ Expr. A varsa fiere, se zice despre o persoana plina de necaz, de ciuda, de manie (care se manifesta cu violenta). ♦ Fig. Amaraciune, suparare, necaz. 2. (Si in sintagma basica fierii) Vezicula biliara. ◊ Expr. A-i crapa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necajit, manios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamantului = a) planta erbacee medicinala cu flori rosietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) planta erbacee inferioara, cu talul tarator, avand pe partea inferioara rudimente de frunza (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbusti tropicali si mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust inalt de 3-4 m, cu frunze mari si flori violacee dispuse intr-un spic (Aloe ferox); b) arbust inalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse in rozeta (Aloe succotrina). – Lat. *fele (= fel).