ASA adv., adj. invar. I. Adv. (Modal) 1. In felul acesta; astfel. ◊ Loc. adj. Asa-zis sau asa-numit = pe nedrept sau conventional numit astfel; pretins, fals, aparent, impropriu. ◊ Expr. Asa o fi = e posibil; poate. Si asa = in orice caz; oricum, tot. Si asa, si asa = si intr-un fel, si intr-altul. Ori asa, ori asa = ori intr-un fel, ori intr-altul. Asa..., asa = dupa cum..., astfel. Asa si asa = nu prea bine; potrivit. Azi asa, maine asa = continuand mereu in acest fel. Nici asa, nici asa = nici intr-un fel, nici intr-altul. ♦ (Concluziv) In concluzie. ◊ Loc. conj. Asa ca = deci. ◊ Expr. Asa-zicand = pentru a spune astfel. 2. In acelasi fel, in acelasi mod. Asa sa faci si tu. ◊ Expr. Si asa mai departe = etcetera. 3. Chiar precum se spune; intocmai, exact. Ai sa faci asa? ◊ Expr. Asa e? sau nu-i asa? = am dreptate? (sau nu am?) Asa? sau cum asa? = adevarat sa fie? Asa? sau asa sta treaba?! = va sa zica astfel stau lucrurile?! Asa, da! = sunt de acord cu ceea ce spui (sau faci) acum. (Pop. si fam.) Mai asa = a) desigur, fireste; b) nu prea tare. Cam asa = dupa cum zici, ai (macar in parte) dreptate. 4. Atat de... Te uiti asa de trist! 5. (Cu sensul reiesind din context) a) La intamplare, la nimereala, intr-o doara. Vorbeste si el asa. b) Dupa bunul plac, oricum. Am vrut sa fac asa. c) Dintr-o data, ca din senin; pe nesimtite, fara a-si da seama. I-a venit asa un gand II. Adj. invar. (Preceda substantivul) Asemenea, atare...; care este atat de mare, de mult, de frumos etc. Asa nunta mai rar. ◊ Expr. Mai asa = nu prea bun (sau frumos, mult etc.). – Lat. eccum-sic.

PERFECT, -A, perfecti, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care intruneste in gradul cel mai inalt toate calitatile cerute; desavarsit. ◊ Gaz perfect = gaz ale carui molecule, de dimensiuni neglijabile fata de distantele dintre ele, nu exercita forte de atractie una asupra alteia si care verifica, la orice temperatura, legile gazelor. Numar perfect = numar intreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Imi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprima o actiune petrecuta si incheiata in trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprima actiunea fara a o raporta la momentul vorbirii sau raportand-o ca un trecut mai indepartat. Perfectul simplu = timp trecut care exprima actiunea fara a o raporta la momentul vorbirii, sau raportand-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o actiune incheiata inaintea alteia, petrecuta tot in trecut. – Din lat. perfectus, germ. perfekt.

A IERTA iert tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsa. 2) A elibera de acuzatie, primind scuzele aduse; a scuza. Vecinul l-a iertat. ◊ A-l ierta Dumnezeu a inceta din viata (dupa o boala grea si indelungata). Dumnezeu sa-l ierte! formula folosita de credinciosi vorbind despre mort. Doamne, iarta-ma! expresie folosita de o persoana care a spus sau este pe cale de a spune o vorba necuviincioasa. Ba sa ma iertati! a) nu sunt de acord; b) nici vorba. Iertati-ma (va rog)! va rog sa nu va suparati. 3) (greseli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a inceta de a lua in consideratie; a da uitarii; a scuza. 4) (datorii, obligatii etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a ingadui; a permite. Iertati-ma, vin si eu cu o explicatie. /<lat. libertare

ASA adj. invar., adv. I. Adj. invar. 1. (Preceda substantivul) Asemenea, astfel de...; atat de mare, de mult, de frumos etc. Asa nunta si asa veselie, mai rar (ISPIRESCU). 2. (Urmeaza dupa un substantiv sau adjectiv) Simplu, obisnuit. Tot felul de arme: unele impodobite cu nestemate, altele numai asa (ISPIRESCU). ◊ Expr. Mai asa = nu prea bun (sau frumos, mult etc.). II. Adv. 1. In felul acesta; astfel. ◊ Loc. adj. Asa-zis sau asa-numit = pretins. ◊ Expr. Asa o fi = e posibil; poate. Si asa = in orice caz; oricum, tot. Nici asa = oricum ar fi, in orice conditii. Si asa, si asa = si intr-un fel, si intr-altul. Ori asa, ori asa = sau intr-un fel, sau intr-altul. Asa..., asa = dupa cum..., astfel. Asa si asa = a) nu prea bine; potrivit; b) in felul in care s-a aratat. Azi asa, maine asa = continuand mereu in acest fel. Nici asa, nici asa = nici intr-un fel, nici intr-altul. ♦ (Concluziv, reluand firul povestirii sau rezumand cele povestite) Si asa, s-a pagubit sarmana capra si de cei doi iezi (CREANGA). ◊ Loc. conj. Asa ca = deci. ◊ Expr. Asa-zicand = pentru a spune astfel. ♦ Aceste, acele lucruri. El asa dac-auzea Fug-acasa ca-mi pleca (TEODORESCU). 2. Dupa cum se va spune, dupa cum se va vedea. A inceput sa spuna asa. 3. Chiar precum se spune; intocmai, exact; da. ◊ Expr. Asa e? (sau nu-i asa?) = am dreptate? (sau nu am?) Asa? sau cum asa? = adevarat sa fie? Asa? sau asa sta treaba?! = va sa zica astfel stau lucrurile?! Asa, da! = sunt de acord cu ceea ce spui (sau faci) acum. Mai asa = a) desigur, fireste; b) nu prea tare. Cam asa = dupa cum zici, ai (macar in parte) dreptate. 4. In acelasi fel, asemenea. Bate acum si tu gaina... c-asa am batut si eu cocosul (CREANGA). ◊ Expr. Si-asa mai departe = etcetera. 5. Atat de tare, de mult, de mare, de bine etc.; intr-atata. Asa stralucea, de orbea pe cei ce se uitau (ISPIRESCU). ♦ (Pop.) Cum s-ar putea crede, cum este de obicei. O fata si-un fecior, nu frumosi asa, ci cum n-au mai fost (RETEGANUL). 6. (Cu sensul reiesind din context) a) Cu usurinta; usor, repede. b) La intamplare, la nimereala. c) Dupa bunul plac; oricum. d) Dintr-o data, ca din senin; pe nesimtite, fara a-si da seama. e) Pe degeaba. – Lat. eccum-sic.

BAPTISM s. n. Doctrina si secta crestina protestanta care considera ca botezul trebuie sa fie acordat numai adultilor crestini ce se caiesc de pacatul originar. – Din fr. baptisme.

CONSILIUL EUROPEI, organizatie guvernamentala regionala, cu sediul la Strasbourg, creata in 1949, in scopul promovarii intereselor comune ale statelor europene. Organele principale sint: Comitetul Ministrilor, Adunarea Consultativa, Secretariatul si comisiile tehnice si consultative. Are 26 de membri: Austria, Belgia, Ceho-Slovacia, Cipru, Danemarca, Elvetia, finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, San Marino, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria si Polonia; Bulgaria, Iugoslavia, Romania, Estonia, Letonia si Lituania au primit statutul de invitat special. In prezent are 27 de membri (prin acceptarea Bulgariei in 1992). Statutul de invitat special a fost acordat Sloveniei si ridicat Iugoslaviei (1992).

SHOGUN [ʃogun] (cuv. japonez) s. m. Titlu purtat de conducatorii militari japonezi intre 1192 si 1867, care sub autoritatea nominala a imparatului au detinut efectiv puterea. Initial, abrevierea lui sei-i-tai shōgun, in sec. 8, desemna un „generalisim care lupta cu succes impotriva barbarilor <ainu>” din N Japoniei. Titlul in acceptiunea lui deplina i-a fost acordat in 1192 lui Yoritomo Minamoto-no. Au existat patru dinastii shogunale: Minamoto (1192-1219), Fujiwara (1226-1252), Ashikaga (1338-1573) si Tokugawa (1603-1867). Persoana avand acest titlu.

concord si -ez, a -a v. intr. (lat. con-cordare; fr. concorder. V. acord). Is de acord, consun, ma potrivesc: marturiile concorda.

RIEGLER, Emanoil (1854-1929, n. Gozesti, azi Oituz, jud. Bacau), medic si farmacolog roman. M. coresp. al Acad. (1904), prof. univ. la Iasi. A infiintat (1918) Serviciul de clinica terapeutica. Studii privind actiunea chimica a antisepticelor si biochimia acidului uric. Tratate („Chimia, fiziologia si patologia urinei umane”, „Terapeutica bolilor interne”). A inventat aparate si dispozitive noi pentru dozarea substantelor chimice. A lasat (1929) Acad. Romane suma de 200.000 lei pentru un premiu care sa fie acordat celor mai valoroase lucrari de terapeutica.

OCAZIONALISM (‹ fr.) s. n. Doctrina, asociata cu Malenbranche, conform careia nu exista cauza eficienta in afara de Dumnezeu, cauzele naturale fiind doar cauze ocazionale ce actioneaza prin providenta divina. Rolul de cauza eficienta a mai fost acordat lui Dumnezeu in sec. 9 de reprezentanti ai filozofiei islamice, teza fiind transmisa lumii medievale europene de Al-Ghāzali. O. lui Malebranche a fost receptat ca o solutie extrema la probleme carteziana a interactiunii minte-corp: interventia divina este adevarata cauza, propria vointa a individului nefiind decat ocazia. Alti adepti ai o.: G. de Cordemoy, L. de La Farge, J. Clauberg, A. Geulincx.

PLACEA, plac, vb. II. Intranz. si tranz. (Cu subiectul logic in dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Stii ca-mi placi? sau ca mi-ai placut? exprima mirarea, dezaprobarea in fata unei propuneri, a unei afirmatii etc. care nu-ti convine, cu care nu esti de acord etc. Imi place sa cred ca... = sper sa... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admiratie, de placere, de iubire fata de o persoana de s*x opus, a-i fi drag, a indragi. 3. A avea un sentiment de satisfactie, de multumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.

REacordAT, -A, reacordati, -te, adj. 1. Care a fost dat, acordat inca o data. 2. (Despre instrumente muzicale dezacordate) acordat din nou. [Pr.: re-a-] – V. reacorda.

BINE¹ adv. 1) In mod favorabil; in mod prielnic. ◊ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (sa...) a(-i) veni cuiva la indemana. 2) Asa cum se cere; dupa toate regulile. A lucra ~. 3) In mod corect si frumos. A scrie ~. A canta ~. 4) In concordanta deplina cu realitatea; cu precizie; exact. A sti ~. ◊ Ca ~ zici ai dreptate. A sti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a sti ceva dinainte. 5) Plin de sanatate; sanatos. 6) In cantitate indestulatoare; destul; indeajuns; suficient. A manca ~. ◊ Mult si ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propozitii aprobative) Imi convine; de acord. ◊ Ei ~! fie! Ba ~ ca nu! desigur; se intelege. /<lat. bene

BUN¹ adv. Asa sa fie; de acord; bine. /<lat. bonus

IERTARE ~ari f. Exprimare a regretului (fata de cineva) pentru o greseala involuntara; scuza. A cere ~. ◊ Sa am (avem) ~! a) sa nu va suparati; sa ma scuzati!; b) nu sunt (suntem) de acord. /v. a (se) ierta

PROTOCOL s.n. 1. Regula de ceremonial folosita la anumite acte cu caracter solemn sau in relatiile diplomatice. ♦ Serviciu pe langa institutii superioare, insarcinat cu luarea masurilor privitoare la ceremonial. 2. Act suplimentar al unui tratat prin care se stabileste modul de aderare la un acord preexistent, sunt formulate anumite rezerve sau interpretari, se stipuleaza prelungirea ori modul de aplicare a unui acord existent etc. ♦ Document, proces-verbal, dezbatere in cadrul unei conferinte internationale, al unei dezbateri, al unor tratative. ♦ Document in care se consemneaza schimbul sau depunerea instrumentelor de ratificare. ♦ Document, act diplomatic care cuprinde consemnarea unor hotarari sau a unei intelegeri privind mai multe state. [Pl. -oale, -oluri. / < fr. protocole, cf. lat. protocollum, gr. protokollon].

conglasuiesc v. intr. (con- si glasuiesc, dupa rus. so-glasiti-sea ori germ. uberein-stimmen). Rar. Is de acord, ma potrivesc in gind. V. soglasuire.

JURATORI (‹ jur) subst. (La pl.) (In Evul Mediu in Tara Romaneasca si Moldova) institutie juridica, derivata din obste, in care 6, 12, 24 sau 48 oameni alesi sau numiti, cerceteaza litigiul (civil sau penal) si expun domnului hotararea lor, depunand juramant; in caz ca domnul nu era de acord cu hotararea luata, trimitea alti j., de obicei in numar dublu.

CONCILIERE, concilieri, s. f. Impacare, conciliatie, unire, acord. ◊ Conciliere internationala = mijloc de rezolvare pasnica a diferendelor dintre state, conform propunerilor facute de o comisie a carei organizare, componenta si al carei mod de lucru sunt stabilite prin acordul partilor. [Pr.: -li-e-] – V. concilia.

A ATRIBUI atribui tranz. A considera ca fiind propriu; a acorda. [Sil. a-tri-] /<fr. attribuer

INDIFERENT, -A, indiferenti, -te, adj. 1. Care nu arata nici un fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepasator, impasibil. 2. Care nu prezinta nici o insemnatate, care nu trezeste interes. ◊ Loc. conj. Indiferent daca... = fara a acorda importanta faptului ca...; fie ca... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fara a tine seama de..., oricare ar fi... – Din fr. indifferent, lat. indifferens, -ntis.

PERSOANA s.f. 1. fiinta omeneasca; om; individ, ins. ♦ In persoana = a) personal, insusi; b) in carne si oase. ♦ (Jur.) Persoana fizica = om privit ca subiect cu drepturi si obligatii; persoana juridica = intreprindere, institutie etc. careia legea ii acorda drepturi si datorii, fiind recunoscuta ca subiect de drept. 2. Categorie gramaticala a pronumelui si a conjugarii verbelor, care indica pe vorbitor, pe cel caruia i se adreseaza sau pe cei despre care se vorbeste. [< lat. persona, cf. it. persona, fr. personne].

HELBET interj. (se foloseste pentru a exprima siguranta, acord, convingere etc.) Se intelege! fii pe pace! /<turc. elbet

INTELEGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (inv.) pricepatura, stiutura. (~ situatiei.) 2. cunoastere, perceptie, pricepere. (Proces de ~.) 3. patrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (inv.) vedere. (Inzestrat cu o ~ deosebita.) 4. v. judecata. 5. v. constiinta. 6. bunavointa, ingaduinta, marinimie, mila, (inv. si pop.) milostenie, (inv.) priinta, (turcism inv.) musaadea. (A demonstrat multa ~.) 7. (pop.) ingaduinta. (~ fata de necazurile cuiva.) 8. v. armonie. 9. acord, aranjament, combinatie, contract, conventie, invoiala, invoire, legamant, pact, tranzactie, (inv. si pop.) legatura, (pop.) targ, tocmeala, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (inv.) asezamant, cuvant, simfonie, sulf, sart, (arg.) susta. (Conform ~...) 10. v. invoiala. 11. acord. 12. acord, invoiala, vorba. (Asa ne-a fost ~?)

INVOIALA s. 1. intelegere, (reg.) tocma, (prin Ban.) pogoada, (prin Olt. si Ban.) pogodeala. (Au ajuns la ~ in privinta pretului.) 2. v. intelegere. 3. acord, intelegere, vorba. (Asa ne-a fost ~?) 4. v. incuviintare.

spitAl ~e n. 1) Institutie curativ-profilactica, in care bolnavii sunt internati pentru a li se acorda asistenta medicala necesara. 2) Cladire in care se afla aceasta institutie. /<germ. Spital, lat. hospitale, fr. hopital

CHAMBERLAIN [tʃæmbəlein] 1. Joseph C. (1836-1914), om politic si diplomat britanic, Membru al Partidului Liberal Unionist. Ministru al coloniilor (1895-1903), promotor al expansiunii britanice in Africa sub lozica: „Africa engleza de la Suez la Cap”. 2. Sir Joseph Austen C. (1863-1937), om politic conservator. fiul lui C. (1). Ministru de Externe (1924-1929); a avut un rol important in negocierea Pactului de la Lucarno (1925). Premiul Nobel pentru pace (1925). 3. Arthur Neville (1869-1940), om politic conservator britanic. fiul lui C. (1). Prim-ministru al guvernului de uniune nationala (1937-1940); a dus o politica de conciliere fata de Germania nazista, fiind unul dintre principalii promotori ai acordului de la Munchen (sept. 1938).

NEacordAT, -A, neacordati, -te, adj. 1. (Gram.; despre unele parti de propozitie) Care nu este in acelasi caz, numar, gen si persoana cu termenul determinat. 2. (Despre premii, titluri) Care nu a fost atribuit. 3. (Despre instrumente muzicale) Care nu a fost supus acordarii; care nu mai este acordat; dezacordat, discordat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + acordat.

A INCUVIINTA ~ez tranz. 1) A sustine exprimandu-si acordul; a aproba; a consimti. Propunerea a fost ~ata. 2) (actiuni) A da voie (sa se efectueze sau sa aiba loc); a ingadui; a permite. [Sil. -vi-in-] /in + cuviinta

TARG ~uri n. 1) Loc special (de obicei intr-o localitate) unde se vand si se cumpara (zilnic sau in anumite zile) produse agricole sau industriale, vite etc.; piata. Zi de ~. 2) Desfacere sau achizitionare de marfuri in acest loc; operatie de vanzare cumparare. ◊ A veni la spartul ~ului a veni la sfarsitul unei activitati. A se ajunge cu ~ul a se invoi cu pretul. A face (sau a incheia) ~ul a cadea de acord asupra unei afaceri. 3) pop. Localitate de tip orasenesc. 4) pop. Intelegere in legatura cu ceva; invoiala; acord. 5) inv. Parte a unui oras unde era situat centrul comercial. /<sl. trugu

paia (paiele), s. f. – Titlu onorific, care in vechea organizare sociala, era legat de o slujba, dar se acorda nominal, fara exercitiul efectiv al slujbei corespunzatoare. Tc. (per.) paye (Seineanu, III, 93). Sec. XVIII, inv.

AMBULATORIU, -IE, ambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre tratamente medicale) Care nu necesita spitalizare. 2. S. n. Institutie medico-sanitara in care se acorda bolnavilor asistenta medicala, fara ca acestia sa fie internati in spital. – Din fr. ambulatoire, lat. ambulatorius.

ONORA, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta fata de cineva sau ceva respect, consideratie, stima; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie sa fie mandru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de lauda. 3. A achita, a plati (in termen) o datorie baneasca, o polita etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.

SABATIC, -A, sabatici, -ce, adj. De sabat. ◊ An sabatic = an de studiu acordat universitarilor din anumite state, in care acestia sunt scutiti de obligatiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical.

A CONVENI convin 1. intranz. 1) A fi conform anumitor dorinte, gusturi sau posibilitati. 2) A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a se intelege. 2. tranz. A recunoaste ca fiind adevarat sau posibil; a admite. /<fr. convenir, lat. convenire

TRATAT ~e n. 1) Intelegere incheiata intre doua sau mai multe state, prin care se stabilesc bazele relatiilor reciproce si obligatiile care revin fiecarei parti; conventie; acord. ~ de pace. ~ comercial. 2) Lucrare de sinteza in care sunt expuse principiile de baza ale unei discipline sau ale unei arte. ~ de filozofie. ~ de muzica. /<lat. tractatus, germ. Tractat, fr. traite

CONGRUENTA s.f. acord, concordanta; coincidenta. ♦ Relatie care arata ca doua numere sunt congruente in raport cu un anumit divizor comun. ♦ Egalitate a figurilor geometrice. [Cf. fr. congruence, it. congruenza, lat. congruentia].

DOCENT s.m. 1. (In trecut) Profesor universitar neretribuit, la al carui curs studentii nu erau obligati sa dea examen. 2. Titlu in invatamantul superior acordat de o facultate unui doctor in stiinte pentru merite stiintifice; posesorul unui asemenea titlu. [< germ. Dozent, it. docente, cf. lat. docens < docere – a invata].

SABATIC, -A adj. referitor la sabat, de sabat. ♦ an ~ = an de studiu acordat periodic universitarilor din anumite state, in care acestia sunt scutiti de obligatii didactice. (< fr. sabbatique)

TRATAT, tratate, s. n. 1. Intelegere scrisa incheiata intre doua sau mai multe state, in vederea determinarii, intr-un anumit domeniu, a drepturilor si a obligatiilor partilor contractante sau in scopul stabilirii unor norme juridice; acord international, conventie internationala. 2. Lucrare cu caracter special, in care sunt expuse, metodic, problemele fundamentale ale unei discipline. [Var.: (inv.) tractat s. n.] – Din it. trattato.

acord s. 1. v. intelegere. 2. intelegere, invoiala, vorba. (Asa ne-a fost ~ul?) 3. (JUR.) consens, intelegere, (inv.) soglasuire. 4. v. concordanta. 5. v. armonie. 6. v. incuviintare. 7. (fiZ.) sintonie. 8. (MUZ.) armonie, consonanta, unisonanta.

PIAN ~e n. 1) Instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie mare de rezonanta (asezata pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice dispuse orizontal, care produc sunete cand sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul claviaturii. A acorda ~ul. Concert de ~. 2) Arta de a canta la acest instrument. Poseda ~ul. /<germ. Piano, fr., it. piano

CORNER¹ s.n. Lovitura de colt la fotbal, care se acorda echipei in atac daca mingea depaseste linia de poarta, fiind atinsa ultima oara de un jucator din aparare. [< engl., fr. corner].

TE HOMINEM ESSE MEMENTO (lat.) tine minte ca esti om – Formula prin care romanii atrageau atentia conducatorilor sa acorde semenilor lor consideratia cuvenita.

cabanita f., pl. e (bg. kabanica, sirb. kabanica [dim. d. kaban, mantie], de unde si turc. kapanica si kabanyca. V. cabana 1. Vechi. Mantie blanita cu samur si ornata cu fir de aur si sponci cu diamante pe care sultanu o daruia domnilor romanesti impreuna cu cuca, sangeacu, topuzu si sabia cind le acorda tronu. (Aceasta investitura a durat pina la 1832, cind cabanita a fost inlocuita cu hervaneaua). Manta boiereasca in general. Azi. Ban.(cabanita si cabanita). Manta taraneasca (zeghe, chebe, zabun).

SERIALISM (‹ germ., fr.) s. n. (MUZ.) Tehnica de compozitie constand in folosirea unei serii (9) ca material de constructie a melodiilor (temelor) si acordurilor unei lucrari; ordinea succesiunii sunetelor e stabilita de compozitor. S. fiind conceput de A. Schonberg ca un sistem ce nu este bazat pe ierarhia elementelor componente, repetarea fiecarui sunet nu este admisa decat dupa derularea integrala a seriei.

H******P, h*********i, s. n. 1. (Sport) Punctaj acordat unui concurent mai slab. ♦ Totalitatea punctelor cu care o echipa a fost pusa in inferioritate de echipa adversa. 2. fig. Greutate, piedica intervenita in munca cuiva. 3. Deficienta senzoriala, motorie, mintala sau orice alta infirmitate a unei persoane. – Din engl., fr. h******p.

FERM ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care denota hotarare si siguranta; neclintit; nesovaitor. Intentie ~a. 2) (despre tranzactii, contracte, acorduri etc.) Care este stabilit definitiv; fara a fi in stare sa fie schimbat. /<fr. ferme

A INCORDA ~ez tranz. 1) A face sa se incordeze. 2) (cabluri, arcuri etc.) A face sa fie bine intins. 3) (instrumente muzicale) A pune tonurile la inaltimea ceruta; a acorda. /in + coarda

H******P s.n. 1. (Sport) Avantaj pe care il capata concurentii mai slabi intr-o competitie pentru a avea sanse egale; avantaj acordat unui concurent mai slab. ♦ Totalitatea punctelor cu care o echipa a fost pusa in inferioritate de echipa adversa. 2. (fig.) Greutate, piedica in munca etc. [< engl., fr. h******p].

AZIL ~uri n. 1) Asezamant filantropic in care sunt tinuti copiii (orfani), batranii, invalizii. 2) fig. Loc de refugiu. ~ politic.Drept de ~ acordare de catre un stat a dreptului de stabilire pe teritoriul altei tari a unor persoane urmarite in tara lor din motive politice. /<fr. asile, lat. asylum

A SE PRINDE ma prind intranz. 1) (despre fiinte) A se apuca strans (de ceva sau de cineva); a se agata. ◊ ~ in hora (sau in joc) a incepe sa danseze in hora (sau in joc). 2) (despre obiecte) A se fixa intamplator (de ceva). S-a prins un scai de rochie. ◊ Nu se prinde mancarea de cineva nu-i prieste mancarea cuiva. 3) A se aranja participand (la o actiune). ~ la discutie. ◊ ~ frate de cruce a lega prietenie prin juramant de credinta. 4) (urmat de un conjunctiv) A cadea de acord; a se invoi; a consimti; a accepta. S-a prins sa-i fie nanas. 5) (despre plante proaspat rasadite) A continua sa creasca, dezvoltand radacini. 6) (despre lapte, racituri etc.) A capata consistenta; a se coagula; a se conglutina; a se inchega. /<lat. pre[he]ndere

INVESTITURA s.f. 1. Act solemn prin care in evul mediu cineva era investit cu o demnitate, cu un drept etc. ♦ Actul prin care seniorul acorda vasalului sau un beneficiu, o feuda. ♦ Act de numire si de confirmare in functii ecleziastice a unui prelat. 2. Act prin care un partid politic desemneaza un candidat pentru o functie electiva. [Var. investitura s.f. / cf. it. investitura, fr. investiture].

PENSIE s.f. Suma de bani care se acorda (lunar) persoanelor care au iesit din productie pentru limita de varsta sau sunt ori au devenit inapte de a munci. ♦ Suma de bani acordata anual de stat, de o institutie etc. cuiva, ca recompensa pentru merite sau servicii speciale. [Gen. -iei, var. pensiune s.f. / < fr. pension].

INVESTITURA s. f. 1. (in evul mediu) act solemn prin care cineva era investit cu o demnitate, cu un drept etc. ◊ act prin care seniorul acorda vasalului sau un beneficiu, o feuda. 2. act de numire si de confirmare in functie a unui prelat. 2. act prin care un partid politic desemneaza un candidat pentru o functie electiva. 4. vot de ~ = act prin care o adunare (parlament) da unui om de stat misiunea de a constitui guvernul. (< fr. investiture)

REGULARIZA, regularizez, vb. I. Tranz. 1. A supune unor norme, unor reguli, a face ca ceva sa fie regulat. ♦ A pune in ordine, in concordanta (evidente, balante etc.). ♦ A pune de acord datele evidentei contabile cu realitatea constatata pe teren prin inventariere. 2. A corecta conturul unui obiect pentru a-i da o forma geometrica regulata. 3. A amenaja un curs de apa pentru a corespunde unor anumite cerinte. – Din fr. regulariser.

acordA, (1, 2) acord, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu ingaduinta, cu grija, cu atentie, cu bunavointa); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecventa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel incat sa fie egala cu frecventa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeasi inaltime. – Din fr. accorder.

acordA, (1, 2) acord, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu ingaduinta, cu grija, cu atentie, cu bunavointa). 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecventa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel incat sa fie egala cu frecventa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeasi inaltime. – Fr. accorder.

acordA, (1, 2) acord, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu ingaduinta, cu grija, cu atentie, cu bunavointa); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecventa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel incat sa fie egala cu frecventa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la inaltimea corecta. – Din fr. accorder.

SAS² (‹ saxon, din n. pr. Saxonia; cf. magh. szasz) s. m. Persoana apartinand populatiei germane originare din Flandra (flandrensi), din partile Rinului si ale Mosellei, din Saxonia si colonizata in Transilvania, locuita de romani, de catre regii Ungariei Geza II (1141-1162), Bela III (1172-1196) si Andrei II (1205-1235). Prin colonizarea acestei populatii regalitatea ungara urmarea consolidarea si extinderea stapanirii in Transilvania, exploatarea ei sistematica, precum si asigurarea pazei sudice. In schimbul unor obligatii financiare si militare fata de regii Ungariei, acestia din urma au acordat s. importante privilegii (de ex. Andreanum, din 1224). Majoritatea urmasilor de azi ai acestor colonisti sunt etnicii germani, organizati in Forumul Democrat al Germanilor din Romania.

POSTUM ~a (~i, ~e) 1) (despre opere literare, stiintifice etc.) Care a fost publicat dupa moartea autorului; publicat dupa moartea autorului. 2) (despre distinctii) Care se confera dupa moarte; acordat dupa moarte. 3) jur. (despre copii) Care a aparut pe lume dupa moartea tatei; nascut dupa moartea tatei. /<fr. posthume, lat. postumus

AZIL s.n. 1. (In trecut) Institutie cu caracter filantropic in care erau tinuti copii, batrani, invalizi, bolnavi incurabili. 2. (fig.) Loc de refugiu inviolabil; adapost, refugiu. ◊ Azil politic = acordare de catre un stat a dreptului de intrare si de stabilire pe teritoriul sau unei persoane straine persecutate in tara sa din motive politice. [Pl. -luri, -le. / < fr. asile, cf. it. asilo < lat. asylum – loc inviolabil, gr. asylos < a – fara, syle – jefuire].

PROTOCOL, protocoale, s. n. 1. Act, document in care sunt consemnate rezolutiile unei adunari, ale unor dezbateri, ale unei conferinte internationale; document diplomatic cu valoarea unui acord international, care cuprinde hotararile luate la o conferinta internationala. 2. (Inv. si reg.) Formular oficial folosit pentru acte publice; p. ext. registru, catastif. 3. (La sg.) Totalitatea formelor si a practicilor de ceremonial care se aplica la festivitati oficiale in relatiile diplomatice; serviciu insarcinat cu organizarea oficiala a ceremonialului. ♦ P. gener. Reguli (de conduita) care trebuie respectate in societate. – Din fr. protocole, germ. Protokoll.

UNIUNEA SCRIITORILOR, organizatie a scriitorilor din Romania, constituita in mart. 1949, prin fuziunea Societatii Scriitorilor Romani (infiintata in apr. 1909) cu Societatea Autorilor Dramatici. In perioada 1949-1989 a functionat ca „organizatie obsteasca si profesionala de creatie”, fiind subordonata si finantata de stat. Dupa 1989, a devenit o asociatie de creatori neguvernamentala, nonprofit si apolitica, intretinandu-se din autofinantare. Reuneste 12 filiale regionale organizate in Romania si in filiala Chisinau. include 6 sectii, dupa genurile literare. Sustine aparitia publicatiilor literare si de cultura (saptamanalele „Romania literara” si „Luceafarul”, mensualele „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Euphorion”, „Ex-Ponto”, „Viata Romaneasca”, „Memoria”). Are doua edituri: Cartea Romaneasca si Ardealul. Organele de conducere sunt Adunarea Generala si Conferinta Nationala. Intre Adunari este condusa de un consiliu, format din reprezentatii filialelor. acorda anual premii membrilor si debutantilor. Presedinte, din 2005, N. Manolescu.

CLIRING (‹ engl. clearing {i}) s. n. Sistem de decontare (intre state) prin intermediul bancilor, prin compensarea reciproca a creantelor si datoriilor, in scopul echilibrarii schimburilor comerciale intre cele doua state. ◊ acord de c. = acord comercial semnat intre doua state care stabileste c. ca modalitate de plata; primul a. de c. a fost semnat in 1933 intre Elvetia si Ungaria.

ALB¹ s. n. 1. Culoare alba. ◊ Expr. Negru pe alb, serveste ca asigurare ca cele spuse sunt adevarate, sigure; in scris. A semna in alb = a iscali un act inainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva incredere deplina. 2. Obiect, substanta etc. de culoare alba. ♦ Albul ochiului = sclerotica. Alb de plumb = ceruza. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit in vopsitorie). – Lat. albus.

BRODERIE s. f. 1. arta a decorarii unei tesaturi cu motive ornamentale cusute in relief cu fire din diferite materiale; compozitia ornamentala insasi. ◊ (p. ext.) ornamentatie fina. 2. (muz.) ornament melodic realizat prin alternarea unei note dintr-un acord cu cea superioara sau inferioara, departata cu un (semi)ton. (< fr. broderie)

FUNCTIONALISM s. n. 1. curent de gandire care studiaza faptele sociale si de cultura in totalitatea lor si in interrelatiile acestora, urmarindu-se aspectele functionale in intreaga lor complexitate. 2. directie de cercetare in stiintele exacte, ca si in cele umaniste, care considera obiectul lor de studiu in calitatea lui de sistem, ale carui elemente alcatuitoare se conditioneaza reciproc. ◊ (lingv.) teorie care acorda functiilor o importanta deosebita pentru descrierea limbilor. 3. directie in arhitectura contemporana care cere ca forma unui material de constructie sa fie determinat de destinatia acestuia. (< fr. fonctionnalisme)

TRIPARTIT, -A adj. din trei parti. ◊ (despre un acord, un pact, o conventie) incheiat intre trei state sau partide. ♦ (muz.) forma ~a = forma muzicala din trei sectiuni, a treia fiind reluarea celei dintai. (< fr. tripartite)

PENSIE, pensii, s. f. Suma de bani lunara ce se acorda persoanelor care au iesit din activitatea profesionala pentru limita de varsta, pentru invaliditate etc. sau care si-au pierdut sustinatorul si sunt incapabile de munca. ◊ Pensie de intretinere sau pensie alimentara = suma de bani pe care cineva trebuie sa o plateasca unei persoane pe care justitia il obliga sa o intretina. ◊ Loc. adj. La pensie = care este pensionar. ◊ Loc. vb. A iesi (sau a scoate pe cineva) la pensie = a (se) pensiona. ♦ (Inv.) Subsidiu. – Din rus. pensija.

ATONALISM (‹ fr. {i}) s. n. Concept de compozitie care a aparut in cursul primului patrat al sec. 20, ca urmare a procesului de dezintegrare a tonalitatii (care a inceput cu Listz, Wagner s.a.). Rezulta dintr-un mod de exprimare bazat pe inlantuirea de acorduri din game indepartate unele de altele si astfel lipsite de atractie reciproca si de posibilitatea raportarii lor la un centru comun (sunet, acord). Parti atonale cuprind unele compozitii de R. Strauss („Electra”), Bartok, Stravinski etc. Primul care a creat lucrari in intregime atonale a fost Schonberg („trei piese pentru pian” etc.). Exista a. liber si a. organizat serial. V. serialism.

ARANJAMENT s. n. 1. acord, intelegere. 2. mod de alcatuire, de dispunere. ♦ ~ muzical = transcriere a unei piese muzicale pentru alte instrumente sau formatii decat acelea pentru care a fost compusa. 3. (mat.; pl.) totalitatea posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte, astfel incat doua grupe oarecare sa difere intre ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor. (< fr. arrangement)

H******P s. n. 1. (sport) avantaj acordat unui concurent mai slab intr-o competitie pentru a avea sanse egale. ◊ totalitatea punctelor cu care o echipa sau un concurent a fost pus in inferioritate de adversar. 2. dezavantaj care pune pe cineva in stare de inferioritate. 3. deficienta fizica. (< engl., fr. h******p)

NUMITOR s. m. termen al unei fractii, sub linia de fractie, indicand in cate parti a fost impartit intregul. ◊ a aduce la acelasi ~ = a face ca doua sau mai multe fractii sa aiba acelasi numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. (< numi + -tor)

fiAT VOLUNTAS TUA! (lat.) fie voia Ta, faca-se voia Ta! – Cuvinte din rugaciunea „Pater Noster” (Tatal nostru) care se folosesc cand cineva isi exprima, cu resemnare, acordul sau supunerea fata de o hotarare sau decizie.

NUMITOR s.m. (Mat.) Termen al unei fractii, scris sub linia de fractie, care arata in cate parti a fost impartit intregul. ◊ A aduce la acelasi numitor = a face ca doua sau mai multe fractii sa aiba acelasi numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. [< numi + -tor, dupa fr. denominateur].

LEGIUNE s.f. 1. Unitate militara romana compusa din aproximativ 6000 de oameni (infanteristi si cavaleristi). 2. Nume al unor formatii militare neregulate din diferite epoci. ◊ Legiunea de onoare = unul dintre cele mai inalte ordine, in Franta, care se acorda pentru distinctii militare si civile; legiunea straina = (in Franta si in Spania) corp de trupa format din mercenari, cu garnizoana in colonii si care era destinat asigurarii autoritatii statului si administratiei colonialiste. 3. (fig.) Multime mare, organizata; ceata. [Var. leghion s.n., leghiune s.f. / cf. fr. legion, it. legione, lat. legio].

ISTORICISM (‹ fr.) s. n. (fiLOZ.) Conceptie aparuta in Germania (sec. 19) potrivit careia istoria este elementul esential al intelegerii si explicarii fenomenelor umane, intelegere care trebuie sa fie empatica, deoarece aceste fenomene sunt expresii unice ale gandirii, vointei si sentimentelor umane. Pentru Fr. Meinecke, perspectiva istoricista ingaduie inlocuirea abordarii generalizatoare, cu o abordare particularizanta. Karl R. Popper nu acorda i. statutul de discurs stiintific si respinge posibilitatea unor predictii istorice, care s-ar obtine descoperind „ritmul”, „legile” sau „tendintele” evolutiei istoriei.

KU KLUX KLAN, organizatie secreta terorista si rasista americana, fondata (1866) dupa Razboiul de Secesiune, ca un club social in Pulaski (Tennessee), de veteranii sudisti, cu scopul declarat al ingradirii drepturilor cetatenesti acordate negrilor dupa desfiintarea sclaviei (in special dreptul la vot). Interzisa in 1877, a fost refacuta la Atlanta (1915), bucurandu-se de un mare numar de adepti. Activitatea ei a fost indreptata si impotriva evreilor, a strainilor si a sindicatelor. In declin dupa 1928, a reaparut in anii ’60 pentru a se opune politicii de integrare rasiala si acordare de drepturi civile.

CUPA¹ s.f. 1. Vas de baut, de obicei mai mult larg decat inalt. ♦ Continutul unui astfel de vas. ♦ (Rar) Caliciu. 2. Vas de metal (pretios) care se acorda castigatorului unei intreceri sportive ca premiu; (p. ext.) intrecere sportiva care se desfasoara pentru un astfel de premiu. 3. Piesa de metal in forma de vas, care, fiind fixata pe un elevator, serveste la ridicarea cerealelor, a pamantului etc. 4. Planta cu tulpina foarte scurta, care face o singura floare albastra-azurie. [< lat. cuppa, cf. fr. coupe].

firetic (firetica), adj. – Coleric, furios. Origine incerta. Dictionarele nu sint de acord in privinta definirii sensului (Dame traduce ahuri; in Bihor il gasim cu sensul lui damne). Pare a fi rezultatul unei incrucisari a lui iretic „eretic” cu fire „natura”, sau cu fire-ai, inceputul tuturor imprecatiilor (dupa DAR si REW 6471, din lat. phreneticus, putin probabil; dupa Pascu, Beitrage, 11, din lat. ferus; dupa Scriban, de la fire).

CONVENTIONALISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este convetional. 2. (Lit.; arte) Tendinta de supunere la regulile general acceptate, fara o percepere proprie, realista a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Conceptie filozofica de tip pozitivist, potrivit careia axiomele geometrice, ca si legile stiintei sunt simple simboluri sau conventii create de oamenii de stiinta din considerente de comoditate a gandirii, in mod arbitrar. ♦ Conventionalism moral = teorie care considera morala drept rezultat al conventiei, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rau. [Pron. -ti-o-. / < fr. conventionnalisme].

STARUI, starui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent si in mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A ramane statornic, neclintit (intr-o actiune, intr-un sentiment, intr-o hotarare etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverenta la ceva. 3. A continua sa fie, sa existe; a se mentine, a dainui. [Prez. ind. si: staruiesc] – Din bg. staraija se.

ARANJAMENT s.n. acord, intelegere. ◊ Aranjament muzical = transcriere a unei bucati muzicale pentru instrumente sau voci. ♦ (Mat.) Totalitatea posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte, astfel incat doua grupe oarecare sa difere intre ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor, fiecare obiect neputand intra decat cel mult o data intr-o grupa. [Pl. -te. / < fr. arrangement].

LAMAISM (‹ fr.) s. n. Varianta a budismului mahayana, raspandita printre tibetani, mongoli, kalmici si tuvini, conform careia scopul suprem al existentei este mantuirea pe calea desavarsirii spirituale. Fundata in forma actuala de bTsong-Ka pa (1357-1419), care a creat secta gelugspa sau „tichiile galbene”, simplificand cultul si introducand in Tibet o teocratie monahala. Kaganul mongol Altan Sutu (1507-1583) acorda, in 1578, lui b-Sod-nams rgya-mtsho, al treilea conducator al sectei dGe-lugs-pa, titlul de Dalai Lama, facand din l. religia oficiala. L. tibetan poseda si o „carte a mortilor”, care, conform traditiei, a fost dictata, succesiv, de diversi lama propriilor discipoli.

A VREA vreau tranz. 1) A avea in intentie; a proiecta in gand. Vreau sa plec. Vreau sa cant. ◊ Vrei nu vrei fie ca doresti, fie ca nu doresti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasma se spune despre cineva care trebuie sa faca ceva impotriva vointei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenta asupra cuiva. 2) A dori sa i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicatie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea sa ploua. [Monosilabic] /<lat. volere

AUTOMATICA (‹ fr. {i}) s. f. Ramura a stiintei care studiaza metode si tehnici, de automatizare specifice conceptiei si utilizarii sistemelor automate. Desi termenul de a. a fost introdus in 1940, preocupari in domeniu apar in sec. 18-19. D. Evans realizeaza (1784) un procedeu automat de obtinere a fainii, J.M. Jacquard inventeaza (dupa 1800) un razboi de tesut complex, iar Ch. Babbage construieste (1833) un „motor analitic” care dispunea de o capacitate primitiva de luare a deciziei. Pasul esential in a. a fost insa inventarea si dezvoltarea (1945-1946) calculatorului electronic. In Romania, preocupari in domeniu au avut Gr. C. Moisil (teoria algebrica a mecanismelor automate), C. Penescu (teoria sistemelor automate), V. Popov (hiperstabilitatea sistemelor automate), C. Belea (tele-mecanica, teoria sistemelor neliniare), S. Calin (metode de acordare a regulatoarelor automate) s.a.

CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos, coborare spre pamant (ca efect al gravitatiei). Caderea corpurilor. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. 2. Desprinderea unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. fig. Insucces, nereusita. 6. (In expr.) Cadere de apa = cascada, cataracta. 7. (In expr.) Cadere de acord = ajungere la o intelegere. 8. Competenta, drept.

Amphion, fiul lui Zeus si al Antiopei. Avea un frate geaman, pe Zethus. Parasiti imediat dupa nastere pe muntele Cithaeron, de catre unchiul lor Lycus (v. si Lycus), care voia sa-i piarda, cei doi frati au fost gasiti si crescuti de niste pastori. Ajunsi mari, ei au izbutit sa-si regaseasca mama, pe Antiope, tinuta mult timp prizoniera si persecutata de Lycus si de sotia acestuia Dirce (v. si Dirce). Ca sa-i razbune suferintele indurate, Amphion si Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. Dupa ce l-au ucis impreuna cu Dirce, au pornit sa recladeasca zidurile cetatii. Zethus cara pietrele in spate. Amphion avea o lira fermecata, daruita de Hermes (sau de Apollo), la acordurile careia pietrele, vrajite, se rinduiau singure la locul lor. Mai tirziu, Amphion s-a casatorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai multi copii. Si-a pus singur capat zilelor – dupa o legenda – indurerat de moartea copiilor sai ucisi de Apollo. Dupa o alta versiune, a fost el insusi sagetat de zeu.

DA¹ adv. 1) (atribuie celor spuse valoare afirmativa) Exact; de acord; intocmai; asa este. ◊ Voda da, iar Hancu ba ii spui una, iar el iti raspunde alta. 2) (cu sens interogativ se foloseste pentru a capata raspuns la o alternativa) Asa sau altfel? Da ori ba? 3) (la inceputul unei propozitii semnaleaza ca vorbitorul si-a amintit de ceva) fiindca a venit vorba; apropo. Da, era sa uit. 4) Intru totul; exact; intocmai. /< bulg., rus., sl. da

TATA tati m. 1) (si cuvant de adresare) Barbat considerat in raport cu copiii sai. ◊ ~ bun tata adevarat. ~-socru tatal sotului sau al sotiei, privit in raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-mosu bunic. Din ~ in fiu din generatie in generatie. 2) Barbat de varsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tanar catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop. Persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) Persoana care protejeaza pe cineva sau ii acorda un sprijin. 6) (in religia crestina) Creator a tot ce exista; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) „~l nostru” a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

RADU CEL MARE, domn al Tarii Romanesti (1495-1508). fiul lui Vlad Calugarul, care si l-a asociat la domnie in 1492. Bucurandu-se de concursul familiei boierilor Craiovesti, cu care se inrudea si pentru care a creat institutia marii banii, a luat unele marusi privind centralizarea statului. Supus fata de Poarta. S-a aflat in bune relatii de vecinatate cu regele Ungariei si cu regele Poloniei. A acordat o mare atentie vietii culturale (a infiintat o tipografie si l-a adus in tara pe ieromonahul Macarie, care a tiparit cele trei carti de cult – „Liturghierul”, 1508, „Octoihul”, 1510 si „Evangheliarul”, 1512, primele tiparituri aparute pe teritoriul romanesc) si religioase, pentru reorganizarea careia l-a adus in Tara Romaneasca pe Nifon. Prin grija sa a fost construita in mare parte biserica Sf. Nicolae a Manastirii Dealu (1499-1501), terminata de fratele sau, Vlad cel Tanar in perioada 1510-1512, precum si biserica de la Lopusnia (Lopusnja, Serbia, 1501). Dupa moartea sa, scaunul domnesc a fost dobandit, cu ajutor turcesc, de Mihnea cel Rau, fiul nelegitim al lui Vlad Tepes.

FOND ~uri n. 1) Parte interioara de baza, care poate fi sesizata cu ajutorul ratiunii. 2) Plan uniform al unui tablou sau al unei tesaturi pe care sunt imprimate motivele sau desenele; culoare de baza. 3) Baza sensibila care pune in valoare senzatiile de alta natura. ~ sonor. 4) Element de baza, esential sau permanent. ◊ ~ul lexical de baza al unei limbi partea esentiala, stabila a lexicului, denumind notiuni fundamentale, cu o mare frecventa in uz. In ~ de fapt, in realitate. 5) Ansamblu de mijloace financiare si materiale cu o anumita distributie. 6) Ansamblu de valori esentiale, apartinand unui domeniu. ~ de carti. 7) Institutie menita sa acorde asistenta materiala sau sprijin social-cultural. ~ul literar. 8) Proba sportiva pe distanta mare. /<fr. fond