A TALANCANI pers. 3 ~este intranz. pop. 1) (despre clopote, talangi) A produce sunete metalice prelungi si rasunatoare; a balangani; a dangani. 2) A face cunoscuta o stire lumii intregi; a bate toba; a trambita. /talanca + suf. ~[a]ni

BANG interj. (Adesea repetat) Cuvant care imita sunetul unui clopot sau alt sunet metalic; dang, balang. – Onomatopee.

DANG interj. (Adesea repetat) Cuvant care imita sunetul unui clopot sau alt sunet metalic; bang. – Onomatopee.

ZANGANEALA, zanganeli, s. f. sunet metalic; zanganit. – Zangani + suf. eala.

ZANGANI, zanganesc, vb. IV. Intranz. (despre metale, clopote, sticla; la pers. 3) A produce prin izbire sau prin lovire un sunet metalic specific; a zornai, a zdrangani. ◊ Tranz. Isi zanganesc armele. [Var.: zingani, zingheni, zangani vb. IV] – Zang + suf. -ani.

AUIALA, auieli, s. f. Zgomot confuz, monoton si prelung; sunet metalic. – Din aui + suf. -eala.

ZANGANI, zanganesc, vb. IV. Intranz. (Despre metale, clopote, sticla) A produce, prin izbire sau prin lovire, un sunet metalic; a zornai, a zdrangani. ◊ Tranz. Isi zanganesc armele. [Var.: zingani, zangani, zingheni vb. IV] – Onomatopee.

ZANGANEALA, zanganeli, s. f. Zanganit; sunet metalic. – Din zangani + suf. -eala.

TALER¹, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pamant ars, de metal, din care se mananca; talger, farfurie. ♦ Tava, tabla. 2. Fiecare dintre cele doua discuri sau vase ale unei balante, in care se pun fie obiectele de cantarit, fie greutatile; tas. 3. Fiecare dintre cele doua discuri de alama usor concave, folosite in fanfara sau in orchestre, care, prin lovirea unuia de celalalt, produc un sunet puternic si metalic marcand ritmul sau cadenta; talger. 4. Piesa subtire de metal, de lemn etc., de forma plata si aproximativ rotunda, cu gura foarte larga si cu marginile drepte sau rasfrante. 5. Disc de pamant ars sau de asfalt, care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. ♦ (La pl.) Proba sportiva din cadrul tirului care consta in trageri cu arme de vanatoare cu alice in talere¹ (5). – Cf. bg. taler.

ARMONICA s. f. 1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, in care sunetul este produs prin v******a unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual. 2. muzicuta (de gura). (< germ. Harmonika, it. armonica)

SAMISEN s. n. instrument muzical popular japonez cu coarde, asemanator cu chitara, cu sunet ascutit si metalic. (< fr. shamisen)

PIUITOR, -OARE, piuitori, -oare, adj. (Despre pasari) Care piuie. ♦ (Despre cantecul pasarilor) Subtire, pitigaiat; scurt si ascutit. ♦ P. ext. (Despre obiecte) Care scoate sunete ascutite, cu rezonante metalice. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tor.

MANDOLINA ~e f. Instrument muzical constand dintr-o cutie de rezonanta boltita si coarde metalice duble, care produc sunete prin atingerea lor cu o pana sau cu degetele. /<fr. mandoline, it. mandolina

TAMBURA ~e f. (in Orient) Instrument muzical asemanator cu mandolina, dar cu gatul mai lung, prevazut cu trei coarde metalice duble, care produc sunete fiind atinse cu un plectru. /<ngr. tampuras, turc. tambura

TIU¹ interj. (Adesea repetat) 1. Cuvant care imita un sunet prelung, ascutit, cu rezonanta metalica. 2. Exclamatie cu care se indeamna caii la mers. – Onomatopee.

TIUI, tiui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascutit, cu rezonanta metalica. ◊ Expr. A(-i) tiui cuiva in urechi (sau in creieri) sau a-i tiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vajaiala (in urechi sau la cap). 2. (Despre pasari) A scoate sunete prelungi (si stridente). [Pr.: ti-u-i. – Prez. ind. si: tiuiesc] Tiu¹ + suf. -ui.

VIBRAFON, vibrafoane, s. n. Instrument muzical de percutie asemanator cu xilofonul, in care sunetele produse de niste lame metalice sunt prelungite cu ajutorul unor tuburi de rezonanta. – Din fr. vibraphone.

CLAVIR ~e n. rar Instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie mare de rezonanta (asezat pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice, dispuse orizontal, care produc sunete, cand sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul clapelor; pian. [Pl. si claviruri] /<germ. Klavier

PIAN ~e n. 1) Instrument muzical de percutie constand dintr-o cutie mare de rezonanta (asezata pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice dispuse orizontal, care produc sunete cand sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul claviaturii. A acorda ~ul. Concert de ~. 2) Arta de a canta la acest instrument. Poseda ~ul. /<germ. Piano, fr., it. piano

VIBRAFON s.n. Instrument muzical de percutie, care produce sunete prin lovirea unor lame metalice de lungimi diferite, avand dedesubt instalate tuburi de rezonanta, inchise sau deschise prin niste moristi actionate electric, care sporesc amplitudinea sonoritatii. [< fr. vibraphone].

BOMBARDON s.n. Instrument metalic de suflat, care scoate sunete grave de contrabas. [Pl. -oane. / cf. fr. bombardon, it. bombardone].

CONTRABAS s.n. 1. Instrument muzical cu registru grav, cu coarde si arcus, al carui sunet este cu o octava mai jos decat acela al violoncelului. 2. (Rar) Instrument metalic de suflat, al carui sunet este cu o octava mai jos decat acela al basului. [Pl. -asuri, (s.m.) -asi. / < it. contrabasso, cf. fr. contrebasse].

ARMONIU s. n. instrument muzical cu claviatura, asemanator cu orga, la care sunetele sunt produse de ancii metalice puse in v******e de un burduf actionat prin pedale. (< fr. harmonium, germ. Harmonium)

CONTRABAS I. s. n. 1. instrument muzical cu coarde si arcus, cu registrul cel mai grav. 2. instrument metalic de suflat al carui sunet este cu o octava mai jos decat acela al basului. II. s. m. contrabasist. (< fr. contrebasse, it. contrabasso)

GLOCKENSPIEL [GLOCANSPIL] s. n. (muz.) instrument de percutie ale carui sunete sunt produse de lame metalice care se lovesc cu ajutorul unor ciocanele de lemn, actionate de o claviatura; campanele, joc de clopotei. (< germ. Glockenspiel)

TIU interj. 1) (se foloseste pentru a reda un sunet ascutit si prelung cu rezonanta metalica). 2) (se foloseste pentru a imita strigatul unor pasari). /Onomat.

ACORDEON, acordeoane, s. n. Instrument muzical portativ cu burduf, claviatura si butoane, ale carui sunete se produc prin v******a unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordeon, germ. Akkordeon.

ARMONIU, armonii, s. n. Instrument muzical cu claviatura asemanator cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lamele metalice la presiunea aerului iesit dintr-un burduf actionat cu pedale. – Din fr. harmonium, germ. Harmonium.

ARMONIU s.n. Instrument muzical cu claviatura asemanator cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lame metalice actionate de un curent de aer. [Pron. -niu, scris si harmoniu. / < fr. harmonium].

NAUTOFON s.n. (Mar.) Emitator de sunete aeriene bazat pe v******a unei membrane metalice actionate de un electromagnet, servind ca mijloc de semnalizare acustica pe timp de ceata. [Pron. -na-u-. / < fr. nautophone].

CELESTA s. f. instrument muzical de percutie cu claviatura, la care sunetul este produs prin lovirea unor lame metalice cu ciocanele de lemn. (< it. celesta, fr. celesta)

TAMBURINA s. f. instrument muzical, toba mica cu pielea intinsa pe o singura parte si cu placute metalice sau clopotei pe margine, la care sunetele se obtin prin agitare in aer sau prin lovire cu mana. (< fr. tambourin, it. tamburino)

VINA s. f. instrument muzical indian dintr-un baston de bambus cu 4 (7) coarde metalice intinse pe scaunase inalte, cu un sunet dulce obtinut prin ciupire. (< fr. vina)

ACORDEON, acordeoane, s. n. Instrument muzical portabil cu burduf, claviatura si butoane, ale carui sunete se produc prin v******a unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordeon, germ. Akkordeon.

CINEL s.n. Instrument muzical de percutie, alcatuit din doua discuri metalice care se lovesc unul de altul, producand un sunet strident, rasunator; cimbal. [< it. cinelli].

DIAPAZON s.n. 1. Instrument alcatuit dintr-o vergea metalica in forma de U, care, vibrand, produce un sunet pur (de obicei „la”). ◊ A fi la acelasi diapazon cu cineva = a fi in aceeasi dispozitie, in aceeasi stare sufleteasca cu cineva. 2. Intindere a sunetelor pe care le produce o voce sau un instrument de la sunetul cel mai grav pana la cel mai inalt; registru. 3. Model-tip de hasuri folosit la standardizarea trasarii grosimii hasurilor. 4. (Tehn.) Diapazon de dimensiuni = interval dintre valorile maxime si minime ale dimensiunilor unor piese standardizate. [< fr. diapason, cf. lat., gr. diapason – gama].

TAM-TAM s.n. 1. Instrument muzical de origine chinezeasca, compus dintr-un disc metalic care vibreaza la loviturile unui ciocanel, producand un sunet din ce in ce mai puternic; gong. 2. Instrument muzical african asemanator tobei; muzica executata la un astfel de instrument. ♦ (Fig.) Zgomot mare, galagie, vacarm. [< fr. tam-tam].

CINEL s. n. instrument muzical de percutie din doua discuri metalice care se lovesc unul de altul, provocand un sunet strident; cimbal; talgere. (< it. cinelli)

PERCUTIE ~i f. 1) Metoda de detectare si diagnosticare a unei afectiuni pe baza sunetului rezultat prin lovirea usoara si repetata a unei parti a corpului. 2) Procedeu de producere a sunetelor, prin lovirea unei membrane, a unei lame sau a unei placi metalice cu un ciocanel. ◊ Instrument de ~ instrument muzical la care sunetul se produce prin lovirea unei piese intinse (timpane, diferite tipuri de tobe) sau prin lovirea instrumentului insusi (talere, clopote, xilofon etc.). [G.-D. percutiei; Sil. -ti-e] /Din fr. percussion

CELESTA ~e f. Instrument muzical de percutie, cu claviatura, care produce sunete prin lovirea cu ciocanele captusite cu pasla a unor placi metalice. /<fr. celesta

GLOCKENSPIEL s. n. Instrument de percutie alcatuit din lame metalice asezate pe un suport, care, lovite cu ciocanele de lemn, scot sunete asemanatoare cu clinchetul de clopotel; joc de clopotei. [Pr.: glocanspil] – Cuv. germ.

CELESTA s.f. Instrument muzical de percutie cu claviatura, care produce sunete prin actionarea unor ciocanele capitonate cu pasla si a unor placute metalice dispuse pe niste cutii de rezonanta din lemn. [< it. celesta].

metalic, -A adj. 1. De (din) metal. 2. Care seamana cu metalul. ♦ (Despre voce, sunet etc.) Care are sonoritatea unui metal; aspru, strident. ♦ Cu luciu ca al metalului. [< fr. metallique].

metalic, -A adj. 1. de, din metal. 2. care seamana cu metalul. ◊ (despre voce, sunet etc.) care are sonoritatea unui metal; aspru, strident. (< fr. metallique, it. metallico, lat. metallicus)

PERCUTIE, percutii, s. f. 1. Metoda de a diagnostica o afectiune dupa sunetul rezultat din lovirea usoara si repetata a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care consta din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. Procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocanel a unei membrane, a unei lame, a unei placi metalice de la un instrument muzical. ◊ Instrument de percutie = instrument muzical care produce sunete prin percutie (2). 3. Izbire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea incarcaturii. [Var.: percutiune s. f.] – Dupa fr. percussion.

SISTRU, sistre, s. n. Instrument muzical la vechii egipteni, alcatuit dintr-o lama metalica curbata in forma ovoidala, cu capetele unite, prevazute cu un maner si avand de-a curmezisul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum.

CABESTAN s. n. 1. troliu cu ax de rotatie vertical pentru deplasarea pe distante scurte, orizontal, a unor vehicule ori obiecte masive. 2. ax metalic care atenueaza banda magnetica in cursul operatiei de inregistrare sau redare a sunetelor. (< fr. cabestan)

VIBRAFON s. n. instrument muzical asemanator xilofonului, format din placi metalice de lungimi diferite, deasupra unor tuburi de rezonanta, in care mici elice actionate de un motoras electric prelungesc v******a sunetelor produse prin lovirea placilor cu o bagheta. (< fr. vibraphone)

metalic, -A, metalici, -ce, adj. 1. Facut din metal, de metal. ♦ Care are insusiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanta (ca) de metal. 3. Fig. Patrunzator; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. metallique.

DOZA², doze, s. f. 1. Cutie (metalica) izolata in interior, care serveste la protectia unor elemente din instalatiile electrice. 2. Dispozitiv care serveste la redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor inregistrate pe un disc. – Din germ. Dose.

CLOPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic in forma de para, deschis in partea de jos si prevazut in interior cu o limba mobila, care, lovindu-se de peretii obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesa in forma de clopot (1), cu diverse intrebuintari (in industrie). ◊ Clopot scufundator = camera de lucru, construita din metal sau din beton armat, alimentata cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrari sub apa. ♦ Capac de sticla de forma unui clopot (1), care se foloseste pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, in laboratoare etc. – Din sl. klopotu.

VOCE, voci, s. f. 1. Facultate specifica omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊ Expr. A ridica vocea = a vorbi rastit. 2. Insusire, aptitudine pe care o au unele persoane de a canta frumos din gura. ♦ Registru de sunete muzicale, mai inalte sau mai profunde, in care cineva poate canta. ◊ Voce calda = voce in care predomina componentele de frecventa joasa, accentuate natural sau artificial. Voce metalica = voce dura, aspra, in care predomina componentele de frecventa inalta. Voce profesionala = voce care corespunde unor exigente inalte, specifica cantaretilor, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire data vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetica = voce produsa prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodica incredintata fiecarui instrument dintr-o compozitie. – Din lat. vox, vocis.

metalic ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este facut din metal. 2) (despre luciu, culori, aspecte ale obiectelor) Care este asemanator cu metalul; cu caracteristici de metal. Stralucire ~ca. 3) (despre sunete, zgomote) Care are sonoritate de metal; cu rezonanta de metal. /<it. metallico, lat. metallicus, fr. metallique

COMPACT-DISC (‹ engl.) s. n. Aparat de redare a sunetelor, avind proprietati de inalta fidelitate si rezistenta in timp a inregistrarilor, folosind pentru redare reflexia optica a unei raze laser pe suprafata unui disc din material metalic (argint) cu diametrul de 12 cm.

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.