Rezultate din textul definițiilor
BEHAIT s. n. Faptul de a behai; sunete caracteristice scoase de oi, miei, capre; behaitura. – V. behai.
CARAI, carai, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele pasari; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplacute, scurte si guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascutit si strident, care tradeaza ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicali, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toata ziua se caraie. – Car + suf. -ii.
GANGURI, ganguresc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. (Despre copiii mici) A scoate sunete disparate, inca nearticulate in cuvinte. 2. Intranz. (Despre porumbei si turturele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: (2) gunguni, gunguri vb. IV] – Formatie onomatopeica.
GANGURIT s. n. Sunete disparate, nearticulate in cuvinte, scoase de copiii mici; sunete caracteristice scoase de porumbei si de turturele; gangurire. – V. ganguri.
GROHAI, pers. 3 grohaie, vb. IV. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate sunete caracteristice speciei. – Groh + suf. -ai.
GURAI, pers. 3 guraie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele pasari) A scoate sunete caracteristice speciei. – Gura + suf. -ai.
GURLUI, pers. 3 gurluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele pasari, mai ales despre porumbei si turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formatie onomatopeica.
GURLUIT s. n. Faptul de a gurlui; sunete caracteristice scoase de unele pasari, mai ales de porumbei si de turturele. – V. gurlui.
TARAI2, tarai, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A cadea sau a face sa cada picatura cu picatura, a curge sau a face sa curga cate putin, cu intermitenta (producand un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte si despre unele pasari) A scoate sunete caracteristice, ascutite, scurte si repetate; a tatai (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbarnai. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A rasuna in v******i scurte si tremuratoare, lipsite de adancime; (despre muzicanti) a canta in acest mod. [Var.: tarcai vb. IV] – Tar1 + suf. -ai.
UGUI, pers. 3 uguie, vb. IV. Intranz. (Despre porumbei si turturele) A scoate sunete caracteristice speciei; a ganguri (2). – Onomatopee.
UGUIT s. n. Faptul de a ugui; sunete caracteristice scoase de porumbei si de turturele; gangurit, uguire. – V. ugui.
ZAZAI, pers. 3 zazaie, vb. IV. Intranz. (Despre insecte) A produce sunete caracteristice cand zboara; a bazai, a zumzai. – Formatie onomatopeica.
CIRIPIT s. n. Faptul de a ciripi; sunete caracteristice pe care le scot unele pasarele. – V. ciripi.
LATRAT, latraturi, s. n. Faptul de a latra (1); sunete caracteristice scoase de caini cand latra; latrare, latratura, hamait, hamaitura, hamaiala. – V. latra.
CIRIPEALA, ciripeli, s. f. Ciripire; sunete caracteristice scoase de unele pasarele. – Ciripi + suf. -eala.
CIRIPI, ciripesc, vb. IV. Intranz. (Despre unele pasarele; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice. ♦ Fig. (Despre femei) A vorbi cu voce subtire si melodioasa. ♦ Tranz. (Arg.) A vorbi, a spune ceva; a face destainuiri, a divulga ceva. – Din cirip.
MEHAI, pers. 3 mehaie, vb. IV. Intranz. (Despre oi, miei, capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a behai. – Mehe[he] + suf. -ai.
MEHAIT, mehaituri, s. n. Faptul de a mehai; sunete caracteristice scoase de oi, miei, capre; behait. – V. mehai.
MORMAIT1, mormaituri, s. n. Faptul de a mormai; mormaiala, mormaitura; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslusita, pe ton coborat, a cuvintelor (aratand nemultumire). – V. mormai.
CLOPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic in forma de para, deschis in partea de jos si prevazut in interior cu o limba mobila, care, lovindu-se de peretii obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesa in forma de clopot (1), cu diverse intrebuintari (in industrie). ◊ Clopot scufundator = camera de lucru, construita din metal sau din beton armat, alimentata cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrari sub apa. ♦ Capac de sticla de forma unui clopot (1), care se foloseste pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, in laboratoare etc. – Din sl. klopotu.
SUNA, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu contine nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin batai mecanice). ◊ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (mortii sau de vesnicie) = a-i sosi cuiva clipa mortii. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A fosni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vant) A suiera, a vajai. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot fraul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cantece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a rasuna. ◊ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau in) urechi (sau in auz) = a-si aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i placea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A tiui. ♦ Fig. A-i starui in minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A rasuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A canta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunta, a vesti ceva prin sunete de clopot sau sufland intr-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glasui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare.
CRONCANI, croncanesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigate nearmonioase, a vorbi articuland cuvintele in mod dezagreabil, gutural si nedeslusit. [Var.: croncai vb. IV] – Cronc + suf. -ani.
CUCURIGA, pers. 3 cucuriga, vb. I. Intranz. (Rar; despre cocosi) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: cucurigi vb. IV] – Din cucurigu.
CUCURIGAT s. n. Faptul de a cucuriga; sunete caracteristice scoase de cocos. – V. cucuriga.
A BATE bat 1. tranz. 1) A da lovituri (cu palma, cu pumnul, cu batul, cu biciul etc.) unui om sau unui animal. ~ calul sa mearga. ~ peste obraji. ◊ ~ mar a bate foarte tare (pe cineva). ~ palma cu cineva a da mana cu cineva pentru a cadea de acord intr-o tranzactie. Batut in cap prost, ticnit. ~ capul cuiva (sau ~ pe cineva la cap) a cicali; a necaji intruna pe cineva. A-si ~ capul cu ceva a-si framanta mintea. ~ la ochi a atrage atentia; a fi suspect. A-si ~ gura degeaba (sau in vant) a vorbi in zadar. A-si ~ joc de cineva a necinsti pe cineva; a batjocori pe cineva. A-l ~ pe cineva gandul (sau mintea) a se gandi insistent la ceva. 2) A lovi repetat un obiect, un material cu un instrument in diverse scopuri (pentru a-l prelucra, a-l ascuti, a-l infige in ceva etc.). ~ frisca. ◊ Bate fierul pana-i (sau cat ii) cald actioneaza pana nu-i tarziui. ~ bani a fabrica monede. 3) A infrange intr-o lupta sau intr-o intrecere; a birui; a invinge. 4) A lovi usor cu palma umarul, spatele cuiva, pentru a-i atrage atentia sau pentru a-i arata bunavointa. 5) (toba, toaca etc.) A face sa rasune. ◊ ~ toba a raspandi zvonuri; a nu pastra secret. 6) (covoare, haine etc.) A curata de praf (lovind repetat cu un bat, cu batatorul etc.). 7) (suprafete, terenuri etc.) A indesa pentru a face drept si neted; a batatori; a batuci; a tapsi. 8) A lovi ca sa cada de pe copac. ~ nucile. ◊ ~ tactul (sau masura) a marca tactul unei bucati muzicale prin lovirea usoara a unui obiect cu mana. ~ drumurile (sau podurile) a umbla fara rost; a hoinari; a vagabonda. ~ pasul pe loc a nu realiza nici un progres intr-o actiune. ~ campii a vorbi fara nici o legatura logica; a vorbi aiurea. ~ matanii a face matanii. 9) (la razboiul de tesut) A presa cu spata firele de bateala. 2. intranz. 1) A lovi o data sau repetat in ceva (la poarta, la usa etc.). ~ la fereastra. ◊ ~ la usa cuiva a veni la cineva spre a-i cere ajutor material. 2) A lovi, a misca repetat o parte a corpului. ~ din picioare. ◊ ~ din palme a aplauda. Cat ai bate din palme foarte repede, intr-o clipa. ~ din picior a) a lovi cu piciorul in pamant; b) a se rasti; a porunci. ~ din buze a ramane inselat in asteptarile sale. 3) (despre ploaie, grindina, bruma) A cadea (facand stricaciuni in agricultura). 4) (despre vant) A purta curentii de aer; a sufla. 5) A face aluzie (critica) la ceva. 6) (despre inima, puls) A-si intensifica bataile; a se misca neregulat (din cauza unei emotii, a unui efort sau a unei boli); a palpita; a zvacni. 7) (despre clopote, ceasornice etc.) A emite sunete ritmice. 8) reg. (despre caini) A scoate sunete caracteristice speciei; a hamai; a latra. 9) (despre Soare, Luna) A atrage cu razele, raspandind lumina, caldura. 10) (despre armele de foc) A trimite proiectilul pana intr-un anumit loc. 11) (despre culori) A avea o nuanta de ... /<lat. batt[u]ere
COSAS2 ~i m. 1) la pl. Familie de insecte din ordinul ortopterelor, asemanatoare cu lacustele, care prin miscarea elitrelor produc sunete caracteristice (reprezentant: cosasul-verde). 2) Insecta din aceasta familie. /coasa + suf. ~as
A COTCODACI ~esc intranz. 1) (despre gaini) A scoate sunete caracteristice speciei (dupa ce s-au ouat); a face „cotcodac-cotcodac”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi mult si fara rost; a palavragi; a trancani; a flecari. /Din cotcodac
A HORAI ~iesc intranz. pop. (despre fiinte) A produce sunete caracteristice in timpul somnului; a sforai. /hor + suf. ~ai
A HORCAI horcai intranz. 1) (despre muribunzi) A scoate sunete aspre, caracteristice, cauzate de mari dificultati in respiratie. 2) rar A produce sunete caracteristice in timpul somnului; a sforai. /Onomat.
A HURUI pers. 3 huruie intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare etc. in miscare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a durui. 2) (despre porumbei) A scoate sunete caracteristice speciei; a gurui. /Onomat.
A LATRA pers. 3 latra 1. intranz. 1) (despre caini) A scoate sunete ascutite, scurte si sacadate, caracteristice speciei; a hamai. 2) fam. depr. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de cearta); a hamai. 2. tranz. (despre caini) A ataca (in mod violent), scotand sunete caracteristice speciei; a hamai. [Sil. la-tra] /<lat. latrare
A MACAI pers. 3 macaie intranz. (despre rate) A scoate sunete caracteristice speciei; a face „mac-mac”. /mac + suf. ~ai
A MECAI pers. 3 mecaie intranz. (despre capre) A scoate sunete caracteristice speciei; a mehai. /Onomat.
A MEHAI pers. 3 mehaie intranz. (despre capre, oi, miei) A scoate sunete caracteristice speciei; a mecai. /mehe(he) + suf. ~ai
A PISCUI pers. 3 piscuie intranz. pop. (mai ales despre puii de pasare) A emite sunete caracteristice subtiri si prelungi; a piui. /Onomat.
A PIUI pers. 3 piuie intranz. 1) (mai ales despre puii de pasare) A emite sunete caracteristice, subtiri si prelungi; a piscui. 2) (despre obiecte in zbor) A produce un sunet prelung si ascutit (strabatand aerul cu mare viteza); a suiera. Gloantele piuie. [Sil. pi-u-] /Din piu
A RACNI ~esc intranz. 1) (despre persoane) A scoate racnete; a produce sunete puternice si stridente; a striga; a tipa. 2) (despre copii) A plange cu voce tare. 3) (despre animale) A scoate sunete caracteristice speciei; a rage; a mugi; a zbiera. 4) pop. A vorbi pe un ton ridicat; a-si manifesta nemultumirea sau mania prin vorbe rastite; a striga; a tipa; a vocifera. /<sl. ryknonti
RANJET ~e n. 1) (la oameni) Zambet sarcastic, care descopera dintii si schimonoseste fata. 2) (la unele animale) Aratare a dintilor, insotita de obicei de sunete caracteristice, vadind o amenintare. /a ranji + suf. ~et
A SUFLA suflu 1. intranz. 1) A expira cu putere; a elimina fortat aerul. ~ in ceai. ~ in foc. ◊ A-i ~ cuiva in bors (sau ~ in borsul cuiva) a se amesteca nepoftit in treburile cuiva. 2) A introduce si a scoate aerul din plamani; a respira. ◊ A nu mai ~ a) a fi mort; b) a nu se opune; a tacea chitic; a nu cracni. 3) (despre vant) A purta curenti de aer; a bate. 4) (despre instrumente muzicale de suflat) A produce sunete caracteristice. 2. tranz. 1) (substante pulverulente sau obiecte usoare) A indeparta cu ajutorul unui curent de aer. ◊ Slab de-l sufla vantul foarte slab. A-i ~ cuiva ceva de sub nas a lua foarte operativ si fara nici o jena un lucru de la cineva. 2) fam. (persoane) A inlatura usor si repede (dintr-o functie). 3) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subtire de metal inoxidabil, in scop protector sau decorativ; a spoi; a polei; a metaliza. 4) (obiecte de sticla) A confectiona prin introducerea aerului intr-o masa de sticla topita (dandu-i forma dorita). 5) (conducte, recipiente, suprafete etc.) A curata cu ajutorul unui jet de substanta gazoasa. ◊ ~ nasul a da afara mucozitatile din nas. 6) (texte, replici, raspunsuri) A comunica incet ca sa auda numai adresatul (la teatru, la scoala); a sopti. 7) (date, informatii etc.) A aduce la cunostinta pe ascuns. ◊ A nu ~ (nici) un cuvant a nu scoate o vorba. [Sil. su-fla] /<lat. sufflare
TARAIAC ~ieci m. pop. Insecta care in timpul serii si al noptii produce sunete caracteristice, scurte si repetate. /a tarai + suf. ~iac
chircai, chircaie, vb. IV (reg.) a scoate sunete caracteristice (gaina, cocorul, curca).
pitpalaci, pers. 3 sg. pitpalaceste, vb. IV (reg.; despre prepelite) a scoate sunete caracteristice speciei, a canta „pitpalac!”.
MARACAS s.n. Instrument muzical construit dintr-o nuca de cocos si un maner, avand introduse in interior pietricele sau nisip, care, prin scuturare, produc niste sunete caracteristice, asemanatoare cu ale castanietelor. [< sp. maracas – copac din Peru].
scheamat, scheamate, s.n. (reg.) 1. grup de sunete caracteristice, prin care cainele anunta apropierea unui animal salbatic. 2. grup de sunete prin care unele pasari anunta apropierea unui pericol.
clopot (clopote), s. n. – 1. Obiect metalic in forma de para prevazut cu o limba mobila care produce sunete caracteristice. – 2. Bataie de clopot, dangat. – 3. Clopotei, talanga. – 4. In expresia a trage clopotele: a bate clopotul; a bate toba, a trimbita; Arg., a curta o femeie, a-i face complimente. – 5. Varietate de campanule, Campanula carpatica, Campanula rapunculoides. – Mr. cloput. Sl. klopotu „zgomot”, de la klepati „a bate, a trage”, cf. clipi (Miklosich, Slaw Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 288; Cihac, II, 64; Conev 57). Sensul de „clopot” nu este cert pentru sl., dar cf. bg. klopot „clopot”, sb. klepet „sunet de talanga”, sb. klepetusa „talanga”. Der. clopotel, s. m. (talanga; clopot mic; diverse plante din familia campanulaceelor, Campanula glomerata, Campanula medium, Campanula rapunculus, Campanula patula, Campanula alpina, etc.); clopotar, s. m. (persoana care trage clopotele la biserica; persoana care suna din clopotel; berbec blind; indiscret); clopotarie, s. f. (atelierul clopotarului); clopoti (var. clopoti), vb. (a trage clopotul; a bate clopotul; a divulga, a trimbita); clopotnita, s. f. (turn de biserica in care sint instalate clopotele). Din rom. pare a proveni sb. klopotar „miel blind”.
cotcodac interj. – Imita croncanitul gainii: clo clo clo. Creatie expresiva, cf. bg. kutkudekam (Conev 54), sb. kakodakati, slov. kokodakati (Cihac, II, 67), ceh. kodkodakati, mag. kotkoda(cso)lni, formatii verbale care coincid cu der. urmator. – Der. cotcodaci (var. cotcodaci, cutcudaci, cotcorogi, etc.), vb. (a scoate sunete caracteristice gaina); cotcodaceala, s. f. (strigatul scos de gaina).
cronc interj. – Imita croncanitul corbului sau ciorii. Creatie expresiva cf. circ, crau. – Der. cronc, s. m. (Maram., corb); croncan, s. m. (corb; vultur), cf. bg. krokon „corb”; croncani, vb. (a scoate sunete caracteristice ciorii, corbului), cf. gr. ϰρώζω, ϰράζω, lat. crocare, crocitare, alb. krakaris; croncaneala (var. croncanit, croncanitura), s. f. (sunet caracteristic ciorii, corbului); croncanitor, adj. (care croncane).
groh interj. – Imita grohaitul porcului. Creatie expresiva. Desi nu este atestat acest uz al interj., se pare ca imita si zomotul produs de darimarea unui morman de pietre, dupa cum reiese din der. – Der. grohai, vb. (despre porci, a scoate sunete caracteristice; a calca in picioare; a farima), cu var. grofai, grogo(t)i, grohani; grohot, s. n. (morman de pietre; ruine); grohota, s. f. (morman de pietre); grohotis, s. n. (pietris); grohotar, s. n. (multime de pietre); grohaiala, s. f. (grohait); grohait, s. n. (sunet scos de porci). Coincide cu radacina sl., cf. slov. grohati „a grohai”, sl. grochotati „a izbucni in ris”, rus. grochotati „a rasuna” (dupa Cihac, II, 130 si Conev 72, rom. provine din sl., dupa Miklosich, Slaw. Elem., din sl. grochotu „zgomot”. – Aceleiasi radacini expresive pare a-i apartine grostei, s. m. (purcel de lapte), pe care DAR il deriva neverosimil de ls un lat. *grŏssicellus, cf. Puscariu, Dacor., I, 328 si REW 3882.
mor interj. – Imita vocea ursului. Creatie expresiva, cf. mir, hor, sforai. – Der. morai, vb. (despre ursi si alte animale, a scoate sunete caracteristice); morait, s. n. (miriit); mormai, vb. (a face ca ursul; a mirii, a bombani, a bodogani), pe baza de repetitie (der. din sb. mermljati, Cihac, II, 203, sau din bg. mormorja, Conev 96, este suspecta); mornai, vb. (a bombani), prin disimilare (Puscariu, Dacor., I, 95); mormaiala, s. f. (mormait; bombanit); mormait, s. n. (actiunea de a mormai); mormaitor, adj. (care mormaie).
ZAZAI, pers. 3 zazaie, vb. IV. Intranz. (Despre insecte) A produce sunete caracteristice cand zboara; a bazai, a zumzai. – Onomatopee.
CANTARE, (II) cantari, s. f. I. Actiunea de a canta si rezultatul ei. II. 1. Cantec (de lauda, bisericesc etc.); muzica. ♦ sunet caracteristic (placut) scos de diverse pasari si insecte. 2. Compozitie literara cu caracter laudativ. – V. canta.
CANTAT s. n. Faptul de a canta. ♦ sunet caracteristic (placut) scos de unele pasari si insecte. ◊ Expr. La (sau pe la, spre) cantatul cocosilor = (pe) la miezul noptii sau in zorii zilei. – V. canta.
CAR interj. (Adesea repetat) Cuvant care imita sunetul caracteristic scos de unele pasari (ciori, gaini etc.); strigat cu care se alunga unele pasari. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Car-mar = (cu) cearta, (cu) tocmeala. Ca-i car, ca-i mar, se zice cand cineva se incurca in explicatii neconvingatoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.
CARAIALA, caraieli, s. f. Faptul de a (se) carai. 1. sunet caracteristic, neplacut, scurt si gutural, produs de unele pasari; carait1. 2. Fig. (Fam.) Cartire; cearta. [Pr.: -ra-ia-] – Carai + suf. -eala.
CHIT interj. Cuvant care imita sunetele caracteristice ale soarecilor. – Onomatopee.
GONG, gonguri, s. n. Disc de metal care, lovit cu un ciocanel special, produce un sunet caracteristic, fiind intrebuintat ca instrument muzical sau de chemare, de semnalizare. ♦ sunet emis (ca semnal) de acest disc. – Din fr., engl. gong.
GROH interj. (De obicei repetat) Cuvant care imita sunetele caracteristice scoase de porc. – Onomatopee.
ICNI, icnesc, vb. IV. Intranz. 1. A geme, a gafai adanc si scurt (din cauza efortului, a unei izbiri, a durerii). 2. A produce sunetele caracteristice sughitului, vomitarii etc. – Din bg. iknah.
URLUP interj. Cuvant care imita sunetele caracteristice scoase de porumbei sau de alte pasari. – Onomatopee.
ZDRANGANI, zdranganesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre sticla si metale sau despre obiecte facute din aceste materiale) A produce un sunet caracteristic cand se ciocneste de ceva sau este lovit cu ceva. ◊ Tranz. Zdranganeste cheile. 2. Tranz. A face sa vibreze coardele unui instrument muzical; (depr.) a canta fara pricepere la un instrument muzical cu coarde. [Prez. ind. si: zdrangan. – Var.: zdrancani vb. IV] – Zdrang + suf. -ani.
ZUM interj. (De obicei repetat) Cuvant care imita sunetele caracteristice produse de unele insecte in zbor. – Onomatopee.
ZUMZAI, pers. 3 zumzaie, vb. IV. Intranz. (Despre insecte, mai ales despre albine) A produce un sunet caracteristic cand zboara; a bazai, a zazai. – Zum + z[um] + suf. -ai.
ZUMZET, zumzete, s. n. 1. sunet caracteristic pe care il produc insectele, mai ales albinele, cand zboara; bazait, zumbaire. ♦ Zgomot produs de o v******e puternica si continua a anumitor obiecte sau masini. 2. Murmur, freamat. – Zumzai + suf. -et.
SONORITATE, sonoritati, s. f. 1. Insusirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanta. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga si de a amplifica sunetele; rezonanta. – Din fr. sonorite, lat. sonoritas, -atis.
PACAI, pacai, vb. IV. Intranz. 1. A fuma, a trage din lulea, producand un sunet caracteristic; a pufai. 2. (Despre flacara lampii de petrol) A palpai cu zgomot. [Var.: (reg.) pacai vb. IV] – Pac + suf. -ai.
MORISCA, moristi, s. f. 1. Masina mica de vanturat grane. 2. Rasnita cu care se macina pesmet, cafea, piper etc. 3. Moara mica pusa in miscare de vant, de apa sau cu mana. 4. Jucarie care infatiseaza aripile sau roata unei mori de vant; jucarie care se invarteste in mana si produce un sunet caracteristic (folosita si pentru a speria pasarile din semanaturi). ◊ Morisca de vant = obiect de ornament, imitand aripile unei mori de vant, pus pe acoperisul caselor, care, la bataia vantului, se roteste in directia acestuia. 5. (In sintagma) Morisca hidrometrica (sau hidraulica) = instrument format dintr-un rotor, cu una sau mai multe palete, care se roteste sub actiunea curentului de apa si serveste la masurarea vitezei unui curs de apa. – Moara + suf. -isca.
PLESCAI, plescai, vb. IV. Intranz. 1. A manca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (in semn de placere); a pleoscai. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscai. 3. (Despre lichide, substante vascoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producand un zgomot caracteristic; a pleoscai. – Pleasc + suf. -ai.
CIRIP interj. (De obicei repetat) Cuvant care imita sunetele caracteristice ale pasarelelor. ◊ (De-a) cirip-cirip = joc de copii la care jucatorii se apuca unii pe altii de dosul palmei, ciupindu-se de piele si repetand „cirip-cirip”. – Onomatopee.
MIEUNA, pers. 3 miauna, vb. I. Intranz. (Despre pisici) A scoate sunetul caracteristic speciei, a face miau, a miorlai. [Pr.:-mie-u-. – Var.: mioni vb. IV] – Din miau.
MIEUNAT, mieunaturi, s. n. Faptul de a mieuna; sunetul caracteristic al pisicii; miaun, miaut. [Pr.:-mie-u-] – V. mieuna.
MIORLAIT1, miorlaituri, s. n. Faptul de a (se) miorlai; sunet caracteristic scos de pisica; miorlaiala, miorlaitura; p. gener. sunet asemanator scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plans subtire si tanguitor. – V. miorlai.
DOGIT, -A, dogiti, -te, adj. 1. (Despre vase facute din doage) Cu doagele desfacute, departate una de alta, desprinse din cercuri. ◊ Expr. Suna a dogit = produce, la cea mai usoara atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfacute, plesnite. 2. Fig. (Despre voce) Ragusit, hodorogit. – V. dogi.
SASAIT1 s. n. Sasaire. ♦ sunetul caracteristic, asemanator cu un „s” prelungit, pe care il scot unele animale sau pasari, ca sarpele, gasca; sasaitura; p. gener. orice sunet asemanator. – V. sasai.
SCHEAMAT, scheamete, s. n. (Reg.) sunet caracteristic prin care cainele anunta apropierea vanatului sau o stare fizica neplacuta. – Contaminare intre scheau si geamat.
SILVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor pasari care se caracterizeaza prin cioc scurt si turtit, cu peri la colturi, prin picioare puternice, aripi ascutite si coada retezata (Sylva). ◊ Silvie de tarm (sau de tarmuri, matasoasa) = pasare cu gatul alb patat cu gri, care scoate un sunet caracteristic si traieste in zavoaiele din preajma raurilor (Locustella fluviatilis). Silvie de mlastina (sau matasoasa) = pasare de culoare bruna-rosiatica pe partea superioara si alba pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylva, numele stiintific al pasarii.
CUC, cuci, s. m. 1. Pasare calatoare cu pene cenusii, cu coada lunga cu pete albe, care isi depune ouale in cuiburi straine pentru a fi clocite de alte pasari si care este cunoscuta prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare ora, sfert, jumatate sau trei sferturi de ora, marcheaza timpul prin sunete care intai imita cantecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fara rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupaza. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intra in compunerea unor nume de plante: ciubotica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitura cu mingea in inaltime. – Lat. cucus.
COTCODACI, cotcodacesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre gaini; la pers. 3) A scoate sunetele caracteristice speciei (dupa ce au ouat); a cotcorozi. 2. Intranz. si tranz. Fig. (Despre oameni) A vorbi fara rost; a trancani, a palavragi. – Din cotcodac.
CARCAIT ~uri n. sunet caracteristic pe care il produc unele pasari (in special gainile). /Onomat.
CHIT interj. (se foloseste pentru a reda sunetul caracteristic emis de soareci). /Onomat.
CIRIPIT ~uri n. 1) v. A CIRIPI. 2) sunet caracteristic produs de o pasare care ciripeste. /v. a ciripi
A CLAMPANI ~esc intranz. 1) (despre usi, capace etc.) A produce un clampanit, a face „clamp-clamp”. 2) (despre berze) A bate din cioc scotand un sunet caracteristic. 3) fig. A vorbi mult si fara rost; a flecari; a palavragi; a trancani. /clamp + suf. ~ani
CLANCAIT ~uri n. sunet caracteristic produs prin lovirea limbii de cerul gurii. /v. a clancai
CLEFAIT ~uri n. 1) v. A CLEFAI. 2) sunet caracteristic produs de cel care clefaie; plescait. /v. a clefai
CLINCHET ~e n. sunet caracteristic produs de zurgalai sau de ciocnirea unor obiecte de sticla. /Din clinc + suf. ~et
CLONC interj. (se foloseste pentru a reda sunetul caracteristic produs de closca). /Onomat.
CLONCANIT ~uri n. sunet caracteristic scos de closca. /v. a cloncani
A CRANTANI ~esc intranz. A produce un sunet caracteristic faramitand cu dintii ceva tare si uscat. /crant + suf. ~ani
GAGAIT ~uri n. 1) v. A GAGAI. 2) sunet caracteristic scos de gaste. /v. a gagai
GANGURIT n. 1) v. A GANGURI. 2) sunet caracteristic lipsit de articulatie definita, produs de copiii mici. 3) sunet caracteristic scos de porumbei sau turturele. /v. a ganguri
A GHIORTAI pers. 3 ghiortaie 1. tranz. pop. fam. (lichide) A inghiti cu lacomie, producand un sunet caracteristic; a bea cu inghitituri mari, facand „ghiort-ghiort”. 2. intranz. pop. fam. (despre intestine) A produce un zgomot caracteristic, provocat de miscarea gazelor in interior; a face „ghiort-ghiort”; a chiorai. /ghiort + suf. ~ai
GONG ~uri n. 1) Instrument de metal in forma de disc, care, fiind suspendat si lovit cu un ciocanas, produce un sunet caracteristic, folosit ca semnal (la teatru, radio, jocuri sportive etc.). 2) sunet produs ca semnal de un astfel de instrument. /<fr., engl. gong
GUITAT n. 1) v. A GUITA. 2) sunet caracteristic scos de porci. /v. a guita
GURLUIT n. 1) v. A GURLUI. 2) sunet caracteristic produs de porumbei si turturele. /v. a gurlui
MACAIT ~uri n. sunet caracteristic scos de rate. /v. a macai
MORISCA ~ti f. 1) Moara mica de vant sau apa. ◊ A ajunge de la moara la ~ a saraci. 2) Masina mica de vanturat cereale. 3) Rasnita pentru macinat (piper, cafea etc.). 4) Obiect imitand aripile unei mori de vant, care se asaza pe acoperisul caselor (ca ornament) sau se foloseste ca sperietoare pentru pasarile ce ataca semanaturile. 5) Jucarie care se invarteste cu mana, producand un sunet caracteristic. [G.-D. moristii] /moara + suf. ~isca
A OFTA ~ez intranz. 1) A inspira adanc si prelung si a expira aerul printre buzele semiinchise cu un sunet caracteristic, ca semn al unui necaz; a scoate suspine; a suspina. ◊ ~ (sau a suspina) dupa cineva (sau dupa ceva) a) a dori mult sa vada pe cineva sau ceva; b) a resimti greu pierderea cuiva (sau a ceva). 2) (despre bolnavi sau suferinzi) A rosti intruna „of” (din cauza unei dureri). /Din oft
A PLESCAI plescai intranz. 1) A scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii (in semn de placere sau de uimire); a plesni din buze. 2) A manca lacom, facand zgomot cu limba si cu buzele; a clefai. 3) (despre corpuri) A produce un zgomot caracteristic prin lovire de suprafata unui lichid; a face „pleosc”. Vaslele plescaie. 4) (despre lichide) A se lovi cu zgomot de ceva tare. Valurile plescaie. /pleasc + suf. ~ai
A RAGAI ragai intranz. depr. A elimina pe gat gazele din stomac, producand un sunet caracteristic. /Onomat.
SCHELALAIT n. 1) v. A SCHELALAI. 2) sunet caracteristic, ascutit si repetat, scos mai ales de caini. /v. a schelalai
SCHEUNAT n. 1) v. A SCHEUNA. 2) sunet caracteristic prelung, scos, mai ales, de caini. /v. scheuna
SCRASNET ~e n. 1) sunet caracteristic, produs prin frecarea dintilor. 2) Zgomot scartaitor. /a scrasni + suf. ~et
A SMIORCAI smiorcai intranz. A trage intruna aerul pe nas (mai ales in timpul plansului), producand un sunet caracteristic. /smiorc + suf. ~ai
A SUMUTA sumut 1. tranz. v. A ASMUTA. 2. intranz. A produce un sunet caracteristic cu ajutorul buzelor (in semn de simpatie sau de incurajare). /<lat. submotiare
SARPE serpi m. 1) la pl. Ordin de reptile cu corpul lung, cilindric, foarte flexibil, lipsit de picioare. 2) Reptila din acest ordin. ◊ A se zvarcoli ca in gura de ~ a nu-si gasi locul de durere, de spaima sau de nerabdare. A calca ~le pe coada a deranja foarte tare pe cineva. A incalzi un ~ la san a ocroti un om nerecunoscator. A sari ca muscat de ~ a fi cuprins brusc de manie. ~-de-casa specie de sarpe neveninos, care traieste in apropierea caselor. ~ cu clopotei specie de sarpe veninos, a carui coada este acoperita cu solzi care produc un sunet caracteristic; crotal. ~ cu ochelari specie de sarpe veninos, cu gatul plat, pe care se disting pete de forma unor ochelari; cobra. 3) fig. Om fatarnic; ipocrit. /<lat. serpens
SOPTEALA ~eli f. 1) v. A SOPTI. 2) Su-net caracteristic, produs de o persoana care sopteste. /a sopti + suf. ~eala
A StiobAlcAI ~iesc intranz. pop. (despre un corp care cade intr-un lichid) A se cufunda brusc, producand un sunet carac-teristic. /stiobalc + suf. ~ai
A suiera, suier 1. intranz. 1) (despre vant, furtuna, vijelie etc.) A produce un sunet ascutit si continuu; a tiui. 2) (despre obiecte in zbor) A produce un sunet prelung si ascutit (strabatand aerul cu mare viteza); a piui. 3) (despre persoane) A produce un sunet ascutit si puternic, sufland cu putere aerul printre buze sau intr-un anumit instrument. 4) (despre aparate sau despre instalatii speciale) A produce un sunet lung si strident. 5) (despre unele animale sau pasari) A scoate un sunet caracteristic speciei. 2. tranz. 1) (actori sau oratori) A primi sau a petrece cu suieraturi. 2) (sunete muzicale, melodii etc.) A interpreta sufland aerul printre buze. [Sil. su-ie-ra] /<lat. subilare
SUIERAT ~uri n. 1) v. A SUIERA. 2) sunet caracteristic, scos de o fiinta sau de un obiect care suiera. ~ul vantului. ~ul mierlei. [Sil. su-ie-] /v. a suiera
SUSOTIT n. 1) v. A SUSOTI. 2) sunet caracteristic produs de un om sau de un obiect care susoteste. /v. a susoti
SUSUIT n. 1) v. A SUSUI. 2) sunet carac-teristic produs de un obiect sau de un om care susuie. /v. a susui
A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A taia in bucati mici (cu ajutorul unui cutit sau al unei masini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi in mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult si repede (ca o toaca). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunandu-i mereu aceleasi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi si uscate a flecari. 3) (despre arme) A tacani intruna. 4) (despre pasari, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. /<lat. toccare
TARAIT ~uri n. 1) v. a TARAI1. ◊ Cu ~a a) picatura cu picatura; b) in cantitati mici; cate putin. 2) sunet caracteristic produs de o fiinta sau de un obiect care taraie. ~ul soneriei. /v. a tarai
TARLAIT ~uri n. 1) v. a TARLAI. 2) sunet caracteristic produs de un obiect sau de o fiinta care tarlaie. /v. a tarlai
TIUIT ~uri n. 1) v. a Tiui. 2) sunet caracteristic, produs de o fiinta care tiuie. [Sil. ti-u-] /v. a tiui
VaJaIT ~uri n. 1) v. A VAJAI. 2) sunet caracteristic, produs de un obiect sau de o insecta care vajaie. /v. a vajai
ZUMZET ~e n. 1) sunet caracteristic produs de unele insecte (in special de albine), in timpul zborului. 2) Zgomot produs de obiecte in v******e sau de un motor in functiune; zbarnait. 3) Zgomot surd si neclar de voci; rumoare; murmur. /a zumzai + suf. ~et
SONORITATE s.f. 1. Insusirea de a fi sonor; timbru cald si plin. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet caracteristic, nuanta. 2. Calitatea unor corpuri de a propaga si de a amplifica sunetele; rezonanta. [Cf. fr. sonorite, lat. sonoritas].
fifai (fafai), pers. 3 sg. fifaie, vb. IV (reg.) a produce sunetele caracteristice boboceilor de gasca.
grunguni vb. IV (reg.) 1. (despre porumbei) a produce sunetul caracteristic speciei; a ganguri, a gunguri. 2. (despre porci) a grohai.
GONG s.n. Disc de metal indoit la margini, care se tine atarnat si, prin lovire cu un ciocan, produce un sunet caracteristic de clopot. ♦ sunet de gong. [< fr. gong < cuv. malaiez].
pacai, pacai, vb. IV (pop.) 1. a fuma, a trage din lulea, producand un sunet caracteristic; a pascai, a pufai. 2. (reg.; despre flacara lumanarii de petrol) a palpai cu zgomot. 3. (reg.; despre firele de ata) a se rupe provocand un sunet caracteristic. 4. (reg.; despre bibilici) a produce sunetul caracteristic speciei.
pacaiala, pacaieli, s.f. (reg.) 1. sunetul caracteristic fumatului; pufaiala, pascaiala. 2. (despe lumina, flacara) palpaire. 3. (despre firele de ata) rupere, pocnitura. 4. (despre bibilici) sunetul scos de aceste pasari.
prasnet, prasnete, s.n. 1. (inv.) fosnet, fosnitura. 2. (reg.; in forma: prisnit) sunet caracteristic, scartaitor, scos de cristei.
scheau! interj. (reg.; adesea repetat) cuvant care reda sunetul caracteristic pe care il scot cainii; ham!.
CROTAL I. s. m. sarpe veninos de talie mare din America tropicala, cu solzi cornosi la coada, care produc un sunet caracteristic; sarpe cu clopotei. II. s. n. instrument de percutie alcatuit dintr-o pereche de talgere mici de lemn sau metal, fixate in palme prin curele din piele, sa puncteze ritmul de dans. (< fr. crotale, gr. crotalon)
FONOLIT s. n. roca microlitica efuziva care la lovire se desface in placi subtiri, producand un sunet caracteristic. (< fr. phonolithe)
SONORITATE s. f. 1. insusirea de a fi sonor; timbru cald si plin. ◊ muzicalitate. ◊ sunet caracteristic, nuanta. 2. calitatea unor corpuri de a propaga si amplifica sunetele; rezonanta. (< fr. sonorite, lat. sonoritas)
PLESCAI, plescai, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A manca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, in semn de placere. 2. Intranz. A lovi intr-un lichid, producand un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, facand sa se auda un zgomot caracteristic; a pleoscai. – Din pleasc.
ZDRANGANI, zdranganesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre sticla si metale sau despre obiecte din aceste materiale) A produce un sunet caracteristic cand se ciocneste de ceva sau e lovit cu ceva. ◊ Tranz. S-a suit in fuga pe scara, zdranganind sabia de toate treptele (GHICA). 2. Tranz. A face sa vibreze coardele unui instrument muzical; a canta fara pricepere la un instrument muzical cu coarde. [Var.: zdrancani vb. IV] – Din zdrang.
ZBARNAI, pers. 3 zbarnaie, vb. IV. Intranz. 1. A produce sunetul caracteristic „zbarn”; a bazai. 2. (Despre vant) A suiera, a vajai. 3. (Rar, despre oameni) A-si arata nemultumirea murmurand; a bombani, a carti. [Var.: zbarnai vb. IV] – Din zbarn.
BUZER, buzere, s. n. Aparat electric care produce un sunet intermitent caracteristic si care este folosit in telefonie. – Din engl. buzzer.
CARCAI, pers. 3 carcaie, vb. IV. Intranz. (Despre unele pasari) A scoate sunete (neplacute) caracteristice speciei. – Formatie onomatopeica.
CHITAI, pers. 3 chitaie, vb. IV. Intranz. (Despre soareci) A scoate sunete ascutite, caracteristice speciei. [Var.: chitai vb. IV] – Chit + suf. -ai.
MUGI, pers. 3 mugeste, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. a**l. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a racni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, suparatoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape si despre vant) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 si: muge] – Lat. mugire.
TICAI1, pers. 3 ticaie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic caracteristic in timpul functionarii; a face tic-tac. 2. (Despre inima) A bate tare (sub efectul unei emotii puternice); a zvacni, a palpita. – Tic1 + suf. -ai.
A BAZAI bazai 1. intranz. 1) (despre insecte) A produce sunete prelungi caracteristice speciei (in timpul zborului); a face „baz”; a zumzai. 2) fig. fam. (despre copii) A plange prefacut, fara lacrimi, cu glas inabusit; a scanci. 2. tranz. fam. (persoane) A deranja mereu, reprosand sau cerand diferite lucruri; a bate la cap; a cicali; a morocani; a barai. /baz + suf. ~ai
A CANTA cant 1. intranz. 1) A emite cu vocea sau cu un instrument un sir de sunete muzicale organizate intr-o melodie. ~ frumos. ~ la nai. 2) (despre unele pasari sau insecte) A scoate sunete melodioase, caracteristice speciei. 3) fam. A vorbi mult si fara rost; a indruga; a trancani; a flecari; a palavragi. 2. tranz. 1) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a interpreta; a executa; a zice. 2) A trata cu elogii (in versuri); a ridica in slavi (printr-o poezie); a elogia; a slavi; a glorifica; a exalta. /<lat. cantare
CARAIT1 n. 1) A CARAI. 2) sunet gutural caracteristic, scos de unele pasari (gaini, ciori etc.). /v. a carai
DOMINANTA ~e f. 1) Parte care domina; element caracteristic. 2) muz. sunet care domina in modul major sau in cel minor; treapta a cincea a gamei diatonice. 3) Acord major plasat pe treapta a cincea a gamei diatonice. /<fr. dominant
A FASAI fasai intranz. 1) (despre gaze iesite sub presiune printr-un orificiu stramt) A produce un zgomot suierator si inabusit; a face „fas”; a sfarai. 2) (despre fiinte) A produce sunete suieratoare caracteristice. /Din fas + suf. ~ai
A MIEUNA pers. 3 miauna intranz. (despre pisici) A scoate sunete prelungi caracteristice speciei; a face „miau-miau”; a miorlai. [Sil. mie-u-] /Din miau
A MIORLAI miorlai intranz. 1) (despre pisici) A scoate sunete prelungi, caracteristice speciei; a mieuna. 2) fig. fam. (despre persoane) A canta prost. 3) fig. fam. (mai ales despre copii) A plange prefacut, tragand repetat si zgomotos aerul pe nas; a se smiorcai; a se sclifosi. 4) fig. peior. A vorbi cu glas subtire si tanguitor. /Din miorlau
A PACAI pacai intranz. 1) A fuma producand un sunet scurt caracteristic; a trage fum (din pipa sau din tigara), facand „pac-pac”. 2) (despre flacara lampilor sau a felinarelor cu petrol) A arde tremurat, cu pocnete usoare. /pac + suf. ~ai
A STRIGA strig 1. intranz. 1) (despre oameni) A produce sunete puternice si stridente (de manie, de groaza sau de durere); a scoate strigate; a tipa; a racni. 2) A face galagie; a strica linistea. 3) A vorbi pe un ton ridicat; a-si manifesta enervarea, nemultumirea sau mania prin vorbe rastite; a tipa; a racni. 4) A rosti cu glas tare strigaturi (in timpul jocului). 5) (despre animale, pasari) A scoate sunete puternice caracteristice speciei; a racni; a tipa. 2. tranz. 1) A spune cu glas tare. ~ un nume. 2) A chema sa vina (rostind numele celui chemat). ~ pe nume. /<lat. strigare
A SUNA sun 1. intranz. 1) A produce un sunet zuruitor. Clopotelul suna. ◊ Suna a gol a scoate sunete inabusite, caracteristice unui vas desert. A-i ~ (cuiva) doagele a fi batran si ramolit. A-i ~ cuiva scandura, a-i ~ cuiva ceasul (mortii sau de vesnicie) a-i veni cuiva vremea sa moara. 2) A se face auzit. Valea suna. ◊ A-i ~ cuiva la (sau in) urechi a starui in auzul cuiva; a-si aminti obsesiv (un fapt). A nu-i ~ (cuiva) bine la ureche a nu-i placea cuiva ceea ce aude. 3) (despre urechi) A produce falsa senzatie a unui sunet ascutit si prelung. Imi suna urechea dreapta. 4) rar (despre persoane) A scoate (dintr-un instrument muzical) sunete armonice; a canta. ~ din bucium. 5) A fi formulat in cuvinte; a glasui. 6) reg. A intra in legatura telefonica; a telefona. 2. tranz. A anunta ceva cu ajutorul unor sunete speciale. ~ alarma. ~ desteptarea. /<lat. sonare
A TICAI ~iesc intranz. 1) (despre ceasornice) A produce un sunet ritmic caracteristic; a face „tic-tac”. 2) (despre inima) A bate in ritm accelerat si cu putere din cauza unor emotii sau a unui efort; a zvacni; a palpita. /tic + suf. ~ai
A TRILUI pers. 3 triluie intranz. (mai ales despre privighetori si despre ciocarlii) A scoate sunete melodioase caracteristice speciei; a canta in triluri. /Din tril
A ZBIERA zbier intranz. 1) (despre unele animale) A scoate sunete stridente caracteristice speciei; a produce zbierete; a mugi; a racni; a rage. 2) fig. depr. (despre persoane) Emite strigate violente si prelungi; a rage. 3) (mai ales despre copii) A plange cu glas tare; a buhai; a racni. /<lat. exbelare
A ZUMZAI pers.3 zumzaie intranz. 1) (despre unele insecte) A produce sunete prelungi, caracteristice speciei, in timpul zborului; a face „zummm”; a bazai. /Onomat.
LATRA, latru, vb. I. Intranz. 1. (Despre caini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hamai, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu latraturi furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi intruna, zadarnic si pe un ton rastit, a-si bate gura. – Lat. latrare.
STRIGAT, strigate, s. n. 1. Cuvant, sir de sunete emise de cineva cu voce ridicata; tipat, strigare. ♦ Invocare. 2. Anuntare, semnalizare (cu voce puternica); comanda. 3. Sunet, sir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasare. 4. Zgomot, larma de voci; vociferare. ♦ Exclamatie de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigatura. – Striga + suf. -at.
A HAMAI pers. 3 hamaie intranz. 1) (despre caini) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a face „ham-ham”; a latra. 2) fig. fam. peior. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton de cearta); a latra. /ham + suf. ~ai
A SFORAI sforai intranz. 1) (despre persoane) A produce sunete, cu zgomot caracteristic in timpul somnului; a horai. 2) (despre unele animale, mai ales, despre cai) A sufla cu putere aerul pe nari (de spaima, neliniste etc.); a forai. /sfor + suf. ~ai
CANTA, cant, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un sir de sunete muzicale care se randuiesc intr-o melodie, intr-un acord etc. ◊ Expr. Joaca cum ii canta = face intocmai cum ii porunceste altul. ♦ (Despre pasari, insecte etc.) A scoate sunete placute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. si tranz. A scrie versuri in cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (in versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva in versuri. 3. Tranz. (Fam.) A indruga, a insira vorbe goale. – Lat. cantare.
MORMAI, mormai, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ursi) A scoate sunete scurte si joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemanatoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslusit, pe un ton coborat sau nazal, de obicei cu intentia de a manifesta o nemultumire; a bombani, a marai. ◊ Loc. adv. Pe mormaite = mormaind (pentru a-si arata nemultumirea); cu nemultumire, fara placere, cartind. [Prez., ind. si: mormaiesc. = Var.: (reg.) mornai vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ai.
A CHIRAI pers. 3 chiraie intranz. pop. 1) (mai ales greieri) A scoate sunete repetate si ascutite caracteristice speciei. 2) (despre gaini) A scoate sunete guturale scurte si repetate caracteristice speciei; a face „car-car”; a carai. 3) fig. depr. (despre persoane) A vorbi pe un ton strident. [Sil. chi-ra-i] /Onomat.
A CHITAI pers. 3 chitaie intranz. (despre soareci, sobolani etc.) A scoate sunete stridente si repetate, caracteristice speciei. /chit + suf. ~ai
A CIRIPI ~esc intranz. 1) (despre pasari) A scoate sunete ascutite si zgomotoase, caracteristice speciei; a face „cip-cirip”. 2) fig. fam. (despre femei sau copii) A vorbi cu glas subtire si melodios. /Din cirip
A CRONCANI ~esc intranz. 1) (despre ciori, corbi etc.) A scoate sunete aspre si guturale, caracteristice speciei; a face „cronc-cronc”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi articuland cuvintele in mod dezagreabil si nedeslusit. /cronc + suf. ~ani
FONETISM ~e n. lingv. 1) Totalitate a sunetelor unui sistem fonetic. 2) Mod de pronuntare a sunetelor sau a cuvintelor caracteristic unei limbi sau unui dialect. /<fr. phonetisme
A GAGAI pers. 3 gagaie intranz. (despre gaste) A scoate sunete prelungi si repetate, caracteristice speciei; a face „ga-ga-ga”. [Var. gagai] /Onomat.
A GANGURI ~esc intranz. 1) (despre copii mici) A incerca sa vorbeasca, scotand sunete putin articulate. 2) (despre porumbei si turturele) A scoate sunete prelungi si repetate caracteristice speciei; a ugui; a gurlui. /Onomat.
A GURLUI pers. 3 gurluie intranz. (despre porumbei si despre turturele) A scoate sunete prelungi si repetate, caracteristice speciei; a face „gur-gur”; a ugui; a ganguri. /Onomat.
A HUHURA pers. 3 huhura intranz. (despre huhurezi, bufnite) A scoate sunete infundate si monotone, caracteristice speciei; a face „hur-hur”. /Onomat.
A MORMAI mormai intranz. 1) (despre ursi) A scoate sunete scurte si infundate, caracteristice speciei; a face „mor-mor”. 2) fig. fam. (despre persoane) A vorbi incet si nedeslusit (in semn de nemultumire); a bombani; a bodogani; a marai; a boscorodi; a balmaji. /mor + m(or) + suf. ~ai
A MUGI pers. 3 ~este intranz. 1) (despre animale cornute) A scoate sunete prelungi si puternice, caracteristice speciei; a rage; a zbiera; a racni. 2) fig. fam. (despre oameni) A scoate sunete, strigate violente si prelungi; a urla; a zbiera. 3) fig. (despre unele fenomene ale naturii) A produce un zgomot puternic si prelung; a urla; a vui; a vajai. 4) (despre unele unelte, instrumente muzicale etc.) A scoate sunete prelungi si stridente. /<lat. mugire
A NECHEZA pers. 3 ~eaza intranz. 1) (despre cai) A scoate sunete, prelungi si rasunatoare, caracteristice speciei; a mihoti; a rancheza. 2) iron. (despre persoane) A rade intr-un mod care aminteste strigatul calului. /cf. rancheza
A TURUI turui intranz. 1) (despre turturele sau despre porumbei) A scoate sunete prelungi si repetate, caracteristice speciei; a gurlui; a ganguri. 2) fam. A vorbi repede si fara intrerupere (spunand lucruri lipsite de importanta). /Onomat.
A TIUI tiui intranz. 1) (despre obiecte care strabat aerul sau despre fenomenele naturii) A produce un zgomot prelung si ascutit; a suiera. Gloantele i-au tiuit pe langa ureche. ◊ A-i ~ (cuiva) in urechi (sau in cap) ori a-i ~ (cuiva) urechile (sau urechea) a avea (din cauza oboselii, bolii) senzatia unui sunet ascutit si continuu. 2) (despre pasari sau despre puii lor) A scoate sunete prelungi si stridente caracteristice speciei; a scoate tiuituri; a face „tiu-tiu”. [Sil. ti-u-] /tiu + suf. ~ui
NAZAL, -A, nazali, -e, adj. 1. Care tine de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul ca, in timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau partial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanta) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoana nazala. – Din fr. nasal.
A CARAI carai 1. intranz. 1) (mai ales despre gaini) A scoate sunete scurte, guturale si repetate caracteristice speciei; a face „car-car”; a chirai. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reprosand si creand diferite lucruri; a cicali; a morocani. /car + suf. ~ai
A GROHAI pers. 3 grohaie intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, groase si scurte, caracteristice speciei; a face „groh-groh”. /groh + suf. ~ai
A GUITA pers. 3 guita intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, prelungi si ascutite, caracteristice speciei; a face „guit-guit”. /Din guit
A MIHONA pers. 3 mihona intranz. reg. (despre cai) A scoate sunete stridente, prelungi si rasunatoare caracteristice speciei; a necheza; a mihoti; a rancheza. [Var. a mihoni; Si mihoneste] /Din mihoho
A MIHOTI pers. 3 ~este intranz. (despre cai) A scoate sunete stridente, prelungi si rasunatoare, caracteristice speciei; a necheza; a rancheza. /Din mihoho
A MIORCAI ~iesc intranz. 1) (despre broaste) A scoate sunete monotone, repetate si rasunatoare, caracteristice speciei; a face „miorc-miorc”; a oracai. /miorc + suf. ~ai
A OCAI pers.3 ~ieste intranz. rar (despre rate) A scoate sunete stridente, scurte si repetate, caracteristice speciei; a face „oac-oac”. /Onomat.
A ORACAI pers.3 ~ieste intranz. 1) (de-spre broaste) A scoate sunete monotone, re-petate si rasunatoare, caracteristice speciei; a face „orac-orac”. /orac + suf. ~ai
A PUPAI pers. 3 ~ieste intranz. (despre pupeze) A scoate sunete infundate, prelungi si repetate, caracteristice speciei; a face „pu-pu-pup”. /pup + suf. ~ai
A RANCHEZA pers. 3 rancheaza intranz. (despre cai) A scoate sunete stridente, prelungi si rasunatoare, caracteristice speciei; a mihoti; a necheza. /<lat. rhonchizare
A SFARAI pers. 3 sfaraie intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic continuu si ascutit (cauzat de o miscare); a face „sfar”. Fusul sfaraie. ◊ Fuge de-i sfaraie calcaiele fuge foarte tare. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific usor in timpul arderii; a sasai. 3) (despre alimente puse la prajit) A produce un zgomot suierator caracteristic (cauzat de evaporarea apei aflate in aliment). 4) (despre gaze care ies sub presiune printr-un orificiu ingust) A produce un zgomot suierator, inabusit; a fasai. 5) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte si ascutite, caracteristice speciei; a face „sfarr-sfarr”; a tarai. /sfar + suf. ~ai
SONANT ~ta (~ti, ~te) si substantival (despre sunete consonante) Care prin unele caracteristici se apropie de vocale, iar, in unele limbi, poate fi sunet silabic. /<fr. sonnante, germ. Sonanten
A TARAI1 pers.3 taraie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apa) A curge picatura cu picatura, producand un zgomot caracteristic. 2) A ploua marunt si des; a tartara. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte si ascutite, caracteristice speciei; a face „tarrr-tarrr”; a sfarai. 4) rar v. a TARLAI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbarnai. 2. tranz. A face sa cada o picatura sau sa curga putin cate putin; a da drumul cu incetul. /tar + suf. ~ii
A TATAI tatai intranz. 1) (despre unele insecte sau animale) A scoate sunete repetate, scurte si ascutite, caracteristice speciei. 2) (despre persoane) A scoate un sunet asemanator cu un „t” prelung. 3) pop. A fi cuprins de tremur; a tremura. ◊ A-i ~ cuiva inima a tremura de frica. /tat + suf. ~ai
A UGUI pers. 3 uguie intranz. (despre porumbei si turturele) A scoate sunete molcome, prelungi si repetate, caracteristice speciei; a face „u-gu-gu”; a gurlui; a turui. /Onomat.
A DESLUSI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri, sunete) A identifica dupa anumite semne caracteristice (de altele de acelasi fel); a distinge; a discerne; a deosebi; a desprinde; a diferentia. 2) (probleme, chestiuni, situatii confuze) A face clar; a lamuri; a limpezi; a clarifica; a elucida. 3) (texte scrise intr-o limba straina) A face inteles; a descifra. /<bulg. doslusam
A DESPRINDE desprind tranz. 1) A face sa se desprinda. 2) (animale injugate sau inhamate) A scoate din jug sau din ham. 3) (fiinte, lucruri, sunete) A identifica dupa anumite semne caracteristice (de altele de acelasi fel); a distinge; a deosebi; a deslusi; a discerne. /des- + a prinde
METALIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este facut din metal. 2) (despre luciu, culori, aspecte ale obiectelor) Care este asemanator cu metalul; cu caracteristici de metal. Stralucire ~ca. 3) (despre sunete, zgomote) Care are sonoritate de metal; cu rezonanta de metal. /<it. metallico, lat. metallicus, fr. metallique
ARMONIE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ◊ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. Intelegere deplina intre persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)
ARMONIE s. f. 1. combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ◊ parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ♦ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. intelegere deplina intre persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)
A VAJAI pers. 3 vajaie intranz. 1) (despre vant, apa, obiecte in zbor etc.) A produce un zgomot suierator si continuu; a urla; a vui. 2) (despre sange) A pulsa cu putere. ◊ A-i vajai cuiva capul (sau urechile) a avea senzatia unui zgomot suierator si continuu (din cauza bolii, oboselii). 3) (despre foc) A arde puternic, producand un zgomot caracteristic. 4) (despre unele insecte) A scoate un sunet prelung si vibrant; a bazai. /Onomat.
ASIMILARE s. f. 1. actiunea de a asimila. 2. fenomen fonetic, transformarea unui sunet sub influenta altuia aflat in apropiere, in sensul dobandirii unei caracteristici asemanatoare; asimilatie. ♦ ~ progresiva = asimilare realizata din sunetul anterior; ~ regresiva = asimilare realizata din sunetul posterior. (< asimila)
RAS1, rasuri, s. n. Actiunea de a rade si rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimata printr-o miscare caracteristica a fetei si a gurii, insotita de un sunet specific, nearticulat; raset. ◊ Expr. De ras (sau de rasul lumii) = de ocara, de batjocura; ridicol. A lua (pe cineva) in ras = a-si bate joc (de cineva). A-si face ras de cineva (sau de ceva) = a-si bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) sunet in cascade, scos de unele pasari. – Lat. risus.
POLNOGLASIE s. f. Fenomen lingvistic caracteristic limbilor slave de est, care consta in prezenta grupurilor de sunete „oro”, „olo”, „ere” intre consoane, corespunzand grupurilor „ra”, „la”, „re”, „le” din vechea slava. – Din rus. polnoglasie.
TONALITATE, tonalitati, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scari muzicale fata de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Inaltime caracteristica a unei vocale in scara normala a tonurilor. ♦ Intonatie deosebita in unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton2 (II 1). 2. Ton2 (II 2). ♦ Ambianta cromatica specifica unui tablou. – Din fr. tonalite.
A SCARTAI scartai intranz. 1) (despre obiecte) A produce un zgomot ascutit, strident, neplacut in urma frecarii sau apasarii. Scartaie zapada sub picioare. Scartaie incaltamintea. ◊ ~ usa cuiva a sacai pe cineva cu una si aceeasi rugaminte. 2) (despre care incarcate) A merge anevoios, producand un zgomot caracteristic, cauzat de povara incarcaturii. 3) (mai ales despre insecte) A scoate sunete asemanatoare celor produse prin frecarea a doua obiecte. 4) fig. (despre instrumente muzicale sau despre interpreti) A produce sunete stridente si suparatoare. ~ din vioara. 5) pop. (despre mecanisme) A functiona prost. 6) fig. (despre actiuni sau despre activitati) A se desfasura incet si anevoios. 7) (despre persoane) A o duce rau cu sanatatea. /scart + suf. ~ai
PIUITURA, piuituri, s. f. 1. Strigat caracteristic scos de pasari sau mai ales de puii de pasare; piuit (1). 2. sunet subtire, ascutit; piuit (2), piuiala, tiuitura. [Pr.: pi-u-i-] – Piui + suf. -tura.
A TOCAI tocai rar 1. tranz. A saruta zgomotos; a pupa cu sunet. 2. intranz. (despre copii) A imita suptul in timpul somnului, producand un zgomot caracteristic. /toc + suf. ~ai
DIAPAZON ~oane n. 1) Instrument acustic, constind dintr-o bara de otel indoita in forma de potcoava, care, la lovire, emite un sunet muzical de o anumita frecventa si este folosit pentru acordarea instrumentelor cu coarde. 2) Interval de sonoritate caracteristic pentru o voce sau pentru un instrument muzical. 3) fig. Posibilitate de variere a unor marimi de acelasi fel in anumite limite. [Sil. di-a-] /<fr. diapason
ASIMILA vb. I. 1. A transforma in propria sa substanta materiile hranitoare absorbite de organism. 2. A face asemanator, a se prezenta ca asemanator. ♦ A face asemanator cu sine (o nationalitate, un popor) prin stergerea trasaturilor caracteristice (limba, obiceiuri etc.). 3. A dobandi, a invata, a-si insusi (idei, cunostinte etc.). 4. (Fon.) A transforma un sunet prin influenta unui alt sunet din apropiere. [< fr. assimiler, cf. it., lat. assimilare < lat. ad – la, similis – asemanator].
ASIMILA, asimilez, vb. I. Tranz. 1. A transforma in propria sa substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. (Subiectul si complementul indica un grup social sau national) A face asemanator cu sine prin stergerea trasaturilor caracteristice (limba, obiceiuri etc.); a absorbi. 3. A-si insusi cunostinte, idei etc. 4. A considera egal, asemanator cu alta persoana. 5. (Fon.) A transforma un sunet sub influenta altui sunet aflat in apropiere. – Fr. assimiler (lat. lit. assimilare).
SUIER, suiere, s. n. 1. Zgomot caracteristic, ascutit si puternic, pe care il fac vantul, furtuna, vijelia; suieratura. 2. Zgomot ascutit produs de anumite corpuri care se deplaseaza, se misca, se invartesc sau spinteca aerul cu iuteala; suieratura. 3. sunet ascutit, strident si prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirena etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; suieratura. 4. sunet sau tipat (ascutit) scos de unele animale si pasari; suieratura. [:Pr.: su-ier] – Din suiera (derivat regresiv).
A RAGE rag intranz. 1) (despre unele animale) A scoate ragete caracteristice speciei; a mugi; a racni; a zbiera. 2) fig. depr. (mai ales despre copii) A plange cu glas tare (de cele mai multe ori fara motiv). 3) fam. (despre persoane) A scoate sunete puternice si prelungi; a tipa; a striga; a racni. /<lat. ragere
ASIMILA, asimilez, vb. I. 1. Tranz. A transforma in propria substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. Refl. si tranz. A se integra sau a face sa se integreze in alt grup social sau national prin pierderea trasaturilor caracteristice proprii (limba, obiceiuri etc.) 3. Tranz. a considera egal, asemanator cu alta fiinta, cu alt obiect, cu alt fenomen. 4. Tranz. A-si insusi cunostinte, idei etc. 5. Tranz. si refl. (Fon.) A (se) transforma sub influenta altui sunet, aflat in apropiere. 6. Tranz. A introduce in procesul de fabricatie produse noi, o tehnologie noua etc. – Din fr. assimiler, lat. assimilare.
DISTRIBUTIE s. f. 1. distribuire; repartitie. ◊ felul cum sunt repartizate rolurile unei piese, ale unui film etc.; totalitatea actorilor dintr-o piesa de teatru, dintr-un film etc. 2. (fiz.) modul cum sunt repartizate elementele mai multor multimi (electroni, atomi, molecule) dupa valorile posibile ale unei marimi caracteristice (viteza, energie etc.). 3. dirijarea si repartizarea spre consumatori a unui fluid, flux de energie etc. 4. totalitatea organelor unei masini care comanda automat diferite faze de functionare ale acesteia. 5. (lingv.) ansamblul pozitiilor pe care un element (sunet, morfem) il poate ocupa intr-un cuvant sau intr-o fraza. (< fr. distribution, lat. distributio)
NOTA s. f. 1. scurta insemnare scrisa; indicatie, comentariu, remarca (in scris). ◊ articol publicistic de proportii reduse. ◊ adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ♦ a fi in ~ = a se potrivi unei situatii; a forta a = a exagera. 3. element component caracteristic unei notiuni. 4. calificativ (in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, unui student etc. 5. comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern, cu privire la anumite probleme etc. 6. inscris care cuprinde indicarea sumelor pe care trebuie sa le achite cineva. 7. semn conventional pentru reprezentarea grafica a sunetelor muzicale; sunetul corespunzator. (< fr. note, it., lat. nota)
NOTA s.f. 1. Scurta insemnare scrisa; insemnare, indicatie, comentariu, remarca (in scris) asupra unei chestiuni, asupra unui fapt etc. ♦ Adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. Aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ◊ A fi in nota = a se potrivi unei situatii. 3. Element component caracteristic al unei notiuni. 4. Calificativ (exprimat in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, ale unui student etc. 5. Comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern cu privire la anumite probleme etc. 6. Inscris care cuprinde indicarea sumelor (si calculul lor) pe care trebuie sa le achite cineva; socoteala. 7. (Muz.) Semn grafic prin care se indica inaltimea si durata unui sunet; sunet muzical. ◊ A forta nota = a exagera. [< fr. note, it., lat. nota].
AMPLIFICATOR, amplificatoare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica. 2. S. n. Aparat sau masina electrica ce mareste valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursa separata. ◊ Amplificator de antena = amplificator montat in imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei receptii imbunatatite a posturilor locale sau pentru receptia posturilor indepartate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu construit din doua sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonica a sunetului. – Din fr. amplificateur.
REFLEXIE (‹ lat., fr., germ.) s. f. (FIZ.) Fenomen de reintoarcere a undelor electromagnetice (inclusiv a luminii, a sunetului, a radiatiilor corpusculare etc.) in mediul din care au venit atunci cand cad pe suprafata altui mediu. Datorita r. luminoase se pot vedea obiectele care nu emit lumina. ◊ R. totala = r. pe care o sufera radiatiile electromagnetice (inclusiv luminoase) care vin dintr-un mediu mai dens pe suprafata unui mediu mai putin dens, sub un unghi de incidenta superior unei unei anumite limite, caracteristica fiecarei perechi de medii; in cel de-al doilea mediu, desi este si el transparent, nu patrunde nici o fractiune a energiei radiatiilor electromagnetice (inclusiv luminoase).
PIUIT s. n. Faptul de a piui. 1. Strigat caracteristic scos de pasari, mai ales de puii acestora; piuitura (1). ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) piuitul = a-i pieri cuiva pofta de vorba; a-si pierde curajul (de uimire, de spaima etc.). A-i lua (sau a taia, a curma) (cuiva) piuitul = a) a reduce (pe cineva) la tacere, a lasa (pe cineva) perplex, a pune cu botul pe labe; b) (rar) a ucide pe cineva. 2. sunet subtire si ascutit; piuitura (2), tiuitura. [Pr.: pi-u-] – V. piui.
