APOZITIE, apozitii, s. f. Atribut substantival pus in cazul nominativ, indiferent de cazul substantivului determinat, sau, mai rar, in acelasi caz cu substantivul determinat. – Fr. apposition (lat. lit. appositio, -onis).

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

ADJECTIV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibila care arata o insusire a unui obiect sau a unei fiinte, insotind si determinand substantivul care exprima numele acelui obiect sau al acelei fiinte. – Fr. adjectif (lat. lit. adjectivum).

ATRIBUT, atribute, s. n. 1. Insusire (esentiala) a unui obiect. ♦ (Concr.) Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundara a propozitiei, care determina un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Din fr. attribut, lat. attributum.

LOCO² adv. (Privitor la destinatia unei scrisori, a unui colet etc.) In aceeasi localitate in care se afla si expeditorul. ♦ (In legatura cu achizitia unor marfuri, precedand un substantiv, ca determinare locala) La locul de productie sau la un punct fix de transport; in, la. – Cuv. lat.

ATRIBUT ~e n. 1) Insusire esentiala a unui obiect; semn distinctiv. ~e ale puterii de stat. 2) Parte secundara de propozitie care determina un substantiv sau un echivalent al acestuia. /lat. attributum, fr. attribut

EPITET ~e n. 1) Cuvant lamuritor cu functie expresiva, care determina un substantiv sau un verb. 2) Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. /<fr. epithete, lat. epitheton

UNU² una num. card. 1) (cand determina un substantiv, sunt folosite formele un, o) Primul numar care sta la baza numerotatiei si reprezinta o cantitate egala cu o unitate; trei minus doi. 2) (cu valoare de num. ord.) Care preceda pe al doilea; intai. /<lat. unus, ~a

ADJECTIV s.n. (Gram.) Clasa morfologica flexibila care determina un substantiv si denumeste o insusire sau insoteste un substantiv. [< lat. adiectivum, cf. fr. adjectif].

ATRIBUT s.n. 1. Insusire esentiala proprie unui obiect, unui fenomen etc. ♦ Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundara de propozitie, care determina un substantiv sau un substitut al acestuia. [< lat.sc. attributum, cf. fr. attribut].

determinaTIV, -A adj., s.n. (Gram.) determinant. ◊ Adjectiv determinativ = adjectiv pronominal care determina un substantiv. [Cf. fr. determinatif, it. determinativo].

ADJECTIV s. n. parte de vorbire (flexibila) care determina un substantiv, denumind o insusire. (< lat. adiectivum, fr. adjectif)

ATRIBUT, atribute, s. n. 1. Insusire inseparabila a unui obiect sau a unui fenomen, fara de care ele nu pot sa existe. ♦ (Concr.) Simbol, semn distinctiv, emblema. 2. Parte secundara a propozitiei, care determina un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Fr. attribut (lat. lit. attributum).

INTAMPLA, pers. 3 intampla, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinari introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume in dativ, indicand persoana sau obiectul la care se refera actiunea exprimata de verb) Ce i s-a intamplat? Ce se intampla cu cartea promisa? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri sa fie intr-un anumit loc (incidental). Mi s-a intamplat sa fiu de fata. – Probabil lat. *intemplare.

ACEL¹, ACEA, acei, acele, adj. dem. (antepus) (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care il determina se afla mai departe, in spatiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casa. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

ACEST, ACEASTA, acesti, aceste, adj. dem. (antepus) 1. (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care il determina se afla aproape, in spatiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Aceasta casa. 2. (In legatura cu substantive care arata momentul, rastimpul, epoca in care se petrece o actiune) Care este in curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.-dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

ACESTA, ACEASTA, acestia, acestea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din aceasta cauza, de aceea. (In) afara de (sau pe langa) aceasta = in plus. Cu toate acestea = totusi. 2. Adj. dem. (postpus) (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care il determina se afla aproape, in spatiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

HOTARAT, -A, hotarati, -te, adj. 1. Care este ferm in hotararea luata; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neindoios, sigur. ◊ Expr. Hotarat lucru = in mod categoric, sigur. 3. (Gram.; in sintagma) Articol hotarat = articol a carui functiune principala este sa arate ca obiectul denumit de substantivul pe care il determina este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotari.

UN, O, unii, unele, art. nehot. (substantivul pe care il determina denumeste obiectul neindividualizat in discutie) Un prieten. ◊ (Accentueaza notiunea exprimata de substantiv) O bucurie se vestea in ochii ei. ◊ (Da sens general substantivului) Un artist, fie si mai genial decat Paganini. ♦ (Inaintea unui nume propriu sugereaza o comparatie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se parea ca vad un Platon. ♦ (Da valoare substantivala unor cuvinte pe care le preceda) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

DIFERIT, -A, diferiti, -te, adj. 1. (Urmeaza dupa substantivul pe care il determina) Care difera, care se deosebeste (de cineva sau de ceva), care nu este asemanator (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; preceda substantivul pe care il determina) Fel de fel de..., tot felul de...; variati, diversi, feluriti. – V. diferi.

APOZITIE s.f. 1. Atribut substantival care sta la nominativ, indiferent de cazul in care este substantivul pe care il determina sau (rar) care sta in acelasi caz cu acesta. 2. (Bot.) Crestere in grosime a membranelor celulare prin depunerea succesiva de straturi noi. [Gen. -iei, var. apozitiune s.f. / cf. fr. apposition, lat. appositio].

EPITET s.n. (Lit.) Cuvant asezat langa un substantiv pentru a-l lamuri, a-l determina cat mai nuantat. ♦ Calificativ. [Pl. -te (rar) -turi. / < fr. epithete, it. epiteto, cf. gr. epitheton – adaugat].

AGENT, -A I. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei institutii, intreprinderi etc. care indeplineste anumite insarcinari. ♦ ~ diplomatic = reprezentant al unui stat in alt stat in relatiile politice cu acesta; ~ economic = persoana fizica sau juridica care participa la viata economica a unei societati comerciale; ~ secret = cel care indeplineste o misiune secreta de informare; spion; ~ de circulatie = (sub)ofiter de politie cu indrumarea, supravegherea si controlul circulatiei pe drumurile publice. II. s. m. factor activ ce determina un anumit proces fizic, chimic etc. ♦ ~ patogen = microorganism care determina aparitia unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indica autorul actiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al actiunii unui verb pasiv; propozitie completiva de ~ = propozitie care arata actiunea exprimata printr-un verb pasiv. (< fr. agent, lat. agens)

adjectiv n., pl. e (lat. adjectivus, care se adauga). Gram. Cuvint adaugat unui substantiv ca sa-l califice sau sa-l determine. Adj. Forma adjectiva sau adjectivala. – Fals adiectiv.

INTARIRE, intariri, s. f. Actiunea de a (se) intari si rezultatul ei. ◊ Pronume de intarire = pronume care insoteste un substantiv sau un pronume cu scopul de a preciza obiectul determinat. ♦ (Inv.) Act legalizat. – V. intari.

ACEL², ACEA, acei, acele, adj. dem. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina este (mai) departat de subiectul vorbitor; cand urmeaza dupa substantiv are forma acela, aceea) Acel om. Vremea aceea. [Gen.-dat. sg. acelui, acelei, gen.-dat. pl. acelor; (cand are forma acela, aceea) gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora – Var.: acela, aceea adj. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

ACEST, ACEASTA, acesti, aceste, adj. dem. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina este (mai) apropiat de subiectul vorbitor; cand urmeaza dupa substantiv are forma acesta, aceasta) Acest deal. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg. acestui, acestei, gen.-dat. pl. acestor; (cand are forma acesta, aceasta) gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora. – Var.: acesta, aceasta adj. dem.] – Lat. ecce-*istu, ecce-*ista.

CONCRET adj. 1. (Op. abstract) Care se poate percepe prin simturi; palpabil. ◊ Muzica concreta = muzica care, folosind aparatura electronica, urmareste realizarea unor noi valente sonore, prin intermediul spectrului, v*********r si dinamicii specifice. ♦ (Despre substantive) Care denumeste obiecte ce se percep cu simturile. 2. Precis, (bine) determinat. // s.n. Categorie filozofica desemnand latura palpabila, vizibila a fenomenelor sau ansamblul desfasurarii lor in timp si spatiu. [< lat. concretus, cf. fr. concret, it. concreto, rus. konkretnai].

CONCRET, -A I. adj. 1. care se poate percepe prin simturi; palpabil. ◊ (despre substantive) care denumeste obiecte perceptibile prin simturi. ♦ muzica ~a = muzica pe baza prelucrarii unui complex de sunete (muzicale sau zgomote) cu ajutorul aparaturii electronice. 2. precis, (bine) determinat. II. s. n. categorie filozofica desemnand unitatea multiplelor determinari, insusiri, laturi ale obiectelor si fenomenelor. (< fr. concret, lat. concretus)

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

RELATIV, -A I. adj. 1. care exista in cadrul unor relatii concrete; conditionat, limitat. 2. care este in raport, in relatie cu altceva. ♦ pronume (sau adverb) ~ = pronume (sau adverb) care se raporteaza la un substantiv sau la un pronume precedent; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie atributiva; timp ~ = timp care exprima o actiune raportata la alt moment decat cel al vorbirii. 3. (despre marimi fizice) care variaza (dupa imprejurari); evaluat, determinat cu aproximatie. ◊ valabil intre anumite limite, in anumite conditii. ♦ (fiz.) miscare ~a = deplasare a unui corp fata de un sistem de referinta mobil. II. adv. aproximativ, aproape. (< fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ)

RELATIV, -A adj. 1. Care se raporta, se refera la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raporta la un substantiv sau la un pronume precedent; propozitie relativa (si s.f. ) = propozitie subordonata introdusa prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotarate; propozitie atributiva; timp relativ = timp care exprima o actiune raportata la alt moment decat cel al vorbirii. 2. Care variaza (dupa imprejurari); evaluat, determinat cu aproximatie. ♦ Valabil intre anumite limite, in anumite conditii. ♦ (Fiz.) Miscare relativa = deplasare a unui corp fata de un sistem de referinta mobil. 3. Care nu exista decat in relatie cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus].

PRIM ~a (~i, ~e) si substantival (in opozitie cu ultim) (plasat, mai ales, inaintea substantivului) 1) Care este inainte, in fata (prin importanta sau valoare); care se afla in frunte; fruntas. ~a impresie. ~ul student. ◊ Numar ~ numar care se imparte numai la el insusi sau la unitate. ~-ajutor ajutor imediat acordat unui bolnav sau unui ranit (pana la transportarea lui in spital). Materie ~a v. MATERIE. A fi (sau a se afla) in ~ele randuri a fi (sau a se afla) in avangarda. De ~ rang (sau ordin) de importanta primordiala. De ~a necesitate foarte necesar. Pe ~(ul) plan pe planul din fata. In ~ul rand mai intai de toate. 2) (despre persoane) (la forma nearticulata, atasat de cuvantul determinat prin liniuta) Care este cel mai de sus intr-o ierarhie. ~-secretar. ~-ministru. /<lat. primus